Obligaţie de a face. Decizia nr. 2525/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2525/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 243/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2525
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-pârât ., cu sediul în București, . Conect 1, nr. 10A, ., împotriva sentinței civile nr. 4964/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C., domiciliat în ., nr. 338, jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.05.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză inițial la 14.05.2015, ulterior la 21.05.2015, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 4964/05.12.2014 a admis în parte acțiunea formulată de către reclamant S. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S. SRL.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 25.661 lei, brut, reprezentând drepturi salariale restante constând în ore suplimentare, ore de noapte, ore lucrate sâmbăta și duminica, ore lucrate în zilele de sărbători legale și diferența indemnizație concediu de odihnă în perioada martie 2011 – noiembrie 2013, sumă ce a fost actualizată la luna mai 2014 și care urmează a fi actualizată în continuare până la data plății efective.
A obligat pârâta să rețină și să vireze din suma brută de 25.661 lei toate contribuțiile datorate statului.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr.1400 din 14.03.2011 reclamantul a fost angajatul societății pârâte începând cu data de 01.02.2013, cu o normă de muncă de 2 ore pe zi. Ulterior, la data de 01.02.2013, între aceștia a fost încheiat actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă prin care a fost modificată norma de muncă de la 2 la 8 ore.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a prestat activitate în beneficiul . a plasării acestuia prin intermediul mai multor societăți comerciale - agenți de muncă temporară.
Astfel, conform adresei înaintată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în perioada 2011-2013 reclamantul S. C. figura cu contracte individuale de muncă încheiate cu următoarele societăți:
-., angajat la data de 14.03.2011 inițial pentru norma de 2 ore și începând cu data de 14.03.2011 cu norma de 8 ore, activitatea fiind încetată la data de 18.11.2013;
-. SRL București, data angajării 08.04.2011 pentru o normă întreagă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 01.08.2011;
-. Mondial P. SRL București, data angajării 01.08.2011 pentru o normă întreaga de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 01.04.2012;
-., data angajării 01.04.2008, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea începând la 01.09.2011;
-. București, data angajării 01.06.2013, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 17.07.2013;
-. București, data angajării 15.10.2012, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 01.06.2013;
-. T., data angajării 01.04.2012, pentru o normă de 8 ore pe zi, activitatea încetând la data de 15.10.2012.
Toate aceste societăți - agenți de muncă temporară au încheiat contracte de prestări servicii cu ., prin care s-au obligat să selecteze persoane pentru angajarea acestora în cadrul . în calitatea sa de utilizator, să achite retribuțiile și să vireze toate contribuțiile datorate statului(filele 244-265 din dosar).
Astfel, printre persoanele plasate pentru a presta muncă în beneficiului utilizatorului - . se regăsește și reclamantul, care a încheiat contractele de muncă mai sus menționate în baza cărora solicită plata drepturilor restante.
Deși raportat strict la contractele individuale de muncă menționate mai sus, s-ar fi impus ca acțiunea reclamantului să fi fost formulată în contradictoriu cu societățile în cauză, instanța constată că este justificată și calitatea de pârâtă a ., această convingere fiind fundamentată pe dispozițiile din codul muncii care reglementează munca prin agent de muncă temporară.
Astfel, conform art.96 din codul muncii:
(1)Pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă temporară.
(2) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară și nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.
(3) Agentul de muncă temporară este cel care reține și virează toate contribuțiile și impozitele datorate de salariatul temporar către bugetele statului și plătește pentru acesta toate contribuțiile datorate în condițiile legii.
(4) În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligațiile privind plata salariului și cele privind contribuțiile și impozitele au devenit scadente și exigibile, iar agentul de muncă temporară nu le execută, ele vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării salariatului temporar.
(5) Utilizatorul care a plătit sumele datorate potrivit alin. (4) se subrogă, pentru sumele plătite, în drepturile salariatului temporar împotriva agentului de muncă temporară”.
