Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 43/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 1794/104/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 43/2015
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător R. M.
Grefier G. Ț.
***************
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Zona Caracal, cu sediul în Caracal, .. 13, Județul O., în numele membrilor de sindicat: S. V., P. Aristica, D. M., P. F., D. N., A. D. M., D. E. C., D. F. C., S. M., D. F., N. J., M. M., N. O., Stirbu N., împotriva sentinței civile nr.1039 din 26.06.2014 pronunțată de Tribunalul O. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Școala G. Gostavățu, cu sediul în localitatea Gostavățu, județul O. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns; apelantul reclamant S. L. Învățământ Zona Caracal prin reprezentant profesor M. D. L. lipsind: intimata pârâtă Școala G. Gostavățu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, după care;
Curtea, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra apelului:
Reprezentant profesor M. D. L. pentru apelantul reclamant S. L. Învățământ Zona Caracal a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1039 din 26.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Zona Caracal, în contradictoriu cu pârâta Școala G. Gostavățu, cu sediul în localitatea Gostavățu, județul O., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții își desfășoară activitatea în calitate de cadre didactice, respectiv personal didactic auxiliar, în cadrul pârâtei Școala G. Gostavățu, Jud. O. și sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești (f. 11 dosar), prin care angajatorul este obligat ca să îi reîncadreze conform legilor de salarizare unitară, nr. 330/2009 și 285/2010 luându-se în considerare la stabilirea salariului de bază dispozițiile Legii 221/2008, statuând că această reîncadrare este valabilă până la data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a Legii 63/2011.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 63/2011, „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege. (2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz”.
Observând metodologia de calcul a salariilor din învățământul preuniversitar, instanța constată că legiuitorul a reglementat componentele salariului brut al personalului didactic ca fiind: salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute de lege.
La rândul său, salariul de bază este format din: salariul de încadrare al funcției didactice prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la lege, în care este inclus sporul de stabilitate numai pentru tranșele de vechime în învățământ de peste 10 ani, precum și sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranșele de vechime în învățământ; indemnizația de conducere, astfel cum este reglementată în anexa nr. 4 la lege; indemnizația pentru învățământ special; gradația de merit, astfel cum este reglementată prin art. 92, 264 și 311 din Legea educației naționale nr. 1/2011; indemnizația pentru personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori și profesor pentru învățământul preșcolar și primar.
Pe lângă salariul de bază, definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, indemnizația de zone izolate, spor de practică pedagogică, spor de predare simultană, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime în muncă.
Prin dispozițiile art.3 lit. A pct.1 ale aceluiași act normativ se reglementează și modalitatea de stabilire a salariului de încadrare al funcției didactice prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la lege, după cum urmează: pentru personalul didactic încadrat la tranșele de vechime în învățământ de până la 10 ani, salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la lege conțin numai sporul pentru suprasolicitare neuropsihică; pentru personalul didactic încadrat la tranșele de vechime în învățământ de peste 10 ani, care îndeplinește condiția de vechime efectivă neîntreruptă în învățământ de peste 10 ani, salariul de încadrare prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la lege include pe lângă sporul pentru suprasolicitare neuropsihică și sporul de stabilitate.
Din cele expuse mai sus se poate concluziona că începând cu data de 13.05.2011 (data intrării în vigoare a Legii 63/2011), salariul de bază brut nu se mai calculează prin raportare la salariul de bază brut din anii anteriori, prevăzut prin actele normative anterioare, care au reglementat modalitatea de stabilire a salariilor personalului bugetar și în care se regăsește și majorarea salarială instituită prin Legea 221/2008, ci legiuitorul a stabilit în concret componentele acestuia și modalitatea de calcul.
De altfel, prin anexele 1 și 2 la Legea 63/2011, cuantumul salariilor de încadrare a fost stabilit sub forma unor sume determinate sau care se încadrează între un minim și un maxim, diferențiate în funcție de vechime, salariul de încadrare alcătuind, alături de diferite sporuri și/sau alte sume, salariul de bază, astfel cum este definit prin dispozițiile legale mai sus precizate.
Tribunalul a mai constatat, din expunerea de motive a Legii 63/2011, că prin aceasta s-a urmărit, în esență, stabilirea drepturilor de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, soluție de natură să permită unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale într-un context specific acestei categorii, de natură a contracara efectele negative arătate chiar în expunerea de motive a legii, salariații care ocupă funcții identice în cadrul unităților de învățământ de stat fiind remunerați diferit, deși în cadrul acestor unități se desfășoară aceleași activități didactice.
Prin același act normativ au mai fost abrogate orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru categoria profesională vizată (art. 6 din lege).
