Contestaţie la executare. Sentința nr. 6854/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 6854/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 8074/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2148

Ședința publică de la 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte: - P. B.

Judecător: - T. R.

Grefier: - S. C.

Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata C. J. DE PENSII D., cu sediul în C., .. 14, județul D., împotriva sentinței numărul 6854 din data de 26 noiembrie 2024, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu contestatoarea T. E., cu domiciliul în C., .. 6, ..1, ., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic M. A. reprezentând-o pe apelanta intimată C. J. DE PENSII D. și intimata contestatoare T. E. personal și asistat de avocat B. Letiția A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:

- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. 1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, coroborat cu art. 156 din același act normativ și cu dispozițiile art. 468 Cod procedură civilă;

- intimata contestatoare a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă;

- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;

Consilier juridic M. A. a depus la dosarul cauzei delegația nr. 324/29.04.2015.

Avocat B. Letiția A. a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr.OT/_/29.04.2015. A invocat excepția tardivității declarării apelului având în vedere cp pe dovada de comunicare a sentinței pronunțată de instanța de fond este menționată data de 16 decembrie 2014, iar apelul a fost declarat la data de 06 ianuarie 2015 și consideră că ar trebui întreprinse demersuri, respectiv o adresă la Tribunalul D. pentru a face dovada comunicării sentinței, întrucât comunicarea a fost efectuată prin agent procedural.

Consilier juridic M. A. a susțiunut faptul că pe comunicarea sentinței trimisă la C. Județeană de Pensii D. apare data de 30.12.2014, iar apelul a fost depus conform datei menționate la data de 06 ianuarie 2015. Chiar și dacă ar fi fost primită sentința la data de 16.12.2014 apelul declarat la data de 06.01.2015 este în termen. Consideră că apelul a fost declarat și motivat în termenul de 30 de zile prevăzut de Codul de procedură civilă. Consideră că apărătorul este în eroare cu privire la termenul de apel care este de 30 de zile.

Avocat B. Letiția A. a învederat că nu mai susține excepția tardivitării apelului, fiind în eroare cu privire la termenul de declarare.

S-a învederat că nu mai sunt alte cereri de formulat.

Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.

Consilier juridic M. A. reprezentând-o pe apelanta intimată C. J. DE PENSII D. a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, urmând ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 451 Cod procedură civilă în sensul micșorării cuantumului cheltuielilor de judecată.

Avocat B. Letiția A. pentru intimata contestatoare T. E. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, să se aibă în vedere faptul că, într-adevăr cauza a rămas fără obiect ca urmare a încetării măsurilor de executare silită împotriva intimatei, dar acest lucru nu a fost făcut de apelantă de bunăvoie, ci după numeroase cereri și contestații făcute de intimată prin apărător. Consideră că activitatea apărătorului a fost una complexă și consistentă, iar cauza nu a fost una ușoară, volumul de muncă fiind foarte mare, astfel că nu se poate reține întemeiată aplicabilitatea art. 451 Cod procedură civilă. A învederat că nu solicită cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.

CURTEA:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul instanței la data de 16.04.2013, contestatoarea T. E. a formulat contestație la executare împotriva actelor si formelor de executare silită întocmite de intimata C. Județeana de Pensii D. în dosarul de executare silita nr. 5/ E/2013, respectiv titlul executoriu nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013 si somația nr. 5/E/ 2013 din data de 21.03.2013.

In motivare a arătat ca la data de 31.03.2013 i-au fost comunicate titlul executoriu nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013 si smația nr. 5/E/2013 din data de 21.03. 2013 prin care a fost somata sa plătească suma de 34.944 lei, reprezentând contravaloarea unui debit pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.

S-a apreciat ca titlul executoriu nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013 si somația nr. 5/E/ 2013 din data de 21.03.2013 emise de intimata sunt lovite de nulitate deoarece atesta o obligație nereala si fictiva din partea paratei, aceasta neavând de achitat un debit de 34.944 lei.

S-a susținut ca cele doua acte de executare încalcă dispozițiile imperative prevăzute de art. 141 alin. 1 indice 1, deoarece sumele cuprinse in aceste doua titluri executorii nu sunt titluri de creanța fiscale.

Cu excepția cazului in care prin lege se prevede ca un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite in absenta unui titlu de creanța în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

De asemenea, s-a considerat că cele două acte de executare sunt lovite de nulitate absolută deoarece nu prezintă odată cu acestea și din ce se constituie suma de 34.944 lei.