Plecând de la aceste prevederi legale și în scopul verificării modului de îndeplinire de către angajatori a obligațiilor asumate prin contratele individuale de muncă, instanța din oficiu a pus în discuția părților emiterea de adrese către societățile cu care reclamantul a încheiat contractele individuale de muncă, demers rămas însă fără nici un rezultat, deși astfel de adrese au fost repetate la toate termenele de judecată ulterioare.
De asemenea, au fost emise adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj pentru a comunica relații cu privire la contractele individuale de muncă încheiate de reclamant, precum și statele de plată depuse de angajatori, state care nu au putut fi înaintate întrucât nu se regăsesc în evidența acestei instituții, având în vedere că începând cu data de 01.01.2011 legiuitorul a înlăturat o astfel de obligație a angajatorilor.
S-a reținut totodată, că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei coroborat cu interogatoriul reclamantului, acesta a prestat activitate doar în beneficiul ., asigurând paza la sucursala BCR.
În cauza de față, reclamantul a înțeles să solicite plata drepturilor salariale la care pretinde că este îndreptățit, de către utilizator, așa încât instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art.96 alineat 4 și 5 din codul muncii, fiind înlăturate susținerile pârâtei în sensul că aceste drepturi salariale ar fi trebuit solicitate de la societățile - agenți de muncă temporară, în situația admiterii acțiunii pârâta având un drept de regres împotriva respectivelor societăți.
Revenind la pretențiile deduse judecății, instanța a constatat că prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi salariale: ore suplimentare, ore lucrate sâmbăta și duminica, ore lucrate în zilele de sărbători legale, ore lucrate în plus peste cele 2 ore trecute în contract, ore lucrate în timpul nopții, spor de vechime, spor de armă, indicele de personal calificat și să-i recalculeze concediul de odihnă în raport de media salarială a ultimelor luni, precum și obligarea pârâtei să rețină și să vireze sumele datorate statului.
Față de solicitările reclamantului, tribunalul a reținut aplicabilitatea în cauză a următoarelor prevederi legale:
În ceea ce privește regimul juridic al muncii suplimentare, prevederile art.120 din Codul muncii republicat definesc munca suplimentara ca fiind munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru, prevăzute de art.112 din Codul muncii republicat, care este de 40 de ore pe săptămână. De asemenea, conform art.123 din Codul muncii republicat, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.122 alin.1 din Codul muncii republicat, în următoarele 30 de zile, respectiv 60 de zile, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acestei. La alin.2 al aceluiași articol se prevede că sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă sau în cadrul contractului individual de muncă, însă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Pentru munca de noapte, respectiv munca prestată între orele 22.00 – 6.00, conform art.125 din Codul muncii republicat, salariații beneficiază fie de program de lucru redus cu 1 oră față de durata de lucru a zilei pentru zilele în care se efectuează cel puțin 3 ore de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minim 25% din salariul de bază, daca timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru, după cum prevede art.126 lit. a și b din Codul muncii republicat.
În ceea ce privește munca prestată în zilele de sâmbătă si duminică, în baza art.137 din Codul muncii republicat, salariații beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În situația în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă, conform prevederilor art.137 alin.2 si 3 din Codul muncii republicat.
Pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, potrivit prevederilor art.137 alin.1 și 2 din Codul muncii anterior republicării, respectiv art.142 din Codul muncii republicat, salariaților care lucrează la unitățile și în locurile de muncă prevăzute la art.135 și 136 din Codul muncii anterior republicării, respectiv art.140 si 141 din Codul muncii republicat, li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar, în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. La unitățile în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, cum este si cazul angajatorului reclamantului, se lucrează și în zilele de sărbătoare legală.
