Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3389/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3389/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 786/104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3389/2015
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- P. P.
Judecător -M. C.
Grefier -V. R.
****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat M. G., împotriva sentinței civile nr.488 din 12 mai 2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă- completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. T. "A. M. "SLATINA, cu sediul în ., județul O. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor prev. de art.411 alin.2 Cod.pr.civ., după care ;
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza in stare de judecată și a trecut la soluționarea apelului.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.488 din 12 mai 2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă- completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de instanță și respinge acțiunea formulată de către reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în Slatina, ..64 B, județul O., în numele membrului de sindicat M. G. cu CNP_, în contradictoriu cu pârâtul C. T. „A. M.” cu sediul în Slatina, ., județul O., ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
La termenul din 12.05.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în totalitate, reținând că cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de munca, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății l-a constituit drepturi de natura salarială solicitate de reclamant pentru membrii de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii .
Având în vedere data de 11.03.2015 la care a fost introdusă acțiunea, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit raportat la perioadele pentru care reclamantul a solicitat reîncadrarea, calculul și plata diferențelor salariale.
Pentru aceste considerente a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune astfel cum a fost invocată și a fost respinsă acțiunea în totalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., în numele membrului de sindicat M. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat următoarele:
I. Codul civil prevede:
Art 2512: Invocarea prescripției de partea interesată
(1)Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin
reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2)Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3)Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi
în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția. Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. în consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), apreciem că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, cere a se avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
Se învederează instanței că și în ceea ce privește perioada 01.01._11 acțiunea este apreciată a fi temeinică și legală pentru motivele detaliate în cererea de chemare în judecată.
Drepturile membrilor de sindicat cuvenite până la data de 31.12.2009 în temeiul Lg. 221/2008 nu au fost acordate începând cu 01 ian.2010 – dată la care a intrat în vigoare Lg. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dar ele nefiind acordate nici la data de 01.01.2011 – când a intrat în vigoare Lg. 284/2010 și Lg. 285/2010. Neplata respectivelor drepturi ulterior datei de 01.01.2010 este nelegală.
S-a invocat Dec. nr.11/08.10.2008 a ÎCCJ și Dec. 877/28.06.2010 a CCR.
În consecință, din interpretarea coroborată a textelor legilor Lg.330/2009, a Lg. 284/2010 și Lg.285/2010 rezultă faptul că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale și a hotărârilor judecătorești, în luna dec. 2009, diminuat conform dispoz. Lg.118/2010 și majorat cu 15% potrivit Lg.285/2010.
Un alt motiv îl constituie acela ca Tribunalul a ignorat dispozițiile exprese ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii. Textul în cauza prevede: „(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este INTRERUPT in cazul in care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului."
Tribunalul ignora acest text, care instituire întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de fața, debitorul (unitatea de învățământ parata) a recunoscut legitimitatea pretențiilor tuturor salariaților din unitate - personal didactic auxiliar și nedidactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 și până la data 13.05.2011.
Mai mult, plata nu a fost realizata la momentul la care era datorata, ci începând cu anul 2012, efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăti au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobata, cu modificări si completări, prin Legea nr. 230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii pana la data de 31.12.2011:
Art. 1(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) in anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) In anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) in anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârât a drepturilor cuvenite personalului didactic de predare și didactic auxiliar - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 si Legii nr. 285/2010. Sumele achitate sunt DREPTURI SALARIALE, astfel ca în speța sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanța trebuia sa respingă excepția si sa constate ca acțiunea a fost depusa în termen.
S-a invocat și practica Tribunalului G. - Secția I Civila. Astfel, prin sentința nr. 1969/17.12.2014, pronunțata în dosarul nr._, Tribunalul G. a reținut ca plata eșalonata a diferențelor salariale în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă o recunoaștere a datoriei În sensul art. 708 alin. (1) pct. 1 Cod procedura civila: „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice mod, a datoriei". In același sens, s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 11/2012 – invocata în cererea de chemare în judecata.
În raport si de susținerile din cererea de chemare în judecata și de practica instanțelor interne si internaționale, s-a apreciat ca apelul este fondat, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței si să se admită cererea astfel cum a fost formulată.
In drept s-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art.204, art. 266 si urm, art. 430 si art.483 alin. (2) NCPC, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și al art.28, art.214 și art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 171 din Codul Muncii, ale art.2512 și art. 2513 Cod civil, ale art. 5 alin.(2) și art. 223 din Lg. 71/2011, ale Lg. 221/2008, ale art.3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din legea cadrul 330/2009, ale art.5 și art.6 din OUG 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin. 2 din Legea cadru 284/2010, ale art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010, precum și ale art.1 alin.5 și art. 20 alin. 1 din Constituția României.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de apel, care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul Cod Civil, este nefondat.
Este adevărat că art.2512 Noul cod civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01 10 2011, deoarece în art. 6 alin. 4 prevede că ,,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens a decis și ÎCCJ prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, cu referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrul de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.01.- 31.decembrie 2010, la data formulării acțiunii, 11.03.2015 termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
Potrivit art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Curtea reține că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior adoptării Legii 221/2008 de către Parlament, au fost emise de către puterea executivă mai multe ordonanțe de urgență - OUG nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/10.11.2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 prin care s-au redus valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Atât OUG nr. 136/2008, cât și O.U.G. nr. 151/10.11.2008 și OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1221/12.11.2008, nr. 842/02.06.2009 și nr. 989/30.06.2009 ale Curții Constituționale, decizii ce au avut în vedere, în esență, faptul că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat prin Constituție.
Dar, această succesiune de acte normative nu a afectat dreptul reclamantului de a acționa în judecată angajatorul pentru a fi obligat la plata diferențelor salariale, rezultate ca urmare a greșitei aplicări a Legii nr. 221/2008 .
Chiar dacă s-ar accepta interpretarea apelantului că termenul de prescripție curge de la pronunțarea de către Curtea Constituțională a ultimei decizii prin care a constatat neconstituționalitatea actelor normative care au împiedicat angajatorii să utilizeze la calculul drepturilor salariale pentru cadrele didactice elementele prev.de Legea nr.221/2008, respectiv data de 27 04 2010, și, în raport de această dată și față de data formulării acțiunii7.ian.2015, termenul de 3 ani de prescripție este împlinit.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea expresă sau tacită a debitorului, conform art.171 alin.2 Cod pr.civilă, trebuie precizat că aceasta trebuie să se producă înăuntrul termenului de prescripție și nu ulterior împlinirii acestuia, când plata efectuată de debitor are caracter benevol și nu produce efecte asupra prescripției împlinită.
Drepturile salariale solicitate au vizat două perioade cuprinse între 1 01.2010- 12 mai 2011, și anume 01.01._10 și 01.01._11, față de care termenul de prescripție s-a împlinit anterior ,acțiunea fiind formulată la data de 19.12.2014.
OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010, a prevăzut plata eșalonată începând cu anul 2012 a drepturilor salariale deja acordate prin hotărâri devenite executorii până la data de 29 dec.2011, iar în speță se tinde la obținerea unor astfel de hotărâri, reclamanta neavând un titlu executoriu.
Pe de altă parte în situația în care unitatea debitoare a achitat drepturile salariale solicitate, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești, nu se justifică introducerea acțiunii, deoarece într-un atare caz acțiunea este lipsită de obiect.
În ceea ce privește invocarea anumitor hotărâri judecătorești ca practică judiciară trebuie precizat că în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept și nu poate constitui, prin el însuși, un motiv de admitere a acțiunii, în absența unei legislații care să confirme dreptul dedus judecății.
Soluția pronunțată, analizată prin prisma prescripției face de prisos analizarea celorlalte critici ce vizează strict ,exclusiv fondul cauzei prin raportare la deciziile Înaltei Curti de Casatie si Justitie și a Curtii Constitutionale a Romaniei.
Față de aceste argumente, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc.civ.,să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat M. G., împotriva sentinței civile nr.488 din 12 mai 2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă- completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. T. "A. M. "SLATINA, cu sediul în ., județul O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, V. R. |
Red.Jud. M.C.
Tehn.I.C./Ex.2/07.09.2015
Jud.Fond/O.C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
