Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1963/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1963/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 6992/99/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1963/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte A. C. S.
Judecător D. P.
Judecător S. P.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect litigiu de muncă – contestație decizie concediere, privind recursul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 1626/21.05.2013 a Tribunalului Iași, intimat fiind C. C. I. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Raihel A. Bodgan pentru recurentă, lipsă intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, s-a depus întâmpinare ce a fost comunicată, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat Raihel A. Bodgan pentru recurentă, învederează instanței că nu are de formulat cereri prealabile și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Raihel A. Bodgan pentru recurentă, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 1626/2013 pronunțată de instanța de fond întrucât soluția pronunțată nu este legală și temeinică. Precizează că în motivele de recurs a reiterat excepția tardivității formulării cererii de chemate în judecată, excepție care se impune a fi admisă, întrucât conform art. 211 alin 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate.
Precizează că măsura încetării contractului de muncă a intimatului a fost luată începând cu data de 10.05.2010 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 03.05.2011.
Susține că intimatul a cunoscut măsura și data încetării contractului de muncă iar cererea de chemare în judecată este formulată peste termenul de 45 de zile, termen prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei solicită admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimat motivat de faptul că decizia de concediere întemeiată pe art. 65 al. 1 din Codul Muncii a fost determinată de imposibilitatea financiară a societății de a susține postul de agent de vânzări raportat la beneficiile economice ale acestuia.
Susține că decizia nr. 18/10.05.2010 nu a fost contestată de intimat, sens în care nu poate conduce la reintegrare și la plata drepturilor salariale.
Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr._ contestatorul C. C. I. G. a chemat în judecată pe intimata S.C. L. I. SRL Piatra N. solicitând anularea deciziei nr. 18/10.05.2010 emisă de intimată prin care a fost concediat, începând cu data de 10.05.2010, cu repunerea în situația anterioară emiterii deciziei, obligarea la plata drepturilor bănești cuvenite în cuantum de 1200 lei lunar, începând cu data de 24.12.2009 și până la pronunțarea hotărârii de soluționare a prezentei cauze, precum și la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2248/2012 din 19.09.2012 Tribunalul Iași a respins excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimată, a admis în parte contestațiile conexe formulate de contestatorul C. C. I. G. în contradictoriu cu intimata ., a anulat decizia nr.18/10.05.2010 emisa de intimată și a respins cererile de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale și la plata contribuțiilor către stat aferente acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul C. G. C. pe care a criticat-o întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, respectiv asupra celor privind repunerea părților în situația anterioară și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești cuvenite.
Conform dispozițiilor art. 281 ind. 2 din codul de procedură civilă aplicabil în cauză, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel, sau, după caz, recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 281 ind. 2a) din Codul de procedură civilă( introdus prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010) îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281 ind. 2 din Codul de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 353/01.03.2013 a Curții de Apel Iași a fost admis recursul, a fost casată în parte sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecarea cererii privind repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr. 18/10.05.2010 sub aspectul reintegrării și a acordării despăgubirilor prevăzute de art. 80 din Codul muncii și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care au intrat în puterea lucrului judecat.
Conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin sentinta civila nr. 1626/21.05.2013, Tribunalul Iasi a admis acțiunea formulată de contestatorul C. I. în contradictoriu cu intimata .
A obligat intimata să repună contestatorul în situația anterioară emiterii deciziei nr. 18/10.05.2010.
A obligat intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data repunerii efective pe postul deținut anterior concedierii.
Pentru a se pronunta astfel,rejudecând cauza după casarea cu trimitere cu privire la capetele de cerere privind repunerea în situația anterioară emiterii deciziei nr. 18/10.05.2010 sub aspectul reintegrării și a acordării despăgubirilor prevăzute de art. 80 din Codul muncii, tribunalul constată că acestea sunt întemeiate.
Prin sentința civilă nr. 2248/19.09.2012 Tribunalul Iași a anulat decizia nr.18/10.05.2010 prin care s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului, sub acest aspect hotărârea fiind irevocabilă dar a omis să se pronunțe asupra cererilor privind repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei.
