Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1848/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1848/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 5497/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1848/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător G. P.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – contestație decizie concediere, privind recursul declarat de intimata SCM grad I Constructorul Iași, împotriva sentinței civile nr. 2147 din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind M. P. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic L. E. pentru recurentă, avocat S. C. pentru intimatul care lipsește la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, s-a depus întâmpinare ce a fost comunicată, iar prin cererea de recurs nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Consilier juridic L. E. pentru recurentă depune la dosar delegație și arată că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Avocat S. C. pentru intimat depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic L. E. pentru recurentă, având cuvântul, arată că prima instanță, în baza codului muncii a admis contestația, a anulat decizia de concediere și a obligat intimata să integreze contestatorul în postul ocupat. Apreciază că instanța de recurs în mod greșit a făcut aplicarea Codului Muncii. Susține că a depus la instanța de fond adresele de la Ministerul Muncii prin care s-a făcut cunoscut că în cooperativa meșteșugărească nu sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii.
Precizează că în cooperativa meșteșugărească actul normativ care reglementează raporturile de muncă între organizația cooperatistă și membrul cooperator este hotărârea UCECOM nr. 11/2006 privind normele de reglementare a raporturilor de muncă în baza convenției individuale de muncă, publicat în Monitorul Oficial 175/2007 partea a 4 a, hotărârea fiind emisă în baza art. 104 al. 2 din Legea nr. 1/2005.
Mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile acestui articol și nu a soluționat litigiul și a considerat că în cauză măsura concedierii va fi analizată raportat la dispozițiile codului muncii. Precizează că a depus statele de funcții și organigrama, atât cea existentă înainte de emiterea deciziei de desființare a convenției de muncă cât și după acea dată, însă instanța de fond nu a ținut cont de acestea
De asemenea arată că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că intimatul, an de an înregistra pierderi, în acest fel a creat prejudiciu cooperativei. Paguba creată de intimat prin aceea că nu a tăiat chitanțe și nu a depus sumele de bani încasate pentru lucrările de executare.
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond, respingerea contestației formulate.
Avocat S. C. pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Precizează că încadrarea și motivarea în drept a recursului este eronată iar motivarea este netemeinică și nelegală. Susține că instanța de fond în mod corect a reținut că prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile Codului Muncii, fiind aplicabile dispozițiile acestuia conform art. 1 al. 2, inclusiv în raporturile de muncă reglementate de legile speciale. Mai arată că instanța de fond a considerat că decizia nr. 9 din 25.04.2012, deși nu a fost intitulată decizie de concediere, a produs aceleași efecte juridice ca și măsura concedierii și trebuie analizată și raportată la dispozițiile Codului Muncii.
Susține că instanța de fond în mod corect a stabilit nelegalitatea deciziei de concediere, reținând considerentele prev. de art. 65 din Codul Muncii în sensul că încetarea contractului de muncă și concedierea salariatului s-a făcut pentru motive care nu țin de persoana salariatului iar desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Mai susține că recurenta a recunoscut că după anularea hotărârii A. din 05.04.2012 a fost organizată o nouă A. care a hotărât din nou desființarea punctului de lucru dar nu menționează dacă s-a emis o nouă decizie de concediere. Angajatorul trebuia să facă dovada reorganizării activității prin urmărirea eficientizării activității, inclusiv cea de proiectare și construcții care reprezintă obiectul principal de activitate, însă recurenta nu a întreprins nici o măsură de reorganizare și eficientizare a activității.
De asemenea arată că o parte din persoanele disponibilizate au fost reîncadrate în muncă întrucât făceau parte din consiliul de administrație și chiar dacă intimatul era membru însă propunerile acestuia nu erau luate în seamă.
În concluzie solicită respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2147 din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă contestația formulată de contestatorul M. P. G., în contradictoriu cu intimata S. Cooperativă Meșteșugărească de G. 1 „Constructorul” Iași (SCM Gr.1) cu sediul în Iași.
A fostanulată decizia de concediere nr. 9/25.04.2012 emisă de intimată și a fost obligată intimata să-l reintegreze pe contestator în postul ocupat în temeiul convenției individuale de muncă nr. 1/1982.
A fostobligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat acesta, începând cu data de 30.05.2012 și până la data reintegrării efective.
