Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 242/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 242/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 11816/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 242/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. A.
Judecător A. C. S.
Judecător G. P.
Grefier E. G.
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect litigiul de muncă - contestație decizie de concediere - privind recursul declarat de recurentul M. V. împotriva sentinței civile nr. 2436 din 09 10 2012 a Tribunalului Iași, intimată fiind .
La apelul nominal făcut în ședința publică ,lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 4 02 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.
Deliberând,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2436 din 9.10. 2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins contestația astfel cum a fost precizată, formulată, de contestatorul M. V., împotriva deciziei de concediere nr. 226 din 3.08.2011, în contradictoriu cu intimata .>
Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele
Contestatorul a fost salariatul intimatei pe postul de ambalator paleți in Secția Finisaj Țesături potrivit contractului individual de muncă nr._/03.03.2004 .
Prin decizia de concediere nr. 226/03.08.2011 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data expirarii termenului de preaviz, respectiv 02.09.2011 in baza dispozitiilor art. 65c.m. In cuprinsul deciziei s-a retinut ca in fapt concedierea contestatorului se produce din motive care nu tin de persoana acestuia ca urmare a desfiintarii prin decizia Consiliului de Administratie din data de 20.07.2011 a locului de munca ambalator paleti din Sectia Finisaje si Tesaturi, desfiintarea locului de munca impunandu-se ca o masura cu cauze reale si serioase.
Analizand legalitatea deciziei de concediere instanta a retinut ca aceasta cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 76 cm. Totodata contestatorului i-a fost respectat dreptul de preaviz de 20 de zile lucratoare prevazut de art. 75 c.m. atat timp cat intimata a emis preavizul de concediere la data de 03.08.2011 si a dispus prin decizia de concediere ca incetarea raporturilor de munca sa aiba loc la data de 02.09. 2011.
Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului este reglementată în art. 65 – 67 Codul muncii.
Astfel, potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”. Potrivit acestei dispozitii legale legiuitorul nu limiteaza motivele care determina desfiintarea locului de munca, impunand numai conditia ca acestea sa fie serioase si reale astfel incat pentru concedierea salariatului din motive neimputabile este necesar sa aiba loc o reorganizare a activitatii angajatorului care sa corespunda unei nevoi a acestuia si care sa conduca la desfiintarea efectiva a postului ocupat de salariat
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții.
Potrivit disp. art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
In cauza de fata instanta a retinut ca intimata a făcut dovada caracterului efectiv al desfiintarii locului de munca ocupat de catre contestator de vreme ce din analiza organigramelor si statelor de functii depuse la dosar rezulta ca la data de 01.07.2011 in Sectia Finisaj Tesaturi functionau 52 de angajati din care 2 ambalatori paleti iar la data de 01.08.2011 functionau 49 de angajati din care 1 ambalator paleti ceea ce dovedeste in mod clar ca postul ocupat de catre contestator a fost efectiv suprimat din structura angajatorului, dupa concedierea sa nefiind angajata o alta persoana care sa preia atributiile. Nu pot fi retinute sustinerile contestatorului potrivit carora atributiile sale au fost preluate de catre un alt angajat respectiv U.. . de productie din datele de 23.08.2011, 04.08.2011, 16.08.2011, 19.08.2011 depuse la dosar la filele 18-21 rezulta ca in Sectia Finisaj Tesaturi au lucrat efectiv la infoliere numitii Saviliu si U. dar acest aspect nu este de natura sa duca la concluzia ca desfiintarea postului ocupat de catre contestator nu a fost efectiva atat timp cat din fisele de productie ulterioare lunii august 2011depuse la dosar la filele 95- 181 rezulta ca U. C. a lucrat efectiv ca si pregatitor partizi si nu ca ambalator paleti iar din fisele de productie depuse la dosar la filele 25-113 rezulta ca activitatea de ambalator paleti a fost efectuata doar de catre un singur angajat respectiv Saviliu. De altfel din inscrisurile depuse la dosar rezulta faptul ca la luarea deciziei de către Consiliul de Administrație de reduce a costurilor cu munca vie si implicit concedierea unor salariati s-a avut în vedere referatul nr. 4635/19.07.2011 întocmit de către șefa Secției Finisaj Țesături ing. Suculiuc M. prin care aceasta a propus reducerea cheltuielilor cu munca vie din aceasta secție prin eliminarea începând cu data de 01.08.2011 a operației de paletizare a țesăturilor livrate către clienții interni, astfel încât potrivit noii metode de ambalare era necesar doar un singur salariat care să efectueze această operațiune ajutat sporadic de către o altă persoană de la alt loc de muncă care nu avea grad de acoperire totală.
S-a mai retinut de catre instanta ca in cadrul procesual stabilit ca urmare a formularii unei contestatii impotriva unei decizii de concediere emisa pentru motive ca nu au legatura cu persoana angajatului se poate cenzura numai legalitatea masurii concedierii iar nu si oportunitatea acesteia astfel incat daca angajatorul constata ca activitatea societatii se deruleaza in pierdere el este singurul indreptatit sa ia toate masurile pe care le considera oportune pentru cresterea profitului ,in speta, desfiintarea posturilor ce nu mai sunt utile in cadrul societatii ca urmare a schimbarii metodei tehnologice de lucru.
In lumina acestor considerente s-a reținut de către instanță că intimata, căreia îi revenea sarcina probei, a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator si in consecinta decizia de concediere este legala si temeinica.
Pentru aceste motive tribunalul a respins contestatia formulata împotriva deciziei de concediere nr. 226/03.08.2011 si pe cale de consecinta si cererile accesorii referitoare la reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior concedierii si la plata unei despagubiri reprezentand salariile si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat si la plata de daune morale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Susține recurentul că desființarea locului de muncă nu este efectivă, arătând că din fișele de producție și fotografiile depuse la dosar, rezultă că locul de muncă nu a fost desființat, că există și în prezent și că, la acest loc de muncă au lucrat două persoane.
Se mai arată că motivația din referatul prin care se propune menținerea contractului său individual de muncă, prin care se reține că a avut sancțiuni pe linie de calitate pentru că nu a reușit să se achite de sarcinile de serviciu nu este reală. Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că în ultimele 12 luni, înainte de desfacerea contractului de muncă nu a avut nici o sancțiune și că și-a îndeplinit și depășit sarcinile de serviciu, fiind retribuit în plus față de salariul de bază. Așadar nu a existat o cază reală și serioasă pentru desfacerea contractului de muncă.
Mai susține recurentul că mai avea 6 luni până la pensie astfel că s-au încălcat prevederile contractului colectiv de muncă, iar în ceea ce privește înscrisurile depuse de pârâtă la dosar, respectiv organigramele . nefiind înregistrate și semnate, nu probează desființarea efectivă a locului de muncă.
În consecință se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie decizia de concediere nr. 226/3 08 2011 emisă de intimata . care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului – contestator, începând cu data de 2.09.2011 în baza dispozițiilor art. 65 din Codul Muncii.
Potrivit textului de lege anterior menționat, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, dintr-unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Primul motiv de recurs este nefondat, deoarece instanța de fond în mod corect a reținut că unitatea-intimată, căreia îi revenea sarcina probei, a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.
Astfel, din organigramele și statele de funcții depuse la dosarul cauzei rezultă că la data de 1.07.2011 în sector Finisaj Țesături funcționau 52 de angajați, din care 2 ambalatori paleți, iar la data de 1.08.2011 funcționau 49 de angajați din care 1 ambalator paleți. Nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la faptul că aceste înscrisuri nu sunt înregistrate și nu se precizează persoana de la care emană, atâta timp cât nu au fost contestate de către acesta potrivit procedurii falsului.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că nu a existat o cauză reală și serioasă pentru desființarea postului. Desființarea postului are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Or, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (decizia consiliului de administrație din 20.07.2011, referatul nr. 4635/19.07.2011) rezultă că desființarea locului de muncă are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității, fiind determinată de existența unor motive obiective constând în depășirea cheltuielilor financiare prevăzute de BVC pe anul 2011 ca urmare a evoluției cursului valutar și creșterii prețului la energia electrică, necesitatea aplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor financiare pentru eficientizarea activității societății.
Nu pot fi primite nici criticile referitoare la nerespectarea art. 120 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă deoarece aceste dispoziții nu se referă la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului conform art. 65 Codul Munci ca urmare a desființării postului, cum este cazul în speța de față. Instanța de fond a reținut corect că în cazul în care se dispune concedierea unui salariat ca urmare a desființării postului care potrivit art. 65 Codul Munci, nu se poate analiza legalitatea deciziei de concediere în raport de aceste criterii deoarece este vorba de desființarea unui singur post de natura celui deținut de recurent și numai angajatorul este în măsură să decidă în cazul dificultăților economic care post nu mai este necesar și poate fi desființat fără să fie afectată funcționarea întregii unități.
În consecință, în raport de considerentele arătate, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința Tribunalului Iași ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 2436 din 9.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 11 .02.2013.
Președinte, A. E. A. | Judecător, A. C. S. | Judecător, G. P. |
Grefier, E. G. |
Red./A.A.E.
Tehnored./G.E.
2 ex./28.02.2013
Tribunal Iași – M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 250/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 106/2013.... → |
|---|
