Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1348/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1348/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 5258/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1348

Ședința publică din data de 15 mai 2013

Președinte - V. G.

Judecători - A. P.

- M. I. G.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții C. JUDEȚEAN PRAHOVA, cu sediul în municipiul Ploiești, . - 4, județul Prahova, C. L. AL M. PLOIEȘTI și P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în ., chemații în garanție DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA în nume propriu și pentru MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul București, sector 5, ., prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiesti, ..22, județul Prahova, M. EDUCAȚIEI, NAȚIONALE cu sediul în municipiul București, sector 1, .. 28 – 30, împotriva sentinței civile nr. 5772 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNT I. L. C., cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, în numele și pentru membrii săi de sindicat menționați în tabelele anexă atașate cererii de chemare în judecată, intimații pârâți C. ȘCOLAR SPECIAL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA S. NR. 2 PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, . nr. 328, județul Prahova, ȘCOALA S. FILIPEȘTII DE TÂRG, cu sediul în ., .. 12, județul Prahova, C. ȘCOLAR SPECIAL B., cu sediul în orașul B., ., județul Prahova, L. DE A. C. SYLVA PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., judetul Prahova, C. NAȚIONAL M. VITEAZUL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA CU C. I - VIII I. A. BASSARABESCU Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA CU C. I - VIII SFÂNTA VINERI PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA CU C. I - VIII SFANTUL V. PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA CU C. I-VIII G. E. P., cu sediul în municipiul Ploiești, Al. G. nr. 9, județul Prahova, GRUPUL ȘCOLAR ADMINISTRATIV ȘI DE SERVICII V. S. PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN PRAHOVA, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, GRUPUL ȘCOLAR A. BĂRCĂNEȘTI cu sediul în .. 368, județul Prahova, C. A. G. I. SISEȘTI VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., județul Prahova, ȘCOALA CU C. I - VIII arh. T. T. S., cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, ȘCOALA CU C. I-VIII ȘOTRILE, cu sediul în comuna Șotrile, ., județul Prahova, G. ȘCOLAR CERAȘU, cu sediul în ., ȘCOALA CU C. I-VIII SLON, cu sediul în ., C. L. AL C. BĂRCĂNEȘTI, cu sediul în .. 72, județul Prahova, P. C. BĂRCĂNEȘTI, cu sediul în . Prahova, C. L. AL C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în . Prahova, P. C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., C. L. AL C. PĂULEȘTI, cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, P. C. PĂULEȘTI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, C. L. AL C. ȘOTRILE, cu sediul în ., P. C. ȘOTRILE - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în ., C. L. AL C. CERAȘU, cu sediul în ., P. C. CERAȘU - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în ..

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul pârât C. Județean Prahova reprezentat de consilier juridic T. G. și intimatul reclamant S. Învățământului I.L.C. Prahova reprezentat de avocat M. R. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la al doilea termen de judecată și este motivat.

Avocat M. R., pentru intimatul reclamant S. Învățământului I. L. C., solicită proba cu înscrisuri și depune la dosar o cerere în care indică noile denumiri ale pârâtelor unități de învățământ, hotărârea nr.359/28.09.2012 a Consiliului L. Ploiești, hotărârea nr.40/25.09.2012 privind aprobarea reorganizării rețelei școlare a unităților de învățământ la nivelul comunei Filipeștii de Târg, hotărârea nr.97/27.09.2012 a Consiliului L. B. și hotărârea nr.177/27.04.2012 a Consiliului L. Ploiești.

Totodată, solicită rectificarea citativului cu noile denumiri ale unităților de învățământ.

Consilier juridic T. G., având cuvântul pentru recurentul pârât C. Județean Prahova, declară că nu se opune probei cu înscrisuri, precum și cererii formulate de intimatul reclamant.

Curtea, în temeiul disp.art.305 Cod pr. civilă, încuviințează pentru intimatul reclamant S. Învățământului I. L. C. proba cu înscrisurile depuse la dosar și dispune rectificarea citativului cu privirea la noile denumiri ale pârâtelor unități de învățământ, astfel cum s-a solicitat de către intimatul reclamant.

Părțile prezente, având cuvântul prin apărători, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursurilor.

Consilier juridic T. G., având cuvântul pentru recurentul pârât C. Județean Prahova, susține oral motivele de recurs, arătând în esență că hotărârea atacată este nelegală în sensul că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 25 din Legea 330/2009 și art.8 din Legea 285/2010 și a acordat prevalență dispozițiilor CEDO în defavoarea practicii naționale.

Astfel, arată că din analiza și interpretarea corectă a dispozițiilor legale sus menționate rezultă că sumele prevăzute cu titlu de premiu anual aferent 2010, deoarece nu există temei legal pentru acordarea acestui drept.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii pe fond a acțiunii ca neîntemeiată.

Avocat M. R., pentru intimatul reclamant S. Învățământului I. L. C., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința primei instanțe.

Referitor la recursurile recurenților pârâți în cadrul cărora s-au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicită respingerea în totalitate a acestora ca nefondate, iar cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, arată că acest minister este administratorul tuturor sumelor de bani.

Consilier juridic T. G., având cuvântul pentru recurentul pârât C. Județean Prahova, referitor la recursul formulat de C. L. Ploiești și P. M. Ploiești, solicită respingerea recursului cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive și admiterea pe fond a recursului astfel cum a fost formulat, iar în ceea ce privește celelalte recursuri, solicită respingerea acestora ca nefondate.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul S. Învățământ "I. L. C." – Prahova a chemat în judecata pe pârâții C. Școlar Special Ploiești, Școala S. Nr. 2 Ploiești, Școala S. Filipeștii de Târg, C. Școlar Special B., C. Județean Prahova, L. de A. C. Sylva Ploiești, C. Național M. Viteazul Ploiești, Școala cu C. I-VIII I. A. Bassarabescu Ploiești, Școala Cu C. I-VIII Sfânta Vineri Ploiești, Școala cu C. I-VIII Sfântul V. Ploiești, Școala cu C. I-VIII G. E. P., G. Școlar Administrativ și de Servicii V. S. Ploiești, I. Școlar Județean Prahova, G. Școlar A. Bărcănești, C. A. G. I. Sisești Valea Călugărească, Școala cu C. I-VIII arh. T. T. S., Școala cu C. I-VIII Șotrile, G. Școlar Cerașu, Școala Cu C. I-VIII Slon, C. L. al M. Ploiești, P. M. Ploiești - Instituția Primarului, C. L. al C. Bărcănești, P. C. Bărcănești, C. L. al C. Valea Călugărească, P. C. Valea Călugărească, C. L. al C. Păulești, P. C. Păulești - Instituția Primarului, Județul Prahova, C. L. al C. Șotrile, P. C. Șotrile - Instituția Primarului, C. L. al C. Cerașu, P. C. Cerașu - Instituția Primarului și chematele în garanție Ministerului Finanțelor Publice și M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea paratelor unități de învățământ la calculul si plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu" prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, sume reactualizate in funcție de coeficientul de inflație pana la data plații efective, pentru membrii de sindicat, in conformitate cu tabelele anexate.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâților C. Județean Prahova, C. L. al M. Ploiești, P. M. Ploiești - Instituția Primarului, C. L. al comunei Bărcănești, P. comunei Bărcănești - Instituția Primarului, C. L. al comunei Valea Călugăreasca, P. comunei Valea Călugăreasca, C. L. al comunei Păulești, P. comunei Păulești – Instituția Primarului, C. L. al comunei Sotrile, P. comunei Sotrile - Instituția Primarului, P. comunei Cerasu - Instituția Primarului, C. L. al comunei Cerasu la asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare pentru plata premiului anual aferent anului 2010.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că acest drept, premiul anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu", a fost prevăzut de legislația in vigoare pentru anul 2010, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat in mod retroactiv. În acest sens, prin art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut acordarea acestui drept in ceea ce ii privește pe membrii de sindicat pe care ii reprezintă.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (l) „pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate in anul in care se face premierea.

