Asigurări sociale. Decizia nr. 388/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 388/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 2668/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 388/2013
Ședința publică de la 04 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător A. C. S.
Judecător A. E. A.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul declarat de S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - în numele și pentru membrul de sindicat F. T. Nicușor împotriva sentinței civile nr. 2633 din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. B. pentru recurent, lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată; intimata, prin reprezentant, a depus la dosar concluzii scrise solicitând judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, instanța constată că recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat R. B. depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurent și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului recurentului în susținerea recursului.
Avocat R. B. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse în cererea de recurs, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2633 din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins
excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și s-a respins contestația formulată de S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat R. C., în numele și pentru contestatorul F. T. Nicușor, în contradictoriu cu intimata C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, cu sediul în București, .. 7 – 9, sector 6 ca neîntemeiata.
Potrivit art. 149 din Legea 263/2010 „(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. (2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. (3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP. (4) ..."
Potrivit art. 150 din Legea 263/2010 „(1) Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații sunt organisme de verificare, care examinează și hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale și urmăresc aplicarea corectă a legislației referitoare la pensiile publice. (2) ... (3) în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri. (4) Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia".
Potrivit art. 151 din Legea 263/2010 „(1) Hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații se comunică persoanelor în cauză și caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 zile de la adoptare. (2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare. (3) ...".
Textele enunțate instituie o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fară caracter jurisdicțional, însă o procedură atipică, deoarece decizia de pensie emisă de C. Sectoriala de P. se contestă la Comisia de Contestații din cadrul M., iar hotărârea acestei comisii este supusă controlului instanțelor de judecată.
In cauza de fata contestatorul a uzat de această procedură si a contestat decizie emisa de către C. Sectoriala de P. a M. la data de 11.01.2012 intimata primind contestatia la data de 16.01.2012 asa cum rezulta din recipisa depusa la dosar.
Desi Comisia de Contestatii din cadrul M. avea obligația in baza dispozitiilor legale mentionate anterior sa solutioneze contestatia in termen de 45 de zile de la data inregistrarii nici pana la data ramanerii in pronuntare a cauzei nu a făcut dovada solutionarii contestatiei.
Contestația reclamantului a fost înregistrată pe rolul instanței după expirarea termenului legal în care Comisia trebuie să emită o hotărâre.
Nerespectarea de către Comisia de Contestatii din cadrul M., a termenului legal de soluționare a contestației nu poate avea ca efect lipsirea reclamantului de dreptul de acces la justiție. Dacă s-ar accepta o interpretare contrară, amânarea sine die a soluționării procedurii administrative chiar de către Comisia de Contestatii din cadrul M. ar avea ca efect lipsirea de dreptul de acces la justiție, drept prevăzut atât de Constituția României cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Mai mult instanta retine ca nesolutionarea de catre Comisia de Contestatii din cadrul M. a contestatiei in termenul de 45 de zile conduce si la incalcarea dreptului contestatorului la solutionarea cauzei . deoarece potrivit jurisprudentei CEDO durata de timp in care contestatia trebuie solutionata de catre o autoritate administrativa intra in calcul duratei rezonabile de solutionare a cauzei.
Pentru aceste motive retinand ca contestatorul are dreptul de acces la justitie si la solutionarea in termen rezonabil a contestatiei sale instanta va respinge exceptia de inadmisibilitate.
Analizand probele administrate in cauza instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul a fost trecut în rezervă la data de 30.06.2003 fiindu-i stabilita
pensie de serviciu.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile militare de stat, acordate conform Legii nr. 164/2001, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 1/2011, ,,Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat
salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu,
cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor
realizate lunar de beneficiari.
Din decizia nr._/07.12.2011, ca urmare a revizuirii pensiei in baza OUG nr.
1/2011 a fost stabilita in favoarea contestatorului o pensie in cuantum brut de 3060 lei.
