Asigurări sociale. Decizia nr. 916/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 916/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 308/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 916/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. B.
Judecător - G. P.
Judecător - N. C. M.
Grefier - E. G.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea P. M. împotriva deciziei civile nr. 964 din 06 06 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul_, intimat fiind M. A. Naționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea P. M., lipsă reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată;- intimatul M. A. naționale, prin reprezentant legal, a depus la dosar concluzii scrise, solicitând judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, se constată de instanță că este competentă general, material și teritorial să soluționeze contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 964/06 06 2012 a Curții de Apel Iași și față de motivele invocate în cerere, invocă excepția privind inadmisibilitatea contestației în anulare.
Contestatoarea P. M. se legitimează în fața instanței cu cartea de identitate . nr._ eliberată la data de 02 07 2007 de SPCLEP Iași și referitor la excepția invocată de instanță, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții. Consideră că soluția Tribunalului Iași a fost corectă iar soluția dată de Curtea de Apel Iași în dosarul_ a fost greșită.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL IAȘI
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia civilă nr. 964 din 06.06.2012 pronunțată de Curtea de apel Iași a fost admis recursul declarat de pârâtul M. A. Naționale împotriva sentinței civile nr.2851 din 16.12.2011 pronunțată de Trib. Iași,sentință pe care a modificat-o în parte,în senul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. M. privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei de stabilire a pensiei de urmaș de magistrat militar începând cu data de 24.09.2010.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contraveneau prezentei decizii.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că prin sentința civilă nr. 2851 din 16.12.2011, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. M., prin procurator P. A. D., în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale.
A obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei o decizie de stabilire a pensiei de urmaș de magistrat militar începând cu data de 24.09.2010.
S-a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata pensiei de urmaș de magistrat militar pentru perioada 19.07._10.
A reținut instanța de control judiciar că soluția instanței de fond este nelegală iar recursul declarat de către intimatul recurent M. A. Naționale, este fondat pentru considerentele ce urmează:
Începând cu data de 20.05.1995, colonel magistrat P. H. P. V. a fost trecut direct în retragere, prin aplicarea art. 46 lit. b din Statutul corpului ofițerilor, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 15 lit. b din Decretul nr. 214/1977, așa cum rezultă din adresa nr. A.118 din 24.03.2011 a Tribunalului M. Iași.
Potrivit art. 15 lit. din Decretul nr. 214/1977, militarii din cadrele permanente, care nu au vechimea și vârsta necesare pentru obținerea pensiei de serviciu cu vechime integrala, beneficiază de pensie de serviciu cu vechime incompletă dacă au la data ieșirii din cadrele permanente cel puțin 25 ani vechime în serviciu, din care 15 ani efectivi ca militar, și se află în una din următoarele situații:…. au fost trecuți în rezerva sau direct în retragere ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru îndeplinirea obligațiilor militare, ori ca urmare a unor afecțiuni datorită cărora nu pot îndeplini obligațiile militare.
Din probatoriul administrat instanța de recurs a reținut că în cauză nu se poate stabili ce condiție nu a îndeplinit, la data trecerii în rezervă, colonel magistrat P. H. P. V., soțul intimatei reclamante, pentru a beneficia de pensie de serviciu cu vechime integrală, în condițiile art. 8 din Decretul nr. 214/1977. Ceea ce se poate reține este că au fost îndeplinite doar condițiile de acordare a pensiei de serviciu cu vechime incompletă, potrivit art. 15 lit. b din Decretul nr. 214/1997, colonel magistrat P. H. P. V., soțul intimatei reclamante, beneficiind de această pensie începând cu data de 1.06.1995.
De asemenea, s-a mai reținut că, deși la data pensionării sale erau în vigoare prevederile art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, conform cărora „Magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă și sporul de stabilitate în magistratura, avute la data pensionării”, colonel magistrat P. H. P. V., soțul intimatei reclamante, nu a beneficiat de pensia de serviciu pentru magistrați până la data decesului său, 13.02.2001.
În ceea ce privește pensia de urmaș, pretinsă de intimata reclamantă, născută la data de 19.04.1936, s-a constatat că, în calitate de soție supraviețuitoare, aceasta putea beneficia de pensie de urmaș, în condițiile art. 36 din Decretul nr. 214/1977, și putea opta, potrivit art. 37 din același act normativ, între pensia proprie și pensia de urmaș pentru soțul decedat.
Ulterior decesului soțului intimatei reclamante, a intrat în vigoare Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, care a abrogat Decretul nr. 214/1977 și care prevedea, la art. 46, aceeași posibilitate pentru soțul supraviețuitor, care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat, de a opta pentru cea mai avantajoasă pensie.
La cererea intimatei reclamante, recurenta a și emis, în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 164/2001, decizia nr._ din 24.05.2008, prin care i s-a stabilit pensia de urmaș cu începere de la data de 1.04.2008, ce putea fi pusă în plată numai la prezentarea deciziei de suspendare a pensiei proprii, primite de intimată în sistemul public de pensii.
Tot ulterior decesului soțului intimatei reclamante, a intrat în vigoare și Legea nr. 303/2004, pe ale cărei prevederi și-a întemeiat intimata reclamantă cererea de acordare a pensiei de urmaș de magistrat, înregistrată la recurentă cu nr. P_/24.09.2010.
Față de această cerere, s-a reținut că intimata reclamantă, soția supraviețuitoare a unui magistrat militar decedat la data de 13.02.2001, nu poate invoca decât un drept personal, respectiv dreptul de a beneficia de pensie de urmaș în condițiile art. 84 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, conform cărora „Soțul supraviețuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensia de urmaș în condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susținătorul, actualizată, după caz”.
Cum, însă, la data decesului, colonelul magistrat P. H. P. V. nu avea în plată și nici nu s-a făcut dovada că avea dreptul la pensie de serviciu potrivit Legii nr. 92/1992, soția supraviețuitoare a acestuia, intimata reclamantă, nu putea beneficia de pensie de urmaș potrivit art. 84 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, pentru care să fi optat în condițiile art. 74 din Legea nr. 19/2000.
Prin urmare, instanța de control judiciar a reținut că în mod eronat prima instanță a „coroborat” prevederile art. 84 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, care reglementează un drept propriu, personal al intimatei reclamante, respectiv pensia de urmaș, cu prevederile art. 82 alin. 6 și 7 din Legea nr. 303/2004, care au în vedere pensia de serviciu, deci un drept de care pot beneficia doar magistrații, inclusiv cei pensionați anterior intrării în vigoare a legii, așa cum prevede art. 82 alin. 6 din Legea nr. 303/2004.
Tot judecătorii și procurorii, și nu urmașii acestora, sunt cei care, în aplicarea art. 82 alin. 7 din Legea nr. 303/2004, pot opta între pensia de serviciu și pensia din sistemul public, iar în situația judecătorilor și procurorilor militari, între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, instanța de control judiciar a admis recursul și a modificat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea ce fusese admisă de prima instanță. Au fost menținute dispozițiile care nu contraveneau deciziei recurate.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta P. M.,cerere intitulată inițial contestație în anulare dar care ulterior a fost precizată ca fiind o revizuire, deși ca temei legal a fost indicat art.318 cod pr. civ. și care a fost soluționată prin Decizia civilă nr. 1546 din 16.11.2012 a Curții de Apel Iași prin respingerea ei.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut că cererea de revizuire așa cum a fost formulată și precizată ulterior, nu se circumscrie dispozițiilor art. 322 pct.1-10 cod pr. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 322 cod pr. civ. revizuirea este o cale extraordinară de retractarea a unei hotărâri irevocabile, pronunțate în recurs sau rămânerii irevocabile prin neapelare, fiind admisibilă doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel potrivit art. 322 pct. 1-10 cod pr. civ. „ Revizuirea unei hotărâri rămase definitiva în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri data de o instanța de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere in următoarele cazuri:
1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri, care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
3. dacă obiectul pricinii nu se afla în ființă;
4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricina sau daca hotărârea s-a dat in temeiul unui înscris declarat fals in cursul sau in urma judecății ori daca un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau grava neglijenta in acea cauza; În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii.