S-a respins cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată;
Pentru a se pronunța astfel
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul de dosar_ contestatorul M. P. G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata S. Cooperativă Meșteșugărească de G. 1 „Constructorul” Iași (SCM Gr.1) să se dispună anularea Deciziei nr.9/25.04.2012 emisa de parata, ca fiind neîntemeiata si nelegala; repunerea in drepturi a reclamantului si acordarea drepturilor salariale; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că pârâta SCM Gr.1 "Constructorul" lași a emis in data de 25.04.2012 Decizia nr.9 prin care a dispus încetarea calității sale de membru cooperator lucrător cu societatea parata potrivit convenției individuale de munca nr.1. Data de încetare a convenției a fost stabilita la 30.05.2012 totodată stabilindu-se acordarea unui preaviz de 20 zile lucrătoare in perioada 02.05.2012 pana in 30.05.2012.
Ca motiv pentru încetarea convenției de munca parata a menționat pierderile înregistrate in activitate de proiectare iar ca motiv pentru . fost menționat lipsa altor locuri de munca conform pregătirii profesionale.
In preambulul deciziei s-a menționat ca la baza acesteia a stat Hotărârea Adunării Generale din 05.04.2012 prin care s-a dispus desființarea activității de proiectare din cadrul cooperativei începând cu data de 01.05.2012.
A mai invocat contestatorul că Deciziei nr.9/25.04.2012 emisa-de parata este neîntemeiata si nelegala întrucât nu a avut cunoștința de desființarea secției de proiectare hotărâta in A. din 05.04.2012 acea hotărâre nefiindu-i adusă la cunoștință, iar convocarea ședinței A. din 05.04.2012 a fost nelegala pentru ca nu s-a organizat legal si nu s-au îndeplinit formalitățile cerute de lege după emiterea hotărârii.
A mai susținut contestatorul că raporturile de munca dintre membru cooperator si societatea cooperativa sunt mult mai complexe decât cele dintre salariat si angajator, in calitatea sa de membru cooperator lucrător și totodată de posesor de acțiuni cooperative, avea dreptul legal de a fi convocat la ședința A., de a-și exprima votul si de a participa la luarea hotărârii in ce privește activitatea societății, ceea ce nu s-a întâmplat însă .
A mai arătat contestatorul că pentru desființarea secției de proiectare trebuia modificat Statutul cooperativei (Actul constitutiv) așa cum prevede art.16, iar măsura dispusa, de încetare a convenției de munca, nu este întemeiata pentru ca nu are la baza o documentație prealabila care sa justifice desființarea secției de proiectare. Nu a existat o analiză a situației forței de muncă din cooperativă care sa cuprindă un sistem de salarizare, un sistem de normare sau un buget de venituri si cheltuieli pentru fiecare secție de producție, prestări servicii sau comerciale.
Raporturile de munca stabilite in baza convenției încheiate cu societatea cooperativa au la baza calitatea sa de membru cooperator asociat la munca si capital (membru cooperator lucrător) conform art.33 al.l lit.b din Statutul UCECOM din 15.06.2006 si art.10 al3 din Statutul societății cooperative "Constructorul".
In drept au fost invocate următoarele: Hotărârea UCECOM nr.11/2006 privind Normele de reglementare a raporturilor de munca in baza convenției individuale de munca (publicat in MO 175/2007, p.lV) -art.33 al.l lit.b, art.44 lit.c, d, art.49 al.l, art.l01, art.l02 al.3 si 4, art.l54, Legea cooperateiei meșteșugărești nr.1/2005-art.4, 16, 33, 104, Statutul UCECOM.Statutul (Actul constitutive) al SCM Gr.l "Constructorul" lasi-art.3 al.5, art.l0 al.3, art.l6, 17, art.l9, art.25, art.26.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii arătând că în calitatea sa de
membru cooperator al SCM grad 1 Constructorul Iași contestatorul a fost în perioada 2005-2009 președintele cooperativei, păstrându-si in același timp si funcția de sef unitate al punctului de lucru - Atelier de proiectare, din Iași, . iar din anul 2009 si pana la data încetării convenției individuale de munca a îndeplinit numai funcția de sef unitate Atelier proiectare.
In funcția de sef unitate contestatorul a adus prejudicii importante cooperativei astfel ca in perioada 2007-2009 paguba creată a fost de peste_ lei, existând in acest sens si un titlu executor,care în prezent este în faza de executare silita.
Hotărârea de a se desființa secția si încetarea convenției individuale de munca a celor 2 membri cooperatori de la acest punct de lucru a fost determinată de faptul că în toata perioada existentei lui atelierul a produs pierderi cooperativei, care a fost nevoită să suporte contravaloarea energiei termice, a energiei electrice, a penalizărilor aferente acestora precum si impozitul pe clădiri si taxa pe teren, din alte surse, nefiind posibil a fi achitate din veniturile proprii atelierului .
În baza probatoriului administrat prima instanță a reținut că potrivit convenției de muncă de muncă nr. 1,depusă la dosar contestatorul este membru cooperator al SCM grad 1 Constructorul Iași ocupând și funcția de sef unitate al punctului de lucru - Atelier de proiectare, din Iași, ..
Prin Hotărârea Adunării Generale nr. 2 din 05.04.2012 s-a dispus desființarea activității de proiectare din cadrul cooperativei începând cu data de 01.05.2012, motivat de faptul că in toata perioada existentei punctul de lucru -Atelier de proiectare a produs pierderi cooperativei, care a fost nevoita sa le suporte din alte surse.
Pe cale de consecință, intimata a emis decizia de concediere 9 din 25.04.2012 prin care s-a dispus încetarea convenției de muncă a contestatorului.
Prin sentința civilă nr. 1011 din 05.2012 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin neapelare, s-a admis cererea reclamantului M. P. G. și s-a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale din 05.04.2012 prin care s-a decis desființarea activității de proiectare din cadrul cooperativei începând cu data de 01.05.2012.
Cu privire la incidența dispozițiilor legale aplicabile în prezenta cauză, instanța a reținut că litigiu dedus judecății este guvernat de dispozițiile Codului .
S-a reținut în acest sens că potrivit dispozițiilor art. 33 din legea 1/2005 privind organizarea si funcționarea cooperației „(1) Între societatea cooperativă și membrul cooperator pot exista următoarele categorii de raporturi:
a) patrimoniale, concretizate prin obligația membrului cooperator de a depune părțile sociale și/sau aporturi în natură;
b) de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenției individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este;
c) comerciale cooperatiste pentru livrările de produse și prestările de servicii efectuate de membrul cooperator pentru societatea cooperativă în calitate de agent economic independent.”
Articolul 1 alin. 2 din Codul muncii prevede că dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Prin urmare, coroborând aceste dispoziții, în condițiile în care legea 1/2005 prevede expres posibilitatea existenței raporturilor de muncă încheiate sub forma unei convenții, cum este cea din cazul de față, instanța a constata că legalitatea și temeinicia deciziei nr. 9 din 25.04.2012, care deși nu este intitulată decizie de concediere, a produs aceleași efecte juridice ca și măsura concedierii, motiv pentru care a analizat această decizie raportat la dispozițiile Codului muncii.
Astfel analizând fondul cauzei, instanța a reținut că decizia nr. 9 din 25.04.2012 este nelegală. Că potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, astfel încât încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului să nu intervină pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, îngrădindu-se exercițiul dreptului la muncă.
Pentru a se reține cauza reală și serioasă a reorganizării este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea.
A mai reținut prima instanță că prin reorganizarea societății, în baza art.65 Codul muncii, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune.
Potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că prin sentința civilă nr. 1011 din 05.2012 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin neapelare, s-a admis cererea reclamantului M. P. G. și s-a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale din 05.04.2012 prin care s-a decis desființarea activității de proiectare din cadrul cooperativei începând cu data de 01.05.2012.
Pe cale de consecință, în condițiile în care actul care a stat la baza emiterii deciziei de concediere a fost desființat, instanța a reținut că măsura concedierii aceasta a devenit lipsită de orice suport juridic, nefiind justificată de criterii obiective care au condus la desființarea activității de proiectare din cadrul cooperativei începând cu data de 01.05.2012.
