Obligaţie de a face. Decizia nr. 912/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 912/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 2312/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 912/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta S. de T. Feroviar de Călători Iași din cadrul Societății Naționale de T. Feroviar de Călători ""CFR Călători"" SA împotriva sentinței civile nr.907/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind L. L. și S. Națională de T. Feroviar de Călători ""CFR Călători"" SA București.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. M. pentru intimata L. L., lipsă fiind reprezentanții recurentei și ai intimatei SNTFC CFR Călători SA București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că este primul termen de judecată.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat T. M. depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimata L. L. și adeverința de salariat a acesteia.
Instanța, având în vedere că în cauză se solicită aplicarea Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și în anul 2011, contract înregistrat la M.M.F.E.S. sub nr. 722/03/24.01.2008 și având in vedere că recurenta a invocat un act adițional prin care a fost modificat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, referitor la aplicarea dispozițiilor care reglementează salariul suplimentar în anul 2012; - considerând că este necesar pentru soluționarea cauzei de a se depune la dosar relații de la Ministerul Muncii, pentru a se vedea dacă acest contract a fost denunțat de una dintre părțile contractante, de către cine și la ce dată a fost denunțat;- având în vedere faptul că pe rolul acestei secții, la acest termen, se află un număr de 43 de dosare, toate cu același obiect și că relațiile necesare soluționării cauzei de față sunt înregistrate în dosarele anterioare aflate pe lista de ședință de la acest termen, la pozițiile 4-21, dispune efectuarea de copii de pe relațiile din dosarul_, trimise de SNTFC CFR Călători - S. de T. Feroviar Iași și de Ministerul Muncii, și atașarea acestor copii la dosarele aflate la pozițiile 22-45.
Avocat T. M. precizează că este de acord cu efectuarea acestor copii de pe relațiile depuse la dosarele anterioare aflate pe lista de ședință de la acest termen la pozițiile 4-21 și atașarea acestor copii la dosarele aflate la pozițiile 22-45, a luat cunoștință de aceste înscrisuri și nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat T. M. consideră că recursul trebuie admis în parte având în vedere precizările formulate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu privire la denunțarea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. transporturi nr.722/2008 de către unul dintre semnatari.
Consideră, de asemenea, că Tribunalul Iași a soluționat corect excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, fiind vorba de plata unor drepturi salariale.
Concluzionând, apărătorul intimatei solicită admiterea în parte a recursului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._, disjunsă din dosarul nr._, reclamanta L. L. a chemat în judecată pe pârâtele S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA București și S. de T. Feroviar de Călători Iași, solicitând: obligarea angajatorului la plata sumei de bani reprezentând totalul diferențelor lunare dintre salariul minim pe care era obligată să-l plătească fiecărui reclamant în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010 și salariul pe care l-a plătit efectiv în această perioadă, cu toate sporurile, indexările, adaosurile sau indemnizațiile corespunzătoare, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă, și să plătească dobânda maximă legală la sumele lunare neplătite, dobândă calculată de la momentele în care angajatorul ar fi trebuit să plătească integral drepturile salariale și până la plata efectivă; obligarea angajatorului la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, calculat pe baza salariului de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă (2010), în conformitate cu prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de munca (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă și să plătească dobânda maximă legală la suma neplătită, dobândă calculată de la momentul în care angajatorul ar fi trebuit să plătească acest salariu suplimentar și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați la S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA, cu contract individual de muncă, și își desfășoară activitatea în cadrul Sucursalei de T. Feroviar de Călători Iași, unitate care realizează efectiv operațiunea de calculare și plată a salariului.
Potrivit prevederilor art. 41 pct. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. b din același Contract, „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.”
Așa cum rezultă din Anexa nr. 5 la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, angajatorului i se aplică acest contract colectiv de muncă, iar reclamanții sunt îndreptățiți să ceară îndeplinirea obligațiilor pe care angajatorul le are față de ei, izvorâte din contractele individuale de muncă și din acest contract colectiv de muncă, având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din vechiul Cod al muncii, ( art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996), art. 3 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010.
În cazul de față, angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit în art. 41 pct. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, luând în considerare valori de 570 lei și 600 lei în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010.
