Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1708/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1708/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 7218/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1708
Ședința publică din data de 11 iunie 2013
Președinte – V.-A. P.
Judecători – C. P. B.
- E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul A. D., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. L., cu sediul în G., ., ..III, ., împotriva sentinței civile nr. 208 din 11.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtele S. C. MARFĂ SA, cu sediul în București, ..38, sector 1 și S. C. MARFĂ SA-SUCURSALA M. – CENTRUL ZONAL DE MARFĂ G., cu sediul în G., ., județul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod pr.civilă.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către pârâta S. C. MARFĂ SA - Sucursala M. – Centrul Zonal de Marfă G. întâmpinare, înregistrată sub nr. 8151/5 aprilie 2013,care a fost comunicată și recurentului-reclamant și prin care se solicită și judecata cauzei în lipsă.
Curtea constatând că, atât prin cererea de recurs, cât și prin întâmpinare, s-a solicitat judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 27.11.2012, reclamantul A. D. a chemat în judecată pe unitățile pârâte S. C. MARFA SA și S. C. MARFA SA - Sucursala M. - Centrul Zonal De Marfa G., pentru a fi obligate să îi plătească 6 salarii brute compensatorii, actualizate cu indicele de inflație la data de la data scadenței și până la data plății.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia de concediere nr. 7v2/2d/598 din 05.03.2010 i-a încetat contractul individual de muncă încheiat cu pârâta pârâte S. C. MARFA SA în temeiul art. 65 din Codul Muncii și că potrivit art. 80 al. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Transporturi angajatorul avea obligația să îi plătească 6 salarii de bază brute compensatorii, obligație pe care unitatea pârâtă nu a respectat-o.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar în copie, decizia de concediere, contractul de muncă și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Transporturi.
Pârâta S. C. MARFA SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat în baza art. 268 al. 1 din C. Muncii republicat, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata salariilor compensatorii, susținând că acest drept fiind înscris în Contractul Colectiv de Muncă cererea de chemare în judecată trebuia să fie formulată în 6 luni de la data concedierii.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul a beneficiat cu ocazia concedierii de drepturile bănești prevăzute în art. 8 din OG nr. 9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, din domeniul feroviar, că în art. 17 din decizia prin care acesta a fost concediat s-a prevăzut că la data concedierii a beneficiat de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie 2010 și că dispozițiile OG nr. 9/2010 sunt norme legale cu caracter derogatoriu de la prevederile generale ale CCM unic la Nivel de Ramura Transporturi și au o forță juridică superioară Contractului Colectiv de Muncă raportat la dispozițiile art. 162 alin. 3 din Codul Muncii și art. 12 al.1 din Legea nr. 130/2006.
Prin „concluzii scrise” primite la dosar la 11.02.2013 reclamantul a susținut că este îndreptățit să i se plătească atât cele 6 salarii compensatorii prevăzute în art. 80 din CCM Unic la nivel de Ramura Transporturi din fondul de salarii cu destinație specială al unității pârâte, contractul fiind legea părților cât și drepturile înscrise în OPG nr. 9/2010 care „ sunt plătite de Guvern din fondurile de șomaj”.
Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 208 din 11 februarie 2013, a respins prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâta în baza art. 268 al.1 lit. e din Codul Muncii, precum și acțiunea formulată de reclamantul A. D., ca neîntemeiată, reținând următoarele:
În baza art. 137 Cod pr. civilă instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în temeiul art. 268 al.1 lit. e Codul Muncii.
În ce privește această excepție instanța a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat plata a 6 salarii compensatorii, care potrivit art. 160 din Codul Muncii reprezintă o componentă a salariului.
Pe fondul cauzei instanța a constatat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată avându-se în vedere că pârâta S. C. MARFA SA este societate națională cu capital de stat al cărei buget de venituri și cheltuieli este aprobat prin hotărâre de guvern, iar până la adoptarea OG nr. 9/2010 din 29 ianuarie 2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, la nivelul unității pârâte se aplică art. 80 al.1 din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008 – 2010 potrivit căruia în caz de concedieri colective salariații primesc o plată compensatorie de minim 6 salarii de bază brut negociate .
