Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 927/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 927/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 5824/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 927
Ședința publică de la 20 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant C. I., domiciliat în C., .. K14, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 5522/14.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA – prin Sucursala Transport Feroviar de Călători C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen legal,
- prin serviciul registratură apelantul-reclamant a depus concluzii scrise,
- în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 223 Cod proc. civ.
Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, apreciază pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința apelată Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA – prin Sucursala Transport Feroviar de Călători C..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, pe perioada dedusa judecatii, a fost angajat al societății parate.
În ceea ce privește clauzele CCM referitoare la valoarea salariului minim brut, se reține că, potrivit art. 1 din HG 1193/2010 "Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."
Potrivit art. 2 din același act normativ "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1."
De asemenea, prin HG nr. 1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pe anul 2012 la o valoare de 700 lei lunar.
În speță, s-a constatat că reclamantul, în stabilirea drepturilor sale salariale pe anul 2011-2012, se raportează la formula de calcul prevăzută în CCM unic la nivel de unitate pe anii 2011 - 2012, formulă în baza căreia salariul său s-a calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate, la o valoare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și a coeficientului 1 de ierarhizare.
Astfel, s-a constatat că acest din urmă salariu de bază brut este sub valoarea prev. de HG 1193/2010 și, respectiv, de HG nr. 1225/2011.
Aceste acte normative însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Prin urmare, nu există o formulă de calcul în baza căreia să poată fi stabilit salariul reclamantului, formulă în care salariul minim brut garantat pe țară prev. de HG 1193/2010 și HG 1225/2011 să intre ca și termen, ci angajatorii trebuie doar să respecte acest prag minim, prag care este anual stabilit, dovadă că HG 1193/2010 a fost abrogat prin HG nr. 1225/2011 care stabilește un alt cuantum al acestui salariu minim brut garantat.
Or, salariul de bază al reclamantului a fost stabilit la un nivel mult mai mare decât cel prevăzut de actul normativ emis de guvern, așa cum rezultă din chiar actele adiționale la contractul colectiv de muncă, depuse la dosarul cauzei.
Reclamantul a mai invocat și disp. art. 164 alin 1, 2 C. muncii, dispoziții care prevăd că "Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor și că "Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară ".
Totodata, potrivit art. 11 C. muncii, "Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă."
Așa cum s-a arătat mai sus, cerințele acestor texte au fost respectate, reclamantul având un salariu de bază brut negociat cu mult mai mare decât salariul minim brut garantat pe țară.
Mai mult, aceste dispoziții legale nu fac vreo referire la o formulă de calcul prin care salariul să se calculeze prin raportare la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate și care să țină seama de valoarea salariului minim brut garantat pe țară, ci prevăd doar obligația angajatorului de a stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă al căror cuantum să nu fie mai mic decât valoarea salariului minim brut garantat prev. de HG 1193/2010 si de HG nr. 1225/2011.
De altfel, acest salariu minim brut garantat a existat și în perioada de valabilitate a CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, dovadă fiind în acest sens HG 1051/2008 care a fost abrogat prin HG 1193/2010 invocat de reclamanta.
Pentru perioada anterioară 01.01.2011 reclamanta nu a invocat nerespectarea HG 1051/ 2008, respectiv că salariul său s-ar calcula raportat la această valoare a salariului minim brut garantat prev. de HG 1051/2008, ci că se raportează doar la valoarea salariului prev. de clasa 1 de salarizare menționată în CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Potrivit Art. 132 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:
"(1)Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
(2)La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal.
(3)Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
(4)Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile."
În conformitate cu art. 142 din același act normativ, sunt lovite de nulitate clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea drepturilor minimale prevăzute de lege sau de contractele colective încheiate la nivel superior.
Având în vedere constatările de mai sus, văzând că salariul minim brut al reclamantului pe perioada dedusă judecății a avut o valoare mult mai mare decât valoarea salariului minim brut garantat pe țară, instanța a apreciat ca neîntemeiate cererile privind obligarea paratei sa îl plătească la valoarea salariului de bază minim brut de 670 lei, stabilit de HGR nr.1193/2010 pe perioada 01.01._11 calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției si obligarea pârâtei să îl plătească la valoarea salariului de bază minim brut de 700 stabilit de HGR nr.1225/2011 pe perioada 01.01._12, respingându-le, si, in raport de aceasta soluție, a respins și cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că sentința apelată ca fiind vădit neîntemeiată, pronunțată prin interpretarea eronată a clauzelor contractuale și aplicarea greșită a normelor legale în materia dreptului muncii.
In fapt, prin acțiunea formulată, a solicitat pârâtei să-mi plătească diferențele salariate dintre cele cuvenite calculate la clasa de salarizare 40, raportat la valoarea salariului de bază minim brut de 670 lei, pentru perioada 01.01._11, stabilit pentru anul 2011 conf. H.G. nr. 1193/24.11.2010 și să-i plătească diferența dintre drepturile salariale de care am beneficiat, calculate la clasa de salarizare 40 pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 01.01._12, conf. H.G. nr. 1225/14.12.2011, (calculat conform dispozițiilor din Anexa nr. 1, rap. la disp. art. 7 din CCM pe anii 2011-2012).
În susținerea cererilor, a arătat că avea obligația legală, stabilită de disp. art. 40 lit. c și art. 41 alin. 1 din Codul muncii să-mi calculeze drepturile salariale prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut de 670 lei, pentru perioada 01.01._11, stabilit pentru anul 2011 conf. H.G. nr. 1193/24.11.2010 - respectiv de 700 lei pentru perioada 01.01.2012 - conf. H.G. nr. 1225/14.12.2011.
Aceste pretenții sunt în deplin acord cu disp. art. 229 alin. 4 din Codul muncii: „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar angajatorul are obligația să acorde toate drepturile ce decurg din lege și din contractele încheiate, în acord cu disp. art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, rap. la disp. art. 2 alin. 6 din CCM pe anii 2010-2012.
Prin hotărârea atacată, instanța i-a respins în mod neîntemeiat acțiunea.
Astfel, în mod greșit instanța a reținut că nu există o formulă de calcul în baza căreia să poată fi stabilit salariul subsemnatului luându-se ca bază de calcul nivelul salariului minim brut pe țară.
In realitate această formulă există și este o clauză de importanță majoră inserată în toate contractele colective de muncă la nivel de unitate și la nivel de ramură, la care am și făcut referire - respectiv disp. Art. 7 alin. 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012, cu privire la coeficienții de salarizare și prevederile din Anexa 1 la CCM - cu privire la formula de calcul utilizată pentru stabilirea drepturilor bănești.
Tot greșit reține instanța că salariul meu a fost stabilit la un nivel „mult mai mare decât în actul normativ emis de guvern". In realitate, aceste acte normative stabilesc, așa cum am mai arătat, nivelul minimal pe care este obligat să-1 respecte orice angajator, însă la nivelul unității noastre acesta constituie un element al formulei de calcul pe baza căreia se stabilesc drepturile bănești în funcție de gradul de calificare, seriozitate în muncă, experiență profesională etc.
Toate textele de lege invocate de către instanța de judecată în motivarea respingerii cererii mele nu numai că nu interzic aplicarea formulei de calcul validată în CCM la nivel de unitate, dar - ceea ce legea nu interzice, permite.
In consecință, singurul motiv invocat de instanță în motivarea - greșită, în opinia sa - respingerii acțiunii subsemnatului este acela că salariul meu a fost stabilit la un nivel „mult mai mare decât în actul normativ emis de guvern", intervenind astfel nepermis în raporturile contractuale stabilite între reprezentanții sindicatelor și cei ai patronatelor din cadrul unităților din rețeaua CFR.
Potrivit disp. art. 3 alin. 1 din CCM la Nivel de R. transporturi pentru anii 2010-2012 „Clauzele acestui Contract Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora", iar conf. disp. art. 2 alin. 6 din același CCM, „în situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din Contract, în condițiile prevăzute de acesta ".
În drept, invoc disp. art. 466 și 476 c. pr. civ., rap. la disp. H.G. nr. 1193/2010 și H.G. nr. 1225/14.12.2011, disp. art. 41 alin. 5 din Constituție și art. 2 alin. 6 CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pentru anii 2010-2012.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.164 (1) Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește prin hotărâre de guvern.
(2)Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară.
(3)Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea disp. art. 164 alin. 3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaților .
Din înscrisurile depuse de intimată la dosar rezultă că salariul de bază acordat salariaților, este superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate de apelant.
Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci de salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul iar dispozițiile legale menționate mai sus impun doar obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă cuantumul minim al remunerației ce poate fi acordată salariaților, având menirea de asigura mijloacele minime de subzistență, satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
Din înscrisurile depuse la dosar respectiv copia actului adițional și copia carnetului de muncă rezultă că salariul apelantului a fost ,începând 17 06 2011,în cuantum de 1818 lei,superior salariului minim garantat în plata prevăzut de lege.
Curtea constată astfel că nu au fost încălcate disp.art.164 alin.2 și 3 Codul muncii, iar CCM nu încălca dispozițiile actelor normative invocate de apelant.
Corect a reținut instanța de fond că HG 1193/2010 și HG 1225/2011 invocate prin precizarea depusă, nu fac referire la modalitatea de calcul a salariului ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut ,pe care angajatorul l-a respectat.
Pentru considerentele expuse, apelul este nefondat și în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant C. I., domiciliat în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5522/14.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA – prin Sucursala Transport Feroviar de Călători C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 Februarie 2015.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G. 27 Februarie 2015
Jud. fond: M. N.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 925/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 726/2015.... → |
|---|