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori daca s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatela sau consiliu judiciar nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați sa-i apere;
7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, in una si aceeași pricina, intre aceleași persoane, având aceeași calitate.
Aceste dispoziții se aplica și in cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. In cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație si Justiție cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanța;
8. daca partea a fost împiedicata sa se înfățișeze la judecata si sa înștiințeze instant despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
9. daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorata unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continua sa se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.”
Ori, în cauză motivele invocate de revizuientă nu se circumscriu nici uneia dintre dispozițiile suscitate.
S-a mai reținut totodată că potrivit art. 326 cod pr. civ., „(1) Cererea de revizuire se judeca potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare in judecata.”,iar potrivit alin
(3) „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se întemeiază.”
Prin urmare instanța nu poate intra în analizarea motivelor de revizuire decât în cazurile exprese prevăzute la punctele 1-10 ale art. 322 cod pr. civ.
Și cum în cauză revizuienta nu a invocat nici unul dintre motivele prevăzute la punctele 1-10 ale art. 322 cod pr. civ., cererea de revizuire a acesteia nu este admisibilă ,toate susținerile revizuientei vizând de fapt chestiuni de judecată și considerații pe care instanța de recurs le-a avut în vedere atunci când a soluționat recursul.
În consecință,, Curtea, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținând că în cauză nu este incidentă nici una dintre dispozițiile exprese prevăzute de legiuitor la punctele 1-10 din art. 322 cod pr. civ.
La data de 14.05.2013 reclamanta P. M. a formulat prezenta contestație în anulare împotriva aceleiași Decizii civile nr. 964 din 06.06.2012, pronunțate de Curtea de Apel Iași, solicitând reformarea acestei decizii și rejudecarea cauzei în sensul respingerii recursului.
În motivarea contestației în anulare contestatoarea a reluat susținerile formulate și prin cererea de revizuire, fără însă a motiva care sunt temeiurile în drept pe care își întemeiază contestația în anulare, ci s-a limitat la a aduce critici legate de fondul cauzei și de modul în care instanța de recurs și apoi instanța de revizuire, au reținut situația de fapt și normele legale aplicabile în cauză.
Astfel a invocat contestatoarea, la fel ca și prin cererea de revizuire că instanța de recurs a interpretat greșit actul dedus judecății schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al cererii sale pronunțând în acest fel o decizie lipsită de temei legal.
A susținut contestatoarea la fel ca și prin cererea de revizuire, că instanța de recurs a reținut greșit faptul că soțul său nu ar fi făcut dovada că era îndreptățit la pensia de serviciu, potrivit Legii nr. 92/1992,motiv pentru care nici soția supraviețuitoare nu putea beneficia de pensia de urmaș conform Legii nr. 303/2004,deși la data ieșirii la pensie, în anul 2001,soțul său avea vârsta de 61 de ani, și 8 luni, și o vechime de magistrat de 37 de ani și 10 luni
A mai invocat contestatoarea că instanța de recurs în mod greșit a reținut că urmașii magistraților decedați nu au dreptul la pensia de urmaș, întrucât dreptul ei nu a fost dobândit legal și recunoscut de către pârâtul M. A. Naționale, după decesul soțului său, și deci nu poate fi contestat.
În fine a mai susținut contestatoarea că instanța de recurs a eludat prevederile art.84 din Legea nr. 303/2004 care îi sunt aplicabile în calitatea sa de soț supraviețuitor și în baza cărora a solicitat calcularea pensiei de serviciu la care ar fi avut dreptul în calitate de soție supraviețuitoare, la data decesului susținătorului său, actualizată conform art. 82 (6) din legea nr. 303/2004.
Analizând motivele invocate în susținerea contestației în anulare cea fost formulată de către reclamantă dar și dispozițiile legale incidente,Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute la art.317-321 cod procedură civilă.
Potrivit acestor dispoziții(art.317 cod. proc.civ.) „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație in anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta.
(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primita pentru motivele mai sus-arătate, in cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat in fond.
Potrivit art.318 cod proc. civ. „(1) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admitanțu-l numai in parte, a omis din greșeala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Curtea constată însă că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauza de față,nefiind incidentă nici una din dispozițiile suscitate.
Astfel în cauză nu sunt operante nici dispozițiile care referitoare la punctul 1.al art.317 cod pr. civ, „ când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerințele legii; și nici cele care se referă la alin.1, punctul 2 al aceluiași articol „când hotărârea a fost data de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta.”
Totodată, chiar dacă contestatoarea susține că soluția dată în recurs este consecința unei erori de interpretare dispozițiilor legale, nici aceste critici nu se circumscriu dispozițiilor limitative prevăzute de art.317 alin 2cod pr. civ., care prevăd expres când anume contestația poate fi primita.: „în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”
Or, nici aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză contestatoare neavând calitatea de recurentă.
Prin urmare, dezlegarea data problemelor deduse judecății, nu se circumscrie dispozițiilor art. 317-318 cod procedură civilă,și nu este rezultatul unei greșeli materiale sau a unei a omisiuni din greșeala de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Curtea constată că în fapt reclamanta reia toate apărările făcute atât în fața instanței de fond cât și a celei de recurs ,de această dată însă ,precedându-le de sintagma că „dezlegarea dată ar fi consecința unei greșeli materiale de interpretare a probatoriului administrat”
Curtea reține astfel că în speță,nu este vorba de o greșeală materială care să constea din neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată,ci de o interpretare dată de instanță actului depus la dosar și cu care contestatoarea nu este de acord.
Prin urmare nu este vorba de eroare evidentă legată de aspecte formale ale judecății ci de modul în care instanța a soluționat cauza,ceea ce ar echivala cu o greșeală de judecată și care nu se poate îndrepta pe calea contestației în anulare.
Acesta întrucât, în sensul textului art.318 C.proc.civ., „greșeală materială înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate,încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Prin urmare legiuitorul a avut în vedere doar greșelile de fapt și nu de judecată, sau de apreciere a probelor ,ori de interpretarea a dispozițiilor legale.
Ori, raportat la dispozițiile susmenționate, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile ce reglementează instituția contestației în anulare, motivele invocate de contestator nefiind prevăzute de dispozițiile invocate.
Mai mult decât atât, Curtea constată că, la fel ca și la cererea de revizuire, instanța nu poate intra în analizarea motivelor invocate de contestatoare decât în cazurile exprese prevăzute la punctele 1 și 2 ale art. 317 cod pr. civ,ori 318 cod pr. civ..
Cum însă în cauză contestatoarea nu a invocat nici unul dintre motivele prevăzute la punctele 1 și 2 ale art. 317 cod pr. civ, ori de dispozițiile art.318 cod pr. civ., contestația în anulare astfel formulată nu este admisibilă ,toate susținerile contestatoarei vizând de fapt chestiuni de judecată și considerații pe care instanța de recurs le-a avut în vedere atunci când a soluționat recursul.
În consecință,, Curtea, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare, reținând că în cauză nu este incidentă nici una dintre dispozițiile exprese prevăzute de legiuitor la punctele 1 și 2 ale art. 317 cod pr. civ,ori de dispozițiile art.318 cod pr. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea P. M. împotriva deciziei civile nr. 964 din 6.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 .06. 2013.
pentru Președinte, C. B., aflat în C.O.,semnează vicepreședintele instanței | Judecător, G. P. | pentru Judecător, N. C. M., aflat în C.O., semnează vicepreședintele instanței |
pentru Grefier, E. G. aflat în C.O., semenază prim grefier, |
Red./Tehnored./P.G.
2 ex./ 23.07.2013
CA Iași – B. C.
- P. C.
- M. N. C.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 915/2013. Curtea de Apel IAŞI | Asigurări sociale. Decizia nr. 917/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
