Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3070/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3070/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 7195/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3070
Ședința publică de la 29 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. R.
Judecător- S. P.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 22 iunie 2015, privind soluționarea apelului declarat de reclamantul B. I., domiciliat în Tg.J., ., nr.13, județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.1049 din 2 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în Tg.J., ..32, județul Gorj, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 22 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în conformitate cu prevederile dispozițiilor art.396 Cod pr.civ. a amânat pronunțarea la data de 29 iunie 2015.
Curtea, deliberând pronunță următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1049 din 2 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. I., cu domiciliul în Tg – J., ., nr. 13, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul social în Tg – J., .. 32, jud. Gorj.
S-a anulat decizia nr. 22/25.08.2014 emisă de către pârâtă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
S-a respins capătul de cerere referitor la plata salariului compensatoriu, ca fiind rămas fără obiect.
S-a respins cererea de acordare a daunelor morale.
A fost obligată pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
În fapt, reclamantul a fost angajatul pârâtei, in baza contractului individual de munca înregistrat la ITM Gorj sub nr._/24.10.2003, pe durată nedeterminată, in funcția de inginer.
Potrivit deciziei nr. 22/25.08.2014 contestata, începând cu aceasta data, s-a dispus concedierea reclamantului în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Așadar, prin decizia menționată mai sus s-a dispus concedierea reclamantului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, in baza prevederilor art. 65 al. 1 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului de munca ocupat de salariat, așa cum a rezultat din copia deciziei depusă la fila 40 din dosar fond.
Potrivit disp. art. 65 alin. 2, desființarea locului de munca în cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana salariatului prevazuta la alin. 1 al aceluiași articol, trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Cauza reala si serioasa se refera la desființarea locului de munca si concedierea salariatului ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. .
Desființarea locului de munca este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional -organizatorica a angajatorului, evidentiata in statul de funcții si organigramă. Cauza este reala atunci cand prezinta un caracter obiectiv si este serioasa, când are la bază studii temeinice vizând îmbunătațirea activității si nu disimuleaza realitatea.
Din cuprinsul organigramelor depuse la dosarul cauzei, filele 79-82 din dosar fond, a reieșit că la data de 01.07.2014 unitatea pârâtă avea 10 angajați, la data de 01.09.2014 avea 9 angajați, la data de 01.10.2014 avea 8 angajați iar la 31.12.2014 avea din nou, 9 angajați.
Așadar, s-a observat, că după desființarea postului reclamantului, din luna august 2014,și după pensionarea unui alt angajat, ( O. E.), conducerea unității pârâte a făcut reangajări de personal, cel angajat fiind D. R. G., nepotul administratorului D. V., aspect confirmat și prin depozițiile martorilor S. I., O. E., B. M. și V. S. .
În consecinta, contrar sustinerilor intimatei, desfacerea contractului de munca a reclamantului urmată de încadrarea altei persoane, din afara unitatii, indiferent pe ce post, apare ca inadmisibila si, în aceste conditii, reorganizarea nu este reala.
În plus, parata nu a depus nici un fel de dovezi pentru a proba necesitatea si utilitatea desfiintarii postului ocupat de catre reclamant, pentru a se evidentia economiile care au fost realizate prin desfiintarea acestui post.
Or, reorganizarea unei societati trebuie sa aiba ca temei o analiza serioasa cu privire la necesitatea reducerii unor posturi in scopul eficientizarii activitatii sale si prin urmare, nu se poate recurge la aceasta procedura pentru a inlatura un angajat incomod, prin desfiintarea postului acestuia.
În speță, administratorul pârâtei a fost numitul B. I., socrul reclamantului, iar după decesul acestuia relațiile au devenit tensionate datorită unei plângeri penale formulate de soția reclamantului împotriva numitei D. E., fostă asociată a lui B. I..
Astfel că, așa cum a arătat și reclamantul în susținerea contestației, art. 65 din Codul muncii a fost folosit doar ca pretext pentru a fi concediat, neintervenind o reala reducere a postului ca urmare a dificultăților economice, pârâta utilizând aceasta modalitate de concediere pentru a-l putea concedia pe reclamant într-un mod aparent legal.
F. de argumentele de mai sus, acțiunea formulată de reclamant apare ca fiind întemeiată iar cercetarea celorlalte motive invocate de către pârâtă nu a mai fost necesara întrucat, în situatia în care societatea face angajari în timp ce afirma ca este în reorganizare este suficienta pentru a demonstra nelegalitatea masurii concedierii prin prisma nerespectarii conditiilor impuse de art. 65 alin. 1 si 2 din Codul muncii.
