Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 9967/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 28/2013
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. C. S.
Judecător D. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către S.N.T.F.M. C. Marfă SA București-Sucursala M. împotriva sentinței civile nr. 2434 din 9.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind C. G. C. și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă (S.N.T.F.M.) C. Marfă SA București, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul C. G. C., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen; prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri de către intimatul C. G. C., comunicate; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Intimatul C. G. C. se legitimează în fața instanței cu cartea de identitate . nr._ emisă la 14.04.2005 de către Mun. Iași. Arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul C. G. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr.9967 din 14.07.2011, contestatorul C. G. C. a chemat în judecată intimatele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. Marfă S.A. București și S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M. solicitand sa se constate nelegalitatea si netemeinicia masurii concedierii, respectiv nelegalitatea si netemeinicia emiterii deciziei de concediere nr. 4-A1.1/2043 din 07.06.2011 De asemenea a mai solicitat reintegrarea pe funcția și postul ocupat în momentul concedierii cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la momentul reintegrării efective, astfel cum sunt stabilite în contractul individual de muncă dar și prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M., obligarea intimatelor la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației sale, contestatorul a precizat că în octombrie 1991 a absolvit un curs de calificare în meseria de casier căi ferate și că în perioada aprilie 1992 – mai 1996 a desfășurat activitatea în funcțiile de rediționar și casier C.F. în stațiile C.F.R. Socola și Iași. În perioada iunie 1996 – octombrie 2002, după susținerea unui concurs, a lucrat ca revizor contabil II în cadrul Serviciului Control Financiar de Gestiune al Regionalei de Căi Ferate Iași și apoi al Societății de Management Feroviar S.M.F. S.A. Agenția Teritorială Iași. Din luna noiembrie 2002 a fost angajat prin transfer la S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala Iași ca inspector de gestiune II în cadrul Oficiului Control Financiar de Gestiune. După obținerea diplomei de licență în Științe Economice, începând cu luna septembrie 2008, a fost promovat pe bază de examen în funcția de inspector gestiune 1, în cadrul aceluiași Oficiului Control Financiar de Gestiune, funcție pe care a deținut-o până la data de 07.07.2011, când a fost concediat prin decizia contestată.
Contestatorul consideră că Decizia de concediere nr. 4-A1.1/2043 din 07.06.2011 este nelegală și netemeinică pentru faptul că măsura concedierii sale a fost dispusă cu nerespectarea procedurilor prevăzute de lege, astfel încât decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, în sensul că a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 17, alin. 2, lit. d) și d1), alin 4, raportate la prevederile art. 19 și 69, alin 2 din Codul muncii, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 40/2011, cu privire la evaluarea activității sale profesionale, conform criteriilor aplicabile la nivelul angajatorului și pentru că acesta nu a respectat ordinea criteriilor de prioritate la concediere și cu încălcarea prevederilor de nediscriminare prevăzute de art. 5, alin. 2 și 3 din Codul muncii dar și a prevederilor art. 71, alin. 1, cu referire la respectarea termenului privind notificarea I.T.M. și A.J.O.F.M. teritoriale atât la sediul societății mamă cât și la cele din jud. Iași.
Mai arată contestatorul că angajatorul trebuia să aibă ca și criteriu principal la emiterea deciziei de concediere, evaluarea realizării obiectivelor de performanță de către salariați, criteriul aplicat de angajator fiind absolut nelegal și discriminatoriu.
Ca motiv de nulitate absolută a deciziei de concediere, contestatorul indică și faptul că aceasta a fost emisă sub antetul societății mamă, deși toate actele ce reglementează raporturile sale de muncă, au fost emise de către subunitatea la care era angajat.
Pe fondul cauzei, contestatorul precizează că decizia de concediere este netemeinică deoarece nu s-a ținut cont de criteriul competenței profesionale, angajatorul neîndeplinindu-și obligația de a-l informa și de a-i propune încheierea unui act adițional la contractul de muncă cu privire la aceste criterii și nici nu a efectuat o evaluare a activității acestuia. Celelalte criterii, cele prioritare și cele minimale, enumerate la art. 4 din decizia de concediere urmau să fie aplicate în ordine, doar dacă competențele profesionale ar fi fost constatate ca fiind egale. Se menționează că în anul 2009 ierarhizarea inspectorilor de gestiune I din cadrul Biroului de Control Financiar de Gestiune s-a făcut conform actului ID 186/2009 în ordinea performanțelor profesionale, în această ierarhizare contestatorul fiind nominalizat pe primul loc. Această situație s-a menținut și pentru anii 2010 și 2011, când valoarea totală a pagubelor descoperite de către contestator au reprezentat un procent de 63 și respectiv 65% din totalul pagubelor recuperate, fapt ce îl determină să considere că emiterea deciziei de concediere a avut la bază un criteriu discriminatoriu, referitor la situația familială și anume acela de a nu avea copii în întreținere.