In ceea ce privește somația, a susținut că acest act de executare nu îndeplinește condițiile imperative cerute de art. 43 si 145 din Codul de procedura fiscala, respectiv nu precizează perioada pentru care s-au calculat aceste sume de plata si destinația de sume cu titlu de pensie încasate necuvenit.

Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 173 din OUG nr. 92/2003.

In scop probatoriu, a depus, in copie: titlul executoriu nr. 5/E/2013 din data de 21.03. 2013, somația nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013, decizia nr. 1-_/08.10.2000 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă emisă de intimată, decizia nr._/17.01.2013 privind acordarea pensiei conform Legii nr. 19/2000 – limita de vârsta - handicap mediu emisa de intimata, certificat nr. 5291/04.04.2001 de expertiza medicala a persoanelor cu handicap care necesita protecție speciala emis de Comisia de Expertiza Medicala a Persoanelor cu Handicap, cerere din 24.01.2013 a contestatoarei adresata Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, interogatoriu.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 26 iunie 2013, urmare a neîndeplinirii cerințelor instanței de a depune doua exemplare de pe înscrisurile doveditoare certificate conform cu originalul, in vederea comunicării acestora paratului, in temeiul art. 200 din NCC, instanța a dispus anularea cererii.

Contestatoarea a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 26.06.2013, iar prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17.07.2013, s-a admis cererea de reexaminare.

Intimata C. Județeana de Pensii D. a depus întâmpinare (fila 69), prin care invocat excepția tardivității formulării contestației si decăderea din dreptul de contestare a măsurilor de executare silita deoarece, in opinia sa, contestatoarea a formulat contestație cu depășirea termenului de contestare a masurilor de executare silita, de 15 zile, expres precizat de prevederile art. 173 din Ordonanța nr. 92/2003.

A arătat ca intimata a comunicat contestatoarei somația si titlul de executoriu nr. 5/E/ 2013 cu confirmare de primire in data de 01.04.2013, iar contestația a fost înregistrata, conform paginii de internet a instanței, in data de 17.04.2013.

A susținut că somația și titlul executoriu nr. 5/E/2013 au fost emise în baza deciziei de debit nr._/29.01.2013, decizie ce a fost contestată de către reclamantă în dosarul nr._ .

Pe fond, a învederat instanței că debitul provine din faptul ca reclamantei i s-au revizuit drepturile de pensie in sensul ca la stabilirea acestora s-au avut in vedere prevederile art. 47 alin. 1 lit. c din Legea nr. 19/2000 si nu prevederile art. 49, astfel încât nu mai îndeplinește condițiile pentru limita de vârsta.

Ca urmare a revizuirii drepturilor de pensie, prin decizia nr._/29.01.2013 intimata a stabilit un debit în cuantum de 34.944 lei, pentru perioada 01.02._12. Decizia de debit nr._/29.01.2013 a fost emisa in conformitate cu prevederile art. 107 si art. 179 din legea nr. 263/2010 pentru o perioada de 3 ani in urma de la data constatării.

Conform prevederilor art. 181 din Legea nr. 263/2010, debitele provenite din prestații de asigurări sociale se recuperează prin executorii proprii ai Casei Naționale de Pensii Publice cu aplicarea prevederilor Codului de Procedura Fiscala.

Potrivit dispozițiilor Codului de Procedura Fiscala a procedat la emiterea actelor de executare silita (somație si titlu executoriu) în vederea recuperării debitului.

Întrucât prin încasarea drepturilor bănești mai sus menționate a avut loc o mărire a patrimoniului contestatorului pe seama bugetului de asigurări sociale de stat, fără ca pentru aceasta sa existe un temei juridic, a considerat ca in speța este aplicabila instituția îmbogățirii fără justa cauza sau fără un just temei, astfel încât intimata are dreptul sa pretindă contestatoarei restituirea sumei necuvenite.

Prin încheierea din data de 04.12.2013, instanța a respins excepția necompetentei materiale invocată din oficiu, si a repus cauza pe rol .

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2014, instanța a suspendat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 cpc, până la soluționarea definitiva a dosarului nr._/63/2013 aflat pe rolul Tribunalului D. prin care s-a solicitat anularea deciziei de pensionare nr._/29.01.2013.

La data de 30.10.2014, contestatoarea a depus cerere prin care solicită repunerea pe rol a prezentei cauze.

La termenul din data de 26.11.2014, intimata C. Județeană de Pensii D. a depus Decizia nr._/17 octombrie 2014 prin care a fost anulată decizia nr._/29.01.2013 privind constituirea debitului în sumă de_ lei pentru perioada 01.02._12 a contestatoarei T. E. si s-a dispus restituirea către contestatoare a sumelor reținute in baza deciziei nr._/29.01.2013.

