Conflict de muncă. Decizia nr. 1926/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1926/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 7131/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1926/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurentul C. T. „I. H.” Iași împotriva sentinței civile nr. 1880 din 29 05 2013 a Tribunalului Iași, intimată fiind E. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent cons.jr. O. R. și avocat Raihel A. I., ce substituie pe avocat Raihel A. B., pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Consilier jr. O. R., cu delegație de reprezentare la dosar pentru recurentă, precizează că nu mai are cereri de formulat.
Avocat Raihel A. I., depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular și delegația de substituire și precizează deasemeni că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în recurs.
Consilier jr. O. R. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii.
Temeiul legal al semnării angajamentului de plată l-a constituit art. 272 (actualmente art. 256 al.) din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Angajamentul de plată semnat de reclamantă este consecința întocmirii de către Biroul audit Public Interne a raportului de audit. Angajamentul de plată a fost întocmit în condiții de legalitate și temeinicie.
Avocat Raihel A. I. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței.
Așa cum a reținut instanța de fond, prevederile Codului muncii aplicabile la data la care angajamentul a fost semnat, nici o reținere din salariu nu putea fi operată în afara cazurilor prevăzute de lege iar reținerile cu titlu de daune nu pot fi operate decât dacă datoria salariatului a fost constatată printr-o hotărâre irevocabilă. Față de temeiurile de drept aplicabile la data semnării actului, apreciază ca fiind nul angajamentul de plată, sens în care apreciază că în mod corect instanța de fond a admis acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, expuse și în concluziile scrise pe care le depune la dosar, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței. Cu cheltuieli de judecată pentru apărătorul titular al intimatei.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1880 din data de 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost
admisă acțiunea formulată de reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâtul C. T. „I. H.”, cu sediul în Iași și s-a constatat nulitatea Angajamentului de plată încheiat între reclamantă și pârât la data de 20.08.2010, cu privire la stingerea debitului de 1634 lei.
S-a dispus obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 600 lei reținută în baza acestui angajament de plată.
S-a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta E. P. a chemat în judecată pârâtul C. T. „I. H.” solicitând constatarea nulității angajamentului de plată încheiat între reclamantă și pârât la data de 20.08.2010, și obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 600 lei reținută în baza acestui angajament de plată.
A arătat reclamanta că în perioada august 2008 – decembrie 2009 a activat în calitate de operator de date prin cumul de funcții în departamentul de contabilitate din cadrul Grupului Școlar „I. H.” Iași și că la 20.08.2010 a fost obligată să semneze un angajament de plată cu privire la o parte din acele pretinse debite pe care ar fi trebuit să le restituie către unitatea școlară.
A mai motivat reclamanta că prin sentința pronunțată în dosarul_ al Tribunalului Iași s-a constatat netemeinicia celor pretinse de pârât constatând că nu are de restituit nici o sumă, neavând nici o datorie financiară, în pofida celor constatate nelegal în raportului controlului de audit efectuat la pârât în perioada aprilie – iulie 2010.
Reclamanta a invocat nulitatea absolută a acestui angajament de plată raportat la prevederile art. 164 din C. muncii, în forma în care acesta era vigoare la data la care acest act a fost semnat motivat de faptul că pârâtul, prin conducerea sa, a obligat-o să semneze un act care este nul absolut și care reprezintă în realitate o renunțare la drepturile salariale, nulă absolut raportat la prevederile art. 38 C. muncii. A mai precizat reclamanta că până la data promovării acțiunii a virat suma de 600 lei în temeiul actului contestat, sumă a cărei restituire o solicită.