Susține contestatorul că desfacerea contractului său de muncă este neîntemeiată și nelegală și pentru faptul că deși aceste criterii ar trebui aplicate în ordinea stabilită, societatea pârâtă nu a respectat această regulă, neavând în vedere litera criteriul de la litera j), care precizează că salariații care au o altă formă de calificare sau pregătire profesională suplimentară celei necesare postului pe care în ocupă, sunt avantajați față de cei care nu au o astfel de pregătire.
În privința capătului de cerere având ca obiect daunele morale, contestatorul a precizat că din pricina măsurii concedierii a suferit un șoc emoțional puternic, pierderea locului de muncă creându-i o stare de tensiune permanentă, afectându-i relațiile sociale și familiale, în colectivitatea din care a făcut parte cât și în mediul social și familial fiind perceput ca un bun profesionist.
Contestatorul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului muncii și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtelor, a probei testimoniale și, eventual expertiză tehnică de specialitate.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației și menținerea Deciziei de concediere nr. 4-A1.1/2043 din 07.06.2011 ca temeinică și legală.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a menționat că pretențiile contestatorului sunt nelegale și nefondate întrucât atunci când s-a procedat la concedierea contestatorului s-a respectat procedura concedierii colective prevăzută de art. 65-77 Codul muncii. Astfel, concedierea a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă și anume declinul economic financiar al societății, cauza reală și serioasă fiind pierderile economice suferite de unitatea angajatoare.
Potrivit art. 69 din Codul muncii s-a emis și publicat Notificarea intenției de concediere nr. 58 din 08.04.2011 și s-a înaintat proiectul de concediere colectivă aprobat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Telecomunicațiilor, având totodată loc consultări cu federațiile sindicale reprezentative la nivelul unității. Ulterior, s-a notificat sindicatului decizia de concediere prin a doua Notificare nr. 78/09.05.2011, înregistrată la I.T.M. și A.J.O.F.M..
Consideră intimata că în mod eronat contestatorul a considerat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, deoarece, deși art. 69, alin. 3 Codul muncii prevede că angajatorul are obligația să procedeze mai întâi la evaluarea obiectivelor de performanță profesională a salariaților și în conformitate cu prevederile art. 242, lit. i) C. muncii, acestea trebuie stabilite prin Regulamentul Intern, dar, art. 246 stabilește faptul că întocmirea Regulamentului Intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a codului modificat. Din acest motiv, la data emiterii deciziei de concediere nu exista un Regulament Intern care să cuprindă cele dispuse de noile prevederi legale.
Mai mult decât atât, arată intimata, reorganizarea și restructurarea unității a început sub incidența vechiului Cod al muncii, iar concedierea efectivă s-a încheiat după . noului cod, motiv pentru care, criteriile aplicate în vederea departajării personalului au fost cele înscrise în contractul colectiv de muncă și au fost stabilite prin prima Notificare. Precizează intimata că pentru departajarea salariaților din unitate s-au aplicat în ordine criteriile înscrise în C.C.M., în Notificare și în Decizia de concediere, în speță, criteriul prevăzut la art. 4, pct. 2, lit. j), care prevede că măsura trebuie să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere și nu criteriul prevăzut de același articol lit. h), plecându-se de la premiza că cei doi salariați ce urmau a fi supuși analizei, se aflau în condiții de competență egală.
În ceea ce privește susținerea contestatorului că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, pentru faptul că este emisă de către unitatea mamă, intimata o consideră neîntemeiată și arată că S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M. nu are personalitate juridică, operează în nume propriu dar în contul și pe seama firmei mamă, în baza împuternicirii date de Directorul General, în limitele mandatului care a fost acordat și în legătură cu activitatea caracteristică sucursalei.
Referitor la daunele morale pretinse de către contestator, intimata le consideră nelegale și nedovedite, întrucât contractul de muncă al contestatorului a fost desfăcut legal și temeinic, nefiind vorba de rea credință ci de acute dificultăți economice, răspunderea patrimonială pentru daune morale trebuind să îndeplinească simultan elementele răspunderii civile, respectiv, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul patrimonial suferit și legătura de cauzalitate.
La termenul de judecată din 01.02.2012, contestatorul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, în care arată că principalul criteriu de care trebuia să se țină seama la concediere, cel al competenței profesionale, nici nu a fost luat în calcul, deși prin notificările nr. 58 și 78, la capitolul „Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere”, C.F.R. MARFĂ S.A. a comunicat că principalul criteriu la aplicarea efectivă a reducerii de personal este competența profesională. Mai precizează contestatorul că, raportat la competența profesională, pe lângă licență în Științe economice, necesară postului de inspector de gestiune I are și o altă formă de calificare, aceea de casier căi ferate, suplimentară calificării necesare postului ocupat.
Prin sentința civilă nr.2434 din 09.10.2012 Tribunalul Iași admite în parte contestația formulată de contestatorul C. G. C. în contradictoriu cu intimatele S. C. Marfa SA București si S. C. Marfa SA București - Sucursala M. Iași.
Anulează Decizia de concediere nr. 4 – A1.1/2043 din 07.06.2011, emisă de intimata S. C. Marfa SA București.
Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii.
Obligă intimatele să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 08.07.2011 și până la reintegrarea efectivă.
Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatelor la plata de daune morale.
Obligă intimatele să achite contestatorului suma de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Contestatorul C. G. C. a fost angajatul intimatei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M. în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 16-12 c /1005 din 30.05.2002, ocupând funcția de inspector gestiune II. Prin Actul adițional nr. 6 – A1.2/6446 din 03.12.2010, urmare a reorganizării S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M., începând cu data de 01.11.2010, contractul individual de muncă al contestatorului a fost modificat în ceea ce privește felul muncii, respectiv, din inspector gestiune II în inspector gestiune I și cuantumul drepturilor salariale.
Prin Decizia de concediere nr. 4-A1.1/2043 din 07.06.2011 intimata S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. Marfă S.A. București a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, începând cu 08.07.2011.
Din cuprinsul acestei decizii rezultă că în cadrul intimatei a avut loc o concediere colectivă, iar motivele acestei concedieri sunt determinate de situația economico – financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin Programul de Restructurare și Reorganizare și Proiectul de Concediere Colectivă a căror aplicare are drept consecință desființarea postului contestatorului, măsura concedierii fiind luata ca urmare a reducerii numărului de posturi de natura celui ocupat de salariat, respectiv inspector de gestiune I în cadrul Biroului Control Financiar de Gestiune. De asemenea, din cuprinsul deciziei rezultă că salariatului i-a fost acordat preavizul de 20 zile lucrătoare. În cuprinsul deciziei este menționat faptul că în unitate nu există locuri de muncă vacante corespunzătoare pregătirii profesionale a salariatului.
În ceea ce privește respectarea procedurii legale, Tribunalul reține că art. 62 alin. 3 Codul muncii prevede că, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia de concediere trebuie sa fie motivată in fapt si in drept, iar art. 74 alin. 1 lit.a C.muncii( actual art. 76 C. Muncii) dispune ca aceasta va contine, in mod obligatoriu, motivele care determina concedierea.. Decizia de concediere este legală atâta vreme cât temeiurile luării măsurii sunt indicate cu destula claritate pentru a se cunoaste motivele concrete ce au condus la decizia data. Or, în speța angajatorul a indicat că desfacerea contractului de muncă al contestatorului se impune a urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, ca urmare a situației economic- financiare a societății care impune masuri echilibrare a cheltuielilor in raport cu nivelul prestațiilor si al veniturilor, masuri concretizate prin Programul de restructurare a cărei aplicare are drept consecința desființarea postului salariatului prevăzut la art. 1 (art.3) - respectiv măsura concedierii fiind luata ca urmare a reducerii numărului de posturi de natura celui ocupat de salariat, inspector de gestiune I unitatea nedispunând de posturi vacante corespunzătoare pregătirii profesionale a salariatului (art.6).În consecință, instanța apreciază că decizia de concediere cuprinde motivele de fapt și de drept ale măsurii dispuse.
Instanța reține că dispozițiile art. 68– 72 Codul muncii ( actual art. 68-74 Codul muncii) reglementează procedura concedierilor colective.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, astfel încât încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului să nu intervină pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, îngrădindu-se exercițiul dreptului la muncă.
