Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 17-02-2015, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 4833/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 863
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător L. B.
Grefier M. H. D.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de apelantul reclamant C. C.-V., cu domiciliul în orașul Filiași, ., ., jud.D., împotriva sentinței nr. 4630 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Liceul T. D. F., cu sediul în orașul Filiași, ., jud.D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 Cod procedură civilă, după care;
Prin încheierea de la aceeași dată ( 17 februarie 2015) s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2, art. 2 alin. 1 și 6 din Legea 63/2011și a anexei 2 la aceeași lege, ridicată de apelantul reclamant C. C.-V., în prezentul dosar.
D. fiind faptul că art. 29 din Legea 47/1992 republicată nu mai conține referiri la suspendarea judecării litigiului de față, instanța, potrivit art. 509 pct.11 Cod procedură civilă, va trecere la soluționarea pe fond a apelului având în vedere că apelantul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea formulată la data de 01.04.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ de reclamantul C. C.-V. în contradictoriu cu pârâtul LICEUL T. D. F. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea unității școlare pârâte la reîncadrarea salariala începând cu 14.05.2011, calculul și plata diferențelor salariale pentru perioada 14.05.2011 pana in prezent, dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite în baza legii 330/2009 coroborată cu prevederile legii 221/2008, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului la momentul plății efective.
A invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2, art. 2 alin. 1 și 6 din Legea 63/2011, potrivit cu care:
„Art. 1 alin(1)- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz”.
„Art. 2 alin. (1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi”.
„ Art. 6 - Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă.”
S-a susținut că aceste dispoziții încalcă prevederile art. 1 alin. 5 și art. 147 din Constituție.
În motivarea excepției, reclamantul a arătat că prin Legea 63/2011 salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micșorate, prin scoaterea sporurilor din salariul de bază, însă cuantumul salariilor a rămas la același nivel cu cel avut conform Legii 285/2010.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 877/2011, începând cu data de 1 ianuarie 2010, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice trebuia făcută cu salariile prevăzute de Legea 221/2008 iar conform Deciziei Curții Constituționale nr. 872/2010, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Legea 221/2008.
Reclamantul a arătat că în loc să revină la cuantumul inițial, salariile au scăzut prin Legea 63/2011, încălcându-se astfel cele două articole menționate din Constituție.
Prin legea 118/2010 salariile personalului bugetar au fost reduse cu 25% începând cu 03.07.2010. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010 s-a statuat ca salariile personalului bugetar vor reveni la nivelul avut in luna iunie 2010, începând cu 01.01.2011.
Pentru punerea in aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 872/2010 au fost elaborate legile 284/2010 si 285/2010 prin care salariile au fost majorate cu 15% fata de nivelul lunii octombrie 2010.
Salariile au fost menținute la nivelul lunii ianuarie 2011 pe tot parcursul anului 2011, pana in luna mai 2012, când a fost emisa OUG 19/2012 care a prevăzut majorarea salariilor cu 8% începând cu 01 iunie 2012 fata de nivelul acordat pentru luna mai 2012 si cu 7,4% începând cu data de 1 decembrie 2012 fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Începând cu luna decembrie 2012 salariile au rămas in același cuantum pe tot parcursul anului 2013, potrivit dispozițiilor OUG 84/2012.
Pentru recuperarea integrala a reducerii salariale mai este necesara o majorare de 15,94%.
Pe fondul cauzei solicita admiterea cererii, întrucât prin Legea 330/2009 a fost stabilita reîncadrarea salariala a personalului bugetar, respectându-se principiul egalitarii salariilor brute la data de 01.01.2010 intre salariul avut in luna decembrie 2009 si noul salariu începând cu luna ianuarie 2010.
Reclamantul menționează ca a obținut, prin sentința nr. 7045/2012 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._/63/2010*, stabilirea salariului pentru perioada 01.01._11 la nivelul salariului prevăzut de legile nr. 221/2008 si 330/2009, precum si plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea legilor nr. 330/2009 coroborata cu Legea nr. 221/2008 pentru aceeași perioada.
In consecința, se impune obligarea paratului la reîncadrarea salariala începând cu 13.05.2011 pana in prezent, la nivelul celui prevăzut de Legea 330/2009 coroborata cu Legea nr. 221/2008, calculul diferențelor rezultate si actualizarea cu rata inflației.
