Obligaţie de a face. Decizia nr. 1180/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1180/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2248/90/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1180
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelurilor formulate de apelanții-pârâți T. O., cu sediul în Slatina, ., jud. O. și de M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.1652/20.11.2014, pronunțată de T. O., Secția I Civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. E. M., P. E., C. C., R. (M.) C., T. V., Chirțibuși F., C. G. D., L. (R.) G. I., M. N., M. M., B. A., E. F., C. V., S. D. Nicușor, N. I., G. S., P. L., M. E., N. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria B., cu sediul în B., .. 1, jud. O. și cu intimata-pârâtă C. de A. C., cu sediul în C., ., nr. 5A, jud. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelurile au fost declarate și motivate în termen; apelanții-pârâți au solicitat judecarea în lipsă, conform art.411 Cod pr. civ.; apelantul-pârât T. O. a depus întâmpinare, înregistrată sub nr.3990/30.01.2015 și nr.4542/04.02.2015, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelanților-pârâți de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 04.06.2014 sub nr._ pe rolul Tribunalului V., reclamanții: S. E. M., P. E., C. C., R. (M.) C., T. V., Chirțibuși F., C. G. D., L. (R.) G. I., M. N., M. M., B. A., E. F., C. V., S. D. Nicușor, N. I., G. S., P. L., M. E., N. I., au chemat în judecată pe pârâții: M. Justiției, C. de A. C., T. O., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante, conform sentințelor civile și a deciziilor civile pronunțate de T. O. și C. de A. C., rămase definitive și irevocabile, pe ultimii trei ani și în continuare, până la data plății efective a drepturilor salariale restante, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere dispozițiile art.6 alin.4 din N.C.civ și art.3 alin.1 din Decretul 167/1958.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată cu motivarea că reclamanta au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea daunelor interese constând în actualizarea sumelor de bani datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective astfel că nu se justifică o dublă reparare a prejudiciului căci s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză. Au fost invocate și prevederile OUG nr. 71/2009.
Pârâtul T. O., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A invocat prevederile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Pârâta C. de A. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A invocat prevederile OUG nr. 71/2009 prin care s-a instituit un termen legal suspensiv care curge în favoarea debitorilor, termen înăuntrul căruia creditorii nu pot pretinde executarea obligației ce a fost impusă prin hotărâri judecătorești. În acest interval nu curge nici dobânda penalizatoare.
A mai arătat pârâta C. de A. C. că întrucât caracterul exigibil al unei creanțe este dat de momentul la care creditorul unei obligații poate cere în mod legal debitorului executarea obligației sale, atâta timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita dobânzi pentru neexecutare.
La termenul din 21.10.2014, T. V. a invocat excepția de necompetență teritorială a acestuia, în favoarea Tribunalului O..
Prin sentința civilă nr. 1315/21.10.2014, T. V. a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului O., potrivit art. 269 C M, art. 210 Lg. 62/ 2011 și 131 C.pr. civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. – SECȚIA I-CIVILĂ sub același număr_ .
Prin sentința civilă nr.1652/20.11.2014, pronunțată de T. O., Secția I Civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanți, au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale începând cu data de 04.06.2014 și până la data plății efective, aferente drepturilor bănești neachitate așa cum rezultă din sentința civilă nr. 985/27.05.2008 pronunțată de T. O., modificată prin decizia nr. 6404/16.11.2009 pronunțată de C. de A. C. în dosarul 3027._, sentința civilă nr. 681/05.05.2008 pronunțată de T. O., modificată prin decizia nr. 4244/23.06.2009 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 757/18.06.2009 pronunțată de T. O. în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 593/23.04.2009 pronunțată de T. O. în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 268 al.1 lit. c) C.Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict individual de muncă care constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, se pot formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, reclamanții au solicitat acordarea dobânzii pe ultimii trei ani, anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată, respectând dispozițiile art.268 al.1 lit. c) C.Muncii.
Pentru cele mai sus expuse, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, este neîntemeiată
Pe fond, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 985/27.05.2008 pronunțată de T. O., modificată prin decizia nr. 6404/16.11.2009 pronunțată de C. de A. C., sentința civilă nr. 681/05.05.2008 pronunțată de T. O., modificată de C. de A. C. prin decizia nr. 4244/23.06.2009, sentința civilă nr.757/18.06.2009 pronunțată de T. O., sentința civilă nr. 593/23.04.2009 pronunțată de T. O., pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturi salariale restante.
