Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1318/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1318/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 12082/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1318/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător D. P.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă privind recursul declarat de recurenții M. P. și P. M. P. împotriva sentinței civile nr. 1444 din 08.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind P. M. P. și C. B. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că este primul termen de judecată și că nu s-a formulat întâmpinare; prin cererea de recurs se solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată sub nr._ /03.10.2011, reclamanții M. P., P. M. P. și P. M. P. au chemat în judecată pe pârâtul C. B. I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 365 lei reprezentând drepturi salariale încasate sub formă de sporuri, care exced prevederilor legale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin decizia Curții de Conturi – Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a constatat faptul că la nivelul Primăriei municipiului P. au fost încasate drepturi salariale sub formă de sporuri la salariul de bază, care exced prevederilor legale în vigoare, respectiv sporul de fidelitate și sporul de stres calculat prin aplicarea unui procent de 5% din salariul de bază și indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază. Prin aceeași decizie s-a stabilit și obligația recuperării acestor sume de la angajați.
La data de 08.03.2013, reclamanții au precizat faptul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 502 lei reprezentând spor de fidelitate și spor de stres de 5% din salariul de bază și indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază.
La termenul de judecată din 10.04.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei P. M. P..
Prin sentința civilă nr.1444 din 08.05.2013 Tribunalul Iași admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei P. M. P. și, în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. M. P., cu sediul în P., . nr. 16, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. B. I., ca fiind formulată de către o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții M. P. și P. M. P., cu sediile în P., ., nr. 16, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. B. I., domiciliat în P., .. 16, jud. Iași.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține:
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei P. M. P., instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită. Astfel, conform art. 41 Cod procedură civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Capacitatea procesuală de folosință este acea parte a capacității juridice civile care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Așadar, capacitatea este un atribut ce aparține în exclusivitate subiectelor de drept, persoane fizice sau juridice. Potrivit disp. art. 28 și art.29 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică ia ființă, după caz: prin actul de dispoziție al organului competent al puterii sau administrației de stat, prin actul de înființare al celor care o constituie, cu prealabila autorizare sau printr-un alt mod reglementat de lege. Instituțiile de stat, ca persoane juridice, pot fi înființate, prin lege, decret. Conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, „P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”. În sensul dispozițiilor legale, primăria reprezintă doar o structură funcțională, un aparat tehnic-administrativ aflat în subordonarea primarului, ca organ administrativ executiv, aparat creat pentru transpunerea în practică a atribuțiilor executive în cadrul unității administrativ teritoriale. Legea nr. 215/2001 nu enumeră primăriile între autoritățile administrative și nici o dispoziției legală nu conferă primăriei personalitate juridică, nerecunoscând-o ca persoană juridică distinctă. În sensul Legii nr. 215/2001, autoritate administrativă distinctă este doar primarul și nu primăria. Întrucât nici un text de lege nu conferă primăriei personalitate juridică, aceasta neîntrunind condițiile legale pentru a dobândi acest statut (neavând patrimoniu propriu), fiind definită de lege exclusiv ca o structură funcțională, lipsindu-i capacitatea de folosință și implicit de exercițiu, instanța constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei P. M. P. este întemeiată.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Începând cu data de 19.01.2004, pârâtul C. B. I. a fost angajat pe postul de mecanic auto la Sectorul Gospodărie Comunală, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 522/19.01.2004. Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 502 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate sub formă de sporuri de pârât (spor de fidelitate, spor de stres și indemnizație de dispozitiv).
Potrivit disp. art. 256 alin. 1 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, se reține de către instanță că reclamanții, cărora le revenea sarcina probei, potrivit disp. art. 272 Codul muncii, nu au făcut dovada încasării de către pârât a sumei de 502 lei cu titlu de spor de fidelitate, spor de stres și indemnizație de dispozitiv în perioada ianuarie – februarie 2010.
Se mai reține de către instanță că reclamanții au invocat, ca temei al acțiunii, dispozițiile deciziei nr. 29/2010 a Curții de Conturi ce îi obligă la recuperarea sumelor acordate. Sub acest aspect, instanța reține că decizia nr. 29/2010 a Curții de Conturi invocată de reclamanți reprezintă un act administrativ fiscal ce nu produce efecte directe asupra raporturilor de muncă existente între reclamanți și pârât. În consecință, era în sarcina reclamanților de a dovedi caracterul nedatorat al plății efectuate, reținerile Curții de Conturi nefiind opozabile pârâtului, persoana fizică. De altfel, fața de dispozițiile art. 256 Codul muncii, antrenarea răspunderii salariatului poate fi realizată doar în procedura jurisdicțională sau voluntară, organismele de control financiar contabil neavând atribuții și competențe în determinarea răspunderii individuale a salariaților.
Mai mult, instanța reține și faptul că prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Pe cale de consecință, instanța constată că este neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 502 lei reprezentând drepturi salariale încasate sub formă de sporuri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. P. și P. mun. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale în materie și raportul juridic dedus judecății, considerând că restituirea sumelor, justificată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor, ar fi o soluție injustă.
Reluând cele arătate prin acțiunea introductivă, recurenții arată că, prin decizia Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a dispus instituirea tuturor măsurilor legale în vederea recuperării prejudiciului creat, concomitent cu regularizarea tuturor obligațiilor față de bugetele publice, iar potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu Închisoare de la 6 luni la 3 ani."
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. este nefondat.
Astfel, prima instanță nu și-a întemeiat motivarea pe ,,schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor”, ci a reținut, în esență, că drepturile salariale calificate de reclamanți ca ,,necuvenite” au fost acordate pârâtei în baza unor acte juridice (Hotărârile Consiliului Local nr. 132/2003 și nr. 15/2009, Contractul colectiv de muncă înregistrat la Agenția Județeană de Prestații Sociale Iași sub nr. 900/23.02.2009) care nu au fost constatate nelegale/nule urmare a controlului de legalitate ce se efectua de autoritățile competente (în speță, Consiliul Județean, respectiv Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași).
Or, în condițiile în care contractul colectiv de muncă și hotărârile autorității administrativ-teritoriale și-au produs efectele în toată perioada de valabilitate, fără ca angajatorul direct ori vreo altă autoritate publică să le conteste pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în sensul că au stabilit în favoarea angajaților unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care fac parte, tribunalul a reținut că în mod corect au fost plătite pârâtei drepturile salariale prevăzute de aceste acte juridice.
În plus, așa cum a reținut și prima instanță, prin art. 2 alin. 1 din Legea 84/2012, publicată în MO 401/15.06.2012, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 (respectiv prin contracte sau acorduri colective de muncă înregistrate la Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, hotărâri ale consiliilor locale și județene - cum este cazul și în speța de față) pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Această lege, adoptată de Parlamentul României, reprezintă o cauză legală de ,,impunitate”, astfel încât, după . nici nu se mai impune verificarea de către instanță a caracterului de plată necuvenită a veniturilor de natură salarială reținute ca prejudiciu prin deciziile Curții de Conturi.
În atare condiții, devin inaplicabile și dispoz. art. 64 din Legea nr. 94/1992 invocate de recurenți.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M. P. și P. M. P., prin reprezentanți legali împotriva sentinței civile nr.1444 din 08.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 02.10.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, D. P. |
Grefier, M. H. |
Red/ Tehnored. P.D.
2ex, 16.10.2013
Tribunalul Iași – C. C. E.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 724/2013. Curtea... → |
|---|
