Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3439/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3439/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 28/104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3439
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător L. B.
Grefier M. H. D.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în localitatea Slatina, .. 64, județul O., în numele membrului de sindicat A. ( M.) Ș. M., împotriva sentinței civile nr. 262 din 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul O.– Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta unitatea de învățământ L. T. B. cu sediul în B., ., nr. 33, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal, iar prin conținutul motivelor scrise, apelantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin.3 Cod Procedură Civilă., după care:
Instanța, în baza dispozițiilor art. 244 C. raportat art. 394 C. și art. 482, constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea apelului:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul O. – Secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 262 din 31.03.2015, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
A respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., în calitate de reprezentant legal al membrului de sindicat A. ( M.) Ș. M., în contradictoriu cu pârâta unitatea de învățământ L. T. B..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
La termenul din 31.03.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în totalitate, reținând că cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de munca, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natura salarială solicitate de reclamant pentru membrii de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii .
Având în vedere data de 07.01.2015 la care a fost introdusă acțiunea, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit raportat la perioadele pentru care reclamantul solicită reintegrarea, calculul și plata diferențelor salariale.
Pentru aceste considerente a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune astfel cum a fost invocată și a fost respinsă acțiunea în totalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O. în numele membrilor de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că în Codul civil se prevede că:
Art. 2512: Invocarea prescripției de partea interesată
(1)Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin
reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2)Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3)Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi
în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția. Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. În consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), apreciază că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, solicită ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului c/V/f, și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
În opinia apelantului termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 - ne referim, desigur, la O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008. O.U.G. nr. 1/2009. O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.
În egală măsură, nici dreptul membrilor de sindicat nu putea fi considerat născut la data de 01.10.2008, din moment ce existau prevederi legale în vigoare care îl suspendau - sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ (sentința civilă nr. 18/19.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 4730/14.10.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal). Respectivele dispoziții și-au încetat aplicabilitatea abia după publicarea în Monitorul Oficial a ultimei decizii de constatare a neconstituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului, enumerate mai sus, dată până la care termenul de prescripție a fost SUSPENDAT. Decizia în cauză poartă numărul 124/09.02.2010 și privește neconstituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 41/2009; ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272/27.04.2010, astfel că, de la această dată, curge termenul de prescripție.
În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispozițiile nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). În condițiile în care pretențiile vizează drepturi salariale care se acordă lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga sumă, ci gradual, lună de lună, din moment ce vorbim de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.
În susținerea acestui motiv de apel, solicită ca instanța să aibă în vedere și practica în materie a Curții de Apel C., care s-a pronunțat în sensul susținerilor noastre, admițând apelul declarat de S.I.P. O., respingând excepția prescripției dreptului la acțiune si dispunând plata sumelor începând cu data 01.10.2008 - a se vedea în acest sens Decizia nr. 385/20.11.2011, dosar nr._ (dosar înregistrat la 06.03.2013. în care Tribunalul a reținut intervenția prescripției).
În același sens este și practica în materie a Tribunalului București, care, prin sentința nr._/28.11.2012 (dosar nr._/3/2012), a statuat că „Având în vedere situația expusă și succesiunea actelor Guvernului", „termenul de prescripție nu poate curge mai devreme de data publicării deciziei nr. 124/2010 în Monitorul Oficial, respectiv 27.04.2010. Aceasta pentru că până la acel moment drepturile pretinse au fost negate pe cale legală, în mod succesiv, reclamanta neavând. în mod efectiv, posibilitatea de a pretinde acest drept. A aprecia că partea putea oricum să introducă acțiunea și invoca în același timp excepția de neconstituționalitate, ar pune în sarcina reclamantei o sarcină excesivă și s-ar pune în discuție chiar dreptul de acces la justiție".
Într-o altă speță, tot Tribunalul București a apreciat că „datorită intervențiilor multiple ale executivului, cu nesocotirea deciziilor Curții Constituționale, legea care reglementa drepturile salariale ale personalului din învățământ își pierduse caracterul previzibil" (sentința nr._/27.11.2012, dosar nr._/3/2012).