(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada in care a lucrat, luându-se in calcul media salariilor de baza brute lunare realizate in perioada in care a desfășurat activitate.

(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care in cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție din cauze imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul".

In determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie sa se tina seama nu numai de prioritatea pe care o are legea noua fata de cea veche, ci si de siguranța raporturilor sociale, care impune sa nu fie desființate sau modificate, drepturile care, in momentul intrării in vigoare a legii noi, erau deja concretizate in acte de voința sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existenta in momentul încheierii lor. Norma neretroactivității se refera la toate raporturile născute sub legea veche care nu si-au epuizat toate efectele.

Aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite ca legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile sa se producă sub imperiul legii vechi.

Reclamantul sindicat a arătat că în cazul membrilor săi dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până in luna ianuarie 2011, iar legile sus – menționate, ce au abrogat posibilitatea acordării lui, au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

Astfel, Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 330/05.11.2009 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din 09.11.2009, intrând in vigoare la data de 01.01.2010, ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogata prin Legea privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/28.12.2010, publicata in Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 877 din data de 28.12.2010, ce a intrat in vigoare la 31.12.2010.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României este explicit, in acest sens: (l) Cetățenii beneficiază de drepturile si de libertățile consacrate prin Constituție si prin alte legi si au obligațiile prevăzute de acestea". (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție intitulat „Tratate internaționale privind drepturile omului” se stabilește că „dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Dacă instanțele de judecată constata că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internaționala mai favorabila. Procedând astfel, instanțele de judecata nu fac altceva decât sa respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum si pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, arata reclamantul.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate in speța, potrivit art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: „Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cat si in asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa".

A arătat reclamantul că judecătorul național ,,are obligația să înlăture aplicarea unei reglementari naționale contrare dreptului Uniunii, în acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate sa aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, art. l din Codul civil, art. 15 alin. 2, art. 20, art. 41, art. 44, art. 124, art. 125 din Constituție, art. l din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/ 78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament in ceea ce privește încadrarea in munca si ocuparea forței de munca, Legea nr. 47/1992, art. 28 coroborat cu art. 211 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

S-a solicitat proba cu înscrisuri, atașând cererii de chemare în judecată tabelele cu membrii de sindicat ce au împuternicit S. învățământ I.L. C. Prahova pentru promovarea și susținerea acțiunii.

La termenul de judecată din data de 08.11.2012, pârâtul C. Județean Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând ca reclamantul a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat menționați în tabele anexă, obligarea sa la asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare pentru plata premiului anual 2010, stipulat de prevederile art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 25 alin. l din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual, ce va trebui calculat, după împlinirea perioadei de referința, prin media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Iar, potrivit alin. 4 din același text de lege, "plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."

Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011, care a intrat în vigoare la 01.01.2011 a personalului plătit din fonduri publice, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011 (...).

Din analiza textelor de mai sus, pârâtul C. Județean Prahova a concluzionat că sumele prevăzute cu titlu de premiu anual aferent anului 2010, nu se mai acordă, deoarece nu există temei legal pentru acordarea acestui drept.

A apreciat că, în speță, devin incidente și dispozițiile art. 14 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că drepturile bănești solicitate de reclamant nu pot fi acordate, atât timp cât nu există temei legal și nici prevedere bugetară, motive pentru care solicita respingerea acțiunea ca neîntemeiată, invocând, in drept, dispozițiile art. 115 din Codul de procedura civila, Legea - cadru nr. 330/2009, Legea nr. 273/2006 si Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011.

În conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedura civila, paratul C. Județean Prahova solicită judecarea și în lipsă.

La data de 08.11.2012, prin serviciul registratură al instanței, pârâții C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești au formulat întâmpinare - cerere de chemare în garanție, arătând ca prin acțiunea formulata reclamantul a solicitat instanței obligarea paratelor unități de invatamant la calculul si plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13 - lea salariu” prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, sume reactualizate in funcție de coeficientul de inflație pana la data plații efective pentru membrii de sindicat.

Pe cale de întâmpinare, parații invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliului L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, arătând că nici C. L. Ploiești și nici P. M. Ploiești nu au atribuții în ceea ce privește finanțarea de bază a unităților de învățământ, ci intervin direct numai în cazul finanțării complementare.

A precizat că, potrivit art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011, intrată în vigoare la data de 09.02.2011, finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Or, în conformitate cu art. 104 alin. 2 lit. a, în cazul cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Autoritatea publică locală nu are putere de decizie cu privire la drepturile bănești ce se cuvin personalului didactic, ci are numai obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat.

Atribuțiile autorității publice locale, în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ, sunt însă limitate la finanțarea complementară, care cuprinde limitativ numai categoriile de cheltuieli enumerate mai jos, iar nu și cheltuielile de personal (art. 105 alin. 2 din Legea nr. 1/2011): a) investiții, reparații capitale, consolidări; b)subvenții pentru internate și cantine; c) cheltuieli pentru evaluarea periodică națională a elevilor; d) cheltuieli cu bursele elevilor; e)cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (1); f)cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii; g)cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaților din învățământul preuniversitar, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit; h)cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative extrașcolare organizate în cadrul sistemului de învățământ; i)cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi; j) gestionarea situațiilor de urgență; k) cheltuieli pentru participarea în proiecte europene de cooperare în domeniul educației și formării profesionale.

Totodată, a învederat instanței faptul că între C. L. Ploiești, P. M. Ploiești, pe de o parte și personalul didactic, pe de altă parte, nu există raporturi de muncă; astfel încât aceste pârâte nu pot fi obligate nici la calcularea drepturilor salariale, nici la plata diferențelor de drepturi salariale și nici la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate de reclamant. Din nici un text legal invocat de către reclamant nu reiese calitatea de angajator a pârâților C. L. al M. Ploiești sau P. M. Ploiești, astfel încât acești pârâți nu au competența de a calcula salarii ori alte drepturi bănești si, implicit nici de a le plăti efectiv.

În acest sens, s-a arătat că, în conformitate cu art. 90 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (intrată în vigoare la data de 09.02.2011), angajarea personalului didactic în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face prin încheierea contractului individual de muncă de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație. De asemenea, în mod similar, potrivit art. 91 alin. 2 din lege, angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar și administrativ în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.

Pentru toate aceste motive, parații au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților C. L. Ploiești și P. M. Ploiești și, în consecință, respingerea acțiunii față de aceștia ca fiind introdusă față de persoane fără calitate procesual pasivă.

Având în vedere aceleași argumente invocate în susținerea excepțiilor, în temeiul art. 60 si urm. Cod procedură civilă, pârâții C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești au solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru ca, în cazul în care instanța va admite cererea reclamantului, să se dispună prin aceeași hotărâre, obligarea celor chemați în garanție să achite instituției sumele reprezentând drepturile bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

În plus, în susținerea cererii de chemare în garanție, pârâții au invocat și prevederile art. 104 alin. 5, care prevăd că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București. De asemenea, potrivit art. 94 din Legea nr. 1/2011, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației.