Legal citată, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Arată că fundamentul legal al semnării de către reclamantă a angajamentului de plată din 20.08.2012 l-a constituit art. 272 din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Acest angajament nu a fost dat ca urmare a reținerii unei răspunderi patrimoniale, ci deoarece organul de control financiar a concluzionat în sensul că sumele încasate de reclamantă în perioada august-decembrie 2008 (inclusiv gradația de merit) se înscriu în categoria drepturilor necuvenite, reclamanta fiind obligată să le restituie. Reclamanta nu a probat vicierea consimțământului său la semnarea angajamentului de plată. Pârâtul consideră că actul contestat a fost întocmit cu respectarea Ordinului Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile. Cu privire la gradația de merit, pârâtul motivează că acest drept salarial se acorda doar prin concurs, și cum reclamanta nu a fost angajată prin concurs, acest drept apare ca necuvenit. În ceea ce privește cererea accesorie, privind obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 600 lei reținută în baza acestui angajament de plată, solicită respingerea acestuia, motivat de corectitudinea actului în baza căruia sumele au fost reținute.
Pârâtul a depus în dovedire acte: angajamentul de plată din 20.08.2010, contractul individual de muncă al reclamantei, fișa postului reclamantei, raportul de audit din 06.07.2010, extrase de cont.
La cererea reclamantei a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că în baza contractului individual de muncă nr. 5 din 2008 (f. 17 dosar) reclamanta P. E. a fost angajată la pârâtul Grupul Școlar I. H. din Iași pe funcția de operator date, pe o perioadă determinată, începând din data de 01.08.2008 până la încetarea suspendării contractului individual de muncă al titularului de post, cu normă întreagă, o durată a timpului de lucru de 8 ore pe zi și un salariu de bază brut lunar de 1556 lei, la care se adaugă un spor scoală specială de 15%, spor stabilitate 15%, spor vechime 25% și spor gradație merit de 25%, contractul fiind semnat de ambele părți.
Prin urmare, prin contractul individual de muncă s-a stabilit atât funcția și salariul la care era îndreptățită reclamanta pentru munca prestată în favoarea pârâtului, cât și durata contractului de muncă și durata timpului de lucru, prin semnarea contractului fiind îndeplinită obligația angajatorului de informare a angajatului cu privire la elementele esențiale ale raportului de muncă, obligație reglementată de disp. art. 17 și ale art. 40 alin 2 lit a) din codul muncii, reclamanta luând act și fiind de acord ca în schimbul muncii prestate în condițiile din contract să primească un salariu tot acolo convenit. Contractul individual de muncă nu a fost contestat în cadrul procesului și, reprezentând convenția celor două părți, se impune cu putere de lege acestora, reclamanta fiind îndreptățită la sumele de bani încasate în temeiul acestuia pentru munca recunoscută de pârât ca fiind prestată.
În cauză reclamanta a solicitat constatarea nulității angajamentului de plată încheiat între reclamantă și pârât la data de 20.08.2010 (fila 16 dosar), și obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 600 lei reținută în baza acestui angajament de plată. Prin acest act, reclamanta (în calitate de angajat) a consimțit să plătească pârâtului (în calitate de angajator) suma de 1634 lei provenită din „gradație merit calculată necuvenit pentru perioada august – decembrie 2008” prin „ rețineri salariale lunare”.
În ceea ce privește reținerile asupra salariului, a constata instanța că regula de principiu este dată de prevederile art. 169 C. muncii (forma și numerotarea în vigoare în august 2010 – data actului contestat, în continuare vom face referire doar la această formă și numerotare a Codului muncii) care dispune că nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, chiar și tranzacțiile asupra drepturilor salariale fiind interzise de art. 38 și art. 170 din C. muncii.
Posibilitatea folosirii angajamentului de plată în materia relațiilor de muncă este limitată de prevederile alin.3 al art. 254 C. muncii la situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa. Premisa faptică în care se poate aplica alin.3 al art. 254 C. muncii este aceea în care există culpa (vina) salariatului. Ori, în cazul primirii unor drepturi salariale presupus mai mari decât cel cuvenite legal nu există nici o culpă a salariatului, dimpotrivă, cum este cazul în speță, reclamanta a fost atrasă de angajator prin faptul că la încheierea contractului individual de muncă i s-a prezentat și înscris în contract un salariu majorat. Chiar pârâtul, prin întâmpinarea depusă în cauză a subliniat lipsa culpei reclamantei în primirea drepturilor salariale tranzacționate prin angajamentul de plată contestat în cauză.
