Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 93/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 11681/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 93
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător L. B.
Judecător C. R.
Grefier M. H. D.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul S. A. Publice Forta Legii pt Tiberiade R. împotriva sentinței civile nr. 6182/04.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. Natională Pentru Romi, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic E. C. pentru recurentul reclamant A. Publice Forta Legii pt Tiberiade R., lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic E. C. pentru recurentul reclamant A. Publice Forta Legii pt Tiberiade R., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței,în sensul admiterii acțiunii, să se constate existența unui contract individual de muncă și a unui raport de muncă efectiv intre recurent și intimat în perioada 15.02._10, să se constate nulitatea încetării contractului individual de muncă al recurentului și obligarea intimatei la plata către recurent a unei despăgubiri egale cu salariile indexate și a contribuțiilor aferente asigurărilor sociale.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 6182/04.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. Publice Forta Legii pt Tiberiade R., în contradictoriu cu pârâta A. Natională Pentru Romi.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Conform art 248 C. instanța a analizat cu prioritate excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către pârâtă.
Pârâta a susținut, în invocarea acestei excepții, că reclamantul a mai formulat o cerere, având același obiect, cauza si părti, la Tribunalul Bucuresti-Sectia a VIII-a Conflicte de munca si Asigurari Sociale, iar prin sent. nr. 4210/28.04.2011, instanța a admis excepția necompetentei materiale, invocata de A. Natională pentru Romi, si a dispus declinarea cererii în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucuresti.
La data de 30.03.2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a dispus, în dosarul_/ 299/2011, anularea cererii reclamantului ca netimbrată.
În dovedirea excepției invocate, pârâta nu a depus sentințele menționate, astfel încât instanța să poată analiza excepția autorității de lucru judecat.
Chiar dacă s-ar raporta la cele învederate de pârâta, conform cărora, prin sentințele menționate, instanța a anulat cererea, nepronunțându-se pe fondul cauzei, excepția autorității de lucru judecat ar urma să fie respinsă.
Având în vedere că in cadrul primului proces, acțiunea reclamantului a fost anulata ca netimbrată, iar prin cea de-a doua acțiune, ce face obiectul litigiului de fata, urmează a fi soluționat fondul dreptului, acestei din urma acțiuni nu i se poate opune autoritatea de lucru judecat, întrucât prin prima hotărâre rămasa definitivă nu s-a rezolvat in fond procesul dintre parți. Atunci când, prin prima hotărâre, acțiunea a fost respinsa pentru considerații procedurale așa cum este cazul in speță, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate de reclamanți, este evident ca existenta unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni în justiție, din moment ce in primul proces fondul raporturilor juridice dintre parți nu a fost soluționat.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul TIBERIADE R., în calitate de expert- prestator de servicii, a încheiat cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ROMI – in calitate de beneficiar, contractul de prestări servicii înregistrat sub nr. 205/29.01.2009, si având data certa nr. 21/29.01.2009 data de consilier juridic O. N..
Obiectul contractului este acela de prestare de către expert a serviciilor de expertiză și de asistență de specialitate în vederea implementării proiectului ,,Împreună pentru o societate mai bună", ID proiect 4729, implementat de A. Natională pentru Romi, cu sprijin financiar FSE, conform contractului de finanțare nr. POSDRU/14/6.1/S/3.
În capitolul III se prevede că durata contractului se încheie pe perioada 15.02._11.
În contract se stipulează că ,,beneficiarul va plăti onorarii lunare la tariful precizat în sect. V", valoarea contractului fiind stabilită in capitolul V, unde se menționează că ,,beneficiarul va plăti expertului suma de 1920 RON, reprezentând un număr de 80 ore/lună", iar ,,suma ce constituie valoarea contractului va fi achitată de către beneficiar prin virament bancar în termen de 45 zile calendaristice de la primirea rapoartelor de activitate privind activitatea prestată de expert"(pct.VI.1)
Acelasi contract prevede posibilitatea benficiarului de a rezilia unilateral contractul de prestări servicii, în urma notificării scrise către managerul de proiect, daca expertul încalcă dispozițiile contractuale, dar și când contractul de finanțare cu AMPOSDRU se reziliază ori se modifică din punct de vedere financiar.