Actualizarea cu indicele de inflație este firească, pentru ca puterea de cumpărare să nu fie afectată negativ din cauza faptului că angajatorul nu a plătit la timp drepturile salariale, iar aplicarea unei dobânzi este justificată de culpa angajatorului în neexecutarea obligației și de prejudiciul care i-a fost provocat prin întârzierea cu vinovăție a plății.
Potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, angajatorul avea obligația să plătească în luna decembrie 2010 un salariu suplimentar, calculat cel puțin la nivelul minim de salarizare, însă nu și-a îndeplinit această obligație.
Având în vedere faptul că executarea acestui contract colectiv este obligatorie, așa cum prevede art. 236 alin. 4 și art. 243 alin. 1 din fostul Cod al muncii, reclamanții solicită și în această problemă intervenția instanței de judecată, pentru restabilirea echilibrului între drepturile și obligațiile părților, potrivit legii.
Ulterior, acțiunea a fost completată, solicitându-se plata acelorași drepturi și pentru anul 2011.
Pârâta SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA - S. de T. Feroviar de Călători lași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, deoarece dreptul reclamanților nu este un drept de natură salariată, ci un drept stabilit prin clauzele contractului colectiv de muncă cu un regim juridic distinct.
Pe fond, s-a arătat că, potrivit art. 247 din Codul muncii (în prezent abrogat) „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior”, ori în această situație nu se poate vorbi de aplicarea contractului colectiv la nivel de ramură.
Orice contract colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, din aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților, iar din examinarea CCM la nivel de unitate se constată că drepturile sub forma sporurilor minime ce urmează a fi acordate salariaților nu sunt inferioare celor stabilite la nivel de ramură.
Art. 238 din Codul muncii a avut un caracter de protecție a salariaților, stabilind limitele negocierii colective, însă nu a impus sub nici o formă preluarea în integrum în contractele colective de muncă încheiate Ia nivel inferior a clauzelor CCM stabilite la nivel superior. Dispozițiile art.236 alin.3 lasă libertatea părților pentru negocierea clauzelor, iar în situația în care există contract la nivel de unitate, nu se poate vorbi de aplicarea contractului încheiat la nivel de ramură.
De altfel, nu se pot combina dispoziții din cele două contracte colective de muncă, dispoziții care sunt mai favorabile reclamanților, doar pentru ca aceștia să-și vadă dreptul realizat.
A arătat pârâta și modul în care s-au aplicat anexele nr. 1 la CCM la nivel de unitate, care stabilesc cuantumul salariului brut (încheiate la nivelul C.F.R. Călători S.A și modificate corespunzător prin acte adiționale, anexe însușite de sindicat): până la data de 01.03.2008 clasa 1 de salarizare a fost stabilită la valoarea de 407 lei brut; pe perioada 01.03._08, părțile semnatare au convenit modificarea salariului la 500 lei brut prin actul adițional nr._/26.03.2008; pe perioada 01.07._09, prin actul adițional nr._/26.03.2008 părțile semnatare au convenit la modificarea salariului de bază corespunzător clasei I de salarizare la 540 lei: pe perioada 04.06._11, conform actului adițional nr. 1708/21.04.2010 anexa nr. l la CCM 2009-2010 s-a modificat din nou de către părți, salariul de bază brut fiind stabilit la 600 lei; pe perioada 24.03._12 CCM înregistrat cu nr.43/24.03.2011 nu s-a modificat de către părțile semnatare, salariul de bază brut fiind stabilit tot la 600 lei.
Față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, pârâta a susținut că solicitarea cu privire la aplicarea art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată.
Având în vedere că obiectul prezentei cereri nu îl reprezintă cercetarea CCM la nivel de unitate, iar solicitările se referă la diferența de salariu sau drepturi bănești rezultate prin raportare la salariul minim brut stabilit în CCM la nivel de ramură de transporturi, acestea au fost avute în vedere, nerezultând sume mai mici decât cele rezultate prin aplicarea coeficienților minimi de încadrare asupra sumei de 700 lei, stabilite în CCM la nivel de R. de Transporturi.
Pârâta a solicitat și respingerea solicitării salariaților de acordare a salariului suplimentar aferent anului 2010. A arătat pârâta, având în vedere prevederile art. 982 și art. 983 din Codul civil, că art. 32 alin.(1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2010 la nivelul C.F.R. Călători și prevederile din anexa nr.6 la aceste contracte sunt interpretate și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită, deoarece, fiind o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 și prevederilor O.U.G. nr.79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora „...indicele câștigului salariul mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau după caz. în unități valorice în condiții comparabile. în funcție de specificul activității....”
