Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1268/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1268/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1965/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1268
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta U. DE M. ȘI farmacie C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 5103/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. Ș., domiciliată în C., .. 12, jud. D. și intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, .. 28-30, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic P. Lucreția F., pentru apelanta pârâtă U. DE M. ȘI FARMACIE C., lipsind intimata reclamantă C. Ș. și intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic P. Lucreția F., pentru apelanta pârâtă U. DE M. ȘI FARMACIE C., a pus concluzii de admiterea apelului, potrivit motivelor formulate în scris, modificarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D., la data de 10.02.2014, reclamanta C. Ș. a chemat în judecată pârâta U. DE M. ȘI FARMACIE C., solicitând obligarea acesteia obligarea acesteia la reîncadrarea, calculul și plata, începând cu 1 ianuarie 2010 și pana la 13.05.2011, a drepturilor salariale in raport de salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008; la calculul și plata diferențelor salariale dintre salariul calculat in modalitatea de mai sus si cel efectiv incasat, sume ce urmeaza să fie actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului si pana la data platii efective, precum si dobanda legală.
In motivare, a arătat ca este salariatul unitatii parate, raporturile de munca desfasurandu-se in baza unui contract individual de munca pe durata nedeterminata.
Apreciază că în perioada 1 ianuarie_11 drepturile salariale i-au fost calculate și plătite in mod greșit, intrucat nu a fost luat in calcul salariul de baza stabilit in luna decembrie 2009 in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008.
A invocat Decizia nr. 11/08.10.2012 a ICCJ, prin care, admițându-se Recursurile in Interesul Legii promovate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ si Colegiul de Conducere al Curții de Apel C. a stabilit ca"… personalul didactic din invatamant, aflat in functie la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, incepand cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008".
Apreciaza că această decizie este obligatorie pentru instante in temeiul art. 3307alin. 4 din Codul de procedura civila.
Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legale mai sus enunțate.
La data de 20.03.2014, parata U. de Medicina și Farmacie din C., a depus intampinare, prin care solicita respingerea actiunii ca neintemeiata si invoca excepția prescrierii dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesual pasive a Universității de Medicina și Farmacie din C., excepția necompetentei materiale functionale a acestei instante, excepția lipsei plangerii prealabile.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei arata ca UMF C. nu are competente de legiferare, fiind o institutie publica, are obligatia de a respecta toate prevederile legale, inclusiv ordonanatele de urgenta emise de Guvern, neavand posibilitatea de a opta ce parte de legislatie sa aplice si ce parte a legislatiei sa ignore.
A menționat faptul ca finantarea cheltuielilor cu salariile se face in conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011- Legea educatiei nationale, de la bugetul de stat.
In acest sens, a considerat ca este necesar introdus in cauza și M. Fianantelor Publice, M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului este ordonator principal de credite pentru institutiile de invatamant superior de stat, iar MFP coordoneaya actiunile legate de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectului ordonatorilor de credite.
A mai arătat că, potrivit dispozitiilor legii-cadru, Legea nr. 1/2011 – Legea educatiei nationale, finantarea de baza se face prin sume alocate de la bugetul MECTS pe baza de contract pentru finantarea de baza si finantarea complementara.
A precizat că parata UMF nu are calitatea de parte in proces, atata timp cat finantarea cheltuielilor salariale este asigurata de MECTS.
Ca atare, atat MECTS, cat si MFP au calitate procesuala pasiva in prezenta cauza.
In acelasi sens, a invoct si dispozitiile art. 223 din Legea nr. 1/2011 care arata ca institutiile de invatamant superior de stat functioneaza ca institutii finantate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare si din alte surse, potrivit legii.
Al. 2 al aceluiasi articol mentioneaza ca ,,veniturile acestor institutii se compune din sume alocate de la bugetul MECTS, pe baza de contract, pentru finantarea de baza…".