Executarea creanțelor a fost eșalonată prin acte normative succesive, dar nu înseamnă că aceste creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 din vechiul Cod al muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe au devenit certe, lichide și exigibile de la data pronunțării hotărârii.
În raport de data la care creanțele au devenit scadente, prezentul litigiu nu cade sub incidența noului Cod civil, aplicabile în cauză fiind dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor.
S-au invocat disp. art. 1073 Cod civil, art. 1088 Cod civil, s-a reținut că reclamanții, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit disp. art. 3711 Cod pr. civilă, executarea trebuia adusă la îndeplinire de bunăvoie, iar reclamanții, prin actele normative menționate mai sus, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
În condițiile în care, în speță, debitorul nu este de drept în întârziere (neaflându-se în nici una din ipotezele prevăzute de art. 1079 Cod civil) și nu este vorba de o creanță pentru care, după lege, să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 1088 alin. 2 Cod civil, aceste daune interese sunt datorate de la data când sunt solicitate prin cererea de chemare în judecată și nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă. respectiv, de la data la care sentințele au devenit executorii, sau de la data la care a luat naștere dreptul la acțiune.
Referitor la susținerea pârâților conform căreia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației nu se mai justifică și dobânda legală, căci altfel s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, se reține că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Prin acordarea acestor creanțe actualizate cu indicele de inflație nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat, care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată, care cuprind dobânda legală, așa cum prevăd disp. art. 1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții-pârâți T. O. și M. Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, T. O. a arătat că în mod greșit instanța a acordat reclamanților dobânda legală începând cu data de 04.06.2014 și în continuare până la data plății efective.
Reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Așa cum a precizat și în întâmpinarea depusă la instanța de fond, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 prevede o procedură de executare în tranșe iar prin eșalonarea efectuată statul nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.
Cumularea sumei rezultate în urma reactualizării cu dobânda legală este de natură să creeze în favoarea reclamanților o îmbogățire fără justă cauză, ajungându-se pe această cale a se evalua prejudiciul în raport de două criterii care au același regim juridic.
Prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a instituit un termen legal suspensiv, care curge în favoarea debitorilor, termen înăuntrul căruia creditorii nu pot pretinde executarea obligației ce a fost impusă prin hotărâri judecătorești și în acest interval de timp nu curge nici dobânda penalizatoare, adică daunele moratorii pentru neexecutarea obligației.
A invocat Decizia nr. 384/01.10.2013 a Curții, art. 1535 din Noul Cod Civil, art. 1088 din vechiul Cod Civil, art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 9/ s-a arătat că între părți nu există o convenție cu privire la acordarea acestor obligații, nu se poate acorda dobânda legală.
Astfel, în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților dobânda legală începând cu data de 04.06.2014 și în continuare până la data plății efective.
Daunele se acordă atunci când sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate, ceea ce nu poate fi reținut în cauza de față.
Atâta timp cât creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
În motivare, M. Justiției a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată, acordând dobânzii legale începând cu data pronunțării fiecărui titlu executoriu, întrucât nu a avut loc întreruperea cursului prescripției. Aceasta deoarece, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
În al doilea rând, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, a susținut că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: "Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, a invocat art.1489 alin. 1 Cod civil, art. 1535 cod civil, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 care definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
A susținut că în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare.
Astfel, prima instanță trebuia să observe că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen.
De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, respectiv prin Legea nr. 230/2012.
În acest sens a invocat Decizia CEDO nr._/08/4.09,2012 pronunțată în cauza D. ș. a contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 709 din data de 17 octombrie 2012.
În concluzie, văzând ansamblul elementelor prezentate și contextul particular al cauzei, C. consideră că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
Față de temeiul invocat de reclamanți a arătat că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, astfel cum a arătat mai sus, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții aceștia aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu au uzat.
Apelurile nu sunt fondate, urmând să fie respinse pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între 2010 – 2012.
Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și a procentelor de creanță aferente perioadelor respective.
Reclamanții au înaintat ordonatorului de credite titlurile executorii respective, până în prezent efectuându-se plăti parțiale, potrivit eșalonărilor legale.
Pentru partea de creanță rămasă neachitată, reclamanții au solicitat acordarea de dobânzi în prezenta cauză.
Se reține că sumele prevăzute în titlurile executorii reprezintă drepturi salariale(sporuri), datorate de către angajator într-o anumită perioadă de timp și neachitate de către acesta.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, republicat (anterior art.161) salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Art. 171(1) din Codul muncii, republicat, (anterior art.166) stabilește că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1082 cod civil de la 1864, potrivit cărora debitorul este obligat la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată și dispozițiile art. 1088 cod civil care dispun că pentru obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală.
