Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 106/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 106/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 5463/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 106/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. A.
Judecător N. C. M.
Judecător C. B.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă având ca obiect drepturi bănești - privind recursul declarat de recurenta S. - C. Marfă S.A. București împotriva sentinței civile nr.2534/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iasi, intimați fiind P. V., V. S., P. D., G. C., C. C., S. G. M., M. L., V. C. D., T. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, prin registratura instanței recurenta a formulat cerere de comunicare a unui exemplar al întâmpinării, prin cererea de recurs se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304, pct.9 C.pr.civ.
Față de cererea formulată de recurentă, instanța constată că in cauză intimații nu au formulat întâmpinare, motiv pentru care nu se poate răspunde la această solicitare.
Constatând cauza în stare de judecată și, văzând că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
După dezbateri,dar înainte de închiderea ședinței de judecată, se prezintă intimatul P. V. căruia i se aduce la cunoștință că
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.2534 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune – invocată de pârâtă – în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de C., aferent anilor 2008 și 2009, în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de P., aferent anului 2009 precum și cu privire la plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului, aferent anului 2009, echivalent la nivelul clasei 1 de salarizare– sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins excepția prescripției pentru cererile reclamanților privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.
S-a admis in parte acțiunea formulata de reclamanții P. V., V. S., P. D., G. C., C. C., S. G. M., M. L., V. C. D., T. V. in contradictoriu cu parata SNTFC „C. Marfă” SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anilor 2008 și 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă și stabilit pentru fiecare reclamant în funcție de perioada efectiv lucrată – sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S- a respins, pe excepția prescripției, cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de C., aferent anilor 2008 și 2009, în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de P., aferent anului 2009 precum și cu privire la plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului, aferent anului 2009, echivalent la nivelul clasei 1 de salarizare– sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru următoarele motive: inadmisibilitățile sunt de fapt exemple de excepții procesuale ce au ca punct comun o anumită soluție pe care o va pronunța instanța în cazul admiterii lor. Deci noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.
Astfel legiuitorul a prevăzut anumite situații în mod expres în care se poate vorbi de excepția inadmisibilității: ordonanța președințială, acțiunea în constatare prevăzută de art.111 C.pr.civ.
Art.6 CEDO garantează fiecăruia dreptul de a avea acces la o instanță articolul 6 § 1 al Convenției: “Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile cu caracter civil (...)”.. Curtea amintește în cauza L. c. României că articolul 6 § 1 garantează fiecăruia dreptul ca un tribunal să cunoască orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil (Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 21 februarie 1975, . nr.18, pag.18, § 36).
Astfel reține instanța faptul că admiterea unei asemenea excepții ar constitui o încălcare a art.6 Cedo, fiind un obstacol de drept, o limitare adusă dreptului de acces la justiție.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanța a reținut următoarele aspecte: reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești pe anii 2008-2009.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 101 C.pr.civ. și art. 268 al.1 lit. c, respectiv e Codul muncii (forma în vigoare la momentul investirii instanței de judecată de către reclamanți) conform cărora termenul de prescripție este de trei ani în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială (ori, în speța de față, parte din drepturile solicitate se raportează la salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare) respectiv de 6 luni în situația în care se invocă neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă. Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 160 C. Muncii conform cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Având în vedere cele menționate, faptul că reclamanții au solicitat plata drepturilor bănești pentru anii 2008 și 2009 și raportat la momentul introducerii acțiunii, instanța va admite excepția în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de C., aferent anilor 2008 și 2009, în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de P., aferent anului 2009 precum și în ceea ce privește plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului, aferent anului 2009, echivalent la nivelul clasei 1 de salarizare– sume actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective și va respinge excepția invocată de pârâtă cu privire la plata salariului suplimentar.
Dreptul reclamantei la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv – prevăzut de art. 30 CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar – este un drept de natură salarială, prevăzut în capitolul privind „Sistemul de Salarizare”. Acțiunea a fost depusă la data de 31.10.2011 - fila 2 dosar – iar termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 al.1 lit. c Codul Muncii nu era împlinit pentru anul 2008, întrucât abia la începutul anului următore se putea calcula acest salariu suplimentar; astfel, termenul de prescripție se împlinește (în ceea ce privește dreptul pentru anul 2008) abia în ianuarie 2012.
În ceea ce privește ajutorul material de Paști pentru anul 2009, ajutorul material pentru sărbătorile de C., aferent anilor 2008 și 2009 și ajutorul material pentru Ziua Feroviarului, aferent anului 2009, prima instanță a reținut faptul că suntem în prezența unui termen de 6 luni raportat la art. 268 al.1 lit.e Codul Muncii precum și de faptul că suntem în prezența unui „ajutor material” prevăzut de CCM și nu a unui drept ce poate fi cuprins în definiția salariului, astfel cum a fost prevăzută de Codul Muncii. Raportat la aceste motive termenul de 6 luni era împlinit în cursul anului 2009, motiv pentru care excepția este întemeiată.
În ceea ce privește revirimentul de jurisprudență, prima instanța a avut în vedere cauza CEDO Legrand c. Franței (26.05.2011, nr._/08) în care Curtea de la Strasbourg a statuat că apariția unui reviriment de jurisprudență și aplicarea de noi soluții într-o procedura pendinte nu încalcă art. 6 din Convenție (dreptul la un process echitabil) și nici art. 1 din Convenție (protecția dreptului de proprietate). În această cauză Curtea a reamintit că exigențele asigurării securității raporturilor juridice și protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la o jurisprudență constantă și că evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși contrară unei bune administrări a justiției, întrucât absența unei abordări dinamice și evolutive ar împiedica orice schimbare sau îmbunătățire. Însăși Curtea europeană pretinde o asemenea libertate în evoluția jurisprudenței sale, astfel cum se poate constata în cauzele Konstantin Markio c. Rusiei, Micallef c. Maltei, Scoppola c. Italiei. Revirimentele de jurisprudenta, ca un aspect al evolutiei jurisprudentei, sunt intalnite in toate sistemele judiciare si reprezinta o componenta normala a vietii juridice ., fiind intalnite inclusiv in practica CEDO.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului prima instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Între părți au existat raporturi de muncă în baza unor contracte individuale de muncă aspect ce nu a fost contestat de către pârâtă; aceste raporturi de muncă au încetat conform art. 65 Codul Muncii.
Raportat la soluția dată pe excepția prescripției pe fondul cauzei a mai rămas de analizat cererea privind plata salariului suplimentar pentru 2008 și 2009.
Această cerere este întemeiată pentru următoarele considerente: dreptul invocat este prevăzut de art. 30 din CCM 2007-2008 al S. C. Marfă S.A. înregistrat sub nr. 1632/29.03.2007 modificat prin actul adițional nr. 5235/31.10.2007, actul adițional nr. 2093/8.04.2008 precum și CCM 2009-2010 al S. C. Marfă S.A. înregistrat sub nr.2584/04.06.2009.
Conform art. 30 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de administrație al societății de acordare a acestui drept nu poate fi interpretat în sensul inexistenței dreptului, deoarece existența lui rezultă din clauza contractuală în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestuia și nicidecum acordarea sau neacordarea lui. De altfel, cuantumul minim al acestui drept a fost negociat de părți prin clauza contractuală în discuție, așa încât în lipsa unei atare hotărâri se va acorda acest cuantum. În fine, fiind un drept care își are o deplină reglementare legală și contractuală, exercițiul lui nu poate fi îngrădit de dificultățile financiare ale societății, care și-a asumat prin negocierea și semnarea CCM această obligație (corelativă dreptului în litigiu).
Lipsa fondurilor necesare nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, pârâta, parte semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare.
Astfel, pârâta nu a făcut dovada că părțile au hotărât de comun acord modificarea condițiilor contractuale iar așa cum s-a statuat și în practica judiciară în materie, insuficiența sau inexistența resurselor financiare este irelevantă în ceea privește stabilirea sau recunoașterea drepturilor salariale, așa încât, pârâta este obligată să respecte obligația sa și drepturile reclamanților .
Limitarea acordării drepturilor prevăzute de Contractul colectiv de muncă, în raport de bugetul aprobat, presupune încălcarea dispozițiilor legale care garantează respectarea convențiilor colective dintre părți și obligațiile salariale între angajați; totodată, în acest fel, s-ar accepta în mod nelegal posibilitatea cenzurării pe cale administrativă, prin aprobarea de bugete de venituri și cheltuieli, a drepturilor prevăzute expres în Contractul colectiv de muncă, contrar principiilor dreptului muncii.
Astfel, contractele colective de muncă încheiate de părți au forță obligatorie, așa cum am arătat mai sus, așa încât, cererea generică referitoare la respectarea obligațiilor asumate prin acest contract nu este întemeiată, deoarece efectul obligativității respectării acestuia, rezultă chiar din dispozițiile legale, mai exact, art. 969 Cod civil, art. 243 cod civil și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Conform dispozițiilor art.1073 C.civ. „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”, Daunele compensatorii, solicitate în prezenta cauză, reprezintă prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale. Conform art.1069 C.civ. acestea se pot cumula cu obiectul obligației principale. (C.S.J., secția comercială, decizia 1603/14.03.2003, Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia 7245/28.09.2004, Î.C.C.J., secția comercială, decizia 135/20.01.2004). Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de apreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii lor de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul (actualizarea în raport de indicele de inflație) banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare.
Pentru considerentele expuse mai sus prima instanță a admis în parte actiunea formulata de reclamanți in contradictoriu cu parata SNTFC „C. Marfă” SA.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” S.A., prin Sucursala M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că în mod greșit prima instanță a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, considerând că nu este o condiție obligatorie, contrar prevederilor din CCM. Astfel, susține recurenta, atât timp cât părțile contractante au stabilit mai întâi un mod de soluționare amiabil, era necesar să fie urmată această cale și apoi cea jurisdicțională, nefiind vorba despre obstrucționarea accesului liber la justiție și nici despre o jurisdicție de genul celei interzise de art. 21 alin. 4 din Constituție.
Mai motivează recurenta că eronat instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește salariul suplimentar, termenul incident fiind reglementat de art. 268 din Codul muncii, potrivit cu care cererile privind soluționarea unui conflict de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Instanța de fond nu a avut în vedere că nu orice sumă de bani plătită salariatului are caracter de drept salarial, ci numai cele definite de art. 160 din Codul muncii, și anume:„ salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri, salariul fiind definit de art. 159 alin.1 din Codul muncii. Astfel, drepturile solicitate în temeiul contractelor colective de muncă, nu pot fi confundate cu drepturi de natură salarială. Drepturile rezultate din contractele colective de muncă se prescriu în 6 luni, iar celelalte drepturi reieșite din alte prevederi (contracte individuale de muncă sau alte norme privitoare la muncă sau asigurări sociale) se prescriu în termen de 3 ani.
Mai arată recurenta că în mod eronat a fost obligată la plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009. Textele relevante acordării acestuia sunt cuprinse în art. 30 din C.C.M. 2008-2009. Contrar celor reținute de către instanța de fond, interpretarea ce poate fi dată art. 30 din C.C.M., este în sensul că dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia. Acordarea acestuia este sub condiție potestativă numai în cazul în care societatea are profit.
S. C. Marfă S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. În aplicarea acestor prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 și 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 și HG 311/2010, iar în anii 2008 și 2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
Ori, convenția dintre părți a prevăzut posibilitatea acordării unui salariu suplimentar, specificându-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii acestui salariu devine drept efectiv, respectiv obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, fără a se putea interpreta că intenția părților a fost, ca indiferent de circumstanțe, din veniturile obținute societatea să aloce un procent de maxim 10%, pentru plata acestor salarii suplimentare.
Având în vedere cele expuse, interpretarea corectă și legală ce poate fi dată art. 30 din CCM-urile în discuție este în sensul că dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia.
În speță, susține recurenta, această condiție nu este îndeplinită întrucât, așa cum reiese din declarațiile fiscale, societatea nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, ba dimpotrivă, a avut pierderi și datorii la bugetul de stat.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii în totalitate.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod proc.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă ”C. Marfă” S.A. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, Curtea reține că în mod corect tribunalul a respins-o, întrucât această procedură este prevăzută în CCM ca o condiție potestativă, „vor încerca”, convenția încheiată între părți neprevăzând că procedura prealabilă de sesizare a comisiei mixte este obligatorie.
Curtea mai reține că obiectul acțiunii, admise în parte de prima instanță, l-a constituit obligarea recurentei pârâte la plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Așa cum arată recurenta, salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă, potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii, contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Potrivit art. 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în perioada 2008-2009, art. 30 alin. 1, care prevede acordarea salariului suplimentar, este inclus la capitolul II ,,Sistemul de salarizare”.
Potrivit art. 7 din CCM la nivel de unitate, salariul cuprinde: salariul de bază (stabilit în funcție de anumite criterii), sporuri la salariul de bază, adaosuri, premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.
Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, prevăzute în Anexa nr. 6 la CCM la nivel de unitate, sunt: munca prestată în cursul anului calendaristic și lipsa sancțiunilor disciplinare expres prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Așadar, potrivit acestor clauze contractuale, salariul suplimentar are caracterul unui premiu acordat salariaților pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală, deci face parte din categoria drepturilor care se includ în noțiunea de „salariu”. Prin urmare, obiectul prezentei cauze constă în plata unor drepturi salariale neacordate, iar termenul în care poate fi formulată acțiunea este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, nu cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum susține recurenta, prima instanță respingând în mod corect excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cât privește temeinicia pretențiilor intimatei-reclamante privind acordarea salariului suplimentar, se reține că prima instanță a aplicat prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii (în vigoare la data aplicării CCM în discuție și reluate prin art. 133 și art. 148 din Legea nr. 62/2011), dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale stipulate în art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Din interpretarea sistematică și logică a acestei clauze contractuale, nu rezultă că nașterea dreptului la plata salariului suplimentar ar fi afectată de condiția evocată de către recurentă, anume realizarea veniturilor pentru constituirea fondului necesar, redactarea textului fiind clară și lipsită de echivoc.
Conform art. 30 din CCM la nivel de unitate aplicabil în perioada 2008-2009, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc., din fondul astfel constituit, până la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație”.
Din interpretarea logică și sistematică a celor 4 aliniate ale art. 30 din CCM la nivel de unitate, rezultă că acordarea salariului suplimentar, de către recurentă, este o obligație, nu „doar o facultate, o posibilitate de acordare în anumite condiții”, cum se susține de către aceasta. Sintagma „poate” are în vedere dreptul corelativ al personalului recurentei, de a primi acest salariu suplimentar, doar condiționat de îndeplinirea criteriilor de acordare prevăzute în anexa nr. 6, așa cum dispune art. 31 din CCM.
În plus, argumentația recurentei se circumscrie exclusiv caracterului facultativ („poate primi”) al clauzei contractuale stipulate în art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al S. „C. Marfă” SA, făcând abstracție de caracterul imperativ („vor primi”) al clauzei stipulate în art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și de prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data aplicării CCM în discuție) potrivit cu care „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturi minimale.
Susținerea recurentei în sensul că fondul de salarii al companiei este limitat și că, din acest motiv, se află în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, va fi înlăturată cu motivarea că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care a semnat contractul colectiv de muncă și care și-a asumat obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, inclusiv obligația de a acorda salariul suplimentar.
Tocmai condiționarea pe care o invocă, în cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate este de natură a evidenția culpa recurentei, întrucât aceasta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale, care au fost negociate, și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât fie să își îndeplinească obligațiile asumate față de angajați, fie să renegocieze clauzele contractelor colective de muncă.
De asemenea, această clauză din contractul colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, nefiind înlăturată prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentei pârâte de acordare a salariului suplimentar, susținerile acesteia privind nerealizarea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător, lipsa profitului ori necesitatea încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anului 2008.
În consecință, față de considerentele expuse, constatând că nu pot fi reținute motivele invocate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea de Apel va respinge recursul și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „ C. Marfă” SA împotriva sentința civile nr.2534/17.10.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23.01.2013.
Președinte, A. E. A. | Judecător, N. C. M. | Judecător, C. B. |
Grefier, M. H. |
Red. A.A:E.
Tehnored. H.M/ 2 ex- 19.02.2013
Tribunalul Iași- D. I.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 242/2013. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia nr. 1371/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