Pentru a se reține cauza reală și serioasă a reorganizării este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea.
Prin reorganizarea societății, în baza art.65 Codul muncii, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune.
Potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii (actual art. 272 Codul muncii), sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, se reține de către instanță că intimata, căreia îi revenea sarcina probei, a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator. Astfel, din cuprinsul statelor de funcții din 01.11.2010 și din 08.07.2011 rezultă că intimata a desființat din cadrul Biroului Control Financiar de Gestiune un post de inspector de gestiune I.
Potrivit dispozițiilor art. 66 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă”. În art. 68 din Codul muncii este definită concedierea colectivă, iar în următoarele articole legiuitorul a reglementat procedura care trebuie urmată în cazul unei concedieri colective, respectiv obligațiile care revin angajatorului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 69 alin. 1 Codul muncii, în cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați și la atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele: a) numărul total și categoriile de salariați; b) motivele care determină concedierea preconizată; c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere; d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor; f) măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil; g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile; h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați. Această notificare prevăzută la art. 69 alin. 2 Codul muncii, trebuie comunicată în mod obligatoriu de către angajator Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă, la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau reprezentanților salariaților (art. 70 Codul muncii).
Potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 1 Codul muncii ( actual art. 72 Codul muncii) în situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informațiile relevante cu privire la intenția de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum și rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, prevăzute la art. 69 alin. (1) și art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaților, numărul salariaților afectați de concediere și data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri. O copie a notificării prevăzute la art. 711 alin. 1 Codul muncii se comunică de către angajator în mod obligatoriu și sindicatului sau reprezentanților salariaților, la aceeași dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă (art. 711 alin. 3). Dispozițiile art. 69 și ale art. 711 c.m.( actual art. 72 c.m.) sunt în concordanță și cu dispozițiile Directivei Consiliului 98/59/CE din 20 iulie 1998 privind armonizarea legislației statelor membre cu privire la concedierile colective.
Analizând prevederile art. 69 și ale art. 711c.m.( actual art. 72 c.m.) se reține de către instanță că angajatorului îi revine obligația de efectua două notificări: una în perioada în care au loc consultările cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, iar o a doua notificare în perioada ulterioară consultărilor, respectiv după ce angajatorul a luat decizia de a aplica măsura concedierii colective. De altfel, aceste notificări au un conținut relativ diferit, în sensul că cea de-a doua notificare trebuie să cuprindă unele elemente suplimentare față de prima notificare. De asemenea, din cuprinsul dispozițiilor legale sus – menționate rezultă că cele două notificări sunt obligatorii.
Or, în speță, se reține de către instanță că intimata a respectat procedura prevăzută de lege.
Astfel, din cuprinsul Hotărârii nr. 8/06.05.2011 rezultă că în ședința Adunării Generale a Acționarilor s-a aprobat Program de Restructurare și Reorganizare al S. „C. Marfă” S.A. și s-a mandatat Directorul General al „C. Marfă” S.A pentru parcurgerea etapelor prevăzute de art.70 Codul muncii.
De asemenea, la dosarul cauzei a fost depusă notificarea înregistrată sub nr. 58/08.04.2011 prin care intimata a notificat, în conformitate cu prevederile art. 69 Codul muncii, Federației Națională Feroviară Mișcare/Comercial, Federației Mecanicilor de Locomotivă din România și Federației Sindicatelor Ramurii Vagoane intenția de a efectua concedieri colective la C. Marfă. Împreună cu această notificare a fost comunicat și proiectul de concediere colectivă. Verificând proiectul de concediere colectivă, instanța reține că în cuprinsul acestuia se regăsesc toate elementele prevăzute la art. 69 alin. 2 lit. a – h Codul muncii. Totodată, instanța reține că această primă notificare și proiectul de concediere colectivă au fost comunicate și Inspectoratului Teritorial de Muncă București și A.M.O.F.M. București. În consecință, instanța constată că intimata a respectat prevederile art. 69 și ale art. 70 Codul muncii.
Urmare a acestei notificări, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 1 Codul muncii, Federația Națională Feroviară Mișcare/Comercial, Federația Mecanicilor de Locomotivă din România și Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane au comunicat intimatei puncte de vedere față de intenția de a efectua concedieri colective . S-au inițiat consultări cu privire la procesul de restructurare și reorganizare a activității C. Marfa (procesele verbale din 21.04.2011). Angajatorul, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 2 Codul muncii, a comunicat fiecărei Federații un răspuns la propunerile formulate de către acestea.
Ulterior, în conformitate cu prevederile art. 711c.m.( actual art. 72 c.m.) intimata a comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă București și A.M.O.F.M. București cea de-a doua notificare, nr. 78/09.05.2011 (înregistrată la I.T.M. București sub nr._/09.05.2011 și la A.M.O.F.M. București sub nr. 9582/09.05.2011) – fila 86, notificare prin care intimata a adus la cunoștința celor două instituții faptul că urmează să efectueze concedieri colective. Verificând această notificare se reține de către instanță că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 711 alin. 1 și 2 Codul muncii. De asemenea, această a doua notificare a fost comunicată la aceeași dată (09.05.2011), potrivit art. 711 alin. 3 Codul muncii ( actual art. 72 alin. 3 Codul muncii) și Federației Națională Feroviară Mișcare/Comercial, Federației Mecanicilor de Locomotivă din România și Federației Sindicatelor Ramurii Vagoane.
În consecință, față de toate probele administrate în cauză, instanța constată că intimata a respectat procedura prevăzută de art. 68 – 72 Codul muncii( actual art. 68-74) referitoare la concedierile colective.
În ceea ce privește susținerea contestatorului că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, pentru faptul că este emisă de către unitatea mamă, instanta o consideră neîntemeiată motivat de faptul că S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M. nu are personalitate juridică, operează în nume propriu dar în contul și pe seama firmei mamă, în baza împuternicirii date de Directorul General, în limitele mandatului care a fost acordat și în legătură cu activitatea caracteristică sucursalei atfel incat in mod corect decizia a fost emisa de catre S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. care are personalitate juridica si care a hotarat programul de restructurare a societatii in intregime inclusiv a Sucursalei M..
În prezenta acțiune, se contestă respectarea de către intimate a criteriilor de disponibilizare stabilite, apreciindu-se că aceasta a uzitat greșit de criteriile stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă (art. 60, alin. 6).
Pentru punerea în aplicare a măsurii de concediere colectivă intimata a dat incidență dispozițiilor articolului 60 alin 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate potrivit carora ,,la aplicarea efectiva a reducerii de personal dupa anularea posturilor vacante de natura celor desfiintate masurile vor afecta în conditii de competenta egale in ordine:
Criterii prioritare:a) salariații care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale celor care cumulează pensia cu salariul sau salariații care sunt asociați la alte societăți comerciale cu capital privat sau mixt; b) salariații care îndeplinesc condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu au cerut pensionarea în condițiile legii;c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.
Criterii minimale aplicabile numai în cazul în care după aplicarea criteriilor prioritare, mai mulți salariați afectați de reducerea numărului de posturi de aceeași natură se află în situații similare: a) salariații care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice; b) salariații care au fost sancționați pentru abateri de la regulile de siguranța circulației; c) salariații care au fost sancționați pentru săvârșirea de abateri care au cauzat prejudicii societății; d) salariații care au fost sancționați pentru absențe nemotivate; e) salariații care au absențe nemotivate; f) salariații care au fost sancționați pentru alte abateri disciplinare; g) salariații care au obținut rezultate slabe la verificarea profesională periodică; h) salariații care nu au altă formă de calificare sau pregătire profesională suplimentară celei necesare postului pe care îl ocupă; i) dacă măsura ar putea afecta doi soți care lucrează în aceeași unitate, se desface contractul de muncă al soțului care are salariul cel mai mic, fără ca prin aceasta să se poată desface contractul individual de muncă unei persoane care ocupă un post nevizat de reducere; j) măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreținere; k) măsura să afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbați văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații bărbați sau femei, care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.
Procedând la aplicarea acestor criterii, în situația contestatorului s-a reținut că acesta se încadrează la criteriul prevăzut de lit. j, respectiv ,,masura sa afecteze mai intai persoanele care nu au copii in intretinere”.
Instanța apreciază că în mod nelegal intimata a trecut direct la aplicarea criteriilor prioritare și minimale, în condițiile în care dispozițiile art. 60 alin 5 din CCM și cele ale art.69 alin 3 din Codul muncii (articol introdus în forma republicată în M.Of. nr. 345 din 18 mai 2011, deci în vigoare la data emiterii deciziei de concediere, respectiv 07.06.2011) impun evaluarea performanței profesionale a salariaților.