La data de 17.06.2014 reclamantul depune concluzii scrise prin care solicita admiterea cererii.
Prin sentința civilă nr.4630/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. C.-V. în contradictoriu cu pârâtul LICEUL T. D. F..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele :
Reclamantul a fost salariat la unitatea de învățământ pârâtă in funcția de cadru didactic.
Asupra excepției de neconstituționalitate, instanța a constatat că a fost respinsă de Curtea Constituționala excepția care a privit neconcordanța Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011 cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 136 alin. (1) și alin. (5) privind proprietatea publică și privată și caracterul inviolabil al proprietăți private și art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, au fost invocate și prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la protecția proprietății.
Totodată, dispozițiile constituționale pretins încălcate au fost cele ale art. 1 alin. (4) și (5) privind separația puterilor în stat și, respectiv, supremația Constituției și a legilor, ale art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective în materie de muncă și art. 135 alin. (2) lit. f) referitoare la obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent și de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și ale art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului.
S-au invocat și dispozițiile art. 20 din Constituție, cu raportare la prevederile convențiilor Organizației Internaționale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical, nr. 98/1949 privind dreptul de organizare și negociere colectivă și nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, respectiv cu raportare la art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25 și art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind inviolabilitatea demnității umane, dreptul de proprietate și, respectiv, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 4, art. 23 și art. F din partea a V-a din Carta socială europeană, privind dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul persoanelor vârstnice la protecție socială, respectiv derogări în caz de război sau de pericol public și ale art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, dreptul oricărui om care muncește la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare și, respectiv, dreptul oricărui om la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei lui.
Art. 29 din legea 47/1992 stabilește condițiile pentru promovarea unei excepții de neconstituționalitate ca fiind: existența pe rolul instanțelor a unui proces, calitatea de parte în proces a celui ce ridică excepția, legătura dintre textul a cărui neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei, neconstatarea anterioară a neconstituționalității aceluiași text de lege, textul a cărei neconstituționalitate se invocă să fie în vigoare.
Cererea de sesizare a Curții Constituționale este fondată, toate condițiile impuse de text fiind îndeplinite. Astfel, excepția a fost ridicată în fața instanței de recurs de reclamant, cu privire la texte de lege care au fost avute în vedere de prima instanță în soluționarea acțiunii, așa cum rezultă din considerentele sentinței împotriva căreia s-a declarat recurs. Cum nu a fost constată neconstituționalitatea textului, excepția este admisibil a fi din nou ridicată, potrivit art. 29 alin 1-5 din legea 47/1992, cu toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în Legea 183/19.06.2013 .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. C.-V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art.1 alin.1 și 2, art.2 alin. 1 și art.6 din Legea nr.63/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.323 din 10 mai 2011; .
Art. 1 alin. 3 și 4 ale Art. II din Legea nr.283/14.12.2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr.887 din 14 decembrie 2011;
Art. 1 alin. 1, 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale. Ordonanța de Urgență nr. 19/2012, publicată în Monitorul Oficial/Partea I nr. 340 din 18 mai 2012;
Art. 1 al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele masuri fiscal-bugetare publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 845, din 13 decembrie 2012;
Articolul 1 alin.3 și 4 și art. 2 aliniatul 1 litera a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului bugetar în anul 2014 și alte măsuri privind cheltuielile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 703 din 15.11.2013, având următoarele conținuturi:
Art. 1 alin. 1 și 2, ale art.2 alin. 1 și art.6 din Legea nr.63/2011: "Art. 1.-(l) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege. (2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut la Anexele nr. 1,2,3a și 3b, după caz.
Art. 2. - (1), încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 6. - Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă.
Dispozițiile menționate încalcă art. 1 alin.5 și art. 147 alin.4 din Constituție:
art. 1 aliniatul 5 din Constituție: În România, Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Articolul 147 alin.4 din Constituție: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."
Art.1 alin. 3 și 4 ale Art. II din Legea nr.283/14.12.2011: (3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr.63/2011."
Art. 1 alin. 1, 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.19/2012:
Art.1 (1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează în doua etape, astfel: cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012 față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;cu 7,4% începând cu data de 1 decembrie 012 față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012; (2)Cuantumul sporurilor,: indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice, se majorează potrivit alin.(l), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (3)Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care se stabilește în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, se majorează potrivit alin.(l), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Articolul 1 al Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 84/2012: Art.l - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.1și art.3-5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012."