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2000-2011, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
A mai precizat pârâta că, în măsura în care societatea ar fi avut venituri, respectiv profit, pentru constituirea fondului necesar acordării salariilor suplimentare, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi, numai după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor prevăzute în anexa nr.6 la C.C.M. 2009-2010 și dacă ar fi lucrat un an calendaristic, conform prevederilor art.32 alin.(l) din CCM 2009-2010.
Conform actului adițional nr. 1708/21.04.2010, părțile semnatare ale CCM 2009/2010 au negociat prevederile art. 32 (1) și (2), astfel că aceste prevederi nu se aplică în anul 2010, urmând să se aplice începând cu data 01.01.2011.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 907 din 20.03.2013, Tribunalul Iași respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de parata SNTFC „CFR Calatori” SA.
Admite cererea formulată de reclamanta L. L. în contradictoriu cu pârâtele SNTFC „CFR Calatori”, S. de T. Feroviar de Călători M..
Obligă pârâtele să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru 01.01._11, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pana la data plătii efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anul 2011 conform art. 43 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat recalcularea și obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale la care ar fi avut dreptul începând cu 01.01.2009, pornind de la salariul minim brut de 700 lei (RON), așa cum este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 și la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, calculat pe baza salariului de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă (2010), în conformitate cu prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de Munca (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar
Conform dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în cazul de față.
Față de aceste prevederi, prezenta acțiune este formulată în termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtelor în perioada 01.01._11 pentru care se solicită drepturile salariale care fac obiectul prezentei acțiuni, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 2 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, între alte venituri cuvenite salariaților este inclus și al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor.
De asemenea, alin. al 3-lea al art. 43 din acest CCM prevede că la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un Regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă.
Pârâtele nu au dovedit faptul că au aplicat aceste prevederi contractuale în unitate, dimpotrivă argumentează că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:
„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâtele nu au respectat obligațiile contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate să prevadă, sub sancțiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
În ceea ce privește invocarea dispozițiile art.268 lit. d) Codul muncii, potrivit cărora cererea nu putea fi formulată decât pe durata existenței contractului, instanța constată că astfel de prevederi legale se aplică numai în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. 1 din CCM unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, acest contract se aplică începând cu data de 01.01.2006, până la 31.12.2010 inclusiv. Potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, dacă nici una dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni.
În cauză nu s-a dovedit faptul că a fost denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat și nici că s-a încheiat alt contract colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi.
Pârâtele nu au acordat și nu au plătit reclamantei drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă", precum și prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii potrivit cărora "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
În acest fel, a produs reclamantei un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii, potrivit cărora "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Potrivit dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, nici măcar salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 132 alin. 4 din Legea dialogului social nr. 62/2011, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamantul a suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și cu dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta SNTFC „CFR Calatori”SA - S. de T. Feroviar de Călători Iași.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civilă, recurenta susține, în primul rând, că instanța nu a reținut corect, prin raportare la art. 286 lit. c Codul Muncii, că acțiunea a fost formulată la data de 02.08.2012, reclamanta pretinzând acordarea drepturilor bănești pentru perioada 01.01._11.
Având în vedere că drepturile solicitate sunt drepturi cu caracter patrimonial, față de prevederile art. 2501 alin. (1) coroborate cu prevederile art.2517 si 2552 din Codul civil, rezultă faptul că pentru perioada 01.01.2009 până la 01.08.2009, dreptul material la acțiune al reclamantei privitor la acordarea drepturilor bănești solicitate pentru această perioada s-a prescris la data de 02.08.2012.
A mai arătat recurenta că temeiul de drept în susținerea pretențiilor reclamantei nu-l poate constitui contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, întrucât la nivelul unității a fost încheiat un contract colectiv modificat ulterior prin acte adiționale, ale căror prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantei. Din momentul în care sindicatele au reprezentat salariații în negocierile contractului colectiv de muncă, acesta este obligat să respecte înțelegerile pe care acestea le-au încheiat în numele lui.
