Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1968/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1968/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 5690/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1968/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte A. C. S.
Judecător D. P.
Judecător S. P.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect litigiu de muncă – drepturi bănești privind recursul declarat de reclamantul F. M. împotriva sentinței civile nr. 1654 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind S. C. Călători SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. C. pentru recurent, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este al doilea termen de judecată, iar prin cererea de recurs nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că la acest termen de judecată este procedură legală îndeplinită cu intimata, întrucât la termenul anterior aceasta a fost reprezentată de consilier juridic B. Sorinica.
Avocat C. C. pentru recurent învederează instanței că nu are de formulat cereri prealabile și nici înscrisuri de depus si solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. C. pentru recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului. Precizează că instanța de fond în mod eronat a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererile de obligare la plata salariului suplimentar aferent anului 2007. Susține că raportat la data când s-au născut drepturile solicitate, apreciază că în cauză nu poate opera excepția prescripției. Solicită instanței de recurs să înlăture excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei susține că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea întrucât era sarcina angajatorului să facă dovezi si nu a salariatului. Apreciază că drepturile solicitate de recurent la instanța de fond sunt drepturi ce nu pot fi înlăturate. Consideră că recurentul nu se află în nici una din situațiile în care au fost aplicate în mod repetat sau cumulat sancțiunile, întrucât a fost sancționat o singură dată în anul 2008, sancționarea fiind cu avertisment. În concluzie solicită admiterea recursului.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ reclamantul F. M. in contradictoriu cu parata S. „C. Calatori” SA, a solicitat obligarea pârâtei la plata indexata a salariului suplimentar pentru anii 2007-2009, echivalent cu salariul de baza de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care a fost acordat, in baza prevederilor art. 32 din Contractul colectiv de munca pe anii 2007-2008 si 2009-2010, a ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paste si C. pentru anul 2009, echivalent cu salariul de baza la nivelul clasei I de salarizare in baza prevederilor art.69 lit. a din CCM, premiul anual acordat de Ziua Feroviarilor pentru anul 2009, echivalent cu salariul de baza la nivelul clasei I de salarizare in baza prevederilor art.69 lit. b din CCM pe anul 2008-2009 si contravaloarea bonurilor de masa neeliberate din luna aprilie 2009 in baza art.1 din Legea nr.142/1998 si art.77 din CCM pe anul 2009.
În motivare s-a arătat faptul că toate pretențiile din prezenta cerere reprezintă drepturi salariale si ca potrivit art.7 din contractul colectiv de munca in vigoare salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile si premiile.
S-a mai susținut ca reglementarea nu contravine art.38 din Contractul colectiv de munca nr.722/24.01.2008 la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008-2010 potrivit căruia termenul de salarii reprezintă retribuția muncii depusa de salariat in baza contractului de munca si cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile si alte adaosuri.
Reclamantul a invocat si dispozițiile art.229 din Codul muncii potrivit căruia contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților iar executarea acestora este obligatorie pentru părți. De asemenea, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de munca si din contractele individuale de munca astfel cum prevede art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii.
S-a mai motivat ca prin prevederile art.32 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate nr._ înregistrat la DMPS București sub nr. 1625/29.03.2007 si din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate nr._ înregistrat la DMPS București sub nr. 437/31.01.2009 parata s-a obligat ca pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia sa plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea, s-a mai precizat ca prin art. 69 alin.1 din Contractul colectiv de munca parata s-a obligat la plata unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. reprezentând un salariu de baza la nivelul clasei I de salarizare, iar prin același articol la lit. b s-a obligat la premierea salariaților cu un salariu de baza la nivelul clasei I de salarizare pentru Ziua Ceferiștilor.
Reclamantul a mai subliniat ca s-a mai convenit prin art.81 din același contract ca salariații sa beneficieze de un tichet de masa pentru fiecare zi lucrata potrivit procedurilor de acordare si de calcul stabilite prin Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, Norma din 14.01.1999 de aplicare a Legii nr.142/1998 aprobata prin HG nr.5/1999 si Ordinul 161/2009 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestru I 2009.
În dovedire, s-au depus in copie la dosarul de fond: actul de identitate, certificatul de naștere, un extras al carnetului de munca, acte adiționale la contractul individual de munca si un extras al contractului colectiv de munca la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008-2010.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la dispozițiile art. 32 alin.1 si 3 din contractele colective de munca aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. Calatori care prevede ca „Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar”.
S-au invocat și dispozițiile art. 982 din Codul civil conform cărora ”toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezulta din actul întreg” precum si dispozițiile art.983 din Codul civil conform cărora”când exista îndoiala, convenția se interpretează in favoarea celui care se obliga” dispoziții din care rezultă ca art.32 alin.1 si 3 din contractele de munca aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. Calatori sunt interpretabile si aplicabile sub condiția ca societatea sa fi avut in anii 2007-2008 si 2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
S-a mai precizat faptul ca aceasta condiție, a constituirii fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinita de societate deoarece fiind o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si unul din agenții economici monitorizați in baza prevederilor OUG nr.79/2001 si prevederilor OUG nr.79/2008 avea obligația respectării acestora. Prin urmare, parata susține ca i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugetele de venituri si cheltuieli aferente anilor 2007-2009, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
In continuare parata a invocat situația pe anii 2007 si 2008 privind indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut si indicele productivității muncii, din care reiese ca s-a aflat in imposibilitatea legala de neconstituire a fondului necesar salariului suplimentar.
In ceea ce privește cererea de acordare a salariului suplimentar aferent anului 2009 parata a învederat instanței ca pe acest an nu i s-a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli deoarece fiind o societate cu capital de stat, bugetul de venituri si cheltuieli se aproba prin hotărâre de guvern inițiata de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii cu avizul Ministerului Finanțelor Publice si cel al Ministerului Muncii, Familiei si protecției Sociale in conformitate cu prevederile art. 5 alit. a din OUG nr.79/2008 coroborate cu art. 15 alin.1 din OUG nr.37/2008.
In subsidiar, s-a menționat ca in măsura in care societatea ar fi avut venituri, respectiv profit, pentru constituirea fondului necesar acordării salariilor suplimentare, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi, numai după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor prevăzute de anexa 6 la CCM 2007-2009 si daca ar fi lucrat un an calendaristic, conform prevederilor art. 32 alin.1 din contractul colectiv.
Referitor la acordarea premierii sărbătorilor de Paste, C. si Ziua Ceferistului, in temeiul dispozițiilor art.69 din Contractul colectiv de munca aplicabil pe anul 2009, parata a aratat ca aceasta premiere, respectiv ajutor material deși nu sunt drepturi patrimoniale, nu sunt drepturi de natura salariala ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu un regim juridic distinct. Raportat la prevederile art.154 si art.155 din Codul muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca acesta cuprinzând salariul de baza, indemnizațiile, sporurile precum si alte adaosuri. Astfel, norma generala definește salariul, componentele acestuia, temeiul de drept si izvorul obligațiilor părților acesta fiind contractul individual de munca.
Prin urmare, premierea de Ziua Ceferistului nu reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat, ci o recompensa acordata in considerarea calității de ceferist in timp ce ajutorul material de Paste si C. se acorda cu ocazie prestabilita in temeiul unei prevederi a contractului colectiv de munca. Parata a concluzionat ca, având in vedere ca dreptul de a cere acordarea premierii pentru Ziua Ceferistului s-a născut la 23 aprilie 2009, iar dreptul de a solicita ajutorul material de Paste s-a născut la data de 19 aprilie 2009, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 7.06.2012 si la prevederile art.238 alin.1 lit. e din Codul muncii, rezulta ca dreptul material la acțiune este prescris.
Cu privire la acordarea tichetelor de masa parata a invocat prevederile art. 81 din CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada 2009-2010 potrivit căruia ”fiecare salariat va primi cate un tichet de masa pe zi conform prevederilor legale”. Astfel prevederile legale care reglementează acordarea tichetelor de masa este Legea nr.142/1998 unde la art.1 alin.2 se stipulează ca „ tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori”.
Prin urmare, raportat la aceste prevederi, acordarea tichetelor de masa de către angajator, nu reprezintă o obligație ex lege, ci este vorba doar despre o posibilitate, condiționata decisiv de bugetele de venituri si cheltuieli si de resursele financiare proprii.
Prin sent.civ.nr. 1654 din 22.05.2013 Tribunalul Iași a hotărât astfel:
Admite excepția prescripției dreptului in ceea ce privește cererile de obligare la plata salariului suplimentar aferent anului 2007, a ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. si Ziua Feroviarilor pentru anul 2009 si in consecința respinge aceste cereri.
