Despăgubire. Decizia nr. 2070/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2070/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 9785/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2070/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
X.X.X
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul Bobaiță F.-E., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. I. C., cu sediul în Dr.Tr.S., ..14, ., județ Mehedinti împotriva sentinței civile nr. 364 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în Dr.Tr.S., . A9, județ Mehedinti, având ca obiect despăgubiri - perioada 01.10._13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelantul reclamant Bobăiță F. E., reprezentat de avocat I.C. N. și intimata pârâtă ., reprezentată de L.P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului:
Avocat I.C.N., pentru apelantul reclamant a expus oral motivele invocate în scris, în raport de care a pus concluzii de admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, admiterea actiunii, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale nete cuvenite și neacordate, actualizate până la data de 30.11.2014, dobând legală și contravaloarea transportului pe perioada 01.10._13 așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă și răspunsul la obiectiuni, întocmit de expert F.B.. A solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond în cuantum de 2000 lei și nu de 1300 cum a apreciat instanța de fond.
A arătat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în apel.
Avocat L.P., pentru intimata pârâtă, a apreciat ca fiind legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond și a solicitat respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 364 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de Bobaiță F.-E. în contradictoriu cu pârâta ..
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale nete și actualizate și a dobânzii legale calculate până la 30.11.2014, aferente perioadei 01.10.2010 – 25.03.2013 în sumă de 1566 lei reprezentând: 706 lei contravaloarea orelor suplimentare, 436 lei contravaloarea muncii prestate în zilele de sărbători legale, 67 lei contravaloarea muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, 32 lei contravaloarea sporului de noapte aferent perioadei 01.01.2011 – 01.05. 2011, 54 lei contravaloarea sporului de noapte aferent perioadei 01.10.2010 – 31.12.2010, 58 lei indemnizație C.O. pentru 2 zile de concediu de odihnă aferente anului 2010 și 2011; 213 lei contravaloare spor de vechime pe perioada octombrie 2010 – aprilie 2011.
S-a dispus actualizarea cu indicele de inflație și calcularea dobânzii legale aferente sumei stabilite începând cu data de 01.12.2014 și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte începând cu data de 20.09.2007 îndeplinind funcția de agent pază, activitatea încetând la data de 25.03.2013 în temeiul art. 65, alin.1 Codul Muncii, conform deciziei nr. 105/25.02.2013 emisă de pârâtă.
Conform contractului individual de muncă durata muncii este de 8 ore/zi, 40 ore/ săptămână, repartizarea programului de lucru fiind inegal.
De asemenea la data încheierii contractului individual de muncă salariul de bază brut a fost de 528 lei, reclamantul beneficiind și de spor de noapte de 25 %, ulterior salariul majorându-se în funcție de salariul minim pe economie.
Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat plata diferenței dintre salariul plătit și cel cuvenit conform dispozițiilor art. 40, alin.1, lit a pct.2 și alin.2 din CCMUNN pentru anii 2007- 2010 pentru activitatea calificată și HG privind salariul minim brut pentru perioada 01.10._13.
Pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.
Din contractul individual de muncă și adeverința eliberată de angajator rezultă că reclamantul a fost salarizat conform salariului minim prevăzut pentru o persoană calificată.
După data de 01.01.2011 când Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național nu a mai fost în vigoare, salariul de încadrare a fost majorat în funcție de salariul minim pe economie.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că pentru perioada din litigiu angajatorul a diminuat salariul de încadrare negociat la 83% și acest aspect nu înseamnă că nu a fost negociat salariul conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național sau HG privind salariul minim pe economie așa cum susține reclamantul.
De subliniat este faptul că reclamantul nu a solicitat plata diferențelor dintre salariul negociat și cel efectiv plătit și față de acest aspect nu pot fi acordate diferențele de drepturi salariale rezultate din diminuarea aplicată de angajator.
Reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru a muncii prestate în zilele libere și sărbători legale.
Deși în contractul individual de muncă timpul de muncă era de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână din probele administrate în cauză respectiv procesele verbale de predare – primire a postului, declarațiile martorilor și recunoașterea pârâtei, programul de lucru se derula în ture de 24/48 sau 12/24.
Potrivit art. 112 Codul Muncii pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.
Potrivit art. 122 Codul Muncii munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia iar în cazul în care această compensare nu este posibilă, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia spor care se stabilește prin negociere și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, conform art 123 Codul Muncii.
Codul Muncii prevede de asemenea repausul săptămânal care potrivit art. 137 Codul Muncii se acordă salariatului în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica însă poate fi acordat și în alte zile conform CCM sau ROI.