Dispozițiile din noul cod civil, invocate prin motivele de apel, nu sunt aplicabile în speță, fiind avute în vedere prevederile art. 6 Cod civil, art. 3 din Legea 71/2011, precum și interpretarea per a contrario a art. 6 alin. 6 NCC.
Legea 71/2011 conține și norme speciale care se abat de la această ultimă regulă, iar din interpretarea dispozițiilor art. 111, 112, 114 din lege rezultă că prevederile noului cod civil referitoare la plata dobânzilor, punerea în întârziere nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestui cod.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. reține următoarele:
Reclamanții au fost încadrați în cadrul autorităților pârâte, în baza unui raport de muncă, generator de drepturi și obligații, printre drepturile de care beneficiază fiind și dreptul la salariu cu toate componentele sale, reglementat legal și cu scadența lunară.
Ca urmare a nerespectării parțiale a acestei obligații de către autoritatea angajatoare, în sensul neplății lunare a sporurilor legale, reclamanta a formulat acțiune în justiție în vederea valorificării dreptului de creanță respectiv.
Instanța de judecată investită cu această acțiune, constatând că reclamanții sunt titularii unui drept de creanța care îndeplinește condițiile de exercitare, printre care și cerința de a fi un drept actual, respectiv faptul că există o datorie ajunsă la scadență, exigibilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumelor respective, pronunțând titlurile executorii invocate prin acțiune.
Prin urmare, drepturile salariale respective sunt ajunse la scadență, exigibilitatea creanței fiind constatată de către instanța de judecată prin hotărârea judecătorească respectivă.
Prin OUG 71/2009 și Lg.230/2011 a fost stabilită procedura de executare a titlurilor executorii, în sensul plății eșalonate a sumelor deja stabilite prin hotărâri judecătorești.
În concluzie, prin cele două acte normative nu a fost afectată exigibilitatea creanțelor respective, ele devenind exigibile la momentul stabilit legal, respectiv în luna de plată a dreptului salarial, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.
Creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârii judecătorești.
În consecință, acest motiv este neîntemeiat.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, C. reține următoarele:
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățite reclamantele pentru neexecutare integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art.1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv fiind neîntemeiat.
De altfel, în condițiile art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată de ÎCCJ prin Decizia 2/2014 asupra problemei de drept supusă analizei instanței de față este obligatorie, astfel că nu mai pot fi susținute criticile apelanților privind exigibilitatea creanței, întrunirea elementelor răspunderii delictuale, cumulul dobânzii cu reactualizarea creanței, îndreptățirea creditorului la plata dobânzii.
Astfel, instanța supremă a stabilit că suspendarea legală a executării silite a titlurilor executorii prin OUG 71/2009 nu este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese, în condițiile art. 1088 cod civil, că . actului normativ reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
S-a statuat că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Prin instituirea legală a obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum se realizează o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens), în timp ce dobânda reprezintă beneficiul de care creditorul este lipsit (lucrum cessans).
În ceea ce privește motivul de apel privind data de la care se datorează dobânda, instanța constată că apelantul pârât M. Justiției se află în eroare, dobânda nefiind acordată de la data pronunțării titlurilor executorii, ci de la data introducerii acțiunii de față.
Nu este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești, respectiv o despăgubire, care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor, pentru executarea cu întârziere și neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
C. reține că reclamanții, în calitate de creditor, sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoz.art.3711 Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar creditorii prin actele normative menționate mai sus au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Criticile privind respingerea excepției prescripției apar astfel ca nejustificate, cât timp dobânda nu s-a acordat de la data când drepturile salariale au devenit exigibile, tribunalul apreciind că reclamanții nu sunt îndreptățiți la daune interese moratorii pentru perioada anterioară înregistrării acțiunii.
Având în vedere aceste considerente, C. apreciază ca nefondate apelurile declarate, astfel încât în temeiul art.480 alin.1 Cod pr. civ. se vor respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții-pârâți T. O., cu sediul în Slatina, ., jud. O. și de M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.1652/20.11.2014, pronunțată de T. O., Secția I Civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. E. M., P. E., C. C., R. (M.) C., T. V., Chirțibuși F., C. G. D., L. (R.) G. I., M. N., M. M., B. A., E. F., C. V., S. D. Nicușor, N. I., G. S., P. L., M. E., N. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria B., cu sediul în B., .. 1, jud. O. și cu intimata-pârâtă C. de A. C., cu sediul în C., ., nr. 5A, jud. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2015.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
6 ex./06.03.2015
Jud. fond O. M. P.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1187/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3554/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
