Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2499/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2499/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6576/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2499
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător L. B.
Grefier M. H. D.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. T. SINDICALĂ DRUM DE F. C. cu sediul în C., . – 7, județul D., în numele și pentru salariații menționați în anexa la acțiune, împotriva sentinței civile nr. 336 din 27.01.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI cu sediul în București, . 38, sector 1 prin SUCURSALA REGIONALA DE CĂI FERATE C., cu sediul în C., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic M. C. pentru apelanta reclamantă și consilier juridic Neamtu C. pentru intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal și faptul că nu s-au depus relațiile solicitate, după care:
Consilier juridic Neamtu C. pentru intimata pârâtă, a depus relațiile solicitate și a comunicat un exemplar celeilalte părți.
Instanța a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata pârâtă.
Consilier juridic M. C. pentru apelanta reclamantă, a arătat că lasă la aprecierea instanței.
Consilier juridic Neamtu C. pentru intimata pârâtă, a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic M. C. pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Consilier juridic Neamtu C. pentru intimata pârâtă, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul D..
Curtea constatând pricina în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 336 din 27.01.2015 a respins excepția prescripției.
A respins acțiunea formulată de reclamanta U. T. SINDICALĂ DRUM DE F. C., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
In temeiul art. 248 Cod pr civilă, instanța a soluționa mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în întâmpinare pe care a respins-o cu motivarea că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în condițiile art. 268 alin (1) lit. c) Codul Muncii și nu ale art. 268 alin (1) lit. e) C. Muncii.
Pe fondul cauzei, instanța a respins acțiunea cu următoarea motivare:
Conform prevederilor contractelor colective de muncă încheiate la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" SA în perioada de referință, salariul de bază brut negociat corespunzător fiecărei clase de salarizare e calcula după formula S=S clasa 1 x K unde " S: salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1 era de 800 lei și coeficientul de salarizare aplicabil fiecărei clase.
Potrivit art. 164 din Codul Muncii, salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub nivelul salariului de bază minim brut orar pe tară.
Nici Codul Muncii și nici hotărârile de Guvern care stabileau valoarea salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată nu prevăd că, la stabilirea drepturilor salariale să folosească, ca valoare de referință, salariul minim brut pe tară, garantat în plată.
Mai mult decât atât, cu prilejul negocierii contractelor colective de muncă la nivel de unitate nu s-a prevăzut ca drepturile salariale în această perioadă să pornească de la nivelul salariului minim pe economie la care să se adauge coeficientul K.
Din probele existente la dosar, instanța a constatat că pârâta a calculat și plătit salariile reclamanților în condițiile negociate prin contractele colective de muncă, salarii care au fost mai mari decât nivelul salariului minim pe economie stabilit prin HG 1225/2011 și HG 23/2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U. T. SINDICALĂ DRUM DE F. C. în numele și pentru salariații menționați în anexa la acțiune, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că, din analiza actelor existente la dosar instanța de fond a reținut greșit ca, "conform prevederilor CCM la nivel de Companie Cai Ferate CFR SA in perioada de referința, salariul de baza brut negociat corespunzător fiecărei clase de salarizare e calculat după formula S = S clasa 1 x K unde S: salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare 1 era de 800 lei si coeficientul de salarizare aplicabil fiecărei clase."
Anexa 1 la CCM încheiat cu parata stabilește valoarea salariului de baza brut pentru clasa 1 de salarizare la suma de 600 lei pentru anii 2011-2013, sume ce sunt sub valorile stabilite de Guvern pentru salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata.
Reclamanta a solicitat drepturile stabilite prin lege - (HG si CCM UNIC la NIVEL de RAMURA TRANSPORTURI) si aplicate in Anexa 1 din CCM-urile in vigoare, majorate cu coeficientul de ierarhizare conform clasei de salarizare pentru fiecare membru de sindicat deoarece salariile acestora se evidențiază diferit: unul este inginer, altul muncitor calificat, altul economist, mecanic mașini grele de cale, contabil, sef district etc. si sunt plătiți in funcție de pregătire, calificare, răspunderea pe care o au, concura la siguranța circulației, răspund de viețile calatorilor si a salariaților, sunt testați profesional anual, au examene psihologice si medicale efectuate la zi, si nu pot fi plătiți la salariul minim ca un muncitor necalificat - așa cum instanța de fond in mod greșit a apreciat.