În cazul în care instanța va trece peste excepția invocată, pe fondul cauzei, parații au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a arătat că reclamantul a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat, obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

S-a precizat că O.G. nr. 15/2008 a fost modificată succesiv, astfel: O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 modifică art. 1 alin. (1) lit. a) și c), anexele nr. 1.1, 1.2, 2 și 3; abrogă art. 1 alin. (1) lit. a) liniuța a 3-a și lit. c) liniuța a 3-a ; O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ {abrogata prin L. nr. 330/2009) - modifică titlul, art. 1, art. 2, art. 3, art. 5, art. 6, art. 7, art. 9; introduce art. II, opt anexe după anexa nr. 5; înlocuiește anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3, 4 și 5 ; O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar - modifică art. 1) alin. (1) lit. a) și b), O.U.G. nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar - modifică art. I1 alin. (1) lit. b); introduce lit. a1) la art. I1 alin. (1) ; O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009 - modifică art. I1 alin. (1) lit. a1); abrogă art. I1 alin. (1) lit. b) și c), anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b, 3b.

Prin Decizia nr. 842/2009, publicată în M. Of. nr. 464/06.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ sunt neconstituționale.

De asemenea, prin Decizia nr. 989/2009, publicată în M. Of. nr. 531 din 31.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și ale art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele masuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar sunt neconstituționale.

Însă, prin O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009 s-a stabilit că alin. l art. l1 din OG nr. 15/2008 se modifică în sensul că coeficienții de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice si auxiliare în anexele nr. l.l.a, 1.2.a, 2.a. Și 3.a., iar anexele nr. l. l.b, 1.2b, 2.b si 3b se abrogă. Ca atare, valoarea coeficientului de multiplicare utilizat la calculul salariilor personalului din învățământ este cel precizat în O.G. nr. 15/2008, dar înainte de aprobarea sa prin Legea nr. 221/2008. Or, O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009 produc efecte până la abrogarea acestora prin Legea nr. 330/2009, nefiind declarate neconstituționale, arată pârâții.

Potrivit art. l47 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ca atare, admiterea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 151/2008 si O.U.G. nr. 1/ 2009 nu conduce automat si la acordarea retroactivă a drepturilor bănești solicitate de reclamant.

Pârâții au învederat instanței că prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441, din 30 iunie 2010 se prevede ca: Art. 1 (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice si ale Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezulta o valoare mai mica decât valoarea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.

S-a învederează, de asemenea, instanței că în bugetul din anul 2011 nu au fost prevăzute sume care să poată fi acordate pentru al 13-lea salariu din anul 2010 bugetarilor, așa cum se solicita prin acțiune si că, în conformitate cu art. 48 alin. 1 pct. 16 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, actele normative invocate de reclamant nu mai pot servi ca temei legal în susținerea acțiunii, motiv pentru care instituția parata nu poate fi obligată la plata unor drepturi bănești pentru care nu mai există bază legală.

Au arătat pârâții că, în speță, devin incidente și dispozițiile art. 14 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că aceste drepturi bănești nu pot fi acordate, atât timp cât nu există temei legal și nici prevedere bugetară, motive pentru care au solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Ploiești și a Primarului M. Ploiești și respingerea acțiunii față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 05 decembrie 2012 de pârâta D.G.F.P. Prahova, prin reprezentanții săi, în numele Ministerului Finanțelor Publice, în baza mandatului nr._/20.11.2012, la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, s-a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

S-a arătat că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat instanței satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituindu-se . munca, in care parți nu pot fi, potrivit art. 282 din Codul Muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele si patronatul, precum si alte persoane juridice sau fizice ce au aceasta vocație in temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedura civila.

În speță, Ministerul Finanțelor Publice este un terț ce nu are atribuții privind angajarea si salarizarea reclamantului, neavând nici un fel de raporturi de munca cu aceștia. De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite (așa cum este C. L. al M. Ploiești) si nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare in conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor Publice sa facă efectiv o plata pentru salariații altor instituții.

Totodată, pârâta a arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul R. si cu bugetul de stat. Statul R., care poate avea numeroși reprezentanți - instituții publice, nu poate fi confundat cu Ministerul Finanțelor Publice, pe de o parte, pentru ca sunt doua entități diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ci au drepturi si obligați distincte, iar pe de altă parte având în vedere că nu există în dreptul roman o reglementare care să identifice Statul R. cu Ministerul Finanțelor Publice sau Ministerul Finanțelor Publice cu Statul R..

Faptul că ordonatorul principal de credite nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantului, nu poate conduce la obligarea Ministerul Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de munca.

Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare si repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala, astfel încât este neîntemeiată aprecierea că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să fie parte în litigiu și să fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamant.

A învederat pârâta faptul că Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a pronunțat în dosarul nr.12/2011 prin Decizia nr. 10/19.09.2011, în sensul că a fost admis recursul în interesul legii stabilind că „în aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege”.

Având în vedere cele prezentate, pârâta a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice si respingerea acțiunii ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 5772 din 20 decembrie 2012, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesual pasivă a pârâților C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, invocate de aceștia prin întâmpinare.

A admis acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământ I. L. C., în numele și pentru membrii săi de sindicat menționați în tabelele anexă atașate cererii de chemare în judecată aflate la f. 11 – 40 din dosarul cauzei, în contradictoriu cu pârâții C. Școlar Special Ploiești, Școala S. nr. 2 Ploiești, Școala S. Filipeștii De Târg, C. Școlar Special B., C. Județean Prahova, L. De A. C. Sylva Ploiești, C. Național M. Viteazul Ploiești, Școala cu C. I - VIII I. A. Bassarabescu Ploiești, Școala cu C. I - VIII Sfânta Vineri Ploiești, Școala cu C. I - VIII Sfântul V. Ploiești, Școala cu C. I-VIII G. E. P., Grupul Școlar Administrativ și de Servicii V. S. Ploiești, I. Școlar Județean Prahova, Grupul Școlar A. Bărcănești, C. A. G. I. Sisești Valea Călugărească, Școala cu C. I - VIII Arh. T. T. S., Școala Cu C. I-VIII Șotrile, G. Școlar Cerașu, Școala cu C. I-VIII Slon, C. L. al Municipiul Ploiești, P. M. Ploiești - Instituția Primarului, C. L. al C. Bărcănești, P. C. Bărcănești, C. L. al C. Valea Călugărească, P. C. Valea Călugărească, C. L. al C. Păulești, P. C. Păulești - Instituția Primarului, C. L. al C. Șotrile, P. C. Șotrile - Instituția Primarului, C. L. al C. Cerașu, P. C. Cerașu - Instituția Primarului, și chematele în garanție Ministerului Finanțelor Publice, și M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de D.G.F.P. Prahova și M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului formulată de pârâții C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești.

A obligat pârâții și chemații în garanție să calculeze și să plătească fiecărui membru al Sindicatului Școala Prahovei salariale constând în premiul anual aferent anului 2010 cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu”, sume care vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Totodată, prin aceeași sentință, instanța a obligat pârâții C. Județean Prahova, C. L. al M. Ploiești, P. M. Ploiești, Instituția Primarului C. L. al C. Bărcănești, P. C. Bărcănești, C. L. al C. Valea Călugărească, P. C. Valea Călugărească, C. L. al C. Păulești, P. C. Păulești, C. L. al C. Șotriile, P. C. Șotriile, C. L. al C. Cerașu, P. C. Cerașu să asigure finanțarea și virarea sumelor necesare pentru plata premiului anual aferent anului 2010.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasivă a pârâților C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, invocate de aceștia prin întâmpinare, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive al pârâților C. L. al M. Ploiești și P. Municipiul Ploiești invocată de aceștia prin întâmpinare, instanța reține că, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

C. L. al M. Ploiești are calitatea de ordonator secundar de credite și, în această calitate are obligația de a vira fondurile cu această destinație, reprezentând drepturi salariale cuvenite personalului din unitățile de învățământ aflate pe raza administrativ teritorială a municipiului, fonduri care sunt virate de ordonatorul principal de credite - M. Educației Cercetării, Tineretului și Sportului.

S-a constatat că autoritatea publică locală are obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat, considerente pentru care se va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. L. al M. Ploiești și P. Municipiul Ploiești.

În ceea ce privește fondul pretențiilor, după analizarea actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul S. Învățământ I. L. C. a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat menționați în tabelele - anexă atașate cererii de chemare în judecată (f. 11 – 40 din dosar), angajați ai unităților de învățământ pârâte, obligarea pârâților la acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de "al 13-lea salariu”, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plații efective.

Dreptul de a beneficia de premiul anual a fost reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009, temei invocat și de reclamant în cerere, potrivit căruia: „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază bruta lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.

Premiul anual este un drept de natură salarială, acordat cu titlul de recompensă, reprezentând suma de bani primită pentru activitatea desfășurată de un angajat într-o anumită perioadă de timp (anul în care se face premierea), iar reducerea sau neacordarea dreptului se face numai în situația în care salariatul ar fi desfășurat o activitate profesională necorespunzătoare sau ar fi săvârșit abateri ce ar fi atras sancționarea sa disciplinară, în condițiile alin. 3 al art. 25 din lege.

Acordarea primei anuale nu era condiționată de lege de îndeplinirea altor condiții.

În cauză, nu au fost invocate pentru niciunul din membrii sindicatului neîndeplinirea condițiilor rezultate din dispoziția legală pentru activitatea desfășurată în cursul anului 2010, prezumându-se că toți membrii sindicatului că aceștia pot beneficia de dreptul stipulat în favoarea lor.

Dreptul este pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010, astfel cum rezultă din alin. 4 al art. 25 conform căruia, „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.

Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Legiuitorul intervine în raportul juridic obligațional referitor la plata premiului, stipulând că sumele nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011.

Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implică obligația „pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.

Dreptul la al 13-lea salariu li se cuvine membrilor din cadrul sindicatului – reclamant în pofida reglementării introduse prin art. 7 din Legea nr. 285/2010, fiind un drept câștigat.

La sfârșitul anului 2010, respectiv la data de 31.12.2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, temei legal invocat de reclamant, erau în vigoare și aplicabile membrilor de sindicat ai reclamantului, salarizați din fonduri bugetare de stat, dreptul salarial fiind expres stabilit prin acest act normativ. Dispozițiile reținute statuează în favoarea lor dreptul reclamat in speța, respectiv acela de a beneficia de un premiu anual, proporțional cu perioada in care si-au desfășurat activitatea.

Pentru plata acestui drept, la momentul la care acesta s-a născut nu exista niciun impediment, plata fiind prevăzută a se efectua începând cu luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă, respectiv pentru anul 2010 trebuia făcuta începând cu luna ianuarie a anului 2011, ceea ce nu s-a întâmplat față de prevederile art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010.

Dreptul s-a realizat în momentul epuizării ultimei zile a anului 2010, reclamanții membrii de sindicat devenind titularii dreptului asupra unui „bun”, în sensul Convenției constând în premiul anual.

Prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, s-a stabilit că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Aceste dispoziții legale au avut efect retroactiv, stabilind neacordarea premiului anual reclamanților pentru anul 2010, respectiv pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare, în condițiile în care reclamanții îndeplineau toate condițiile legale anterioare pentru a beneficia de respectivul drept. Mai mult, dreptul era deja născut la data intrării în vigoare a noii reglementări, altfel spus aceștia pierd un drept salarial deja câștigat și exigibil la momentul apariției sale.

Prin decizia nr. 115/ 09.02.2012, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.

Sub acest aspect, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 conform căreia prima anuala a fost avuta in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar nu poate fi primită. Astfel, premiul anual se acordă doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar și într-un cuantum proporțional cu perioada lucrată, în timp ce majorările salariale s-au acordat în anul 2011, în mod egal tuturor angajaților bugetari, care ocupau aceeași funcție, nediferențiat față de perioada lucrată în anul anterior și de eventualele sancțiuni disciplinare primite.

Majorările salariale pentru anul 2011 au o altă natură si regim de acordare, fiind creșteri salariale acordate in considerarea unei anumite categorii de personal salariat, iar prima anuala este un premiu acordat in considerarea unei anumite activități, desfășurată într-o anumită perioadă de activitate, în anumite condiții, doar pentru activitatea profesională satisfăcătoare desfășurată în anul 2010 și proporțional cu perioada în care a fost prestată aceasta.

Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru perioada de 1 an, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară, acordată pentru munca depusă.

Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 dispune: „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Dreptul reclamanților, membrii ai sindicatului, la plata celui de-al 13-lea salariu, premiul anual pentru munca prestata in cursul anului 2010 se circumscrie noțiunii de „bun” in accepțiunea Convenției.

Jurisprudența CEDO vine în sprijinul poziției reclamanților, întrucât pentru perioada anului 2010 supusă judecății, acțiunea este întemeiată pe o prevedere expresa si efectiva a legii interne, si anume art. 25 din Legea nr. 330/2009, aflata in vigoare in perioada menționata.

Dreptul invocat de către reclamanți este unul prevăzut de legislația internă, adică are o baza legală. Venitul pretins a fost câștigat de către reclamanți prin activitatea prestata sub imperiul actului normativ menționat, constituie o posesie în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece în perioada de referința era prevăzut de lege (in acest sens, sunt si hotărârile pronunțate in cauzele Kechko versus Ucraina și Lelas versus Croația), in care Curtea face o distincție intre dreptul angajatului de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (Cauza Lelas c. Croatiei din 20.05.2010, par. 58 din hotărâre).

De asemenea, in Cauza Kchko c. Ucrainei din data de 08.11.2005 Curtea a statuat ca, „daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt in vigoare" (par. 23 din hotărâre).

În cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007, reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat.

Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept). Curtea a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.

În cauza Bahceyaka c. Turciei din data de 13.07.2006, Curtea a statuat că un venit viitor poate fi considerat „bun” numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.

Potrivit hotărârii Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, Curtea statuează că este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda, sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru acestea au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să amâne plata lor, atâta vreme cât depozițiile legale sunt în vigoare.

De asemenea, este de menționat și hotărârea Marii Camere în cauza Viiho Eskelinen c. Finlandei din data de 19 aprilie 2007 în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (de ex, când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept), Curtea a reținut ca reclamanții nu aveau o speranță legitima de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acest spor a încetat.

Privarea reclamanților de dreptul invocat incalca art. 1 al Protocolului 1 din Convenita Europeana a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de a primi venituri salariale, in care se include si dreptul la plata celui de al 13 - lea salariu, face obiectul de protecție al art. 1 din primul Protocol la CEDO, având o fundamentare in legislația interna.