Considerente față de care, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta . și s-a anulat decizia nr. 22/25.08.2014 emisă de către pârâtă.
In temeiul art.80 alin.1 din Legea nr.53 /2003, a fost obligată parata sa plateasca reclamantului despăgubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Cât privește cererea de acordare a daunelor morale, instanța a apreciat că în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 253 din Legea nr.53/2003, întrucât reclamantul nu a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, nu i-a fost afectata demnitatea personala, dreptul de a beneficia de concediu de odihna, de a beneficia de termenul de preaviz si de a se bucura de dreptul sau la munca, așa încât s-a respins acest capăt de cerere.
În raport de dispozițiile art. 453 Cod proc.civ .pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 lei, către reclamant, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. I. ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În primul motiv de apel, apelantul susține că instanța de fond a reținut o stare de fapt eronata si a făcut o apreciere greșita a probelor administrate in cauza, incalcand si aplicând greșit legea.
Astfel instanța a reținut ca „reclamantul nu a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, nu i-a fost afectata demnitatea personala, dreptul de a beneficia de concediu de odihna, de a beneficia de termenul de preaviz si de a se bucura de dreptul sau la munca, asa incat va fi respins acest capăt de cerere."
Reclamantul susține că deși a arătat că a avut reale probleme de sănătate fiind diagnosticat cu tulburări de adaptare, boala care necesită medicamentație specifică; deși instanța a constatat ca faptul că, concedierea a fost abuziva, cu toate acestea instanța a apreciat că nu a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului.
Potrivit jurisprudenței concedierea abuziva afectează „imaginea" salariatului, prestigiul sau fiind grav atins de aceasta măsura nu doar in relația cu colegilor, dar si in relația cu membrii familiei si cei apropiați.
Orice încetare abuziva a contractului de munca produce celor în cauza suferințe pe plan moral și social, lezându-le demnitatea și onoarea, libertatea individuala, imaginea publica, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege. Astfel ca producerea prejudiciului moral justifica acordarea unei compensații materiale, sub forma daunelor morale. Suferința produsa de concedierea abuziva coroborata cu "imaginea pătata" se poate răsfrânge in plan medical, făcându-si loc depresiile.
Potrivit opiniilor medicale tulburările de adaptare sunt stări de suferința subiectiva si de afectare emoționala ce ia naștere in perioada de adaptare la o schimbare semnificativa de viata, sau ca o consecința a unui eveniment stresant de viata.
Totodată nu trebuie omis faptul ca măsura concedierii privează salariatul de mijloacele necesare traiului, reclamantul fiind singura sursa de venit a familiei, soția sa fiind pensionata pe caz de boala cu o pensie luna de aproximativ 400 lei. Astfel ca toate cheltuielile necesare traiului si întreținerii unei persoane bolnave, care cumpăra lunar medicamente de circa 100 lei din pensia de 400 lei, vor spori presiunea asupra acestuia, agravându-i tulburările de adaptare.
În cel de al doilea motiv de apel, apelantul susține că instanța de fond nu s-a pronunțat in conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 2 Cod pr. civ, in raport de care instanța are îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. In acest scop, cu privire la situația de fapt si motivarea in drept pe care părțile le invoca, judecătorul este in drept sa le ceara sa prezinte explicații, oral sau in scris, sa pună in dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt menționate in cerere sau în întâmpinare, sa dispună administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevăzute de lege, chiar daca părțile se împotrivesc, in caz contrar fiind încălcat principiul contradictorialitatii. Recunoașterea principiului contradictorialitatii fiind de esența recunoașterii dreptului la un proces echitabil, ocrotit de dispozițiile art. 6 paragraf 1 din CEDO.
Apreciază ca instanța de fond avea obligația sa aprecieze existenta prejudiciului moral si sa stabilească o anumita suma globala cu titlu de reparație, ținând cont de dispozițiile art. 253 alin. L din Codul Muncii potrivit cărora angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Așadar instanța de fond avea obligația sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii.
Arătă ca in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în Cauza Ștefanescu împotriva României - Hotărârea din 11 octombrie 2007, a stabilit ca reclamantul, G. M. Ștefanescu, a suferit un prejudiciu moral in special din cauza frustrării provocate de imposibilitatea de a obține executarea deciziei pronunțate in favoarea sa si ca acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a incalcarii. In aceste circumstanțe, având in vedere totalitatea elementelor aflate in posesia sa si statuând in echitate, conform art. 41 din Convenție, Curtea i-a alocat reclamantului suma de 3.500 EUR cu titlu de daune morale.