Conform dispozițiilor art.80 alin. 1 și 2 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 266-275 din Codul muncii, precum și a dispozițiilor legale anterior enunțate, având în vedere faptul că decizia de concediere a fost anulată, tribunalul a admis acțiunea și cu privire la capetele de cerere pe care nu s-a pronunțat inițial, conform următorului dispozitiv:
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata . care a solicitat sa se constate ca măsura incetarii contractului de munca al intimatului a fost luata incepand cu data de 10.05.2010 iar cererea de chemare in judecata cu care a fost investit Tribunalul Iasi a fost formulata pe data de 03.05.2011, adică dupa un an de zile.Arata ca a adus la cunostinta contestatorului despre aceasta masura,dovedind acest lucru prin declarația din 10.05.2010 prin care intimatul C. recunoaște ca nu mai are nici o pretenție de la subscrisa o data cu încetarea raporturilor de munca si prin cererea de chemare in judecata introdusa la Tribunalul N. pe data de 03.02.2011(dosar_ ), cerere conexata la prezentul dosar, prin care intimatul recunoaște faptul ca a fost angajatul societății in perioada 31.10._10. De altfel, intimatul solicita prin cererea respectiva plata salariilor aferente perioadei pentru care a avut relații de munca cu subscrisa, respectiv 31.10._10. Mai mult, arata intimatul in acțiunea introdusa la Tribunalul N. ca nu mai dorește continuarea raporturilor de munca cu ..
Pe fondul cauzei se arata ca decizia de concediere, intemeiata de altfel pe art. 65 alin.l din Codul Muncii, a fost determinata de imposibilitatea financiara a societarii de a susține postul de agent de vânzări al intimatului raportat la beneficiile economice ale acestuia dar si ca urmare a reconfigurarii strategiei de vânzări ale produselor lor.
Practic produsele (web design) puteau fi vândute prin intermediul internetului, nefiind absolut necesara existenta unei persoane pe postul de agent de vânzări.
De altfel, aceste aspecte rezulta fara doar si poate din faptul ca societatea nu numai ca nu a mai făcut angajări dupa concedierea intimatului ci, din contra, a ajuns ca in prezent sa nu mai aiba nici un angajat.
Toate aceste imprejurari de fapt confirma caracterul efectiv precum si o cauza reala si serioasa care a stat la baza demersului subscrisei de desființare a locului de munca al intimatului.
Se mai arata ca, in situația de fata, anularea Deciziei nr. 18/10.05.2010 nu poate conduce la reintegrare si plata drepturilor salariale din motive extrinseci acesteia, si anume existenta unei alte Decizii de încetare a raporturilor de munca dintre cele parti, din aceeași perioada (decizia fara număr (f.n.) din 13.04.2010 cu aplicare din 10.05.2010), decizie necontestata care isi produce efectele in prezent.
Parata . a emis doua decizii de incetare a raporturilor de munca cu reclamantul C. I., respectiv Decizia f.n. din 13.04.2010 si Decizia nr. 18/10.05.2010 ambele cu aplicare din 10.05.2010.Prima decizie, respectiv Decizia fn din 13.04.2010, a fost comunicata recurentului C. prin intermediul email-ului, acesta având domiciliul in Iasi in timp ce subscrisa parata are sediul in Piatra N..
Astfel cum este confirmat si de către email-ul depus Ia dosar, recurentul a semnat Decizia, a scanat-o, atasat-o si trimis-o inapoi, pe email, subscrisei.Decizia sus menționata a fost semnata si de către reprezentanții subscrisei dupa ce a fost semnata si trimisa de către recurentul C., in modalitatea mai sus precizata.
Aceasta decizie a fost emisa in 13.04.2010 si producea efecte in sensul incetarii raporturilor de munca incepand cu 10.05.2010.
Ulterior, pe data de 10.05.2010, profitând de faptul ca recurentul C. a venit in persoana la Piatra N. pentru a-si ridica drepturile salariale cuvenite pana la încetarea contractului individual de munca, C. de Resurse Umane din cadrul subscrisei a luat inițiativa de a emite o Decizie de incetare a raporturilor de munca, Decizia nr. 18/10.05.2010, decizie care urma sa fie semnata olograf direct de către reclamant, si nu prin intermediul email-ului.