În consecință, pentru motivele de mai sus, precum și față de cele detaliate în cererea de chemare în judecată, precum și în raport de practica invocată - inclusiv a Curții de Apel C., apreciază că se impunea admiterea în integralitate a acțiunii și obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 - 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Un alt motiv pentru care apreciază că admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune este nelegală îl constituie acela că Tribunalul a ignorat dispozițiile exprese ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii. Textul în cauză prevede: „(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este ÎNTRERUPT în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului."
Tribunalul ignoră acest text, care instituire întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ pârâtă) a recunoscut legitimitatea pretențiilor tuturor salariaților din unitate - personal didactic auxiliar și nedidactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 și până la data 13.05.2011.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii până la data de 31.12.2011:
„Art. 1 (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011. se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârâți a drepturilor cuvenite personalului didactic de predare și didactic auxiliar - deci inclusiv reclamantei M. O. M. - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010. Sumele achitate sunt DREPTURI SALARIALE, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, apreciază că instanța trebuia să respingă excepția și să constate că acțiunea a fost depusă în termen.
În sensul susținerilor noastre, invocă și practica Tribunalului G. - Secția I Civilă. Astfel, prin sentința nr. 1969/17.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a reținut că plata eșalonată a diferențelor salariale în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă o recunoaștere a datoriei în sensul art. 708 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă: „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice mod, a datoriei". în același sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012 - invocată de noi în cererea de chemare în judecată.
În aceste condiții, apreciază că, și sub acest aspect, sentința apelată este netemeinică și nelegală.
Pentru aceste considerente, în raport și de susținerile din cererea de chemare în judecată și de practica instanțelor interne și internaționale, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței nr. 262/2015 și, rejudecând cauza pe fond, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 266 și urm și art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 2512 și art. 2513 din Codul civil, ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de apel invocat care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul cod civil este nefondat.
Este adevărat că art. 2512 noul Cod Civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01.10.2011, deoarece în art. 6 alin. 4 prevede că „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrul de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008– 31.12.2009, la data formulării acțiunii, 07 ianuarie 2015, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
Nu se poate reține în nici un caz nici susținerea apelantului, în sensul că prescripția a fost întreruptă în temeiul dispozițiilor art. 171 alin. 2 din Codul muncii, deoarece nu s-a făcut dovada în cauză a existenței unei recunoașteri a debitorului cu privire la drepturile salariale concrete ale reclamantei, iar dispozițiile din OUG nr. 71/2009 ( invocată ca temei juridic în sprijinul acestui argument ) se referă la plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătorești, astfel că faptul plății unor sume în baza acestui act normativ nu poate echivala cu o recunoaștere voluntară a debitului.
Pe de altă parte, în situația în care unitatea debitoare a achitat drepturile salariale solicitate, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești, nu se justifică introducerea acțiunii, deoarece într-un atare caz acțiunea este lipsită de obiect.
Hotărârile judecătorești invocate de apelant nu sunt apte să impună o altă soluție, rolul jurisprudenței fiind acela de a interpreta și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătorul neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce se deduce în fața sa. Mai mult, în sistemul nostru de drept, precedentul judiciar este izvor de drept decât mediat, cu privire la Hotărârile CEDO, conform art.20 din Constituție.
Întrucât acțiunea a fost corect soluționată pe temeiul excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea apreciază că nu se impune cercetarea criticilor formulate pe fondul cauzei.
Față de aceste argumente, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc. civ., să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în localitatea Slatina, .. 64, județul O., în numele membrului de sindicat A. ( M.) Ș. M., împotriva sentinței civile nr. 262 din 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul O.– Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta unitatea de învățământ L. T. B. cu sediul în B., ., nr. 33, jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Septembrie 2015.
Președinte, O. C. G. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. H. D. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MHD/4 ex.
Data red. 7.09.2015
Jud. fond: O.C.
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3903/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