În consecință apreciază că instanța a analizat in mod greșit actele deduse judecații pronunțând astfel o hotărâre vădit netemeinică și nelegală privitor la capătul de cerere prin care a solicitat acordarea daunelor morale, motiv pentru care solicită acordarea daunelor morale proporțional cu prejudiciului moral creat de desfacerea abuziva a contractului individual de munca, iar cu privire la cuantumul despăgubirilor bănești acestea trebuie sa fie cu titlu de satisfacție suficienta si echitabila, pentru a oferi astfel persoanei lezate o anumita compensație pentru râul suferit, precum si o ușurare a suferințelor suportate.
La data de 15.04.2015, apelantul a depus completare la motivele de apel, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării intimatei pârâte la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei și modivicarea sentinței în sensul obligării pârâtei să-i plătească despăgubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care solicită, în principal, respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. Solicită respingerea apelului în ceea ce privește drepturile salariale, cu atât mai mult cu cât deja s-a conformat hotărârii instanței și a revenit asupra deciziei de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului, convocându-l pe acesta pentru reintegrare la locul de muncă și totodată i-au fost achitate dreptuiel salariale până la data reintegrării, iar faptul că a refuzat reingrarea pe postul deținut anterior, nu-l îndreptățește să primească drepturile salariale și în continuare.
Apelantul reclamant, a depus răspuns la întâmpinare, susținând că este îndreptățit la acordarea daunelor morale, ca urmare a desfacerii nelegale a contractului individual de muncă, apelantul trăind stări de supărare și frustrare în legătură cu pierderea calității de salariat și care nu au fost suficient compensate doar prin constatare încălcării de către angajator a art.65 din Codul muncii. Prin urmare, pe o bază echitabilă, apreciază că se impune ca instanța să sancționeze măsurile abuzive întreprinse de către intimată, prin desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a răzbunării.
Apelul declarat de reclamant, se privește a fi fondat și se va admite avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, dispozițiile art.269 alin.1 din Codul muncii au fost modificate prin Legea nr.237/2007 în sensul că angajatorul răspunde, în temeiul normelor și principiilor contractuale și pentru prejudiciile morale cauzate salariaților, fiind deci posibilă și legală acordare a daunelor morale. Mai mult, și practica CEDO este în sensul posibilității acordării daunelor morale în materia dreptului muncii, atunci când se apreciază că a existat un prejudiciu moral, pentru o suficientă reparare(cauza Ghilbuși contra României).
Această răspundere reglementată de dispozițiilor art.269 din Codul muncii reprezintă o răspundere contractuală, avându-și izvorul în contractul individul de muncă, iar ca și răspunderea delictuală pentru fapta proprie reglementată de art.998 și 999 Cod civil, care reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, răspunderea patrimonială presupune existența acelorași elemente esențiale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa contractuală.
În speță, reclamantul atât prin contestația formulată împotriva deciziei de concediere nr.22 din 25.08.2014, cât și prin cererea de apel, a invocat pe lângă prejudiciul material, și prejudiciul moral suferit ca urmare a aceleiași fapte ilicite și culpabile ale angajatorului, concedierea nelegală. Prejudiciul moral constând într-o atingere adusă unor valori care definesc personalitate umană, cum ar fi: existența fizică, integritatea corporală și sănătate fizică și psihică, demnitatea și prestigiul profesional.
În acest sens, apelantul reclamant a invocat prejudiciul moral reprezentat de atingerea adusă demnității, imaginii și prestigiului profesional precum și deteriorarea stării de sănătate din punct de vedere psihic.
Cu privire la existența acestui prejudiciu moral, Curtea reține că, în cazul concedierii nelegale sau netetemeinice, se prezumă o lezare a demnității, imaginii și prestigiului profesional, întrucât contractul individul de muncă are un caracter personal, fiind încheiat „ intuituu personae”, în considerarea pregătirii, aptitudinilor și calităților salariatului, așa încât concediere, afectează aceste valori care definesc personalitate umană.
Așadar, ca urmare a concedierii sale nelegale, caracterizarea acestei concedierii fiind realizată de către prima instanță, care a anulat decizia de concediere, emisă reclamantului, în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii, hotărâre ce nu a fost atacată de către angajator, acesta a suferit un prejudiciu de ordin moral, pe lângă cel material, care trebuie și acesta acoperit, astfel încât în mod greșit prima instanța i-a respins capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.
Astfel în cauză, cu actele medicale depuse, reclamantul a făcut dovada prejudiciului încercat, a faptei ilicite a angajatorului, a vinovăției acestuia și a raportului de cauzalitate dintre fapte ilicită și prejudiciu, acesta făcând dovada stării sale de boală, care s-a agravat pe parcursul soluționării procesului, putându-se reține faptul că există o legătură de cauzalitate între starea de boală și faptele imputate pârâtei.