În această ultimă situație salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin CCM sau contractul individual de muncă.
Codul Muncii prevede la art. 139 și zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevederi care nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă.
În această situație se asigură compensarea cu timp liber corespunzător iar când nu se acordă zile libere salariații beneficiază de un spor la salariul de bază care nu poate fi mai mic de 100 % (art. 142 Codul Muncii).
În cazul de față angajatorul a susținut că orele suplimentare au fost compensate cu timp liber sau că s-a plătit spor la salariu de bază.
Astfel, pentru perioada octombrie 2010- mai 2011 sporul acordat a fost de 100 % iar pentru perioada 01.05._13 sporul a fost de 75 %.
Din verificarea foilor colective de prezență prin expertiza contabilă s-a stabilit că pârâta nu a acordat reclamantului sporul cuvenit pentru plata orelor suplimentare prestate.
Inițial prin raportul de expertiză s-a constatat că pentru perioada 01.10._13 pentru orele lucrate peste durata normală a programului de lucru neachitate sau necompensate cu timp liber plătit valoarea totală a diferențelor salariale este de 1681 lei rezultând o diferență netă de 1.180 lei.
Prin obiecțiunile la raportul de expertiză s-a motivat că nu s-a aut în vedere că în luna martie 2013 s-a plătit suma de 474 lei în condițiile în care nu s-a prestat muncă, reclamantul fiind în recuperări astfel că se impune a fi scăzută această sumă din totalul de 1.180 lei.
În urma analizării acestei situații s-a constatat că suma cuvenită reclamantului pentru orele prestate suplimentar este de 706 lei.
Nu poate fi primită apărarea reclamantului în sensul că nu se impune această operație deoarece nu este specificată perioada pentru care s-a acordat suma respectivă neputând fin ignorat faptul plății.
Referitor la zilele de repaus săptămânal din probatoriul administrat în cauză s-a constatat că pentru perioada mai 2011 –mai 2012 angajatorul nu a acordat sporul de 1% aplicabil la salariul negociat, conform actului adițional la contractul de muncă nr 9696/15.12.2010 însă suma brută de 85 rezultând suma netă actualizată de 67 lei.
Pârâta a susținut că nu datorează reclamantului acest spor deoarece specificul activității implică o activitate continuă și un program de lucru în ture, existând posibilitatea de efectuare a normei de lucru în zilele de repaus săptămânal, beneficiind de timp liber în compensare apărare care nu poate fi primită având în vedere dispozițiile art. 137, alin.2 Codul Muncii.
De asemenea din verificările foilor colective de prezență și procesele verbale de predare – primire a postului pentru anul 2012 reclamantul a prestat 88 ore în zilele de sărbători legale ( 15 august, 02.01, 16.04., 01.05., 03.06., 01.01.2013, 02.01.2013) pentru care i se cuvin drepturile salariale în sumă netă de 436 lei.
Conform contractului individual de muncă reclamantul beneficiază de spor pentru munca de noapte de 25 % conform art. 125 -126 Codul Muncii.
Analizând foia de realizări și foile colective de prezență s-a constatat că pentru 01.10._10 pârâta achitat reclamantului contravaloarea a 120 ore prin aplicarea sporului de 25 %.
Din analiza foilor colective de prezență și ținând seama de programul de lucru ce se desfășura în tură de 12/24 și din faptul că pentru această perioadă angajatorul nu a prezentat procese verbale de predare – primire a postului, prin expertiza contabilă s-a constatat că pârâta nu a achitat reclamantului sporul pentru 50 ore lucrate în timpul nopții spor ce se ridică la suma netă și actualizată de 54 lei.
Pentru perioada 01.01._11 angajatorul a achitat sporul de 15% conform Codului muncii în vigoare pentru acea perioadă numai pentru o parte din orele de noapte, rămânând neachitate 64 ore, contravaloarea muncii de noapte în sumă netă și actualizată de 32 lei.
Pentru perioada 01.05._13 angajatorul a aplicat programul de lucru al salariaților care efectuează ore de noapte potrivit art. 40 1 din Actul adițional nr 3487/17.05.2011 la CCM la Nivel de Unitate, având și acordul ITM potrivit adresei nr 4243/14.06.2011 respectiv s-a redus programul de lucru cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, fără ca salariul de bază să fie scăzut.
Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 126, lit b Codul Muncii salariatul nu poate beneficia de sporul de 25 %, reclamantul beneficiind de un program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de lucru fapt ce rezultă din foile colective de prezență.
