Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2081/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2081/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 2081/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2081

Ședința publică de la 24 Aprilie 2015

Completul constituit din:

Președinte: S. A. C.

Judecător: M. M.

Grefier: A. Golașu

Pe rol, judecarea contestației în anularea deciziei Curții de Apel C. nr. 633/04.02.2015, dată în dosarul nr._, formulată de contestatorul I. G.-A., domiciliat în Slatina, ., jud. O., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, .. 45, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns în reprezentarea intimatei consilier juridic D. T., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

- contestația în anulare este formulată cu respectarea termenului legal,

- Tribunalul O. a dat curs cerințelor adresei și a înaintat dosarul solicitat,

- prin serviciul registratură intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și a inadmisibilității contestației în anulare.

Având cuvântul, consilier juridic T. D. pentru intimată arată că înțelege să nu mai reitereze excepția tardivității, contestația fiind depusă cu respectarea termenului legal.

Cât privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, solicită admiterea acesteia și respingerea cererii pendinte ca atare, deoarece motivele invocate în contestația în anulare nu se încadrează în cele strict și limitativ prevăzute de art. 503 Cod proc. civ., temeiul de drept pe care înțelege contestatorul să-și întemeieze contestația în anulare neavând aplicabilitate în speță.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 755 din 02 iunie 2014, Tribunalul O. a respins contestația formulată de contestatorul I. G. A., în contradictoriu cu intimata . București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul I. G.-A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate

Curtea de Apel C. – Secția I civilă prin decizia civilă nr.633 din 04.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ a respins ca nefundat apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.65 din Codul muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Pentru reținerea ca temei al concedierii a acestor dispoziții angajatorul este obligat să demonstreze potrivit alin.2 al acestui articol că desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă.

Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții. Caracterul efectiv real și serios al desființării locului de muncă ocupat de salariat rezultă din programul de restructurare și reorganizare al societății, proiectul de concediere, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele și statele de funcții anterioare și ulterioare concedierii. Acesta presupune o suprimare din statul de funcții a respectivului loc de muncă.

Curtea a constatat că în speță desființarea locului de muncă, a fost efectivă, întrucât din analiza înscrisurilor depuse de angajator în dosarul de fond, căruia îi revine sarcina probei în conformitate cu disp.art.272 Codul muncii, rezultă că a fost desființată în totalitate agenția, în cadrul căreia apelantul ocupa funcția de director agenție.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice independent de buna sau reaua credință a angajatorului și este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.

Curtea a reținut că angajatorul, în temeiul art.40 alin.1 lit.a Codul muncii are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității, iar în baza acestei prerogative, intimata a analizat activitatea sediilor secundare în vederea eficientizării activității, a gestionării eficiente a fondurilor și resurselor sale și pentru înlăturarea pierderilor înregistrate, probând prin înscrisurile depuse la dosar caracterul real al cauzei, înscrisuri din care rezultă că reorganizarea a fost impusă de pierderile înregistrate la nivelul societății.

Modul în care intimata înțelege să își reorganizează activitatea, nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, tocmai ca urmare a prerogativei recunoscute de art.40 alin.1 lit.a Codul muncii.

Ca urmare, nu era necesară administrarea probei cu expertiză contabilă, solicitată de apelant.

Rezultă așadar că angajatorul nu a încălcat disp.art.65 din Codul muncii.

Curtea a constatat că în cauză nu sunt incidente nici disp.art.7 din Legea nr. 67 / 2006 invocate de apelant.

Astfel potrivit art. 1 din lege - prevederile prezentei legi reglementează condițiile în care se realizează protecția drepturilor de care beneficiază salariații, prevăzute în contractele individuale de muncă și în contractul colectiv de muncă aplicabil, în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, potrivit legii.

