Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1065/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1065/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 3469/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1065/2013
Ședința publică de la 04 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – drepturi bănești, privind recursul declarat de P. comunei Șuletea, C. L. al comunei Șuletea și U. A. Teritorială Șuletea, împotriva sentinței civile nr. 436/16.05.2013 a Tribunalului V., intimat fiind D. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Z. R. pentru intimat, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că este primul termen de judecată, prin Serviciul Registratură din cadrul instanței s-a depus la dosar, de către intimat, întâmpinare, care a fost comunicată recurenților, iar prin cererea de recurs nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta a fost declarat în termen și motivat.
Avocat Z. R., pentru intimat, depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat. Solicită instanței administrarea probei cu acte, din conținutul cărora rezultă activitatea intimatului după reintegrarea în muncă.
Față de teza probatorie prezentată de apărătorul ales al intimatului, instanța respinge proba cu înscrisuri solicitată de acesta.
Instanța constată recursul declarat de recurentul P. comunei Șuletea, C. L. al comunei Șuletea și U. A. Teritorială Șuletea, în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Z. R. pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Precizează că instanța de fond, în mod corect a dispus admiterea contestației și anularea dispoziției nr. 280 din 03.09.2012, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea pe postul ocupat anterior concedierii intimatului.
Susține că recurentul în mod nejustificat a dispus desfacerea contractului de muncă a intimatului întrucât presupusele fapte pentru care a fost sancționat nu sunt descrise pe larg, ci doar generic, prezentându-se vag motivul sancționării, fără a se arăta persoanele care au fost afectate de îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu.
Mai arată că intimatul, la dispoziția fostului primar, a executat lucrările necesare pentru racordarea locuințelor la rețeaua de apă. Costurile diferite de la o gospodărie la alta erau justificate de cantitatea materialelor folosite iar intimatul fiind singurul angajat care se ocupa de branșarea locuințelor la rețeaua de apă, fiind imposibilă montarea apometrelor în fiecare gospodărie, astfel era imposibilă determinarea anticipată a costurilor necesare pentru branșarea unei gospodării, întrucât nu se putea stabili cantitatea de piese necesare.
Menționează că intimatul nu a încasat banii, ci doar cei primiți de la persoanele la care a lucrat, iar banii erau predați ulterior casierului, întrucât intimatul nu avea chitanțier. După ce primarul a fost schimbat, casierul a refuzat primirea banilor, împrejurare în care intimatul a fost nevoit să restituie banii persoanelor de la care îi primise.
Apreciază că desfacerea contractului de muncă reprezintă un abuz săvârșit de actualul primar, iar intimatul nu a avut o atitudine necuviincioasă. Precizează că intimatul este o persoană echilibrată și niciodată nu și-a exprimat opinii care să pună într-o lumină rea societatea.
În concluzie solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată sub nr._ /24.09.2012 pe rolul Tribunalului V., contestatorul D. G., în contradictoriu cu UAT Șuletea, a solicitat obligarea intimatei la:
- anularea dispoziției nr. 280/03.09.2012;
- repunerea părților în situația anterioara concedierii și reintegrarea pe postul ocupat anterior concedierii;
- plata drepturilor salariale corespunzătoare, de la data încetării raporturilor de muncă și până la reintegrarea efectivă;
- obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește legalitatea dispoziției nr. 280/03.09.2012, a susținut contestatorul că aceasta a fost emisa fără respectarea dispozițiilor art. 252 alin. 2 lit. c din Codul muncii, în sensul că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, sancțiunea prevăzută de lege fiind nulitatea absolută.
De asemenea, a susținut că „motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului” cuprind, succint, apărările contestatorului referitoare la activitatea desfășurată în anul 2012, date cu ocazia cercetării prealabile, ori este evident faptul că motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului nu au nicio legătură cu susținerile acestuia, au un caracter general și echivalează cu o nemotivare.
În ceea ce privește temeinicia Dispoziției nr. 280/03.09.2012, a considerat că în mod nejustificat salariatul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, presupusele fapte pentru care a fost sancționat fiind descrise vag, generic, fără a se preciza perioade, date concrete când au fost săvârșite faptele, fără a se arăta persoanele care au fost afectate de îndeplinirea necorespunzătore a îndatoririlor de serviciu.
