Acţiune în constatare. Decizia nr. 1854/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1854/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 3749/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1854
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Președinte - D. V.
Judecători - G. M.
- P. C.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta F. V.-E., domiciliată în Ploiești, ..27, .,., împotriva sentinței civile nr. 569 pronunțată la data de 28 februarie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SA, cu sediul în Ploiești, P-ța 1 Decembrie 1918, nr. 1, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este motivat și declarat în termen, iar recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 15.05.2012, reclamanta F. V. E. a chemat în judecată pârâta . SA, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate că a fost angajata pârâtei și a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajată în cadrul pârâtei . SA, în perioada menționată în acțiune și cuprinsă în carnetul de muncă anexat acțiunii, că a lucrat efectiv în secții de producție încadrate în grupa a II-a de muncă, în procent de lucru de 100%. A susținut că, în perioada cât a fost angajată la societatea pârâtă, ocupa funcția de operator calculator, desfășurându-și activitatea în mai multe secții, în condiții de temperatură improprii organismului uman, ridicate vara și scăzute iarna.
Reclamanta a menționat că locul de muncă l-a reprezentat o hală industrială din construcție metalică, cu suprafața de aproximativ 7000 mp și o înălțime de 12 m. În cadrul secțiilor în care a lucrat, nu existau spații de izolare în care să se efectueze operații de curățare, chituire, grunduire, galvanizare, vopsire, etc., astfel că, în urma acestor operații, rezultau frecvent pulberi metalice, vapori toxici și alte substanțe toxice care au și afectat sănătatea unor salariați.
Din procesele de prelucrare prin așchiere, strunjire, frezare, rectificare efectuate în secțiile în care au lucrat, rezultau, de asemenea, pulberi metalice, șpan, vapori ai lichidelor solubile sau de vopsire care, de asemenea, au afectat sănătatea tuturor celor care au lucrat în astfel de condiții, în secții neexistând aspiratoare de vapori sau praf.
De asemenea, în cazul rectificărilor ce se executau, rezultau vapori compuși din micropulberi metalice, amestecate cu micropulberi ale lichidului de răcire, care ajung în mod normal în plămâni.
Totodată, a indicat că a lucrat atât în timp normal de lucru, dar și în schimburile II și III, uneori lucrau chiar și ore suplimentare, în aceleași condiții.
De asemenea, a precizat că, după apariția Legii nr. 19/2001, societatea pârâtă a fost nominalizată în legea nr. 247/2006 ca uzină cu grad ridicat de pericol și face parte din unitățile care beneficiază de grupa specială, fiind uzină militară de gradul 0, munca desfășurată de orice salariat în cadrul acesteia putându-se încadra în grupa superioară de muncă.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 226/2006, Ord. 50/1990, Codul Muncii și art. 111 C.p.c.
Reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu acte și expertiză salarizare-organizare.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantă, arătând că nu se opune admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, solicitând aplicabilitatea disp. art. 275 C.proc.civ. privind exonerarea de orice fel de cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că grupele superioare de muncă, respectiv grupa a I-a și a II-a de muncă, se acordă numai pentru locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale stipulate expres în Anexele 1 și 2 ale Ordinului 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, emise de către Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, astfel că, în aplicarea Ordinului 50/1990, societatea pârâtă a încheiat împreună cu Sindicatul Reprezentativ la nivel de unitate Procesul-verbal nr. 3540/28.05.1990, în care au fost menționate, precizate și enumerate limitativ, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Pârâta a mai arătat că, având în vedere optica instanțelor de judecată prin care au fost admise cererile de chemare în judecată care au avut drept obiect acordarea grupelor superioare de muncă, a inițiat o corespondență cu Casa Județeană de Pensii Prahova prin care și-a arătat disponibilitatea de a încadra salariații în grupele superioare de muncă, luând în considerare hotărârile judecătorești pronunțate și încercarea de a nu se crea discriminare între salariații care au lucrat în condiții similare de muncă, însă Casa Județeană de Pensii Prahova nu a fost de acord cu punctul de vedere al acesteia, în sensul că încadrarea într-o grupă superioară de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a realizat anterior datei de 01.04.2001 și numai în baza documentelor întocmite la aceea vreme, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive sau, în lipsa acestora, numai în baza unei sentințe civile definitive care să privească strict angajatul care solicită încadrarea în grupa superioară de muncă, indicându-se că precedentul judiciar nu reprezintă un izvor de drept.
Pârâta a precizat că, în prezent, nu are temei legal pentru a nominaliza noi categorii de salariați ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 01.04.2001 în grupe superioare de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior datei de 01.04.2001, prin adeverințe eliberate conform Ordinului MMFES nr. 590/2008 ori prin înscrieri în carnetul de muncă, conform Decretului nr. 92/1976.
Astfel, în aceste condiții, pârâta a arătat că nu se opune admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, solicitând aplicabilitatea disp. art. 275 C.proc.civ., privind exonerarea de orice fel de cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat prevederile art. 115 – 118 C.proc.civ., Ordinul nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990 și art. 242 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 569 pronunțată la data de 28 februarie 2013, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând următoarele:
Potrivit alin. l pct. 1 din Ordinul nr.50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1, iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
La punctul 3 din același ordin se prevăd următoarele: „Beneficiază de încadrarea în grupele I si a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 și 2".
