Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3035/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3035/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 285/104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3035/2015
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, Județul O., împotriva sentinței civile nr.367/16.04.2015, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. NR. 1 SLATINA, cu sediul în Slatina, ..2, județul O., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.411 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul O. prin sentința civilă nr. 367 de la 16.04.2015 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește perioada 01.10.2008 – 31.12.2009 și a respinsa acțiunea formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, .. 64B, județul O., în numele membrului de sindicat P. F. C., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul ȘCOALA G. STOENEȘTI, cu sediul în orașul Slatina, . 2, județul O., ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, pe baza actelor depuse la dosar și în raport de disp. art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, s-a reținut că cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății l-a constituit drepturi de natura salarială solicitate de reclamant, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii.
Reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., în calitate de reprezentant legal, al membrilor de sindicat a solicitat obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009.
Raportat însă la data introducerii acțiunii – 26.01.2015 – s-a constatat că s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O. pentru membrul de sindicat P. F. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat următoarele:
I. Codul civil prevede:
Art 2512: Invocarea prescripției de partea interesată
(1)Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin
reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2)Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3)Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi
în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția.
Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. În consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), a apreciat că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, a solicitat ca instanță să aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil și pe interpretareaper a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
II. În opinia apelantului termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 – referindu-se, desigur, la O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008. O.U.G. nr. 1/2009. O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.
În egală măsură, nici dreptul membrilor de sindicat nu putea fi considerat născut la data de 01.10.2008, din moment ce existau prevederi legale în vigoare care îl suspendau - sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ (sentința civilă nr. 18/19.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 4730/14.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal). Respectivele dispoziții și-au încetat aplicabilitatea abia după publicarea în Monitorul Oficial a ultimei decizii de constatare a neconstituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului, enumerate mai sus, dată până la care termenul de prescripție a fost suspendat. Decizia în cauză poartă numărul 124/09.02.2010 și privește neconstituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 41/2009; ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272/27.04.2010, astfel că, de la această dată, curge termenul de prescripție.
În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispozițiile nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). În condițiile în care pretențiile reclamantei vizează drepturi salariale care se acordă lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga sumă, ci gradual, lună de lună, din moment ce este vorba de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.
În susținerea acestui motiv de apel, invocă jurisprudența instanțelor din România.
În consecință, pentru motivele de mai sus, precum și față de cele detaliate în cererea de chemare în judecată, precum și în raport de practica invocată - inclusiv a Curții de Apel C., apreciază că se impunea admiterea în integralitate a acțiunii și obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 - 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
III. Un alt motiv pentru care apreciază că admiterea excepției dreptului material la acțiune este nelegală îl constituie acela că Tribunalul a ignorat dispozițiile exprese ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii. Textul în cauza prevede: „(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului."
S-a precizat că tribunalul ignoră acest text, care instituie întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ părâtă) a recunoscut legitimitatea pretențiilor tuturor salariaților din unitate - personal didactic auxiliar și nedidactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 și până la data 13.05.2011.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii până la data de 31.12.2011:
Art. 1(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârâtă a drepturilor cuvenite personalului didactic de predare și didactic auxiliar - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010. Sumele achitate sunt drepturi salariale, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanța trebuia să respingă excepția și să constate că acțiunea a fost depusă în termen.
În sensul susținerilor sale a invocat și practica Tribunalului G. - Secția I Civilă. Astfel, prin sentința nr. 1969/17.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a reținut că plata eșalonată a diferențelor salariale în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă o recunoaștere a datoriei în sensul art. 708 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă: „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice mod, a datoriei". In același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012 – invocată în cererea de chemare în judecată.
În raport și de susținerile din cererea de chemare în judecată și de practica instanțelor interne și internaționale, se apreciază că apelul este fondat, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței și, rejudecând cauza pe fond, să se respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune și să se admită cererea astfel cum a fost formulată.
In drept și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 266 și urm și art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 2512 și art. 2513 din Codul civil, ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de apel, care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul Cod Civil, este nefondat.
Este adevărat că art.2512 Noul cod civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01 10 2011, deoarece în art. 6 alin. 4 prevede că ,,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens a decis și ÎCCJ prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrii de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cel cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009, la data formulării acțiunii, 26.01.2015, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
În ceea ce privește susținerea apelantului că termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, Curtea constată că este nefondată.
Potrivit art.268 alin.1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Curtea reține că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior adoptării Legii 221/2008 de către Parlament, au fost emise de către puterea executivă mai multe ordonanțe de urgență - OUG nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/10.11.2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 prin care s-au redus valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Atât OUG nr. 136/2008, cât și O.U.G. nr. 151/10.11.2008 și OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1221/12.11.2008, nr. 842/02.06.2009 și nr. 989/30.06.2009 ale Curții Constituționale, decizii ce au avut în vedere, în esență, faptul că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat prin Constituție.
Dar, această succesiune de acte normative nu a afectat dreptul reclamantei de a acționa în judecată angajatorul pentru a fi obligat la plata diferențele salariale, rezultate ca urmare a greșitei aplicări a Legii nr. 221/2008 .
Chiar dacă s-ar accepta interpretarea apelantului că termenul de prescripție curge de la pronunțarea de către Curtea Constituțională a ultimei decizii prin care a constatat neconstituționalitatea actelor normative care au împiedicat angajatorii să utilizeze la calculul drepturilor salariale pentru cadrele didactice elementele prevăzute de Legea nr.221/2008, respectiv data de 27 04 2010, și, în raport de această dată și față de data formulării acțiunii 23.12.2014, termenul de 3 ani de prescripție este împlinit.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea expresă sau tacită a debitorului, conform art.171 alin.2 Cod pr.civilă, trebuie precizat că aceasta trebuie să se producă înăuntrul termenului de prescripție și nu ulterior împlinirii acestuia, când plata efectuată de debitor are caracter benevol și nu produce efecte asupra prescripției împlinită.
Drepturile salariale solicitate au vizat trei perioade cuprinse între 1 oct.2008-23 dec. 2011, față de care termenul de prescripție s-a împlinit în perioada 1 oct.2011 -23 dec. 2014.
OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010, a prevăzut plata eșalonată începând cu anul 2012 a drepturilor salariale deja acordate prin hotărâri devenite executorii până la data de 31 dec.2011, iar în speță se tinde la obținerea unor astfel de hotărâri, reclamanta neavând un titlu executoriu.
Pe de altă parte în situația în care unitatea debitoare a achitat drepturile salariale solicitate, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești, nu se justifică introducerea acțiunii, deoarece într-un atare caz acțiunea este lipsită de obiect.
Față de aceste argumente, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc. civ., să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, Județul O., împotriva sentinței civile nr.367/16.04.2015, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. NR. 1 SLATINA, cu sediul în Slatina, ..2, județul O..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2015
Președinte, I. V. | Judecător, F. D. | |
Grefier, N. D. |
Red.jud.Fl.D.
4 ex/AS
j.f.V.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 111/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 1042/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