Articolul aliniatele 3 și 4 și articolul 2 aliniatul 1 litera a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2013: Art . 1 (3) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (4) În anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011."
Art . 2 (1) Prin excepție de la prevederile art. 1, începând cu luna ianuarie 2014, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost stabilite pentru luna decembrie 2013, se majorează cu până la 10%, fără a depăși salariul de bază stabilit potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea - cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, pentru următoarele categorii de personal plătit din fonduri publice: a) personalul didactic din învățământul preuniversitar prevăzut la anexa nr. II, capitolul I lit. A pct. 5, din Legea - cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, cu o vechime în învățământ de până la 6 ani;"
Dispozițiile menționate anterior încalcă art. 1 alin.5 și art. 147 alin.4 din Constituție:
Articolul 1 aliniatul 5 din Constituție: În România, Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Articolul 147 alin.4 din Constituție: "Deciziile Curții Constituționale se publica in Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor."
Prin Legea nr.63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micșorate, prin scoaterea sporurilor din salariul de bază, însă, cuantumul brut al salariilor a rămas la același nivel cu cel avut conform Legii nr.285/2010.
Dispozițiile din actele normative menționate anterior, păstrează salarizarea cadrelor didactice potrivit dispozițiilor Legii nr.63/2011.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.877/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.706/06.10.2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 01 ianuarie 2010, trebuia făcută cu salariile prevăzute de Legea nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, coroborată cu Legea nr.330/2009. Astfel, în motivarea Deciziei Curții Constituționale nr.877/2011 se menționează: "... astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ.."
Conform dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr.872/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.433/28.06.2010, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 01 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Legea nr.221/2008 coroborată cu Legea nr.330/2000, conform Deciziei Curții Constituționale nr.877/2011 și a Deciziei nr. l1/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în luna octombrie 2012, într-un recurs în interesul legii.
Astfel, în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.872/2010, referitoare la diminuarea salariilor cu 25% în anul 2010, prin Legea nr. 118/2010, se menționează: "În acest sens, Curtea constată că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului că art. 17 alin.2 din lege acordă o posibilitate nelimitată Guvernului sau Parlamentului de a aplica, după data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constată că această critică nu este reală, întrucât astfel cum rezultă din textul de lege menționat, începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare..."
Prin urmare, începând cu 01.01.2011, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină la cuantumul salariilor din luna iunie 2010, salarii stabilite la nivelul grilei din Legea nr.221/2008 coroborată cu Legea nr.330/2009; astfel stabilite prin decizia Curții Constituționale nr.877/2011 și ale Deciziei nr.l1/2012 a I.C.CJ.
Prin OUG nr.19/2012, ordonanță emisă în luna mai 2012, înaintea Deciziei nr.12/2012 a I.C.CJ, s-a recuperat parțial diminuarea salariilor reduse cu 25%, luându-se în calcul salariile cadrelor didactice din luna iunie 2010, nemajorate la nivelul din grila Legii nr. 221/2008 coroborată cu Legea nr.330/2009, conform Deciziei Curții Constituționale nr.877/2011 și a Deciziei nr.11/2012 a I.C.CJ.. emisă în luna octombrie 2012, deci după apariția OUG nr.19/2012.
Pentru a ilustra cele menționate anterior, exemplifică pentru ușurința calculelor cu un salariu de 1000 lei, neadus la nivelul din grila Legilor nr.221/2008, 330/2009, a Deciziilor Curții Constituționale nr. 872/20l0 și nr.877/2011 precum și a Deciziei nr.11/2012 a I.C.CJ.:
Salariu iunie 2010 = 1000 lei; Salariu iulie 2010 = 750 lei (reducere 25% conform Legii nr.118/2010); Salariu octombrie 2010 = 750 lei. Salariu ianuarie 2011 = 862 lei (750 X 1,15 conform legii nr.285/2010); Salariu mai 2012 = 862 lei (legea nr.63/2011-salariu brut legea 285/2010 = salariu brut legea nr.63/2011) Salariu iunie 2012 = 931 lei (862 X 1,08 conform OUG nr.19/2012). Salariu noiembrie 2012 = 931 lei. Salariu decembrie 2012 = 1000 lei (931 X 1,074 conform OUG nr.19/2012). In preambulul OUG nr.19/2012 se recunoaște obligativitatea revenirii la nivelul inițial al salariilor din luna iunie 2010, astfel: "Luând în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetari au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, iar prin Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări.
Având în vedere Decizia nr.872/2010 a Curții Constituționale, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi..." .
Dispozițiile art.1 aliniatele 3 si 4, precum si ale art.2 alin. 1 litera a) din OUG nr.103/2013 încalcă dispozițiile art.16 alin. l din Constituție: .
"(l)Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Prin art. 2 alin. 1 litera a) din OUG nr. 103/2013 sunt mărite salariile personalului didactic preuniversitar cu vechime până Ia 6 ani, cu 10%, începând cu 01 ianuarie 2014, fața de salariile din luna decembrie 2013, în timp ce dispozițiile art. 1 aliniatele 3 și 4 din OUG nr.103/2013 păstrează salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, cu vechime peste 6 ani, începând cu 01 ianuarie 2014 la nivelul salariului din luna decembrie 2013.
Astfel, se creează o discriminare a cadrelor didactice după criteriul vechimii în învățământ, dar și un privilegiu după același criteriu.""
Ca practică judiciară privind acordarea de drepturi bănești salariale cadrelor didactice după data de 13 mai 2011, luând în considerare salariul prevăzut de Legea nr.221/2008, menționează următoarele sentințe judecătorești definitive și irevocabile: sentința nr.3594/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011* - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01._12; sentința nr.8617/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.l_ - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01._12; sentința nr.8622/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.l_ - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.05._12; sentința nr.8617/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr330/2009, 01.01._12; decizia nr.356/2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2012 - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009,01.0l._11; sentința nr.l567/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.l_ - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01._12; sentința nr.8617/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. l_ - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01._12; sentința nr.3001/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2Q08 și nr.330/2009, 01.01._12; sentința nr.l0046/2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.l_ - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01 01._11; sentința nr.9418/2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01._11; sentința nr.9417/2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01._11; sentința pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Argeș - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 04.03._14; sentința nr.166/2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Argeș - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 04.03._14; sentința nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._/109/2012 de Tribunalul Argeș - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01.2010-11,10,2013; sentința nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._/109/2012 de Tribunalul Argeș - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.11._13; sentința nr. 9162/2013 pronunțată în dosarul nr._/109/2012 de Tribunalul Argeș - perioada acordării drepturilor salariale în baza Legilor nr.221/2008 și nr.330/2009, 01.01._13;
Procentele salariale acordate prin Legea nr.285/2010, OUG nr. 19/2012 și OUG nr. 103/2013 nu aduc salariile la nivelul prevăzut de Deciziile Curții Constituționale nr.872/2010 și 877/2011, conform celor menționate anterior. !
Față de cele menționate anterior, solicită admiterea acestei excepții de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile actelor normative referitoare la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2014, menționate anterior.
Pe fondul cauzei a arătat următoarele:
Prin sentința nr. 4630/2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea sa, instanța motivând respingerea cererii prin aplicarea Legii nr.63/2011.
La data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul,2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82/01.02.2008.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 730/28.10.2008, principală modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituționala a neconstituționalității modificărilor aduse, O.G. nr. 15/2008 a rămas aplicabilă în condițiile în care a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, până la data de 31.12.2009.
Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr.221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată, în cadrul unui recurs în interesul legii, și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.3/2011.
În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Pârâtul ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic și didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară. Pârâtul nu a respectat dispozițiile legale refuzând ca, începând cu luna ianuarie 2010, să acorde pentru apelant salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009. Din contră, i-a fost stabilit un salariu mai mic, calculat în baza unor prevederi legale constatate ca neconstituționale (O.UG. nr.41/2009, declarată neconstituțională prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.l24/2010).
Având în vedere că în luna decembrie 2009 modul corect de calcul al drepturilor salariate implica aplicarea Legii nr. 221/2008 și utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400,00 lei, rezultă ca valoarea salariului nu putea fi diminuată sub valoarea astfel calculată a salariilor.
La data de, 25.01.2010 Guvernul României a emis P,.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, act normativ ce dispune:
Art.5 alin. 1: "începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară brut/brută avuta(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielile de personal din luna, decembrie 2009 prevăzute de art. 10 din Legea nr.329/2009,..."
Sintagma "salariul avut" utilizată în cele doua acte normative trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul al salariilor în momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice, în anul 2010.
Mai mult decât atât, apelantul a obținut prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 7045/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010* obligarea pârâtului la reîncadrarea salarială, conform Legilor 221/2008 și nr.3330/2009 și obligarea la plata diferențelor salariale care rezultă, pentru perioada 01.01._11.
Art.1 din Legea nr.285/2010 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, și implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii nr.221/2008:"(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului, plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15% (...)".
Ori salariul în luna octombrie 2010 era stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr.330, context în care pentru personalul didactic și didactic auxiliar, acesta trebuia stabilit prin raportarea la valoarea coeficientului 1,000 de 400,00 lei, conform Legii nr.221/2009.
Prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgența afectate de vicii de neconstituționalitate.
Rezultă cu puterea evidentei ca diminuările si majorările produse cu privire la salariile apelantului (diminuarea de 25%, prevăzuta de Legea nr. 118/2010 și majorarea ulterioară de 15%) trebuiau a fi aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi, în baza unor dispoziții legale; atât în anul 2010, cât și în anul 2011, până la . Legii nr.63/2011, adică data de 13 mai 2011. Evident, acest calcul implică utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400,00 lei.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus, prin Decizia nr. 11/2011: Admite recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și în consecință - Stabilește ca în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.1/2010; privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.l5/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008."
Necesitatea revenirii salariilor personalului bugetar, deci și a personalului didactic, la nivelul avut în luna iunie 2010 (salariu stabilit la nivelul grilei din Legea nr.221/2008, conform celor menționate anterior), rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 872/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr.433 din 28 iunie 2010, dispoziții care prevăd: În acest sens, Curtea constată că măsura criticată are o durata limitată în timp, și anume pana la data de 31 decembrie 2010.
Cu privire la invocarea faptului că art. 17 alin.(2) din lege acordă o posibilitate nelimitată Guvernului sau Parlamentului de a aplica, dupa data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25 % a salariilor, Curtea constată că această critică nu este reală, întrucât astfel cum rezultă din textul de lege menționat începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal.... Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menține în plată același cuantum al salariilor/indemnizațiilor și al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este și o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor, or tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.
Și după data de 14 mai 2011 consideră că aplicarea prevederilor Legii nr.63/2011, a Legii nr.283/2011, privind aprobarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a OUG nr.19/2012, ale OUG nr.84/2012 și ale OUG nr.103/2013, trebuie să fie raportată la prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008.
Astfel, Legea nr.63/2011, Legea nr.283/2011 si OUG nr. 19/2012, au fost adoptate înaintea apariției Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.734/31.10.2012, prin urmare nu puteau prevedea
aceste diferențe salariale, salariile din aceste acte normative fiind raportate la salariul brut nemajorat din grila Legii nr.221/2008 din luna iunie 2010.
Acest fapt rezultă fără echivoc din preambulul OUG nr.19/2012 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial nr.340/18 mai 2012 în care se menționează: "Luând în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar, au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, iar prin Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări, având în vedere Decizia nr.872/2010 a Curții Constituționale, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi, ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea salariilor în plată în luna iunie 2010...."
Prin OUG nr. 19/2012, salariile personalului bugetar a fost majorat în doua transe: cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012 față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4% începând cu data de 1 decembrie 2012 față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Potrivit art. 1 alin.3 din același act normativ, personalul didactic a beneficiat de aceste creșteri în raport de salariile avute conform Legii nr.63/2011.
Pentru a ilustra cele menționate anterior, a exemplificat pentru ușurința calculelor cu un salariu de 1000 lei, neadus la nivelul din grila Legilor nr.221/2008, și nr. 330/2009, a Deciziilor Curții Constituționale nr.872/2010 și 877/2011 precum și a Deciziei nr.11/2012 a ICCJ.