Față de situația de fapt și de drept astfel reținută, rezultă că în actul contestat în prezenta cauză a fost folosit în mod nelegal instrumentul juridic numit angajament de plată și, raportat la prevederile art. 38 din C. muncii acest angajament de plată apare ca o tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților, tranzacție sancționată expres cu nulitatea absolută.
Pentru aceste motive, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâtul C. T. „I. H. și s-a constatat nulitatea Angajamentului de plată încheiat între reclamantă și pârât la data de 20.08.2010, cu privire la stingerea debitului de 1634 lei.
D. fiind faptul că pârâta a recunoscut reținerea sumei de 600 lei în baza actului anulat prin prezenta hotărâre această reținere apare astfel ca fiind făcută fără titlu, instanța a dispus obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 600 lei reținută în baza angajamentului de plată din 20.08.2010.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, instanța a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la restituirea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestor sentințe a declarat recurs pârâta C. T. „ I. H.” Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1880/29.05.2013, se susține că în mod greșit prima instanță nu a constatat că unitatea a reținut reclamantei sumele încasate necuvenit în temeiul dispozițiilor art. 272 codul muncii ,actualmente devenit 256 alin.1,potrivit cărora „ salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.
Consideră recurentul că în cauză nu trebuie făcută confuzia între răspunderea patrimonială a salariaților în dreptul muncii și obligația acestora de a restitui sumele de bani încasate de la angajator în lipsa unui temei legal.
Mai susține recurentul că obligația salariatului de a restitui sumele de bani încasate de la angajator în lipsa unui temei legal nu se fundamentează pe ideea de reparare a unui prejudiciu material ci pe principiul îmbogățirii fără just temei.
Mai arată recurentul că atâta timp cât organul de control a constatat că salariile încasate de către reclamantă au fost greșit calculate, aceste sume se înscriu în categoria sumelor nedatorate,astfel că reclamanta trebuie să le restituie.
Recurenta consideră că sunt tendențioase afirmațiile reclamantei intimate referitoare șla faptul că ar fi fost obligată să semneze angajamentul de plată, în realitate aceasta invocându-și propria culpă ,atâta timp cât nu a probat în vreun fel vicierea consimțământului ei de către angajator, actul semnat fiind unul valabil și în conformitate cu dispozițiile legale.
Recurenta consideră că nu datorează nici restituirea sumei de 600 lei pe care a încasat-o în mod legal, suma fiind reținută fără nici un fel de opoziție din partea intimatei,pe parcursul unui an de zile, din drepturile salariale ale acesteia,,fiind deci o executare voluntară ,ceea ce dovedește manifestarea neechivocă de voință din partea acesteia la semnarea angajamentului de plată din data de 20.08.2010.
În concluzie recurentul solicită admiterea recursului său și modificarea în tot a sentinței recurate în senul respingerii acțiunii reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata reclamantă,dar care a fost însă reținută cu titlu de concluzii scrise, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe .
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 8, 9 Cod proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului prim prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâtul C. T. „ I. H.” Iași, este nefondat.
Curtea reține că edificator pentru cauza cu care a fost investită este faptul că anterior încheierii angajamentului de plată din data de 20.08.2010, prin care intimata reclamantă s-a obligat să restituie intimatului recurent suma de 1634 lei provenită din gradația de merit acordată în perioada august –decembrie 2008, recurentul C. T. I. H. din Iași a promovat o altă acțiune înregistrată sub nr._ ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 73 din 18 Ianuarie 2012, sentință prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Grupul Școlar I. H.,(devenit în prezent C. T.) în contradictoriu cu pârâta P. E. și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Reține Curtea că obiectul acelui dosar l-a constituit tocmai cererea reclamantului Grupul Școlar „I. H.” de obligare a pârâtei P. E. la plata sumei de 7.175 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit că în perioada 01.08 – 31.12.2008 când pârâta ( reclamanta din prezenta cauză) a fost salariata reclamantei, angajată pe postul de operator date, pe durată determinată în timpul concediului pentru creșterea copilului, al titularei de post.
