Anulare act. Sentința nr. 1245/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1245/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 3375/120/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 139
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2013
Președinte - M. G.
Judecător - A. M. R.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta U.A.T. ., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1245 din 4 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, . nr.6, județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelul este la primul termen de judecată, este motivat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar prin Serviciul registratură s-au depus note scrise, înregistrate sub nr._/6.11.2013, din partea intimatului-reclamant.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, și față de împrejurarea că prin motivele de apel s-a solicitat și judecarea în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr._ /13.05.2013 reclamantul S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat indicați în tabelul anexat acțiunii, a solicitat în contradictoriu cu pârâta U.A.T. . anularea dispoziției nr. 347/10.05.2013.
În motivarea acțiunii s-a arătat că între Sindicat și pârâtă a fost încheiat și înregistrat la DMSSF Dâmbovița contractul colectiv de muncă nr. 139/22.10.2008, cu o valabilitate de 4 ani, că
Conform prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 „un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
Este de relevat faptul că Direcția de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița a înregistrat contractul colectiv de muncă fără obiecțiuni, acesta exercitându-și controlul de legalitate.
În acest sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art. 24 alin. 1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate(art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996)
Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8, exercitând în acest mod controlul de legalitate și dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art. 8, au obligația de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art. 27 alin. 2 coroborat cu art. 28).
Însă procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că Direcția de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița și-a dat avizul favorabil, moment în care acordul colectiv începe să-și producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul acord/contract. Nu trebuie omise în acest context nici dispozițiile Convenției OIM nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 56, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art. 1), iar negocierea să poate avea loc cu privire la fixarea condițiilor de muncă și angajăriiși/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor O.I.M.
Și nu în ultimul rând, contractul este legea părților, iar drepturile negociate cuprinse în acest contract nu sunt dintre cele a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Drepturile mai sus menționate sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă cu nr. 83/2008, iar acesta, ca orice contract, se impune părților cu putere de lege și este irevocabil.
Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art. 243 din Codul Muncii și art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, iar obligativitatea executării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr. 131/1970, referitoare la atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin acordul/contractul colectiv de muncă.
Având în vedere că reprezentanții curții de conturi consideră că nici personalul contractual nu are voie să negocieze alte clauze decât cele care sunt legale doar din punct de vedere al reprezentanților acestei instituții ce se consideră instanță judecătorească, Primarul comunei Mănești a fost nevoit să emită dispoziția atacată ca fiind emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Întrucât în cauză este vorba de personal contractual sunt aplicabile normele legale de dreptul muncii, în speță dispozițiile legii 53/2003 – Codul muncii – care la art. 164 prevede în mod expres că „reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile CCMU 139/22.10.2008, ale Legii 54/2003 și ale Legii nr.62/2011.
Pârâta . primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică, întrucât drepturile salariale menționate în dispoziția atacată au fost acordate în mod ilegal.
Prin sentința civilă nr. 1245 din 4 iulie 2013, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea formulată de reclamantul S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat G. M., P. Manoela-C., S. G.-D., O. G.-A., G. C., O. E., O. C., A. S., S. S., P. I., C. L., S. N., P. C.-C., E. A.-G., T. I.-A., P. C. L., Țipelea G., N. A., P. O., C. N., Blidărescu D., P. M. M., Șuțoiu F. C., P. A. I., D. R., A. C., B. Ioneta F., B. A., L. M. G., A. M., și a anulat dispoziția de imputare nr. 347/10.05.2013, emisă de pârât.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 347/10.05.2013 pârâta U.A.T. ., a dispus imputarea sumelor reprezentând drepturi bănești acordate conform contractului colectiv de muncă, salariaților săi, menționați în tabelul ce face parte integrantă din această dispoziție, ca urmare a controlului efectuat de către Curtea de Conturi, care a stabilit că s-au acordat în mod nelegal salariaților săi, personal contractual, stimulent de hrană, iar pentru înlăturarea deficiențelor s-a dispus recuperarea sumelor acordate în mod nelegal.
Dispoziția emisă de intimată este nelegală întrucât potrivit art.169 alin.2 din Codul muncii, modificat prin Legea nr.40/2011, „reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă, și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
Prin urmare, modalitatea pe care pârâta trebuia să o urmeze era aceea a formulării unei cererii de chemare în judecată a salariaților săi, personal contractual, în vederea recuperării sumelor de bani despre care pretinde că au fost acordate în mod necuvenit.
Neprocedând în acest mod, pârâta a emis o dispoziție nelegală, ce a fost anulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta solicitând respingerea admiterea apelul și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Susține apelanta că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea dispoziției nr. 347 din 10.05.2013 ca fiind emisă cu nerespectarea legii.
Or, prin dispoziția respectivăse impua salariaților contravaloarea unor stimulente încasate necuvenit.
Acest lucru a fost constatat de reprezentanții Curții de Conturi, care au considerat că aceste stimulente au fost acorsate fără suport legal de către U. Voinești, astfel că în virtutea actelor normative care sunt aplicabile instituțiilor administrației publice a emis dispoziția de imputare sus-menționată.
Se solicită admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin dispoziția de imputare nr.347/10.05.2013 (a cărei anulare se solicită pe calea prezentei acțiuni) s-a dispus de către pârâta, prin primar, recuperarea de la membrii de sindicat menționați în cuprinsul cererii de chemare în judecată (care au calitatea de personal contractual angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului) a mai multor sume de bani, motivat de faptul că în urma verificărilor Camerei de Conturi a județului Dâmbovița s-a constatat că drepturile bănești pe care le-au primit salariații au fost acordate ilegal.