În acest sens, reclamantul a avut și are reale probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu sindromul „tulburări de adaptare” diagnostic care ulterior s-a transformat în „tulburare depresivă majoră reactivă”.
Acest diagnostic nu se declanșează fără existența unei stresor, eveniment de viață sau familie, în acest caz factorul stresor fiind reprezentat de pierderea serviciului așa cum rezultă din studiul efectuat de către Departamentul de Psihiatrie Științe Comportamentale, Școala de Medicină și Știință a Sănătății din cadrul Universității „G. Washington”.
Prin urmare, pierderea serviciului este considerată ca având un rol important în declanșarea unei boli psihice, boală care poate avea consecințe diverse, dintre care unele chiar majore.
Actele medicale depuse de către reclamant, se coroborează cu data emiterii deciziei de concediere de către intimată, astfel încât încetarea abuzivă a contractului de muncă în ceea cel-l privește pe acesta i-a produs suferințe pe plan moral și social, lezându-i demnitate și onorarea, imaginea publică precum și sănătate psihică.
În consecință, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a concedierii abuzive.
În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri morale, Curtea trebuie să aibă în vedere un raport rezonabil de proporționalitate între fapta ilicită, prejudiciul produs reprezentat de atingerea adusă stării de sănătate, reputației, avându-se în vedere totodată și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora
Astfel aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și pot forma obiectul controlului judiciar.
Prin urmare, Curtea are în vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale o . criterii cum ar fi, consecințele negative suferite de contestator pe plan psihic, în urma emiterii deciziei de concediere, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională sau socială.
În speță, este cert faptul că prin emiterea deciziei de concediere nelegale, contestatorului i-a fost afectată sănătatea psihică precum și situația materială și socială, astfel încât va fi admisă cererea acestuia de reparare a prejudiciului moral suferit.
În ceea ce privește cel de al doilea motive de apel, formulat de reclamant, se constată că este nefondat, întrucât nu-i pot fi acordate acestuia despăgubiri până la data rămânerii definitive a hotărârii Tribunalului Gorj, respectiv data de 29 iunie 2015( data pronunțării deciziei de apel de către Curtea de Apel C.) întrucât intimata a pus în executare hotărârea primei instanțe și prin Decizia nr.6 din 14 aprilie 2015, a emis decizia de reintegrare, în raport de sentința civilă nr.1049/2.03.2015, a Tribunalului Gorj, dispunând ca acestuia să-i fie plătite toate drepturile bănești pe perioada 25.08.2014 – 16.04.2015.
Referitor la același aspect, nu pate fi primită cererea reclamantului potrivit căreia angajatorul trebuia să-i plătească drepturile salariale până la data rămânerii irevocabile a hotărârii primei instanțe.
Întrucât reclamantul a precizat faptul că nu dorește reintegrarea efectivă în cadrul intimatei, pe postul deținut anterior concedierii, lucru pe care l-a arătat și în contestația formulată, aceste despăgubiri nu pot fi acordare până la data pronunțării deciziei de către instanța de apel, ci numai până la data de 16.04.2015, conform deciziei emisă de către intimată.
Hotărârea primei instanțe este însă greșită, în sensul că Tribunalul Gorj, a dispus obligarea pârâtei de a plăti reclamantului despăgubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective, deși contestatorul nu a solicitat prin contestația formulată reintegrarea efectivă.
În acest sens au fost încălcate dispozițiile art.80 alin.3 Codul muncii, în sensul că – în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
Prin urmare, în baza art.480 Cod pr.civ., Curtea va admite apelul declarat de către reclamant și va schimba în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că se va constata încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului apelant, începând cu data de 29 iunie 2015. În același timp se va admite în parte capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, urmând ca pârâta să fie obligată către reclamant la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile și fiind în culpă procesuală, în raport de dispozițiile art.453 alin.1 Cod pr.civ, va fi obligată intimata către apelant la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul B. I., domiciliat în Tg.J., ., nr.13, județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.1049 din 2 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în Tg.J., ..32, județul Gorj
Schimbă în parte sentința, în sensul că se constată încetarea de drept a contractului individual de muncă al apelantului reclamant începând cu data de 29.06.2015.
Admite în parte cererea de acordare a daunelor morale și obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 5.000 lei daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata către apelant la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 iunie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
C. R. S. P.
Grefier,
F. I.
Red.jud.S.P.
01.07.2015.
Tehn.F.I./3ex/
Jud.fond.D.C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 756/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
