Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 777/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 7690/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 777/2013
Ședința publică de la 29 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător N. C. M.
Judecător C. B.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. Sindprim Iași în numele și pentru reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 507 din 20.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind Direcția L. de Evidență a persoanelor Iași, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare. Este al treilea termen de judecată, cauza fiind amânată la solicitarea recurentei pentru a depune la dosar înscrisuri noi în susținerea recursului. Pentru termenul de judecată de astă aceasta nu a depus înscrisuri noi la dosar. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._, S. SINDPRIM Iași, în numele și pentru reclamanta C. M., a chemat în judecată pe pârâta Direcția L. de Evidență a Persoanelor Iași, solicitând să se constate că în mod unilateral și în temeiul unei legi neconforme normelor europene referitoare la dreptul de proprietate privată și protecția bunurilor, pârâtul a refuzat plata premiului anual, ca drept salarial cuvenit pentru activitatea depusa în anul 2010. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la calcularea, alocarea și plata către reclamanți a drepturilor salariale neacordate reprezentând premiul anual pentru anul 2010, sume actualizate cu rata inflației.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanții, membri ai Sindicatului Sindprim Iași, sunt salariații Direcției Locale de Evidență a Persoanelor, fiind încadrați pe bază de contract individual de muncă.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, aceștia sunt titulari ai dreptului la premiul anual pentru activitatea desfășurata în anul 2010, premiu egal cu media salariilor de bază realizate în anul pentru care se face premierea, respectiv anul 2010. Dreptul la premiu anual s-a născut din lege, respectiv Legea nr. 330/2009, ca un drept subiectiv care conferă titularului prerogativele în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, în speță al raportului de muncă exercitat, respectiv angajatorului, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti suma ce reprezintă premiul anual.
Astfel, în cursul anului 2010, pe perioada cât era incident art. 25 din Legea nr. 330/2009, dreptul la premiul anual este născut, ca un drept aferent raportului de muncă. D. acordarea sumei care reprezintă concretizarea, executarea acestui drept, era reglementată de legiuitor pentru anul 2011, și anume începând cu luna ianuarie 2011. Chiar dacă prin noile legi de salarizare, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, premiul anual nu mai este reglementat, aceste prevederi legale produc efecte doar începând cu anul 2011, respectiv pentru activitatea desfășurată pe anul 2011. La data de 1 ianuarie 2011, dreptul la premiul anual pentru anul 2010 era născut și reprezenta un drept câștigat, atât prin prisma normelor constituționale, cât și a celor internaționale.
Măsura luată de legiuitor, de neplată a premiului anual aferent anului 2010, încalcă mai multe dispoziții ale Constituției României și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care privesc protecția proprietății și a salariului ca „bun” în sensul Convenției. Astfel, refuzul plății premiului anual aferent anului 2010, în condițiile în care acest drept era născut și împlinit în cursul anului 2010, încalcă mai multe prevederi ale Constituției României, respectiv art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind principiul neretroactivității legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale în materia drepturilor omului la care România este parte și la prioritatea acestora în dreptul intern, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul la proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi/libertăți.
În ceea ce privește pronunțarea Curții Constituționale asupra constituționalității Legii nr. 285/2011, s-a susținut, pe de o parte, că instanța nu a analizat în mod concret art. 8, iar pe de altă parte, că judecătorul român și instanțele judecătorești sunt obligați, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore sau să cenzureze atât legile interne cât și interpretările Curții Constituționale care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate, aplicând cu prioritate dispozițiile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și interpretările acestor dispoziții și reținerile obligatorii ale forurilor internaționale competente, în speța ale CEDO.