Aceasta a doua Decizie a fost luata de recurent pentru studiere si adusa inapoi de către reclamant câteva ore mai târziu, deja semnata. Cu acest prilej, in prezenta administratorului, i s-au achitat si drepturile salariale datorate pana la data de 10.05.2010, data incetarii raporturilor de munca.
Cu ocazia predării sumelor de bani menționate, recurentul a semnat Declarația din 10.05.2010 prin care recunoștea ca a primit sumele de bani datorate de subscisa pana la încetarea contractului de munca si ca nu mai are alte pretenții fata de societate.
Se solicita a se constata ca indiferent de legalitatea Deciziei nr. 18 din 10.05.2010, raporturile de munca intre cele doua parti au incetat incepand cu data de 10.05.2010 in baza Deciziei f.n. din 13.04.2010, decizie necontestata.
De asemenea, aceasta Decizie nu a fost revocata de către subscrisa parata ., astfel incat produce efecte intre parti, consemnând de altfel acordul de voința al pârtilor in sensul incetarii raporturilor de munca.
Conform prevederilor art. 77 CM. "decizia de concediere -produce efecte de la data comunicării ei salariatului".
Or, aceasta decizie a fost semnata de către recurentul C. I., a fost insusita si necontestata de către acesta.
Acest fapt este probat de inscrisurile existente in dosarul nr._ al Tribunalului Piatra N., dosar declinat către Tribunalul Iasi si conexat la prezentul dosar dar si de inscrisurile depuse de subscrisa in dosarul_ al Tribunalului Iasi.
In cererea inaintata către Tribunalul Piatra N., cerere conexata de altfel la prezentul dosar in urma declinării, recurentul C. recunoaște expres faptul ca i-a fost comunicata Decizia fn din 13.04.2012 privind încetarea contractului individual de munca: "pentru ca ulterior sa-mi fie comunicata Decizia f.n. din data de 13.04.2010 prin care eram instiintat despre faptul ca incepand cu data de 10.05.2010 urma sa imi inceteze Contractul de munca".
Mai mult, acesta afirma in cererea sus menționata faptul ca "nu am contestat decizia emisa pentru ca nu doresc continuarea raporturilor de munca, insa solicit sa imi fie achitate drepturile salariate"
Prin aceiași cerere, recurentul solicita restante salariale pentru perioada noiembrie 2009 -aprilie 2010, "la care se adaugă contravaloarea a 10 zile din luna mai 2010, adică 387 lei". Acest fapt demonstrează o data in plus ca ii fusese comunicata Decizia si ca recurentul a fost de acord cu încetarea raporturilor de munca incepand cu data de 10 mai 2010, solicitând drepturi salariale restante doar pana la acea data.
De asemenea, recurentul C. I. anexează in dovedire (conform Cererii de chemare in judecata si a Sentinței civile 519C/05.04.2011 a Tribunalului Piatra N.), in copie xerox, decizia de desfacere a contractului individual de munca f.n. din 13.04.2012, fapt care dovedește fara putința de tăgada ca aceasta i-a fost comunicata si a semnat de luare la cunoștința.
De asemenea, in sprijinul faptului ca recurentul luase la cunoștința de decizia de desfacere a contractului individual de munca sta si Declarația din 10.05.2010, declarație semnata de către recurent conform raportului de expertiza grafoscopica realizat in dosar.
Din aceasta perspectiva, in baza prevederilor art 77 C.M., decizia sus menționata produce efecte in ceea ce privește incetarea raporturilor de munca dintre . si C. I., indiferent de legalitatea Deciziei nr. 18 din 10.05.2010,
Având in vedere aceste aspecte de fapt si de drept solicita instanței respingerea cererii privind reintegrarea si plata despăgubirilor bănești pentru perioada de dupa data de 10.05.2010, întrucât raporturile de munca dintre cele doua parti au încetat oricum conform deciziei din 13.04.2010.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Curtea notează că prin sentința civilă nr. 2248 din 19.09.2012 a Tribunalului Iași s-a respins excepția tardivității formulării contestației, s-au admis în parte contestațiile conexe formulate de către contestatorul C. C. I. G. în contradictoriu cu intimata ., s-a anulat decizia nr. 18 din 10.05.2010 și s-au respins cererile de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale și la plata contribuțiilor către stat aferente acestora.
