Obligaţie de a face. Decizia nr. 735/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 735/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 12151/111/2012**

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția I Civilă

Nr. operator de date cu caracter personal 3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 735/2014-R

Ședința publică din 12.06.2014

Președinte: M. E.

Judecător: T. D.

Judecător: P. A.

Grefier: M. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul U. C. Ș. I. din Nojorid, .. 9, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul T. DE S. "REGINA M." ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța. Regele F. I, nr. 4-6, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 488 din data de 18.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr._, prin care s-a menținut în întregime decizia civilă nr. 4503 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul personal, lipsă fiind intimatul

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, cererea de revizuire este scutit de taxă de timbru, după care:

Revizuientul susține probele solicitate în cadrul cererii de revizuire.

Instanța, în urma deliberării, având în vedere faza procesuală în care se află cauza, respinge probele solicitate de către partea revizuientă, și invocă din oficiu excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire având în vedere faptul că prin decizia a cărei revizuire se cere nu s-a evocat fondul, și față de dispozițiile art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă. Acordă cuvântul asupra excepției de inadmisibilitate invocată din oficiu și asupra cererii de revizuire.

Revizuientul solicită respingerea excepției de inadmisibilitate invocată din oficiu și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra cererii de revizuire de față, instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 488 din data de 18.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr._, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul U. C. Ș. I. din Nojorid, .. 9, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul T. DE S. "REGINA M." ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța. Regele F. I, nr. 4-6, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 4503 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care a menținut-o în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Analizând cererea formulată, Curtea a constatat că aceasta este nefondată, aspectele invocate de petent neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă.

Astfel, reclamantului nu i s-a îngrădit accesul la justiție consfințit de art. 6 din C.E.D.O. așa cum acesta invocă, cât timp cererea petentului înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 27 noiembrie 2012, a fost analizată pe fond atât de prima instanță cât și de instanța de recurs, prin prezenta cale extraordinară de atac petentul reiterând criticile din motivele de recurs.

În fapt, petentul prin prezenta cerere critică modul de soluționare a cererii sale și dispozițiile instanțelor care s-au pronunțat asupra fondului, ceea ce este de neprimit, decizia contestată intrând în puterea lucrului judecat, conform art. 1201 Cod civil.

Pentru aceste considerente contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat cerere de revizuire U. C. Ș. I., solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a hotărârii în sensul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice de admiterea a acțiunii introductive.

Prin motivele formulate au fost invocate următoarele:

- instanța a respins cererea sa, cu motivarea că este nefondată contestația în anulare, deși el a invocat că instanțele au refuzat să-i încuviințeze efectuarea unei expertize de medicina muncii, prin care ar fi fost lămurite aspectele invocate în motivarea acțiunii prin care a solicitat să se constate că o parte din activitatea desfășurată în calitate de angajat al Teatrului de S. Oradea s-a desfășurat în grupa I de muncă;

- este nevoit să formuleze cererea de revizuire întemeiată pe Legea nr. 134/2010 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 322 pct. 2 și pct. 5 în sensul că s-au descoperit înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi depuse anterior;

- revizuientul are studii superioare, dar nu s-a ținut cont de acestea la încadrare, nici chiar de faptul că a deținut specialitatea cea mai înaltă în timpul activității profesionale;

- în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 50/1990, existența condițiilor deosebite cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, determinări de noxe ce trebuie să fie confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 din OUG nr. 58/2003, art. 274 Cod procedură civilă.

Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția în cauză.

Examinând hotărârea a cărei revizuire se solicită, prin prisma excepției de inadmisibilitate a cererii, instanța reține următoarele:

Prin hotărârea a cărei revizuire se cere, instanța a respins ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 4503/R din 25.09.2013 a Curții de Apel Oradea.

Potrivit art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă, revizuirea are ca obiect hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

În raport de dispoziția legală anterior enunțată, este evident că o hotărâre prin care s-a respins contestația în anulare nu este susceptibilă de revizuire, deoarece o atare hotărâre nu evocă fondul.

Dată fiind situația expusă, excepția de inadmisibilitate apare ca fiind întemeiată, motiv în considerarea căruia instanța urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire, devenind astfel de prisos cercetarea motivelor invocate de revizuient în cadrul cererii deduse judecății.

Se va constata totodată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

RESPINGE ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul U. C. Ș. I. din Nojorid, .. 9, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul T. DE S. "REGINA M." ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța. Regele F. I, nr. 4-6, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 488 din data de 18.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 12.06.2014.

Președinte Judecător Judecător Grefier

M. E. T. D. P. A. M. V.

- redactat hotărâre în concept – judecător – M. E. – 23.06.2014

- judecători contestație în anulare – R. F., P. C., G. M.

- dact. gref. M. V. – 23.06.2014 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 735/2014. Curtea de Apel ORADEA