În ceea ce privește concediul de odihnă, instanța a reținut că potrivit art.144 și următoarele codul muncii salariații au dreptul la un concediu de odihnă anual plătit, durata minimă a acestuia fiind de 20 zile lucrătoare, compensarea în bani fiind permisă doar în cazul încetării contractului individual de muncă. Conform art.150 din codul muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
În ceea ce privește sporurile solicitate, s-a reținut că potrivit art.160 din codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, expertul desemnat în cauză a concluzionat că reclamantul a prestat muncă suplimentară în perioada 14.03._13, respectiv 248 ore cărora le corespunde suma netă actualizată de 2522 lei. De asemenea a prestat activitate în zilele de sâmbătă și duminică, în total 752 ore cărora le corespunde suma netă actualizată de 4160 lei. Cât privește munca în timpul nopții expertul a constatat că reclamantul a lucrat 1504 ore de noapte cărora le corespunde suma netă actualizată de_ lei, rezultând în total suma brută de_ lei. A concluzionat că în total suma brută actualizată la luna mai 2014 aferentă acestor drepturi salariale este de 23.637 lei. De asemenea, expertul a recalculat indemnizația de concediu stabilind că i se cuvine reclamantului o diferență de 2024 lei brut.
Punctul de vedere exprimat de expert în privința drepturilor salariale menționate mai sus a fost împărtășit și de către instanță, având în vedere că acesta se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, în speciale foile de prezență și ștatele de plată.
Astfel, instanța a înlăturat susținerile pârâtei în sensul că, în ceea ce privește munca prestată în zilele de repaus săptămânal sunt aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 2 din Titlul III capitolul 1 al Regulamentului Intern al societății parate, conform cărora salariații care lucrează in ture in zilele de sâmbăta si duminica vor recupera aceste zile in alte doua zile consecutive ale săptămânii și li se acordă un spor de 5 lei/zi, din considerentele mai jos expuse:
În ceea ce privește munca prestată în zilele de sâmbătă si duminică, în baza art.137 din Codul muncii republicat, salariații beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În situația în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă, conform prevederilor art.137 alin.2 si 3 din Codul muncii republicat. Aceleași prevederi erau stabilite in Codul muncii în forma anterioară republicării, la art.132.
Așadar, acest spor trebuia stabilit prin negociere între salariat și angajator, respectiv sindicat/ reprezentanții angajaților si angajator, neexistând posibilitatea legală de a fi stabilit in mod unilateral, prin regulamentul de ordine interioară, astfel cum susține pârâta astfel că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile din regulamentul intern evocate mai sus. Punctul de vedere al expertului în privința acestor drepturi salariale va fi împărtășit și de instanță, acesta coroborându-se și cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, în special foile de prezență și statele de plată.
În privința sporului de vechime, spor de armă, indicele de personal calificat instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă. În cazul de față, prin contractele individuale de muncă ale reclamantului nu au fost negociate și prevăzute astfel de sporuri, motiv pentru care reclamantul nu este îndreptățit la plata acestora. De asemenea, în privința orelor lucrate în zilele de sărbători legale expertul nu a identificat astfel de zile în privința reclamantului.
Față de cele menționate mai sus, ținând cont totodată de faptul că în cauză nu s-a făcut dovada plății de către angajatorii cu care reclamantul a încheiat contractele individuale de muncă, a drepturilor salariale ce fac obiectul cauzei, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 25.661 lei, brut, reprezentând drepturi salariale restante constând în ore suplimentare, ore de noapte, ore lucrate sâmbăta și duminica, ore lucrate în zilele de sărbători legale și diferența indemnizație concediu de odihnă în perioada martie 2011 – noiembrie 2013, sumă ce a fost actualizată la luna mai 2014 și care urmează a fi actualizată în continuare până la data plății efective. A obligat pârâta să rețină și să vireze din suma brută de 25.661 lei toate contribuțiile datorate statului.
În baza art.453 cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul avocat și onorariu expert având în vedere admiterea în parte a acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivare se susține că instanța de fond a acordat alte drepturi salariale decât cele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare in judecata încălcând dispozițiile art. 22 alin 6 si 397 alin 1 C.pr.civ.
Din cererea de chemare in judecata formulata de către reclamant rezulta ca acesta a solicitat plata de către parata a drepturilor salariale constând in orele suplimentare prestate peste norma de 2 ore/zi potrivit contractului individual de munca nr. 1400/14.03.2011, ore lucrate in zilele de sâmbăta si duminica, de sărbători legale, ore lucrate pe timp de noapte, spor de vechime, spor de arma, indice de personal calificat si obligarea la reținerea si vărsarea la bugetul statului a diferențelor de taxe datorate.
