Obligaţie de a face. Decizia nr. 439/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 4584/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 439
Ședința publică din data de 26 februarie 2013
Președinte - E. M.
Judecători - C. Ș.
- V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul T. C.-M., domiciliat în Târgoviște, ..2, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1952 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu sediul în București, .-22, sector 4.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-reclamant T. C.-M. asistat de avocat E. N. din Baroul Dâmbovița, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova în baza împuternicirii nr._/25.02.2013, reprezentată de consilier juridic C. Z..
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatei ANOFM.
Avocat E. N. pentru recurent, învederează instanței că i s-a comunicat un exemplar al întâmpinării și a luat cunoștință de conținutul acesteia, nesolicitând un alt termen. Totodată, depune practică judiciară.
Având pe rând cuvântul, reprezentanții părților învederează că nu mai au cereri de formulat, iar Curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat E. N. pentru recurentul reclamant T. C.-M. susține că s-a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond nr.1952 deoarece este nelegală în ceea ce privește expunerea considerentelor și dispozitivul acesteia.
În esență, sub o primă critică, susține că este greșită soluția de admitere a cererii reconvenționale. Admițând excepția nulității absolute parțiale a contractului de muncă, instanța a încălcat principiul neretroactivității, dispunând ca nulitatea să-și producă efecte și pentru trecut. Or, în raporturile de muncă, orice constatare a nulității unei clauze produce efecte doar pe viitor.
Se susține că s-a făcut dovada că la momentul încheierii contractului individual de muncă -02.11.2009- nu exista nici un motiv de nulitate, chiar instanța reținând acest fapt, deoarece fuseseră respectate toate condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă.
Mai mult, contractul individual de muncă din 01.11.2009 a fost întărit prin încheierea actului adițional din anul 2010, recurentul continuând să-și desfășoare activitatea și în anii următori.
Arată că esența apărării pârâtei se află în fila 5 din întâmpinare, dar, sub acest aspect solicită a fi avută în vedere nota emisă de Min. Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu privire la solicitarea pârâtei de echivalare a unor funcții specifice, notă în care se arată că modul în care procedează Agenția nu are bază legală, referirea având în vedere încercarea angajatorului de a echivala funcțiile specifice personalului contractual cu funcțiile personalului din instituțiile publice astfel cum sunt arătate în Legea 330/2009.
Cu referire la motivul 12 de recurs privind modul de expunere a soluției în dispozitiv, susține că se încalcă disp. art. 304 pct.6 Cod pr.civilă, în sensul că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut. Astfel, prin dispozitiv pârâta a fost obligată să plătească reclamantului salariul conform legii referitoare la salarizarea bugetarilor, pentru perioada 01.01._12 în condițiile în care reclamantul nu a investit instanța cu o astfel de cerere. De asemenea, arată că există o eroare materială în ceea ce privește aliniatul doi din dispozitivul sentinței, cuantumul nedeterminat al salariului reclamantului nu va putea fi executat.
Pentru motivele detaliat depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, iar pe fond admiterea în totalitate a acțiunii, obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale pe perioada 02.11._12. Totodată, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale. Cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic C. Z. pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului potrivit susținerilor din întâmpinare.
Potrivit notei nr.344/03.02.2010 emisă de Min. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, plata personalului din instituțiile publice centrale și locale se face conform Legii 330/2009 intrată în vigoare la 01.01.2010.
Mai susține intimata că, la încheierea contractului individual de muncă al reclamantului era în vigoare art.57 alin.4 din Legea 53/2003 - Codul Muncii, potrivit căruia în situația în care o clauză este afectată de nulitate întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.
Arată că odată cu . Legii 330/2009 plata drepturilor salariale a devenit nulă de drept, astfel că soluția instanței de fond este corectă.
Solicită a fi avute în vedere apărările înscrise în întâmpinarea depusă, precum și practica judiciară, inclusiv a acestei instanțe, cu referire la decizia de respingere pronunțată la data de 11.02.2009 în dosarul nr._ .
În replică, avocat E. N. pentru recurentul reclamant arată că este singura soluție de respingere dată într-o astfel de cauză.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ /31.05.2012, reclamantul T. C. M. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata salariilor restante în perioada 01.11._12, în cuantum de 14.000 lei brut lunar, conform contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 829/2009, reactualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație de la data exigibilității și până la realizarea plății efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între acesta și pârâtă a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 829/2009, în vederea implementării Proiectului RATIO L3, ID_ „Analizarea, dezvoltarea, conivența, testarea, evaluarea și modelarea unei strategii inovatoare pentru formarea continuă a personalului Serviciului Public de Ocupare (SPO)”
Reclamantul a mai susținut că, potrivit contractului individual de muncă a început activitatea la data de 02.11.2009, iar pârâta avea obligația să-i plătească un salariu brut de 14.000 lei, că la data de 21.04.2010, prin Actul adițional nr. 94 a devenit asistent proiect expert C._ și a fost confirmat în această funcție prin ordinul nr. 339 bis/21.06.2012 emis de Președintele A.N.O.F.M., dar angajatorul nu i-a plătit drepturile salariale de la data angajării și până în prezent, deși a desfășurat activitate neîntrerupt, îndeplinindu-și cu competență sarcinile profesionale.
Reclamantul a mai arătat că angajatorul, conform art. 10, 40 alin. 2 lit. c) și art. 166 (4) din Codul muncii, are obligația să repare integral paguba produsă prin plata drepturilor salariale neachitate și prin actualizarea sumelor datorate și cu indicele de inflație de la data exigibilității până la realizarea plății efective.
Reclamantul a invocat în drept dispozițiile Codului Muncii, iar în dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița în raport de disp. art.29 Codul Muncii, competența revenind Tribunalului București, cât și excepția nulității parțiale a clauzei „J.Salariul pct. 1” din contractul individual de muncă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe fond, pârâta a susținut că reclamantul a fost angajat în temeiul prevederilor art. 1 (1) și art. 8 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, republicată, că are și atribuții, potrivit art. 6 (1) lit. b pentru a asigura implementarea programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fondurile Uniunii Europene, că reclamatul a fost angajat, cu încheierea contractului individual de muncă nr. 829/30.11.2009, pentru realizarea Proiectului RATIO L3, ID_ „Analizarea, dezvoltarea, coniventa, testarea, evaluarea și modelarea unei strategii inovatoare pentru formarea continuă a personalului Serviciului Public de Ocupare (SPO)”, remunerarea personalului efectuându-se în conformitate cu legislația națională în vigoare în domeniul salarizării, aplicate respectivelor instituții, iar salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în concordanță cu prevederile art. 157 (2) din Codul muncii, din bugetele stabilite prin lege.
De asemenea, a mai susținut că începând cu data de 01.01.2010, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a abrogat, printre alte acte normative și OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și o OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar. Față de prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale acordate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009, a apreciat să se impune constatarea nulității parțiale a clauzei „J.Salariul” pct. 1 în ceea ce privește cuantumul acestuia, astfel cum a fost prevăzut în contractul individual de muncă nr. 829/2009.
Pârâta a mai arătat că în exercitarea atribuțiilor de asigurare a implementării programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri UE, au fost încheiate contracte de finanțare POSDRU, în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, că potrivit modelului-cadru invocat, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile in condițiile stabilite de: Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările si completările ulterioare, de Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 3/2008 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate si a listei cheltuielilor eligibile in cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" (POSDRU), de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum si de alte dispoziții legale aplicabile.
Conform documentelor necesare implementării POSDRU, aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 100/2008, cu modificările si completările aduse prin Corrigendumul nr. l la ghidurile solicitantului nr. M6, aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 193/2008, precum si in conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 499/2008, incidente in situația încheierii contractelor de finanțare POSDRU, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile beneficiarul are obligația de a implementa proiectul pentru care se acorda respectiva finanțare in conformitate cu prevederile cuprinse in acest contract de finanțare si legislația comunitara si naționala.
De asemenea, în temeiul Contractului de finanțare, beneficiarul, respectiv ANOFM, trebuie sa asigure managementul si implementarea proiectului in concordanta cu prevederile respectivului contract si cu legislația comunitara si naționala aplicabila cu maximum de profesionalism, eficientă și în conformitate cu cele mai bune practici in domeniu.
Față de considerentele arătate și având in vedere precizările transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr. 344/D.VMM/03.02.2010, ulterior încheierii Contractelor de finanțare si respectiv a contractelor individuale de munca încheiat cu reclamantul, invocate mai sus, modalitatea de finanțare a cheltuielilor de personal efectuate de autoritățile si instituțiile publice aferente implementării proiectelor finanțate in cadrul POSDRU, se impune a se efectua in conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, aflate in vigoare in perioada de Implementare a respectivelor proiecte, condiție esențiala pentru eligibilitatea cheltuielilor cu salariile personalului încadrat in aceste instituții in vederea implementării respectivelor proiecte.
Pârâta a mai menționat că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, se impunea stabilirea drepturilor salariale ale personalului încadrat pe baza contractului individual de muncă, conform reglementărilor din această lege, precum și potrivit prevederilor art. 10 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Pe cale de consecință, față de statutul juridic deținut de ANOFM, potrivit actelor normative care reglementează organizarea si funcționarea acestei instituții, respectiv de instituție publica, in cauza dedusa judecații, reclamantul, deținând, pe cale de consecința, calitatea de angajat al unei astfel de instituții, ii sunt aplicabile prevederile legale incidente în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, neputând fi aplicabil principiul negocierii salariului.
Astfel cum se dispune expres prin art.39 din Legea-cadru nr.330/2009, salariile de baza ale personalului contractual încadrat in funcții specifice, care nu sunt prevăzute in aceasta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de baza prevăzute in anexele la legea invocata, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice.
S-au mai invocat și prevederile art.4 alin.(5) din OUG nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, care prevede la art.10 că, în conformitate cu prevederile an.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariate stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale in vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor in vigoare la data emiterii lor si care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.
Pârâta a mai arătat instanței ca potrivit Notei transmise ANOFM de către Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale prin fax, la data de 11.05.2010, a fost informată că "a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției si Secretariatul General al Guvernului un proiect de ordonanța de urgenta a Guvernului privind completarea Legii nr.490/2004, prin care se propune ca personalul din cadrul instituțiilor si autorităților publice centrale cu atribuții in managementul si implementarea proiectelor finanțate din fonduri structurale si de coeziune sa beneficieze de majorarea cu pana la 75% a salariului de baza, majorare acordata în baza Legii nr.490/2004, cu modificările si completările ulterioare. Numai apariția acestui nou cadru legislativ va permite rezolvarea situației apărute cu personalul care gestionează proiecte la ANOFM."
Față de cele de mai sus, având în vedere și prevederile art.159 alin.(3) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, până la . OUG la care a făcut referire MMFPS, salariul reclamantului nu poate fi . mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată și nu poate depăși cuantumul necesar a fi stabilit, după obținerea avizului Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale si al Ministerului Finanțelor Publice, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele Ia Legea-cadru nr.330/2009, în absența avizului invocat, ANOFM fiind pusă în imposibilitatea de a proceda la asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU cu salariile de baza prevăzute de legea invocată, și implicit, la plata acestor salarii, fapt care nu se s-a datorat culpei instituției. Astfel, ulterior primirii precizărilor transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr. 344/D.V.MM/03.02.201Q, s-au depus toate diligențele necesare în vederea asigurării, cu respectarea prevederilor legale incidente in materia salarizării personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate din fondurile publice, a salarizării personalului încadrat pentru implementarea proiectelor finanțate din POSDRU si, implicit, a preîntâmpinării prezentului litigiu.
Față de cele de mai sus, întrucât clauza ,J.Salariul” punctul 1 din contractele individuale de muncă, încheiate intre ANOFM si reclamantă, contravine normelor legale imperative invocate, acestea au fost înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile in materia salarizării personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate din fonduri publice si, pe cale de consecința, solicitarea reclamantei cu privire la acordarea salariului in cuantumul prevăzut la clauza menționată, formulată la capătul de cerere nr. l, este nelegală și neîntemeiată.
