Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1989/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1989/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 3568/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1989
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Președinte: - P. P.
Judecător: - M. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. în numele membrului de sindicat M. C. M., cu sediul în Slatina, .. 64B, jud. O., împotriva sentinței civile nr. 92/05.02.2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA G. O.,cu sediul în ., C. L. AL C. O., cu sediul în ., P. C. O. - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, precum și solicitarea apelantului reclamant de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantului reclamant de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința civilă nr.92/05.02.2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al comunei O., jud. O. și P. comunei O.- Instituția Primarului.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C. L. al comunei O., jud. O. și P. comunei O.- Instituția Primarului cu sediul în localitatea O., Jud. O., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, cu privire la petitele 1, 2 și 4 ale cererii.
S-au respins petitele 1, 2 și 4 ca fiind prescrise.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, cu privire la petitele 3 și 5, pentru perioada 01.01._11.
S-au respins petitele 3 și 5, pentru perioada 01.01._11, în contradictoriu cu pârâta Școala G. O., ca fiind prescrise.
S-a respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în Slatina, .. 64B, județul O. în calitate de reprezentant legal al membrului de sindicatMatei C.-M., CNP_, în contradictoriu cu pârâta Școala G. O., cu sediul în localitatea O., jud. O., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al comunei O. și P. comunei O. - Instituția Primarului, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut:
Din examinarea excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al comunei O. și P. comunei O. - Instituția Primarului, pe baza actelor depuse la dosarul de fond și în raport de dispoz. art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, s-a reținut că întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciara, lui i-a revenit obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a paratului.
Cum în speță s-a solicitat acordarea unor drepturi bănești cuvenite cadrelor didactice, cu titlul de drepturi salariale neîncasate, iar debitor al obligației de plată a salariului este angajatorul, respectiv unitatea școlară, instanța a reținut că pârâții C. L. al comunei O. și P. comunei O. - Instituția Primarului, nu justifică, în raportul juridic dedus judecății, calitatea procesuală pasivă, întrucât între membrul de sindicat și aceste instituții nu există raporturi juridice de muncă.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția de fond, absolută și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată împotriva acestor pârâți.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de munca, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății l-a constituit drepturi de natură salarială solicitate de reclamant pentru membrul de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii și având in vedere data la care a fost introdusă acțiunea – 10.12.2014, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit raportat la petitele 1, 2 și 4, precum și cu privire la petitele 3 și 5, pentru perioada 01.01._11.
În ceea ce privește fondul:
Conform adeverinței aflate la fila 17 din dosarul de fond, membrul de sindicat reprezentat în speță a îndeplinit funcția de profesor în cadrul unităților de învățământ pârâte în perioada 2009 – 2011 și nu a beneficiat de plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008,.
Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut valoarea coeficientului de multiplicare de 1,000:400,00 lei pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient ce a reprezentat valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior publicării actului normativ, prin O.U.G. nr. 136/28.10.2008 s-au adus modificări O.G. nr. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008, în sensul reducerii majorărilor salariale. Acest act normativ, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale.
Prin O.U.G. nr. 151/10.11.2008 s-au redus majorările salariale în sensul stabilirii valorii coeficientului de multiplicare de 1,000:299,933 lei.
Prin decizia nr. 842/02.06.2009 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008.
Prin decizia nr. 3/04.04.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind următoarele: „Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008, și nr. 1/2009, dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009”.
Conform art. 30 lin. 5 din Legea nr. 330/2009, „ În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.
În art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 se prevede: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai—decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009”, iar potrivit art. 30 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 330/2009, „Noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
Potrivit art. 1 alin 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „ Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
Prin decizia nr. 11/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/3009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a stabilit că personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31.12.2009, are dreptul începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raportul cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Concluzionând asupra celor expuse mai sus, s-a constatat că personalul didactic de predare, a beneficiat de drepturi salariale în perioade diferite de încadrare, care au fost calculate incorect, nefiind aplicate dispozițiile Legii nr. 221/2008 și fiind încălcate dispozițiile art. 3 lit. c și art. 30 alin. 5 lit. a din Legea nr. 330/2009.
Unitatea de învățământ pârâtă a calculat salariile membrilor de sindicat în funcție de valoarea coeficientului de multiplicare de 1,000:299,933 lei, în loc de 1,000:400,00 lei, cum s-a prevăzut în Legea nr. 221/2008 pentru personalul didactic de predare, instruire/pregătire practică și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar.
In ceea ce privește perioada pentru care poate fi făcută aplicarea acestui algoritm de calcul al drepturilor salariale, Tribunalul retine ca prin Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 323 din 10 mai 2011, s-a aprobat un nou sistem de salarizare.
În anul 2011, odată cu . Legii nr. 63/2011, algoritmul de salarizare a personalului didactic de predare și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar s-a schimbat, astfel ca nu se mai utilizează coeficienți de multiplicare si valoare de referință, ci indemnizații în raport cu un salariu de încadrare cu limite minime si maxime de transe de vechime, funcție didactica, grad, treaptă profesională.
Conform art. 1 din acest act normativ „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege”.
Față de această situație, pentru perioada 10.12.2011 – 31.12.2011 (având în vedere și adeverința 1132/03.12.2014 fila 17 dosar fond ), pentru considerentele de fapt și de drept prezentate mai sus (. 11.05.2011 a Lg. 63/2011), tribunalul a respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., în numele membrului de sindicat M. C. M., în contradictoriu cu pârâta Școala G. O., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. în numele membrului de sindicat M. C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat următoarele:
I. Codul civil prevede:
Art.2512: Invocarea prescripției de partea interesată
(1)Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin
reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2)Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3)Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi
în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția. Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. în consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), apreciază că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, cere a se avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
II. În opinia apelantei termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 - ne referim, desigur, la O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008. O.U.G. nr. 1/2009. O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.
În egală măsură, nici dreptul membrilor de sindicat nu putea fi considerat născut la data de 01.10.2008, din moment ce existau prevederi legale în vigoare care îl suspendau - sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ (sentința civilă nr. 18/19.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 4730/14.10.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal). Respectivele dispoziții și-au încetat aplicabilitatea abia după publicarea în Monitorul Oficial a ultimei decizii de constatare a neconstituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului, enumerate mai sus, dată până la care termenul de prescripție a fost suspendat. Decizia în cauză poartă numărul 124/09.02.2010 și privește neconstituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 41/2009; ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272/27.04.2010, astfel că, de la această dată, curge termenul de prescripție.
În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispozițiile nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). în condițiile în care pretențiile vizează drepturi salariale care se acordă lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga sumă, ci gradual, lună de lună, din moment ce vorbim de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.
În susținerea acestui motiv de apel, invocă jurisprudența instanțelor din România.
În consecință, pentru motivele de mai sus, precum și față de cele detaliate în cererea de chemare în judecată, precum și în raport de practica invocată - inclusiv a Curții de Apel C., apreciază că se impunea admiterea în integralitate a acțiunii și obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 - 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
III. Un alt motiv pentru care s-a apreciat că admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune este nelegală îl constituie acela că Tribunalul a ignorat dispozițiile exprese ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii. Textul în cauză prevede: (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este ÎNTRERUPT în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului."
Tribunalul ignoră acest text, care instituie întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ pârâtă) a recunoscut legitimitatea pretențiilor tuturor salariaților din unitate - personal didactic auxiliar și nedidactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariu! cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat. începând cu data de 01.10.2008 și până la data 13.05.2011.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii până la data de 31.12.2011:
„Art. 1 (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu." Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârât a drepturilor cuvenite personalului didactic de predare și didactic auxiliar - deci inclusiv reclamantului - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010. Sumele achitate sunt DREPTURI SALARIALE, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanța trebuia să respingă excepția și să constate că acțiunea a fost depusă în termen.
În sensul susținerilor acestora, înțelege să invoce și practica Tribunalului G. - Secția I Civilă. Astfel, prin sentința nr. 1969/17.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a reținut că plata eșalonată a diferențelor salariale în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă o recunoaștere a datoriei în sensul art. 708 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă: „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice mod, a datoriei".în același sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012 - invocată de noi în cererea de chemare în judecată.
În aceste condiții, apreciază că, și sub acest aspect, sentința apelată este netemeinică și nelegală.
Pentru aceste considerente, în raport și de susținerile din cererea de chemare în judecată și de practica instanțelor interne și internaționale, apreciază că apelul este fondat, astfel că solicită să fie admis astfel cum a fost formulat, să fie casată în tot sentința nr. 75/2015 și, rejudecând cauza pe fond, să fie respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și să fie admisă cererea astfel cum a fost formulată.
În drept: își întemeiază prezentul apel pe dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 266 și urm și art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 2512 și art. 2513 din Codul civil, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de apel invocat care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul cod civil este nefondat.
Este adevărat că art.2512 noul Cod Civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01 10 2011, deoarece în art. 6 alin. 4 prevede că „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens, a decis și ÎCCJ prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrii de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009, la data formulării acțiunii, 10.12. 2014, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
În ceea ce privește susținerea apelantei că termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, Curtea constată că este nefondată .
Potrivit art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Curtea reține că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior adoptării Legii 221/2008 de către Parlament, au fost emise de către puterea executivă mai multe ordonanțe de urgență - OUG nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/10.11.2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 prin care s-au redus valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Atât OUG nr. 136/2008, cât și O.U.G. nr. 151/10.11.2008 și OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1221/12.11.2008, nr. 842/02.06.2009 și nr. 989/30.06.2009 ale Curții Constituționale, decizii ce au avut în vedere, în esență, faptul că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat prin Constituție.
Dar, această succesiune de acte normative nu a afectat dreptul reclamantului de a acționa în judecată angajatorul pentru a fi obligat la plata diferențele salariale, rezultate ca urmare a greșitei aplicări a Legii nr. 221/2008 .
Chiar dacă s-ar accepta interpretarea apelantului că termenul de prescripție curge de la pronunțarea de către Curtea Constituțională a ultimei decizii prin care constată neconstituționalitatea actelor normative care au împiedicat angajatorii să utilizeze la calculul drepturilor salariale pentru cadrele didactice elementele prev. de Legea nr.221/2008, respectiv data de 27 04 2010, și, în raport de această dată și față de data formulării acțiunii 10.12. 2014, termenul de 3 ani de prescripție este împlinit.
Față de aceste argumente, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc. civ., să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. în numele membrului de sindicat M. C. M., cu sediul în Slatina, .. 64B, jud. O., împotriva sentinței civile nr. 92/05.02.2015, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA G. O.,cu sediul în ., C. L. AL C. O., cu sediul în ., P. C. O. - INSTITUȚIA PRIMARULUI.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, A. P. |
Red.Jud.M.C.
Tehn.I.C./Ex.4/27.04.2015.
Jud.Fond/ O.M. P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 285/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 286/2015.... → |
|---|