Reclamantul a arătat prin acea acțiune că organul de audit a calculat drepturile salariale ale pârâtei în funcție de salariul de bază pentru un post cu studii medii, raportat la un timp de lucru de jumătate de normă, cu eliminarea gradației de merit de 25% și cu eliminarea orelor suplimentare acordate, rezultând în urma calculelor că pârâta a încasat drepturi necuvenite în cuantum de 8809 lei.
A mai arătat reclamantul că dat fiind faptul că pârâta a semnat un angajament de plată pentru suma de 1634 lei reprezentând contravaloarea gradației de merit, reclamantul a precizat că suma ce rămâne de recuperat este de 7175 lei.
În baza probatoriului administrat în respectiva cauză, instanța a reținut că, este neîntemeiată acțiunea reclamantului Grupul Școlar I. H. și a respins-o ca atare.
A reținut în acest sens instanța, prin sentința civilă nr. 73 din 18.01.2012 a Tribunalului Iași, că prin contractul individual de muncă ce a fost încheiat numitei P. E., s-a stabilit atât funcția și salariul la care era îndreptățită pârâta pentru munca prestată în favoarea reclamantului, cât și durata contractului de muncă și durata timpului de lucru, prin semnarea contractului fiind îndeplinită obligația angajatorului de informare a angajatului cu privire la elementele esențiale ale raportului de muncă, obligație reglementată de disp. art. 17 și ale art. 40 alin 2 lit a) din codul muncii, pârâta luând act și fiind de acord ca în schimbul muncii prestate în condițiile din contract să primească un salariu tot acolo convenit. Contractul individual de muncă nu a fost contestat în cadrul procesului și, reprezentând convenția celor două părți, se impune cu putere de lege acestora, pârâta fiind îndreptățită la sumele de bani încasate în temeiul acestuia pentru munca recunoscută de reclamant ca fiind prestată.
Instanța a mai reținut că pontajele (foile colective de prezență) depuse la dosar de reclamantă au fost semnate de conducerea școlii și sunt ștampilate de aceasta documentele depuse evidențiind un program întreg de lucru de 8 ore, așa cum s-a stabilit prin contractul individual de muncă, aspect de natură a dovedi că în realitate s-a prestat activitate timp de 8 ore zilnic în perioada în discuție (01.08._08), astfel că pârâta era îndreptățită la plata muncii prestate în aceste condiții. A mai reținut instanța și faptul că programul de lucru depus la dosar, aprobat de director, nu este datat și nu poate face dovada unei alte durate a timpului de lucru decât cea convenită prin contractul individual de muncă, în condițiile în care pârâta a mai lucrat și în alte perioade la reclamantă, programul putând fi din acele perioade.
În același sens al netemeiniciei acțiunii, notează instanța și disp. art. 35 alin 1 din codul muncii care statuează că orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea, neexistând nici o limitare legală de natura celei invocate de reclamant în sensul că nu putea fi încheiat un contract de muncă de 8 ore/zi în condițiile în care pârâta mai avea încheiat încă un contract cu același durată a timpului de muncă.
Tot ca neîntemeiate au fost respinse și susținerile reclamantului că restituirea sumei se impune pe considerentul că nu a fost organizat un concurs pentru ocuparea postului pârâtei, întrucât acest aspect nu poate fi imputat pârâtei, ci conducerii școlii care astfel își invocă propria culpă, după cum neîntemeiate sunt și referirile la faptul că statele de funcții nu au fost avizate conform disp. art. 11 din HG 2192/2004, neavizarea neputând fi imputată salariatului care a prestat de altfel activitatea și este, astfel, îndreptățit la plata muncii prestate.
