Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2954/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2954/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 6630/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2954
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător E. B.
Grefier M. V. A.
************************
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul reclamant C. I., cu domiciliul ales în Drobeta T. S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3/08.01.2015, pronunțată de Tribunalul M. - Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA, cu sediul în C., ., Județul D., având ca obiect drepturi bănești Diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut (17.09._13; 01.02._13; 01.07._13; 01.01._14; 01.07._14).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant C. I., lipsind intimata pârâtă S. "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Apelantul reclamant C. I., a învederat instanței că nu mai are cererii de formulat și excepții de invocat.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Cod de procedură civilă, raportat la art. 216 Cod de procedură civilă și art. 482 Cod de procedură civilă, a acordat cuvântul asupra apelului.
Apelantul reclamant C. I., a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față
Tribunalul M. prin sentința civilă nr.3 de la 08.01.2015 a respins acțiunea formulată de reclamantul C. I. – CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., . în contradictoriu cu pârâta S. "C. Marfă "SA- Sucursala Banat-Oltenia - CUI_, cu sediul în C., ., județul D. .
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul C. I. este angajatul pârâtei S. ”C. Marfă” SA – Sucursala Banat Oltenia, desfășurând activitate ca mecanic locomotivă automotor la Depoul Exploatare C., Remiza Drobeta T. S. (conform adeverinței nr.4790/2014 emisă de angajator).
Prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat obligarea pârâtei S. ”C. Marfă” SA – Sucursala Banat Oltenia la plata actualizată a diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa 1 la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare pe perioada pe perioada 17.09._13, de 750 lei pe perioada 01.02._13, de 800 lei pe perioada 01.07._13, de 850 lei pe perioada 01.01._14, de 900 lei pe perioada 01.07._14 și drepturile plătite în funcție de timpul efectiv lucrat, conform art. 7 alin.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012 și 2012/2014, precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie; de asemenea, a solicitat să fie obligate pârâtele la plata dobânzii legale calculată în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la data plății efective, precum și la plata contribuțiilor și impozitelor aferente drepturilor salariale neplătite.
În baza art.248 Cod pr. civilă, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta S. ”C. Marfă” SA – Sucursala Banat Oltenia.
În acest sens s-a reținut că prin acțiunea dedusă judecății se solicită plata diferențelor salariale pe perioada 17.09._14 calculate în raport de contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și de hotărârile de guvern privind salariul minim pe economie.
Față de solicitarea reclamantului s-a constatat că, anterior, pe rolul Tribunalului M. a fost înregistrat și dosarul nr._ având ca obiect acțiunea formulată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Remiza T. S. în numele reclamantului C. I. în contradictoriu cu pârâtele S. „C. Marfă” SA București și S. „C. Marfă” SA – Sucursala Banat Oltenia, prin care s-a solicitat și plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa I la aplicarea claselor de ierarhizare conform art. 7 al.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2014, precum și cu hotărârile de guvern privind salariul minim pe economie și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.01.2011 – 31.02.2013 în funcție de timpul efectiv lucrat, iar pe perioada 01.02.2013 – 31.03.2013 în raport de un salariu de 750 lei corespunzător cls. I de salarizare având în vedere HG nr. 23/2013.
Prin sentința nr.3758/2013 a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare conform art.7 alin.3 coroborat cu Anexa nr. 1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și HG 1225/2011 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 16.02._13 și a diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei corespunzător clasei I de salarizare conform HG nr. 23/2013 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.02.2013 – 31.03.2013, în funcție de timpul efectiv lucrat, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele, iar prin decizia nr.641/12.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise apelurile, a fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea.
Potrivit art.431 Cod pr. civilă „ nimeni nu poate fi chemat în judecată de 2 ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, oricare dintre părți putând opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu care are legătură cu soluționarea acestuia din urmă ”.
În raport de dispozițiile legale citate se constată că, anterior, între reclamant și pârâte s-a mai desfășurat un litigiu referitor la plata acelorași diferențe salariale solicitate pe perioada 01.01.2011 – 31.03.2013 care include și perioada 17.09._13, litigiu soluționat definitiv prin decizia nr. 641/12.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel C..
Față de faptul că în cauza de față s-a solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata acelorași diferențe salariale pe perioada 17.09.2011 – 31.03.2013, iar această solicitare a fost analizată prin hotărârea judecătorească menționată anterior, s-a constatat că există autoritate de lucru judecat referitor la plata diferențelor salariale solicitate pentru perioada arătată.
Cât privește acordarea diferențelor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut prevăzut de hotărârile de guvern și de contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe perioada 01.04._14, Tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin.1, 2 din HG nr.23/2013 „începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră, iar începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,74 lei/oră”. În art.2 din același act normativ se prevede că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
Prin art. 1 al.1, 2 din HG nr.871/2013 se prevede că începând cu data de 1 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră, iar începând cu data de 1 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră”. Art.2 din același act normativ dispune că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1”.
În raport de prevederile hotărârilor de guvern succesive referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se constată că în stabilirea drepturilor salariale pe anii 2013-2014, reclamantul se raportează la formula de calcul prevăzută în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2012/2014 susținând că i s-a plătit un salariu corespunzător clasei de salarizare convenită cu angajatorul, dar pornind de la clasa 1 de salarizare corespunzătoare unui salariu minim brut de 600 lei, ci nu unui salariu minim brut așa cum este prevăzut în hotărârile de guvern susmenționate.
Cât privește această susținere a reclamantului instanța a constatat că hotărârile de guvern invocate nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern menționate anterior, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1, 2, Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.
Din actele adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului rezultă că salariul de bază acordat acestuia în perioada în litigiu a fost de 1.566 lei, fiind superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern menționate.
Faptul că acest salariu de bază este stabilit conform contractelor colective de muncă pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern, cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste acte normative.
Hotărârile de guvern invocate nu fac referire la salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci la salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ci are o formulă proprie de calcul, iar dispozițiile legale menționate anterior impun numai obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Așa fiind, s-a constatat că pârâta în calculul salariului de bază al reclamantului nu au încălcat dispozițiile art.164 Codul muncii.
Cât privește invocarea de către reclamant a disp. art. 106 punctul 8 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011/2012 se constată că în acest articol se prevede că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze dispozițiile referitoare la coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. La finalul Anexei 1 s-a precizat că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, conform formulei și coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010.
În art.98 punctul 6 din contractul colectiv de muncă 2012/2014 s-a menționat că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă să negocieze acordarea drepturilor care, pe durata valabilității prezentului contract, nu se acordă, respectiv coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. La finalul Anexei 1 se arată că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010. Într-o notă de la final se stipulează că orice referire cuprinsă în textul acestui contract, cu privire la sau în legătură cu drepturile menționate în prezentul capitol, nu este aplicabilă pe durata de valabilitate a acestui contract, scopul menționării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă.
Cum aceste contracte colective de muncă sunt rezultatul negocierii dintre angajator și organizația sindicală care-i reprezintă pe salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, rezultă că aceasta a fost voința părților contractante, iar executarea acestor contracte este obligatorie atât pentru angajator, cât și pentru salariați.
Prin urmare, angajatorul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.40 alin.2 lit.c Codul muncii acordând reclamantului drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, astfel că petitul privind obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale este neîntemeiat, fiind respins .
Ca efect al respingerii petitului principal privind plata diferențelor salariale, capetele de cerere accesorii privind actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație, acordarea dobânzii legale aferente sumelor solicitate, precum și plata contribuțiilor și impozitelor aferente acestor diferențe salariale au fost respinse.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In fond: Prin sentința pronunțată instanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele, prin care a solicitat ca pârâtele să calculeze și să-i plătească diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa 1 la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare, respectiv 700 lei pe perioada 11.09.2011 – 31.01.2013, 75O lei pentru perioada 01.02._13, 800 lei pentru perioada 01.07._13, 850 lei pentru perioada 01.01._14 și drepturile efectiv plătite în funcție de timpul efectiv lucrat-conform art.7, alin.3 și art.106, alin.8,coroborate cu Anexa nr.1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011-2012 si 2012-2014 precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie, de asemenea asolicitat să fie obligate pârâtele la plata actualizată a acestor sume și a dobânzii legale calculată în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la data plății efective, precum și la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către casa de pensii și a impozitelor în temeiul art. 40 alin. 2 lit.f, din Codul Muncii cu cheltuieli de judecată.
1. Consideră că instanța de fond în mod greșit a respins petitul privind plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, 750 lei, 800 lei, 850 lei și drepturile efectiv plătite întrucât drepturile salariale solicitate rezulta din Contractul Colectiv Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat la M.M.F.E.S sub nr. 722/03/24 01 2008 ,CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 ce a fost înregistrat la M.M.F.E.S. -ITM București sub nr. 15/16 02 2011, ,CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2012-2014 ce a fost înregistrat la M.M.F.E.S. -ITM București sub nr. 108/20 04 2012 ,HG. Nr. 1193/2010,nr. 1225/2011,nr. 23/2013 si nr. 871/2013 privind salariul minim pe economie,iar potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca precum si ale art. 969 din Codul civil pentru perioada anterioara datei de 21 mai 2011 si art. 148 din Legea nr. 62/ 2011 privind dialogul social pentru perioada următoare .aceste convenții au putere de lege intre părțile contractante si executarea este obligatorie pentru părți, având în vedere că la art. 32 alin 2 din cele doua CCM aplicabile pe perioada in litigiu se prevede în mod expres că „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor"
Apelantul solicită să se observe că drepturile solicitate rezultă și din cuprinsul art.7 alin .3 coroborate cu anexa 1 din CCM la nivel de unitate în baza cărora pârâtele aveau obligația să-i calculeze și să-i plătească salariul potrivit clasei de salarizare negociate și prevăzute în CIM pornind de la un salariu minim brut corespunzător clasei I de 700 lei, 750 lei, 800 lei, 850 lei și nu unui salariu minim brut de 600 lei așa cum a fost calculat salariul său în perioada precizată în acțiune.
Un argument în susținerea celor expuse în acțiune îl constituie și prevederile art.10 alin. 1 din Leg. nr.284/2010 și art. 4 alin 1 din Leg. 283/2011 la care instanța de fond face referire și în motivare respectiv" salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referința" ori valoarea de referință nu poate fi 600 lei atâta timp cât angajatorul a stabilit valoarea clasei I de salarizare la 700 lei,750 lei,800 lei,850 lei mai mult decât atât S. C. MARFA SA nu este societate bugetară ci o societate pe acțiuni la care statul este unic acționar, încadrarea pe care o face instanța de fond salariaților societății pârâte că aceștia sunt bugetari este eronată.
Arată apelantul de asemenea că după . hotărârilor de guvern privind majorarea salariilor minime pe economie parata a modificat valoarea salariilor de încadrare la nivelul claselor 1-8 de aceasta modificare beneficiind numai o parte din salariații societăți aceasta măsura fiind discriminatorie pentru salariații având clasa de salarizare prevăzuta in CIM 9-46. Mai mult, pentru perioada anterioara datei de 01.01.2011 s-a adresat instanței de judecată care a stabilit în mod irevocabil ca pârâtele să-i calculeze și să-i plătească salariul potrivit clasei de salarizare negociate pornind de la un salariu minim brut de 700 lei corespunzător clasei I.
Dovada celor arătate înțelege să o facă cu înscrisurile de la dosar si cele ce vor fi depuse in apel, precum si orice alte mijloace de proba a căror necesitate de a fi administrate ar reieși din dezbateri.
Solicită totodată obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers procedural.
La data de 23.03.2015, intimata S. „C. Marfă”SA a depus ÎNTÂMPINARE, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
Apelul nu este fondat.
Așa cum a reținut și instanța de fond prin hotărârile de guvern invocate de către apelantul-reclamant statul garantează plata unui salariu de bază minim, pentru toți salariații, stabilind totodată obligația angajatorilor de a nu acorda salariaților un salariu de bază mai mic decât acela.
Acest lucru s-a întâmplat și în cazul apelantului angajatorul acordându-i acestuia un salariu de bază superior celui reglementat de actele normative invocate.
Faptul că acest salariu este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de hotărârea de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare ci de salariul de bază al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Susținerile apelantului în sensul că CCM ar încălca dispozițiile actelor normative invocate, nu pot fi primite, nefăcând obiectul judecății în prezenta cauză, instanța nefiind investită cu o asemenea cerere.
Nu au relevanță în cauză nici prevederile art. 10 din Legea nr. 284/2010, invocate de către apelant, salariul acestuia fiind stabilit, așa cum s-a arătat potrivit prevederilor CCM și nu acestui act normativ.
De altfel chiar apelantul arată în cererea de apel că salariul său de bază este mai mare decât cel minim pe economie stabilit de actele normative invocate, dar consideră în mod eronat că acesta ar fi trebuit calculat nu în funcție de salariul de bază pentru clasa 1 de salarizare cum este prevăzut în CCM, ci în funcție de salariul minim pe economie.
Având în vedere considerentele arătate, precum și cele reținute de instanța de fond, Curtea constată că apelul formulat de către apelant este nefondat urmând ca în baza art. 480 Cod proc. civ. să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C. I., cu domiciliul ales în Drobeta T. S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3/08.01.2015, pronunțată de Tribunalul M. - Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA, cu sediul în C., ., Județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015
Președinte, M. L. | Judecător, E. B. | |
Grefier, M. V. A. |
29.06.2015
Red.jud.M:L.
4 ex/AS
j.f.M.N.Mud ava
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1042/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2708/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