În consecință, având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada desființării efective a locului de muncă al contestatorului, instanța a reținut că decizia de concediere este nelegală, motiv pentru care a admis contestația formulată de contestatorul M. P. G., în contradictoriu cu intimata S. Cooperativă Meșteșugărească de G. 1 „Constructorul” Iași (SCM Gr.1),a dispus anularea deciziei de concediere nr. 9/25.04.2012 emisă de intimată și a obligat intimata să-l reintegreze pe contestator în postul ocupat în temeiul convenției individuale de muncă nr. 1/1982.
Având vedere soluția de reintegrare, instanța a obligat intimata să plătească contestatorului și o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat acesta, începând cu data de 30.05.2012 și până la data reintegrării efective.
S-a respins ca nedovedită cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata S. Cooperativă Meșteșugărească de G. 1 „Constructorul” Iași (SCM Gr.1), criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A motivat recurenta că instanța de fond a analizat și aplicat în mod greșit dispozițiile codului muncii în cauză, ignorând faptul că în cooperația meșteșugărească nu sunt aplicabile aceste dispoziții ci există norme legale specifice,reglementate de dispozițiile Legii nr.1/2005 dar și de Hotărârea UCECOM nr.11/2006, privind normele de reglementare a raporturilor de muncă în baza convenției individuale de muncă, publicată în M.O. nr. 175/2007 partea a IV a.
Acest act normativ reglementează raporturile de muncă specifice în cooperația meșteșugărească, dintre membrul cooperator și organizația cooperatistă, dispoziții legale de care însă prima instanță nu a ținut cont, analizând cauza exclusiv prin prisma dispozițiilor codului muncii.
A mai motivat recurenta că deși a depusa la dosar statele de funcții și organigrama unității atât înainte de emiterea deciziei de desființare a convenției de muncă cât și după desființarea locului de muncă al contestatorului, înscrisuri ce atestau în mod clar și fără dubiu desființarea postului, instanța nu a ținut cont de acestea și a pronunțat soluția exclusiv pe baza sentinței civile nr. 1011/05.2012,de anularea hotărârii adunării generale prin care s-a decis desființarea postului ocupat de contestator..
Mai arată recurenta că în fapt desființarea locului de muncă al contestatorului a fost determinată de nerealizarea de venituri și mai mult s-a datorat pierderilor cauzate de activitatea atelierului în care lucra contestatorul, acesta nefiind în măsură să-și asigure obligațiile către stat, referitoare la salarizarea lui, dar nici măcar a cheltuielilor legate de utilitățile necesare la punctul lui de lucru.
Susține recurenta că instanța de fond a ignorat și faptul că așa cum rezultă și din bilanțurile anuale depuse la dosar ,punctul de lucru al contestatorului genera pierderi an de an, unitatea trebuind să-i suporte pierderile și s-i achite salariile, instanța neținând cont de faptul că în cooperația meșteșugărească nu se asigură salariul minim pe economie, iar retribuirea membrilor cooperatori se face din veniturile pe care aceștia le realizează.
În acest context recurenta susține că apare ca fiind imposibil de calculat și acordat despăgubirile la care a fost obligată de către instanța de fond ca urmare a reintegrării contestatorului pe postul deținut anterior, în cooperație membrii cooperatori primind retribuția proporțional cu munca depusă. Ori, atâta timp cât contestatorul a produs unității doar pierderi, acordarea de despăgubiri apare ca fiind lipsită de fundament.
În fine recurenta precizează și faptul că ulterior anulării hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori, și după primirea sentinței prezent recurate, C. a organizat o nouă ADUNARE Generală ,la care a fost invitat și contestatorul și la care s-a decis din nou desființarea punctului de lucrul al contestatorului
În concluzie recurenta solicită admiterea recursului său și modificarea în tot a sentinței primei instanțe în senul respingerii contestației și al menținerii deciziei de încetare a convenției de încetare a raporturilor de muncă ale contestatorului.
Prin întâmpinarea depusă în recurs de către contestatorul intimat se solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului instanței de fond prin prisma criticilor formulate de către recurentă dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Curtea constată că deși într-adevăr litigiul în cauză vizează raporturi de muncă din domeniul cooperației meșteșugărești, în cadrul căreia există o legislație specifică reglementată prin Legea nr.1/2005 dar și prin Hotărârea UCECOM nr.11/2006, privind normele de reglementare a raporturilor de muncă în baza convenției individuale de muncă, publicată în M.O. nr. 175/2007 partea a IV a., așa cum susține și recurenta, dar excluderea totală dispozițiilor prevăzute în codul muncii nu este posibilă, întrucât o interpretarea în afara cadrului general determinat de codul muncii ar conduce la o îndepărtarea de la scopul prevăzut de legiuitor, care a înțeles să armonizeze cele două materii prin dispoziții exprese inserate în chiar legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației meșteșugărești.