Din perspectiva actelor și prevederilor internaționale, au fost încălcate art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 pct. 2 și 4, art. 4 și art. 20 din Carta sociala europeană, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1, susține reclamantul că suma aferentă premiului anual pe anul 2010 este un „bun”, un drept de proprietate în sensul Convenției și al jurisprudenței CEDO. De asemenea, există o ingerință a statului ce a avut ca efect privarea salariaților de bunul lor, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Totodată, se precizează prin acțiune că această ingerință nu este conformă și nu se circumscrie condițiilor impuse de textul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, neputând fi justificată și admisă. Textul instituie în mod imperativ niște condiții pe care trebuie să le îndeplinească privarea de proprietate, pentru a putea fi una conformă și acceptată. Ingerința ce are ca efect privarea sau restrângerea dreptului de proprietate este deci una de excepție, iar excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare. Pentru a fi justificată și admisă, aceasta trebuie să îndeplinească toate condițiile pe care le impune textul Convenției și al Protocolului nr. 1. Astfel, în mod obligatoriu și cumulativ, privarea de proprietate trebuie în primul rând, să fie prevăzută de lege și să fie conformă normelor de drept intern. În al doilea rând, aceasta trebuie să urmărească un scop legitim și să aibă o cauză de utilitate publică, iar în al treilea rând, trebuie să se respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat. Privarea de proprietate trebuie să menajeze un „just echilibru” între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
Reclamanta a depus înscrisuri. Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 507 din 20.02.2013, Tribunalul Iași respinge acțiunea formulată de S. SINDPRIM Iași, în numele și pentru reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția L. de Evidență a Persoanelor Iași.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta C. M. este salariata Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași, fiind angajată pe postul de îngrijitor I.
Potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, „pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate”. Potrivit disp. art. 25 alin. 3, „premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor”. Art. 25 alin. 4 prevede că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.
Astfel, față de dispozițiile legale menționate, se reține că premiul anual aferent anului 2010 trebuia plătit începând cu luna ianuarie 2011, evident, cu excepțiile prevăzute la art. 25 alin. 3 din lege, referitoare la personalul care în cursul anului a desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori a săvârșit abateri pentru care a fost sancționat disciplinar și care a fost suspendat sau înlăturat din funcție pentru fapte imputabile.
La data de 01.01.2011 (dată la care s-ar fi născut dreptul reclamanților de a solicita și, respectiv, de a primi premiul anual aferent anului 2010) a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010. Potrivit disp. art. 39 alin. 1 lit. w din Legea nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 330/2009. În consecință, având în vedere și disp. art. 6 Cod civil, potrivit cărora legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, instanța reține că Legea nr. 330/2009 nu și-a mai produs efectele după data de 31.12.2010, fiind expres abrogată prin Legea nr. 284/2011.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Tot astfel, potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 285/2010, începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. a, b și d și alin. 4, art. 13 și 14 din Legea nr. 118/2010, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
Potrivit disp. art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
În consecință, față de dispozițiile legale menționate, se reține că noua reglementare a inclus în cuantumul creșterilor salariale prevăzute începând cu 01.01.2011 și cuantumul sumei unice acordată cu titlu de premiu anual aferent anului 2010. Prin reglementarea adusă de Legea nr. 285/2010, a avut loc o compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 01 ianuarie 2011.
Prin noua reglementare nu s-a adus atingere principiului fundamental al neretroactivității legii. Din chiar textele legale ce reglementau dreptul pretins de reclamanți prin prezenta acțiune, rezultă că îndreptățirea personalului plătit din fonduri publice la plata premiului anual era raportată legal la termenul viitor cert al lunii ianuarie a anului următor perioadei pentru care acesta se acorda. Or, la momentul exigibilității plății, legiuitorul a optat pentru conversiunea obligației de plată, operând o compensare legală, de drept între creanțele bănești aferente premiului anual și majorările salariale aferente anului 2011. În acest sens, norma din art. 8 din Legea nr. 285/2010 se aplică începând cu ianuarie 2011 și nu retroactiv, întrucât însăși exigibilitatea plății premiului anului aferent 2010 se năștea în ianuarie 2011.
