Asigurări sociale. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 2615/89/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 8/2013

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Judecător A. E. A.

Judecător A. C. S.

Grefier E. G.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul declarat de

recurentul P. G. C. împotriva sentinței civile nr. 1431 din 08 10 2012 a Tribunalului V., intimată fiind C. jud. de Pensii V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.

Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de fata;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 16.07.2012, sub număr dosar_ reclamantul P. G. C. a chemat in judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii V., solicitând anularea Deciziei nr._/11.06.2012 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestații de asigurări sociale.

De asemenea, a solicitat să i se plătească diferența dintre suma plătita, 1909 lei si indemnizația ce trebuia plătită in suma de 2022 lei, conform articolului 15 din Legea nr. 287/2010, pentru anul 2011.

A mai solicitat obligarea Casei Județene de Pensii V. la plata indemnizației conform Legii 341/2004, pentru anul 2012, începând cu luna ianuarie.

A depus la dosar fotocopii de pe Decizia nr._ din 11.06.2012, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestații de asigurări sociale, buletinul de calcul la decizia anterior menționată, precum si cererea înregistrată la C. Județeana de Pensii V. sub nr._/02.07.2012.

Pârâta C. Județeană de Pensii V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nelegală și netemeinică a acțiunii formulate.

A invocat faptul că reclamantul P. G. C. figurează in evidentele Casei Județene de Pensii V. ca beneficiarul undei indemnizații acordate conform articolului 4 alineat 4 din Legea 341/2004 cu modificările si completările ulterioare, așa cum rezulta din decizia nr._.

Potrivit articolului 179 alineat 2 si alineat 4 din Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, “sumele încasate necuvenit cu titlul de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari in termenul general de prescripție de 3 ani. Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari in baza deciziei casei de pensii care constituie titlu executoriu.”

A mai arătat că prin Ordinul Președintelui CNPP București, nr. 61/27.02.2012, a fost aprobat formularul de decizii privind stabilirea, suspendarea, reluarea drepturilor prevăzute de legile cu caracter special si de recuperarea sumelor încasate necuvenit.

S-a mai menționat că in conformitate cu Decizia nr._, începând cu data de 01.01.2011 reclamantul a beneficiat de o indemnizație reparatorie in cuantum de 2020 lei, determinata prin aplicarea coeficientului de multiplicare de 1.10 la salariul mediu brut pe economie de 1.836 lei. Utilizarea la calculul indemnizațiilor acordate in baza Legii 341/2004 a salariului mediu brut pe economie in cuantum de 1836 lei rezulta din dispozițiile Legii 341/2004, coroborate cu dispozițiile Legii 287/2010, a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011 si ale Legii 12/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010.

Pârâta a mai arătat că începând cu anul 2011, conform Legii 287/2010 nu se regăsește indicatorul in salariul mediu brut ci “câștigul salarial mediu brut”, noțiune total diferita, astfel încât începând cu data de 01.01.2011, fără o modificare legislativa in domeniu, indemnizațiile acordate in baza Legii 341/2004 se stabilesc pe baza ultimului indicator “salariu mediu brut” cunoscut, respectiv cel aprobat prin Legea nr. 12/2010, si anume 1836 lei.

In ceea ce privește solicitarea reclamantului de a i se stabili indemnizația reparatorie in funcție de câștigul salarial mediu brut de 2022 lei, aferent anului 2011, si nu in funcție de ultimul salariu mediu brut pe economie cunoscut de 1836 lei nu are temei legal.

S-a precizat și că indemnizațiile acordate in baza Legii 341/2004 au fost stabilite si plătite la nivelul anterior aplicării dispozițiilor Legii 118/2010 si astfel, s-a ajuns la acordarea unor sume mai mari decât cele cuvenite.

In drept, a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod procedura civila.

A anexat copie de pe adresa din 14.03.2012, a Casei Naționale de Pensii Publice.

Reclamantul a depus la dosar concluzii prin care a solicitat anularea deciziei, invocând prevederile articolului 255 alineat 1 coroborat cu articolul 254 din Legea 53/2003, cu modificările si completările ulterioare.

A mai arătat ca articolul 4 din Legea 341/2004 este clar in ceea ce privește modalitatea de calcul a indemnizației cuvenite reclamantelor, specificându-se ca se are in vedere salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.

A depus la dosar adresa înregistrată sub nr. 18/5730/20.07.2012 a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, adresa numărul 4623/01.06.2011 precum si practică judiciară.

Prin sentinta civila nr.1431/8.10.2012 ,Tribunalul V. a respins acțiunea formulată de către reclamantul P. G. C. in contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii V..

Analizând acțiunea formulata, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul P. G. C. este posesorul certificatului de revoluționar . nr._, iar in această calitate beneficiază de o indemnizație lunară reparatorie conform art. 4 al. 4 din Legea nr. 341/2004, calculată pe baza coeficientului de multiplicare aplicat asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.

Prin decizia nr._/11.06.2012, pârâta C. Teritorială de Pensii V. a reținut că în perioada 01.01.2011 – 01.01.2012 s-au plătit reclamantului drepturi necuvenite în sumă totală de 516 lei, reprezentând indemnizație conform Legii nr. 341/2004.

Prin cererea dedusă judecății a fost contestată decizia nr._/11.06.2012 emisă de C. Teritorială de Pensii V., precum și modul de calcul al indemnizației lunare reparatorii pe anii 2011, 2012, solicitând diferența dintre suma plătita, 1909 lei si indemnizația ce trebuia plătită, in accepțiunea reclamantului in cuantum de 2022 lei.

Retine tribunalul că, la data de 03.07.2010, a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, iar în art. 14 lit. d

s-a prevăzut că de la data intrării în vigoare a legii se reduc cu 15% indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare.

La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 care a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar în art. 10 al.1 s-a prevăzut că „Începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010”.

În raport de această dispoziție legală, cuantumul indemnizației reparatorii începând cu luna ianuarie 2011, trebuia majorat cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.

Totodată, începând cu anul 2011, conform Legii 287/2010 nu se regăsește indicatorul salariul mediu brut ci “câștigul salarial mediu brut”, noțiune diferită, astfel încât începând cu data de 01.01.2011, fără o modificare legislativă in domeniu, indemnizațiile acordate in baza Legii 341/2004 se stabilesc pe baza ultimului indicator “salariu mediu brut” cunoscut, respectiv cel aprobat prin Legea nr. 12/2010, si anume 1836 lei.

În cauză, nu s-a respectat această prevedere legală, deoarece începând cu luna ianuarie 2011, contestatorul a beneficiat de o indemnizație reparatorie lunară în sumă de 1909 lei, stabilită în cuantumul anterior aplicării Legii nr.118/2010.

În raport de dispozițiile art.10 al.1 din Legea nr. 287/2010, începând cu 01.01.2011, indemnizația care trebuia plătită contestatorului era de 1866 lei, si nu de 1909 lei, cât i s-a plătit.

Constatându-se că modul de calcul al indemnizației reparatorii a fost greșit începând cu luna ianuarie 2011, parata a emis decizia a cârei anulare se solicita, prin care s-a reținut că în perioada 01.01 – 31.12.2011, reclamantul a beneficiat de drepturi necuvenite în sumă de 516 lei (1909-1866 = 43 x 12 luni = 516).

Potrivit articolului 179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sumele încasate necuvenit cu titlul de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari in termenul general de prescripție de 3 ani. Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari in baza deciziei casei de pensii care constituie titlu executoriu.”

Din analiza acestor dispoziții legale, se constata faptul ca legiuitorul a reglementat o procedura speciala de recuperare a sumelor achitate în mod necuvenit titularului drepturilor de pensie, ca drept de asigurări sociale, prejudiciul reprezentând sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii, fiind constatat printr-o decizie ce constituie titlu executoriu, urmând a fi recuperat de la beneficiarul prestației de asigurări sociale în cadrul termenului legal de prescripție.

În ceea ce privește modul de calcul al indemnizației lunare reparatorii pentru anul 2011, instanța reține că sunt aplicabile prevederile art. 10 al.1 din Legea nr. 285/2010, iar pentru anul 2012 - OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011.

Astfel, prin art.8 al.1 al art. II din acest act normativ se prevede că „în anul 2012 cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011”.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantului în sensul că modul de calcul al indemnizației pentru anii 2011 și 2012 este greșit, întrucât trebuia avut în vedere câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 287/2010 și de Legea nr. 294/2011, acte normative care reglementează bugetul asigurărilor sociale de stat pe anii 2011, respectiv 2012, în timp ce Legea nr. 285/2010 reglementează salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În acest sens se reține că deși în art.4 al.1 din Legea nr. 341/2004 se prevede că indemnizația lunară reparatorie se calculează în raport de un coeficient de multiplicare aplicat asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut cuantumul indemnizației reparatorii începând cu luna ianuarie 2011.

Nu are relevanță că Legea nr. 285/2010 reglementează salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cât timp în cuprinsul acestei legi, respectiv în art. 10 alineat 1 se face referire expresă la cuantumul indemnizației reparatorii, prevăzută de Legea nr. 341/2004.

Referitor la solicitarea reclamantului, enunțată in concluziile scrise depuse la dosar, privind documentația ce a stat la baza emiterii deciziei a cărei anulare s-a solicitat, instanța reține că însuși reclamantul a depus la dosar buletinul de calcul – anexa la decizie. Totodată, a retinut instanța că această decizie a fost emisă in baza unor dispoziții legale, iar legea se prezumă a fi cunoscută, prin publicarea in Monitorul Oficial, astfel încât nu exista obligația pârâtei de a atașa extrase din legislația relevantă in cauză. In fapt, reclamantul interpretează diferit față de C. Națională de Pensii Publice aceste dispoziții legale.

Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că decizia nr._/11.06.2012 a fost emisă de intimată cu respectarea dispozițiilor legale, iar pentru anii 2011, 2012 indemnizația lunară prevăzuta de Legea 341/2004 a fost corect calculată, astfel că este neîntemeiată cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul P. G. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul arată ca prin Ordonanta de Guvern nr.11/9.02.2011 se prevede clar ca sintagma „salariu mediu brut” se inlocuieste cu sintagma „castig salarial mediu brut”.

Se arata ca art 4 din Legea nr.341/2004 precizeaza foarte clar modalitatea de calcul a indemnizatiei cuvenite reclamantului.

Ca urmare, se solicită admiterea recursului și admiterea contestației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de contestatorul P. G. C. este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în calitatea sa de deținător al titlului de „Luptător remarcat prin fapte deosebite”, cu un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, recurentul este beneficiarul unei indemnizații lunare reparatorii, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, așa cum prevede art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004.

Prin urmare, conform legii, așa cum se menționează și în deciziile emise de intimata pentru stabilirea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, aceasta are obligația de a actualiza, din oficiu, cuantumul acestor drepturi, în funcție de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Însă, începând cu anul 2011, Legea nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011 nu mai are în vedere „salariul mediu brut” utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, ci „câștigul salarial mediu brut” utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, noțiune care este, conform susținerilor recurentului, cu acelasi conținut .

Or, împrejurarea că cele două sintagme, diferite ca formă, pot acoperi și un conținut diferit, în sensul că indicatorul „salariu mediu brut” poate avea un alt cuantum decât indicatorul „câștig salarial mediu brut”, nu conduce la neaplicarea prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, ci la înlocuirea sintagmei “salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, cu sintagma “câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Această înlocuire a operat prin însăși legea bugetului de stat, care a folosit acest indicator, determinând, ope legis, utilizarea aceluiași indicator, respectiv “câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, și la actualizarea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.

Orice altă interpretare ar conduce la neaplicarea prevederilor Legii nr. 341/2004 referitoare la actualizarea indemnizațiilor reparatorii, iar, în cazul particular al indemnizației de care beneficiază recurentul, nici nu ar fi posibilă stabilirea acesteia, deoarece nu ar mai exista noțiunea de „salariu mediu brut” utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, la care să se raporteze venitul potențialului beneficiar, venit care ar trebui să fie mai mic.

În ceea ce privește dispozițiile OUG nr. 11/2011, este adevărat că, potrivit articolului unic „În cuprinsul cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, sintagma “salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" se înlocuiește cu sintagma “câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Însă, înlocuirea expresă a acestei sintagme doar în Legea nr. 329/2009 cap. IV, nu înlătură înlocuirea, de drept, a aceleiași sintagme în orice alt act normativ care are în vedere salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Mai mult, OUG nr. 11/2011 privește utilizarea indicatorului de referință câștigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii și protecției sociale, iar în preambulul acesteia se are în vedere că Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010 utilizează la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat indicatorul de referință câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de statși că există acte normative care stabilesc drepturi în raport cu indicatorul de referință salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În consecință, reținând că prima instanță a interpretat și aplicat gresit dispozițiile legale, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, Curtea de Apel va admite recursul și va modifica in tot sentința atacat, in sensul admiterii actiunii reclamantului si pe cale de consecinta a anularii deciziei nr._ din 11.06.2012 emisa de intimata.

Se va dispune obligarea intimatei C. Județeană de Pensii V. să achite contestatorului P. G. C. diferența de pensie rezultată din raportarea la câștigul mediu brut aferent anului 2011 conform dispozițiilor Legii nr. 289/2010, în sumă de 516 lei, reținută nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorul P. G. C. împotriva sentinței civile nr. 1431 din 8.10.2012 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o modifică în tot.

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. G. C. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii V..

Dispune anularea deciziei nr._ din 11.06.2012 emisă de C. Județeană de Pensii V..

Obligă intimata C. Județeană de Pensii V. să achite contestatorului P. G. C. diferența de pensie rezultată din raportarea la câștigul mediu brut aferent anului 2011 conform dispozițiilor Legii nr. 289/2010, în sumă de 516 lei, reținută nelegal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică ,azi, 7.01. 2013.

Președinte,

G. P.

Judecător,

A. E. A.

Judecător,

A. C. S.

Grefier,

E. G.

Red./Tehnored./S.A.

2 ex./23 01 2013

Tribunal V. – I. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel IAŞI