A mai reținut tribunalul că la nivelul S. C. MARFA SA și la nivel de G. de Unități din Ramura Transporturi, în contractele colective de muncă nu s-a înscris o clauză asemănătoare celor din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi .
Prin adoptarea OG nr. 9/2010 Guvernul a prevăzut că salariaților concediați de companiile naționale și societățile comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar li se vor plăti, la încetarea contractelor de muncă conform art. 7 din această ordonanță” o sumă egală cu două salarii mediu nete pe economie din luna ianuarie, în afară de drepturile cuvenite la zi (lit. a), indemnizația de șomaj (lit. b), venitul lunar de completare (lit. c și art.8).
Plata acestor drepturi bănești s-a făcut potrivit Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 9/2010 aprobate prin HG nr. 173/2010 publicată în Monitorul oficial nr. 159 din 12 martie 2010.
Având în vedere că OG nr. 9/2010 este un act normativ cu caracter special care reglementează măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți și companii cu capital majoritar de stat dintr-un domeniu special, respectiv „ din domeniul feroviar” și nu a tuturor companiilor și societăților cu capital de stat sau privat din Ramura Transporturi instanța de fond a constatat că dispozițiile OG nr. 9/2010 înlocuiesc de drept prevederile art. 80 din CCM unic la Nivel de Ramura Transporturi prin care părțile contractante au stabilit plata a șase salarii compensatorii în caz de concediere colectivă și că deci, în speță, reclamantul este în drept să i se plătească numai drepturile prevăzute în OG nr. 9/2010 și că cererea de obligare a pârâtei la plata a șase salarii plăți compensatorii prevăzute în art. 80 din CCM la nivel de Ramura Transporturi este neîntemeiată.
Faptul că potrivit art. 18 din OG nr. 9/2010 sumele necesare plății drepturilor prev. în art. 7 din această ordonanță sunt plătite din bugetul asigurărilor de șomaj iar cele 6 salarii compensatorii prev. în art. 80 din CCM la nivel de Ramura Transporturi din fondul de salarii al unității pârâte nu constituie un motiv pentru care reclamantul să beneficieze de ambele drepturi, deoarece așa cum s-a susținut mai sus, OG nr. 9/2010 este un act normativ special care reglementează un domeniu special și anume acela al companiilor și societăților cu capital majoritar de stat din Transportul feroviar și se aplică cu prioritate față de CCM unic la nivelul Ramurii Transporturi în care sunt incluse transporturi feroviare, rutiere, navale și aeriene.
Pentru toate aceste considerente acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs reclamantul A. D., considerând-o netemeinică și nelegală.
Susține recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii la speță.
Arată recurentul că a avut calitatea de salariat al pârâtelor, iar contractul de munca a încetat, în conformitate cu prevederile art.55 lit.c) si 65 alin. 1 din Codul muncii, urmare a disponibilizării colective, iar potrivit art. 80. alin (1) din CCMUNTR valabil 2008-2010 era îndreptățit să primească și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.
Prevederile acestui contract, conform dispozițiilor înscrise la art. 3(1), 113(1 si 3), 119(1), 123; art.11 (l) lit.c) din Legea nr.130/1996; art.241 alin.(l) lit. c) din Codul muncii, sunt obligatorii pentru toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe indicate în anexa nr. 5 1 inclusiv pentru pârâte care figurează în anexa la poziția nr. 2 și le este aplicabil, indiferent daca au participat sau nu în mod direct sau indirect la negocierea sa.
Susține recurentul că pârâtele au încălcat aceste prevederi deoarece, în contractele colective la nivel de unitate valabile pe anii 2008-2010, cât și în CCMNGUTF valabil 2006-2010 s-au înscris drepturi mai mici decât cele minime prevăzute în contractul de ramură, iar în ce privește clauza referitoare la despăgubirea pe care trebuia să o primească salariații cu ocazia disponibilizării colective, aceasta a fost ignorata cu desăvârșire întrucât în nici unul din contactele colective la nivel de grup de unități și la nivel de unitate valabile pe anii 2008-2010, nu se regăsește aceasta despăgubire, dovada reieșind din conținutul acestor contracte.