Pârâta a mai invocat și practica judiciară constantă a unor instanței din țară care au respins acțiuni având ca obiect drepturi salariale de natura celor solicitate de reclamant.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1952/09.10.2012 prin care, admițând în parte acțiunea, a obligat pârâta- reclamantă să plătească reclamantului-pârât drepturile salariale cuvenite în perioada 1.11._12 calculate în cuantum lunar brut de 14.000 lei pentru perioada 1.11._10 și în cuantumul prevăzut de legile referitoare la salarizarea bugetarilor pentru perioada 1.01._12, sumele datorate urmând să fie actualizate cu indicele de inflație calculat de la data exigibilității sumelor lunare, până la plata efectivă.
Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, s-a constatat nulitatea parțială a clauzei ”J ” referitoare la cuantumul salariului ce depășește prevederile legale referitoare la salarizarea bugetarilor, cu obligarea pârâtei-reclamante să plătească reclamantului-pârât cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr.829/30.11.2009 reclamantul a fost angajat pe durată nedeterminată, începând cu data de 02.11.2009, în funcția de manager proiect, cod C._, iar prin Actul adițional nr. 94/21.04.2010 în funcția de asistent proiect expert - C._.
Conform clauzei „J.Salariul” pct. 1 din contracte, salariul de bază lunar brut a fost stabilit la suma de_ lei, iar prin Ordinul 717/30.10.2009 și actul adițional din 21.04.2010 nu se face vreo referire la cuantumul salariului lunar.
Contractul individual de muncă a fost încheiat potrivit modelului-cadru al Contractului de finanțare pentru programul operațional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”. Pârâta a recunoscut neplata drepturilor salariale și a motivat că s-a datorat nulității parțiale a clauzei referitoare la cuantumul salariului și modificărilor legislative intervenite după data de 01.01.2010.
În ceea ce privește normele aplicabile contractului individual de muncă și, implicit, clauzei privind salariul, instanța constată că în momentul încheierii contractului individual de muncă erau în vigoare prevederile OUG nr.52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor români care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect.
După data de 1.01.2010 sunt aplicabile dispozițiile Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice întrucât personalul intimatei este salarizat din fonduri publice, care impunea reîncadrarea tuturor salariaților intimatei, inclusiv a reclamantului, cu determinarea noului salariu de bază și a sporurilor, astfel cum sunt prevăzute în noul sistem de salarizare. Mai mult, intimata avea obligația legală de reîncadrare a salariatului, cu stabilirea unei noi grile de salarizare, așa cum a fost prevăzută prin OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Prin urmare, a putut concluziona instanța de fond că până la data de 1.01.2010 reclamantului i se cuveneau drepturile salariale stabilite în contractul individual de muncă în cuantum de 14.000 lei lunar brut, și ca urmare a neplății salariului pentru perioada 1.11._09, în raport de dispozițiile art. 166(1) și (4) din Codul muncii, se impune obligarea intimatei la plata acestor drepturi salariale arătate.
Potrivit dispozițiilor art. 1 (2), coroborate cu cele ale art.2 (3) din Legea nr. 330/2009, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului încadrat pe baza contractului individual de muncă, ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică și asimilat acestuia, precum și ale personalului care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici, sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de legea menționată.
Prin art. 39 din aceeași lege s-a dispus că salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în această lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la lege, cu avizul Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice -o prevedere similară fiind cuprinsă și în art. 4 alin 5 din OUG nr. 1/2010, iar prin art. 10 din acest act normativ se menționează expres că la stabilirea personalului bugetar începând cu 1.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 .
Fiind evident că de la data de 1.01.2010 salariul prevăzut în contractul individual de muncă al reclamantului excede prevederilor Legii nr. 330/2009, instanța a apreciat că urma să se facă aplicarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 330/2009 și ale art. 10 din OUG nr. 1/2010.
Referitor la excepția nulității clauzei privind cuantumul salariului, s-a reținut că la data încheierii contractului individual de muncă nu exista vreun motiv de nulitate întrucât fuseseră respectate toate condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a acestuia, iar de la 01.01.2010 clauza referitoare la stabilirea salariului în cuantum mai mare decât cel prevăzut în Legea nr. 330/2009 și OUG nr.1/2010 a devenit anulabilă.
Conform dispozițiilor art. 57(4) din Codul muncii, republicat, în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Întrucât clauza „J.Salarizare” din contractul individual de muncă referitoare la cuantumul salariului trebuia actualizată după data de 1.01.2010 pentru că încalcă norme legale imperative referitoare la cuantumul salariului cuvenit personalului plătit din fonduri publice, instanța a constatat nulitatea acestei clauze, urmând ca măsura să producă efecte pentru viitor, conform art. 57(2) din Codul muncii. Pentru perioada anterioară constatării nulității clauza salarială este înlocuită de drept cu cea din lege, iar salariul cuvenit reclamantului fiind cel stabilit conform Legii nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010.
Împrejurarea că până la data introducerii acțiunii salariul reclamantului nu fusese stabilit în concret, nu a putut conduce la obligarea angajatorului la plata salariului de_ lei, care excede prevederilor Legii nr. 330/2009, în condițiile în care reclamantul a acceptat tacit, începând cu data de 01.01.2010 și până la data introducerii acțiunii –31.05.2012 posibilitatea stabilirii salariului în conformitate cu prevederile legale imperative referitoare la salariul cuvenit personalului plătit din fonduri publice.
S-a apreciat că acceptarea posibilității plății unor drepturi salariale ce exced prevederilor legale imperative referitoare la salarizare, în vigoare de la 01.01.2010, ar conduce la încălcarea politicii sociale a statului.
La pronunțarea sentinței, instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea potrivit căreia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea consideră că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv (cauza Mihăieși și Senteși împotriva României, deciziile nr._/11 și_/11 din 6.12.2011).
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept disp. art. 304 pct.9, 3041 și 312 al.2 și 3 Cod pr.civilă precum și disp. art.40 al.2 lit.c, art.57 al.2 și art.166(4) din Codul Muncii, susținând în esență următoarele:
- Prin admiterea în parte a cererii reconvenționale și constatarea nulității
parțiale a clauzei „J” referitoare la cuantumul salariului, prima instanță a încălcat un principiu fundamental de drept, respectiv acela al neretroactivității în condițiile în care constatarea nulității parțiale a unei clauze contractuale ar produce efecte numai pentru viitor (art.57 al.2 din Legea nr.53/2003).
- Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice precum și OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar nu pot constitui un temei legal pentru constatarea nulității parțiale a clauzei „J – salarizare” cu privire la cuantumul salariului prevăzut în contractul individual de muncă care a fost încheiat înainte de . acestor acte normative.
- Atâta timp cât între angajator și angajat s-a încheiat contractul individual
de muncă la începutul lunii noiembrie 2009, dată la care Legea nr.330/2009 nu exista, nu se poate reține că salariul plătit în baza clauzei „J – Salarizare” contravine unui act normativ ulterior, nefiind probată existența unei cauze de nulitate care să fi afectat valabilitatea contractului de muncă la data încheierii acestuia.
- Întrucât nu a avut loc nicio modificare a prevederilor existente în
contractul individual de muncă nr.829/2009 nici sub aspectul cuantumului salariului nici în ceea ce privește plata acestui salariu, contractul își produce efecte în forma în care a fost încheiat.
- Atâta timp cât salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate în
favoarea angajatorului, se impunea obligarea ANOFM la plata salariilor pe perioada restantă în cuantumul stabilit prin contractul individual de muncă nr.829/2009 în Cap. „J – Salarizare”.
- Instanța fondului reține greșit că recurentul ar fi acceptat tacit posibilitatea
reducerii cuantumului salariului stabilit prin contractul individual de muncă, în realitate instituția acceptării tacite a modificării clauzelor contractului de muncă nu există, regula fiind cea instituită de art. 41 al.1 din Codul Muncii, respectiv procedura modificării clauzelor contractului de muncă atunci când intră în contradicție cu legislația ulterior apărută.
- Și, în fine, se critică hotărârea și sub aspectul acordării a ceea ce nu s-a
cerut, în sensul că în dispozitivul hotărârii atacate pârâta este obligată să plătească reclamantului salariul în conformitate cu legile referitoare la salarizarea bugetarilor în condițiile în care prin acțiune se solicitase obligarea pârâtei la plata salariilor restante conform contractului individual de muncă nr. 829/2009 în cuantumul stabilit la Cap. „J – Salarizare”.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă.