Nu poate fi primită apărarea reclamantului bazată pe concluziile raportului de expertiză potrivit cărora chiar dacă programul de noapte al reclamantului a fost de 11 ore /tură (redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă pentru zilele în care se efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte) nu poate fi redus și programul de lucru per total activitate prestată în cursul unei luni calendaristice, unitatea achitându-i ore suplimentar lunar.
Raționamentul expertului (numărul de ore ce ar fi trebuit lucrate de reclamant în lună fără scăderea salariului 16 (176-8); salariul care ar crește de la 3,8068 lei (670/176) la 3,9881 lei (670/168) nu poate fi primit deoarece dispoziția legală se referă la salariul de bază care nu trebuie să scadă și nu la majorarea salariului tarifar orar.
Prin acțiune reclamantul a solicitat sporul de vechime în cuantum de 5% pentru întreaga perioadă din litigiu în baza Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național.
Conform Contractului Colectiv de Muncă nr 9696/15.12.2010 se va acorda salariaților un spor de vechime de 5% pentru 3 ani activitate, contract valabil numai pentru perioada octombrie 2010 –aprilie 2011, deoarece art. 40 din CCM referitor la sporul de vechime a fost abrogat prin Actul adițional nr 1/05.05.2011 la CCM.
Ca atare s-au acordat reclamantului contravaloarea sporului de vechime solicitat aferent perioadei octombrie 2010- aprilie 2011 în sumă netă actualizată de 213 lei.
Potrivit art144 Codul Muncii dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților și se efectuează în natură, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat fiind permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă (art. 146, alin.4 Codul Muncii).
Din verificările efectuate a rezultat că reclamantul mai are de efectuat o zi co pentru anul 2010 și o zi pentru anul 2011 și cum contractul individual de muncă între părți a încetat este îndreptățit la plata indemnizației în sumă netă actualizată de 58 lei.
Reclamantul a solicitat și contravaloarea prestațiilor suplimentare corespunzătoarei clauzei de mobilitate prevăzută de art. 25 Codul Muncii raportat la pct.8, alin.2 din contractul individual de muncă.
Potrivit art. 25 Codul Muncii prin clauza de mobilitate părțile stabilesc că în considerarea specificului muncii executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă iar în cazul de față angajatorul nu a asigurat transportul de la domiciliul său Vânju M. la locul de muncă.
Pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate deoarece prin contractul individual de muncă nu a fost convenită clauza de mobilitate și nici decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliul angajatului la locul de muncă al acestuia.
De altfel nici nu există o similitudine între clauza de mobilitate și decontarea cheltuielilor de transport.
S-a solicitat ca drepturile salariale cuvenite reclamantului să fie actualizate cu indicele de inflație și să fie calculată și dobânda legală, pretenții întemeiate nefiind o dublă impunere așa cum susține pârâta.
Actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație înseamnă păstrarea valorii reale a obligației iar dobânda legală acoperind lipsa de folosință a dreptului respectiv, angajatorul fiind obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat, în situația în care a fost prejudiciat din culpa angajatorului.
A fost solicitată și obligarea pârâtei la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale pentru sumele datorate, petit care nu este întemeiat deoarece plata acestor contribuții este stabilită prin lege conform art. 40, lit f Codul Muncii, nefăcându-se dovada încălcării acestei obligații.
Față de aceste considerente acțiunea reclamantului a fost admisă în parte și în conformitate cu art. 451și 453 C. au fost acordate cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și contravaloarea expertizei efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins cererea pentru perioada 01.10.2010 – 31.12.2010, considerând că nu a solicitat plata diferențelor dintre salariul negociat și cel efectiv plătit, deși prin primul capăt de cerere s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței dintre salariul plătit și salariul cuvenit conform art.40 alin.1 lit.a pct.2 și alin.2 din CCMUNN nr.2895/29.12.2006.
S-a precizat că apărarea prin care se susține că până la data de 01 ianuarie 2011 ar fi acordat salariul minim raportat la coeficientul 1,2 prevăzut de CCMUNN, iar după această dată ar fi acordat salariul minim prevăzut de HG privind salariul minim pe economie este nereală și contrazisă chiar de salariile plătite, fiind în contradicție și cu dispozițiile art.11, art.38 și art.170 din Codul muncii.
În privința orelor suplimentare, deși acestea au fost corect calculate de expert, s-a arătat că au fost reduse în mod eronat de către instanță, de la 1180 lei la 706 lei.