Mai susține recurentul că, din textul art. 80(2) rezultă ca pentru a beneficia de cele sase salarii compensatorii era necesara îndeplinirea a două condiții cumulative și anume: calitatea de salariat și disponibilizarea ca urmare a desființării postului prin reorganizare, iar el le-a îndeplinit pe amândouă, dovada în acest sens fiind decizia de concediere și înscrierea din carnetul de munca, ambele depuse în copie certificată la dosarul de fond, însa nu a beneficiat de despăgubirile cuvenite deși în neîndeplinirea de către pârâte a acestei obligații nu are nici o culpă.
Totodată, susține recurentul că, prin O.G. 9/2010 Guvernul României a înțeles să reglementeze măsuri de protecție socială de care să beneficieze persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar și a filialele acestora, printre care se regăsește și pârâta S. C. MARFA SA, iar persoanele concediate în condițiile ordonanței au beneficiat în conformitate cu prevederile art. 7, 8, 11 de următoarele drepturi: la data încetării contractului individual de munca, de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Național de S.; indemnizație de șomaj, stabilita potrivit reglementarilor legale in vigoare; venit lunar de completare pe perioade stabilite diferențiat, funcție de vechimea în munca a persoanelor concediate în condițiile ordonanței.
In cauza, precizează recurentul că a beneficiat de prevederile acestei ordonanțe și a primit la data încetării concedierii de o sumă egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului 2010, iar ulterior indemnizație de șomaj și venit lunar de completare, pe perioade stabilite diferențiat, funcție de vechimea în muncă.
Susține recurentul că, faptul că a beneficiat de sumele prevăzute de OG 9/2010 nu poate fi interpretat în sensul ca nu este îndreptățit să primească și compensațiile prevăzute de art.80 din CCMNRT, așa cum în mod eronat retine instanța de fond, și aceasta deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă ca s-a instituit vreun regim derogator de la prevederile contractului colectiv de muncă și nici că sumele acordate ar reprezenta plăți compensatorii pentru a fi operant principiul specialia generalibus derogant.
De altfel acest lucru nici nu ar fi fost posibil având în vedere izvorul diferit de naștere a acestor obligații de plata: legea în cazul protecției sociale instituite prin ordonanța și convenția colectivă în cazul celor sase salarii compensatorii; fondul diferit din care urma să se facă plățile: fondul de salarii al angajatorului pentru salariile compensatorii prevăzute de CCMUNTR și bugetul de stat (fond asigurări șomaj) în cazul sumelor prevăzute de O G 9/2010; natura juridica a Contractului colectiv de munca, de izvor de drept, de norma convenționala, negociată a cărui clauze în conformitate cu dispozițiile art. 244 C.muncii si ale art.31 alin.(l) din Legea 130/1996, pot fi modificate pe tot parcursul existentei sale, în condițiile legii, adică prin acordul părților și imposibilă prin actul de voința unilaterala al uneia din părți și cu atât mai puțin prin intervenția legiuitorului și aceasta deoarece el este o convenție de drept privat si nu de drept public.
Mai susține recurentul că dispozițiile art.7 și 8 din OG 9/2010, despre care se susține că sunt masuri de protecție sociala derogatorii de la CCMUNTR, au avut o aplicabilitate limitata în timp de la 02.02.2010 și până la 03.07.2010, când au fost abrogată expres de Legea 118/2010 și ca atare nu pot constitui regimul special derogator de la CCMUNRT, ci doar adaugă pe perioada respectiva și alte compensații la concedierea colectiva față de cele prevăzute la art. 80 alin 2 din CCMNURT 2008-2010, precum și că principiul înscris la art. 67 din Codul muncii potrivit căruia în caz de concediere colectiva salariații pot beneficia pe lingă ajutorul de șomaj și de compensații prevăzute de lege și de contractul colectiv aplicabil, în speță, contractul colectiv de ramura.