Raportat la dispozițiile art. 247 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
Recurenta menționează negocierea în cadrul contractelor de muncă colective și individuale, precum și autonomia de voință a partenerilor sociali în aceste negocieri, cu trimitere la dispozițiile art. 37 Codul Muncii și art. 236 alin. Codul Muncii. Caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum sunt aceste diferențe salariale, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată.
Consideră recurenta că instanța de fond a apreciat greșit susținerile reclamantei, actul colectiv încheiat la nivel de ramură transporturi și-a produs efecte până la data de 31.12.2010, chiar dacă în art. 4 din contract se prevede că dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic .
Astfel, conform art. 33 din Legea nr. 130/1996 aplicabilă în perioada de până la 12.05.2011, contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia. Pentru ca actul să-și fi produs efectele și după 31.12.2010, trebuia ca părțile contractante să fi convenit prelungirea aplicării acestuia prin încheierea unui act adițional, nefiind posibilă o prelungire tacită.
Instanța de fond nu a reținut nici că părțile au înțeles de comun acord ca, pentru anii 2009 și 2011, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi și, pe cale de consecință, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantei prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.
A mai susținut recurenta că, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, nu ar putea fi obligată să acorde aceste diferențe salariale, întrucât nu există fonduri pentru acordarea acestora. Față de prevederile art. 6 din O.U.G. nr.79/2008, s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, cât si al filialelor acestora.
Referitor la plata dobânzii legale BNR la sumele reprezentând drepturi bănești de la data scadenței și până la plata efectivă, recurenta arată că, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, aceasta poate fi acordată dacă obligația este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, în speța de față fiind vorba de CCM unic la nivel de ramură transporturi. Acordarea cumulată a inflației si dobânzii legale este nefondată, întrucât, potrivit practicii de casare, nu este admisibil cumulul, deoarece cuantumul actualizării în funcție de inflație este inclus în cel al dobânzii și ar însemna să se repare de doua ori același prejudiciu.
Precizează recurenta că, în conformitate cu Anexa nr. 1 la contract, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut. Pentru fiecare modificare a salariului de bază, reclamant a semnat acte adiționale la contractele individuale de muncă în urma negocierilor între administrație și reprezentanții salariaților privind modificarea salariului de bază minim brut la SNTFC „CFR Călători” SA.
A mai motivat recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a admis acordarea salariului suplimentar aferent anului 2011 conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură art. 43 alin 2.
În conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate pe anii 2009-2011 și prevederile din anexa nr.6 la aceste contracte, aceste prevederi sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2010 si 2011, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită, deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 și prevederilor O.U.G. nr.79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative.
Raportat la aceste prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008- 2010, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Conform act adițional nr. 1708/21.04.2010, părțile semnatare ale CCM 2009/2010 au negociat prevederile art. 32 (1) și (2), astfel că aceste prevederi nu se aplică în anul 2010, urmând să se aplice începând cu data 01.01.2011. În CCM 2011/2012 părțile semnatare au stabilit că începând cu „data înregistrării contractului colectiv de muncă (24.03.2011) prevederile prevăzute în art. 109 (aici fiind și art.32) nu se aplică, urmând ca acestea să se aplice începând cu 23.03.2012.
Intimata reclamantă a depus o adeverință. La solicitarea instanței de recurs, s-au depus, de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, notificarea denunțării Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. transporturi nr.722/2008 și adresele nr.283 și 284 din 16.11.2010, iar recurenta a comunicat extras de pe Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2011 – 2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate și aspectelor invocate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Obiectul primului capăt al cererii de chemare în judecată, admis de prima instanță, l-a constituit obligarea recurentei pârâte, angajatorul intimatei reclamante, la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 1.01._11. Termenul în care poate fi formulată acțiunea este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, respectiv 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Fiind începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a Codului civil, prescripția extinctivă întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, invocată pentru prima oară în recurs, este supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011. Or, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă nu limita, în timp, momentul până la care partea interesată putea invoca prescripția,așa cum prevede art. 2513 Cod civil.
Cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 1.01._11, a fost introdusă de intimată la data de 2.08.2012 (data înregistrării cererii cu nr._ ), așa încât este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 1.01.2009-1.08.2009.
