Obligaţie de a face. Decizia nr. 1411/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1411/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 4052/120/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 1411

Ședința publică din data de 22 mai 2013

Președinte - E. S.

Judecători - C.-P. B.

- A.-C. B.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul P. G., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița și cu domiciliul procesual ales în comuna Răzvad, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2281/14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant P. G., reprezentat de avocat D. Marilis C., din Baroul Dâmbovița, lipsind intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.

Prin încheierea de ședință din data de 11 martie 2013 s-a dispus suspendarea judecății recursului în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod pr. civilă.

La data de 18 martie 2013 recurentul-reclamant P. G. a depus la dosar o cerere prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 6267/18 martie 2013 prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol.

În cuprinsul cererii a indicat domiciliul ales la care solicită a i se comunica toate actele de procedură, respectiv în comuna Răzvad, ., județul Dâmbovița.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 245 alin. 1 Cod pr. civilă, dispune repunerea pe rol a cauzei.

Avocat D. Marilis C., având cuvântul pentru recurentul-reclamant P. G., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/21 mai 2013, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat D. Marilis C., având cuvântul pentru recurentul-reclamant P. G., arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu interpretarea greșită a legii, având în vedere aspectul potrivit căruia recurentul-reclamant avea, la data introducerii acțiunii, calitatea de pensionar.

Precizează că, cererea de chemare în judecată a avut ca obiect acțiunea în constatare a dobândirii dreptului de beneficia de încadrarea sa în grupa I-a de muncă.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii Dâmbovița, apreciază că ar fi trebuit respinsă de către instanță, întrucât recurentul are calitatea de pensionar, iar hotărârea prin care instanța de fond ar fi trebuit să constate existența dreptului de încadrare în grupa I de muncă în procent de 100%, în urma administrării probatoriului solicitat, îi devenea opozabilă.

Astfel, intimata-pârâtă ar fi avut în acest fel posibilitatea de a recalcula pensia recurentului în raport de dispozițiile hotărârii judecătorești devenită titlu executoriu.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării de noi probe, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar decizia civilă nr. 608/13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, cu titlu de practică judiciară.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /14.05.2012, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâtele . SA și C. Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată societatea pârâtă să-i emită adeverință din care să rezulte că activitatea desfășurată de el, ca angajat al acesteia, secția „Forjă”, pentru perioada 1.01.1976 – 1.01.1991, se încadrează în grupa I de muncă, iar cea aferentă perioadei 1.09.1972 - 1.01.1976, în grupa a II-a de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul S.C. Saro S.A. Târgoviște, iar activitatea desfășurată de el în cadrul acesteia, în calitate de frezor, inițial în uzină, iar ulterior în secția de forjă C.T.C., în perioadele menționate anterior, se încadrează în grupa a II-a de muncă, respectiv grupa I, în procent de 100%, date fiind condițiile de lucru (pulberi, vapori, praf, zgomot, etc.).

În drept, reclamantul a invocat prevederile Ordinului nr. 50/1990, Decretului -Lege nr. 68/1990 și ale art. 40 lit. h Codul muncii.

S-a formulat întâmpinare de către Ș. Jus IPURL, fostul lichidator al S.C. W.T.S. S.A., prin care a arătat că nu poate elibera actele solicitate de către reclamant întrucât nu există dovezi în acest sens în arhiva societății.

Față de conținutul întâmpinării, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată(fila 41) în sensul că a solicitat scoaterea din cauză a . SA și menținerea în calitate de pârâtă a Casei Județene de Pensii Dâmbovița, pentru a fi obligată la recalcularea pensiei sale, în sensul recunoașterii încadrării activității prestate de el în grupa I de muncă, pentru motivele arătate în cererea inițială.

Pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu are calitatea de a constata dacă activitatea reclamantului se încadrează sau nu în grupă de muncă.

A precizat pârâta că ar avea calitate procesuală doar în ipoteza în care reclamantul ar depune documentele justificative pentru revizuirea dosarului de pensie în vederea valorificării grupei de muncă.

În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 2281/14.11.2012, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană de Pensii Dâmbovița și a respins acțiunea modificată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:

Potrivit Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupa I și II de muncă în vederea pensionării, pct. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupe de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

În cazul în care nu s-a realizat această nominalizare (situație ce se regăsește în speță) a concluzionat judecătorul fondului, legitimarea procesuală pasivă o are unitatea angajatoare, în cadrul căreia sau în raport cu care se vor verifica condițiile concrete de muncă (unitate care, în speță, este radiată) și nicidecum C. Județeană de Pensii Dâmbovița, ce are atribuții doar de valorificare a adeverințelor care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și II de muncă, conform art. 158 din Legea nr. 263/2010.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență, că, în mod greșit, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii Dâmbovița, atâta timp cât el are calitatea de pensionar, iar hotărârea prin care ar fi trebuit să se constate existența dreptului său de încadrare în grupa I de muncă, în procent de 100%, îi devenea opozabilă.

A mai arătat recurentul că înscrisurile depuse la dosar, de fostul lichidator al societăți angajatoare, constituie un început de dovadă a solicitării sale din acțiune.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății

Procesul civil presupune existența unei persoane care este chemată în judecată, întrucât se pretinde că ar fi încălcat sau contestat dreptul afirmat ori față de care se dorește realizarea unui interes ocrotit de lege.

Or, în cazul în speță, cum în mod corect a reținut prima instanță, calitatea procesuală pasivă a pârâtei C. Județeană de Pensii Dâmbovița nu este justificată.

Astfel, potrivit dispozițiilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 emis de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii (pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se în cadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării) nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și/sau a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Pe de altă parte, conform pct. 4 din anexa Ordinului nr. 590/2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000) angajatorul este singurul răspunzător de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe care le emite.

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate cu cele ale art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se reține că pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița nu are nicio atribuție referitoare la acordarea grupelor de muncă, întocmirea și eliberarea adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și /sau a II-a de muncă (potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001) ci numai la valorificarea acestor adeverințe, în situația în care au fost emise conform legii.

În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. 1 Cod proc. civilă, forma actuală) va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. G., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița și cu domiciliul procesual ales în comuna Răzvad, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2281/14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2013.

Președinte, Judecători,

E. S. C.-P. B. A.-C. B.

Grefier,

D. V.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red. CPB

Tehnored.CC

2 ex/24.05.2013

d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița

j.f. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1411/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI