Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 64/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 4500/105/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR.64
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013
Președinte - V. - A. P.
Judecători - I. L.
- E.-S. L.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea S. D. C., domiciliată în Câmpina, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3904 din data de 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în București, ..120-144, sector 2.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-contestatoare S. D. C. reprezentată de avocat C. D. P. din Baroul de Avocați Prahova, în baza împuternicirii avocațiale ., nr._ din data de 19.11.2012 și intimata-pârâtă . prin avocat G. S. din Baroul de Avocați Prahova, în baza împuternicirii avocațiale . nr._ din data de 13.11.2012, aflată la fila 15 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin C. Registratură apărătorul recurentei-contestatoare a depus la dosar o cerere înregistrată sub nr.608 din data de 14.01.2013 prin care solicită lăsarea cauzei la ultima strigare, întrucât se află în imposibilitatea de a se prezenta, având o altă cauză la orele 9,00.
La solicitarea instanței, avocat C. D. P. pentru recurenta-contestatoare arată că nu mai depune la dosar alte înscrisuri din partea recurentei.
Avocat G. S. pentru intimata - pârâtă depune la dosar două
e-mailuri din data de 23.08.2010 emise în cadrul . și o notă având nr. 190/14.01.2013 cuprinzând constatările în urma verificării sistemului informatic legat de e-mailurile depuse de recurenta-contestatoare în dosarul Curții de Apel Ploiești.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. D. P. având cuvântul pentru recurenta-contestatoare arată că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică.
Astfel, arată că recurenta-contestatoare a fost sancționată de către intimata-pârâtă în mod repetat, într-un termen foarte scurt fiind emise un număr de 3 decizii,dintre care două cu avertisment și una cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Precizează că sancțiunile respective au fost date recurentei-contestatoare pentru întârzierile la program și în realizarea normei de muncă, deciziile fiind emise în lunile iulie, septembrie și octombrie 2010.
Menționează că la instanța de fond contestatoarea nu a fost în măsură să depună actele pe care le-a depus în fața instanței de recurs, susținând că aceasta lucrează în cadrul societății intimate din anul 2008, iar în anul 2010 a fost promovată la departamentul Resurse Umane, însă în 3-4 luni de zile activitatea acesteia s-a încheiat.
Subliniază faptul că întârzierile în rezolvarea problemelor de serviciu la care intimata face referire în deciziile de sancționare sunt justificate de faptul că în ultimele zile din lună se centralizează pontajul, care, de obicei, se face la sfârșitul lunii, iar contestatoarea trebuia să insereze fișele pe care le primea și care erau de ordinul sutelor.
Referitor la împrejurarea potrivit căreia condica nu corespundea cu pontajul, arată că aceasta se datora faptului că nu i-au fost comunicate la timp fișele de pontaj.
În continuare arată că există trei adrese prin care contestatoarea încunoștiința societatea că nu poate desfășura activitatea specifică pentru că nu i se comunică datele respective din teritoriu și precizează că a intervenit un conflict între aceasta și șefa sa directă, M. L., care este șefa serviciului și face parte din Comisia de disciplină și care ia hotărârile cu privire la desfacerea disciplinară a contractelor de muncă.
Precizează că există o înverșunare a societății îndreptată împotriva contestatoarei, considerând că aceasta este vinovată pentru faptul că a adus o gravă atingere imaginii societății și prejudicii angajaților, care au luat salarii mai mici, fără a face însă vreo dovadă în acest sens.
Consideră că nu poate fi vorba de culpa, de vinovăția contestatoarei, în condițiile în care munca acesteia nu era normată, astfel că aceasta nu poate fi sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și pe fond admiterea contestației. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat G. S. având cuvântul pentru intimata-pârâtă, arată că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.
Precizează că 4 din cele 7 e-mail-uri depuse la termenul anterior de către contestatoare nu au fost primite de destinatarii acestora.
Cu privire la adresele depuse la instanța de fond, susține că niciuna din acestea nu a fost înregistrată și trimisă către destinatar, la semnătura de primire regăsindu-se semnătura contestatoarei, astfel că, în opinia sa, acestea au caracter fals, nefiind înregistrate și trimise instanței de fond.
Menționează, în continuare, că recurenta-contestatoare a arătat că nu poate să rezolve în cele 8 ore de muncă problemele ce i-au fost repartizate, însă, în cursul unei zile aceasta s-a învoit de la orele 11,40 pentru că nu avea nimic de făcut.
Consideră că nu se poate pune problema normării muncii, întrucât există niște protocoale de muncă prin care sunt împărțite în mod echitabil sarcinile de serviciu între contestatoare și colega acesteia R. L..
Susține, în continuare, că greșelile contestatoarei vizează și aspecte referitoare la întocmirea condicii, precizând că în acest sens există numeroase evaluări în care acesteia i s-a atras atenția cu privire la acest aspect, însă,cu rea intenție nu le-a luat în considerare.
Concluzionând, arată că deciziile contestate au fost legal emise, susținând că salariații efectuau ore suplimentare, însă nu erau plătiți pentru că nu erau pontați de către contestatoare. Arată că majoritatea înscrisurilor depuse de către aceasta la termenul anterior de judecată constituie înscrisuri pro causa.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatoarea S. D. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ., să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr.5014/08.07.2010, să fie obligată intimata la plata unor daune morale în valoare de 10.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu soluționarea prezentului dosar.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că decizia contestată, prin care s-a dispus sancționarea sa cu avertisment scris, este nelegală, deoarece președintele comisiei este chiar persoana care a întocmit referatul de constatare a abaterilor disciplinare, respectiv M. L., ceea ce reflectă o sancțiune nejustă.
A menționat în continuare contestatoarea că în luna decembrie 2008 a negociat și semnat un contract individual de muncă cu intimata, cu începerea activității din data de 11.12.2008 pentru funcția de referent în cadrul Centrului Logistic K., iar după câteva luni de derulare a contractului individual de muncă, din motive necunoscute, atmosfera de lucru a început să se deterioreze, în sensul că șeful direct al acesteia, respectiv M. L., îi impunea sarcini de serviciu pe care îi era tot mai greu să le îndeplinească în timpul de lucru de 8 ore, interzicându-i efectuarea de ore suplimentare, ceea ce demonstra în mod evident că se dorea epuizarea fizică și psihică a acesteia și poate chiar în mod indirect renunțarea la postul pe care a fost încadrată.
Contestatoarea a precizat că la data de 01.08.2009, printr-un act adițional la contractul individual de muncă i s-a schimbat funcția din referent în inspector resurse umane, precum și că, deși sarcinile de serviciu continuau să se diversifice, atribuțiile noului post i-au fost aduse la cunoștință în data de 04.08.2010, susținând că
începând cu luna octombrie 2009 relațiile de serviciu au început să devină din ce în ce mai stresante, deoarece în mod intenționat șeful direct o întrerupea din rezolvarea sarcinilor de serviciu curente, impunându-i și alte activități așa-zis „urgente”, umplându-i agenda cu lucrări mai puțin importante decât cele care aveau termen de finalizare.
A susținut contestatoarea că la data de 08.07.2010, în urma unei convocări, a fost chemată în fața unei comisii de disciplină la care a participat și un reprezentant al sindicatului K. și al cărei președinte a fost chiar șefa acesteia, M. L., adică persoana care luni de zile a încercat într-un mod amenințător să o împiedice să își desfășoare activitatea într-un climat adecvat.
Acuzațiile aduse cu ocazia cercetării disciplinare, arată contestatoarea, au reprezentat un abuz la adresa acesteia, faptele prezentate reprezentând o consemnare a unor întâmplări care, ca și responsabilitate aparțin mai multor persoane, însă s-a decis ca doar contestatoarea să răspundă la întrebările comisiei, iar în procesul verbal întocmit ca urmare a întrunirii comisiei, s-au înlăturat toate acuzațiile aduse de membrii comisiei prin argumente solide.
A considerat contestatoarea că este contrar normelor legale în vigoare ca persoana care propune sancționarea unui salariat să aibă chiar puterea de decizie cu privire la sancțiune, precum și că sancționarea acesteia cu avertisment scris este o strategie a conducerii societății, deoarece din practica S.C. K. România S.C. cu privire la sancțiunile disciplinare, regula este că după un avertisment scris aplicat unui salariat, următorul pas să fie desfacerea contractului individual de muncă, deși art. 264 din Codul muncii prevede mai multe sancțiuni disciplinare intermediare.
S-a solicitat anularea deciziei de sancționare cu avertisment scris deoarece nu se consideră vinovată de abaterile disciplinare ce i-au fost imputate în urma cercetării disciplinare din data de 08.07.2010, iar acest avertisment atașat la dosarul personal îi poate leza imaginea și integritatea în cadrul firmei, precum și în fața conducerii S.C. K. România S.A. care poate considera că a avut un comportament indisciplinat.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, susținând că din cauza neregularităților de care s-a făcut vinovată contestatoarea, salariile angajaților afectați de greșelile acesteia (aproximativ 30 de persoane) au fost încasate necorespunzător, cauzându-se astfel pagube atât societății (care a plătit pentru ore neefectuate), cât și salariaților afectați (care nu au încasat sumele care li se cuveneau în realitate pentru munca depusă).
În plus, intimata a mai menționat că sancțiunea aplicată contestatoarei este justă, întrucât faptele acesteia există, constituie abateri disciplinare grave și au fost făcute cu vinovăție; dat fiind pagubele produse nu numai societății intimate K., dar și celorlalți salariați, colegi ai contestatoarei,fiind evident că sancțiunea avertismentului scris aplicată acesteia nu numai că este justă, dar este chiar prea blândă, angajatorul dând dovadă de o deosebită clemență, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a mai fost sancționată și anterior acestei date, pentru alte abateri disciplinare.
A conchis intimata că neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu a fost o problemă curentă și constantă a contestatoarei încă de la angajare și pe toată perioada de derulare a relației de muncă, fiind tolerată totuși în această perioadă de conducerea societății intimate în speranța că își va revizui comportamentul și își va îndeplini în mod corespunzător sarcinile de serviciu, însă salariata nu a s-a conformat, astfel încât s-a ajuns în final la sancționarea acesteia cu avertisment pentru abaterile sale.
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 15.10.2010, aceeași contestatoare a solicitat ca, în contradictoriu cu aceeași intimată, să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr.6471/14.09.2010 prin care s-a decis sancționarea sa cu avertisment scris, în motivarea acesteia invocând aceleași aspecte menționate în contestația formulată împotriva deciziei de sancționare nr.5014/08.07.2010.
Și în acest dosar intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât sancțiunea ce i-a fost aplicată contestatoarei este una justă, având în vedere abaterile disciplinare dovedite de care s-a făcut vinovată contestatoarea.
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 10.11.2010, aceeași contestatoare a solicitat ca, în contradictoriu cu aceeași intimată, să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr.7135/07.10.2010 prin care s-a decis desfacerea contractului individual de muncă, să se dispună reîncadrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei, achitarea contravalorii drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la momentul reîncadrării, indexate cu rata inflației; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, s-a învederat instanței faptul că decizia contestată este nelegală, deoarece temeiul de drept prin care s-a decis încetarea, respectiv art.61 lit.a din codul muncii, nu este un temei real și serios, sancționarea sa având la bază o strategie a șefei sale directe de a o elimina din societate pentru motivele ei personale, și nu pentru motive reale, care să aibă legătură cu desfășurarea normală a activității în cadrul departamentului.
Și în acest dosar a formulat întâmpinare intimata, prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, întrucât sancțiunea ce i-a fost aplicată contestatoarei este una justă, având în vedere încălcările obligațiilor de muncă de care salariata s-a făcut vinovată, astfel încât, în baza disp.art. 263 Codul muncii, societatea a procedat corect și legal când a sancționat-o pe contestatoare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
La termenul de judecată din data de 09.06.2011, tribunalul a dispus conexarea dosarelor nr._, nr._ și nr._, cele trei cauze fiind soluționate sub nr. de dosar_, fiind administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul părții adverse și cea testimonială, fiind audiați martorii R. D. (propus de contestatoare - fila 208 și urm.) și R. L. E. (propus de intimată - fila 204 și urm.) .
Pe baza probelor administrate în cauză, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.3904 din data de 30 mai 2012 a respins ca neîntemeiate contestațiile conexe formulate de contestatoare, obligând contestatoarea la plata către intimată a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, sumă redusă de la cea de 5580 lei solicitată cu acest titlu, în baza art. 274 alin. 3 Cod pr. civilă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că prin decizia nr.5014/08.07.2010, contestatoarei S. D. C., angajată în cadrul societății intimate în funcția de inspector resurse umane i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului scris, în baza disp. art.264 alin.1 lit.a Codul muncii, reținându-se în sarcina sa încălcarea mai multor prevederi ale contractului individual de muncă, fișei postului, regulamentului de ordine interioară al societății, ale protocolului intern de termene al Biroului Personal, constând în aceea că în intervalul 27.05.2010 - jumătatea lunii iunie 2010 a efectuat înregistrări eronate în pontajul electronic „Diverse” pe baza căruia se efectuează plata salariaților și nu a respectat termenele de finalizare a situațiilor din cadrul departamentului Resurse Umane, urmare acestor nereguli salariile angajaților fiind încasate necorespunzător cu realitatea.
A mai reținut tribunalul că prin decizia nr.6471/14.09.2010, contestatoarei i-a fost aplicată din nou sancțiunea avertismentului scris, reținându-se în sarcina sa faptul că și-a îndeplinit sarcinile de serviciu într-un mod neglijent și necorespunzător, nerespectând termenele stabilite intern prin protocolul intern de termene și cele menționate în circuitul documentelor, întârziind activitatea întregului departament, trimițând peste termenele limită situațiile întocmite către centrala K. București, aducând prejudiciu de imagine Biroului Personal și companiei K. atât în fața salariaților, cât și a șefilor de departament și a colegilor de la centrala K..
De asemenea, prin decizia nr.7135/07.10.2010, contestatoarei i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, reținându-se în sarcina sa faptul că nu a finalizat dosarele de sancționare disciplinară a mai multor salariați, nefiind întocmite și trimise prin poșta rapidă deciziile de sancționare, precum și că nu și-a efectuat corespunzător și la timp sarcinile de lucru pentru închiderea de lună august pentru pontajul Diverse, acest lucru periclitând grav închiderea de lună, trimiterea la timp a situațiilor pentru calculul salarial, înregistrarea corectă a orelor de lucru, imposibilitatea verificării tuturor situațiilor necesare la închiderea de lună, determinând încărcarea cu volum suplimentar de lucru a altor colege, perturbând și periclitând întreaga activitate a Biroului Personal și închiderea de lună și putând cauza încasarea necorespunzătoare a salariilor de către peste 370 de angajați.
A subliniat tribunalul că potrivit disp. art.247 alin.1 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Totodată, conform art.250 Codul muncii, sancțiunea disciplinară aplicabilă este necesar a fi stabilită de către angajator cu luarea în considerare a criteriilor enumerate în cuprinsul acestei dispoziții legale, respectiv: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, precum și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Practic, întrucât abaterea disciplinară nu este descrisă și individualizată în lege pentru aplicarea sancțiunii corespunzătoare, stabilirea caracterului grav al acesteia presupune o analiză detaliată a tuturor elementelor sale, a împrejurărilor de fapt în care a fost comisă fapta, precum și a circumstanțelor ce se pot reține în legătură cu autorul său.
Tribunalul a precizat că în speță, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către societatea intimată, cu referire specială la notele explicative date de către contestatoare cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, rezultă în mod indubitabil că d-na S. D. C. a încălcat mai multe prevederi ale contractului individual de muncă, fișei postului, regulamentului de ordine interioară al societății, ale
protocolului intern de termene al Biroului Personal, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu.
Astfel, aceasta a întocmit greșit pontajul electronic cu privire la mai mulți salariați, datele raportate de către contestatoare necorespunzând cu cele existente în condicile de prezență semnate de către angajați; nu a finalizat închiderea aferentă a mai multor jumătăți de lună, în vederea calculului plății drepturilor salariale către angajați; nu a finalizat toate referatele de cercetare disciplinară ale salariaților cu privire la care Biroul Personal fusese sesizat; nu a trimis la timp situațiile pentru închiderea de lună către departamentul Salarizare București; nu a introdus până la data de 8 a lunii august 2010 planificarea de lucru pentru salariații aferenți pontajului Diverse; a arhivat condica de prezență pentru luna august 2010 cu întârziere față de termenul stabilit; nu a așezat acte de personal la dosarele angajaților; nu a actualizat situația vestiarelor și a angajaților sancționați; în perioada 30.07._10 nu a introdus nici un CV în softul de recrutare Sincron; în mai multe zile din luna august 2010, a întârziat la program cu peste 10 minute.
În apărare, contestatoarea a susținut, în esență, că îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu se datorează lipsei de timp și faptului că volumul de muncă era foarte mare, însă această susținere nu poate fi primită, atâta timp cât, potrivit art.1.3 alin.3 pct.7 din Regulamentul intern al K., contestatoarea avea obligația de a-și informa la timp și corespunzător superiorul ierarhic cu privire la apariția, în timpul desfășurării activităților, a neregularităților, întârzierilor, obstacolelor sau a altor probleme care periclitează succesul activității, ceea ce nu s-a întâmplat.
A apreciat instanța de fond că toate neregulile constatate în activitatea contestatoarei au condus la întârzierea activității întregului departament, precum și la încasarea necorespunzătoare a salariilor de către angajați, aplicarea graduală a sancțiunilor fiind cât se poate de justificată.
Prin urmare, reținând că în sprijinul apărărilor intimatei vin chiar și depozițiile martorilor audiați în cauză la solicitarea fiecăreia dintre părți, constatând că prin modul de lucru defectuos descris în precedent atât conducerea societății, cât și unii angajați ai săi au suferit un prejudiciu (de imagine, respectiv – patrimonial), faptele acesteia constituind abateri de la disciplina muncii care prezintă, în circumstanțele concrete expuse, gravitatea necesară pentru a se putea justifica, în final, desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se află la prima abatere, tribunalul a respins contestațiile conexe formulate de contestatoarea S. D. C. împotriva deciziilor nr.5014/08.07.2010, nr.6471/14.09.2010 și nr.7135/07.10.2010, ca fiind neîntemeiate.
De asemenea, în baza disp. art.274 alin.3 Cod pr.civilă, tribunalul a obligat contestatoarea la plata către intimată a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, sumă redusă de la cea de 5.580 lei solicitată cu acest titlu, constatând că aceasta din urmă este nepotrivit de mare prin raportare la dificultatea prezentului litigiu.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs contestatoarea S. D. C., invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând în esență că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, precizând că între ea și șefa sa directă, M. L., au apărut pe parcursul activității desfășurate în cadrul
societății intimate mai multe neînțelegeri, care s-au materializat într-o acțiune concertată și directă din partea acesteia, în vederea desfacerii contractului său de muncă .
Subliniază recurenta că pe această linie, șefa sa directă, M. L., a început o acțiune de sancționare într-un termen scurt, prin emiterea mai multor decizii, mai întâi de sancționare cu avertisment și apoi, în momentul în care se judecau în fața Tribunalului Prahova, considerându-le nelegale și a unei decizii finale de desfacere disciplinară a contractului de muncă, în temeiul disp. art.61 lit. a din Codul muncii.
Arată recurenta că a făcut această precizare, pentru că probele administrate în cauză trebuiau analizate din perspectiva angajatului care-și îndeplinește cu eforturi deosebite obligațiile de serviciu și, pe de altă parte, șeful direct al acesteia, care apărată de un sistem de analiză nelegal (aceasta propune sancțiunea, este președintele Comisiei de Disciplină și hotărăște, în final, legalitatea deciziilor de sancționare împotriva subalternului).
Consideră că instanța de fond nu a analizat în mod temeinic și sub aspectul legalității raporturile juridice, respectiv contestațiile sale cu privire la sancționarea cu avertisment și, în final, desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Precizează ca, potrivit fișei postului, și-a îndeplinit obligațiile de serviciu în condițiile în care șefa sa directă, în momentul deteriorării relațiilor, a început să adauge peste fișa postului obligații tot mal multe care presupuneau, de regulă, termene scurte de execuție.
Recurenta subliniază că era singură în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de serviciu față de împrejurarea că o altă colegă, care trebuia să îndeplinească obligații identice, nu se mai ocupa de aceasta, ajungând astfel în situația în care a anunțat conducerii societății faptul că activitatea sa finală depindea de activitatea altor angajați, respectiv fișele de pontaj electronic nu se puteau efectua decât în corelarea acestora cu fișele de pontaj manual, care trebuiau înaintate de șefii departamentelor societății, susținând că acest lucru era făcut cu mare întârziere și, mai mult, erau mențiuni greșite, fișe nesemnate, situație în care era pusă în situația de a nu putea pune de acord evidențele primite cu pontajul electronic final. Mai mult, nu i se comunicau la timp, nu erau semnate, lucru care o aducea într-o criză de timp permanentă.
În continuare recurenta arată că a încunoștiințat conducerea societății prin adresele nr. 5304/21.07.20l0, 4840/02. 07.20l0, 6734/22.09. 20l0 cu privire la această situație, dar nu a primit niciun fel de răspuns, de ajutor, de corectare a situației, precizând că programul de lucru era reglementat sub forma unui program flexibil, motiv pentru care niciodată nu a lipsit de la serviciu, întotdeauna a efectuat norma de timp și chiar peste programul de lucru. .