Cu privire la temeinicia pretențiilor intimatei, se reține că, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimată în primul capăt al acțiunii, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta este nominalizată în această anexă la poziția 2, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentei, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
Art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte “pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
De asemenea, pentru salariații recurentei produc efecte și contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, precum și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimata și-a întemeiat primul capăt al acțiunii pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, intimata poate solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată. Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr - un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentei privind „acordul” părților de a stabili un alt salariu minim la nivelul societății și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, ori lipsa de fonduri pentru acordarea drepturilor salariale, și nici art. 6 din O.U.G. nr.79/2008 care prevede obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, cât și al filialelor acestora.
În ceea ce privește perioada de valabilitate a CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, se reține că prin art. 4 alin. 1 și 2 din contract s-a prevăzut perioada de aplicabilitate a acestuia, 01.01._10, precum și posibilitatea prelungirii valabilității, dacă nici una din părți nu a denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Din înscrisurile depuse de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv notificarea denunțării Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. transporturi nr.722/2008, de către CNPR, și adresele nr.283 și 284 din 16.11.2010, rezultă că CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 a expirat la data de 31.12.2010, întrucât, înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat (la data de 16.11.2010), a fost denunțat de una din părțile contractante, Confederația Națională a Patronatului Român. Prin urmare, ulterior datei de 1.01.2011, CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 nu-și mai produce efectele față de intimată, salariată a recurentei.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2011, doar acesta fiind acordat de prima instanță, se reține că acest drept salarial este prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 invocat de intimată, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011, dar și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011-2012.
Astfel, art. 109 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011-2012 și art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prevăd același drept acordat pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, constând în salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Întrucât cele două contracte colective de muncă, încheiate la niveluri diferite, conțin clauze care stabilesc drepturi la același nivel, nu mai apare concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, deci nu mai sunt incidente prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996. Prin urmare, cu privire la salariul suplimentar, față de intimată își produce efectele clauza din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu cea din contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior - contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ale cărui efecte și aplicare directă constituie temeiul celui de-al doilea capăt al acțiunii formulate de aceasta.
Or, potrivit art. 109 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011-2012, înregistrat la nr. 43/24.03.2011 la ITM București, părțile care au negociat și încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate au stabilit că, începând cu data înregistrării acestuia și până la data de 22 martie 2012, nu se aplică prevederile referitoare la salariul suplimentar, așa încât cererea intimatei privind plata salariului suplimentar este întemeiată doar pentru perioada 1.01._11. Pentru această perioadă, clauza din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011-2012este obligatorie pentru părți, neputând fi înlăturată prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentei de acordare a salariului suplimentar, susținerile acesteia privind indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut și indicele productivității muncii ori încadrarea în fondurile de salarii prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008-2010.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind repararea de două ori a aceluiași prejudiciu, prin cumularea inflației cu dobânda legală.
Astfel, atât actualizarea cu rata inflației, cât și dobânda legală, au natura juridică a unor daune interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale.
Însă, actualizarea cu rata inflației reprezintă o despăgubire compensatorie, acordată pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale, în sensul scăderii puterii de cumpărare a aceleiași sume de bani, în timp ce dobânda legală reprezintă o despăgubire moratorie, acordată pentru a acoperi prejudiciul suferit prin plata cu întârziere a unei sume de bani.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul că drepturile solicitate vor fi acordate pentru perioada 02.08._10, respectiv 01.01.2011 – 23.03.2011, urmând să fie respinsă, ca prescrisă extinctiv, cererea privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, pentru perioada 1.01.2009-1.08.2009 și, ca neîntemeiată, cererea privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, pentru perioada 01.01._11, precum și cererea de obligare la plata salariului suplimentar pentru perioada 24.03.2011 – 31.12. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SNTFC „CFR Calatori”SA - S. de T. Feroviar de Călători Iași împotriva sentinței civile nr. 907 din 20.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâtele să plătească reclamantei L. L. diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru 02.08._10, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pana la data plătii efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru perioada 01.01.2011 – 23.03.2011 conform art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, modificat prin actul adițional înregistrat sub nr.1708/21.04.2010, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective.
Respinge, ca prescrisă extinctiv, cererea privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, pentru perioada 01.01._09.
Respinge cererea privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, pentru perioada 01.01._11, precum și cererea de obligare la plata salariului suplimentar pentru perioada 24.03._11.
Menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.06.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./B.C.
2 ex./04.07.2013
Tribuna Iași – A. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 801/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 250/2013.... → |
|---|
