Obligaţie de a face. Decizia nr. 465/2014. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 465/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 1792/83/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA I CIVILĂ –
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 465/2014-R
Ședința publică din 11 martie 2014
PREȘEDINTE: G. M. - judecător
JUDECĂTOR: P. A.
JUDECĂTOR: P. C.
GREFIER: I. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatoarea D. M. din comuna Călinești Oaș, ., jud. Satu M., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU M. cu sediul în Satu M., .. 4-6, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 1526/D din 13 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1526 din 13 septembrie 2010, Tribunalul Satu M. a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU M., cu sediul în Satu M., .. 4-6, județul Satu M..
A respins cererea reclamantei D. M., domiciliată în . Lechința, nr. 132, județul Satu M., ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta, prin cererea formulată, solicită obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu mărirea valorii punctului de pensie, pentru soțul ei, D. G..
Raportul juridic de dreptul asigurărilor sociale fiind legat între pârâtă și titularul pensiei, D. G., reclamanta nu are calitatea procesuală activă necesară promovării prezentei cereri, motiv pentru care, în temeiul art.108 alin.1 din C.pr.civ., instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active, pe care a admis-o iar cererea reclamantei a fost respinsă ca atare.
Asistenții judiciari, participând la deliberare în condițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ, au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 26.10.2011 reclamanta D. M., fixându-se termen de judecată în cauză la data de 29.01.2013, dată la care, judecarea cererii de recurs a fost suspendată în baza prevederilor articolului 242 punctul 2 din Codul procedură civilă.
În perioada posterioară momentului în care a survenit suspendarea judecății, părțile litigante nu au formulat cerere de redeschidere în termenul statornicit de norma înscrisă în textul articolului 248 aliniat 1 Cod procedură civilă, situație în care instanța, văzând că cererea de recurs a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, urmează a face aplicațiunea prevederilor articolului 252 aliniat 1 Cod procedură civilă, în sensul că va constata perimarea cererii de recurs introdusă de recurenta contestatore.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimarea recursului civil declarat de contestatoarea D. M. din comuna Călinești Oaș, ., jud. Satu M., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU M. cu sediul în Satu M., .. 4-6, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 1526/D din 13 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu M. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. M. P. A. P. C. I. F.
Red.dec. G. M./19.03.2014
Jud. fond: Boldut T.-T. T.
Dact.FI./ 19.03.2014; Ex.2
← Recalculare pensie. Decizia nr. 365/2014. Curtea de Apel ORADEA | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 268/2014. Curtea... → |
---|