In motivarea cererii intimatul-reclamant susține ca a fost angajatul societății apelante-parate pana in data de 18.11.2013, inițial pentru o fracțiune de norma de 2 ore/zi si începând cu data de 01.07.2013 pentru o norma întreaga, insa in realitate a prestat 8 ore zilnic, de cele mai multe ori peste program, in zile de sâmbătă și duminică, de sărbătorile legale si pe timp de noapte.
Astfel ca, din toata motivarea cererii de chemare in judecata intimatul reclamant susține ca avut un singur contract individual de munca încheiat cu societatea A. S. SRL si in temeiul acestui contract solicita drepturile salariale restante insa realitatea este cu totul alta, situație de fapt reținuta de instanța de fond in hotărârea pronunțata.
Intimatul reclamant a omis cu rea credința sa precizeze instanței de judecata faptul ca a fost pus la dispoziția societății apelante-parate de către societățile specializate de furnizare personal specializat, având încheiate cu acestea contracte individuale de munca pentru o norma întreaga.
Potrivit adresei înaintata de către ITM Gorj, aflata la dosarul de fond, cat si a înscrisurilor depuse de către apelanta-parata reprezentând contracte individuale de munca încheiate cu agenții de munca temporara, in perioada 2011-2013 reclamantul pe langa contractul de munca încheiat cu apelanta-parata mai era angajat si al societăților specializate de furnizare personal, respectiv:
Human Force Management SRL pentru perioada 08.04._11
- Compania de paza MondialPol SRL pentru perioada 01.08._12
- Agent Workforce SRL pentru perioada 01.06._13
- Sir Guard SRL pentru perioada 15.10._13
- Total West Investigation SRL pentru perioada 01.04._12.
Apelanta-parata a încheiat cu toate societățile menționate mai sus contracte de prestări servicii pentru furnizare personal specializat agenți de paza, filele 244-265 din dosarul de fond, prin care intimatul-reclamant era pus la dispoziția apelantei.
De asemenea, intimatul-reclamant si-a întemeiază pretențiile pe foile de prezenta de la obiectivul BCR si procesele verbale a serviciului înarmat, din care ar rezulta ca acesta a prestat munca pentru societatea apelanta-parata pentru o norma întreaga.
De altfel, din expertiza contabila administrata in cauza rezulta ca intimatul-reclamant a prestat mai multe ore decât cele consemnate in contractul individual de munca încheiat cu apelanta-parata, ore ce ar rezulta din foile colective de prezenta si procesele verbale de predare primire a serviciului de paza înarmat întocmite la obiectivul BCR.
Desi intimatul reclamant a solicitat plata drepturilor salariale restante pentru orele prestate in baza contractului de munca încheiat cu apelanta-parata, instanța de judecata retine in hotărârea atacata ca intimatul-reclamant a avut in aceeași perioada contracte individuale de munca pentru o norma întreaga încheiate cu societăți agenți de munca temporara si, chiar daca nu au fost parti in dosar, pentru a putea verifica daca acestea si-au îndeplinit obligațiile contractuale, totuși admite cererea in temeiul dispozițiilor art 96 alin 4 din Codul muncii, privind plata drepturilor salariale de către utilizator.
Este evident ca instanța de judecata nu a acordat drepturile salariale solicitate de către reclamant in temeiul contractului de munca încheiat intre acesta si apelanta parata ci in temeiul dispozițiilor art. 96 alin 4 din Codul muncii care prevăd ca in situația in care in termen de 15 zile de la data la care obligațiile privind plata salariului si cele privind contribuțiile si impozitele au devenit scadente si exigibile, iar agentul de munca temporara nu le executa, ele vor fi plătite de către utilizator (apelanta-parata) in baza solicitării salariatului temporar.
Astfel ca, prin acest raționament instanța de fond a considerat ca drepturile salariale solicitate de către reclamant deriva din contractele individuale de munca încheiate cu agenții de munca temporara si nu din contractul individual de munca încheiat intre intimatul-reclamant si apelanta-parata. societățile specializate in furnizarea de personal fiind cele care sunt obligate sa le achite, insa întrucât nu si-au îndeplinit aceste obligațiile contractuale in temeiul art. 96 alin 4 din Codul Muncii a fost obligata apelanta parata.
Din motivarea in fapt si in drept a cererii de chemare in judecata si din hotărârea pronunțata de către instanța de fond rezulta ca aceasta a acordat alte drepturi salariale decât cele cu care a fost investita.
In mod corect, instanța de fond ar fi trebuit sa constate ca cererea de chemare in judecata nu este întemeiata întrucât intimatul-reclamant a încheiat contracte individuale de munca pentru o norma întreaga cu societățile specializate de furnizare personal, societăți care in temeiul art. 96 alin 1 din Codul Muncii trebuiau sa-i achite drepturile salariale.
De altfel, intimatul reclamant niciunde in cererea de chemare in judecata nu si-a motivat in fapt si in drept acțiunea pe aspectele reținute mai sus, aspectele de fapt privind încheierea contractelor de munca cu agenții de munca temporara a omis cu rea-credința sa le menționeze si in drept nu a menționat dispozițiile art. 96 din Codul Muncii, iar pe de alta parte, instanța de fond prin admiterea cererii si acordarea drepturilor salariale derivând din contractele individuale de munca încheiate cu alte societăți decât cu apelanta parata, a încălcat in mod flagrant dispozițiile art. 22 alin 6 si 397 alin 1 din C.pr.civ.
Instanța de fond in mod greșit a admis acțiunea in temeiul dispozițiilor art. 96 alin 4 din Codul Muncii si a acordat drepturile salariale calculate prin expertiza contabila la contractul de munca încheiat cu apelanta parata pentru o norma de 2 ore/zi.
Instanța de fond a motivat hotărârea pronunțata pe dispozițiile art. 96 alin 4 din Codul Muncii referitoare la plata de către utilizator, respectiv apelanta parata, a drepturilor salariale ce deriva din contractele de munca încheiate cu agenții de munca temporara insa, in ceea ce privește calculul efectiv al acestor drepturi salariale s-a avut in vedere contractul de munca încheiat cu apelanta parata pentru o norma de 2 ore/zi.
Instanța de fond daca a motivat acțiunea pe dispozițiile art. 96 alin 4 din Codul muncii atunci, ar fi trebuit sa oblige apelanta parata la plata drepturilor salariale menționate in contractele individuale de munca încheiate cu agenții de munca temporara, astfel cum prevăd dispozițiile legale menționate, si nu sa omologheze raportul de expertiza contabila al cărui calcul s-a efectuat fata de norma de 2 ore/zi prevăzuta in contractul de munca încheiat cu apelanta parata.
Astfel ca, instanța de fond motivează hotărârea pe plata de către utilizator a drepturilor salariale menționate in contractele de munca încheiate cu agenții de munca temporara insa, in privința calculului efectiv al acestor drepturi, îl menține pe cel efectuat fata de norma de 2 ore/zi prevăzuta in contractul de munca încheiat cu apelanta parata.
Acest aspect este lesne de observat din obiectivele raportului de expertiza contabila precum si din calculul efectuat de experta desemnata de către instanța de judecata.
Prin motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond a încălcat apelantei-parate, in mod flagrant, dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituția României si art. 13 din C.pr.civ.
Dupa cum s-a menționat, deși intimatul reclamant a solicitat drepturile salariale restante derivând din contractul individual de munca încheiat cu apelanta parata instanța de fond i-a acordat in parte aceste drepturi insa, derivând din contracte individuale de munca încheiate cu societățile specializate de furnizare personal, care nu au fost parte in cauza si argumentându-le in temeiul dispozițiilor art. 96 alin 4 si 5 din Codul Muncii.
Astfel ca, apelanta-parata nu a putut sa-si facă apărări fata de acest argument prezentat pentru prima data de către instanța de judecata in hotărârea pronunțata si mai mult, neînsușit de către reclamant.
Este evident faptul ca apelanta parata nu s-a putut apară in fata unui astfel de raționament pe care instanța trebuia sa-l aducă spre știința pârtilor, de fapt fiind o modificare a cererii de chemare in judecata.
Instanța de fond a încălcat in mod evident principiul contradictorialității procesului civil.
Potrivit art. 14 alin 4 din C.pr. civ. părțile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata de către orice participant la proces, inclusiv de către instanța din oficiu. Or, in cauza de fata instanța de fond nu a pus in discuție pârtilor situația de fapt si de drept pe care si-a motivat hotărârea, respectiv dispozițiile art. 96 alin 4 si 5 din Codul Muncii.
Potrivit art. 14 alin 6 din C.pr.civ. instanța de judecata isi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicații sau pe mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil dezbaterii contradictorii.
Or, in speța dedusa judecații niciodată nu au fost supuse dezbaterii contradictorii motivarea in drept reținuta de instanța de fond, respectiv dispozițiile art. 96 alin 4 si 5 C.pr.civ si nici situația de fapt referitoare la neplata drepturilor salariale de către agenții de munca temporar. Daca judecătorul ar fi dat sau restabilit calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecații, chiar daca părțile le-au dat o alta denumire in acest caz potrivit dispozițiilor art. 22 alin 4 din C.pr.civ., acesta este obligat sa pună in discuția părților calificarea exacta, procedura pe care nu a efectuat-o.
Astfel ca, in mod evident instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității procesului civil prin faptul ca nu a pus in discuție pârtilor situația de fapt si de drept pe care si-a motivat hotărârea, respectiv neplata drepturilor salariale de către terțe persoane, care nu au fost parte in dosar, respectiv agenții de munca temporara, precum si dispozițiile art. 96 alin 4 si 5 din Codul Muncii.
In mod greșit instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 96 alin 4 din Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 96 alin 4 din Codul Muncii in situația in care in termen de 15 zile de la data la care obligațiile privind plata salariului au devenit scadente si exigibile, iar agentul de munca temporara nu le executa, acestea vor fi plătite de către utilizator, in baza solicitării salariatului temporar.
Condiția esențiala pentru ca plata drepturilor salariale sa fie efectuata de către utilizator este ca agentul de munca temporara sa nu fi achitat drepturile salariale iar de la scadenta sa fi trecut cel puțin 15 zile.
In speța de fata instanța din oficiu a efectuat adrese către agenții de munca temporara pentru a comunica daca au fost achitate drepturile salariale insa aceste demersuri au rămas fara nici un rezultat, societățile specializate in furnizare de personal nu au răspuns demersurilor efectuate.
Astfel ca, nu a fost dovedit in vreun mod neplata drepturilor salariale de către agenții de munca temporara cu care intimatul-reclamant avea încheiate contracte individuale de munca, fapt ce trebuie dovedit de către intimatul reclamant in favoarea căruia au fost aplicate dispozițiile art. 96 alin 4 din Codul Muncii.
Mai mult, aceste societăți specializate in furnizarea de personal nu sunt parte in prezentul dosar deși „instanța de fond a apreciat in motivare ca s-ar fi impus ca acțiunea reclamantului sa fi fost formulata in contradictoriu cu societățile respective" pentru a putea fi obligate la comunicarea informațiilor referitoare la plata drepturilor salariale ale intimatului-reclamant sub sancțiunile prevăzute de codul de procedura civila.
Atât timp cat reclamantul nu a făcut dovada neplății drepturilor salariale de către agenții de munca temporara consideram ca nu poate fi aplicabil art. 96 alin 4 din Codul muncii.
De asemenea, nici apelanta-parata nu poate administra vreo proba in acest sens in situația in care relațiile privind plata drepturilor salariale deriva din contracte încheiate de către intimatul-reclamant cu agenții de munca temporara fără ca apelanta-parata sa dețină vreo informație in acest sens.
Daca agenții de munca temporara ar fi răspuns relațiilor solicitate de către instanța de fond si ar fi confirmat faptul ca intimatului reclamant nu j-au fost achitate drepturile salariale restante atunci ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 96 alin 4 din Codul Muncii or, in speța de fata nu cunoaștem daca aceste drepturi au fost achitate in aceste condiții apelanta-parata neputând fi obligata la plata unor drepturi salariale in calitate de utilizator in locul agenților de munca temporara.