Hotărârea atacata este greșita, întrucât dispozițiile legale, invocate in cererea de chemare in judecata, respectiv dispozițiile HG 1125/2011, HG 23/2013 care prevăd in conținutul art.l al fiecărei hotărâri cuantumul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, iar in cadrul art. 2 se prevede in mod imperativ ca nivelul salariului de baza potrivit încadrării nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara, garantat in plata si prevăzut la art. 1.
Dispozițiile art.l si art.2, din cele doua HG-uri menționate sunt in esența aceleași, cu excepția nivelului concret al salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, respectiv 700 lei/luna, 750 lei/luna si pentru drepturile solicitate din CCM UNIC la NIVEL de RAMURA TRANSPORTURI - prelungit tacit conform art.4 alin.2.
Aceste prevederi au fost interpretate eronat de către instanța, in sensul ca s-a apreciat ca ar fi aplicabile numai in ipoteza in care s-ar negocia cu angajatorul in cadrul CCM pe unitate. Or, dispozițiile imperative ale Hotărârilor de Guvern si CCM unic la nivel de ramura transporturi, au putere de lege, si nu sunt negociabile, nici in cadrul CCM pe unitate si nici in CIM.
Aceste dispoziții legale constituie legea speciala in acordarea drepturilor salariale a personalului bugetar si nu deroga sub nici o forma de la legea generala, mai precis art. 164 alin.2 din Codul Muncii care prevede ca „angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim pe tara".
De altfel si aceste dispoziții din Codul muncii sunt ignorate total de instanța de fond, care apreciază in final ca o astfel de obligație de a nu negocia valoarea clasei 1 de salarizare sub nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata, nu exista.
In conformitate cu dispozițiile art. 480 alin.2, solicită admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii apelata si admiterea acțiunii.
In drept, își întemeiază cererea de apel pe dispozițiile art. 466 Cod proc. Civ.
Conform art. 1 și 2 din HG 1193/2010 „salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
Cât privește HG 1225/2011 în art. 1 și 2 s-au prevăzut următoarele: „Art. 1 - Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
In anul 2013, conform HG nr. 23/2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a stabilit la 750 lei lunar.
Dispozițiile legale menționate au creat obligații pentru angajatori numai sub aspectul cuantumului salariilor de bază minime brute ce urmau a fi achitate în perioada de referință a fiecărui act normativ menționat.
Potrivit art.164 (1) Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește prin hotărâre de guvern.(2)Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară.(3)Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea disp.art.164 alin.3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale.
Din înscrisurile depuse de intimată la dosar rezultă că salariul de bază acordat salariaților, este superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate de recurent.
Astfel, la dosar intimata a depus „tabelul nominal cu salariile de baza brute in perioada 01.01.2011 – 31.12.2011” in care sunt precizate toate salariile brute obținute de catre fiecare reclamant care a lucrat in cadrul unitații in perioada respectiva si din care rezulta ca aceștia au obținut un salariu de baza, respectând salariile stabilite prin hotărârile de guvern amintite.
Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci de salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul iar dispozițiile legale menționate mai sus impun doar obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă cuantumul minim al remunerației ce poate fi acordată salariaților, având menirea de asigura mijloacele minime de subzistență, satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
Curtea constată astfel că nu au fost încălcate disp.art.164 alin.2 și 3 Codul muncii, iar CCM nu încălca dispozițiile actelor normative invocate de apelant.
În temeiul art. 480 alin.1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. T. SINDICALĂ DRUM DE F. C. cu sediul în C., . – 7, județul D., în numele și pentru salariații menționați în anexa la acțiune, împotriva sentinței civile nr. 336 din 27.01.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI cu sediul în București, . 38, sector 1 prin SUCURSALA REGIONALA DE CĂI FERATE C., cu sediul în C., ..
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015
Președinte, O. C. G. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. H. D. |
Red.jud. L.Bunea22.06.2015
Jud.fond
Tehnored. A.G./2ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1134/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 764/2015.... → |
|---|