Prin decizia civilă nr. 353 din 01.03.2013 a Curții de Apel Iași s-a admis recursul, a fost casată în parte sentința și a fost trimisă spre rejudecare cererea privind repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr. 18 din 10.05.2010 sub aspectul reintegrării și a acordării despăgubirilor prev. de art. 80 din Codul muncii, fiind menținute celelalte dispoziții ce au intrat astfel în puterea lucrului judecat.
Raportat la cererea contestatorului privind reintegrarea în muncă, Curtea constată că pârâta . a emis două decizii de încetare a raporturilor de muncă a reclamantului C. I., respectiv Decizia fără număr din 13.04.2010 și Decizia nr. 18 din 10.05.2010, ambele cu aplicare din 10.05.2010.
Deși Decizia fără număr din 13.04.2010 nu face obiectul prezentei judecăți, nefiind supusă analizei instanței, aceasta are relevanță în contextul probatoriului administrat, întrucât are un conținut identic cu cel al Deciziei nr. 18 din 10.05.2010 a fost adusă la cunoștința contestatorului (potrivit cererii de chemare în judecată din dosarul nr. 319/01.03.2011 a Tribunalului Piatra N.) și asupra căreia contestatorul și-a exprimat poziția sa expresă în motivarea acțiunii, în sensul că „nu a contestat decizia emisă (decizia fără număr) pentru că nu doresc continuarea raporturilor de muncă, însă solicit să-mi fie achitate drepturile salariale”.
Această susținere coroborată cu împrejurarea ce nu poate fi ignorată că decizia din 13.04.2010 a fost însușită și necontestată de către intimat, producându-și efecte între părți în sensul încetării raporturilor de muncă, Curtea constată că cererea de reintegrare în muncă este nefondată.
Situația invocată anterior reprezintă o cauză de imposibilitate de executare a obligațiilor de reintegrare în muncă, în care angajatorul cu certitudine, nu se află în culpă.
Or, întrucât executarea efectivă a obligației a devenit imposibilă, ceea ce determină nulitatea obligației însăși, prin ipoteză că nu poate fi executată fie și numai virtual și pentru un singur moment (în sensul reangajării și imediat angajatorul să constate încetat de drept contractul de muncă în baza deciziei din 13.04.2010).
Și curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1101/2009 a evidențiat că instanța de judecată se pronunță asupra aspectelor de temeinicie și legalitate a concedierii și dispune reintegrarea „în măsura în care este posibil la solicitarea salariatului în cazul anulării măsurii concedierii”. Se admite, implicit, că pot fi situații în care fără vina angajatorului, reintegrarea în muncă să nu mai fie posibilă.
În concluzie, Curtea constată că, fără a i se putea imputa angajatorului, dintr-un motiv obiectiv coexistent, reintegrarea în funcție este imposibilă și ca atare, deși i s-a cerut, urmează să nu se dispună reintegrarea în muncă, constatând că, contractul individual de muncă a încetat printr-o altă decizie necontestată de către angajat.
Ca atare și despăgubirile de care ar fi beneficiat contestatorul urmează a fi acordate de la data concedierii și până la data pronunțării prezentei decizii.
Față de cele ce preced, Curtea urmează să admită recursul și pe cale de consecință în baza art. 312 Cod procedură civilă va modifica în tot sentința primei instanțe în sensul că va admite în parte acțiunea.
Pentru argumentele expuse se va respinge cererea contestatorului privind obligarea pârâtei la reintegrarea în muncă și se va dispune obligarea pârâtei să-i plătească contestatorul despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii și până la data pronunțării prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 1626/21.05.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de contestatorul C. C. I. G. în contradictoriu cu pârâta ..
Respinge cererea contestatorului privind obligarea pârâtei la reintegrarea în muncă.
Obligă pârâta . să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii și până la data pronunțării prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.11.2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, D. P. | Judecător, S. P. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./tehnoredactat S.A.
2 ex.07.01.2013
Tribunalul Iași – A. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