Menționam ca potrivit art.249 din Codul de procedura civila cel care face o susținere trebuie sa o dovedească or, in speța dedusa judecații intimatul-reclamant nu a dovedit faptul ca nu a încasat drepturile salariale de la agenții de munca temporara.
. art. 272 din Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa insa in situația de fata apelanta-parata nu are calitatea de angajator in relațiile contractuale derivând din contractele individuale de munca încheiate cu agenții de munca temporara astfel ca, nu aceasta este obligata sa facă dovada neplății acestor drepturi salariale.
Instanța de fond in mod greșit a admis cererea intimatului reclamant privind orele lucrate sâmbăta si duminica.
Instanța de fond a înlăturat in mod greșit apărările apelantei parate referitoare la faptul ca în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern potrivit art. 137 alin 2 din Codul Muncii.
Având in vedere ca activitatea intimatului reclamant era de paza a sucursalei unei banei, activitate ce prezintă un interes public si totodată in cazul firmelor specializate de paza si protecție respectarea repausului în zilele de sâmbăta si duminica ar prejudicia desfășurarea normala a activității acesteia in condițiile in care acestea s-au obligat prin contractele de prestări servicii paza sa asigure siguranța obiectivelor permanent.
Instanța de fond, in mod greșit, a motivat faptul ca sporul pentru zilele lucrate sâmbăta si duminica trebuia stabilit prin negociere intre salariat si angajator, respectiv reprezentanții angajaților si angajator si nu unilateral.
Astfel ca, instanța de fond nu a avut in vedere procesul verbal înregistrat sub nr. 190 din 15.02.2012 din care rezulta ca, atât reprezentanții salariaților cat si cei ai societății au fost de acord printre altele cu acordarea unei remunerații in valoare de 5 lei/zi pentru salariații care efectuează serviciul in zilele de sâmbăta si duminica. De asemenea, aceștia au considerat, de comun acord, ca nu este necesara constituirea comisiei pentru negocierea contractului colectiv de munca.
Aceleași aspecte au fost discutate de reprezentanții angajatorului si ai salariaților in data de 29.11.2013, stabilindu-se printre alte masuri menținerea remunerației de 5 lei/zi pentru salariații care efectuează serviciul in zilele de sâmbăta si duminica potrivit procesului verbal înregistrat sub nr. 4369.
Aceste aspecte referitoare la munca prestata sâmbăta si duminica au fost reglementate la art. 10 pct. 2 din Titlul III capitolul 1 al Regulamentului Intern al societății parate, timpul de lucru pentru agenții de paza este repartizat inegal după caz, tura 12/24 sau 12/48 iar potrivit dispozițiilor art. 17 din Regulamentului Intern „repausul săptămânal va fi acordat consecutiv in zilele de sâmbăta si duminica pentru personalul care nu lucrează in ture iar pentru angajații care își desfășoară activitatea in ture, repausul săptămânal va fi acordat in oricare alte doua zile consecutive ale săptămânii". Pentru situația in care repausul săptămânal va fi acordat in alte doua zile consecutive ale săptămânii s-a prevăzut un spor de 5 lei/zi potrivit art. 18 din Regulamentul intern.
Astfel ca, in situația de fata având in vedere faptul ca nu exista contract colectiv de munca la nivel de societate incident este Regulamentul intern, care prevede in mod echitabil ca salariații care lucrează in ture in zilele de sâmbăta si duminica sa recupereze aceste zile in alte doua zile consecutive ale săptămânii si sa li se acorde un spor de 5 lei/zi, prevederi negociate intre reprezentanții salariaților si angajator si nu stabilite unilateral cum a reținut instanța de fond in motivarea hotărârii pronunțate.
Pentru toate aceste motive solicita admiterea apelului si in principal schimbarea în totalitate a hotărârii atacata ca fiind nelegala si netemeinica, iar in subsidiar, anularea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, invocă dispozițiile art.24 din Constituția României, art.13, 14 alin.4 și 6, 22 alin.4 și 6, 249 și 397 alin.1, 466 Cod pr.civilă și art.96 alin.4 și 5, 137 alin.2 Codul muncii.