De asemenea, intimata a depus referat prin care se menționează ca odată cu anularea deciziei nr._/29.01.2013 încetează toate masurile de executare silita dispuse in dosarul nr. 5/E/2013.

Prin sentința nr.6854 din 26 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de contestatoarea T. E. in contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii D..

A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

S-a reținut că contestatoarea T. E. este beneficiară a pensiei pentru munca depusa si limita de vârsta, fiind emisa in acest sens de către intimata C. Județeana de Pensii D. Decizia nr._/08.10.2000, plata drepturilor făcându-se începând cu data de 05.04.2001.

Prin Decizia nr._/17 ianuarie 2013, privind acordarea pensiei conform Legii nr. 19/2000 limita de vârsta, intimata C. Județeană de Pensii D. s-a respins cererea de pensionare a solicitantei T. E., întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art. 47 alin. 1 lit. c din Legea nr. 19/2000, si anume, condiția privind vârsta standard de pensionare redusa cu 10 ani si stagiul complet de cotizare, ca persoana cu handicap mediu.

Potrivit Certificatului de expertiza medicala a persoanelor cu handicap care necesita protecție speciala (deficienți vizuali), comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap constituita in baza Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 102/1999, examinând pe contestatoare, a stabilit ca data ivirii handicapului este data nașterii, încadrând-o in gradul III HANDICAP, termen de revizuire – NEREVIZUIBIL.

Conform înscrisurilor depuse la dosar, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr._/17 ianuarie 2013, privind acordarea pensiei conform Legii nr. 19/2000 limita de vârsta, formându-se astfel pe rolul Tribunalului D. dosarul nr._/63/2013.

Prin Decizia nr._/29.01.2013 (fila 77), intimata a constituit un debit in suma de 34.944 lei pentru perioada 01.02.2010 pana la 31.12.2012 in sarcina contestatoarei, urmare a faptului ca a încasat in mod necuvenit drepturile de pensie stabilite in baza deciziei nr._/08.10.2001, pe perioada 05.04._12.

În data de 31.03.2013, i s-a comunicat contestatoarei titlul executoriu nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013 și somația nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013, ambele emise de intimata C. Județeană de Pensii D..

Prin titlul executoriu nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013 s-a instituit in sarcina contestatoarei sume cu titlu de pensie încasate necuvenit 34.944 lei reprezentând debit bugetul asigurărilor sociale de stat.

S-a mai arătat ca prezentul înscris a constituit titlu executoriu in baza prevederilor art. 141 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedura fiscala aprobata de Legea nr. 174/17 mai 2004 si a produs efecte de la data comunicării.

Prin somația nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013, in baza dispozițiilor art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala aprobata de Legea nr. 174 din 17 mai 2004, contestatoarea a fost înstințată de intimată că figurează in evidentele sale cu suma de plata 34.944 lei, reprezentând debit bugetul asigurărilor sociale de stat, sume cu titlu de pensie încasate necuvenit, pentru care s-a declanșat executarea silita in temeiul titlului executoriu/ dosar executare nr. 5/E/2013. Nemulțumită, contestatoarea critica cele doua acte de executare silita, respectiv, titlul executoriu nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013 si somația nr. 5/E/2013 din data de 21.03.2013 emise de intimata, solicitând constatarea nulității acestora, deoarece atesta o obligație nereala si fictiva din partea pârâtei .

În dosarul nr._/63/2013, contestatoarea a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr._/17.01.2013 de respingere a cererii de pensionare si obligarea pârâtei să emită decizie de pensionare pentru limită de vârstă .

Instanța s-a pronunțat, asupra acestui dosar, prin sentința nr. 2145/11.04.2014, prin care a admis in parte contestația precizata, a anulat decizia nr._/17.01.2013 emisă de intimata CJP D. și hotărârea nr. 6492/2013 a CNPP- Comisia Centrală de Contestații și a menținut decizia nr._/2001 emisă de intimata CJP D..

Urmare a referatului nr._/30.09.2014, intimata C. Județeană de Pensii D. a emis Decizia nr._/17.10.2014 prin care a anulat decizia nr._/29.01.2013 privind constituirea debitului in suma de_ lei, pentru perioada 01.02._12 a contestatoarei, sumele reținute in baza deciziei nr._/29.01.2013 restituindu-se pensionarului

Prin referatul nr. 5/E/2013/06.11.2014, Serviciul Legislație C. si Executare Silita al Casei Județene de Pensii D. a propus clasarea dosarului de executare silita nr. 5/E/2013 sub aspectul executării debitului înregistrat in contabilitatea CJP D. pe numele lui T. E.. Isi întemeiază propunerea pe faptul ca prin decizia nr._/17.10.2014 emisa de CJP D. se anulează decizia de debit nr._/29.01.2013 prin care a fost constituit debitul in cuantum de_ lei in sarcina contestatoarei.

