Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3466/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 3466/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 389/104/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3466/2015

Ședința publică de la 02 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- E. S.

Judecător - M. M.

Grefier -V. R.

****

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat Ghidură M., împotriva sentinței civile nr.434 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O.- Secția Civilă în dosar nr._, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații pârâții ȘCOALA G. "M. E." CORABIA, cu sediul în Corabia, ., nr.49, județul O. și ȘCOALA G. O., cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor prev. de art.411 alin.2 Cod.pr.civ., după care ;

Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza in stare de judecată și a trecut la soluționarea apelului.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.434 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O.- Secția Civilă în dosar nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, pentru perioada 01.10.2008 – 30.09.2011.

S-a respins acțiunea pentru perioada 01.10._11, în contradictoriu cu pârâtele Școala G. „M. E.” Corabia și Școala G. O., ca fiind prescrisă.

S-a respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., județul O. în calitate de reprezentant legal al membrului de sindicat: Ghidură M., în contradictoriu cu pârâtele Școala G. „M. E.” Corabia și Școala G. O., jud. O., ca neîntemeiată.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10._11.

Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, pe baza actelor depuse la dosar și în raport de disp. art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, s-a reținut că cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Cum în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natură salarială solicitate de reclamant pentru membrul de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii și având în vedere data la care a fost introdusă acțiunea – 02.02.2015, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit raportat la perioada 01.10._11( la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Noul Cod Civil), situație în care a fost respinsă acțiunea pentru această perioadă de timp, ca fiind prescrisă.

La data de 01.10.2011, a intrat în vigoare Noul Cod Civil, iar art.2512 (1) și (2), prevede: „ Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.”

(2) „Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.”

Față de dispozițiile legale enunțate, cum pârâta nu a invocat nici prin întâmpinare și nici până la primul termen de judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a analizat pe fond, drepturile salariale solicitate de reclamant pentru membrul de sindicat, pentru perioada 30.09._12.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la fondul acțiunii, instanța a reținut și constatat, raportat la probele administrate și textele legale incidente, următoarele:

Membrul de sindicat a îndeplinit funcția didactică de predare, în cadrul unităților de învățământ pârâte, în perioada 01.09._10 conform adeverințelor filele 17 și 18 dosar.

Din adeverințele emise de pârâte – unități școlare, rezultă că în perioada dedusă judecății, acesta nu a beneficiat de plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, - fila 17 și 18 dosar.

Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut valoarea coeficientului de multiplicare de 1,000:400,00 lei pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient ce a reprezentat valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Ulterior publicării actului normativ, prin O.U.G. nr.136/28.10.2008 s-au adus modificări O.G. nr.15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008, în sensul reducerii majorărilor salariale. Acest act normativ, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale.

Prin O.U.G. nr.151/10.11.2008 s-au redus majorările salariale în sensul stabilirii valorii coeficientului de multiplicare de 1,000:299,933 lei.

Prin decizia nr.842/02.06.2009 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008.

Prin decizia nr.3/04.04.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind următoarele: „Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008, și nr. 1/2009, dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009”.

Conform art. 30 lin. 5 din Legea nr. 330/2009, „ În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.

În art.5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 se prevede: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai—decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009”, iar potrivit art. 30 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 330/2009, „Noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „ Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.

Prin decizia nr.11/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.30 din Legea nr.330/3009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31.12.2009, are dreptul începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raportul cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Concluzionând asupra celor expuse mai sus, s-a constatat că personalul didactic de predare, a beneficiat de drepturi salariale în perioade diferite de încadrare, care au fost calculate incorect, nefiind aplicate dispozițiile Legii nr. 221/2008 și fiind încălcate dispozițiile art. 3 lit. c și art. 30 alin. 5 lit. a din Legea nr. 330/2009.

Unitatea de învățământ pârâtă a calculat salariile membrilor de sindicat în funcție de valoarea coeficientului de multiplicare de 1,000:299,933 lei, în loc de 1,000:400,00 lei, cum s-a prevăzut în Legea nr. 221/2008 pentru personalul didactic de predare, instruire/pregătire practică și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar.

In ceea ce privește perioada pentru care poate fi făcută aplicarea acestui algoritm de calcul al drepturilor salariale, Tribunalul a reținut că prin Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 323 din 10 mai 2011, s-a aprobat un nou sistem de salarizare.