Instanțele naționale sunt ținute de obligația de a aplica dispozițiile convenției și interpretările date de Curte noțiunilor acesteia. Efectul direct al hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului este aproape în unanimitate admis în sistemele interne.

Pentru activitatea prestata in anul 2010, reclamanții trebuie sa beneficieze de premiul anual pretins, prevăzut de legislația aflata in vigoare pe parcursul acestuia si îndeplinesc toate condițiile impuse de legiuitor pentru acordarea sa.

Dreptul are o baza clara si suficienta in dreptul intern, obligația corelativa de plata revenindu-le paraților. Posibilitatea înlăturării in fapt a unui act normativ, in ceea ce privește acordarea unor drepturi născute in perioada in care acesta își producea efectele, fiind in vigoare, pentru motive de natura economica nu exista . drept si este contrara ordinii constituționale.

Prin noile legi de salarizare, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice coroborată cu Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual nu mai este reglementat, dar aceste prevederi legale produc efecte doar începând cu anul 2011, respectiv pentru activitatea desfășurată pe anul 2011. La data de 1 ianuarie 2011, dreptul la premiul anual pentru anul 2010 era născut și reprezenta un drept câștigat, atât prin prisma normelor constituționale, cât și a celor internaționale.

Astfel, art. 11 din Constituția României privind aplicabilitatea directa a normelor internaționale din materia drepturilor omului în ordinea juridica interna, prevede "statul roman se obliga sa îndeplinească întocmai si cu buna - credința obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern"", art. 20 din Constituție ce consacra subsidiaritatea normelor internaționale relativ la drepturile omului față de reglementările naționale referitor la tratatele internaționale în materia drepturilor omului la care România este parte, prevăd, de asemenea, ca: "dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratele la care România este parte. Daca exista neconcordanta între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

Se adaugă dispozițiile constituționale prevăzute de art. 15 privind principiul neretroactivității legii, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul la proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți.

Mai mult, Curtea Constituțională prin decizia nr. 1344/09.12.2008 a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești arătând: „de altfel instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu acesta”.

În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004), tribunalul a avut în vedere faptul că atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate, în același sens fiind și Decizia RIL nr. 29/12.12.2011 a ÎCCJ (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din_ ).

Având în vedere faptul că, prin deciziile sus-menționată prin care Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, instanța de contencios constituțional a realizat o verificare a dispozițiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilității cu Legea fundamentală (în raport cu criticile formulate), cât și sub aspectul compatibilității cu Convenția europeană a drepturilor omului, tribunalul, raportat la limitele sesizării Curții Constituționale, a considerat că instanța constituțională a statuat asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice in concreto efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.

Constatând că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (primul paragraf al art.1 din Primul Protocol la CEDO) și în raport de argumentele anterior expuse, tribunalul a apreciat întemeiată cererea reclamantului.

Prin art. 104 din Legea nr. 1/2011 s-a prevăzut ca finanțarea de bază privind cheltuielile, cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri aferentă bugetului de stat, prin bugetele locale.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, la propunerea primarului, consiliul local aprobă bugetul local, precum și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar, acestea având obligația legala de a asigura sumele necesare pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic, inclusiv indemnizația de concediu, astfel încât nu se poate considera că nu există identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și pârâți, chiar dacă nu exista raporturi de muncă între aceștia și membrii de sindicat.

Totodată, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitatea administrativ - teritorială este subiectul de drept, cu capacitate juridica deplină și patrimoniu propriu, fiind titulară de drepturi și obligații ce decurg atât din contracte privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, cât și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

Tribunalul a reținut că, sumele cuvenite vor fi actualizate în raport de indicele de inflație pentru a se asigura un echilibru valoric în condițiile de instabilitate a monedei, la aceeași putere de cumpărare, riscul devalorizării monetare fiind pus în sarcina debitorului.

Totodată, instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de D.G.F.P. PRAHOVA ȘI M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului formulată de pârâții C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești, constatând că art. 19 din Legea nr. 500/2002 stabilește atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, între care nu se regăsește aceea de plată a drepturilor salariale sau de a asigura altor instituții publice sumele necesare acordării drepturilor salariale.

Instanța a reținut în acest sens că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul deciziei nr. 10/19.09.2011 pronunțată în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

De asemenea, instanța a reținut că procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din Legea nr. 500/2002 cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6 - 8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâțiiC. Județean Prahova, C. L. al M. Ploiești șiP. M. Ploiești, chemații în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova și M. Educației, Naționale, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul C. Județean Prahova a arătat că, prin sentința atacată, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea sa, în solidar cu ceilalți pârâți, la plata drepturilor salariale constând în premiul anual pe 2010, reactualizată cu indicele de inflație și la asigurarea finanțării și virării sumelor necesare pentru plata acestor drepturi.

A susținut recurenta că instanța de fond și-a bazat soluția pe interpretarea greșită a legii, respectiv a prevederilor din Legea nr. 330/2009.

Astfel, a învederat că, în fapt, reclamantul a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat menționați în tabelele anexă, obligarea sa la asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare pentru plata premiului anual 2010, stipulat de prevederile art. 25 din Legea - cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, după cum rezultă din dispozițiile art. 25 alin. l din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual, ce va trebui calculat, după împlinirea perioadei de referința, prin media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin.4 din același text de lege, "plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."

Potrivit prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care a intrat în vigoare la 1.01.2011, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011(...).

Recurentul a menționat că, din analiza și interpretarea corectă a textelor de mai sus, rezultă că sumele prevăzute cu titlu de premiu anual aferent anului 2010, nu se mai acordă deoarece nu există temei legal pentru acordarea acestui drept.

Nu în ultimul rând, recurentul a arătat că instanța nu a ținut seama de faptul că în speță devin incidente și dispozițiile art. 14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că drepturile bănești solicitate de reclamant nu pot fi acordate, atât timp cât nu există temei legal și nici prevedere bugetară.

Față de motivele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenții pârâți C. L. al M. Ploiești șiP. M. Ploiești, au arătat că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtelor, unități de învățământ, la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010 cunoscut sub denumirea de al 13-lea salariu prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice sume reactualizate in funcție de coeficientul de inflație pana la data plății efective pentru membrii de sindicat.

Pe cale de întâmpinare, recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliului L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești.

A arătat că nici C. L. Ploiești și nici P. M. Ploiești nu au atribuții în ceea ce privește finanțarea de bază a unităților de învățământ, ci intervin direct numai în cazul finanțării complementare.

Totodată, a precizat că, potrivit art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (intrată în vigoare la data de 09.02.2011), finanțarea de bază asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.

Or, în conformitate cu art. 104 alin.2 lit. a), în cazul cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, finanțarea de baza se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Reiese deci, că autoritatea publică locală nu are putere de decizie cu privire la drepturile bănești ce se cuvin personalului didactic, ci are numai obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat.

Atribuțiile autorității publice locale, în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ, sunt însă limitate la finanțarea complementară, care cuprinde limitativ numai categoriile de cheltuieli enumerate mai jos, iar nu și cheltuielile de personal (art.105 alin.2 din Legea nr.1/2011): investiții, reparații capitale, consolidări; subvenții pentru internate și cantine; cheltuieli pentru evaluarea periodică națională a elevilor; cheltuieli cu bursele elevilor; cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (1); cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii; cheltuieli pentru examinarea medicala obligatorie periodica a salariaților din învățământul preuniversitar, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit; cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative extrașcolare organizate în cadrul sistemului de învățământ; cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi; gestionarea situațiilor de urgență; cheltuieli pentru participarea în proiecte europene de cooperare în domeniul educației și formarii profesionale.