S-a menționat ca, odată cu anularea deciziei nr._/29.01.2013 încetează toate masurile de executare silita dispuse in dosarul nr. 5/E/2013.

Ca atare, având in vedere că anulându-se decizia de debit nr._/29.01.2013, aceasta nu mai produce efecte, iar toate masurile de executare silita dispuse in dosarul nr. 5/E/2013 încetează, instanța a respins acțiunea, ca fiind rămasă fără obiect.

In ceea ce privește solicitarea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, instanța a admis-o, având in vedere faptul ca intimata se afla in culpa, întrucât contestatoarea a fost nevoită să formuleze prezenta contestație din cauza actelor emise de către intimată, acte care ulterior au fost anulate de către instanță.

Ca atare, întrucât contestatoarea a efectuat cheltuieli în acest proces, iar cererea i-a fost admisa, instanța a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Împotriva sentinței a formulat apel C. J. DE PENSII D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că având în vedere că s-a emis decizia nr._/17.10.2014 prin care s-a anulat decizia nr._/29.01.2013 privind constituirea debitului în suma de_ lei, pentru perioada 01.02._12, in sarcina reclamantei, si au încetat toate masurile de executare silita împotriva acesteia, s-a solicitat micșorarea cheltuielilor de judecata in cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.

In conformitate cu prevederile art. 451 din Ncpc, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama si de circumstanțele cauzei, s-a considerat că instanțele judecătorești sunt indreptatite să reducă onorariul avocațial in cadrul operației de determinare a cheltuielilor de judecata, fără ca aceste dispoziții să afecteze in vreun fel raporturile dintre avocat si clientul sau, raporturi care sunt supuse dispozițiilor cuprinse in Legea nr. 51/1995.

De altfel, instanța suprema a statuat, in termeni lipsiți de orice echivoc, ca "onorariile

avocaților sunt negociabile si se stabilesc prin contractul de asistența juridică, insa acest

contract nu este opozabil terților din proces si ca atare in raport de natura litigiului si după

criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.p.c, instanța poate majora sau micșora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include in cheltuielile de judecata cu titlu de onorariu de avocat (C.S.J., secția comerciala, decizia nr. 4930/2001, R.D.C., p.181).

Acest punct de vedere a fost confirmat si de instanța constituționala care a recunoscut dreptul instanței de judecata de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea si complexitatea activității depuse (Curtea Constituționala, Decizia nr. 01/2005, C.J. nr. 10/2005, p.45).

Așadar, s-a considerat ca in cauza care face obiectul prezentului dosar, cuantumul cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat in cuantum de 1000 lei este disproporțional fata de complexitatea cauzei .

Având in vedere cele menționate mai sus, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea

sentinței nr. 6854/26.11.2014 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._, in sensul micșorării cuantumului cheltuielilor de judecata. In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 456-482 Cod Proced. Civ.

Apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.

Dispozițiile legale invocate de apelante prevăd fără echivoc posibilitatea pentru instanța de judecată de a limita cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat atunci când acest cuantum este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama si de circumstanțele cauzei.

În speță, pentru soluționarea apelului, instanța are în vedere faptul că suma solicitată și acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, 1000 lei, nu este una exagerată. Totodată, complexitatea litigiului și efortul ce a fost depus de apărătorul intimatei justifică menținerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.

Astfel, în condițiile emiterii actelor de executare a deciziei de debit, intimata a fost obligată să se apere, prin formularea contestației la executare. Această contestație nu este o cerere simplă, dovadă fiind faptul că instanța și-a pus problema competenței materiale de soluționare. Au fost administrate probatorii. Aspectul că, în final, contestația a fost respinsă ca rămasă fără obiect nu este în măsură să influențeze efortul deja depus de avocat pentru apărarea corespunzătoare a intimatei.

În raport de cele expuse, în baza art. 480 Cod pr civilă, se impune a fi respins apelul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata C. J. DE PENSII D., cu sediul în C., .. 14, județul D., împotriva sentinței numărul 6854 din data de 26 noiembrie 2024, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu contestatoarea T. E., cu domiciliul în C., .. 6, ., ..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 aprilie 2015.

Președinte,

P. B.

Judecător,

T. R.

Grefier,

S. C.

red.jud.P.B.

Tehn.M.D.4 ex

J.f.M.I.

27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6854/2015. Curtea de Apel CRAIOVA