Astfel, conform dispozițiilor art. 69 alin 3 din Codul muncii criteriile prevăzute la alin 2 lit. d se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Mai mult, la data demarării procedurii concedierii colective, erau aplicabile dispozițiile art. 60 alin. 5 și 6 din CCM care instituie în sarcina angajatorului obligația de a stabili criterii de apreciere a competenței profesionale și a disciplinei, iar aplicarea criteriilor prioritare și minimale se va realiza pentru salariații în condiții de competență egală. In conditiile in care nu a avut loc o evaluare a competentelor profesionale ale contestatorului si ale celorlalti angajati ai societatii care ocupau un post similar contestatorului nu se pot retine sustinerile intimatelor potrivit carora experienta profesionala a contestatorului nu este la fel de vasta ca cea a colegului acestuia A. care are o experienta de 15 ani in domeniu. Deși sarcina probei le revenea intimatelor acestea nu au făcut dovada că, înainte de aplicarea criteriilor ordinii de prioritate, au evaluat realizarea obiectivelor de performanță a inspectorilor de gestiune I din cadrul Biroului Control Financiar, respectiv C. G. C. și A. L., potrivit dispozițiilor art. 69, alin. 3 din Codul muncii, prin adresa nr. 23/2012 (fila 190) recunoscând că fișele de apreciere a competențelor profesionale nu au mai fost întocmite din anul 2005.
Prin urmare, având în vedere că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în sensul evaluării competenței profesionale a contestatorului mai mult prin interogatoriu administrat intimata Sucursala M. a recunoscut că nu avea elaborate criterii de performanță instanța apreciază că în mod nelegal intimata a considerat că angajatul A. si contestatorul sunt in conditii egale de competenta si a trecut la aplicarea criteriilor prioritate si minimale de departajare prevazute de CCM.
Mai, mult, instanța constată că intimatele nu au respectat nici ordinea de aplicare a criteriilor minimale stabilite prin Contractul colectiv de muncă. Astfel, prin criteriul de la art. 60, alin. 6, lit. h) s-a stabilit ca măsura concedierii să afecteze cu prioritate salariații care nu au o altă formă de calificare sau pregătire profesională suplimentară celei necesare postului pe care îl ocupă.
În speță, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 10 din 20.11.2008 a fost aprobate condițiile minime de pregătire și vechime pentru încadrarea personalului S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., iar condiția ocupării funcției de inspector de gestiune este cea a absolvirii învățământului universitar sau superior economic. Atât C. G. C. cât și A. L. îndeplinesc această condiție a studiilor superioare (contestatorul fiind absolventul Facultății de Economia Afacerilor – Diploma de licență fila 327), însă, în ceea ce privește pregătirea suplimentară, contestatorul, prin Certificatul de absolvire a cursului de calificare nr. 3014/1992 (fila 328) a făcut dovada absolvirii cursului de calificare în meseria de casier C.F. În condițiile in care contestatorul avea si calificarea de casier CF si avea si o vechime mai mare la societatea parata iar in cauza nu s-a făcut dovada faptului ca A. L. deținea o calificare suplimentara intimatele ar fi trebuit sa acorde prioritate criteriului prevăzut la lit. h si nu criteriului subsecvent prevazut la lit. j.
În ceea ce priveste cererea contestatorului de obligare a intimatelor la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei instanța reține că este neîntemeiată.
Astfel, poate fi angajată răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a angajatului au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive, angajatul în cauză trebuind să dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile sale morale au fost lezate în mod grav. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, sarcina probei aparținând salariatului lezat, respectiv contestatorului. Or, în speță, instanța reține faptul că desi existenta unui prejudiciu moral este inerenta in situatia concedierii, reclamantul nu a făcut dovada intinderii prejudiciului moral suferit pentru ca instanta sa aiba posibilitatea cuantificarii acestuia astfel incat anularea deciziei de concediere este apreciata de catre instanta ca fiind suficienta pentru a-i oferi contestatorului o satisfactie echitabila si a-i acoperii prejudiciul moral suferit ca urmare a concedierii.
În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul disp. art. 274, alin. 1 Cod proc. civ. instanța o admite și obligă intimatele la plata sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata S. C. Marfă SA- Sucursala M. considerând-onetemeinică și nelegală.