A mai arătat contestatorul că a lucrat pe postul de mecanic de întreținere și, anterior emiterii dispoziției contestate, a executat lucrări de racordare a gospodăriilor la rețeaua de alimentare cu apă, sarcini executate la dispoziția fostului Primar.
A executat toate lucrările necesare pentru racordarea locuințelor la rețeaua de apă, iar costurile diferite de la o gospodărie la alta sunt justificate de cantitatea materialelor folosite și, fiind singurul angajat care s-a ocupat de branșarea locuințelor la rețeaua de apă, a fost imposibilă montarea apometrelor în fiecare gospodărie, acesta fiind motivul pentru care unii cetățeni care sunt branșați nu au montat apometru.
A mai susținut că situația de fapt reținută de intimată în motivarea dispoziției contestate nu se încadrează în nici unul dintre motivele de drept indicate, art. 10 lit. a și d din Regulamentul de ordine interioara al UAT a comunei Șuletea și nici în art. 7 din Legea nr. 477/2004, și greșit a reținut intimata faptul că salariatul nu și-a îndeplinit cu "fidelitate, conștiinciozitate și la termenele prevăzute îndatoririle de serviciu stabilite prin fisa postului". Din cuprinsul dispoziției menționate nu rezultă dacă pentru activitățile desfășurate de salariat au existat termene de respectat și nici dacă acesta a avut un comportament imoral, pentru a se încadra în prevederile art. 10 lit. a și d din regulament, iar intimata nu a arătat în ce mod a avut de suferit "prestigiul corpului funcționarilor publici" și nici în ce a constat prejudiciul Consiliului local.
Intimata UAT a comunei Șuletea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației și menținerea Dispoziției nr. 280/03.09.2012 ca temeinică și legală.
Intimata a arătat că s-a respectat procedura legală, în sensul că s-a numit comisia de cercetare disciplinară, salariatul a fost convocat la ședința comisiei de disciplină, i-au fost aduse la cunoștință motivele pentru care a fost convocat, comisia a întocmit nota cu propunerea pentru sancționarea salariatului, iar Dispoziția nr. 280/03.09.2012 cuprinde toate elementele prevăzute de art. 252 alin. 2 din Legea nr. 253/2003.
Prin sentința civilă nr. 436/16.05.2013, Tribunalul V. a admis în parte contestația formulată de contestatorul D. G. în contradictoriu cu intimații U. A. Teritorială a comunei Șuletea și C. L. al comunei Șuletea și, în consecință:
A anulat Dispoziția nr. 280 din 03 septembrie 2012 emisă de intimata U. A. Teritorială a comunei Șuletea.
A dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
A obligat intimații să-i plătească contestatorului drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă până la data reintegrării efective.
A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei în baza contractului individual de muncă nr. 1310/18.03.2009, în funcția de mecanic întreținere – alimentare cu apă.
Potrivit atribuțiilor stabilite prin fișa postului, acesta avea atribuții în ceea ce privește repararea, întreținerea și exploatarea rețelelor de alimentare cu apă comunale.
Conform art. 252 (2) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; și
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Sub aspectul legalității, s-a constatat că cele susținute de contestator în ceea ce privește nemotivarea respingerii apărărilor nu sunt întemeiate. În cuprinsul deciziei se arată că, prin apărările formulate, în aprecierea intimatei, contestatorul recunoaște faptele săvârșite, acesta fiind motivul pentru care s-au înlăturat aceste apărări. Prima instanță a apreciat că, sub acest aspect invocat de contestator, decizia de concediere îndeplinește condițiile sus enunțate.
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul a reținut contestația ca fiind întemeiată.
Abaterea disciplinară, conform art. 247 alin. 2 Codul muncii, este o faptă săvârșită în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Potrivit dispozițiilor art. 61 lit. a Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere disciplinară gravă, sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern ca sancțiune disciplinară.
Potrivit textului de lege sus enunțat, angajatorul poate dispune concedierea salariatului fie pentru săvârșirea unei abateri grave, fie pentru săvârșirea de abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii.
Optând pentru concedierea salariatului pentru abateri repetate de la regulile de disciplină a muncă, intimata avea obligația dovedirii săvârșirii fiecărei abateri disciplinare reținute în sarcina contestatorului, în lipsa dovedirii uneia dintre abaterile disciplinare, concedierea fiind nelegală.
Și aceasta pentru că se poate dispune concedierea salariatului doar în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare, iar în situația în care se constată că una din faptele reținute nu constituie abatere disciplinară, concedierea este nelegală.
Dacă s-ar fi apreciat că doar una din fapte constituie o abatere gravă care să determine concedierea salariatului, nu s-ar fi impus optarea pentru situația alternativă prevăzută de legiuitor, respectiv un număr repetat de abateri care, în ansamblul lor, să determine concedierea salariatului.
Ca atare, prima instanță a analizat dacă fiecare din faptele reținute în sarcina contestatorului constituie abatere disciplinară.
În ceea ce privește fapta constând în „afirmații grave la adresa șefului instituției, aducându-se astfel atingere prestigiului instituției”, din depozițiile martorilor audiați în cauză nu rezultă o astfel de atitudine din partea contestatorului. Dimpotrivă, ambii martori îl descriu pe contestator ca fiind o persoană echilibrată, cu o atitudine cuviincioasă. În mod întemeiat acesta a interpelat membrii consiliului local despre șeful său ierarhic superior, după alegerile din 2011 când s-a reorganizat instituția Primăriei comunei Șuletea, ambii martori relatând că la momentul interpelării organigrama nu era aprobată. De altfel, nu se poate a nu se reține și caracterul de generalitate în ceea ce privește descrierea faptei săvârșite de contestator.
S-a reținut în sarcina contestatorului și faptul că a încasat sume de bani pentru branșare fără o procedură de lucru și elemente de cost, a încasat sume de bani fără chitanțe.
Toate aceste fapte trebuie analizare din perspectiva funcției pe care acesta a avut-o în cadrul instituției, și anume mecanic întreținere – alimentare cu apă și prin raportare la atribuțiile stabilite prin fișa postului. Or, din analizarea atribuțiilor stabilite nu rezultă astfel de atribuții în sarcina contestatorului. Contestatorul nu avea astfel de atribuții, ce se apropie de atribuțiile specifice unui gestionar. Cum abaterea disciplinară este o faptă prin care angajatul încălcă normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, nu se poate reține că în cauza de față contestatorul și-a încălcat sarcinile de serviciu câtă vreme nu avea astfel de atribuții. Ordinele și dispozițiile conducătorilor ierarhici, pentru a conduce la săvârșirea unei abateri disciplinare, trebuie să fie legale, în legătură cu sarcinile de serviciu stabilite prin fișa postului și în legătură cu funcția sa.
Nu se poate pretinde îndeplinirea unor atribuții ce nu au nicio legătură cu funcția deținută, ce nu sunt prevăzute în fișa postului iar, ulterior, concedierea pentru nerespectarea acestora.
Față de cele expuse, tribunalul a constatat că decizia de concediere nr. 280/03.09.2012 este netemeinică și nelegală, iar în baza dispozițiilor art. 80 Codul muncii a dispus anularea acesteia, a obligat intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior emiterii acesteia și să-i achite acestuia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului individual de muncă până la data reintegrării efective.
Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, prima instanță a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada efectuării acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. comunei Șuletea, C. L. al comunei Șuletea și U. A. Teritorială Șuletea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că în mod eronat a reținut prima instanță că aveau obligația dovedirii săvârșirii fiecărei abateri disciplinare reținute în sarcina contestatorului, în lipsa dovedirii uneia dintre abaterile disciplinare, concedierea fiind nelegală.
Astfel, contestatorul a recunoscut el însuși că a efectuat operațiuni de branșare la dispoziția verbală a fostului primar, că a încasat bani de la diverse persoane, că nu a eliberat chitanță deoarece nu este casier, că nu adus banii încasați la Primărie deoarece nu i-a încasat pe toți și că a depus banii la Primărie după ce a fost demarată ancheta de pe teren și „a văzut atâta scandal".