In consecința, fata de cele arătate mai sus, susține recurentul că, prin ordonanță nu s-a instituit un regim derogator de la contractul colectiv la nivel de ramura, iar reținerea instanței de fond este neîntemeiată.
Contractul colectiv de muncă, prevăzut de Legea 130/1996 este definit în literatura de specialitate ca un act sui generis, fiind în același timp, act juridic (contract, convenție), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind o norma convenționala, negociata. Având o natura normativa, dispozițiile sale au un efect direct și imediat asupra contractelor individuale de munca încheiate sau care urmează a fi încheiate.
Sub acest aspect, menționează recurentul, cum la data concedierii sale acest contract era înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 722/24.01.2008 și își producea efectele, prevederile sale îi erau aplicabile și în același timp opozabile pârâtelor.
In conformitate cu dispozițiile art. 244 Codul muncii și ale art.31 alin.(l) din Legea 130/1996, clauzele unui contract colectiv de munca pot fi modificate pe tot parcursul existentei sale, în condițiile legii, adică prin acordul părților și imposibil prin actul de voința unilaterala al uneia din părți și cu atât mai puțin prin intervenția legiuitorului și aceasta deoarece el este o convenție de drept privat și nu de drept public.
Susține recurentul, în ce privește fondul din care urmează a se face plata salariilor compensatorii prevăzute in contractul colectiv, acesta este fondul de salarii a angajatorului și nu bugetul de stat sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, ca în cazul plaților sumelor prevăzute de ordonanță.
Mai arată recurentul că, în conformitate cu art.18 alin.1 din OG nr.9/2010 „Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 si 11 se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj. De aici, rezulta clar faptul că aceste drepturi nu au menirea de a suplini drepturile salariaților disponibilizați față de angajatorul lor, ci tind doar să ofere un suport material din partea statului pentru foștii angajați ai societăților comerciale și companiilor naționale din domeniul transportului feroviar, salariați aflați într-o situație extrem de nefavorabila ca urmare a restructurării acestor societăți și a lipsei locurilor de munca adaptate aptitudinilor și experienței lor.
Or, drepturile prevăzute de art.80 din CCM la nivel de ramura Transporturi 2008-2010 reprezintă obligații ale angajatorului, acesta fiind obligat la plata sumelor reprezentând drepturi salariale pentru concedierea în temeiul art.65 alin.(l) si nu Statul R. prin Bugetul asigurărilor pentru șomaj.
De altfel menționează recurentul că, potrivit art.67 din Codul Muncii, salariații concediați din motive care nu țin de persoana lor pot beneficia de compensații prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca aplicabil.
Așa fiind, în temeiul art.238 alin.1 si 2 din Codul Muncii, susține recurentul că îi sunt aplicabile în situația dată, clauzele minimale stabilite prin CCM încheiat la nivel superior, respectiv cele ale art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, fiind îndreptățit la plata compensației în valoare de 6 salarii de baza brute negociate, actualizate cu indicele de inflație de la data plații efective.
În final, se solicită admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentinței recurate și obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale constând în minimum 6 salarii de baza brute negociate, conform dispozițiilor art. 80(1) din CCM la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, actualizate cu rata inflației de la data scadentei dreptului și până la data plații efective.
În temeiul art. 308 alin.2 Cod pr.civilă, intimata-pârâtă S. C. MARFĂ SA - Sucursala M. – Centrul Zonal de Marfă G. a formulat întâmpinare, prin care a răspuns criticilor invocate de recurent și, în final, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 304 1 C.pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
În speță, instanța fondului a argumentat soluția de respingere a acțiunii formulată de reclamanți privind obligarea pârâtelor la plata a câte 6 salarii de bază brute cu titlu de compensație actualizate cu indicele de inflație în sensul că O.G. nr. 9/2010 este un act special care reglementează un domeniu special fiind aplicabil cu prioritate față de CCM unic la nivel de ramură transporturi.