Apelul este fondat.
Reclamantul a invocat prin cererea introductivă de chemare în judecată că pretențiile sale izvorăsc din contractul individual de muncă nr. 1400/2011 în care angajator apare apelantul A. S. SRL, iar ca temei de drept sunt enumerate disp. art. 106, 112, 119-123, 125, 142, 253 C. muncii.
Prin sentința ce face obiectul prezentului apel, instanța s-a pronunțat asupra fondului litigiului, dar din perspectiva contractelor de muncă temporară încheiate de către reclamant cu alți angajatori și față de care apelantul are calitatea numai de utilizator, în raport de disp. art. 96 C. muncii – care nu sunt cuprinse în acțiunea pendinte -, fără a pune în discuția părților calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecații, obligație impusă de către disp. art. 22 alin. 4 C. proc. civ.
Procedând astfel, hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul ei, trebuie să i se supună.
Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
Contradictorialitatea reprezintă un principiu fundamental, al dreptului procesual civil, în sensul că în temeiul acestuia, părțile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a procesului. El este exprimat prin adagiul audiatur . fie ascultată și cealaltă parte, rezumând esența întregului proces. În mod sugestiv s-a arătat în doctrină că, în realitate, principiul este un set de drepturi și obligații, pentru instanță și pentru părți, gândite astfel încât, în desfășurare, să confere dialogului judiciar echilibrul de dorit pentru reușita judecății.
Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare, constând în dreptul părților aflate pe poziții cu interese contrare de a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al judecătorului.
Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanța de judecată are obligația de a pune în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluționa litigiul. Vor fi puse în discuția părților cererile, împrejurările de drept și de fapt invocate, instanța urmând a-și întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părților. Se poate afirma că principiul contradictorialității primează față de principiul rolului activ, instanța neputându-se pronunța fără a asculta poziția părților.
Regula este așadar că judecătorul reprezintă factorul de echilibru în „duelul judiciar”. Se poate întâmpla, însă, ca părțile să nu se afle pe poziții de adversitate. Chiar și în această ipoteză părțile trebuie să beneficieze de posibilitatea exprimării punctului lor de vedere asupra chestiunilor deduse judecății.
În raport de cele mai sus arătate și având în vedere și dispozițiile art. 480 alin. 6 C. proc. civ., instanța va admite apelul.
Va anula sentința în parte, între limitele criticilor expuse prin motivele de apel, cu respectarea principiului autorității de lucru judecat.
Va reține cauza spre rejudecare, cu privire la capetele de cerere având ca obiect acordarea de drepturi salariale aferente orelor suplimentare, orelor de noapte, orelor lucrate sâmbăta, duminica sau în sărbători legale, diferențe de indemnizații de concediu de odihnă, precum și a capetelor de cerere accesorii – actualizare, plata contribuțiilor și a cheltuielilor de judecată, potrivit disp. art. 477 NCPC, adică între limitele stabilite prin motivele de apel, cât și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
Va menține dispozițiile sentinței numai cu privire la modul de soluționare a capetelor de cerere având ca obiect sporul de vechime, sporul de armă, indicele de personal calificat.
Va fixa un nou termen de judecată la data de 03.07.2015, ora 9.00, pentru când se vor cita părțile, urmând a se relua judecata cu privire la capetele de cerere care nu au primit o soluție definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-pârât ., cu sediul în București, . Conect 1, nr. 10A, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4964/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C., domiciliat în ., nr. 338, jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
Anulează sentința în parte.
Reține cauza spre rejudecare cu privire la capetele de cerere având ca obiect ore suplimentare, ore de noapte, ore lucrate sâmbăta, duminica și sărbători legale și diferență indemnizație concediu de odihnă.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la sporul de vechime și sporul de armă, indice personal calificat.
Fixează termen de judecată la data de 03.07.2015, ora 9.00, pentru când se vor cita părțile.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 Mai 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red.jud. S.A.C.
Jud.fond M.V.
Tehnored. A.G./2ex.
Data 26 05 2015
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3543/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