Art.4 lit. d din lege, definește transferul ca fiind trecerea din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unități sau a unor părți ale acestora, având ca scop continuarea activității principale sau secundare, indiferent dacă urmărește sau nu obținerea unui profit;

În cauză nu a operat un astfel de transfer al unității sau al unor părți ale acestora, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, chiar dacă o parte din salariați au fost preluați de o altă agenție.

La data de 16 martie 2015 I. G. A. a formulat contestație în anulare arătând că, respingând apelul, instanța nu s-a pronunțat asupra primului motiv de apel si care face referire la faptul ca instanța de fond nu a analizat daca desființarea locului de munca a avut o cauza reala si serioasa.

Instanța de apel a analizat caracterul efectiv al desființări locului de munca si nu daca desființarea locului de munca are o cauza reala si serioasa.

Chiar daca s-ar avea in vedere efectul devolutiv al apelului, aceasta nu înseamnă ca instanța de apel trebuie sa se pronunțe pe fondul cauzei ca instanța de fond, ci trebuie sa analizeze hotărârea instanței de fond in raport de criticile pe care partea le aduce acestuia.

Nu considera ca fiind analizat acest motiv de apel, nefiind suficient a se da definiția caracterului real al cauzei fara să se analizeze aspectele concrete ale spetei.

In plus, nu s-au făcut referiri la caracterul serios al cauzei, in condițiile in care s-a menționat faptul ca in locul contestatarului a fost angajata o alta persoana.

Cele doua condiții ale cauzei - sa fie reala si serioasa - trebuie analizate in același timp, ele trebuind sa fie întrunite cumulativ pentru a putea sa vorbim de o desființare a postului in condițiile legii. Aceste doua caractere ale cauzei trebuie, de asemenea, sa se coroboreze cu desființarea efectiva a postului.

Considera ca instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra motivului de apel privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 din Legea 67 / 2006. S-a considerat ca nu a existat un transfer al unității sau al unor parii a acesteia, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziunii, făcându-se referire doar la agenție care nu are personalitate juridica si nu are atribuții in luarea deciziilor privind reorganizarea activității. In răspunsul la întâmpinare a arata ca societatea G. A. SA a luat naștere prin fuziunea a doua societății, rezultând o persoana juridica noua, aspect recunoscut si de intimata.

Acest aspect a fost menționat si in primul motiv de apel, arătând motivul pentru care consideră ca nu trebuia desființată Agenția si ca practic, analiza trebuia sa se facă la nivelul de societate si nu de agenție. Aspectele referitoare la desființarea efectiva a postului si a cauzei reale si serioase a acestei desființări trebuia sa fie analizate la nivelul societății, așa cum s-a menționat in motivele de apel. Acest motiv nu a fost analizat, de asemenea, de instanța de apel.

Intimata . a formulat întâmpinare prin care a invocat și excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Examinând cu prioritate potrivit art. 248 Cod proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare, Curtea o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Contestatorul a formulat contestație în anulare, invocând disp. art. 503 al. 2 pct. 3 NCPC, care se referă la situația în care, instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, fără a observa că alineatul 3 al aceluiași articol nu prevede ipoteza aplicabilității sale în cazul unei hotărâri a instanței de apel.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, admisibilă numai in cazurile limitativ enumerate de lege, fiind de strictă interpretare.

Nu este permis unei instanțe de judecată a trece în sfera atribuțiilor puterii legiuitoare pentru a reglementa un nou caz de formulare a contestației în anulare.

Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 503 Noul C. proc. civilă, instanța urmează a respinge contestația in anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anularea deciziei Curții de Apel C. nr. 633/04.02.2015, dată în dosarul nr._, formulată de contestatorul I. G.-A., domiciliat în Slatina, ., jud. O., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, .. 45, sector 1.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 Aprilie 2015.

Președinte,

S. A. C.

Judecător,

M. M.

Grefier,

A. Golașu

Red.jud. S.A.C.

Tehnored. A.G./2ex.

Data 28 04 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2081/2015. Curtea de Apel CRAIOVA