În susținerea motivelor de recurs s-au depus înscrisuri, iar intimata a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, examinând cauza sub toate aspectele conform disp.art.3041 Cod pr.civilă, constată că recursul este fondat și va fi admis în baza disp. art. 312(1), (2) și (3) Cod pr.civilă raportat la dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:
În mod greșit prima instanță a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și a constatat nulitatea parțială a clauzei „J” referitoare la salarizare cu motivarea că respectiva clauză vizând cuantumul salariului trebuia actualizată după data de 01.01.2010 întrucât încalcă normele imperative prevăzute în Legea nr.330/2009 și în OUG nr.1/2010.
Nulitatea unui act este condiționată de existența cauzelor de nulitate la momentul încheierii actului și nu de situații ulterioare, ce nu puteau existau în momentul încheierii lui.
Astfel cum prevede art.10 din Ordonanța de Urgență nr.1/2010, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariate stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
. încheierii contractului individual de muncă a unei noi legi de salarizare nu poate atrage nulitatea clauzei „J” din contractul individual de muncă al reclamantului, privind salarizarea, ci cel mult reducerea cuantumului salariului acestuia, în măsura în care angajatorul emitea o decizie de calculare a noului cuantum în acest sens, iar salariatul era de acord cu aceasta modificare a contractului individual de muncă.
Mai mult, specificitatea nulității în dreptul muncii în art.57 al.2 Codul Muncii constă în aceea că efectele constatării nulității contractului, în cazul în care ar exista motive de nulitate, se produc numai pentru viitor, neputând fi anulate prestațiile deja executate de părți referitoare la plata salariului, prestarea muncii, celelalte drepturi și obligații, pe durata existenței acestui contract.
În speță, între angajator și angajat s-a încheiat contractul individual de muncă nr.829/2009, dată la care Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcție a unor categorii de personal din sectorul bugetar nu erau în vigoare, așa încât nu se poate reține că salariul plătit în baza clauzei „J” privind salarizarea ar contravine unui act normativ emis ulterior, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv de nulitate care să fi afectat valabilitatea contractului de muncă la data încheierii acestuia.
În contextul dat, câtă vreme nu s-a produs nicio modificare a prevederilor înscrise în contractul individual de muncă al reclamantului, nici sub aspectul cuantumului salariului și nici cu privire la plata acestuia, contractul își produce efecte în forma în care a fost încheiat, așa încât se justifică solicitarea reclamantului de obligare a angajatorului la plata salariilor pe perioada restantă în cuantumul stabilit prin contractul individual de muncă nr. 829/2009 în Capitolul „J – Salarizare”.
Nu poate fi primită argumentarea instanței fondului în sensul unei acceptări tacite a reclamantului cu privire la reducerea cuantumului salariului stabilit prin contractul individual de muncă, principiul înscris în art. 41 din Codul Muncii stabilind că modificarea contractului individual de muncă este posibilă numai prin acordul părților.
Se verifică și critica invocată de recurent cu trimitere la incidența cazului de casare înscris în art. 304 pct.6 Cod pr.civilă în sensul că instanța fondului a acordat prin hotărârea atacată mai mult decât s-a cerut.
Astfel, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata salariilor restante pe perioada 01.11._12 conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr.829/2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data exigibilității și până la plata efectivă a acestora, iar prin dispozitiv pârâta este obligată la plata drepturilor salariale cuvenite în perioada 01.01._12 calculat în cuantum lunar brut de_ lei pentru perioada 01.11._10 și în cuantumul prevăzut de legile salarizării bugetarilor pentru perioada 01.01._12 ceea ce nu s-a cerut de reclamant.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea constată caracterul fondat al recursului declarat de reclamant, motiv pentru care va fi admis, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge cererea reconvențională formulată de pârâtă și va obliga pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1.11._12 conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr.829/2009, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 274 Cod pr.civilă, intimata va fi obligată să plătească recurentului suma de 1800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de declarat de reclamantul T. C.-M., domiciliat în Târgoviște, ..2, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.1952 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu sediul în București, .-22, sector 4.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea reconvențională.
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1.11._12 conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr.829/2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata să plătească recurentului suma de 1800 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2013.
Președinte, Judecători,
E. M. C. Ș. V. S.
Grefier,
V. M.
red. C.Ș./tehnored.V.M.
3 ex./11.03.2013
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. P.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 110/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 740/2013.... → |
|---|