De altfel, menționează recurenta, contestațiile sale cu privire la deciziile nr. 50l4/08.07.2010 și 6471/14.09.2010, prin care contesta sancțiunea cu avertisment, pentru că știa foarte bine că șefa sa directă, pe baza acestor decizii, pregătea decizia finală de desfacere a contractului de muncă, nu au fost în niciun fel analizate de instanța de fond, ceea ce s-a analizat fiind numai dispozițiile deciziei nr. 7135/07.10.2010, prin care contractul de muncă i s-a desfăcut în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii.
Precizează recurenta că instanța de fond în considerentele hotărârii nu a făcut decât să repete pretinsele abateri disciplinare ale sale, toate traduse prin neîndeplinirea obligațiilor de serviciu, arătând că problema de principiu a abaterii disciplinare presupune săvârșirea cu intenție a unor fapte de natură să ducă la crearea unui prejudiciu direct, material, împotriva unei persoane sau a societății, iar pretinsele abateri disciplinare reprezintă, așa cum au fost ele prezentate, îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu prin obligații care nu erau efectuate la timp.
Consideră recurenta că sub acest aspect, instanța de fond trebuia să lămurească obligația de a realiza norma de muncă, în ce constă norma de muncă în ceea ce o privește, instanța de fond nu a lămurit acest aspect și nu a solicitat intimatei conform rolului activ să precizeze în ce constă norma de muncă raportat la fișa postului, precizând că perioada în care au fost emise deciziile de sancționare este foarte scurtă, prima fiind emisă la data de 08.07.2010, a doua la data de 14.09.20l0 și ultima - 07.10.2010, iar situația trebuia rezolvată în timp scurt, în sensul supraîncărcării sale, pentru a trage concluzia, nu a unei imposibilități obiective sau subiective de îndeplinire a obligațiilor de serviciu, ci de a contura fapte săvârșite cu vinovăție, care au dus la crearea unui prejudiciu material sau de imagine.
Arată recurenta că nu se face niciun fel de precizare, nici în probe și nici în motivarea instanței, în ce a constat prejudiciul adus (cuantificarea acestuia), în ce a constat prejudiciul de imagine al societății, reținându-se în schimb că în luna august, a întârziat la program peste 10 minute, din probe rezultând cu certitudine faptul că obligațiile sale sau mai exact ceea ce i se pretindea, era peste fișa postului, era peste ceea ce un singur angajat putea să îndeplinească într-un termen scurt, termenele fiind, de regulă, foarte scurte
Consideră că modul în care instanța a ajuns să interpreteze că este vorba despre abatere disciplinară, de fapte săvârșite cu vinovăție, în contextul arătat mai sus, este o apreciere de nelegalitate, în sensul esenței abaterii disciplinare, așa cum este ea reglementată, reținută în practica instanțelor și în teoria de specialitate, precizând că pretinsele încălcări ale obligațiilor de serviciu puteau să reprezinte, în cel mai rău caz, în conformitate cu disp. art. 61 lit. b din Codul muncii, necorespundere profesională.
Concluzionând, recurenta-contestatoare arată că s-a dorit însă, de șefa sa
directă, L. M., nu o îndepărtare a sa pentru necorespundere profesională, ci o sancțiune de desfacere a contractului de muncă disciplinar, pentru că această calificare juridică îi aduce mari prejudicii, reprezentând un adevărat cazier ce nu-i permite să mai fie angajată în niciun alt loc de muncă.
Se solicită față de considerentele mai sus arătate, admiterea recursului, modificarea hotărârii și pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin deciziile nr.5014/08.07.2010 și nr.6471/14.09.2010 recurenta-contestatoare a fost sancționată disciplinar cu avertisment scris în baza dispozițiilor art. 264 alin.1 lit.a) din Codul muncii, iar prin decizia nr.7135 /7.10.2010 acesteia i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, sancțiune aplicată în temeiul art.61 lit.a) Codul muncii.