Astfel potrivit dispozițiilor art.33 din Legea nr. 1/2005 „ (1) Între societatea cooperativă și membrul cooperator pot exista următoarele categorii de raporturi:
a) patrimoniale, concretizate prin obligația membrului cooperator de a depune părțile sociale și/sau aporturi în natură;
b) de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenției individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este;….”
(3) Pentru societățile cooperative, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori se pot reglementa prin lege specială.”
Totodată potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 53/2003, codul muncii „ (1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
(2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.”
Curtea mai constată că deși recurenta a susținut că membrilor cooperatori nu le sunt aplicabile dispozițiile din codul muncii, se constată că aceste susțineri sunt contrazise de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 1/2005 care prevăd expres faptul că între societatea cooperativă și membrul cooperator pot exista raporturi de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenției individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este;….”
Rezultă deci din dispozițiile suscitate că instanța de fond a reținut în mod corect și legal dispozițiile legale incidente în cauză,astfel că prima critică formulată de recurentă va fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la temeinicia soluției pronunțate de către prima instanță Curtea constată că și sub acest aspect sentința recurată este temeinică și legală.
Astfel prima instanță și-a întemeiat soluția pe faptul că prin sentința civilă nr. 1011 din 05.2012 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin neapelare, s-a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale din 05.04.2012 prin care s-a decis desființarea activității de proiectare din cadrul cooperativei începând cu data de 01.05.2012.
Așa fiind în mod corect a reținut instanța de fond că, în condițiile în care actul care a stat la baza emiterii deciziei de concediere a fost desființat, respectiv Hotărârea Adunării Generale, prin care s-a decis desființarea postului ocupat de către contestator, a fost la rândul lui desființat, înseamnă că măsura concedierii a rămas lipsită de orice suport juridic, nefiind justificată de criteriile obiective care au condus la desființarea activității de proiectare din cadrul cooperativei începând cu data de 01.05.2012.
Mai mult decât atât, în această situație, chiar dacă s-ar considera că în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile codului muncii, atâta timp cât hotărârea de desființare a punctului de lucru al contestatorului a fost anulată, este cert că încetarea convenției individuale de muncă a contestatorului încheiată cu unitatea cooperatistă a rămas fără fundament juridic, astfel încât pe cale de consecință, se impunea restabilirea situației anterioare, și repunerea părților în situația anterioară,ceea ce a și făcut instanța de fond.
Ca atare, în mod temeinic instanța a reținut că prin anularea hotărârii adunării generale, intimata nu a mai fost în măsură să facă dovada desființării efective a locului de muncă al contestatorului, motiv pentru care instanța a reținut că decizia de concediere este nelegală.
Curtea notează că în mod corect instanța de fond nici nu a mai intrat în analizarea situației economico financiare a recurentei, aceste apărări făcute pe fondul cauzei fiind de prisos, în contextul în care hotărârea de desființare a punctului de lucru și implicit a postului ocupat de contestator a fost desființată prin sentința civilă nr. 1011 din 05.2012 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin neapelare, acesta fiind singurul motiv pentru care instanța a admis contestația formulată de contestatorul M. P. G. și a dispus anularea deciziei de concediere nr. 9/25.04.2012 emisă de intimată, obligând-o să-l reintegreze pe contestator în postul ocupat în temeiul convenției individuale de muncă nr. 1/1982.
Prin urmare, Curtea va respinge și aceste critici ca fiind neîntemeiate.
În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod pr. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de către S. Cooperativă Meșteșugărească de G. 1 „Constructorul” Iași (SCM Gr.1) și va menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata SCM grad I Constructorul Iași, împotriva sentinței civile nr. 2147 din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea formulată de M. P. G. privind plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Noiembrie 2013
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, G. P. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./tehnoredactat P.G.
2 ex. 19.12.2013
Tribunalul Iași - C. G.
| ← Conflict de muncă. Hotărâre din 27-09-2013, Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