Hotărârea astfel pronunțată este nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recurentul –reclamant a fost salariatul celor două pârâte iar contractul acestuia de muncă a încetat în condițiile disp.art. 55 lit.c și art. 65 alin.1 din Codul muncii ca urmare a disponibilizării colective.
Potrivit art. 80 alin.1 și 2 din CCM la nivel de R. Transporturi părțile au convenit ca la data desfacerii contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariatul să primească pe lângă celelalte drepturi la zi și plăți compensatorii în cuantum de minim 6 salarii de bază brute, negociate în situația în care desfacerea C.I.M. a intervenit ca urmare a reorganizării și reducerii personalului prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză.
Prin O.G. 9/2010 Guvernul României a instituit măsuri de protecție socială de care să beneficieze persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți și companii naționale din sectorul feroviar, printre care se regăsește și pârâta S. C. Marfă SA, iar persoanele concediate în condițiile acestei ordonanțe au beneficiat printre alte drepturi la data încetării contractului individual de muncă și de plata unei sume egale cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.
În cauza dată, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamantul-recurent a beneficiat de prevederile acestei Ordonanțe însă acest fapt nu este de natură a fi interpretat în sensul că salariații respectivi nu sunt îndreptățiți și la plata celor 6 salarii de bază brute negociate conform disp.art. 80 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Este de reținut că la momentul disponibilizării reclamantului îi era aplicabil CCM la nivel de ramură transporturi 2008/2010 care în art. 80 prevedea acordarea la disponibilizarea colectivă a celor 6 salarii de bază brute, negociate.
Cele două dispoziții legale nu se exclud una pe cealaltă ci dimpotrivă, se aplică în mod cumulat.
Art.67 Codul muncii prevede că salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Prin urmare, salariatul concediat pentru motive ce nu țin de persoana sa poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj cât și de compensațiile bănești individuale din partea angajatorului, suportate din resursele financiare ale acestuia, dacă în contractul colectiv de muncă aplicabil s-au prevăzut astfel de compensații.
În cauza de față CCM la Nivel de R. pe anii 2008-2010 prevede acordarea celor 6 salarii compensatorii astfel încât salariații concediați au dreptul la plata lor, cumulată cu plata compensațiilor stabilite prin O.G. nr.9/2010.
Un argument în plus în sprijinul acestei soluții este acela al cuantumului salariilor compensatorii diferit în prevederile Ordonanței de cel prevăzut de contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și acela al sursei de finanțare diferite.
În considerarea celor mai sus arătate Curtea constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat și va fi admis ca atare, va modifica în tot sentința atacată și pe fond va admite acțiunea astfel cum a fost formulată. Vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului o plată compensatorie în cuantum de 6 salarii de bază brute negociate, actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței și până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea reclamantului formulată în fața instanței de fond privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel încât urmează a o respinge ca atare, în baza disp. art. 274 C.pr.civ.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței privind soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A. D., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. L., cu sediul în G., ., ..III, ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 208 din 11.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtele S. C. MARFĂ SA, cu sediul în București, ..38, sector 1 și S. C. MARFĂ SA-SUCURSALA M. – CENTRUL ZONAL DE MARFĂ G., cu sediul în G., ., județul G. și în consecință:
Modifică în parte sentința civilă nr. 208 din 11.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în sensul că:
Admite acțiunea promovată de reclamantul A. D., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. L., cu sediul în G., ., ., județul G., în contradictoriu cu pârâtele S. C. MARFĂ SA, cu sediul în București, ..38, sector 1 și S. C. MARFĂ SA-SUCURSALA M. – CENTRUL ZONAL DE MARFĂ G., cu sediul în G., ., județul G..
Obligă pârâtele să plătească reclamantului o plată compensatorie în cuantum de 6 salarii de bază brute negociate, actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței și până la data plății efective.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C. P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.SEL/tehnored.NM
2ex./4.07.2013
d.f._ Tribunalul B.
j.f. G. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 337/2013. Curtea... | Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din... → |
|---|