Încetarea contractului este prevăzută cand expira termenul stabilit, denunțarea unilaterală a uneia dintre părți, cu prealabila notificare a celeilalte părți, și în caz de forță majoră.
Potrivit art. 10 din Codul muncii, ,,contractul individual de munca este contractul în temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remunerații denumite ”salariu”.
Contractul de prestări servicii urmărește aspecte prevăzute în Codul Civil. Obiectul convenției civile trebuie să aibă la bază un raport juridic de “a da” sau de “a face” ceva până la un anumit termen; activitatea desfățurată în baza convenției civile trebuie să fie ocazională, întâmplătoare, conjuncturală, și, uneori, urgentă; în cazul unei activități desfășurate în baza convenției civile nu se pot stabili cu exactitate: timpul de muncă, mijloacele prin care este realizată activitatea, precum și alte elemente similare.
Contractul de prestări servicii sau convențiile civile se încheie numai in cazul unei munci ocazionale, fara caracter dependent. Contribuțiile sunt diferite, la fel si modul de inregistare a lui. CIM se înregistrează la ITM prin Revisal, anterior începerii activității, iar Convenția se înregistrează la ANAF, după semnarea ei.
Codul fiscal definește în art.7 ,,activitatea dependenta" ca fiind orice activitate desfasurata de o persoana fizica . angajare. Orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca indeplineste cel putin unul dintre criteriile de la pct a-d.
Așa cum s-a observat din probele administrate în cauză, prestatorul reclamant nu se afla într-o relație de subordonare față de beneficiarul pârât, neavând obligația de a respecta condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce ii revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfașurării activității, programul de lucru.
A. Naționala pentru Romi nu a suportat indemnizatia de concediu de odihna, in contul beneficiarului de venit, respectiv a prestatorului, neexistand prevazut in contract dispozitii cu privire la concediu de odihna.
Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal clarifica dispozitiile art 7 stabilind că ,,o activitate poate fi reconsiderată, potrivit criteriilor prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Codul fiscal, ca activitate dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia."Ori relatia socială dintre pârâta Agenția Naționala pentru Romi si reclamantul Tiberiade R. este reglementată de dispozițiile art 942 si urm. din Codul Civil 1864, existand conturat clar conținutul economic al acestui raport.
Dovada că prin contractul de prestari servicii nu s-a încheiat în fapt un contract individual de muncă, rezultă si din aceea că acesta nu cuprinde mentiuni importante, precum timpul de munca și odihna, atribuțiile acestuia, sancțiunile, neexistând o fișă de post, iar la punctul III se prevede obligatia expertului de a respecta legislația în vigoare privind impozitele și taxele ce decurg din veniturile obținute în baza acestui contract.
S-a constatat că sintagmele și expresiile utilizate în redactarea clauzelor contractului de prestări servicii înregistrat sub nr. 205/29.01.2009 nu sunt caracteristice ramurii dreptului muncii.
Spre exemplu, în tot conținutul contractului se vorbește despre expert-beneficiar, iar nu despre angajat-angajator; nu sunt stipulate drepturi si obligatii specifice raporturilor juridice de munca; nu se foloseste termenul salariu, ci cel de plata si altele.
S-a mai observat că remunerația primită de reclamant nu este cu titlu de,, salariu", ci de ,,onorariu", și, totodată, că nu exista un raport clar de subordonare între beneficiar și prestatorul-expert, acesta din urmă neputând fi sancționat pentru abateri în temeiul normelor de dreptul muncii.
Totodată, din primul capitol al contractului de prestari servicii s-a precizat că temeiul juridic al acestuia îl constituie art 942 și urm. din Codul Civil, Titlul III.
