Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 625/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 625/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 15/35/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția I civilă

Număr operator de date cu caracter personal 3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 625/2014-R

Ședința publică din data de 30 aprilie 2014

Președinte:

F. T.

- judecător

V. P.

- judecător

D. M.

- judecător

A. L.

- grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul P. I., cu domiciliul în Oradea, .. 42, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEAN BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 5, județul Bihor, B. JUDEȚEANĂ „G. Ș.” ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 1/A, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 3429/R din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, având ca obiect litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă revizuentul P. I., personal, reprezentantul intimatului C. Județean Bihor Oradea, consilier juridic C. C. în baza delegației nr. 2946/30.04.2014, eliberată de intimat, lipsind intimata – pârâtă B. Județeană „G. Ș.” Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prezenta revizuire este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a fost înregistrată prin serviciul registratură la data de 14 martie 2014 întâmpinarea formulată de intimatul C. Județean Bihor, după care:

Instanța, în baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă.

Întrebați fiind, revizuentul și reprezentantul intimatului arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra revizuirii de față.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată că dosarul este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției de inadmisibilitate a cererii invocată de Consiliului Județean prin întâmpinare, cât și asupra prezentei revizuiri.

Revizuentul solicită respingerea excepției de inadmisibilitate, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost aceasta formulată, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului C. Județean Bihor solicită, în principal admiterea excepției de inadmisibilitate și respingerea cererii de revizuire, potrivit motivelor cuprinse în întâmpinare.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1169/LM din data de 20.11.2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată și în consecință:

S-a respins contestația formulata de contestatorul P. I., domiciliat în Oradea, .. 42, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata B. JUDEȚEANĂ G. SINCAI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 1/A, jud. Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 3429/R din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator contestatorul P. I., în contradictoriu cu intimata pârâtă B. JUDEȚEANĂ „G. SINCAI” BIHOR, împotriva sentinței civile nr. 1169/LM din data de 20.11.2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond analizând cu precădere prin prisma dispozițiilor art. 137 al. 1 Cod procedură civilă excepția invocată în cauză, a reținut că prin sentința civilă nr. 956/LM/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._/111/2010, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat de către Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 2586/2012-R, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul P. I. având ca obiect anularea deciziei de desfacere a contractului său de muncă nr. 32/14.10.2010, reîncadrarea într-un post cel puțin echivalent cu cel avut anterior, plata salariilor lunare de la desfacerea contractului de muncă până la reîncadrarea efectivă,plata unor despăgubiri pentru prejudiciul creat material si moral în sumă de 20.000 de euro.

Potrivit art. 1201 din Codul civil „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate „.

Raportând statuările cuprinse în dispozitivul hotărârii mai sus enunțate cu obiectul determinat din cauza dedusă judecății, instanța a constatat că există triplă identitate de părți, obiect și cauză, prin noua cerere de chemare în judecată urmărindu-se valorificarea unuia și aceluiași drept respectiv anularea deciziei de desfacere a contractului său de muncă nr. 32/14.10.2010 decizie asupra legalității căreia s-a pronunțat instanța judecătorească, cu consecințele aferente respectiv reîncadrarea într-un post cel puțin echivalent cu cel avut anterior, plata salariilor lunare de la desfacerea contractului de muncă până la reîncadrarea efectivă, plata unor despăgubiri pentru prejudiciul creat material si moral în sumă de 10.000 de euro.

În contextul acestor considerente instanța în temeiul art. 137 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 1201 din Codul civil a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată și în consecință a respins contestația formulată de contestator, reținând autoritatea de lucru judecat și a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.

Asistenții judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs contestatorul P. I., solicitând admiterea acestuia, respingerea excepției autorității de lucru judecat și rejudecarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 3429/R din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator contestatorul P. I., în contradictoriu cu intimata pârâtă B. JUDEȚEANĂ „G. SINCAI” BIHOR, împotriva sentinței civile nr. 1169/LM din data de 20.11.2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Recurentul, prin contestația formulată a solicitat anularea dispoziției nr. 32/14.10.2010 emisă de intimată, reîncadrarea și restabilirea situației anterioare, cu toate drepturile conform Codului muncii, cu daune morale.

Această dispoziție, potrivit copiei deciziei civile nr. 2586/08.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a mai fost analizată în dosar nr._/111/2010 al Tribunalului Bihor, contestația fiind respinsă prin sentința civilă nr. 956/27.09.2011, menținută prin decizia menționată, aspect corect reținut de instanța de fond și întrucât există tripla identitate de obiect, părți, cauză, erau incidente dispozițiile art. 1201 Cod civil, operând autoritatea de lucru judecat, apărările acestuia în sensul că nu există o hotărâre irevocabilă în acest sens fiind neîntemeiate.

Ca urmare, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul și a menținut în întregime sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petentul P. I., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea acesteia spre judecare și anularea tuturor deciziilor la care se face referire în cauza petentului.

În drept, acțiunea are la bază prevederile art. 322 pct. 2, 3, 4 și art. 323 din Cod procedură civilă, când s-au descoperit înscrisuri noi doveditoare atașate prezentei cereri, ca Notă de fundamentare nr. 330/26 iunie 2010 a bibliotecii la data de 16.12.2013, reținute de partea potrivnică și instanțele nu știu sau nu vor a constata sau a se pronunța asupra lipsei deciziei de desfacere a contractului în cauză.

Examinând cererea, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 322 Cod procedură civilă, sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Rezultă din textul de lege mai sus evocat că, în ceea ce privește hotărârile date în recurs, pot fi atacate pe calea revizuirii numai acele hotărâri pronunțate de tribunale și Curțile de apel în urma rejudecării fondului după casare nu și acelea prin care recursul a fost respins.

Având în vedere cele mai sus reținute și faptul că prin hotărârea atacată s-a respins recursul ca nefondat, Curtea urmează pe cale de consecință să respingă prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVIE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul P. I., cu domiciliul în Oradea, .. 42, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEAN BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 5, județul Bihor, B. JUDEȚEANĂ „G. Ș.” ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 1/A, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 3429/R din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

F. T. V. P. D. M. A. L.

judecători fond – S. M.

judecători recurs: T. D./M. E./ S. A. L.

redactat: judecător: V. P.

tehnoredactat: A. L.

2 exemplare/16 mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 625/2014. Curtea de Apel ORADEA