Totodată, recurenții au învederat că între C. L. Ploiești, P. M. Ploiești pe de o parte și personalul didactic, pe de altă parte nu există raporturi de muncă, astfel încât aceste pârâte nu pot fi obligate nici la calcularea drepturilor salariale, nici la plata diferențelor de drepturi salariale și nici la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate de reclamant.

Din nici un text legal invocat de către reclamant nu reiese calitatea de angajator a pârâților, astfel încât aceștia nu au competența de a calcula salarii ori alte drepturi bănești și implicit, nici de a le plăti efectiv.

Au arătat pârâții că, în conformitate cu art. 90 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, angajarea personalului didactic în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face prin încheierea contractului individual de muncă de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație. De asemenea, în mod similar, potrivit art. 91 alin.2 din lege, angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar și administrativ în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.

Pentru aceste motive, recurenții pârâți au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților și în consecință respingerea acțiunii față de aceștia ca fiind introdusă față de persoane fără calitate procesual pasivă.

Pe fondul cauzei, recurenții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat, obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu Legea 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății .

Au precizat recurenții pârâți, că OG nr.15/2008 a fost modificată succesiv.

Prin Decizia nr.842/2009, publicată în M. Of. nr. 464/06.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ sunt neconstituționale.

De asemenea, prin Decizia nr.989/2009, publicată în Monitorul Of nr. 531/31,07.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și ale art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar sunt neconstituționale.

Însă prin O.U.G. nr.31/2009 și O.U.G. nr.41/2009 s-a stabilit că alin. l art. l din OG nr. 15/2008 se modifică în sensul că, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și auxiliare în anexele nr.1.1.a, 1.2.a, 2.a. și 3.a., iar anexele nr.1.1b, 1.2b, 2.b și 3b se abrogă. Ca atare, valoarea coeficientului de multiplicare utilizat la calculul salariilor personalului din învățământ este cel precizat în O.G. nr. 15/2008, dar înainte de aprobarea sa prin Legea nr.221/2008. Or, O.U.G. nr.31/2009 și O.U.G. nr.41/2009 produc efecte până la abrogarea acestora prin Legea nr.330/2009, nefiind declarate neconstituționale.

Mai mult, potrivit art. 147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, admiterea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1 / 2009 nu conduce automat și la acordarea retroactivă a drepturilor bănești solicitate de reclamant.

Au învederat recurenții că prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 441, din 30 iunie 2010 se prevede următoarele;

Art. 1. - (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice si ale Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezulta o valoare mai mica decât valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma care se acorda este de 600 lei.

Au învederat, de asemenea, recurenții că în bugetul din anul 2011 nu au fost prevăzute sume care să poată fi acordate pentru al 13-lea salariu din anul 2010 bugetarilor, așa cum se solicită prin prezenta acțiune.

Nu în ultimul rând, recurenții au învederat că, în conformitate cu art.48 alin. l pct. 16 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, actele normative invocate de reclamant nu mai pot servi ca temei legal în susținerea prezentei acțiuni, motiv pentru care recurenta a solicitat să se ia act de faptul că instituția nu poate fi obligată la plata unor drepturi bănești pentru care nu mai există bază legală.

În plus, în speță devin incidente și dispozițiile art. 14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că aceste drepturi bănești nu pot fi acordate, atât timp cât nu există temei legal și nici prevedere bugetară.

Pentru toate motivele expuse, recurenții pârâți C. L. al M. Ploiești și P. M. Ploiești au solicitat admiterea recursului promovat, în principal, să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive invocată și să se respingă acțiunea față de ei ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova a arătat, în fapt, că nelegalitatea și netemeinicia la care a făcut referire vizează hotărârea instanței de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova formulată de P. M. Ploiești și C. L. al M. Ploiești, având în vedere că judecătorul fondului a adoptat această soluție neținând cont de apărările sale, de prevederile legale cu incidența în cauză și de întreaga practică.

A învederat recurentul că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a pronunțat în dosarul nr. 12/2011 prin decizia nr. 10/19.09.2011, în sensul că a fost admis recursul în interesul legii stabilind „în aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art.19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și art.1 - 4 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege".

Având în vedere cele prezentate, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 5772/20.12.2012 a Tribunalului Prahova, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a D.G.F.P Prahova și Ministerul Finanțelor Publice formulată de C. L. al M. Ploiești ca neîntemeiată.

Recurentul chemat în garanție M. Educației Naționale a arătat că nemulțumirile sale se referă la faptul ca instanța de fond nu a ținut cont de stricta aplicare a normelor imperative în domeniul dedus judecații prin dosarul sus menționat.

Astfel, raportat la capetele de cerere, nu se justifică calitatea procesuală pasivă a M. Educației Naționale - obligație care își are temeiul în art.112 Cod procedură civilă. M. Educației Naționale și cadrele didactice nu au niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu plivire la încadrarea, calcularea și plata salariilor pentru reclamanți.

Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.

Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin. 5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/7995 (în vigoare în perioada la care se face referire în acțiune) și art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 128/1997 și în conformitate cu prevederile Legii nr. 90/2001, M. Educației Naționale în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control

În niciun caz M. nu are calitate de angajator față de reclamant întrucât conform principiului specialității capacității de folosință, nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.

În al doilea rând, M. Educației Naționale nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.

Conform art. 13 din O.U.G. nr. 32/200l pentru reglementarea unor probleme financiare „începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Prin art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 538/200l se prevede: „începând cu anul_ cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat”.

Având în vedere solicitările părții potrivnice, precum și atribuțiile Ministerului Educației Naționale care nu are calitatea de ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și nici angajator al personalului didactic, recurentul a solicitat admiterea excepției astfel cum a fost invocată și să se respingă cererea de chemare în garanție cu privire la M. Educației Naționale ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune în art. 10 și art. 14 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.

Potrivit art. 94 din Legea educației naționale nr. 1/2011 în coroborare cu prevederile Legii nr. 90/2001, M. Educației Naționale în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.

Recurentul a învederat că, în niciun caz, ministerul nu are calitate de angajator față de reclamanți, conform principiului specialității capacității de folosință, nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, didactic auxiliar sau administrativ, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.

În al doilea rând, recurentul a menționat că ministerul nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.

Conform art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare „începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Prin art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 538/2001 se prevede „începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepției cheltuielilor suportate de la bugetul de stat”.

M. Educației Naționale nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice, întrucât nu are aceste atribuiții.

Legiuitorul a reglementat explicit care sunt cheltuielile care se asigură din bugetul de stat prin minister. Art.104 din actul normativ precizat anterior prevede că „finanțarea de buză asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. (2) finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale…”

Potrivit alin. (5) „Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București,,

Conform art. 111 din Legea nr.1/2001 de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special.

Având în vedere solicitările părții potrivnice, precum și atribuțiile ministerului care nu are calitatea de ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și nici angajator al personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, recurentul a solicitat admiterea excepției, astfel cum a fost invocată și să se respingă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, recurentul a menționat că partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic între cele două părți. Or, în litigiile de munca, raporturile juridice se stabilesc între angajator și salariat, drepturile și obligațiile fiecărei părți fiind trasate de clauzele contractului individual de muncă, modificarea acestora realizându-se prin acordul ambelor părți.