S-a mai arătat că în cuprinsul contractului apare și o clauză compromisorie (pct. X.3), din examinarea căreia reiese că eventualele litigii dintre părți se soluționează de către instanțele judecătorești competente din București. Ori clauza compromisorie este în totala opoziție cu noțiunea de contract individual de munca si cu specificul raporturilor juridice de munca.
Pentru considerentele expuse, instanța a constatat că între reclamant și pârâtă nu s-a încheiat un contract individual de muncă, raporturile juridice dintre aceștia fiind sub imperiul dreptului civil si nu al normelor speciale de dreptul muncii, astfel că a apreciat ca fiind neîntemeiat primul capăt de cerere, pe care l-a respins.
Ca urmare a respingerii capătului de cerere principal, privind constatarea existenței unui contract individual de muncă încheiat intre părți pe perioada 15.02._10, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, instanța a respins și celelalte capete de cerere accesorii, privind constatarea nulității încetării contractului individual de muncă al reclamantului prin Notificarea nr. 2857/08.07.2010, a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada 01.08._11, precum și la plata contribuțiilor aferente asigurărilor sociale pentru perioada 01.08._11 și să înregistreze contractul de muncă în registrul de evidență electronică a salariaților Revisal pentru perioada 15.02._11.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, recalificat recurs de către instanță, reclamantul S. A. Publice Forta Legii pt Tiberiade R., criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamantul a criticat hotărârea primei instanțe pentru următoarele considerente:
În mod greșit, instanța a respins acțiunea, constatând că între părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, întemeiat pe dispozițiile art. 942 și urm. din Codul civil de la 1864, și nu un contract de muncă.
Astfel, în contract a fost determinat cu exactitate timpul de muncă, de 80 ore lunar, ceea ce înseamnă 4 ore pe zi, și mijloacele prin care este realizată activitatea, iar munca ce urma a fi prestată nu a avut un caracter ocazional, fiind desfășurată în vederea implementării unui proiect cu finanțare europeană, pe o durată prestabilită, având clauze ferme și în mod explicit predictibile.
Totodată, s-a susținut că între părți a existat o relație dependentă, așa cum este definită de Codul fiscal, expertul fiind răspunzător față de managerul de proiect și că în schimbul activității prestate, părțile au convenit plata unei remunerații, care reprezenta în fapt salariul recurentului,de 1920 lei lunar.
Toate aceste elemente pledează, în opinia recurentului, pentru calificarea convenției încheiată între părți ca fiind un contract individual de muncă, care nu putea fi denunțat unilateral de către angajator prin notificarea nr. 2857/8.07.2010, act care nu îndeplinește condițiile obligatorii cerute de lege pentru decizia de concediere.
Prin urmare, s-a solicitat să se constate nulitatea notificării prin care a fost concediat în mod nelegal și obligarea angajatorului la plata despăgubirilor cuvenite salariatului, potrivit art. 80 din Codul muncii.
De asemenea, ca efect al constatării caracterului de raport de muncă între părți, a apreciat că se impunea și obligarea angajatorului la plata integrală a contribuțiilor aferente asigurărilor sociale și la înregistrarea contractului de muncă în REVISAL.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. Cod pr. civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare .
Recursul este nefondat, și potrivit art. 3041 și 312 pct.1 Cod pr. civ., se va respinge, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurent sunt subsumate, în esență, stabilirii naturii juridice a contractului încheiat între părți, intitulat „ prestări servicii”, cu privire la care recurentul reclamant a susținut că este un veritabil contract individual de muncă, producând efectele specifice acestuia.
Prima instanță nu a împărtășit punctul său de vedere, apreciind că actul juridic a cărui interpretare se solicită este un contract civil de prestări servicii.
O primă precizare ce se impune a fi făcută este aceea că actul juridic dedus judecății este denumit de părți „contract de prestări servicii”, întemeiat pe dispozițiile art. 942 și următoarele din Codul civil vechi, iar reclamantul nu a solicitat constatarea simulației acestui contract, potrivit art. 1175 și urm. cod civil de la 1864, ci doar constatarea faptului că îndeplinește toate condițiile pentru a fi calificat contract individual de muncă.