Cât privește plata orelor suplimentare și faptul că efectuarea lor a fost exclusă prin contractul individual de muncă - pct. 2 lit. c), instanța a reținut, contrar celor invocate, faptul că prin același contract, la pct. J 3. se stabilește faptul că orele suplimentare se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu. Prin urmare, în condițiile în care nu s-a dovedit că aceste ore suplimentare nu au fost efectuate, având în vedere dreptul la salarizare pentru munca prestată reglementat de disp. art. 39 alin 1 lit. a) din codul muncii și disp. art. 9 din HG 218/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitatile bugetare, în vigoare în perioada supusă analizei în prezenta cauză, instanța apreciază că sumele încasate de pârâtă au fost cuvenite acesteia și în consecință nu se impune restituirea lor.
Față de aceste considerente Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea.
În această situație Curtea notează că, pe lângă faptul că prin cauză anterior menționată, respectiv dosarul nr._ ce a fost soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 73/18.01.2012 problema îndreptățirii reclamantei intimate P. E. la drepturile bănești încasate în perioada august 2008-decembrie 2009 a fost deja tranșată irevocabil,prin respingerea acțiunii ,în cauza de față instanța nici nu a fost investită cu o acțiune în răspundere patrimonială, pentru a se analiza circumstanțele producerii prejudiciului invocat de recurentă și vinovăția contestatorului-intimat.
Tribunalul a fost investit cu o acțiune în anularea Angajamentului de plată încheiat între reclamantă și pârât la data de 20.08.2010, cu privire la stingerea debitului de 1634 lei și restituirea sumelor reținute în baza acestuia.
Curtea constată astfel că prin Legea 53/2003 (Codul muncii), legiuitorul a înlăturat posibilitatea – existentă în Codul muncii anterior – a stabilirii răspunderii patrimoniale printr-un angajament de plată, care constituia titlu executor.
În prezent, stabilirea răspunderii patrimoniale are loc fie prin acordul părților, în condițiile art. 254 alin. 3-4 din Codul muncii, fie pe cale judecătorească, așa cum a reținut și prima instanță..
Ca atare, în mod corect prima instanță a analizat acțiunea prin prisma prevederilor art. 254 alin. 3-4 din Codul muncii, constatând că înscrisul intitulat ,,angajament de plată” nu îndeplinește cerințele legale, întrucât nu este semnat de reprezentantul legal al angajatorului, iar suma depășește echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
Ori, potrivit art. 254 din Codul muncii ,,(3) În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. (4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie”.
În plus, deși art. 169 din Codul muncii dispune că ,,(1) Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. (2) Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”, recurenta a efectuat rețineri din salariul intimatului în baza angajamentului de plată, așa cum se arată chiar în cererea de recurs.
Cu toate că salariatul își poate asuma un angajament de plată, în condițiile legislației actuale acesta poate avea doar caracter probator (instrumentum probationis) într-o acțiune în răspundere patrimonială, iar precizarea referitoare la caracterul său executoriu este nelegală, deci lovită de nulitate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a anulat Angajamentul de plată încheiat între reclamantă și pârât la data de 20.08.2010, cu privire la stingerea debitului de 1634 lei ce4 a fost emis de către angajator.
În consecință, se impunea și obligarea intimatei să restituie contestatorului sumele reținute în baza angajamentului de plată, așa cum s-a dispus prin sentința .
Astfel, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat pârâtul C. T. „ I. H.” Iași, ca nefondat și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul C. T. „I. H.” Iași împotriva sentinței civile nr. 1880 /29 05 2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 27.11.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored.P.G.
2 ex./30.12.2013
Tribunal Iași – M. M.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1341/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 195/2013. Curtea... → |
|---|