Referitor la sporul de noapte, a criticat reducerea acestuia de la suma rezultată din expertiza contabilă, de la 1290 lei (150 lei pentru perioada 01.10.2010 – 01.05.2011) și 1040 lei (pentru perioada 01.05.2011 – 25.03.2013), întrucât nu se justifică apărarea pârâtei că a redus durata normală a zilei de lucru, prin reducerea programului de la 12 la 11 ore, atunci când se lucra în ture de noapte.
A susținut că în perioada 01.10.2011 – 25.03.2013 a desfășurat activitate la mai multe posturi unde a lucrat cel puțin 90 ore lunar, peste programul normal de lucru precum și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale fără a beneficia de timp liber corespunzător și fără a fi remunerat iar acordarea de zile libere nu ar fi fost posibilă întrucât pârâta nu are personal suficient pentru posturile obiectiv pază.
Apelantul a arătat că programul de lucru în regim de 24 ore program cu 48 ore libere, de la 07 dimineața la ora 7,00 dimineața a zilei următoare rezultă din declarațiile martorilor, graficelor și turelor, beneficiind de o singură zi liberă în afara programului 24/48, iar pentru mai multe luni pârâta nu a depus copiile proceselor verbale încheiate în acest sens.
Mai mult, a arătat că a lucrat în mod cert în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale pentru care i se cuvine sporul stabilit prin CCM, ca urmare a dispozițiilor art.137 alin.2 și 3 din Codul muncii.
Apelantul a mai criticat sentința pentru neacordarea prestațiilor suplimentare corespunzătoare clauzei de mobilitate prevăzută la pct.D alin.2 din CIM, nesocotind astfel și prevederile art.25 din Codul muncii, care altfel ar fi lipsite de conținut.
Prin ultimul motiv de apel, s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.451, 453 Cod procedură civilă, prin reducerea onorariului de apărător doar la suma de 200 lei, chiar dacă acțiunea a fost admisă în parte.
Intimata pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale privind plata salariului, a orelor suplimentare și sporului de noapte, precum și respingerea solicitării privind prestațiile corespunzătoare clauzei de mobilitate, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză, iar cheltuielile de judecată au fost reduse în aplicarea dispozițiilor art.453 alin.2 Cod procedură civilă.
Apelantul reclamant a depus, la 02.04.2015 răspuns la întâmpinare, prin care a expus punctual apărările sale privind susținerile din întâmpinare. În privința cheltuielilor de judecată, a arătat că acțiunea a fost înregistrată în anul 2013 și a fost soluționată în anul 2015, iar probatoriul administrat în cauză a fost unul amplu, raportat la activitatea depusă pentru soluționarea unui dosar având ca obiect drepturile salariale ale agenților de pază, astfel încât față de aceste împrejurări, cheltuielile de judecată trebuiau acordate în totalitate.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
În privința capătului de cerere privind contravaloarea diferenței dintre salariul plătit și cel cuvenit conform art.40 alin.1 lit.a pct.2 și alin.2 din CCMUNN nr.2895/29.06.2006, pe anii 2007 – 2010, pentru activitate calificată și HG privind salariul minim pe economie pe perioada 01.10.2010 – 25.03.2013, raportat la perioada criticată prin motivele de apel – 01.10.2010 – 31.12.2010, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantului i-a fost acordat coeficientul de ierarhizare de 1,2 % prevăzut de art.40 alin.1 lit.a pct.2 din CCMUNN, conform înscrisurilor depuse la instanța de fond, aspect rezultat și din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Pentru perioada 01.01._13,solicitată de reclamant prin acțiune ,instanța de fond a reținut că după data de 01.01.2011 ,când Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național nu a mai fost în vigoare, salariul de încadrare a fost majorat în funcție de salariul minim pe economie.
Această perioadă, precum și aprecierile instanței de fond referitoare la dispozițiile legale aplicabile nu vor fi însă analizate de instanța de apel, întrucât prin motivele de apel se critică doar perioada 01.10.2010 – 31.12.2010, nu întreaga perioadă solicitată prin acțiune, respectiv 01.10.2010 – 25.03.2013, făcându-se aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.22 alin.6 Cod procedură civilă, referitoare la principiul disponibilității părților, coroborate cu art.482 Cod procedură civilă(„dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol”).
Instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu a solicitat plata diferențelor dintre salariul negociat și cel efectiv plătit, întrucât art.40 alin.1 lit.a pct.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național prevede indicele de ierarhizare care se aplică la salariul minim brut negociat de societate, iar reclamantul nu a solicitat plata diferențelor dintre salariul realizat și cel efectiv plătit, raportat la acest aspect.