Potrivit art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații, denumită salariu.
Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia a fost perfectat contractul din 29.01.2009, a reglementat, în art. 1470 alin.1 și art. 1413, contractul de locațiune a lucrărilor sau de prestări servicii, contract distinct de cel de muncă. Astfel, deși ambele sunt acte juridice bilaterale, având același obiect, și anume prestarea muncii de către o persoană fizică, care este remunerată de către beneficiar, convenția de prestări servicii nu conferă calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecințele care decurg, și anume: el nu beneficiază de salariu, ci de un preț ( remunerație), răspunderea față de beneficiar este civilă și nu disciplinară, tratamentul fiscal este mai relaxat, prestatorul de servicii nu beneficiază de drepturile unui salariat din cadrul unui contract de muncă, cum ar fi: repausul zilnic, zilele de concediu,indemnizația de concediu medical, concediu de maternitate,etc.
Diferențe există și în ceea ce privește înregistrarea celor două tipuri de contracte, contractul individual de muncă se înregistrează în REVISAL, în timp ce convenția de prestări servicii se comunică ANAF, în vederea înregistrării,după semnarea sa.
Contractul de prestări servicii se încheie în vederea realizării unor lucrări cu caracter ocazional, care nu presupun o relație de subordonare ( de dependență ) între beneficiar și prestatorul de servicii. Art. 7 din Normele de aplicare a Codului fiscal definește relația de dependență ca fiind orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o activitate de angajare, iar activitatea independentă este, potrivit art. 7 alin.2 pct.4 din Codul Fiscal, orice activitate desfășurată cu regularitate de către o persoană fizică, alta decât o activitatea dependentă.
Posibilitatea reconsiderării unei activități ca fiind dependentă poate fi făcută oricând, cu condiția îndeplinirii criteriilor prevăzute în art. 7 alin.1, pct. 2.1, și anume: prestatorul se află într-o relație de subordonare față de beneficiar și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi atribuțiile ce îi revin, modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru ; în prestarea activității, prestatorul folosește exclusiv baza materială a beneficiarului; beneficiarul suportă, în interesul activității, cheltuielile de deplasare ale prestatorului, cum ar fi indemnizația de delegare, detașare, etc; beneficiarul suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă.
În acest context, criticile formulate de recurentul reclamant nu pot fi primite. Tribunalul a procedat în mod legal, dând o calificare juridică corectă actului juridic dedus judecății, în raport de conținutul clauzelor contractuale și de intenția reală comună a părților contractante.
Astfel, s-a susținut prin motivele de recurs că în convenție a fost menționat în mod concret timpul de muncă și mijloacele prin care urmează a se realiza activitatea de către cel ce prestează munca, elemente specifice unui contract individual de muncă.
În realitate, în cuprinsul contractului s-a precizat doar volumul de lucru, de 80 ore lunar, fără a exista vreo mențiune referitoare la timpul de muncă, respectiv programul de lucru zilnic impus de angajator, iar mijloacele prin care urmează a se realiza atribuțiile nu au fost detaliate.
Câtă vreme nu s-a stipulat expres un program minim de lucru pe zi, nu poate fi primită susținerea recurentului, că s-a impus prestarea unui număr de 4 ore de muncă pe zi, susținere rezultată din operațiunea matematică de împărțire a numărului de ore pe lună la numărul de zile lucrătoare, prestatorul având libertatea deplină de a-și organiza munca, în limitele numărului de ore lunar.
