Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 48/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 48/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 4884/83/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția I Civilă

Nr. operator de date cu caracter personal 3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 48/2014-R

Ședința publică din 09.01.2014

Președinte: M. E.

Judecător: S. A. L.

Judecător: T. D.

Grefier: M. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant C. V. P. AV. C. M., cu domiciliul procesual ales în Satu M., ., județ Satu M., în contradictoriu cu intimata pârâtă . SATU M. - SATU M., BULEVARDUL T., nr. 25-29, J. SATU M. și intimații chemați în garanție C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE SĂNĂTATE BUCUREȘTI - sector 3, București, Calea Călărașilor, nr. 248, . NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREȘTI - sector 5, București, M. S., nr. 88, . sentinței civile nr. 1607/LMA din data de 19 Decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, prin care s-a respins acțiunea, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, recursul este scutit de taxă de timbru, precum și faptul că, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 06.01.2014, o cerere formulată de intimata chemată în garanție C. Națională de Asigurări de Sănătate prin care solicită comunicarea unei copii de pe cerere de recurs, iar la data de 08.01.2014, întâmpinare formulată de intimata pârâtă . care:

Instanța, constată că s-a comunicat prin fax copia cererii de recurs cu intimata chemată în garanție C. Națională de Asigurări de Sănătate astfel încât nu se mai impune comunicarea acesteia. Consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra excepției de tardivitate a recursului invocată prin întâmpinare de către intimata pârâtă .>

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1607/LMA din data de 19 Decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă precizată exercitată de reclamantul C. V., domiciliat în Municipiul Satu M., . UA 16, ., județul Satu M., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Satu M., .-29., având ca obiect plata diferenței plăților compensatorii dintre suma stabilită și efectiv plătită, respectiv a reținerilor cu titlu de contribuție la fondul de pensii CAS și de contribuție la fondul de sănătate CASS.

S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de chemata în garanție Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București ..

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție C. Națională de Asigurări Sociale de Sănătate.

S-au respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă față de Agenția Națională de Administrare Fiscală și C. Națională de Asigurări Sociale de Sănătate București, C-lea Călărașilor nr.248, .> S-a respins cererea reclamantului de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a lucrat în cadrul societății pârâte, fiind disponibilizat cu ocazia unor concedieri colective.

Pârâta a acordat reclamantului disponibilizat compensații bănești, din fondul propriu de salarii, în conformitate cu art.67 Codul muncii și art.167 din CCM la nivel de unitate.

Compensațiile bănești individuale acordate disponibilizaților prin concedieri colective din fondul propriu de salarii al angajatorului sunt asimilate veniturilor salariale și sunt supuse calculării și reținerii contribuției la asigurările sociale și de sănătate.

Regula în materie fiscală, expusă în aliniatul precedent, este reglementată prin art. 55 alin.1, 2 din Codul fiscal combinat cu art. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004 cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art.257 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 95/2006, baza de calcul pentru CASS datorată de persoana asigurată, respectiv reținută de la angajat o constituie: „veniturile din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit”.

Norma legală pe care se fundamentează pretenția reclamantului instituie excepții de la regula enunțată anterior, după cum urmează:

Art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006: „Contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare."

Excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare.

Verificând din această perspectivă conținutul normei invocate de reclamant, trebuie remarcată sintagma „potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii”, pornind de la care se evidențiază două acte normative, respectiv OUG nr.8/2003 și OUG nr.98/1999.

P. cele două ordonanțe de urgență se definesc ca noțiuni de sine stătătoare următoarele: „sume acordate în momentul disponibilizării”, „venitul lunar de completare” – OUG nr.8/2003 referitoare la stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat - precum și „plăți compensatorii” - art.28 din OUG nr.98/1999, făcând posibilă distincția între ele și față de categoria compensațiilor bănești individuale acordate la disponibilizare, atât din punct de vedere terminologic, cât și al regimului fiscal aplicabil fiecărei categorii.

Conform prevederilor actului normativ mai sus citat, sumele acordate în momentul disponibilizării reprezintă un cuantum egal cu de două ori salariul mediu net pe economie, iar venitul de completare reprezenta o sumă acordată pe diferite perioade de timp, în funcție de vechimea salariatului disponibilizat. Cele două categorii de sume acordate angajaților disponibilizați au un caracter social, în scopul susținerii materiale a persoanelor disponibilizate și, relevant în dezlegarea speței pendinte, erau suportate din bugetul asigurărilor de șomaj (bugetul de stat), motiv pentru care au reprezentat venituri neimpozabile din perspectiva asigurărilor sociale și a asigurărilor sociale de sănătate (art. 3, art. 4 alin.1 OUG nr. 8/2003).