Salariu iunie 2010 = 1000 lei; Salariu iulie 2010 = 750 lei (reducere 25% conform Legii nr. 118/2010); Salariu octombrie 2010 = 750 lei; Salariu ianuarie 2011 - 862 lei (750 X 1,15 conform legii nr.285/2010);Salariu mai 2012 = 862 lei (legea nr.63/2011 - salariu brut legea 285/2010 = salariu brut legea nr.63/2011) Salariu iunie 2012= 931 lei (862 X 1,08 conform OUG nr. 19/2012 ; Salariu noiembrie 2012 = 931 lei; Salariu decembrie 2012 = 1000 lei (931 X 1,074 conform OUG nr. 19/2012).
Din cele menționate: anterior, rezultă fără echivoc că majorările salariale ale cadrelor didactice conform Legilor nr.285/2010, Legea nr.63/2011 și OUG nr.19/2012 au adus aceste salarii la nivelul salariului lunii iunie 2010, salariu stabilit potrivit OUG nr.1/2010 coroborată cu Legea nr.330/2009 și nu conform Legii nr.221/2008 și Legii nr.330/2009.
Prin OUG nr.84/2012 și OUG nr. 103/2013 au fost menținute salariile cadrelor didactice la nivelul din luna decembrie 2012, conform OUG nr.19/2012, la același nivel ca, cel menționat anterior. Actele de salarizare ale personalului didactic sunt anuale, trecerea de la o lege la alta făcându-se conform principiului egalității salariilor brute la o dată stabilită de actul normativ respectiv. La data de 20 noiembrie 2013, apelantul a depus la dosarul cauzei precizări, transmise cu scrisoarea recomandată nr. 307/20.11.2013 în care demonstrează păstrarea acestui principiu în cazul salariului său. A anexat în copie la prezenta aceste precizări.
Neacordarea diferențelor salariale dintre salariul cuvenit prevăzut prin aplicarea Legii nr.221/2008 și salariile, primite în perioada 14 mai 2011 - prezent, reprezintă o diminuare mascată permanentă a acestora, încălcându-se art.53 din Constituția României, menționată în Decizia Curții Constituționale nr.872/2010 referitoare la revenirea salariilor la nivelul anterior diminuării acestora și de asemenea încălcarea articolului 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului referitor la "bunul" reprezentat de salariu și "speranța legitimă" de obținere a lui într-un anumit cuantum.
Drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilfto Eskelinen și alții împotriva, Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotrivă Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52).
În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-1X), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate” (considerentele Deciziei nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Creanța solicitată în prezenta cauza este o "Valoare patrimonială" în sensul art.1 din Protocolul 1 deoarece are o bază suficientă în dreptul intern, reprezentată de deciziile Curții Constituționale nr.872/2010, 877/2011, Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, fiind confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor, pe care o exemplifică cu mai multe hotărâri judecătorești.
Potrivit paragrafului 23 din Hotărârea CEDO KECIIKO contră Ucraina, din 08 noiembrie 2005 (cererea nr._/2000): "Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.”, iar potrivit paragrafului 26 din aceeași hotărâre CEDO: „Curtea nu acceptă argumentul Guvernului privind bugetul, întrucât o autoritate de stat nu poate invoca o lipsă de fonduri ca pretext pentru a nu-și îndeplini obligațiile (a se vedea, mutatis mutattdis, Burdov împotriva Rusiei, nr._/00, pct. 35, CEDO 2002-HI). Deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010 si 877/2011 sunt in vigoare si prevăd revenirea salariilor la nivelul lunii iunie 2010, conform grilei din legea nr.221/008.
În prezenta cauză sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18 mai 1994.
Conform prevederilor din Constituția României, Statul R. are obligația de a îndeplini întocmai și cu buna-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii; fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeana a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului, au aplicabilitate în dreptul intern.
Potrivit art. 11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă din sistemul roman de drept și a dobândit în cadrul acestuia aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forța constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede ca orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului „orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de „bun" reglementata de art.1 al Primului Protocol al Convenției are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valorile patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii, a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste doua elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor. Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor doua suplimente a avut loc o încălcare a Art. l din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementarii internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin. c) si d) din Legea nr. 188/1998R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
Dacă s-ar admite teza conform căreia neadoptarea unei reglementari subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna că reglementarea privind cele doua categorii de drepturi salariale să, fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsura statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art. 1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În aceste condiții aceste drepturi salariale devin un drept constituit prin lege, un drept legitim, licit, iar reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente acestor drepturi salariale, cu atât mai mult cu cât actele normative în domeniu prevăd expres menținerea cuantumului acestor drepturi salariale în continuare.