Obiectul contractului l-a constituit prestarea serviciilor de expertiză și asistență de specialitate, conform atribuțiilor menționate în anexa 1, în vederea implementării proiectului. Nu rezultă că reclamantul s-ar afla într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit și că ar fi ținut de respectarea condițiilor de muncă impuse de acesta, cum ar fi: locul desfășurării activității, program zilnic de muncă, obligații decurgând din disciplina muncii. Dimpotrivă, locul prestării serviciilor este menționat generic ca fiind România, contractul este încheiat pe durată determinată, iar obligațiile prestatorului de muncă sunt cele menționate în anexa 1, și constau în atribuțiile sale, precum și obligațiile fiscale. În plus, activitatea desfășurată nu are caracter dependent, nefiind bazată pe o relație de angajare, în accepțiunea Codului fiscal, și nici nu există vreun element care să justifice reconsiderarea sa ca atare.
De altfel, art. 46 din Codul fiscal enumeră în sfera veniturilor obținute din activități independente, și veniturile rezultate din profesiile liberale, categorie din care fac parte și cele obținute din exercitarea profesiei de expert.
Este nefondată și critica referitoare la existența unei relații de subordonare între părțile contractante.
Subordonarea specifică contractelor de prestări servicii este minimă și nu implică obligația de a respecta disciplina muncii, având ca principală componentă respectarea programului de lucru zilnic, desfășurarea muncii cu caracter de continuitate, în cadrul unui număr minim de ore pe zi, într-o perioadă determinată.
Or, în speță, în cuprinsul contractului este prevăzută clauza conform căreia expertul prestator răspunde doar în fața managerului de proiect, pentru realizarea atribuțiilor încredințate, fără a fi menționate vreo subordonare ierarhică sau sancțiunile care intervin în situația neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a acestora, ceea ce determină concluzia că subordonarea este minimă.
Este de reținut că părțile contractante nu au fost denumite angajat/angajator, ci expert și beneficiar, că pentru activitatea desfășurată de prestator nu s-a convenit plata unui salariu, ci o remunerație într-un cuantum fix, reprezentând echivalentul a 80 ore lunar, cu un tarif de 24 RON pe oră. În cuprinsul contractului nu au fost prevăzute drepturi și obligații specifice raportului de muncă, nu există o fișă a postului care să stabilească atât atribuțiile, cât și obligațiile, inclusiv cele decurgând din subordonarea ierarhică, și nu s-au stipulat dispoziții privind securitatea și sănătate în muncă. La nivelul beneficiarului nu există un regulament de ordine interioară opozabil expertului și nu s-a stipulat un program de lucru zilnic impus.
Totodată, în cuprinsul contractului s-a menționat doar obligația beneficiarului de a reține și vira lunar impozitul de 16% pe venitul obținut de prestator, nu și alte contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale.
Tribunalul a observat în mod corect că în cuprinsul contractului a fost prevăzută o clauză compromisorie, de atribuire a competenței de soluționare a eventualelor litigii instanțelor judecătorești din București, clauză incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă, supuse jurisdicție muncii, reglementările din materia competenței materiale și teritoriale a instanțelor judecătorești având caracter imperativ.
Toate aceste argumente, prin care se răspunde criticilor punctuale ale recurentului, converg către concluzia că între părți s-a perfectat un contract de prestări servicii, și nu un contract de muncă, așa cum a susținut recurentul.
Acțiunea în constatarea caracterului de contract de muncă fiind corect respinsă, celelalte capete de cerere( constatarea nulității notificării prin care s-a dispus concedierea, plata despăgubirilor potrivit art. 80 din Codul muncii,obligarea angajatorului la înregistrarea contractului de muncă în REVISAL și la virarea contribuțiilor de asigurări sociale aferente) au fost, la rândul lor, respinse, potrivit principiului de drept „accesoriul urmează soarta principalului”, în considerarea legăturii de subsecvență cu cererea principală.
Criticile recurentului sunt neîntemeiate, astfel că, potrivit art.3041 și 312 pct.1 Cod pr.civ., recursul declarat se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. A. PUBLICE FORTA LEGII PT TIBERIADE R. împotriva sentinței civile nr. 6182/04.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ROMI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015
Președinte, O. C. G. | Judecător, L. B. | Judecător, C. R. |
Grefier, M. H. D. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MHD/2 ex.
Data red.23.01.2015
Jud. fond:M. I.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2070/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