Faptul că ministerul are atribuții în procedura de finanțare a învățământului nu atrage după sine nașterea unor raporturi juridice de muncă între acesta și reclamantă. Totodată, a solicitat a se observa că ministerul, ca organ al administrației publice centrale cu rol în elaborarea și coordonarea-politicilor naționale în domeniul educației nu face altceva decât să aprobe criterii, standarde, costuri medii anuale orientative per elev/preșcolar. Deci, obligațiile sale sunt generale, pentru tot sistemul de învățământ preuniversitar și nu special pentru reclamantă.

Chiar dacă s-ar îmbrățișa ideea că respectiva hotărâre judecătorească trebuie să le fie opozabilă, recurentul a arătat că aceasta ar fi imposibil de executat, deoarece nu sunt ordonatori de credite pentru învățământul preuniversitar - în general și pentru unitatea școlară în particular, calitatea de ordonator principal de credite aparținând Consiliului L. și nu în ultimul rând Ministerului Finanțelor Publice.

Față de aceste considerente recurentul a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a învederat că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. l și 4 din Legea - Cadru nr. 330/5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (l) „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (...); (4) Plata premiului anual se va face peni ni întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.”

În luna ianuarie 2010 a fost plătit premiul anual aferent activității desfășurate în anul 2009.

Conform prevederilor alin.4 al art. 55 din Legea nr.330/2009, începând cu luna ianuarie 2011 se putea face plata premiului anual aferent activității desfășurate în anul 2010.

Trebuie reținut însă faptul că Legea 330/2009 a fost abrogată prin art.39 lit. w din Legea Cadru nr.284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea, unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În concluzie, având în vedere că temeiul de drept în baza căruia se putea acorda premierea anuală a fost abrogat, rezultă că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.

Având în vedere argumentele precizate, recurentul a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesual pasive, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de C. Județean Prahova instanța constată că se critică soluția primei instanțe apreciindu-se că s-au interpretat în mod greșit dispozițiile art. 25 alin. l din Legea nr. 330/2009 raportat la art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care a intrat în vigoare la 1.01.2011 și potrivit căruia sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011(...).

Sub acest aspect, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 330/2009, „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea; (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate; (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor; (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.

Această prevedere legală a fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogată prin art. 39 din Legea nr. 284/2010. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 1.01.2011 „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Conform art. 20 din Constituția României: “ (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”

Însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1344 din 09.12.2008, a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești arătând: „de altfel instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu acesta”.

Aplicând cu prioritate reglementările internaționale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar instanțele de judecată nu depășesc limitele judecătorești și nu își arogă atribuții specifice celorlalte puteri în stat (legislativă și executivă) deoarece nu creează noi norme ci le aplică pe cele internaționale existente în defavoarea celor interne, norme internaționale care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană au devenit parte a dreptului intern.

Fiind un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, el constituind un „bun” în sensul acestui text, conform căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

În speță, împrejurarea că stingerea obligației angajatorului a avut loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul s-a realizat prin trecerea timpului nu are, însă, nicio relevanță în ceea ce privește existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, acest drept fiind pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010, respectiv data de 31 decembrie 2010, dat fiind faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogate prin Legea nr. 284/2010.

În cauza de față, reclamanții invocă posibilitatea de a solicita plata unei sume de bani cu titlu de premiu anual cuvenit în considerarea muncii desfășurate în anul 2010. Din această perspectivă, dreptul la acest premiu anual a fost pe deplin realizat la expirarea ultimei zile din anul 2010. Faptul că stingerea obligației corelative prin plată are loc la un moment ulterior nu este de natură să aducă atingere existenței dreptului.

Raportat la dreptul unei persoane de a primi salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată este aplicabil art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, concluzie ce se desprinde din analizarea jurisprudenței CEDO în privința drepturilor asupra veniturilor salariale cum ar fi cauza Lelas c. Croației din 20.05.2010, cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007 sau cauza Bahceyaka c. Turciei din 13.07.2006.

În cauza de față, dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut, până la data de 01.01.2011, o fundamentare în legislația internă, conform art. 25 din legea nr. 330/2009.

Reclamanții nu ar putea pretinde acordarea premiului după data de 01.01.2011, însă aceștia solicită acordarea sa pentru anul 2010, când era consacrat în legislația internă. Acest drept s-a realizat în momentul epuizării ultimei zile a anului 2010 (31 decembrie 2010), reclamanții devenind titularii dreptului asupra unui „bun” în sensul Convenției constând în premiul anual.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2011, s-a stabilit că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Dacă în cazul amânării, eșalonării sau compensării unor sume de bani, nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate, având în vedere marja de apreciere a statului în această materie, se observă că, prin textul de lege sus-menționat, nu s-a stabilit o amânare sau eșalonare, utilizându-se sintagma “nu se mai acordă”.

De asemenea, nu se poate reține nici realizarea unei compensări a sumei de bani constând în premiul anual cu alte sume, întrucât, deși prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”, în fapt, nu a avut loc o compensare.

Conform art. 1 din legea nr. 285/2010 „majorările salariale” la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010” (alin. 3), criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010, acesta depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.

De altfel, în textul art. 8 nu se menționează noțiunea de “compensare”. Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru perioada de 1 an, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară, acordată pentru munca depusă.

Mai mult decât atât, premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, iar creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.

În consecință, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a avut loc privarea reclamanților de un bun, dreptul dobândit la premiul anual, prevăzut pe perioada anului 2010 de art. 25 din Legea nr. 330/2009, fără a se realiza vreo compensare cu alte sume.

Dacă ingerința este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, aceasta nu este însă proporțională cu scopul urmărit, astfel încât în mod corect a constatat instanța de fond că respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie să fie formală, iluzorie și că respingerea acțiunii reclamanților ar conduce la încălcarea dreptului fundamental al acestora la respectarea bunului acestora, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care trebuie aplicat cu prioritate potrivit art. 20 din Constituția României.

Față de considerentele mai sus arătate urmează a se constata că nu sunt incidente în speță nici dispozițiile art. 14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, astfel încât nu sunt motive de admitere a recursului declarat de această parte.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâții C. L. al M. Ploiești șiP. M. Ploiești, se constată că o primă critică formulată de recurenți vizează împrejurarea că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității lor procesual pasive, deși nu au atribuții în ceea ce privește finanțarea de bază a unităților de învățământ.

Plecând de la împrejurarea că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului care rezultă din raportul de drept material dedus judecății, conținutul calității procesuale se raportează la acele împrejurări de fapt și de drept, care conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară.

Altfel spus, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Conform art. 167 din Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare (act normativ abrogat prin legea 1/2011, dar care era în vigoare la momentul nașterii dreptului) finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de stat este asigurată prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.

În același sens art. XIII din OUG nr.32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare statuează că începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Prin art.1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.538/2001 se prevede: că “începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat”.

Pe de altă parte, potrivit art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c-atribuții referitoare la bugetul local-primarul localității îndeplinește funcția de ordonator principal de credite, tot el fiind cel care, conform art. 21 din același act normativ, reprezintă în justiție unitatea administrativ teritorială.

Prevederile mai sus-menționate au fost reluate și în art. 104 din Legea nr.1/05.01.2011 a educației naționale care menționează că finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale și ea se realizează din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora

În condițiile în care prin sentința atacată s-a dispus obligarea pârâților la asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare pentru plata premiului anual aferent anului 2010, având în vedere interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă că, în speță, aceștia justifică calitatea procesuală pasivă, astfel încât, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea lor la plata drepturilor bănești către reclamantă.

