Recalculare pensie. Decizia nr. 2866/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere . de Tribunalul Gorj, irevocabilă prin decizia nr._/04.12.2012,pronunțată de Curtea de Apel C. și a constatat că pârâta C. Județeană de Pensii Gorj s-a conformat acestor hotărâri și potrivit art.107 alin.3 din Legea 263/2010 a recalculat pensia reclamantului.

Față de data depunerii cererii de recalculare, pârâta CJP Gorj a emis decizia_/22.04.2013 și a acordat reclamantului diferența de pensie începând cu 01.03.2013.

Deci a constatat Curtea că soluția primei instanțe în ceea ce privește contestația formulată în contradictoriu cu CJP Gorj este legală și temeinică.

A reținut ca întemeiate criticile formulate împotriva pârâtei . prin care s-a invocat motivarea contradictorie a primei instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ * .

P. încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2014 instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 02.11._10.

C. Județeană de Pensii Gorj, prin adresa nr._/09.12.2014, a comunicat diferențele de pensie ce i s-ar fi cuvenit reclamantului în situația în care s-ar fi utilizat stagiul de cotizare in grupa I de muncă la calculul pensiei aferent perioadei 23.10._13 (fila 22).

Pârâta S.C. E. S.A. a formulat note scrise, depuse la dosar la data de 29.12.2014, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în baza prevederilor art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii si art. 211 lit.c din Legea nr.62/2011 privind dialogul social, apreciind că, in condițiile in care reclamantul si-a depus dosarul de pensionare în anul 2009, acesta ar fi fost momentul la care trebuia să cunoască paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, astfel că termenul de prescripție este depășit.

În subsidiar, a apreciat că momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului material la acțiune ce ar putea fi luat în calcul este momentul introducerii cererii de chemare in judecată în dosarul nr._/95/2011*, caz în care intervalul de timp înăuntrul căruia trebuia exercitat dreptul la acțiune este depășit.

Pe fondul cererii, a arătat că, în temeiul art.253 din Codul muncii, pentru a exista răspundere contractuală trebuie să existe o fapta ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu si culpa, iar aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză.

P. sentința nr.5131 din 09.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2011* s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.06._01, se încadrează în grupa I de muncă, or până în anul 2000, S.C. E. S.C. nici nu era înființată, astfel că nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa pentru constatarea in 2012 a faptului că activitatea desfășurată de reclamant din 1969 se încadra în grupa I de muncă.

De asemenea, a precizat pârâta, nu există nici faptă ilicită și nici prejudiciu pentru întreaga perioadă invocată. Din moment ce plata drepturilor urma a se face începând cu data de 01.03.2013, conform deciziei nr._/22.04.2013, pentru perioada ulterioară datei de 01.03.2013 nu exista prejudiciu.

Mai mult decât atât, reclamantul a afirmat că prejudiciul a fost pricinuit ,,prin necompletarea carnetului de muncă,,, or societatea s-a conformat hotărârii instanței si a eliberat adeverința la data de 06.03.2013, deci nu poate fi răspunzătoare de un eventual prejudiciu. Totodată, nu a precizat nici un criteriu în baza căruia să se stabilească în mod indubitabil că necompletarea carnetului de muncă ar fi avut consecințe negative asupra patrimoniului său și i-ar fi lezat drepturile subiective nepatrimoniale, astfel că nu există prejudiciu cert si nici legătura de cauzalitate între presupusa faptă și prejudiciu.

Pârâta a invocat si prevederile art.107 alin.1 din Legea nr.263/2010, conform cărora diferențele de pensie se acordă în termenul general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor. Ca atare, reclamantul ar fi îndreptățit să solicite sumele reprezentând diferențele de pensie, calculat la data constatării diferențelor, de la persoana care avea legitimare legala sa le acorde(casa teritorială de pensii).

A mai susținut că, potrivit art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010, adeverințele ce atestă încadrarea persoanelor în grupa I de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior acestei date, or asemenea documente nu existau in arhiva sa. De asemenea, potrivit art. 126 alin.1 din H.G. nr.257/2011, adeverințele ce atestă încadrarea in grupa de muncă pentru perioade anterioare datei de 01.04.2001 se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa 14, numai pe baza documentelor verificabile aflate in evidența angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhivă, ca atare S.C. E. nu putea emite adeverința, atâta timp cât ultimul angajator al reclamantului, care a preluat arhiva, era cel care deținea documentele verificabile corespunzătoare și arhiva privind personalul.

Mai mult, reclamantul deși si-a depus dosarul de pensionare in anul 2004, el nu a promovat acțiunea pentru constatarea grupei de muncă decât în anul 2011. Paguba a fost cauzata din culpa reclamantului, fapt pentru care nu există temei juridic pentru ca ea sa fie suportata de S.C. E. S.A.

P. încheierea de ședință din 05.02.2015, instanța a respins excepția prescripției invocate de pârâtă.

P. sentința civilă nr. 726 din 10 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj,în dosar nr._, s-a respins cererea cu privire la pretențiile aferente perioadei 02.11._10, formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., fiind prescris dreptul material la acțiune.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. I. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A, cu sediul în București, .. 9, sector 1.

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului suma de 10.694 lei, cu titlu de despăgubiri.

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

P. sentința nr.5131/09.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2011*, s-a admis cererea reclamantului I. I. S. și a fost obligată pârâta S.C. E. S.A. să acorde reclamantului grupa I de muncă pentru activitatea desfășurată în perioada 01.06._01, în procent de 100%, fiind obligată, totodată, pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr._ din 04.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., prin respingerea recursului declarat de S.C. E. S.A.

În executarea sentinței, la data de 06.02.2013, pârâta S.C. E. S.A. a eliberat adeverința nr.9900/3235/06.02.2013 reclamantului I. I. S., prin care s-a atestat că reclamantul a desfășurat activitate în cadrul S.C. E. S.A. în perioada 01.06._01, activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.

P. cererea nr.5940 din 18.02.2013, reclamantul a solicitat Casei Județene de Pensii Gorj recalcularea pensiei pentru valorificarea stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă pentru perioada 01.06._01.

C. Județeană de Pensii Gorj a emis decizia nr._ din 22.04.2013, prin care s-a dispus acordarea drepturilor rezultate din valorificarea grupei I de muncă, începând cu data de 01.03.2014.

Decizia nr._ din 22.04.2013 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj a fost contestată de reclamant în prezentul dosar, în ceea ce privește data de la care i-au fost acordate diferențele de pensie rezultate în urma aplicării sentinței civile nr.5131/2012 a Tribunalului Gorj, contestația fiind respinsă prin sentința pronunțată în primul ciclul procesual, rămasă definitivă, sub acest aspect, prin decizia nr.3284/16.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel C..

De asemenea, prin aceeași cerere, reclamantul a chemat în judecată și pârâta S.C. E. S. A., solicitând ca, în subsidiar, în situația în care acțiunea față de C. de Pensii va fi respinsă, aceasta să fie obligată la repararea prejudiciului constând în diferențele de pensie neacordate ca urmare a neluării în considerare a perioadei 01.06._01 lucrate în grupa I de muncă, de la data înscrierii la pensie, întrucât nu a întreprins obligațiile ce le avea și nu a înscris în carnetul de muncă al salariatului grupa de muncă.

Această cerere face în prezent obiectul judecății.

P. încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2014, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 02.11._10, apreciind că pentru aceste pretenții s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii în forma anterioară republicării, astfel că se va respinge cererea cu privire la pretenții, fiind prescris dreptul material la acțiune.

Pentru perioada 23 octombrie 2010- februarie 2013(începând cu data de 01.03.2013 la calculul pensie C. Județeană de Pensie Gorj a valorificat stagiul de cotizare lucrat în grupa I de muncă, reclamantul primind diferențele de pensie aferente), instanța consideră că termenul de prescripție nu s-a împlinit, paguba pretinsă pentru această perioada producându-se înainte de expirarea termenului de prescripție. Aceasta rezultă din prevederile art.269 alin.1 din Codul muncii(art.253 alin.1 din Codul muncii republicat), ce se referă la prejudiciu suferit, deci paguba produsă. În acest sens sunt de menționat și prevederile art.211 lit.c din Legea nr.62/2011, aplicabile pentru o parte din pretenții, conform cărora despăgubirile pentru pagube cauzate pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Răspunderea patrimonială a angajatorul față de salariat este reglementată de art.269 alin.1 din Codul muncii(art.253 alin.1 din Codul muncii republicat), conform cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesar, deci, să existe o fapta ilicită săvârșită de angajator în dauna salariatului, angajatul să fi suferit un prejudiciu, să existe legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu, precum si culpa angajatorului.

Reclamantul pretinde repararea prejudiciului cauzat de pârâtă prin neînscrierea în carnetul de muncă a grupei I de muncă pentru perioada 01.06._01.

În ceea ce privește calitatea pârâtei de angajator al reclamantului, prin sentința nr.5132/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale pronunțată în dosarul nr._/95/2011*, s-a constatat că reclamantul era îndreptățit la acordarea grupei I de muncă pentru perioada 01.06._01 și s-a reținut, totodată, că pârâta S.C. E. S.C. avea calitate procesuală pasivă, reclamantul fiind salariat al acesteia, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr._ din 04.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., respingându-se recursul formulat de pârâta inclusiv în ceea ce privește criticile privind lipsa calității procesuale a pârâtei. S-a reținut că este dovedit cu înscrisuri că în perioada dedusă judecății recurenta a avut calitatea de angajator al reclamantului, iar reorganizarea societății și preluarea personalului de către noile societăți înființate s-a realizat ulterior.

Împrejurarea că pârâta a avut calitatea de angajator al reclamantului pentru perioada în care era îndreptățit la acordarea grupei I de muncă se impune în prezenta cauza ca efect pozitiv al lucrului judecat, față de prevederile art.431 alin.2 din Codul de procedură civilă, conform cărora lucrul judecat într-un alt litigiu poate fi opus în cauza dedusă judecății dacă are legătură cu acesta din urmă. Efectul autorității de lucru judecat este atașat hotărârii judecătorești, iar instanța nu poate decât să se conformeze lucrului deja judecat, neputând reține contrariul.

Una din obligațiile esențiale raportului de muncă, stabilită în sarcina angajatorului, constă în acordarea drepturilor ce decurg din lege, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.

Acordarea grupei I și a II-a de muncă a fost reglementată prin Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.

La art.6 s-a prevăzut că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Potrivit art.15 din Ordinul nr.50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.92/1976, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntrerupta în munca, vechimea neîntrerupta în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.

Conform art.3 alin.1 din Decretul nr.92/1976, carnetul de muncă se întocmește, se completează și se păstrează de către unitatea socialistă sau societatea mixtă care funcționează pe teritoriul Republicii Socialiste România, unde cel în cauza s-a încadrat pentru prima data în munca; pentru cei încadrați pentru prima data în munca la persoane juridice, altele decât unitățile socialiste sau la persoane fizice, inclusiv la meșteșugării cu ateliere proprii, carnetele de munca se întocmesc, se completează și se păstrează de către direcțiile județene pentru probleme de munca și ocrotiri sociale și a municipiului București.

Potrivit art.4 alin.2 din Decret, la încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi.

Așadar, pentru perioada 01.06._01, reclamantul era îndreptățit la acordarea grupei I de muncă( astfel cum s-a statuat prin hotărâre judecătorească irevocabilă), iar angajatorul avea obligația să facă această mențiune în carnetul de muncă.

P. neîndeplinirea acestei obligații, reclamantul a fost prejudiciat, fiind lipsit de diferențele de pensie din perioada 23 octombrie 2010 - februarie 2013, pe care le-ar fi încasat dacă perioada lucrata lucrată în grupa I de muncă ar fi fost înscrisă în carnetul de muncă.

Pârâta a invocat lipsa culpei pe motiv că nu putea elibera o adeverință privind grupa de muncă, din moment ce nu exista încadrarea activității reclamantului în grupa de muncă și nu existau documente verificabile aflate în arhiva societății pentru eliberarea unei astfel de adeverințe.

Aceste apărări nu poate fi reținute, având în vedere că s-a stabilit de către instanța de judecată, în mod irevocabil, că reclamantul era îndreptățit la acordarea grupei I de muncă, iar reclamantul nu critică neeliberarea unei adeverințe privind grupa de muncă, ci neînscrierea în carnetul de muncă a grupei I de muncă.

De asemenea, pârâta a susținut că nu există prejudiciu, întrucât, potrivit deciziei de recalculare a pensiei, plata drepturilor de pensie recalculate urmau a se face începând cu data de 01.03.2013, iar ea s-a conformat dispozitivului sentinței nr.5132/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, eliberând adeverința la data de 06.03.2013.

Și aceste apărări vor fi înlăturate. Acordarea diferențelor de pensie de către C. Județeană de Pensii Gorj, corespunzătoare stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, s-a făcut începând cu data 01.03.2013, potrivit reglementărilor stabilite în materia pensiilor, aplicabile acesteia, și nu pârâtei, și nu au privit perioada anterioară, iar nerespectarea dispozitivului sentinței nr.5132/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj nu este fapta imputată pârâtei.

Pârâta a mai invocat că, potrivit art. 107 alin.1 din Legea nr.263/2010, diferențele dintre drepturile de pensie stabilite și cele legal cuvenite se acorda în termenul general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor, de la persoana ce avea legitimare procesuală, respectiv casa teritorială de pensii. Instanța reține că prevederile art.107 alin.1 din Legea pensiilor se aplică în raporturile dintre casa de pensii si pensionar, iar calitatea procesuală pasivă în cauză a fost stabilită prin sentința pronunțată în primul ciclu procesual(prin respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive), ce nu a fost criticată și desființată sub acest aspect de instanța de control judiciar.

Nici lipsa legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu nu poate fi reținută, astfel cum susține pârâta, având in vedere considerentele mai sus expuse.

Diferențele de pensie pentru perioada 23 octombrie 2010 - februarie 2013, rezultate din valorificarea stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, au fost calculate de C. Județeană de Pensii Gorj, prin adresa nr._/09.12.2014, la suma de 10.694 lei.

Față de considerentele de mai sus, s-a admis în parte cererea și s-a obligat pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului suma de 10.694 lei, cu titlu de despăgubiri.

În baza art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, s-a obligat pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul I. I. S. și pârâta S.C. E. S.A. București.

În motivarea apelului său, pârâta . susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de către societate prin cele doua încheieri, reținând faptul că "pentru pretențiile aferente perioadei 23 octombrie 2010-februarie 2013 termenul de prescripție nu s-a împlinit".

In conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) C. muncii, "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata ... unor despăgubiri către salariat".

Totodată, conform art.211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile privind plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Chiar daca s-ar raporta la dispozițiile generale ale Codului civil, potrivit art.2517 termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

În conformitate cu prevederile art. 2528 Codul civil, prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

In conformitate cu dispozițiile art.4 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de munca, acesta "este un act personal al titularului și nu poate fi cedat sau înstrăinat. Carnetul se păstrează de unitate atât timp cât titularul este încadrat în muncă, acesta având dreptul să verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet".

Carnetele de munca fiind acte personale ale reclamanților, aceștia în conformitate cu dispozițiile legale, au avut dreptul de a verifica oricând mențiunile făcute de către angajator, fapt pentru care, la data depunerii dosarului de pensionare în anul 2004, ocazie cu care intimatului-reclamant i s-a înmânat carnetul de muncă, se prezumă că a cunoscut că nu a fost încadrat în grupa I/II – a de muncă, aceștia necontestând măsura în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 288 alin 2 din Codul muncii.

In subsidiar, în situația în care s-ar aprecia că momentul la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune al intimatului-reclamant nu ar fi cel în care a fost depus dosarul de pensionare, apreciază subscrisa că poate fi luat în calcul momentul introducerii cererii de chemare în judecată în dosarul nr._/95/2011, caz în care, de asemenea, intervalul de timp înlăuntrul căruia ar fi trebuit exercitat dreptul la acțiune în sens material este depășit, sancțiunea fiind aceea a pierderii acestui drept.

De asemenea subscrisa menționează totodată faptul că, și în cazul în care instanța de fond, după rejudecarea cauzei ar fi reținut că obligația s-ar fi născut la data rămânerii definitive a sentinței nr.5131/2012 prin Decizia civilă nr._/04.12.2012, raportat la această dată, în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că termenul de prescriere ar începe să curgă de la data de 23.10.2010 și a calculat până la data de 01.03.2013 o suma în cuantum de 10.694 lei, fiind obligată societatea să acorde intimatului-reclamant aceste despăgubiri.

Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 503(3) din Codul de procedura civila care prevede expres faptul că: "După casare, instanța de fond va rejudeca din nou, în limitele casării si ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casata".