Prin contestatia formulata contestatorul a sustinut ca revizuirea pensiei in
temeiul OUG nr. 1/2011 aduce incalcare atât dispozițiile constituționale cât și pe cele ale legislației europene prin nerespectarea principiului neretroactivitatii legii, a drepturilor castigate si prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a drepturilor Omului si art. 14 din Conventia Europeana a drepturilor Omului
Sustinerile contestatorului potrivit carora prin revizuirea pensiei lui are loc o
incalcare a principiului neretroactivitatii legii sunt neintemeiate in conditiile in care revizuirea pensiei a avut loc in baza OUG nr. 1/2011 iar efectele deciziei s-au produs dupa . ordonantei si nu pentru o perioada anterioara intrarii in vigoare. De altfel Curtea Constitutionala in Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 a statuat ca o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune in timpul urmator intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare. Tinand cont de considerentele deciziei Curtii Constitutionale mentionate anterior instanta retine ca . legii 119/2010 si a OUG nr. 1/2011 a afectat pensiile speciale doar pentru viitor si numai in ceea ce priveste cuantumul acestora astfel incat nu se poate retine incalcarea principiului neretroactivitatii legii prin emiterea deciziei contestate de catre contestator.
Nici incalcarea principiului drepturilor castigate nu poate fi retinuta in cauza.
Astfel pensiile de serviciu se bucura de un regim diferit raportat la pensiile acordate in sistemul public de pensii. Pensiile de serviciu sunt compuse din doua elemente si anume din pensia contributiva si dintr-un supliment din partea statului care prin adunarea cu pensia contributiva sa reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit in legea speciala. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat pe cand partea care depaseste acest cuantum se suporta de la bugetul de stat. Mai mult in cazul pensiilor militarilor intregul cuantum al pensiei speciale se plateste de la bugetul de stat.
Cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivitatii se constituie .="Style8"> adevar . astfel incat diminuarea acesteia nu poate fi acceptata nici macar cu caracter temporar. Prin sumele platite sub forma contributiilor la bugetul asigurarilor sociale asiguratul si-a castigat dreptul de a primi o pensie in cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivitatii. Astfel contributivitatea ca principiu este de esenta dreptului la pensie iar derogarile chiar si temporare referitoare la obligatia statului de a plati cuantumul pensiei rezultat in urma aplicarii acestui principiu afecteaza substanta dreptului la pensie.
Daca . stabilite potrivit principiului contributivitatii
reprezinta un drept castigat nu acelasi lucru se poate afirma in privinta suplimentului
acordat de catre stat in cazul pensiilor speciale. Acordarea acestui supliment tine de politica statului in domeniul asigurarilor sociale si nu se subsumeaza dreptului fundamental la pensie.
In privinta acestui supliment statul are dreptul exclusiv de a dispune in functie de politica sociala si de fondurile disponibile asupra acordarii lor precum si asupra cuantumului si conditiilor de acordare astfel incat referitor la acesta nu se poate retine ca reprezinta un drept castigat.
In ceea ce priveste sustinerile contestatorului potrivit carora revizuirea
pensiei incalca dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a
drepturilor omului și art. 14 din Convenție instanta a retinut ca nu sunt fondate.
Astfel față de dispozițiile art. 20 din Constituție, instanta a reținut, având în vedere
și considerentele deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ, prin care s-au soluționat recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, că judecătorul național poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional la care România este parte.
Altfel spus, judecătorul național este cel care stabilește dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare tratatului internațional, raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Prin urmare, s-a examinat dacă aplicarea OUG 1/2011 a condus la încălcarea
dreptului fundamental de proprietate al reclamantului, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol la CEDO, invocat de reclamant.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol la CEDO, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe
care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general
sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Pentru a se stabili dacă revizuirea, conform legii, a pensiei militare de stat a
reclamantului produce efecte contrare art. 1 din Primul Protocol la CEDO, este necesar, în
primul rând, să se constate că pensia militară de stat este un „bun”, deci face obiectul
protecției instituite de acest text, sensul noțiunii de „bun” trebuind a fi desprins numai din
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța națională nefiind abilitată ca, în
conformitate cu propria interpretare, să lărgească sau să restrângă sfera „bunurilor” care fac
obiectul protecției instituite prin art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de „bun”
nu se limitează la proprietatea unor bunuri corporale, ci are în vedere și alte valori patrimoniale, inclusiv pensiile militare de stat. Pensiile militare de stat reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin OUG 1/2011 s-au revizuit pensiile recalculate în baza Legii 119/2010, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, OUG 1/2011 modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor cu consecința diminuării pentru reclamant a cuantumului pensiei. Această ordonanță de urgență 1/2011 reprezintă o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Însă „ingerința” a fost analizată numai din perspectiva „dreptului la respectarea
bunurilor” (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), și nu ca o încălcare de tipul „privării de proprietate”(cea de-a doua normă din același text). Această concluzie se desprinde, de asemenea, din cuprinsul deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ.
Astfel, pentru ca ingerința statului, din perspectiva dreptului reclamantului la
respectarea pensiei militare de stat, să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, aceasta trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Instanta a constatat că ingerința este legală, întrucât este reglementată de OUG 1/2011, dată în aplicarea Legii nr.119/2010, și urmărește un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
În ceea ce privește testul de proporționalitate, s-a reținut că, în cazul reclamantului, „mijlocul” utilizat pentru atingerea acestui scop legitim a fost cel al revizuirii pensiei speciale, cu consecința reducerii cuantumului pensiei.
Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența CEDO, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul asigurărilor sociale. De asemenea, Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (a se vedea Hotărârea în cauza Wieczorek c. Poloniei din 08.12.2009 par. 59, Hotărârea în cauza Mellacher c. Austriei din 19.12.1989, par. 53). Împrejurarea că statul ar fi putut găsi alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit nu prezintă relevanță în cauză, deoarece instanța judecătorească are rolul de aplicare a legii, iar nu de cenzurare a acesteia.
Așadar, s-a examinat dacă această reducere a cuantumului pensiei, reprezintă, pentru reclamant, o sarcină excesivă, disproporționată, care depășește un anumit “prag de dificultate”.
În analiza raportului de proporționalitate, judecătorul național nu poate avea în vedere decât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, în care Curtea însăși a analizat tipuri de „ingerințe” în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale. Nu se poate recurge la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional de tipul privării de proprietate), ori la alte cauze prin care au fost reclamate încălcări ale altor drepturilor fundamentale. În acest sens, se va avea în vedere, așa cum a stabilit ICCJ prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 29/2011, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei), în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
Or, din jurisprudența CEDO, s-a reținut că raportul de proporționalitate este compromis numai dacă reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii au fost stabilite, de exemplu, când reclamantul a fost lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, și nu prin raportare procentuală a diminuării cuantumului pensiei.
În ansamblul circumstanțelor obiective de analiză a testului de proporționalitate se includ criterii precum pensia medie lunară, indemnizația socială pentru pensionari, toate raportate la circumstanțele particulare ale cauzei, așa cum rezultă din decizia 29/2011 a ÎCCJ. Ori, Tribunalul a constatat că, în prezenta cauză, reclamantul nu a fost lipsit total de pensie și nici nu i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, pensia fiindu-i totuși diminuată, fără însă a-i fi impus reclamantului o sarcină excesivă, exorbitantă, lipsită de orice temei și care să depășească marja largă de apreciere pe care însăși Curtea Europeană, conform jurisprudenței sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie.
A reținut Tribunalul în acest sens și hotărârea cu privire la cererea 63.627/2011 introdusă de C. A. și alții împotriva Romăniei, hotărâre publicată în M.Of. 586/16.08.2012 și în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că deși art. 1 din protocolul 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o largă marjă de apreciere în materie de reglementare a politicii lor sociale, Curtea respectând alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, a subliniat Curtea, reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, Curtea constatând că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar de pensii prevăzut de Legea 263/2010, motivele invocate pentru adoptarea acestei legi neputând fi apreciate ca nerezonabile sau disproporționate.
A mai reținut Curtea și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii, în consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
În plus, reține Curtea că diferența de tratament invocată de reclamanți în raport de alte categorii de pensionari este discriminatorie în sensul art. 14 din CEDO dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă, ori, în speță, faptul că în prezent alte categorii de pensionari se bucură de altă modalitate de calcul, mai favorabil, ține tot de marja de apreciere a statului, motiv pentru care a apreciat Curtea că măsurile criticate de reclamanți nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcina disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
În consecință, având în vedere considerentele mai sus reținute și jurisprudența CEDO în materie, instanta a concluzionat că ingerința statului, din perspectiva dreptului reclamantului la respectarea pensiei militare de stat, a fost legală, a urmărit un scop legitim și a respectat un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat, iar prin revizuirea pensiei reclamantului conform dispozițiilor OUG 1/2011, nu s-a adus atingere dreptului fundamental de proprietate
consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
In ceea ce priveste nerespectarea principiului nediscriminarii prevazut de art.14
din CEDO instanta retine faptul ca in analiza acestui principiu instantele europene au
avut in vedere compararea unor situatii identice sau asemanatoare. In cauza de fata
contestatorul se raporteaza la situatia personalului civil care a avut carnete de munca in
care erau consemnate toate veniturile obtinute de-a lungul timpului spre deosebire de
situatia militarilor care nu au avut carnete de munca . In conditiile in care situatia
militarilor este diferite de cea a personalului civil in cauza nu este vorba despre o
situatie identica sau asemanatoare astfel incat apare inutila analiza existentei unei
eventuale discriminari intre aceste categorii nefiind deci incidente in cauza dispozitiile
art. 14 din CEDO.
Pentru aceste motive instanta a retinut ca decizia contestata a fost emisă cu
respectarea dispozițiilor legale si in consecinta a respins contestatia ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru F. T. Nicușor, considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că interpretarea dată celor doua acte normative de către prima instanță este în contradicție atât cu conceptul de bunuri din prima parte a art.1 din Protocolul 1 cât și cu actele normative interne. Reclamantul si-a legitimat acțiunea prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificația unui drept câștigat, recunoscut si exercitat de stat, în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001. Suficient de clara si previzibila la data pensionarii si care i-a permis sa-si planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt, pentru sine și pentru familia sa, precum si să abordeze o anumită maniera de gestionare a bunurilor prezente si viitoare. Se impune a se recunoaște oricărei persoane o asemenea prerogativa, iar orice intervenție intempestiva a legiuitorului are de cele mai multe ori ca urmare afectarea substanței dreptului în partea sa cea mai importanta.
Motivează recurentul că din conținutul Legii 164/2001, se poate observa că pensia de serviciu a militarilor ar fi constituita dintr-o parte contributiva și una necontributivă, adică un supliment, așa cum a reținut instanță de fond. Legea amintita nu a prevăzut niciodată faptul ca pensia de serviciu, în întregul ei, ar fi un supliment condiționat de existenta resurselor financiare din bugetul de stat.
Prin transformarea în pensie de asigurări sociale, pensiile de serviciu suferă diminuări din cele mai diverse, cuprinse în medie între 25% - 80%, ceea ce demonstrează ca sarcinile impuse fiecărui pensionar nu pot fi considerate niciodată ca egale.
Potrivit jurisprudenței CEDO analiza sarcinii exorbitante se realizează punctual de la caz la caz spre deosebire de analiza instanței de fond care nu se apleacă asupra situației faptice a unei persoane care a fost lipsită spre exemplu de 70% din pensia ce a fost inițial stabilită pentru a se vedea dacă, în concreto, sarcina la care a fost supus reclamantul a fost una exorbitantă și mult prea împovărătoare, într-un evident dezechilibru cu interesul public.
In realitate, din toate practica CEDO enunțata în cuprinsul acțiunii introductive, se poate concluziona că, convenția apară drepturi reale, iar nu drepturi iluzorii după cum accesul la oprima instanță de judecata trebuie sa fie unul efectiv, nu numai prin prisma permisiunii procedurii de sesizare ci și prin analiza efectivă a pretențiilor formulate.
Prin aplicarea ideii de ingerință legală a statului în reglarea sistemului de pensii pe criterii așa zise de echitate sociala, se poate spune ca statul a garantat constituțional doar dreptul la pensie nu și cuantumul acesteia, conferindu-se teoria ca statul garantează dreptul la pensie în mod abstract, tinzându-se spre protejarea unor drepturi iluzorii cu abstracție de faptul ca în cazul pensiilor de serviciu, anumiți salariați au optat pentru a-si desfășura serviciul în anumite condiții si în considerarea răsplătirii constrângerilor si limitărilor ce au survenit in limitarea activității.
Mai motivează reclamantul că ignorarea cuantumului concret al pensiei echivalează practic cu inexistenta raportului juridic deoarece îl lipsește de unul dintre elementele constitutive, si anume obiectul. Mai mult decât atât, raportul juridic de drept dintre reclamant si stat a fost definitivat la momentul ieșirii la pensie si a emiterii primei decizii de pensionare, dată la care atât drepturile cat si obligațiile pârtilor, dar si conținutul lor concret a fost fixat clar si definitiv. In momentul care s-a constatat că au fost îndeplinite condițiile de pensionare, dreptul la pensie a devenit cert, cuantumul stabilit de legislația în vigoare la momentul emiterii deciziei, născându-se obligația statului de a plăti acest cuantum al pensiei pe viitor, iar raportul juridic fiind definitiv fixat. Consideră că statul poate să modifice condițiile de pensionare oricând, pana în preziua ieșirii la pensie a unei persoane putând astfel sa îngreuneze condițiile cu consecința amânării pensionarii si realizării astfel a unei economii bugetare.
Motivează că dreptul la pensie este supus legii sub imperiul căreia s-a născut, adică legii aplicabile în momentul emiterii deciziei de pensionare, în caz contrar încălcându-se atât principiul neretroactivitatii legii civile în timp cât și stabilitatea și certitudinea raportului juridic. Sub aspectul celor prezentate, consideră că ingerința nu este legala așa cum a argumentat instanță de fond, respectiv nu este prevăzută de lege.
Consideră că scopul este unul ilegitim așa cum a fost el prezentat de legiuitor, acesta rezumându-se la a prezenta un scop general, fără a oferi însa si informațiile necesare pentru a se aprecia asupra realității acestui obiectiv, asupra necesitații luării masurilor, asupra impactului pe care acestea îl vor avea. Este nelegitim acest scop deoarece nu se indica cuantumul tuturor pensiilor aflate în plata, cuantumul pensiilor calificate ca "speciale", cuantumul bugetului asigurărilor sociale, al reducerii ce se vor realiza prin transformarea pensiilor de serviciu, numărul total al pensionarilor si mai ales, de ce aceasta este singura măsura posibilă pentru echilibrarea bugetară.
Dacă masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii ale foștilor angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridica a unor masuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident ca Legea 119/2010 nu se poate întemeia pe articolul 53 din Constituție, deoarece lipsește una dintre cele doua caracteristici esențiale si anume caracterul temporar, limitat in timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.
Motivează recurentul că nici cel de al treilea element al ingerinței nu a fost corect invocat, în sensul de a fi proporțional cu scopul legitim urmărit deoarece desființarea pensiei de serviciu si înlocuirea acesteia cu o pensie de asigurări sociale echivalează cu imposibilitatea reclamantului de a-si mai recupera vreodată diferența reprezentând sumele de bani rezultate din pensia de serviciu ducând astfel la ruperea justului echilibru care trebuie păstrat intre protecția dreptului de proprietate si cerințele interesului general (a se vedea cauza Pravednia v. Rusia, Presos Compania v. Belgia). Povara masurilor de reechilibrare a bugetului a fost suportata de o mică parte dintre pensionari și anume doar de beneficiarii pensiilor de serviciu, adică de mai puțin de 10% din cele 4 milioane de pensionari, fără ca statul să ofere explicații pertinente cu privire la aceste alegeri.
Intimata C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale formulează concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Contestatorul F. T. Nicușor a fost beneficiarul unei pensii de serviciu acordate conform Legii nr. 164/2001. Legea nr. 119/2010 a abrogat mai multe categorii de pensii speciale, printre care și pe cel al pensiilor militarilor. În baza Legii nr. 263/2010 pensia sa a fost recalculată în funcție de vârsta la momentul pensionării, durata și cuantumul cotizației la fondul de pensii. Prin O.U.G. nr. 1/2011 s-au introdus elemente noi în tehnica de calcul a pensiilor și a fost prelungit termenul de punere în aplicare a noului sistem de pensii.
Ca urmare, a fost emisă decizia de revizuire a pensiei nr._/2010. În baza OUG 1/2011 a avut loc revizuirea pensiei contestatorului, prin decizia nr._/7.12.2011, în prezent contestată, cuantumul brut al acesteia fiind de 3060 lei.
A susținut recurentul interpretarea greșită de către judecătorul fondului a actelor normative interne din perspectiva art.1 Protocolul 1 și a jurisprudenței CEDO. Că modul de interpretare ales a făcut să fie nesocotite drepturile sale de pensie care s-au născut la momentul ieșirii la pensie, dreptul la pensie fiind supus legii sub imperiul căreia s-a născut, adică legii aplicabile în momentul emiterii deciziei de pensionare. Că nu scopul reducerii pensiilor nu a fost legitim și nu a fost respectată nici proporționalitatea.
Curtea a constatat că prima instanță a făcut o analiză judicioasă a cauzei.
Deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, reține CEDO în jurisprudența sa (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
Analizând dreptul la menținerea pensiei speciale (ocupaționale) recalculate pe temeiul Legii nr. 119/2010, CEDO consideră că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea de Apel, reține, în acord cu jurisprudența CEDO că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale.
Curtea notează că începând cu decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 și decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. În cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătea de la bugetul de stat (Legea nr. 164/2001).
De altfel, este de netăgăduit că pensia de serviciu constituie "o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale", așa cum reține și Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României.
Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale ( printre care și militarii) supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
Ca atare, prin revizuirea pensiei contestatorului nu i s-a adus în nici un fel atingere dreptului constituțional la pensie.
În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 47 alin. 2 din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.
În aceste circumstanțe, Curtea reține că dispozițiile OUG 1/2011 nu se răsfrâng asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea Constituțională a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea urmează a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
Este real că instanța are căderea de a verifica în concret în aplicarea testului de proporționalitate, situația contestatorului, dacă aceasta determină anumite circumstanțe particulare care duc la concluzia că prin recalcularea pensiei beneficiarul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă).
Or, în speță contestatorul nu a justificat nici o situație particulară de natură a concluziona asupra faptului că pensia determinată în noul cuantum, prin aplicarea dispozițiilor OUG 1/2011 ar conduce la crearea unui dezechilibru în viața sa, prin depășirea unui anumit "prag de dificultate".
În lipsa altor elemente probatorii în circumstanțierea situației contestatorului, Curtea reține că în mod corect prima instanță a făcut trimitere la pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă din luna iulie 2011, care a fost de 901 lei, conform datelor statistice prezentate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ găsind nefondat recursul îl va respinge și va menține ca legală și temeinică sentința recurată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru F. T. Nicușor împotriva sentinței civile nr. 2633 din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04. 03. 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, A. E. A. |
Grefier, E. G. |
Red./A.A.
Tehnored./G.E
2 ex./07.03.2013
Tribunal Iași – M. Monic
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 158/2013. Curtea de Apel IAŞI | Asigurări sociale. Decizia nr. 976/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