Pârâta nu se regăsește printre categoriile de societăți menționate de OUG nr. 8/2003 – „societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat și societăți comerciale la care acestea dețin pachetul majoritar de acțiuni", fiind o societate privatizată integral, unde statul nu deține pachetul majoritar de acțiuni. De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile OUG nr. 98/1999, privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ordonanță care definește plățile compensatorii, condițiile în care acestea sunt acordate și sfera de aplicare a acesteia.

OUG nr. 99/1998 definește la art. 28 „plata compensatorie" ca fiind „o sumă neimpozabilă al cărei cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării",

P. art.1 alin.1 din OUG nr. 98/1999 se delimitează exhaustiv sfera de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe, respectiv „societăți comerciale, companii naționale, societăți naționale, precum și regii autonome, societăți comerciale ori alte societăți aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale, unități și instituții finanțate din fonduri bugetare și extrabugetare". Evident, pârâta - societate cu capital integral privat - nu face parte din categoria celor cărora li se aplică prevederile OUG nr. 98/1999.

Societatea pârâtă nu este cuprinsă nici în lista unităților incluse în planul de restructurare, iar sumele acordate persoanelor disponibilizate au fost suportate de societate din fondul propriu de salarii și deci, nu au fost primite de la agenția județeană de ocupare și formare profesională, sumelor în cauză nefiindu-le aplicabil regimul fiscal al plăților compensatorii, ci cel al compensațiilor bănești.

Instanța, în baza argumentelor expuse, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție, C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE este nefondată având în vedere natura și destinația sumelor a căror restituire se solicită, precum și natura cauzei, nefiind investită instanța cu o contestație la executare, respectiv cu anularea formelor de executare silită.

Cererea de chemare în judecată fiind nefondată, pârâta nefiind în situația de a cădea în pretenții, în temeiul art.60 C. proc. civ, instanța a respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Asistenții judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeași opinie profesională în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs C. V., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

P. motivele de recurs au fost invocate următoarele:

- societatea pârâtă, în mod nelegal a procedat la reținerea din salariile compensatorii datorate recurentului a sumei de 6.000 lei, cu titlu de asigurări de sănătate, reprezentând 6,5% din salariile compensatorii brute;

- art. 257 alin. 6 din legea nr. 95/2006 prevede în mod expres „ Contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează acestei domenii”;

- întrucât sumele au fost reținute în mod nelegal, acestea se impun a fi restituite.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimata pârâtă ., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, în principal ca fiind tardiv formulat, iar în subsidiar ca fiind netemeinic și nefondat, și păstrarea în totalitate a sentinței recurate.

Examinând sentința recurată, prin prisma excepției de tardivitate a recursului, instanța de recurs constată următoarele:

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Deoarece, prezentul litigiu dedus judecății este de natura conflictelor de muncă, reglementat implicit de Legea nr.62/2011 privind dialogul social, la art.215 s-a stabilit faptul că împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunale în primă instanță se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, dispoziție derogatorie de la termenul instituit de art. 301 Cod procedură civilă. Din analiza cererii de recurs - fila 2 dosar recurs -, recurentul a înregistrat cererea de recurs la data de 08.07.2013 iar, conform comunicării sentinței recurate – fila 59 dosar de fond -, acestuia i-a fost comunicată la data de 04.02.2013.

Ca urmare a celor expuse, procedând la calculul termenului de 10 zile impus de art. 215 din Legea nr.62/2011 se reține că acesta a expirat la data de 15.02.2013 ori, recurentul a depus cererea de recurs cu depășirea acestuia, doar la data de 08.07.2013.

Față de considerentele expuse, fiind încălcat termenul instituit de art. 215 din Legea nr. 62/2011, instanța de recurs urmează a respinge ca tardiv recursul și va menține în întregime sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

RESPINGE ca tardiv recursul civil declarat de recurentul reclamant C. V. P. AV. C. M., cu domiciliul procesual ales în Satu M., ., județ Satu M., în contradictoriu cu intimata pârâtă . SATU M. - SATU M., BULEVARDUL T., nr. 25-29, J. SATU M. și intimații chemați în garanție C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE SĂNĂTATE BUCUREȘTI - sector 3, București, Calea Călărașilor, nr. 248, . NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI BUCUREȘTI - sector 5, București, M. S., nr. 88, . sentinței civile nr. 1607/LMA din data de 19 Decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 09.01.2014.

Președinte Judecător Judecător Grefier

M. E. S. A. L. T. D. M. V.

- redactat hotărâre în concept – judecător – M. E. – 15.01.2014

- judecători fond – M. F.

- dact. gref. M. V. – 15.01.2014 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 48/2014. Curtea de Apel ORADEA