Motivează recurenta că a inițiat procedura concedierii colective la data de 07.10.2010 (când a început consultări cu sindicatul conform proceselor verbale din 07.10.2010, 28.10.2010,04.11.2010, 16.12.2010) dată care trebuia să fie reținută de instanța de fond ca puct de referință și nu data emiterii deciziilor de concediere 07.06.2011, care reprezintă ultima etapă din cadrul acestei proceduri, în acord cu dispozițiile art.69 alin.1 din Codul muncii. Chiar dacă prima notificare din cadrul procedurii de concediere colectivă, în conformitate cu dispozițiile art.69 alin.2 din Codul muncii, s-a comunicat părților interesate la data de 08.04.2012 programul de restructurare împreună cu toate actele ce privește reorganizarea au fost puse la dispoziția sindicatelor din anul 2010 așa cum rezultă din procesul verbal din 28.10.2010.
Astfel, susține recurenta că salariații prin reprezentanții săi au fost informați cu privire la criteriile avute în vedere potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă pentru stabilirea oridinii de prioritate la concediere, criterii ce au fost cuprinse în CCM de comun acord cu reprezentanții salariaților. CCM la nivel de unitate a fos înregistrat la ITM București la data de 16.01.2011, dată la care procedura de concediere era încurs de desfășurare. Criteriile minimale așa cum au fost formulate în art.60 alin.6 din CCM se parcurg în ordine. Recurenta susține că prin modul cum au fost formulate se exclude aplicarea altor criterii de evaluare a performanței, întrucât prin parcurgerea acestora unitatea a păstrat salariații fără abateri și sancțiuni.
Mai motivează recurenta că nu este aplicabilă procedura prevăzută de codul muncii republicat, întrucât acesta a intrat în vigoare la data de 01.05.2012 dată la care procedura de concediere începută își urma cursul fiind în faza de selecție a salariaților. Astfel, unitatea nua a avut la încemână timpul material de a stabili obiectivele de performanță și criteriile de evaluare, de a le introduce în regulamentul intern, deci de a evalua performanțele profesionale ale salariaților disponibilizați pe perioada anterioară de un an.
Motivează recurenta că din două posturi de inspector gestiune I din cadrul Biroului control financiar de gestiune a rămas un singur post, iar pentru departajarea salariaților unitatea a parcurs toate criteriile înscrise în decizia de concediere, în notificare și în CCM, ajungându-se în cazul contestaotului la criteriul de ierarhizare prevăzut la art.4, pct.2 lit.j. S-a dispus menținerea înfuncție a domnului A. care are un copil minor în întreșținere și concedierea contestatorului care nu are copii sau persoane în întrețâinere. Cursul de casier urmat de contestator a fost necesar ocupării funcției de casier și nu reprezintă o pregătire suplimentară funcției de inspector gestiune I și nici necesară noii organizări a unității.
În probațiune a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul- contestator C. G. C. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică, depunând la dosar CCM pe anii 2007 – 2008 și actele adiționale, precum și regulamentul intern al unității.
Analizând actele și lucrările dosarului instanței de fond prin prisma criticilor formulate de către recurentă dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
La nivelul S. „C. Marfă” S.A. s-a decis prin Hotărârea A.G.A nr.8/06.05.2011 programul de restructurare și reorganizare a societății, program ce a impus concedieri colective ale salariaților.
Prin decizia de concedierea nr.4 –A.1.1/2043 din 07.06.2011 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului nr. 16/12C/1005/01.11.2002 începând cu data de 08.07.2011, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, avându-se în vedere acest programul de restructurare și reorganizare a societății. Cuprinsul acestei decizii dezvăluie că în cadrul intimatei a avut loc o concediere colectivă, iar motivele acestei concedieri sunt determinate de situația economico – financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin Programul de Restructurare și Reorganizare și Proiectul de Concediere Colectivă.
Punctul 4 al deciziei relevă că: „la luarea măsurii de concediere colectivă respectiv stabilirea ordinii de prioritate, s-au respectat art.69,alin.2,lit.d)și art. 76,lit. c) din Codul muncii republicat, coroborat cu art.60(6) din CCM în vigoare al C. Marfă”.
Curtea observă că angajtorul desfășoară în decizie cele două categorii de criterii prioritare și minimale, în situația contestatorului fiind reținut criteriul prevăzut de lit. j, respectiv faptul că nu are copii în întreținere, așa cum rezultă de la punctul 5 alin.2 din decizia de concediere.