Susține recurenta faptul că aceste sancțiuni au fost aplicate pe fondul unor relații tensioate, conflictuale, a unei atitudini șicanatorii aparținând șefei sale directe, respectiv d-nei M. L. - șef departament Resurse Umane, salariată a S.C. K. România S.A. Aceste aprecieri nu au fost probate însă, prin niciuna din probele administrate în cauză, iar împrejurarea că șefa sa directă ar fi fost cea care, în virtutea atribuțiilor sale ar fi întocmit referatele de constatare ale abaterilor disciplinare nu îi poate fi imputabilă acesteia, date fiind atribuțiile sale.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută o culpă în sarcina d-nei M. L. în sensul participării sale la cercetarea disciplinară prealabilă a salariatei în calitate de președinte, atât timp cât comisia de disciplină este compusă din încă 4 membri cu drept de vot, precum și un reprezentant al salariaților, în calitate de observator, fără drept de vot.
În plus, se poate constata că la momentul efectuării cercetărilor disciplinare prealabile recurenta-contestatoare nu a formulat nici un fel de obiecțiuni cu privire la componența comisiei de disciplină, iar asupra aspectelor imputate, reprezentantul salariaților nu a formulat, la rândul său, nici un punct de vedere contrar celor reținute.
De asemenea, împrejurarea constituirii a trei comisii pentru fiecare din cele trei sancțiuni aplicate nu poate reprezenta decât o garanție a imparțialității în efectuarea cercetării disciplinare, neexistând niciun considerent pentru a aprecia că
s-ar fi impus întrunirea unei singure comisii. Aceasta cu atât mai mult cu cât pentru fiecare abatere disciplinară trebuie urmată procedura specifică prevăzută de art. 267-268 Codul Muncii ( forma în vigoare la momentul derulării cercetării disciplinare), sub sancțiunea nulității absolute a măsurii dispuse.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală prin prisma ansamblului probator efectuat în cauză, dând posibilitatea ambelor părți litigante de a administra un amplu probatoriu (înscrisuri, interogatoriu, probă testimonială) .
Este de necontestat împrejurarea că recurenta-contestatoare nu și-a îndeplinit corespunzător și în timp util sarcinile conferite prin fișa postului, iar Protocolul intern care stabilea termene și sarcini nu a fost contestat de către aceasta.
De altfel, într-o mare măsură, îndeplinirea parțială a sarcinilor conferite nu a fost infirmată de către recurentă, iar martorul propus de către aceasta, prin depoziția sa, nu a adus date concludente privind absența culpei salariatului.
Pe de altă parte, martora R. L., colegă de birou a contestatoarei a confirmat împrejurarea că sarcinile de serviciu erau împărțite prin Protocolul intern, că la întocmirea pontajelor au fost ajutați și de alți angajați, iar faptul că recurenta purta întreaga responsabilitate a corectitudinii întocmirii lor nu poate fi privită drept o sarcină în plus acordată ci o exercitare efectivă a atribuțiilor primite.
În ce privește normarea muncii, instanța reține că, în acord cu dispozițiile art. 127 din Codul muncii, aceasta se face prin sfere de atribuții, descrise
prin fișa postului, iar potrivit art.129 alin.2 din Codul muncii, în situația în care normele de muncă nu mai corespund condițiilor tehnice în care au fost adoptate, acestea vor fi supuse unei reexaminări.
O atare examinare nu a avut loc și, de altfel, această împrejurare excede cadrului procesual cu care a fost investită instanța de judecată.
Este cert, pe de altă parte, că recurenta nu și-a îndeplinit la timp și în mod eficient atribuțiile de serviciu, întârziind în mod repetat la locul de muncă, fapt ce a determinat inițierea unor înștiințări, a unei corespondențe între recurentă și șefii superiori ierarhici, iar în absența unei remedieri a situației existente s-a procedat la aplicarea sancțiunilor disciplinare.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentei privind o eventuală sancționare a sa pentru necorespundere profesională, întrucât, astfel cum s-a demonstrat prin probatoriul administrat (înscrisuri, proba testimonială) recurenta nu a depus diligențele necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu, fiind culpa sa, astfel încât se impunea aplicarea unor sancțiuni disciplinare.
Prejudiciul cauzat prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor sale, precum și prin întârzieri repetate la locul de muncă, au afectat drepturile salariale ale colegilor săi (exemplu lipsa pontării pentru orele suplimentare, pentru orele efectuate în schimbul de noapte) precum și interesul societății în întocmirea la termen a dosarelor de sancționare disciplinară.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea, văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEL LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursului declarat de contestatoarea S. D. C., domiciliată în Câmpina, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3904 din data de 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în București, ..120-144, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V.-A. P. I. L. E.-S. L.
GREFIER
V. M.
Red.IL
Tehnored.VM
2 ex/07.02.2013
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f.A. M. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2359/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