A fost avut în vedere principiul disponibilității părților, reglementat de art.22 alin.6 Cod procedură civilă, în conformitate cu care judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele investirii.
Cu privire la diferențele solicitate aferente contravalorii orelor suplimentare efectuate, în mod corect instanța de fond a avut în vedere contravaloarea orelor libere plătite efectuate în luna martie 2013, reținând că reclamantul a fost plătit, odată ce acesta a fost pontat în recuperări pe perioada 01 – 22.03.2013, aspect relevat și de expertul contabil care a arătat că pârâta a acordat reclamantului 16 zile libere (128 ore recuperări în luna martie 2013).
În privința drepturilor salariale aferente sporului de noapte, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente, privind sporul pentru orele lucrate în regim de noapte, diferențiat pentru fiecare perioadă.
Astfel, pentru perioada 01.10.2010 – 31.12.2010, a fost reținută suma de 54 lei reprezentând contravaloare diferență, rezultată din recalcularea sporului de noapte prin aplicarea sporului de 25 %,așa cum a solicitat, de altfel, și reclamantul prin acțiune, iar pentru restul perioadei s-a avut în vedere că reclamantul a beneficiat de un program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de lucru fapt ce rezultă din foile colective de prezență, situație concretă în funcție de care s-a calculat și cuantumul sporului de noapte.
Va fi respinsă și critica privind neacordarea prestatiilor suplimentare corespunzatoare clauzei de mobilitate, instanta de fond apreciind in mod corect ca intimata nu poate fi obligata la plata sumei solicitate cu acest titlu.
Astfel, apelantul face o interpretare eronata a dispozitiilor art. 25 din Codul muncii, sustinand ca in temeiul acestui articol intimata poate fi obligata la plata costurilor de carburant necesare deplasarii cu autoturismul.
Potrivit art. 25 alin. 2 Codul muncii, cuantumul prestatiilor suplimentare in bani sau modalitatile prestatiilor suplimentare in natura sunt specificate in contractul individual de munca.
In raport de prevederile acestui articol, doar in temeiul contractului individual de munca, respectiv in temeiul clauzelor exprese ale acestuia, angajatorul poate fi obligat la anumite prestatii catre angajat, contractul de munca reprezentand, ca orice alt contract, legea partilor.
Din analiza continutului contractului individual de munca incheiat intre parti rezulta insa ca acestea nu au convenit asupra acestui aspect, nefiind incheiata nicio intelegere sub aspectul acordarii lor ori sub aspectul cuantumului la care salariatul ar fi indreptatit.
Astfel fiind, solicitarea salariatului de acordare a contravalorii combustibilului este in contradictie cu clauzele contractuale negociate, care sunt obligatorii pentru părțile contractante.
În privința acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 1300 lei, în condițiile în care cheltuielile de judecată dovedite a fi fost efectuate de către reclamant la instanța de fond sunt într-un cuantum mai mare (reprezentând onorariu apărător și onorarii expert), instanța de fond a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art.453 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.451 alin.1 Cod procedură civilă.
Conform art.453 alin.2 Cod procedură civilă, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar conform art.451 alin.1 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
În speță, acțiunea formulată de reclamant a fost admisă în parte, împrejurare în raport de care ansamblul cheltuielilor de judecată a fost redus de la suma de 2000 lei la suma de 1300 lei, în sentința apelată nefiind făcută distincție între onorariul de apărător și onorariile achitate experților.
Sunt aplicabile astfel dispozițiile art.453 alin.2 Cod procedură civilă(„ când cererea a fost admisă numai în parte”), nepunându-se problema incidenței art.451 alin.2 și 3 Cod procedură civilă ( în conformitate cu care instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, dispoziție aplicabilă în mod corespunzător și în cazul experților judiciari).
Rezultă astfel ca fel că instanța de fond nu a redus onorariul de apărător întrucât l-a apreciat ca disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ci a redus cuantumul cheltuielilor de judecată (reprezentând onorariu apărător și onorarii expert), datorită admiterii în parte a acțiunii.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Bobaiță F.-E., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. I. C., cu sediul în Dr.Tr.S., ..14, ., județ Mehedinti împotriva sentinței civile nr. 364 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în Dr.Tr.S., . A9, județ Mehedinti, având ca obiect despăgubiri - perioada 01.10._13.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2015.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red. Jud. E.S.
Thn. 2 ex
J.fond. .-L Sfintescu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 93/2015.... → |
|---|