De asemenea, din jurisprudența Curții Europene (Cauza Lelas contra Croației, Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Cauza Bahceyaka contra Turciei, Cauza Kechko contra Ucrainei) rezultă că dreptul la anumite beneficii bănești cuvenite unui salariat, nu este un drept de sine stătător, consacrat și apărat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat în anumite condiții unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 al primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, ca dreptul salarial să fie considerat un „bun”, el trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de Convenție și consacrate de jurisprudența C.E.D.O., situație față de care Curtea se raportează și verifică constant legislația internă care consacră acele drepturi, în condițiile în care Convenția nu garantează persoanelor dreptul de a obține pe viitor un anumit bun în lipsa unei baze interne legale, Curtea neputând crea un drept nou în favoarea acestuia. Cu alte cuvinte, Convenția protejează dreptul la salariu, dar nu poate garanta pe viitor întinderea acestuia, cu atât mai mult în lipsa unei reglementări legale interne care să susțină și să reglementeze acel drept. În consecință, dreptul de a primi venituri salariale poate face obiectul de protecție al art. l din primul Protocol la C.E.D.O., dacă are o fundamentare în legislația internă. Or, se constată că dreptul la acordarea premiului anual aferent anului 2010 a avut, până la data de 31.12.2010, o fundamentare în legislația internă, respectiv art. 25 din Legea nr. 330/2009, însă, după data de 31.12.2010, actul normativ intern de reglementare a acestui drept, respectiv Legea nr. 330/2009, nu a mai fost in vigoare, acordarea premiului anual pentru anul 2010 fiind reglementată de Legea nr. 285/2010 în sensul includerii în creșterile salariale acordate începând cu 01 ianuarie 2011.
Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale. Estimând că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfășura o politică economică și socială, Curtea trebuie să respecte modul în care acesta a proiectat imperativele „interesului public” cu excepția cazului în care decizia sa este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (cauza Jahn și alții c. Germaniei [M.C.], nr._/99,_/01 și_/01, par. 91 și cauza Zvolský și Zvolská c. Republicii Cehe, nr._/99, par. 67 in fine)”. Nu în ultimul rând, instanța europeană a subliniat că Statelor le este recunoscută, din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere asupra politicilor salariate privitoare la angajații plătiți din bugetul de stat (cauza Kechko c. Ucrainei, cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei). În acest sens, în cauza Kechko c. Ucrainei s-a reținut că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. SINDPRIM Iași, în numele și pentru membrul de sindicat.
În motivarea recursului, recurentă consideră că sentința este nelegală și netemeinică.
Astfel, instanța a respins acțiunea în mod netemeinic, invocând faptul că Legea nr. 330/2009 a fost expres abrogată prin art. 39 din Legea nr. 284/2010, iar conform unui principiu fundamental al dreptului, legea civilă este aplicabilă doar cât timp se află în vigoare.
Consideră recurenta că dreptul „reclamanților” de a beneficia de premiu este câștigat cât timp prevederile legale erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor fiind amânata pentru luna ianuarie a anului următor, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității consacrat prin art. 1 cod civil și art. 15 alin. 2 din Constituție. Principiul aplicării imediate a legii noi presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Privarea „reclamanților” de dreptul salarial invocat încalcă și art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, sens în care sunt menționate cauza Lelas c. Croației și cauza Kechko c. Ucrainei.
Se mai susține că instanța a reținut, tot netemeinic, că, potrivit legii, sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010, în condițiile în care, prin Legea nr. 118/2010, s-au redus salariile bugetarilor cu 25%, recurenta consideră că nu se poate vorbi de o „compensare” între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 1.01.2011 și nici de o stingere a acestei obligații, premiul anual reprezentând o sumă unică, acordată în considerarea muncii desfășurate la un nivel corespunzător, în timp ce salariul reprezintă o prestație periodică, lunară.
Criteriile la care face referire art. 8 din Legea nr. 285/2010, avute în vedere la acordarea majorărilor salariale, nu au nici o legătură cu dreptul la premiul anual, care putea fi diferențiat în funcție de perioada lucrată și modul de desfășurare a activității profesionale, neacordarea acestui drept câștigat și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 putând conduce la încălcarea dreptului fundamental avut.
Reprezentantul recurentei a solicitat proba cu înscrisuri, care nu au fost depuse până la închiderea dezbaterilor.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă potrivit art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Salarizarea recurentei reclamante, personal plătit din fonduri publice, a fost reglementată în anul 2010 de Legea nr. 330/2009, care prevedea, la art. 25 alin. 1, că, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Alineatul 4 al aceluiași articol prevedea că plata premiului anual se va face pentru întreg personalul salarizat potrivit legii, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Așadar, premiul anual reglementat de Legea nr. 330/2009 se acorda în anul următor celui pentru care se face premierea. Astfel, premiul anual pentru activitatea desfășurată în anul calendaristic 2010 urma să se acorde începând cu luna ianuarie 2011.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010, iar noua lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu mai prevede acest beneficiu al premiului anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Prin urmare, începând cu luna ianuarie 2012, în aplicarea principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 și a dispozițiilor art.1 Cod civil invocate de recurentă, nu se mai acordă și plătește premiul anual pentru activitatea desfășurată în anul calendaristic 2011.