În anul 2011, odată cu . Legii nr. 63/2011, algoritmul de salarizare a personalului didactic de predare și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar s-a schimbat, astfel ca nu se mai utilizează coeficienți de multiplicare si valoare de referință, ci indemnizații în raport cu un salariu de încadrare cu limite minime si maxime de transe de vechime, funcție didactica, grad, treaptă profesională.

Conform art. 1 din acest act normativ „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege”.

Față de această situație, pentru perioada 30-09-2011 – 12.05.2012, pentru considerentele de fapt și de drept prezentate mai sus ( . data de 11.05.2011 a Lg. 63/2011), tribunalul a respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., în numele membrului de sindicat: Ghidură M., în contradictoriu cu pârâtele Școala G. „M. E.” Corabia și Școala G. O., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., în numele membrului de sindicat Ghidură M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului s-au invocat urmatoarele prevederi legale: art. 2512, 2513 codul civil, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

S-a apreciat ca în litigiile începute după 1 octombrie 2011 instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.

Apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.

II. În opinia apelantului termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 – referindu-se, desigur, la O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008. O.U.G. nr. 1/2009. O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.

În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispozițiile nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). În condițiile în care pretențiile reclamantei vizează drepturi salariale care se acordă lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga sumă, ci gradual, lună de lună, din moment ce este vorba de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.

În susținerea acestui motiv de apel, invocă jurisprudența instanțelor din România.

III. Un alt motiv pentru care apreciază că admiterea excepției dreptului material la acțiune este nelegală îl constituie acela că Tribunalul a ignorat dispozițiile exprese ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii.

S-a precizat că tribunalul ignoră acest text, care instituie întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ părâtă) a recunoscut legitimitatea pretențiilor tuturor salariaților din unitate - personal didactic auxiliar și nedidactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ.

S-a arătat ca, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârâtă a drepturilor cuvenite personalului didactic de predare și didactic auxiliar - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010. Sumele achitate sunt drepturi salariale, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.

În raport și de susținerile din cererea de chemare în judecată și de practica instanțelor interne și internaționale, se apreciază că apelul este fondat, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței și, rejudecând cauza pe fond, să se respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune și să se admită cererea astfel cum a fost formulată.

Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.

Primul motiv de apel, care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul Cod civil, este nefondat.

Este adevărat că art.2512 Noul cod civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01 10 2011, deoarece în art. 6 alin. 4 se prevede că ,,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.

În acest sens a decis și ÎCCJ prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .

Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.

Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.

Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.

Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrul de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.01.2010– 12.05.2011, la data formulării acțiunii, 17.12.2014, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.

În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea expresă sau tacită a debitorului, conform art.171 alin.2 Cod pr.civilă, trebuie precizat că aceasta trebuie să se producă înăuntrul termenului de prescripție și nu ulterior împlinirii acestuia, când plata efectuată de debitor are caracter benevol și nu produce efecte asupra prescripției împlinită.

OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010, a prevăzut plata eșalonată începând cu anul 2012 a drepturilor salariale deja acordate prin hotărâri devenite executorii până la data de 31 dec.2011, iar în speță se tinde la obținerea unor astfel de hotărâri, reclamanta neavând un titlu executoriu.

Pe de altă parte în situația în care unitatea debitoare a achitat drepturile salariale solicitate, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești, nu se justifică introducerea acțiunii, deoarece într-un atare caz acțiunea este lipsită de obiect.

Referitor la criticile invocate de apelant la punctul III din cererea de apel, Curtea reține că acestea privesc fondul cauzei, astfel că analizarea lor devine inutilă, în condițiile soluționării acțiunii pe excepția prescripției, excepție care, așa cum s-a arătat anterior, a fost corect reținută de către prima instanță.

Față de aceste argumente, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc.civ., să se respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat Ghidură M., împotriva sentinței civile nr.434 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul O.- Secția Civilă în dosar nr. complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații pârâții ȘCOALA G. "M. E." CORABIA, cu sediul în Corabia, ., nr.49, județul O. și ȘCOALA G. O., cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2015.

Președinte,

E. S.

Judecător,

M. M.

Grefier,

V. R.

Red.jud.M.M.

Tehn.MC/4 ex.

Data red.07.07.2015

j.f. D.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3466/2015. Curtea de Apel CRAIOVA