Este adevărat că în cuprinsul deciziei de concediere sunt menționate mai multe abateri pe care le-a comis contestatorul (recunoscute de acesta în cursul cercetării disciplinare prealabile), dar acestea sunt în concurs, astfel că nu aveau posibilitatea efectivă de individualizare a fiecăreia, stabilind astfel pentru fiecare o sancțiune.
Consideră recurenții că faptele contestatorului, respectiv branșarea la rețeaua de apă a unor persoane care nu aveau cerere de branșare, neechiparea branșamentelor cu apometru, încasarea unor sume de bani fără a avea acest drept, nepredarea sumelor încasate la casieria Primăriei sunt un motiv suficient și întemeiat pentru a atrage răspunderea disciplinară a acestuia.
Susține recurenta că eronat prima instanță a reținut că faptele trebuie analizare din perspectiva funcției pe care acesta a avut-o în cadrul instituției, și anume mecanic întreținere - alimentare cu apă și prin raportare la atribuțiile stabilite prin fișa postului, concluzionând că din analizarea atribuțiilor stabilite nu rezultă astfel de atribuții în sarcina contestatorului.
Cu atât mai mult, consideră recurenta, dacă contestatorul nu avea în atribuții încasarea sumelor de bani, acesta trebuia să se abțină de la orice activitate de acest gen.
Calificarea ca fiind gravă a unei fapte trebuie să se facă în funcție de rezultatele ei nocive și în raport de pregătirea și experiența salariatului respectiv.
Chiar dacă faptele descrise anterior nu reprezintă încălcarea unei dispoziții punctuale din fișa postului a contestatorului (sau din alt izvor de drept), reprezintă încălcarea obligației mai generale de a respecta principiul bunei credințe în desfășurarea relațiilor de muncă, obligație instituită prin art. 8 din Codul muncii, cu valoare de principiu în ce privește toate raporturile juridice stabilite între angajat și angajator în legătură cu desfășurarea muncii.
Se mai arată în motivarea recursului că eronat a reținut prima instanță împrejurarea că, din depozițiile martorilor audiați în cauză, nu rezultă o atitudine necuviincioasă din partea contestatorului la adresa conducătorului instituției, iar la momentul interpelării membrilor consiliului local despre șeful său ierarhic superior, după alegerile din 2012 când s-a reorganizat instituția Primăriei comunei Șuletea, organigrama nu era aprobată.
Recurenta susține că organigrama unei instituții reprezintă schema funcțională a acesteia și este elaborată după stabilirea funcțiilor ori, în cadrul unei instituții publice, care funcționează după un model stabilit prin hotărâre de guvern, nu se poate vorbi despre cine ocupă funcția de ,,șef”.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și menținerea Dispoziției nr. 280/03.09.2012.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de P. comunei Șuletea, C. L. al comunei Șuletea și U. A. Teritorială Șuletea este nefondat.
Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 247 alin. 2 din Codul muncii ,,Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
De asemenea, potrivit art. 252 alin. 2 lit. b și c din Codul muncii ,,Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:…b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;…d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică”…
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată pentru încălcarea unui principiu fundamental al dreptului muncii, cum este principiul bunei-credințe, cu atât mai mult cu cât în decizia de sancționare nu este prevăzută această abatere disciplinară, ci au fost reținute ca abateri disciplinare următoarele fapte: ,,a branșat cetățeni la rețeaua de alimentare cu apă a comunei, fără o justificare tehnico-economică a operațiunilor și a costurilor implicate; a încasat sume de bani pentru branșare fără o procedură de lucru și elemente de cost la efectuarea branșamentelor și fără un act care să consfințească prețul perceput de instituție; a făcut diferențe de cost/preț între branșamentele efectuate diferiților cetățeni fără o justificare prealabilă; a branșat gratuit, a încasat sume de bani fără chitanțe, a efectuat servicii fără facturi, a branșat fără a monta apometre; a făcut afirmații grave la adresa șefului instituției, aducându-se astfel atingere prestigiului Instituției Primarului comunei Șuletea”.