Mai mult decât atât, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale respective, constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, și Decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012. Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Raportat la critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", din perspectiva art. 1 din, Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, aspect invocat și în motivarea acțiunii de față, Curtea, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată, făcându-se trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94.
Curtea a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în nici un mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
În această privință, motivarea a avut la bază cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului respectiv că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
De asemenea, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul salarizării (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege sau act normativ. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că actul normativ emis în anul 2011 pentru salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar și anume Legea 63/2011, constituie o modalitate de salarizare nouă a acestei categorii de personal în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât salariul nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de Legea-cadru nr. 285/2010.
Prin fiecare dintre deciziile susmenționate Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea Legii 63/2011 prin prisma respectării art. 16, art. 41, art. 47, art. 53 și art. 135 din Constituția României.
Dreptul de a pretinde acordarea unor drepturi salariale sub forma stabilirii unui salariu de bază raportat la dispozițiile legii 221/2008 s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009 și a dispozițiilor contrare Legii 63/2011 din Legea 285/2010 pentru această categorie de personal, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de stabilire a salariilor, prevăzută de legea nouă și anexele la aceasta.
În ceea ce privește salarizarea aceleiași categorii de personal în cursul anului 2012 se reține incidența dispozițiilor art. 1 al Legii 283/2011 potrivit cărora: „(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 și (5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică”.
Salarizarea personalului din învățământ pentru anul 2013 s-a stabilit tot în temeiul Legii 63/2011, aspect care rezultă din prevederile art. 2 din OUG 84/2012, și prin care se face trimitere la dispozițiile Legii 283/2011, ce urmează să se aplice în mod corespunzător și în anul 2013, dispoziții legale care au fost mai sus precizate.
Pentru anul 2014 salarizarea personalului didactic intrat în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. 3 și 4 din OUG 103/2013 potrivit cu care „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
Pentru considerentele expuse mai sus, se concluzionează că nu există niciun temei legal (conform Legii 63/2011) în baza căruia, începând cu data de 13.05.2011, la încadrarea reclamanților să se țină cont de prevederile Legii 221/2008, astfel încât acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. L. Învățământ Zona Caracal, în numele membrilor de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pe excepție:
I. Excepție. Instanța de fond nu a judecat potrivit prevederilor art. 4, art. 5 și art. 6 alin. (6) NCC. Arată reclamantul că deși a fundamentat existența dreptului solicitat pe prevederile art.I din Protocolul Adițional nr.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și pe practica CEDO, instanța de fond a constatat doar acest lucru fără a face absolut nici o referire, prin considerente proprii, în motivarea sentinței cu privire la impactul acestui act normativ asupra Legii nr. 63/2011 și, respectiv, asupra dreptului solicitat de noi. Preluarea considerentelor Curții Constituționale pe calea controlului de constituționalitate în câteva din deciziile sale nu acoperă obligația instanței de fond de a judeca potrivit art. 5 din NCC: „In materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplica in mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul pârtilor. ".
De asemenea, instanța de fond a eludat că dreptul la o retribuție echitabilă este un drept fundamental al omului și a ignorat art. 23 teza a Ii-a din Declarația Universală a Drepturilor Omului care prevede: „ Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă si satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială.".
Dimpotrivă, instanța de fond a motivat sentința exclusiv pe legislația internă și pe deciziile Curții Constituționale a României încălcând dispozițiile art. 4, art. 5 și art. 6 alin. (6) NCC.
Ori, art. 4 NCC prevede: (l)„In materiile reglementate de prezentul cod, dispozițiile privind drepturile si libertățile persoanelor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Constituția, Declarația Universala a Drepturilor Omului, pactele si celelalte tratate la care România este parte, (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si prezentul cod, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care prezentul cod conține dispoziții mai favorabile„.
II. Invocând deciziile Curții Constituționale a României nr. 575/2011, 130/2012, 642/2012, instanța de fond a limitat excepțiile de neconstituționalitate ale Legii nr. 63/2011 numai față de art. 16, art.41, art. 47, art. 53, art. 135 din Constituție. Ori, Legea nr. 63/2011 încalcă și art. nr. 1 alin. (5) din Constituție astfel:
- Legea nr. 63/2011 a fost motivată prin necesitatea de a uniformiza salariile din învățământ;
- unii ordonatori principali de credite au acordat salariile potrivit prevederilor Ol Iu nr. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008, prevederi preluate după data de 01.01.20 K! prin art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009.
Alți ordonatori principali de credite au acordat salariile potrivit prevederilor OUG nr. 41/2009 preluate de art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010.
.Dar, prevederile OUG nr. 41/2009 erau vădit neconstituționale, aspect constatat în acest fel de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial. Partea I nr. 272 din 27.04.2010. Pe cale de consecință, și prevederile art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 comportau neconstituționalitatea, tot în mod vădit, aspect pus în evidență de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 877/28.06.2011 publicată în Monitorul 1 Oficial, Partea I nr. 706 din 06.10.2011.
Așadar, pentru unificarea salarizării personalului didactic din învățământ, legiuitorul avea de ales între prevederile constituționale ale OUG nr. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008 (preluate de Legea nr. 330/2009) și prevederile neconstituționale ale OUG nr. 41 /2009 (preluate de OUG nr. 1/2010).
Încălcând prevederile art.1 alin.5 din constituția României potrivit cărora în România este asigurată supremația legilor și a constituției, legiuitorul a ales valorile salariale neconstituționale rezultate din prevederile OUG nr. 41/2009, preluate de art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010, prevederi care reduceau salariile din învățământ cu 25% față de salariile prevăzute de legea nr. 221/2008, și a adoptat legea nr. 63/2011.
în plus, așa cum a demonstrat prin Anexa 1 la prezenta acțiune, și constatarea Curții Constituționale prin deciziile nr. 575/2011, 130/2012, 642/2012; și altele, precum că personalul didactic nu a pierdut nimic la salarii este profund eronată; prin Legea nr.63/2011 personalului didactic i s-a redus salariile cu 25% față de salariile prevăzute de Legea nr. 221/2008, constituțională la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Ca atare, Legea nr.63/2011 este neconstituțională în raport cu prevederile art.1 alin. (5) din Constituția României.
Față de considerentele expuse mai sus expuse invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr.63/2011 în raport cu prevederile art.1 alin.5 din Constituția României.
Excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României o vom depune până la primul termen de judecare a prezentei cereri de apel.
III. Instanța de fond a eludat și faptul că adoptarea Legii nr. 63/2011 încalcă și prevederile art. 162 alin. (3) din Codul muncii. Potrivit art. 162 alin. (3) din Codul muncii, „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile pi: r. Iii:-,: finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de: stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative". Ori, organizațiile sindicale reprezentative nu au fost consultate, legea fiind adoptată prin răspundere guvernamentală.
În consecință, angajatorul avea obligația să își îndeplinească prevederile
contractuale și legale adoptate cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative de a plăti salariul reclamanților așa cum a fost majorat prin OUG nr. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008.,
Neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 162 alin. (3) din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului individual de muncă intervenit între angajator și salariat; contract individual de muncă încheiat, ca regulă, la începutul anului școlar (CM septembrie), cu obligație de respectare de ambele părți până la sfârșitul anului școlar (31 august a anului următor). Acest lucru atrage incidența dispozițiilor art. 253 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cu care angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principii-o - răspunderii civile contractuale, să-1 despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
In concluzie, solicită admiterea apelului, casarea sentinței instanței de fond și, în rejudecare conform prevederilor art. 4, art. 5 și art. 6 alin. (6) NCC, admiterea acțiunea așa cum a fost formulată.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
La data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr.330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal din unitatea școlară, în baza art.30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Instanțele de judecată au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, până la data de 31.12.2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, iar noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
În ce privește salariile pentru anul 2011, instanța reține că au continuat să fie calculate greșit doar până la data de 13.05.2011, deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel, potrivit art.1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.
Cu privire la drepturile salariale solicitate după 13.05.2011, instanța de apel reține că începând cu această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
În atare situație este nefondată susținerea apelantului în sensul că drepturile salariale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul din decembrie 2009, calculat cu aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 221/2008.
Cuantumul salariului din decembrie 2009 astfel calculat a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2010.
Legea nr. 63/2011 a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilind expres că doar dispozițiile sale sunt aplicabile și doar în raport de acestea se calculează salariile din 2011.
În aceste condiții, susținerea în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 i s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât se susține aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare.
Nefondată este și susținerea că pretențiile reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2013 și-ar găsi temeiul în dispozițiile deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
În privința hotărârilor judecătorești depuse de către reclamanți ca practică judiciară și invocate și în apel, se reține că în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept și nu poate constitui, prin el însuși, motiv de admitere a acțiunii, în absența unei legislații care să confirme dreptul dedus judecății.
Apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, potrivit art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Zona Caracal, cu sediul în Caracal, .. 13, Județul O., în numele membrilor de sindicat: S. V., P. Aristica, D. M., P. F., D. N., A. D. M., D. E. C., D. F. C., S. M., D. F., N. J., M. M., N. O., Stirbu N., împotriva sentinței civile nr.1039 din 26.06.2014 pronunțată de Tribunalul O. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Școala G. Gostavățu, cu sediul în localitatea Gostavățu, județul O. având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, R. M. | |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.M.P./03.02.2015
Tehn.MC/4 ex.
j.f. O.M.P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 423/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3751/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