Este în afara de orice discuție că, prin suspendarea acestor drepturi salariale, apelantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit sa-l dobândească în mod efectiv și prin neacordarea efectivă a acestor drepturi salariale, a avut loc o încălcare a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, motiv pentru care, în baza art. 11 si art.20 din Constituție au prioritate reglementările internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției. În speța de față, niciuna dintre condițiile enumerate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Având în vedere motivele menționate anterior, solicită admiterea apelului și prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea sentinței nr. 818/2014, în sensul obligării pârâtului, în temeiul articolului 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului, al Deciziilor Curții Constituționale nr.872/20l0 și 877/2011, începând cu data de 14 mai 2011 până în prezent, la calcularea și plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, calculate in conformitate cu prevederile legii nr.330/2009 aplicata in raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 prin aplicarea Legii nr.221/2008, pentru această perioadă, diferențe reactualizate cu rata inflației la momentul plății efective și emiterea unei adeverințe în acest sens, pentru această perioadă.
În drept, și-a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 466-482 NCPC, considerentele Deciziilor Curții Constituționale nr.872/2010 și 877/2011, Decizia nr. 11/2012 a ÎCCJ, dispozițiile art. 17, 23 și 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.1 din Primul Protocol la Convenție, art. 1,4 si 20 din Cartea Socială Europeană, art.9, 11, 15,16, 20,41,47, 53,135 și 154 din Constituția României.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Cuantumul salariului din decembrie 2009 a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2011.
Reclamantul menționând ca a obținut, prin sentința nr. 7045/2012 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._/63/2010*, stabilirea salariului pentru perioada 01.01._11 la nivelul salariului prevăzut de legile nr. 221/2008 si 330/2009, precum si plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea legilor nr. 330/2009 coroborata cu legea nr. 221/2008 pentru aceeași perioada.
Din considerentele sentinței menționate a rezultat că pentru a pronunța această soluție instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile actelor normative, deciziile Curții Constituționale și ale ICCJ invocate de apelanta reclamantă în prezenta cauză.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că începând cu data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, care a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Potrivit art. 1 alin. 1 din această lege „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege”.
În același timp prin art. 6 din acest act normativ s-a prevăzut că orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială se abrogă
În aceste condiții, susținerea recurentei reclamante în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 i s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât în acest mod se solicită aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare, ceea ce este inadmisibil, deoarece legea civilă se aplică numai pentru viitor, nu și pentru trecut.
În ceea ce privește decizia nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prima instanță a reținut corect că nu are aplicabilitate în cauză, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
Curtea constată de asemenea că nici dispozițiile Legii 118/2010 și considerentele Deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale nu au relevanță în cauza de față, așa cum corect a reținut și instanța de fond, deoarece acestea nu vizează modalitatea de calcul a salariului, ci au în vedere aplicarea unei politici de reducere a cheltuielilor bugetare, prin reducerea temporară a salariilor în sistemul bugetar.
Jurisprudența CEDO invocată de recurentă nu are aplicabilitate în speța de față, deoarece așa cum s-a arătat anterior, câtă vreme nu există dispoziție legală care să prevadă drepturile solicitate de reclamantă și pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2011, salarizarea acesteia s-a făcut corect în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011.
Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece recurenta nu deține un „ bun” în sensul Convenției și nu poate pretinde nici cel puțin o „speranță legitimă”cu privire la drepturile salariale solicitate, reîncadrarea salarială fiind făcută cu respectarea legii în vigoare, politica salarială fiind atributul exclusiv al statului.
În privința hotărârilor judecătorești depuse de către apelantul-reclamant ca practică judiciară, Curtea reține, că acestea nu prezintă relevanță juridică în condițiile în care în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept.
Față de considerentele expuse, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant C. C.-V., cu domiciliul în orașul Filiași, ., ., jud.D., împotriva sentinței nr. 4630 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Liceul T. D. F., cu sediul în orașul Filiași, ., jud.D., având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte, O. C. G. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. H. D. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MHD/4 ex.
Data red.20.02.2015
j.f. M.N.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 330/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 679/2015.... → |
|---|