Atata timp cat reclamanta nu a contestat in conditiile legii compunerea salariului stabilit in conditiile Legii nr. 330/2009 si nici actul aditional la contractul individual de munca, apreciaza ca este admisibila exceptia necompetentei materiale functionale a acestei instante, competenta fiind instanta de contencios administrativ.
Cu privire la exceptia lipsei plangerii prealabile, solicita admiterea sa, argumentand faptul ca reclamanta nu a respectat procedura prevazuta de art. 34 din Legea nr. 330/2009, in care se stabileste ca solutionarea contestatiilor in legatura cu stabilirea salariilor de baza individuale, a sporurilor, a premiilor si a altor drepturi care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite, contestatia putand fi depusa in termen de 5 zile de la data luarii la cunonstinta a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite, iar ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile in termen de 10 zile.
Pe fondul cauzei, a arătat ca, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b si c din OG nr. 15/2008 privind cresterile salariale ale personalului din invatamant pe anul 2008, s-a prevazut o majorare a coeficientului de multiplicare 1,000 astfel încat se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% fata de nivelul din 31.12.2007.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constituind-o majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 01.10._08 si care reprezinta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare, ceea ce asigura cresteri salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar de aproximativ 50 % fata de 31.12.2007.
Prin dispozitiile art. 1 lit. b din OUG nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie – decembrie 2008, pentru functiile didactice prevazute la art. 1 alin. ,1 lit. c din OG nr. 15/2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008.
Prin Decizia Curții Constitutionale nr. 1221/12.11.2008 s-a constatat ca prevederile OUG br. 136/2008 sunt neconstitutionale.
Ulterior, prin OUG nr. 151/2008 a fost modificata si completata OG nr. 15/2008, reglementandu-se creșterile salariale ce se vor acorda in anii 2008 si 2009 personalului din invatamant si stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei.
Dispozitiile art. 1 pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstitutionale prin Decizia instantei de contencios nr. 842/02.06.2009.
Potrivit art. 30 alin. 5 din noul act normativ, in anul 2010, personalul aflat in functie la 31.12.2009 isi va păstra salariul avut in luna decembrie 2009, fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal.
Conform art. 6 din acelasi text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate in luna decembrie 2009 nu se mai regasesc in anexele la lege sau nu au fost incluse in salariile de baza, in soldele functiilor de baza sau, dupa caz, in indemnizatiile lunare de incadrare, sumele corespunzatoare acestor sporuri vor fi avute in legile anuale de salarizare, pana la acoperirea integrala a acestora.
Astfel ca, in vederea stabilirii unor criterii de determinarea sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 s-a mprevazut ca "reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 01.01.2010 se face luand in calcul salariile de baza la data de 31.12.2009, stabilite in conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009".
F. de continutul normei citate, rezulta ca reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 01.01.2010 urma a se realiza luand in calcul salariul de baza la care ar fi fost indreptati acesta la data de 31.12.2009, ceea ce reprezinta dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
In acest context, apreciaza ca noul salariu de baza pentru anul 2010 corespunde functiei detinute potrivit grilei de salarizae valabile in luna decembrie 2009 pentru personalul didactic din invatamant.
Isi intemeiaza intampinarea, pe dispozitiile art. 205-206 din NCPC, Constitutia Romaniei, Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, OUG nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul personalului din sectorul bugetar, OG nr. 15/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, precum și Legea educației naționale nr. 1/2011.
La data de 20.03.2014, parata UMF a depus cerere de chemare in garantie a Ministerului Educatiei Nationale, solicitand ca, in cazul in care aceasta va cadea in pretentii, sa fie obligat sa o despagubeasca cu suma necesara achitarii catre reclamant a diferentelor de drepturi salariale si, in conformitate cu dispozitiile art. 451 NCPC sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata.
A arătat că UMF C. este o institutie publica finantata integral de la bugetul de stat, obligatia finantarii revine chematului in garantie in temeiul Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011.
Atsfel, MECTS are calitatea de ordonator principal de credite, motiv pentru care incheie cu universitatile de stat Contractul Institutional si Contractul Complementar, contracte prin care MEN se angajeaza sa finanteze cheltuielile de baza, inclusiv sumele necesare platii drepturilor salariale. In acest caz, MECTS are calitate procesuala pasivă.
Și-a întemeiat cererea de chemare in garantie pe dispozitiile art. 72-74, art. 148-149, art. 194-195 și art. 451 NCPC.
A solicitat ca, in cazul in care instanta va trece peste sustinerile privind respingerea pe fondul cauzei a cererii de chemare in judecata, solicita ca, in cazul admiterii actiunii reclamantei, sa incuviinteze prezenta cerere de chemare in garantie a MEN si sa dispuna sa fie obligat sa despagubeasca institutia cu suma necesara achitarii catre reclamanta, in continuare, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010, incepand cu data de 01.01.2010, drepturile salariale lunare calculate, in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobata cu modificari prin Legea nr. 2210/2008, precum si actualizarea sumelor cu indicele de inflatie, de la data nașterii dreptului si pana la data platii efective, iar in conformitate cu dispozitiile art. 451 din NCPC, sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata ocazionata de acest proces.
Chematul in garantie MEN a depus intampinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare in garantie și exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MEN.
A arătat că, pentru a putea opera institutia chemarii in garantie, trebuie sa existe un raport juridic intre cel chemat in garantie si cel care cheama in garantie, preexistent cererii.
Or, cum in prezenta cauza nu s-a facut dovada existentei vreunui act de subrogare intre UMF C. si MEN, dovada a unei vointe expres manifestate atat de MEN, cat si de UMF C. si reclamanta, apreciaza ca o astfel de cerere de chemare in garantie este inadmisibila.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual pasive a MEN, spune ca reclamantul nu justifica calitatea procesuala pasiva a MECTS, raportat la capetele de cerere, obligatie care isi are temeiul in art. 112 C..
Intre MEN si cadrele didactice nu exista nici un fel de raporturi juridice de munca cu atat mai mult nu exista nici obligatii din partea acestuia cu privire la calcularea si plata salariilor acestora, institutiile de invatamant superior, in calitate de angajator avand obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca si din contractul individual de munca.
Concluzioneaza ca MECTS nu are calitate procesuala in cauza, intrucat gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizeaza conform autonomiei universitare, iar MECTSa asigurat plata tuturor drepturilor banesti, universitatea avand sarcina sa repartizeze, sa gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu aceasta destinatie.
Și-a întemeiat intampinarea pe dispozitiile art. 284 Codul Muncii, Lergea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, OUG nr. 151/2008 pentru modificarea Ordonantei nr. 15/2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009, OUG nr. 41/2009, Legea invatamantului nr. 84/1995, Decret nr. 167/1958.
Prin sentința civilă nr. 5103/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune fața de cererea privind calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv plătite pentru perioada 01.01._11 și respinge cererea pentru această perioadă.
A fost respinsă excepția necompetenței materiale funcționale, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepția lipsei plangerii prealabile.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în Bucuresti, . nr. 28-30, sector 1.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. Ș., CNP_, cu domiciliul in C., .. 12, jud. D., în contradictoriu cu pârâta U. DE M. ȘI FARMACIE C., cu sediul în C., .. 2, județul D., Cod fiscal nr._.
A fost obligată pârâta - unitatea școlară U. DE M. ȘI FARMACIE C. la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010 potrivit disp. Legii nr.330/2009, Legii 284/2010 și Legii nr. 285/2010, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
A fost obligată pârâta - unitatea școlară U. DE M. ȘI FARMACIE C. să calculeze și să plătească reclamantei, proporțional cu activitatea desfășurată de aceasta în cadrul unității pârâte, diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prev. Legii nr. 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prev. OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, și cele efectiv plătite, începând cu data de 10.02.2011 până la 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective, precum și dobanda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin prezenta cerere, reclamanta vizează plata unor drepturi salariale începând cu data de 01.01.2010 și până la 13.05.2011, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale în vigoare și anume Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 63/2011, precum și a Deciziei nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008.
Or, conform art. 266 Codul Muncii jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, care potrivit art. 269 Codul Muncii și art. 2 pct. 1 lit. c cod de procedură civilă, se realizează prin tribunale –secția conflicte de muncă, conform art. 281.
În speță, reclamanta nu contestă o decizie de stabilire a salariilor în sensul prevăzut de art. 34 din legea 330/2009, temei invocat în susținerea excepției privind necompetența materială a instanței, astfel că excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile, așa cum s-a reținut anterior, în cauză nu se contestă o decizie de stabilire a salariului, pentru care ar fi fost necesară procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 330(2009, respectiv de Legea nr. 285/2010, motiv pentru care și această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, instanța reține că cererea de față este formulată la data de 10.02.2014, iar diferențele salariale se solicită începând cu data de 01.01.2010, astfel ca se constata prescris dreptul reclamantului de a mai cerere diferențele de drepturi salariale pentru perioada 01.01._11, intrucat acestea au fost solicitate peste termenul de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii.
Ca urmare excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._11 a fost admisă, apreciindu-se ca fiind intemeiată și, în consecință, cererea sa privind această perioadă a fost respinsă.
Ultima excepție invocată de pârâtă, privind lipsa calității sale procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât în calitatea sa de angajator și, totodată, de ordonator secundar de credite, are atribuții privind calculul și plata salariilor cuvenite reclamantului în baza contractului individual de muncă încheiat cu acesta din urmă, indiferent de sursa finanțării pentru cheltuieli de personal.
In ceea ce privește excepția inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie a MEN, invocata de chematul in garantie prin intampinare, instanta a admis-o si a respins cererea de chemare in garantie a MEN, intrucat intre reclamanta si chemat in garantie nu exista un raport juridic.
Astfel, s-a retinut că, în mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 72 din NCPC, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 74 alin. 4 din NCPC, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituția publica pârâta chemata în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și MEN există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între MEN și instituția respectiva nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor legale.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, MEN asigura finanțarea de bază din fondurile alocate de la bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, M. Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, nu există temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine MEN în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv MEN, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 72 din NCPC.
Având in vedere ca a fost admisa excepția inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie a MEN, instanta a găsit de prisos a mai cerceta si a se mai pronunta si asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a MEN, invocate de chematul in garantie prin intampinare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este salariata unității de învățământ pârâte având funcții de cadru didactic.
La data de 01.01.2010, unitatea școlară a procedat la reîncadrarea întregului personal, inclusiv a reclamantei, reîncadrarea efectuându-se în baza art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că: "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, soldul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel /cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta / aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".
Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010 și s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanta ar fi trebuit să la aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Instanțele de judecată la rândul lor au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamantei rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, până la data de 31.12.2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:
"Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege (fapt consfințit și prin hotărârile pronunțate de instanțe referitoare la legea 221/ 2008).
În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare la salariile de bază ale acestora la aceeași dată de referință.
În acest context, s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire la unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.
În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.
Mai mult, drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). De asemenea trebuie văzută și hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora recalamanta poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
De menționat că în acest sens s-a pronunțat ICCJ prin Decizia 11/2012 privind recursul in interesul legii, care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008.
În ce privește salariile pentru anul 2011, instanța reține că au continuat să fie calculate greșit, deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel potrivit art. 1 din legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.
Începând cu 13.05.2011, a intrat însă în vigoare legea 63/2001 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
Unitatea de învățământ superior pârâtă începând cu data de 01.01.2011 a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor în cuantumul în plată în octombrie 2010, salarii care, așa cum s-a arătat anterior, fuseseră greșit stabilite, drepturi ce au fost astfel plătite până la data de 13.05.2011, când modalitatea de calcul a salariilor personalului din învățământ s-a modificat din nou prin Legea nr. 63/2011.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamanta a suferit un prejudiciu, constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, instanța va obliga pârâta atât la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie echitabilă și să acopere toate daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva României - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Ș. împotriva României), cât si la plata dobânzii legale aferente.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, a admis în parte acțiunea si a obligat pârâta unitatea școlară U. DE M. ȘI FARMACIE C. la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010 potrivit disp. Legii nr.330/ 2009, Legii 284/2010 și Legii nr. 285/2010, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. A obligat pârâta unitatea școlară U. DE M. ȘI FARMACIE C. să calculeze și să plătească reclamantei, proporțional cu activitatea desfășurată de aceasta în cadrul unității pârâte, diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prev. Legii nr. 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prev. OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, și cele efectiv plătite, începând cu data de 10.02.2011 până la 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective, precum și dobanda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat pârâta U. DE M. ȘI FARMACIE C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâtă a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale și excepțiile invocate.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, apelanta a susținut că se impunea admiterea acesteia, întrucât U. de M. și Farmacie din C. este o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, iar obligația finanțării revine chematului în garanție în temeiul art. 171 din Legea 84/1995 Legea învățământului (în prezent abrogată) și Legea Educației Naționale nr. 1/2011, legea în vigoare la momentul judecării prezentei cauze.
Pentru aceleași considerente, apelanta a susținut că este întemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că U. de M. și Farmacie din C. nu are competențe de legiferare, fiind o instituție publică, ci are obligația de a respecta toate prevederile legale, inclusiv ordonanțele de urgență emise de Guvern, neavând posibilitatea de a opta ce parte de legislație să aplice și ce parte a legislației să ignore.
A subliniat apelanta că finanțarea cheltuielilor cu salariile se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011 - Legea educației naționale, de la bugetul de stat, fiind asigurată de M. Educației Naționale, astfel încât apelanta consideră că nu poate să aibă calitatea de parte în proces.
În acest sens, apelanta a invocat prevederile Legii nr. 500/2002 și H.G. nr. 208/2005 și a enunțat disp.art.223 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.
Referitor la excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, apelanta a susținut că, potrivit dispozițiilor alin. 4 al aceluiași art. 34 din Legea nr. 330/2009, competentă a se pronunța asupra cererii deduse judecății este instanța de contencios administrativ, având în vedere că, începând cu data de 10.02.2011, reclamantul nu a contestat în condițiile legii compunerea salariului stabilit în condițiile Legii nr. 330/2009 si nici actul adițional la contractul individual de muncă.
Cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile, a susținut că se impunea admiterea acesteia, în raport de procedura de soluționare a contestațiilor împotriva modului de stabilire a salariului prevăzută de art. 34 din Legea nr. 330/2009, motivând că, în situația în care reclamanta se considera nemulțumită de stabilirea salariului său de bază, putea depune contestație la sediul angajatorului, reclamanta neîndeplinind însă această procedură legală obligatorie și expres prevăzută de lege.
În strânsă legătură cu prevederile legale anterior menționate, apelanta a invocat și excepția tardivității introducerii acestei acțiuni.
Pe fond, apelanta a susținut că motivarea acțiunii pe dispozițiile art. 7 alin.2 din Legea nr. 330/2009 este complet greșită întrucât la această dată nu poate fi vorba de o diminuare a salariului brut de care reclamanta beneficia la acea dată.
Sub acest aspect, a menționat că OG nr.15/2008 și Legea nr.221/2008 au fost abrogate prin art. 48 alin.l din Legea nr.330/2009, iar prin abrogarea expresă a Legii nr.221/2008 de către noua lege, nu mai este permisă raportarea pretențiilor la un act normative ieșit din vigoare și care și-a încetat aplicabilitatea.
În fapt, a arătat că, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b) și c) din O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariate ale personalului din învățământ pe anul 2008, s-a prevăzut o majorare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât se asigură o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% față de nivelul din 31.12.2007.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constituind-o majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 01.10._08 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigură creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31.12.2007.
Prin dispozițiile art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 136/2008, s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei, pentru perioada octombrie - decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. c) din O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1221/12.11.2008, s-a constatat că prevederile O.U.G. nr. 136/2008 sunt neconstituționale.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 151/2008 a fost modificată și completată O.G. nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale ce se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei.
Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstituționale prin Decizia instanței de contencios nr. 842/02.06.2009.
Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin O.U.G. nr. 1/2009, a modificat din nou dispozițiile O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile legii fundamentale.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse O.G. nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3/04.04.2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.
Continuând prezentarea cronologică a legislației în domeniu, apelanta a precizat faptul că, la data de 01.01.2010, a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, respectiv Legea nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. 2 că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. 5 din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal.
Conform art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei „salariu avut", prin art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 s-a prevăzut că „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai -decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009".
Față de conținutul normei citate, apelanta a susținut că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31.12.2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege, iar în acest context rebuia reținut faptul că noul salariu de bază pentru anul 2010 corespunde funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 pentru personalul didactic din învățământ.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 470 din Noul Cod de Procedură Civilă, Constituția României, Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul personalului din sectorul bugetar, Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legea educației naționale nr. 1/2011.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, în sensul de ase dispune de către instanță ca M. Educației Naționale să fie obligat să despăgubească instituția noastră cu suma necesară achitării către reclamantă a drepturilor salariale lunare calculate în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și pînă la data plății efective, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei admiterea apelului și modificarea sentinței nr. 5103/2014, pronunțată de Tribunalul D., în sensul respingerii acțiunii.
Intimata reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzut de art.477 și 478 NCPC, apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.248 NCPC, instanța de apel va analiza, cu prioritate, criticile apelantei vizând modul de soluționare la prima instanță a excepțiilor lipsei calității sale procesuale pasive, a necompetenței materiale a instanței și a lipsei plângerii prealabile.
Astfel, în ceea ce privește calitatea procesuală activă, aceasta presupune, în conformitate cu art.36 NCPC, existența unei identități între persoana sau instituția pârâtului și cel ce poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.
Acțiunea de față are ca obiect plata unor diferențe de drepturi salariale la care reclamanta se consideră îndreptățită, așadar plata unor drepturi decurgând dintr-un raport juridic de muncă, litigiu în cadrul căruia calitate procesuală pasivă o are angajatorul.
Or, este de contestat că, în speță, apelanta pârâtă U. de M. și Farmacie C. are calitatea de angajator, iar împrejurarea că finanțarea cheltuielilor de personal ale acesteia se realizează de către o altă instituție care are calitatea de ordonator principal de credite nu înlătură calitatea procesuală pasivă a apelantei, atât timp cât, potrivit art.40, alin.2 lit.b C.Muncii, obligația achitării tuturor drepturilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă revine angajatorului.
Prin urmare, în mod corect, a fost soluționată la prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei pârâte.
În ceea ce privește excepțiile necompetenței materiale și lipsei plângerii prealabile, Curtea reține că, potrivit disp. art. 34 din Legea nr.330/2009:
„ (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.”
În cauză nu sunt incidente însă aceste dispoziții cu privire la procedura contestării modului de stabilire a salariului în baza Legii nr.330/2009, întrucât reclamanta nu contestă stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor Legii 330/2009, ci solicită plata unor diferențe salariale, ca urmare a calculului greșit al salariului de bază corespunzător funcției din luna decembrie 2009, salariu ce a fost luat în considerare potrivit art. 30 alin.5 lit. a din Legea nr. 330/2009 și ulterior a art.1 alin.1 din Legea nr.285/2011 la determinarea salariilor de bază începând cu 01.01.2010 și, în continuare în perioada 01.01._11.
Fiind vorba de un conflict de muncă, în raport de disp.art.269 alin.1 Codul muncii rap.la art.2 alin.1 lit.c Cod pr.civilă, instanța de fond era competentă să soluționeze cauza în primă instanță, astfel că, în mod corect, a fost respinsă la prima instanță excepția necompetenței materiale.
Pentru aceleași considerente, Curtea constată a fi nefondată și critica privind modul de soluționare a excepției lipsei plângerii prealabile, dat fiind că reclamanta nu a învestit instanța de judecată cu o contestație împotriva modului de stabilire a salariului întemeiată pe art.34 din Legea nr.330/2009, astfel că nu se poate pune problema parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de această lege.
În ceea ce privește motivul de apel vizând fondul acțiunii, Curtea constată că, pe perioada pe care prima instanță a admis cererea reclamantei, salarizarea personalului didactic îsi găsea reglementarea în Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, act normativ care, la art.1 alin.1, prevedea că „ Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.”
De asemenea, nivelul salariilor pentru luna octombrie 2010, la care face referire textul de lege enunțat, se stabilea conform art. 30 din Legea nr. 330/2009, care prevedea că reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
Așadar, în raport de dispozițiile legale invocate angajatorului îi revenea obligația de a proceda la reîncadrarea salariatului în raport de dispozițiile Legii nr.330/2009, iar cuantumul drepturilor salariale trebuia calculat în raport de salariul de bază legal stabilit în luna decembrie 2009.
În acest sens, prin decizia nr.11/08.10.2012, pronunțată de ICCJ, au fost admise recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În raport de disp. art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dezlegarea dată de ICCJ problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea constată că salariul de bază al reclamantei din luna decembrie 2009 trebuia să includă coeficientul de multiplicare 1/400 lei prevăzut de OG nr.15/2008, că potrivit art.30 din Legea nr.330/2009, salariul de bază al reclamantei din anul 2010 trebuia raportat la nivelul acestuia și, implicit, salariul de bază din perioada 01.01._11 trebuia să includă respectivul coeficient, fiind calculat prin raportare la cel din octombrie 2010, conform art.1, alin.1 din Legea nr.285/2010.
Prin urmare, în mod corect, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta să-i plătească acesteia diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale stabilite conform Legii nr.285/2010 și Legii nr.330/2009, raportat la coeficientul de multiplicare prevăzut de OG nr.15/2008 și Legea nr.221/2008, sume actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Referitor la critica privind modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, Curtea apreciază că, în mod corect, a fost respinsă ca inadmisibilă la prima instanță, pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile art.72 NCPC.
Potrivit acestui text de lege, „Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”.
Este adevărat că, în speță, pârâtul chemat în garanție asigură finanțarea de bază ( incluzând componenta salarială) pentru instituțiile din învățământul universitar în temeiul disp.art.223 din Legea nr.1/2011 a Educației naționale, dar apelanta pârâtă nu a chemat în garanție M. Educației Naționale pentru asigurarea finanțării fondurilor necesare plății diferenței de drepturi salariale la care a fost obligată, ci pentru a o despăgubi cu sumele necesare achitării acestora. Or, așa cum a reținut și prima instanță, între apelanta pârâtă și chematul în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire care să constituie temei pentru formularea de către cea dintâi a unei cereri întemeiate pe art.72 NCPC, mai ales dacă se are în vedere procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executării prevăzută de OG nr.22/2002, ale cărei dispoziții au fost enunțate de către Tribunal în motivarea reținerii inadmisibilității cererii de chemare în garanție.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat, astfel încât îl va respinge ca atare în temeiul art.480 alin.1 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta U. DE M. ȘI FARMACIE C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 5103/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. Ș., domiciliată în C., .. 12, jud. D. și intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, .. 28-30, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.
Președinte, Florența C. C. | Judecător, N. D. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
5 ex/17.03.2015
Jud. fond I. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 2070/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