Curtea observă că recurenta deși a indicat ca temei în decizia de concediere art.60(6) din CCM în vigoare al C. Marfă, nu a făcut dovada aplicării prioritare a alin.1 care statuează că „ la aplicarea efectivă a reducerii de personal după anularea posturilor vacante de natura celor desființate, măsurile vor afecta în condiții de competență egale, (….)” urmând a se aprecia apoi și asupra celorlalte criterii (în speță lit.J persoanele care nu au copii în întreținere)
În aceste circumstanțe este total eronată susținerea recurentei în sensul în care „prin modul cum au fost formulate (criteriile în contractul colectiv de muncă) se exclude aplicarea altor criterii de evaluare a performanței, întrucât prin parcurgerea acestora unitatea a păstrat salariații fără abateri și sancțiuni.
Chiar dacă, așa cum susține recurenta procedura concedierii colective a fost inițiată la data de 07.10.2010 (când a început consultări cu sindicatul conform proceselor verbale din 07.10.2010, 28.10.2010,04.11.2010, 16.12.2010) iar prima notificare din cadrul procedurii de concediere colectivă, în conformitate cu dispozițiile art.69 alin.2 din Codul muncii, s-a comunicat părților interesate la data de 08.04.2012, salariații prin reprezentanții săi au fost informați cu privire la criteriile avute în vedere potrivit contractului colectiv de muncă pentru stabilirea oridinii de prioritate la concediere, deci inclusiv asupra criteriului prioritar referitor la competența profesională.
Ca atare, incident la stabilirea ordinii de prioritate era criteriul performanței profesionale determinat prin însuși contractul colectiv de muncă, art. 69 alin. 3 Codul muncii modificat prin Legea nr. 40/2011, nefăcând altceva decât să legifereze și acest criteriu printr-un act normativ. În aceste condiții departajarea celor doi salariați cu funcții identice de inspector de gestiune I în cadrul Biroului control financiar de gestiune, ( conform statului de funcții) prin aplicarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere menționate în decizie, putea avea loc numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanță, așa cum prevede art. 69 alin. 3 Codul muncii modificat prin Legea nr. 40/2011, modalitatea de evaluare fiind la latitudinea angajatorului, cum arată chiar recurenta.
Din răspunsul la interogatoriul luat în primul ciclu procesual pârâtei, prin reprezentantul legal, aceasta recunoaște la pct. 2 că nu a stabilit criteriile de evaluare a competenței profesionale, în acord cu art.60(6) din CCM al C. Marfă, susținând că această competență revine S. C. Marfă SA București. Aceasta răspunde, însă, la punctul 6 din interogatoriu că a ținut cont ( la concediere) de competența profesională, în situația în care criteriile de la art.60(6) din CCM s-au aplicat în condiții de competență egală stabilite în baza analizei și concluziilor șefului direct, contestatorul neînregistrând performanțe profesionale ( după cum se arată în răspunsul de la punctul 10), ci dimpotrivă a instrumentat defectuos anumite dosare.
Curtea rețin, în esență că recurenta nu a prezentat cauzei nici un element de natură a analiza modul în care s-a făcut, în prealabil evaluarea profesională a celor doi salariați, ce ocupau posturi identice, ea recunoscând de altfel că nu a avut prestabilită clar modalitatea de evaluare a salariaților anterior concedierii.
Judecătorul fondului a argumentat judicios, fundamentat pe probele cauzei, și faptul că atât C. G. C. cât și A. L. îndeplinesc această condiție a studiilor superioare (contestatorul fiind absolventul Facultății de Economia Afacerilor – Diploma de licență fila 327), însă, în ceea ce privește pregătirea suplimentară, contestatorul, prin certificatul de absolvire a cursului de calificare nr. 3014/1992 (fila 328) a făcut dovada absolvirii cursului de calificare în meseria de casier C.F., chiar dacă această pregătire nu era la acel moment necesară noii organizări a unității, așa cum susține recurenta.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a dispus anularea deciziei de concediere nr. 4 – A1.1/2043 din 07.06.2011, emisă de intimata S. C. Marfa SA București, cu aplicarea dispozițiilor art.80 din Codul muncii republicat.
Pentru considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de S. – C. Marfă SA – Sucursala M., în nume propriu și în numele S. – C. Marfă SA București, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2434/09.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.01.2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, D. P. |
Grefier, I. P. |
Red./Tehnored.P.D.
2 ex.- 24.01.2013
Tribunalul Iași – M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