În conformitate cu pct. 6, nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc.).
Încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru, conform pct. 7 din ordin.
În ceea ce privește activitatea efectivă a reclamantei, aceea de operator calculator în cadrul secției Centrul de calcul, nu se pot aplica prevederile Ordinului 50/1990 cu privire la încadrarea în grupă de muncă, deoarece profilul activității sale efectiv îl reprezinta efectuarea de operațiuni informatice.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că există o diferență notabilă între funcția efectiv prestată de reclamant și mediul ambiental în care acesta își desfășura activitatea. Faptul că atmosfera de lucru era uneori viciată de surse externe, nu sunt motive întemeiate care să concluzioneze că reclamanta a lucrat efectiv în grupa a II a de muncă în procent de 100%.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta F. V. E., susținând că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat ca, pe baza probelor ce le va administra, să se constate că, fiind angajata . SA, a lucrat în meserii și în condiții de lucru pentru care poate beneficia de încadrare în grupa II-a de muncă, în procent de 100 %.
Precizează că a mai avut colege din același loc de muncă, cu aceeași încadrare în carnetul de muncă, care au îndeplinit aceleași obligații și care au obținut încadrarea în grupa superioară de muncă, sens în care a depus la dosar practică judiciară.
Susține că, nu se poate admite menținerea unui regim discriminatoriu pentru persoane care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupei superioare de muncă.
Ordinul 50/1990, completat cu nota de fundamentare la HG. nr. 1223/1990, a reglementat principiul de bază privind extinderea acordării grupei de muncă în funcție de analizarea concretă a condițiilor de muncă.
Ordinul 50/1990 stabilește, în anexele 1 și 2, locurile de muncă pentru care se acordă grupa de muncă, iar identificarea locurilor de muncă și a activităților desfășurate de către reclamant sunt încadrabile în pozițiile 120 și 160 din Anexa II.
Potrivit disp. art.3 din Ordinul 50/1990: „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II potrivit celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin Decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Determinările de noxe nu sunt obligatorii, ci sunt criterii ce ar putea să conducă la stabilirea încadrării, alături de celelalte elemente cum sunt: condiții de microclimat, condiții grele sau deosebite de lucru, risc de accidente sau afecțiuni în legătura cu activitățile desfășurate etc.
In perioada în care și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului de Calcul U. 1 M. SA, a lucrat efectiv în sala calculatoarelor, conform adeverinței eliberate de către angajator și prin care este atestat faptul că lucra în condiții grele de muncă.
Angajatorul a fost de acord cu admiterea cererii de chemare în judecată iar, după verificarea locului de muncă, expertul a reținut în concluziile raportului de expertiză următoarele: atmosfera în cadrul Secției Exploatare Sisteme de Calcul era viciată datorită nivelului crescut de zgomot, datorat în special imprimantelor rapide cu banda de caractere, cu care erau dotate cele trei calculatoare, respectiv F., INDEPENDENT și CORAL; climatizare neadecvată pentru asigurarea condițiilor de lucru optime ale salariaților, deoarece calculatoarele aflate în sala, tehnologic funcționau între 15-17 Grade C, producând un curent de aer continuu, fiind frig permanent; nivelul crescut de radiații, datorat monitoarelor cu tub catodic folosite la momentul respectiv; noxele eliberate în aer de praful de toner și cernelurile din benzile imprimate.
Este evidentă nerespectarea principiului nediscriminării în relațiile de muncă, consacrat de disp. art 5 din Codul Muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricții sau preferințe astfel încât, apreciază că poate beneficia de același tratament în raport de drepturile obținute de colegele sale și de recunoașterea acestora de către angajator.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și pe fond admiterea acțiunii conform concluziilor raportului de expertiză.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, constată că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Activitatea efectivă a reclamantei, aceea de operator calculator în cadrul secției Centrul de calcul, nu poate reclama aplicarea prevederilor Ordinului 50/1990 cu privire la încadrarea în grupă de muncă, deoarece profilul activității sale efectiv îl reprezinta efectuarea de operațiuni informatice.
In perioada în care și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului de Calcul U. 1 M. SA, recurenta a lucrat efectiv în sala calculatoarelor, conform adeverinței eliberate de către angajator și prin care este atestat faptul că lucra în condiții grele de muncă.
Faptul că atmosfera de lucru era uneori viciată de surse externe, care corespundeau condițiilor grele de muncă, nu sunt motive întemeiate care să concluzioneze că reclamanta a lucrat efectiv în condiții similare grupei a II-a de muncă în procent de 100%.
Așa fiind, Curtea constată că sentința recurată este temeinică și legală și, având în vedere și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. Civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. V.-E., domicilaită în Ploiești, ..27, .,., împotriva sentinței civile nr. 569 pronunțată la data de 28 februarie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SA, cu sediul în Ploiești, P-ța 1 Decembrie 1918, nr. 1, județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
2 ex./25.06.2013
Red.CP
Tehnored.CO
d.f._ Trib. Prahova
j.f. I. C.
| ← Anulare act. Sentința nr. 1245/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1626/2013.... → |
|---|