Apelanta solicită să se constate faptul că, prin decizia de casare nr. 3284 pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2014 de către Curtea de Apel C., s-a dispus anularea în parte a sentinței civile nr.871/03.04.2014 pronunțată de către Tribunalul Gorj și a fost trimisă cauza spre rejudecare împotriva Societății E. S.A. dat fiind faptul că, deși instanța de fond a reținut în motivarea sentinței faptul că "nașterea dreptului reclamantului la acordarea diferenței de pensie pentru grupa I de munca s-a produs la data rămânerii definitive a sentinței civile nr._/2012 a Tribunalului Gorj", a constatat faptul că "reclamantul a avut cunoștința de faptul că nu i-a fost luată în calcul activitatea desfășurată în grupa I de munca încă din momentul înscrierii la pensie-2.11.2004 și prin urmare avea posibilitatea de a formula acțiune în instanță încă din acea data"

Or, prin sentința civilă nr.726/10.01.2015, instanța de fond nu s-a pronunțat pe inadvertențele reținute de către instanța de recurs prin decizia de casare ci a stabilit că nașterea obligației s-ar fi născut la data de termen de la când s-a considerat că a luat naștere obligația respectiv

Având în vedere temeiul juridic al acțiunii, o eventuală despăgubire a societății subscrise nu ar putea interveni decât în limitele impuse de art. 253 din Codul muncii, care prevede că angajatorul este obligat, în temeiul răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Instanța de fond, rejudecând cauza nu s-a pronunțat cu privire la condițiile generale care trebuiau îndeplinite pentru a fi admisibila cererea de chemare in judecata formulata de către intimatul-reclamant in contradictoriu cu societatea noastră. Precizam faptul ca, pentru a exista răspundere civilă contractuală, trebuie îndeplinite următoarele condiții generale: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a culpei.

Pârâta solicită să se constate faptul că, în cauză nu se poate considera ca fiind întrunite cumulativ aceste condiții prevăzute de lege pentru a se antrena o astfel de răspundere în sarcina Societății E. S.A, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea presupusă faptă a provocat acel prejudiciu, precum și faptul că, nu există o legătură de cauzalitate între presupusa faptă și pretinsul prejudiciu, producerea eventualului prejudiciu fiind făcută posibilă prin pasivitatea de care a dat dovada intimatul-reclamant.

Subliniază de asemenea faptul că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, or Societății E. SA nu i se poate reține nicio culpa, întrucât nu putea elibera o adeverință, din moment ce, pe de o parte, nu exista nicio încadrare a activității reclamantului in grupa I de munca, iar, pe de alta parte, nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a elibera o astfel de adeverința.

Pârâta apelantă apreciază că în speță nu există nici fapta ilicită și nici prejudiciu pentru întreaga perioadă invocată. Astfel, din moment ce plata drepturilor urma a se face începând cu data de 01.03.2013, conform deciziei nr._/22.04.2013, apreciază că, pentru perioada ulterioara datei de 01.03.2013, nu există prejudiciu.

Mai mult decât atât, apelantul-reclamant a afirmat că prejudiciul a fost pricinuit „prin necompletarea carnetului de muncă", or, Societatea E. SA s-a conformat hotărârii judecătorești pronunțate in dosarul nr._/95/2011* și a eliberat adeverința la data de 06.02.2013, astfel încât E. SA nu poate fi considerată răspunzătoare pentru un eventual prejudiciu.

Totodată, intimatul-reclamant nu a prezentat niciun criteriu sau indiciu de calcul al pretinsului prejudiciu, in baza căruia sa se stabilească in mod indubitabil ca necompletarea carnetului de munca ar fi avut consecințe negative asupra patrimoniului sau ori i-ar fi lezat drepturile subiective nepatrimoniale. Apelanta solicită să se constate atât incertitudinea prejudiciului, cât și lipsa unei legături de cauzalitate între faptul necompletării carnetului de muncă și prejudiciul pretins.

P. . Legii nr. 263/16.12.2010 s-a prevăzut că toate persoanele care au desfășurat activitate în grupa I și II de muncă și au fost pensionate anterior datei de 01.04.2001 precum și cele ale căror drepturi s-au deschis în perioada 01.04._08 beneficiază de creșterea punctajelor prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform OUG nr. 100/2008, începând cu 01.01.2011.

Solicită admiterea apelului și rejudecând fondul, respingerea acțiunii formulată de către reclamantul Ivascu S., ca neîntemeiată.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 470 si urm din Codul de procedura civilă și actele normative menționate in cuprinsul motivelor de apel.

Reclamantul Ivascu I. S. susține că apelul nu privește sentința în ansamblul său ci, înțelege să o conteste și să o critice doar sub aspectul care privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei de la 02.11.2004 la 22.10.2010.

Reclamantul arată că prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014, instanța de fond, în mod eronat și ilegal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei de ia 02.11.2004 până la 22.10.2010.

Motivarea instanței de fond este eronată și contradictorie, pentru că: 1.) - P. sentința ce face obiectul prezentei, nu se motivează în fapt admitere excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei de la 02.11.2004, până !a 22.10.2010, iar în drept, această măsură luată de instanță, este motivată eronat, întrucât în Codul Muncii invocat în motivarea sentinței, textul de lege se prezintă astfel: Art. 283, alin 1), lit. c) "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator"

Din probele administrate în cauză, rezultă foarte clar că dreptul la acțiune s-a născut la data acordării grupei I de muncă, prin sentința nr. 5131/09.10.2012 și la data când intimata a emis adeverința nr. 9900 / 3235 / 06.02.2013, până la această dată intimata, care stabilea grupele de muncă, nu a stabilit că reclamantul desfășoară activitate în grupa I de muncă.

2.) De asemenea, instanța de fond motivează (pe fila 5, alineatul 7): astfel "P. sentința nr. 5131/09.10,2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2011*, s-a admis cererea reclamantului I. I. S. și a fost obligată pârâta S.C. E. S.A., să acorde reclamantului grupa I de muncă pentru activitatea desfășurată în perioada 01.06.1969 — 01.04.2001, în procent de 100 %, fiind obligată, totodată, pârâta să elibereze o adeverință în acest sens".

Reclamantul susține că este foarte clar că dreptul său de a beneficia de grupa I de muncă pentru perioada lucrată în această grupă, respectiv de la 01,06.1969, până la 01.04.2001 s-a născut la data emiterii adeverinței de către conducerea intimatei, singura abilitată de lege să efectueze încadrarea pe grupe de muncă, fără acordul său și fără încunoștințarea sa. Pe cale de consecință termenul de prescripție la acțiune curge de la data când i s-a născut dreptul, respectiv de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 5131/09.10.2012 și de la data când intimata a emis adeverința nr. 9900 / 3235 / 06.02.2013, întrucât până la această dată intimata a susținut, continuu că nu are acest drept.

Față de aceste aspecte, consideră că în mod eronat și ilegal, instanța de fond a

admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente

perioadei de la 02,11,2004 până la 22,10,2010.

Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței ce face obiectul apelului, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei de la 02.11.2004 la 22.10.2010. Pe cale de consecință, solicită să se dispună calcularea drepturilor cuvenite pentru această perioadă, în aceleași condiții pentru care instanța de fond a dispus efectuarea calculului drepturilor ce i s-au cuvenit pentru perioada de la 23.10.2010 până la 01.03..2013, excepția fiind admisă ilegal prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014.

A solicitat, de asemenea obligarea intimatei la plata și a drepturilor calculate pentru perioada de la 02.11.2004 la 22.10.2010, așa cum a arătat, motivat, prin cererea de chemare în judecată, precum obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate cu acest proces.

În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 461, 466, 468, 470, 471, din Noul Cod de procedură civilă.

Apelul reclamantului este nefondat pentru considerentele ce succed :

Obiectul dedus judecății îl reprezintă diferențele de pensie neacordate ca urmare a neluării în considerare a perioadei 01.06.1969 – 01.04.2001 lucrate în grupa a I de muncă, recalcularea, actualizarea diferenței de pensie cuvenite de la data pensionării, respectiv de la 02.11.2004 până în prezent și în continuare.

După un prim ciclu procesual, în rejudecare, în mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 02.11.2004 – 22.10.2010, apreciind că pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit .c Codul muncii în forma anterioară republicării, astfel că, s-a respins cererea cu privire la pretenții pentru această perioadă, fiind prescris dreptul material la acțiune, situație în care critica formulată de reclamant este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată din următoarele considerente .Așa cum a în mod constat a statuat practica instanței de judecată, în cazul acțiunilor pentru acoperirea prejudiciului, cum este cazul în speță, termenul începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Același termen este prevăzut și de art.171 Codul muncii potrivit căruia „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligației privind plata salariului se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.

Reclamantul a introdus acțiunea la 14.11.2014 astfel că potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate în mod corect a statuat prima instanță că pentru perioada 02.11.2004 – 22.10.2010 dreptul la acțiune este prescris, astfel că a respins cererea privind drepturile bănești pe această perioadă.

Apelul pârâtei este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente :

Temeiul juridic al acțiunii este reglementat de art.253 alin.1 Codul muncii republicat, conform căruia angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesar, deci, să existe o fapta ilicită săvârșită de angajator în dauna salariatului, angajatul să fi suferit un prejudiciu, să existe legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu, precum si culpa angajatorului.

Reclamantul pretinde repararea prejudiciului cauzat de pârâtă prin neînscrierea în carnetul de muncă a grupei I de muncă pentru perioada 01.06._01.

Prima instanță a reținut corect incidența dispozițiilor art.253 alin.1 Codul muncii ce reglementează răspunderea civilă contractuală și a procedat la analizarea condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru angajarea acestei răspunderi.

În ceea ce privește calitatea pârâtei de angajator al reclamantului, prin sentința nr.5132/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale pronunțată în dosarul nr._/95/2011*, s-a constatat că reclamantul era îndreptățit la acordarea grupei I de muncă pentru perioada 01.06._01 și s-a reținut, totodată, că pârâta S.C. E. S.C. avea calitate procesuală pasivă, reclamantul fiind salariat al acesteia, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr._ din 04.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., respingându-se recursul formulat de pârâtă inclusiv în ceea ce privește criticile privind lipsa calității procesuale a pârâtei. S-a reținut că este dovedit cu înscrisuri că în perioada dedusă judecății recurenta a avut calitatea de angajator al reclamantului, iar reorganizarea societății și preluarea personalului de către noile societăți înființate s-a realizat ulterior.

Împrejurarea că pârâta a avut calitatea de angajator al reclamantului pentru perioada în care era îndreptățit la acordarea grupei I de muncă se impune în prezenta cauza ca efect pozitiv al lucrului judecat, față de prevederile art.431 alin.2 din Codul de procedură civilă, conform cărora lucrul judecat într-un alt litigiu poate fi opus în cauza dedusă judecății dacă are legătură cu acesta din urmă. Efectul autorității de lucru judecat este atașat hotărârii judecătorești, iar instanța nu poate decât să se conformeze lucrului deja judecat, neputând reține contrariul.

Statuându-se irevocabil că reclamantul era îndreptățit la acordarea grupei de muncă iar pârâta . refuzat înscrierea în carnetul de muncă a grupei I, în mod corect s-a reținut de prima instanță culpa angajatorului în ceea ce privește neîndeplinirea acestei obligații.

Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea reține însă și culpa reclamantului care a stat în pasivitate din anul 2004 până în anul 2011 când a promovat la Tribunalul Gorj acțiunea pentru acordarea grupei I de muncă, situație în care Curtea apreciază că reclamantul a fost lipsit de diferențele drepturilor bănești la pensie de la data de 04 decembrie 2012 când . Tribunalului Gorj a rămas irevocabilă prin decizia nr._/2012 pronunțată de Curtea de Apel C.. Este întemeiată deci critica pârâtei privind momentul nașterii dreptului la acțiune formulat de reclamant și urmează să o rețină, să constate că drepturile bănești ce se cuvin reclamantului încep cu luna decembrie 2012 și sunt în cuantum de 1159 lei (din care 377 lei pentru decembrie 2012 și 782 lei pentru ianuarie-februarie 2013), în loc de 10.694 lei, cum a stabilit prima instanță.

Față de cele ce preced, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se admită apelul pârâtei, să se schimbe în parte sentința, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1159 lei în loc de 10.694 lei.

Apelul reclamantului urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamantul I. I. S. prin procurator C. A., cu domiciliul ales în Motru, ., ..D, ., județ Gorj împotriva sentinței civile nr. 726 din 10 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ .

Admite apelul declarat de pârâta S.C. E. S.A., cu sediul în București, ..9, sector 1, împotriva aceleiași sentințe.

Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1159 lei în loc de 10.694 lei cu titlu de despăgubiri.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015.

Red.jud.M.M.

Tehn.MC/4 ex.

Data red.29.96.2015

j.f. N.C. B.