În ceea ce privește premiul anual pentru activitatea desfășurată în anul calendaristic 2010, perioadă în care a fost în vigoare Legea nr. 330/2009, și care urma să se acorde începând cu luna ianuarie 2011, deci ulterior abrogării Legii nr. 330/2009, se constată că Legea nr. 285/_, care reglementează salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuprinde dispoziții speciale, cuprinse în art. 8, conform cărora „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”. Așadar, legea însăși, nu instanța de judecată „în mod netemeinic”, potrivit susținerilor recurentei, a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Referitor la aplicarea acestei dispoziții legale, prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, se reține că stabilirea caracterului neconstituțional al unei dispoziții legale constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale. Judecătorul național nu poate stabili neconstituționalitatea unei dispoziții legale și nici nu are atributul de a cenzura deciziile Curții Constituționale, prin care s-a examinat constituționalitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010, așa cum este decizia nr. 115/2010 a Curții Constituționale, definitivă și general obligatorie, prin care s-a arătat că „ nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.”
Însă, față de prevederile art. 20 din Constituție, instanța națională poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional la care România este parte. Altfel spus, judecătorul național este cel care stabilește dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare tratatului internațional, raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Prin urmare, se va examina dacă aplicarea art. 8 din Legea nr. 265/2010, care a însemnat, în concret, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu s-au mai acordat recurentei cu acest titlu începând cu luna ianuarie 2011( aceste sume fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale care s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010), a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acesteia, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol la CEDO, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Pentru a se stabili dacă neacordarea sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, sume avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale care s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010, produce efecte contrare art. 1 din Primul Protocol la CEDO, este necesar, în primul rând, să se constate că este un „bun”, deci face obiectul protecției instituite de acest text, suma acordată cu titlu de premiu anual, care este un drept salarial suplimentar, cum s-a stabilit prin decizia nr. 1615/2011 a Curții Constituționale.
Sensul noțiunii de „bun” va fi desprins numai din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța națională nefiind abilitată ca, în conformitate cu propria interpretare, să lărgească sau să restrângă sfera „bunurilor” care fac obiectul protecției instituite prin art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de „bun” nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci are în vedere și alte valori patrimoniale, inclusiv drepturi de creanță cum sunt sumele de bani cuvenite cu titlu de drepturi salariale, cu condiția ca aceste sume de bani să fie suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern, așa cum este în prezenta cauză.
Totodată, prin decizia nr. 115/2012, Curtea Constituțională a reținut că “obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare”.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevedea acordarea acestui premiu “începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.
Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Prin urmare, având în vedere considerentele deciziei nr. 115/2012 a Curții Constituționale, nu se poate reține încălcarea prevederilor convenționale referitoare la dreptul de proprietate. Premiul anual pe anul 2010 constituie un drept câștigat, un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, respectiv o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului public, iar dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevăd doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Or, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut, conform interpretării date de Curtea Constituțională, includerea sumelor corespunzătoare premiului anual pe 2010 în majorările salariale de 15%, ca modalitatea prin care statul urma să-și execute, întru totul, obligația de acordare a premiului anual pentru 2010, nu prezintă nici o relevanță „recorectarea” salariilor diminuate cu 25% prin Legea nr. 118/2010 ori criteriile avute în vedere la acordarea majorărilor salariale, la care face referire art. 8 din Legea nr. 285/2010, majorări ce nu au nici o legătură cu dreptul la premiul anual, care putea fi diferențiat în funcție de perioada lucrată și modul de desfășurare a activității profesionale, conform susținerilor recurentei.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. Sindprim Iași, în numele și pentru reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 507 / 20.02.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.05.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, N. C. M. | Judecător, C. B. |
Grefier, C. L. |
Red. / Tehnored. B.C.
2 ex. – 21.06.2013
Tribunalul Iași: C. C. E.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