În cuprinsul motivelor de apel formulate, apelanta a criticat sentința pe considerentul că dispoziția de imputare a fost emisă în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi și în virtutea actelor normative aplicabile instituțiilor administrației publice.
Analizând dispozițiile legale incidente în prezenta cauză, raportat la situația de fapt dedusă judecății, Curtea apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este legală pe considerentele ce se vor expune în cele ce urmează:
Art.169 Codul Muncii prevede că nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, în alin.2 al acestui text menționându-se că reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariaților este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
O atare dispoziție legală prohibitivă se înscrie în cadrul măsurilor de protecție a drepturilor salariaților în consens cu prevederile art.8 alin.1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind protecția salariatului nr.95/1049 (ratificată de România prin Decretul nr.284/1973), potrivit cărora „Reținerile din salariu nu pot fi autorizate decât în condițiile și limitele prescrise de legislația națională sau stabilite printr-un contract colectiv ori o hotărâre arbitrală”.
În prezenta cauză apelantul apreciază că fiind vorba de încasarea, de către salariat, a unor sume nedatorate de la angajator, poate fi emisă decizie de imputare și pe cale de consecință, nu este necesară obținerea în prealabil a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Conform art. 256 alin. (1) din Codul muncii, salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie. Obligatia de restituire are la baza plata lucrului nedatorat și poate fi indeplinita de bunavoie de catre salariat prin predarea sumelor de bani nedatorate la casieria unitatii.
In cazul in care obligatia de restituire nu este indeplinita de bunavoie, angajatorul poate retine sumele acordate salariatului in mod necuvenit, in baza unei hotarari judecatoresti, intrucat, retinerea constituie o modalitate de executare silita, executare ce poate fi realizata numai in baza unui titlu executoriu.
Referitor la obligatia de restituire a salariatului, Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 274/2011, examinand exceptia de neconstitutionalitate a art. 272 alin. (1) din Codul muncii, (actualul articol 256 alin. (1)) a stabilit că textul de lege criticat nu da o definitie exacta a notiunii de "suma nedatorata" si nici nu detaliaza conditiile in care se naste obligatia de restituire. El vine sa acopere insa, prin excluderea tuturor celorlalte situatii prevazute de lege care antreneaza raspunderea patrimoniala a salariatului, cazurile cand, fara a fi retinuta vinovatia acestuia, este obligat la restituirea unor sume incasate de la angajator, intrucat acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză.
Avand in vedere contextul reglementarii, este evident ca obligatia de restituire se naste in legatura cu desfasurarea raporturilor de munca. În cazul in care intre salariat si angajator nu exista un acord cu privire la restituirea sumelor nedatorate, obligatia de restituire nu va putea fi stabilita decat pe cale judecatoreasca, la instanta competenta sa solutioneze conflictul de drepturi respectiv, potrivit dispozitiilor art. 281 și următoarele din Codul muncii.
Efectuarea reținerilor din salariu pe baza unei hotărâri judecătorești, este menita sa elimine arbitrariul din reglementarile anterioare, cand conducerea unitatii stabilea reținerile care se efectuează, întinderea acestora, lua masuri de recuperare prin dispozitie de imputare si proceda de indata la retinerea din drepturile salariale, urmand ca salariatul sa se adreseze organelor de jurisdictie pentru apararea intereselor sale legitime.
În conditiile statului de drept se impune ca orice executare silita sa aiba la baza un titlu executoriu valabil iar în acest sens efectuarea de rețineri se impune sa se stabileasca, în temeiul unei hotărâri, de catre instantele de judecata, care, potrivit art. 123 alin. (1) din Constitutie, infaptuiesc justitia in numele legii.
Prin dispoziția atacată pe calea prezentei acțiuni, apelanta practic a dispus recuperarea unor sume de bani de la salariați. Un atare înscris are valoarea unei decizii de imputare, în contextul căreia angajatorul și-a manifestat expres voința de a reține anumite sume de bani, însă, după . noului Cod al muncii, respectiv 1 ianuarie 2003, aceasta nu a mai fost reglementată ca atare.
Chiar dacă în speță sumele în discuție au valoarea unor plăți nedatorate salariaților, instanța apreciază ținând cont de considerentele expuse anterior, că pentru a se proceda la reținerea acestora, în prealabil angajatorul avea obligația să obțină o hotărâre prin care să se stabilească cu exactitate suma datorată de fiecare salariat în parte, perioada și modul de calcul al acesteia, caracterul lor cert, determinant și exigibil, dând totodată, posibilitatea salariaților să-și facă apărările de cuviință, înlăturând astfel arbitrariul în stabilirea cuantumului sumelor respective.
În condițiile în care apelanta nu a procedat în această modalitate, ci a dispus direct reținerea sumelor în litigiu, prin raportare la dispozițiile art.169 Codul Muncii, în mod corect instanța de fond a procedat la anularea deciziei atacate.
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea apreciază ca nefondate criticile apelantei, motiv pentru care, în baza art. 476-479 și art.480 alin.1 N.C.P.C., va respinge ca nefondat apelul declarat, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta U.A.T. ., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1245 din 4 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, . nr.6, județ Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător,
M. G. A. M. R.
Grefier,
A. M. B.
Red. MG
Tehnored.BA
4 ex./28.11.2013
dosar fond nr._ Tribunalul Dâmbovița
jud.fond R. M.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1854/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