Ori, pe lângă caracterul extrem de general al faptelor descrise, fără concretizarea lor în timp și prin raportare la anumite persoane, pentru a putea fi verificate de instanță cu prilejul controlului judecătoresc, inclusiv sub aspectul respectării termenului de aplicare a sancțiunii, în mod corect a reținut prima instanță că aceste fapte trebuie analizate din perspectiva funcției pe care intimatul-contestator a avut-o în cadrul instituției, și anume mecanic întreținere – alimentare cu apă, și prin raportare la atribuțiile stabilite prin fișa postului.
Într-adevăr, din fișa postului rezultă că intimatul-contestator avea în atribuții execuția lucrărilor de montaj rețele de alimentare cu apă (noi) cu aprobarea conducerii unității.
Ori, contestatorul-intimat a susținut că a efectuat lucrările de branșare din dispoziția verbală a fostului primar, iar recurenta nu a făcut dovada contrară.
De asemenea, justificarea tehnico-economică a operațiunilor și a costurilor implicate, stabilirea elementelor de cost și prețul lucrărilor nu erau în sarcina intimatului-contestator, ci se impuneau a fi adoptate la nivelul instituției.
Cât privește încasarea sumelor de bani pentru lucrările executate fără a elibera chitanțe/facturi, nu se poate reține că intimatul-contestator și-a încălcat sarcinile de serviciu, câtă vreme nu avea astfel de atribuții, iar banii au fost predați ulterior instituției.
Într-adevăr, prima instanță a reținut corect că ordinele și dispozițiile conducătorilor ierarhici, pentru a conduce la săvârșirea unei abateri disciplinare, trebuie să fie legale, în legătură cu sarcinile de serviciu stabilite prin fișa postului și în legătură cu funcția sa. Nu se poate pretinde îndeplinirea unor atribuții ce nu au nici o legătură cu funcția deținută, ce nu sunt prevăzute în fișa postului iar, ulterior, concedierea pentru nerespectarea acestora.
Astfel, faptele menționate nu pot fi calificate drept abateri disciplinare.
În ceea ce privește fapta de a fi ,,făcut afirmații grave la adresa șefului instituției, aducându-se astfel atingere prestigiului Instituției Primarului comunei Șuletea”, nici această faptă nu este concretizată în timp, pentru a putea fi verificată inclusiv sub aspectul respectării termenului de aplicare a sancțiunii (art. 252 alin. 1 din Codul muncii), din declarațiile martorilor rezultă doar că intimatul-contestator ar fi întrebat la o ședință de consiliu local cine este șeful său, întrebare ce ar putea fi percepută de unele persoane ca fiind sfidătoare, însă această faptă nu poate fi calificată ,,gravă”, pentru a atrage, prin ea însăși, sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă aplicată prin dispoziția contestată.
În atare condiții, în mod corect a reținut prima instanță că este întemeiată contestația formulată.
Ca urmare, nefiind incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de P. comunei Șuletea, C. L. al comunei Șuletea și U. A. Teritorială Șuletea împotriva sentinței civile nr. 436/16.05.2013 a Tribunalului V. și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
În baza disp. art. 316 cu referire la art. 298 și 274 Cod proc.civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, dovedit cu chitanța 133/12.07.2013.
Cât privește celelalte două chitanțe depuse la dosar, se reține că au fost eliberate de un avocat ce a depus împuternicirea în calea de atac prin serviciul de registratură, însă nu a efectuat nici un act de reprezentare a recurentului în recurs (nu a redactat întâmpinarea, nu a formulat concluzii scrise și nu s-a prezentat pentru a susține oral cauza intimatului), iar una dintre chitanțe (cea din 17.09.2012) este chiar anterioară pronunțării primei instanțe și declarării recursului. Ca atare, aceste sume nu pot intra sub incidența prevederilor legale menționate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P. comunei Șuletea, C. L. al comunei Șuletea și U. A. Teritorială Șuletea împotriva sentinței civile nr. 436/16.05.2013 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./Tehnored. M.N.C.
03.10.2013 - 02 ex.
Tribunalul V. – A. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 35/2013.... → |
|---|