Respinge acțiunea formulata de reclamantul F. M. in contradictoriu cu parata S. „C. Calatori” SA București.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 137 Cod procedură civilă, a constatat ca reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești pe anii 2007, 2008 si 2009.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 101 C.pr.civ. și art. 268 al.1 lit. c, Codul muncii (forma în vigoare la momentul investirii instanței de judecată de către reclamant) conform cărora termenul de prescripție este de trei ani în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială .Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 160 C.Muncii conform cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Având în vedere cele menționate, faptul că reclamantul a solicitat plata drepturilor bănești pentru anii 2007, 2008 și 2009 și raportat la momentul introducerii acțiunii(30 mai 2012) instanța a admis excepția în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2007, suma actualizata cu indicele de inflatie.
Dreptul reclamantului la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv – prevăzut de art. 32 CCM pe anii 2007-2008 si 2009-2010 – este un drept de natură salarială, prevăzut în capitolul privind „Sistemul de Salarizare”. Acțiunea a fost depusă la data de 30.05.2012-– iar termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 al.1 lit. c Codul Muncii era împlinit pentru anul 2007.
În ceea ce privește ajutorul material pentru sărbătorile de P. si C. pentru anul 2009 si premiul anual acordat pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2009, instanța de fond a reținut faptul că suntem în prezența unui termen de 6 luni raportat la art. 268 al.1 lit. e Codul Muncii precum și a unui „ajutor material” prevăzut de CCM și nu a unui drept ce poate fi cuprins în definiția salariului, astfel cum a fost prevăzută de Codul Muncii. Raportat la aceste motive termenul de 6 luni era împlinit în cursul anului 2009, motiv pentru care excepția a fost apreciata ca întemeiată.
Pe fondul cauzei, prima instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Raportat la soluția dată pe excepția prescripției, pe fondul cauzei au rămas de analizat cererile privind plata salariului suplimentar pentru 2008 și 2009, indexat cu rata inflației precum si plata contravalorii bonurilor de masa neeliberate din aprilie 2009.
Aceste cereri sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: dreptul invocat este prevăzut de art. 32 din CCM al SNTFM „C. Calatori” S.A. nr._ înregistrat sub nr. 1625/29.03.2007 si Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate nr._ înregistrat sub nr.437/30.01.2009 la DMPS București.
Conform art. 32 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de administrație a societății de acordare a acestui drept nu poate fi interpretat în sensul inexistenței dreptului, deoarece existența lui rezultă din clauza contractuală în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestuia și nicidecum acordarea sau neacordarea lui. De altfel, cuantumul minim al acestui drept a fost negociat de părți prin clauza contractuală în discuție, așa încât în lipsa unei atare hotărâri se va acorda acest cuantum. În fine, fiind un drept care își are o deplină reglementare legală și contractuală, exercițiul lui nu poate fi îngrădit de dificultățile financiare ale societății, care și-a asumat prin negocierea și semnarea CCM această obligație (corelativă dreptului în litigiu).
Lipsa fondurilor necesare nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, pârâta, parte semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare.
Astfel, contractele colective de muncă încheiate de părți au forță obligatorie, efectul obligativității respectării acestuia, rezultă chiar din dispozițiile legale, mai exact, art. 148 din Legea nr. 62/2011.
Așadar prin anexa VI la contractul colectiv de munca se precizează criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic iar la punctul 2 se arata ca salariații cărora in cursul anului calendaristic li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiuni nu beneficiază de acest drept.
In cauza de fata reclamantul F. M. a fost sancționat disciplinar prin deciziile nr.624/06.10.2009,nr.272/27.04.2009,nr.156/15.02.2008,nr.29/11.01.2008,nr._ /30.10.2007, nr._/1068/19.09.2007, nr.601/5/957/22.08.2007. Având in vedere cele expuse, instanța de fond a constatat ca reclamantul nu poate beneficia de acest drept deoarece a fost sancționat disciplinar si astfel, a respins acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cererea privind plata contravalorii tichetelor de masă neeliberate începând cu luna aprilie 2009, instanța de fond a constatat că acesta este neîntemeiata. Astfel, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura de transport pe anii 2008-2010, art.43alin.2 lit.b s-a prevăzut faptul că salariații beneficiază de tichete de masă în condițiile legislației în vigoare.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
De asemenea, potrivit disp. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin urmare, prima instanța a reținut că aceste beneficii prevăzute de Legea nr. 142/1998 nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 14/2008. Astfel, atât timp cât legea condiționează acordarea tichetelor de masă de prevederea în buget a unor sume cu această destinație, iar în speță nu s-a făcut dovada existenței acestor sume, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a respins acțiunea formulata de reclamantul F. M. in contradictoriu cu parata S. „C. Calatori” SA.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. M., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A invocat reclamantul-recurent ca in mod greșit prima instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata salariului suplimentar pentru anul 2007, acest drept nefiind prescris, termenul curgând abia de la momentul refuzului efectiv de a i se plăti dreptul, respectiv de la data de 01.11.2009.
Critica recurentul si soluția de respingere pe fondul cauzei a solicitării privind obligarea paratei la plata salariului suplimentar actualizat aferent anilor 2008, 2009 arătând ca, deși, in mod corect, se retine în motivarea hotărârii ca, in conformitate cu dispozițiile art. 32 C.C.M., pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv si ca apărarea paratei nu poate fi reținuta, in sensul ca nu interesează daca exista sau nu o hotărâre a Consiliului de administrație a societății de acordare a acestui drept, neplata acestui drept neputând fi justificata prin impasul financiar al societății, cu toate acestea, instanța de fond in mod eronat a constatat ca ii sunt aplicabile disp. de la pct. 2 din anexa VI privind sancțiunile disciplinare.
Ori, susține recurentul ca pct. 2 din anexa VI prevede la aliniatul final ca "salariații cărora in cursul anului calendaristic respectiv li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunile de
retragere a salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10% sau reducere a salariului de baza si/sau, după caz a indemnizației de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%", nu beneficiază de salariul suplimentar.
Considera recurentul ca nu se afla in nici una dintre aceste situații deoarece nu i-au fost aplicate in mod "repetat sau cumulat" sancțiunile enumerate in cursul unui an calendaristic. Susține acesta ca a fost sancționat o singura data in anul 2008 (dec. nr. 29/11.01.2008) si o singura data in anul 2009 ( dec. nr. 272/27.04.2009) cu sancțiuni ce se încadrează la lit. b pct. 2 din anexa VI, astfel ca nu se poate retine repetitivitatea sau cumulul sancțiunilor de la lit. a, b in decursul unui an calendaristic.
Deciziile nr. 624/06.10.2009 si 156/15.02.2008 au vizat sancționarea mea cu avertisment, neavând nici o relevanta raportat la textul invocat . Cu atât mai mult, nu interesează alte sancțiuni aplicate in anul 2007 ( dintre care doua au fost de avertisment si doar una cu reducerea salariului), in condițiile in care pentru anul 2007 s-a reținut prescripția dreptului.
Cu privire la ajutorul material aferent sărbătorilor de Paste si C., respectiv premiul anual pentru Ziua Ceferistului pentru anul 2009, arata recurentul ca nu este specificata data la care trebuie efectuate aceste plați pentru a se putea stabili cu certitudine daca s-a prescris sau nu dreptul material de a solicita aceste drepturi bănești.
Referitor la plata contravalorii tichetelor de masa neeliberate începând cu luna aprilie 2009, susține recurentul ca în motivarea soluției de respingere a acestei solicitări s-a făcut referire la dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 142/1998 si la faptul ca " nu s-a făcut dovada existentei acestor sume" la bugetul de stat. Ori, arata reclamantul-recurent, atât timp cat s-a făcut dovada existentei acestei vocații prin asumarea de către ambele parți a C.C.M., paratei ii incumba obligația de a dovedi ca aceste sume nu au fost alocate in buget, obligație ce nu a fost respectata.
În drept s-au invocat disp.art.304 pct.9 C.proc.civ.
Intimata S. „C. Calatori” SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului si menținerea sentinței de fond ca legala si temeinica.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate, probatoriul cauzei si dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel constata ca recursul declarat de reclamantul F. M. este nefondat.
Astfel, referitor la salariul suplimentar aferent anului 2007, instanța de fond în mod corect a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a paratei la plata acestui drept.
Temeiul de acordare a acestui drept este, așa cum a constatat si Tribunalul, art. 32 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, text conform căruia: ,,Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Dreptul la salariul suplimentar este un drept de natură salarială, prevăzut în capitolul intitulat „Sistemul de Salarizare”, drept pentru care reclamantul putea solicita acordarea acestui drept in termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 268 al.1 lit. c Codul Muncii.
Prin urmare, chiar clauza din contractul colectiv de muncă pe care și-a întemeiat reclamantul - recurent pretențiile stabilește un termen de executare a obligației angajatorului, corelativă dreptului salariatului de a primi salariul suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic.
În ceea ce privește momentul nașterii dreptului la acțiune, Curtea constata ca interpretarea sintagmei „după expirarea acestuia”, având în vedere și că salariul suplimentar se acordă pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, aceasta nu poate fi restrictivă, prin raportare la prima lună ce urmează expirării unui an calendaristic (31 decembrie).
Interpretarea logică și sistematică a clauzei contractuale este în sensul că termenul de executare este primul an calendaristic următor celui expirat, an calendaristic avut în vedere și la acordarea salariului suplimentar.
În aceste condiții, reclamantul putea solicita salariul suplimentar pentru anul calendaristic 2007 pana cel mai târziu la 31.12.2011, astfel ca, față de data introducerii acțiunii (30.05.2012), dreptul este prescris, așa cum corect a constatat si Tribunalul.
Referitor la salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009, Curtea apreciază ca si sub acest aspect, soluția fondului este legala si temeinica.
Conform art.33 din CCM pe anii 2007-2009, salariații pot beneficia de salariul suplimentar doar daca îndeplinesc criteriile prevăzute in anexa nr.6 la acordul colectiv.
Așa cum corect a constatat si prima instanța, salariații cărora li s-a aplicat repetat sau cumulat reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10% nu pot beneficia de acordarea acestui drept, tocmai pentru ca salariul suplimentar are caracterul unei premieri acordate pentru activitatea ireproșabila din anul anterior.
Curtea retine ca in anul 2008, prin dec. nr. 601/5/29/11.01.2008, F. M. a fost sancționat cu reducerea salariului de baza pe 1 luna iar in anul 2009, prin dec. nr. 272/27.04.2009, cu reducerea salariului de baza pe 2 luni.
Ori, in condițiile in care reclamantul - recurent a fost sancționat in mod repetat, pe parcursul anilor 2007-2009, este fara echivoc faptul ca acesta nu poate fi premiat pentru munca depusa.
Cu privire la tichetele de masa, Curtea de Apel retine ca si sub acest aspect, sentința recurata a fost pronunțata cu interpretarea si aplicarea corecta a legii.
Din analiza textelor legale reținute si de Tribunal, ce au un evident caracter dispozitiv și nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, deci un drept câștigat pentru angajați, ci doar o facultate, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăți voluntare. Mai mult decât atât, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
Legea nr.142/1998 nu instituie o egalitate de tratament juridic în acordarea de tichete de masă pentru toți salariații ci, angajatorii, împreună cu partenerii de dialog social (organizațiile sindicale legal constituite sau reprezentanții salariaților) au posibilitatea să stabilească prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană.
De altfel, așa cum a reținut si prima instanța, prin decizia nr. 14/2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că ,,aceste beneficii (tichetele de masă n.n.) nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă”.
În raport de reglementările sus menționate, se observă deci, fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clauzele privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă să fie stabilite prin contracte colective de muncă (în speță existând o asemenea prevedere in CCM la nivel de unitate) și să existe surse de finanțare pentru aceste cheltuieli.
În ceea ce privește însa cea de-a doua condiție, se constată că aceasta nu este îndeplinită, angajatorul fiind în imposibilitatea financiară de a mai acorda tichete de masă pentru perioada aprilie 2009 - 2010.
Astfel, în raport de prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 79/2008 și art. 15 alin. 1 din O.U.G. nr. 37/2008, cu referire la HG 584/1998, bugetul de venituri și cheltuieli al S.N.T.F.C. „C. Călători” S.A. se aprobă prin hotărâre a Guvernului inițiată de ordonatorul principal de credite, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor și al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
În speță, bugetul de venituri și cheltuieli al S.N.T.F.C. „C. Călători” S.A. nu a fost aprobat pe anul 2009, iar prin H.G. nr. 309/2010, prin care s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2010 al S.N.T.F.C. „C. Călători” S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, nu s-a prevăzut nici o sumă la rubrica tichete de masă, astfel încât pârâta-intimată nu a avut posibilitatea de a acorda salariaților tichete de masă în perioada aprilie 2009 - 2010.
De altfel, chiar părțile contractante au stabilit că acordarea tichetelor de masă negociate se face ,,în condițiile legislației în vigoare”, deci în condițiile Legii nr. 142/1998, care este pe deplin aplicabilă și în speța de față.
Ori, raportat celor anterior expuse, în condițiile legislației în vigoare, reclamantul nu putea beneficia de tichete de masă în perioada aprilie 2009 - 2010, întrucât sumele necesare nu au fost aprobate distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu pot fi reținute motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul F. M. împotriva sentinței civile nr. 1654 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.11.2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, D. P. | Judecător, S. P. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./Tehnoredactat P.S.
2 ex.-18.12.2013
Tribunalul Iași – S. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1077/2013. Curtea de Apel IAŞI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1963/2013.... → |
|---|