Pe fondul cauzei, recurenții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a solicitat, în numele membrilor săi de sindicat, obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor bănești neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu Legea 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, începând cu 01.10.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății .

Or, așa cum s-a arătat mai sus, obiectul prezentei acțiuni nu este cel enunțat de recrenți ci obligarea paratelor unități de învățământ la calculul si plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu" prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, sume reactualizate in funcție de coeficientul de inflație pana la data plații efective, pentru membrii de sindicat, in conformitate cu tabelele anexate.

De altfel, referitor la soluționarea pe fond a cererii deduse judecății, instanța de fond a procedat în mod legal, conform celor enunțate cu ocazia analizării motivelor de recurs anterioare, iar faptul că în bugetul din anul 2011 nu au fost prevăzute sume din care să poată fi acordat al 13-lea salariu din anul 2010 bugetarilor, nu este relevant și suficient de serios pentru a conduce la respingerea acțiunii.

Referitor la recursul Ministerului Educației Naționale, instanța reține că principala nemulțumire invocată de acesta se referă la lipsa calității sale procesual pasive.

Prin sentința atacată s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și Sportului și s-a dispus obligarea chematului în garanție să asigure finanțare Consiliului L. al M. Ploiești și Primarului M. Ploiești pentru plata sumelor reprezentând drepturile bănești neacordate corespunzătoare reclamanților.

În mod constant în doctrina și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.

Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre – cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.

Potrivit art.94 alin.1 din Legea 1/2011 “M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, elaborează și implementează politica națională în domeniul învățământului preuniversitar. M. Educației, Cercetării, Tineretului și sportului are drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației”

Pe de altă parte dispozițiile legii nr. 500/2002 privind finanțele publice prevăd că ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, neavând relevanță în speță disp. art. 13 din O.U.G. nr. 32/200l pentru reglementarea unor probleme financiare și art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 538/200l.

În condițiile în care potrivit dispozițiilor legale menționate anterior M.E.C.T.S. are drept de inițiativă și execuție în domeniul politicii financiare din sfera educației și este ordonator principal de credite, chiar dacă nu este angajatorul direct al reclamanților, rezultă că acesta justifică calitate procesuală pasivă în cadrul cererii de chemare în garanție

Această concluzie rezultă tocmai din interpretarea art.104 din actul normativ precizat anterior care prevede că „finanțarea de buză asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale, iar finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale…”

Potrivit alin. (5) „Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București,astfel încât nu pot fi admise susținerile recurentului de respingere a cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la fondul cauzei, pentru considerentele arătate cu ocazia analizării recursului Consiliului Județean Prahova nefiind încălcate, așa cum se susține, dispozițiile art. 25 alin. l și 4 din Legea - Cadru nr. 330/5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, alin.4 al art. 55 din Legea nr.330/2009 sau art.39 lit. w din Legea Cadru nr.284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea, unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În raport de argumentele expuse în precedent, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile formulate de M.E.C.T.S., motiv pentru care, în baza art.312 alin. 1 cod pr. civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată

În ceea ce privește recursul declarat de chematul în garanție, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova instanța constată că susținerile acestuia sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.10/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 – 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.

La pronunțarea acestei soluții instanța supremă a avut în vedere că între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, dar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006.

În cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) si i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6 – 8, 11 si 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.

În consecință, s-a apreciat de instanța supremă că dispozițiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 – 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine Ministerului Finanțelor Publice în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau din învățământ.

Potrivit art. 330 indice 7 alin.4 Cod proc. civilă dezlegarea dată problemelor de drept cu ocazia soluționării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.

În condițiile în care prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a statuat că, atât timp cât între instituția chemată în judecată pentru a fi obligată la plată și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice nu există o obligație de plată sau de despăgubire, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 din Cod pr. civilă.

În atare context ținând cont de prevederile legale menționate anterior, Curtea apreciază că nemulțumirile recurentei vizând greșita admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice sunt întemeiate, iar soluția primei instanțe sub acest aspect este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ..

Față de considerentele mai sus arătate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 3 c.pr.civ., va fi admis recursul Ministerului Finanțelor Publice și pe cale de consecință se va dispune modificarea sentinței civile nr. 5772/20.12.2012 a Tribunalului Prahova, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței, având în vedere cele expuse în precedent referitoare la respingerea celorlalte recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul formulat de MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în municipiul București, sector 5, ., prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiesti, ..22, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5772 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Modifică în parte sentința instanței de fond în sensul că respinge cererea de chemare în garanție formulată împotriva MFP ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondate celelalte recursuri formulate de pârâții C. JUDEȚEAN PRAHOVA, cu sediul în municipiul Ploiești, . - 4, județul Prahova, C. L. AL M. PLOIEȘTI și P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în ., M. EDUCAȚIEI, NAȚIONALE cu sediul în municipiul București, sector 1, .. 28 – 30, împotriva sentinței civile nr. 5772 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNT I. L. C., cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, în numele și pentru membrii săi de sindicat menționați în tabelele anexă atașate cererii de chemare în judecată, intimații pârâți ȘCOALA GIMNAZIALĂ S. NR.1 PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ S. NR. 2 PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, . nr. 328, județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ S. FILIPEȘTII DE TÂRG, cu sediul în ., .. 12, județul Prahova, ȘCOALA PROFESIONALĂ S. B., cu sediul în orașul B., ., județul Prahova, L. DE A. C. SYLVA PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., judetul Prahova, C. NAȚIONAL M. VITEAZUL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ A. BASSARABESCU Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFÂNTA VINERI PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFANTUL V. PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ G. E. P., cu sediul în municipiul Ploiești, Al. G. nr. 9, județul Prahova, L. TEHNOLOGIC ADMINISTRATIV ȘI DE SERVICII V. S. PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN PRAHOVA, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova, GRUPUL ȘCOLAR A. BĂRCĂNEȘTI cu sediul în .. 368, județul Prahova, C. A. G. I. SISEȘTI VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ Arhitect T. T. S., cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘOTRILE, cu sediul în comuna Șotrile, ., județul Prahova, L. TEHNOLOGIC CERAȘU, cu sediul în ., ȘCOALA GIMNAZIALĂ SLON, cu sediul în comuna Cerașu, ., C. L. AL C. BĂRCĂNEȘTI, cu sediul în .. 72, județul Prahova, P. C. BĂRCĂNEȘTI, cu sediul în . Prahova, C. L. AL C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în . Prahova, P. C. VALEA CĂLUGĂREASCĂ, cu sediul în comuna Valea Călugărească, ., C. L. AL C. PĂULEȘTI, cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, P. C. PĂULEȘTI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, C. L. AL C. ȘOTRILE, cu sediul în ., P. C. ȘOTRILE - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în ., C. L. AL C. CERAȘU, cu sediul în ., P. C. CERAȘU - INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2013.

Președinte, Judecători,

V. G. A. PopaMioara I. G.

Grefier,

C. C.

Red.GIM

Tehnored. CC

2 ex./12.06.2013

d.fond_ Tribunalul Prahova

j.fond. D. L. C.

operator date cu caracter personal

notificare nr.3120

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Suspendare executare. Sentința nr. 1178/2013. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 64/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Sentința nr. 2359/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1517/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1452/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Suspendare executare. Sentința nr. 1178/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 266/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1546/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI