Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 110/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 2763/114/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 110
Ședința publică din data de 16 octombrie 2013
Președinte - V. G.
Judecători - P. M. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA BUCUREȘTI prin S. DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI G., cu sediul în municipiul G. . județul G., împotriva sentinței civile nr. 754 din 26.06.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul B. R., domiciliat în municipiul B., Aleea Margaretelor, .. A, . și pârâta S. NAȚIONALĂ DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CALĂTORI SA, cu sediul în municipiul București, .. 38, sector 1.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că apelul este la primul termen de judecată și prin cererea de apel s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel apelanta-pârâtă a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin.1 pct.2 și alin.2 din Noul Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub numărul unic de dosar_ reclamantul B. R., a chemat în judecată unitățile pârâte SNTFC CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI și S. Națională de T. Feroviar de Călători G. pentru a fi obligate să-i plătească următoarele drepturi bănești: ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. datorat pe anul 2010 în cuantum egal cu clasa 1 de salarizare corespunzător anului scadent; salariul suplimentar aferent anului 2010 (scadent semestrul 1 al anului următor anului pentru care se acordă) pentru munca ireproșabilă, desfășurată în cursul anului 2009-2010.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei SNTFC CFR Călători SA –S. de T. Feroviar de Călători G. exercitând activitatea pe raza de activitate a pârâtei, și că drepturile bănești solicitate prin prezenta cerere au fost stabilite și negociate în Contractele Colective de muncă încheiate între conducerea SNTFC CFR Călători SA și sindicate, precum și în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de R. Transporturi 2008-2010 și Contractul Colectiv de Muncă de încheiat la nivel de G. de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit cu 48 de luni.
La cererea de chemare în judecată reclamantul a anexat: dispoziția de încetare a contractului individual de munca nr. 700/07.03.2011, Adeverința nr.762/1765/19.04.2011, decizia de pensionare din 22.02.2011, Carnet de munca, Contractul Colectiv de muncă pe anii 2006-2008 încheiat la nivel de grup de unități; Actul Adițional la acest Contract Colectiv de Muncă înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București sub nr. 570 din 20.06.2008, tabel de reprezentare în instanță.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.N.T.F.C CFR Călători SA-S. de T. Feroviar de Călători G. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a capătului de cerere prin care reclamantul solicită plata ajutorului material pentru sărbătoarea de C. pentru anul 2010 precizând că, prin art.32 alin.1 și 3 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2010 la nivelul CFR Călători încheiat la nivelul unității, părțile au negociat și stabilit ca în anul 2010 să se acorde aceste ajutoare sub condiția ca societatea să fi avut venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestor drepturi și că, prin Actul Adițional nr. 1708 din 21.04.2010 înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a stabilit ca aceste ajutoare (P. și C. precum și premierea pentru Ziua feroviarului) să nu mai fie acordate nici în anul 2010 .
Cu privire la acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 pârâta a solicitat să se constate că acest drept nu se acordă în mod automat, plata salariului suplimentar nu este obligatorie ci se aprobă de Consiliul de Administrație și că în fapt salariul suplimentar nu s-a plătit nici în anul 2009 și nici în anul 2010 din lipsă de resurse financiare generate de pierderile financiare și de plățile restante către bugetul de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor de asigurări sociale.
De asemenea, părțile semnatare ale CCM pe anul 2009-2010 au renegociat prev.art.32, astfel ca prin Actul adițional la contract (1708/21.04.2010) au fost de acord ca pentru anul 2010 prevederile privind acordarea salariului suplimentar să nu se aplice.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 754 din 26.06.2013 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să plătească reclamantului drepturile salariale restante, constând în ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. aferente anului 2010 în cuantum egal cu clasa I de salarizare corespunzătoare anului scadent în luna decembrie și salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedit.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul B. a reținut următoarele considerente:
Pe fondul cauzei instanța a constatat că, prin Contractul Colectiv de Muncă 2009- 2010 al SNTFC CFR Călători încheiat între S. Națională de T. Feroviar de Călători CFR SA și salariații reprezentați de Federația Națională a Sindicatelor din Transporturi, Mișcare, Comercial - Federația Mecanicilor de Locomotivă din România și Alianța Național Sindicală Feroviară înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a municipiului București s-a stabilit în art. 32 al.1 că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul acesteia poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Tot prin același Contract Colectiv de muncă, în art. 71 s-a negociat și stabilit că salariații vor mai beneficia, din fondurile angajatorului de o premiere pentru Ziua Feroviarului și de ajutoare materiale pentru sărbătorile de P. și C..
Instanța a constatat că într-adevăr, așa cum a arătat pârâta prin întâmpinare, în art.71 din C.C.M la nivel de unitate s-a convenit ca premierea pentru Ziua Feroviarului și ajutoarelor materiale pentru sărbătorile de P. și C. să nu se acorde în anul 2009, și că, prin Actul Adițional la același Contract Colectiv de muncă înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București sub nr. 1713 din 21.04.2010 părțile au convenit modificarea art.32 al.1 și art.64 din contract în sensul că, salariul suplimentar și ajutoarele materiale pentru sărbătorile de P. și C., precum și premierea pentru Ziua Feroviarului să nu se acorde nici pentru anul 2010 .
Cu toate acestea, instanța a reținut că acordarea salariului suplimentar, a premierei pentru Ziua Feroviarului și ajutoarelor materiale pentru sărbătorile de P. și C. aferente anilor 2009-2010 au fost negociate și stabilite în Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv, în C.C.M la nivel de G. de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 2836/20 din 28.12.2006, prelungit cu 48 de luni prin Actul Adițional înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 30 din 20.06.2008.
În aceste condiții, instanța a constatat că sunt aplicabile petentului, în legătură cu drepturile bănești solicitate prin prezenta acțiune, prevederile C.C.M la nivel superior – ale C.C.M la nivel de G. de unități din transportul feroviar pentru următoarele argumente:
Potrivit art.238 al.1 din Codul Muncii în vigoare la data aplicării acestor 2 contracte colective de muncă „ contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior „.
Aceeași interdicție legală este prevăzută și în art. 8 al.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă care are același conținut „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Sancțiunea nerespectării clauzelor din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior este prevăzută în art. 24 al.1 din Legea nr. 130/1996 în conformitate cu care clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate iar alin. 2 al acestui text de lege prevede că, nulitatea se constată de către instanța de judecată competentă la cererea părților.
Relevante în soluționarea prezentului litigiu sunt și dispozițiile imperative cuprinse în art.38 din Codul Muncii conform cărora „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea drepturilor recunoscute de lege salariaților ori limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Instanța, coroborând clauzele din contractele colective de muncă aplicabile în unitatea pârâtă cu dispoz.art.8 și 24 din Legea nr. 130/1996 și cu dispoz. art.38 și 238 al.1 din Codul Muncii a constatat că în mod nelegal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte și în Actul Adițional la acest contract înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale din municipiul București sub nr. 1708 din 21.04.2010 s-a convenit că la nivel de unitate în anii 2009 și 2010 să nu se acorde salariaților premierea pentru Ziua Feroviarului și ajutoarele materiale pentru sărbătorile de P. și C..
Este adevărat că potrivit art.283 al.1 lit.d din Codul Muncii (în vigoare pe durata derulării contractelor colective de muncă) nulitatea absolută poate fi invocată și constatată numai pe durata existenței contractelor colective de muncă și că în prezenta cauză nu s-a solicitat și deci, nu s-a constatat pe cale judecătorească nulitatea absolută a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități, însă instanța a constatat că numai după adoptarea Legii nr. 62/2011, când aceste contracte nu mai erau în vigoare s-a reglementat în art.142 procedura de constatare a nulității absolute și de renegociere a clauzelor contractuale nule. În lipsa unui cadru legislativ privind renegocierea clauzelor nule din contractele colective de muncă, până la adoptarea Legii nr.62/2011 instanța a apreciat că, raportat și la prevederile at.38 din Codul Muncii aceste clauze nule se înlocuiesc, de drept, cu clauzele mai favorabile salariaților prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de G. de unități din transportul feroviar pe anii 2006- 2008, prelungit prin Act Adițional până în anul 2010, respectiv cu art.30 și 71 prin care acordarea acestor drepturi bănești a fost menținută.
Instanța a constatat că acordarea salariului suplimentar a fost prevăzută la art. 32 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate cât și în art.30 la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil până la 31.12.2010.Din examinarea clauzelor cuprinse în art.30 și 32 din contractele colective de muncă nu rezultă că acordarea și plata salariului suplimentar este condiționată de realizarea de către unitatea angajatoare de profit. Faptul că în al.3 din art.30 din C.C.M s-a prevăzut că, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar din veniturile realizate, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizate lunar nu înseamnă că acest fond se constituie din profit. De asemenea, deși în art.30 al.1 din C.C.M la nivel de unitate s-a stipulat că salariații „pot primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv „ceea ce ar conduce la concluzia că, această prevedere contractuală are un caracter dispozitiv și că deci nu ar fi obligatorie acordarea salariului suplimentar în art.30 al.1 din C.C.M la nivel de grup de unități din transportul feroviar s-a prevăzut că „ salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv„.
Așa fiind, în temeiul art.32 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pârâta a fost obligată să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare calculat în funcție de salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea, unitatea pârâtă a fost obligată să plătească reclamantului ajutorul material pentru sărbătoarea de C. 2010, deoarece acordarea acestor ajutoare materiale a fost negociată și stabilită prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități valabil până la 31.12.2010 în art. 71 care nu a fost modificat pe toată durata de valabilitate a acestui contract. Împrejurarea că, prin procesul verbal din 25.05.2009 încheiat între patronat și sindicate și procesul verbal încheiat la 3.06.2009 între aceiași parteneri s-a stabilit neacordarea în anul 2009 a ajutoarelor materiale pentru P. și C. și că prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate 2009-2010 în art.64 al.2 și 4 părțile contractante au stabilit că, ajutoarele materiale pentru sărbătoarea de C. nu se aplică în anul 2009 nu constituie un motiv pentru ca reclamantul să nu beneficieze de aceste drepturi deoarece așa cum s-a reținut mai sus Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități este obligatoriu .
Pentru aceleași argumente modificarea art.32 al.1 și art.64 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 modificare făcută prin Actul adițional la acest contract înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a municipiului București sub nr. 1708 din 21.04.2010 prin care s-a stabilit că în anul 2010 nu se acordă salariul suplimentar și ajutorul material pentru C. nu-și produce efecte deoarece prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unități din transport feroviar pe anii 2006-2009 prelungit prin act adițional până la 31.12.2010 s-a prevăzut acordarea acestor drepturi bănești în anii 2009 și 2010.
Instanța a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedit.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SNTFC CFR Călători SA București –S. de T. Feroviar de Călători G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, arată apelanta că, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) și (3) din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2010 la nivelul C.F.R. Călători: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar”.
Avându-se în vedere prevederile art. 982 cod civil conform cărora: ""toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg", rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2009-2010 la nivelul C.F.R. Călători și prevederile din anexa nr. 6 la acest contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează apelanta faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită motivat de faptul că S. Națională de T. Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: " ...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității...”.
Deci în conformitate cu aceste prevederi legale, societății apelante i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anului 2010, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Totodată, arată apelanta că bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia, fiind o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din OUG nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. (1) din O.U.G nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În ceea ce privește solicitarea privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010, învederează instanței că din bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2010, pe care l-a depus în susținere, reiese faptul că indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celui reglementat prin O.U.G. nr.79/2008.
Având în vedere că în anul 2010 în execuția bugetară s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate prevederile din O.G. nr.79/2008. Totodată, din execuția bugetară pe anul 2010, reiese că societatea a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), față de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficiența fondurilor societății, pentru achitarea plăților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii, sumă în cuantum de 550.000 mii lei (rând 125 din execuție). În condițiile în care societatea nu a putut onora plățile către furnizorii de materiale și servicii necesare desfășurării activității în condiții de operativitate, nu a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar pe anul 2010.
Față de cele arătate mai sus, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă pe anul 2009-2010 au renegociat prevederile art.32, astfel că prin actul adițional la contract (1708/21.04.2010) au fost de acord ca pentru anul 2010 prevederile privind acordarea salariului suplimentar să nu se aplice.
Câtă vreme părțile au fost de acord ca aceste prevederi să nu se aplice, nu există temei legal de a face aceste plăți chiar și în situația în care societatea ar fi avut și profit.
Referitor la solicitarea reclamantului-intimat privind acordarea primei de C. pe anul 2010, arată că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă pe anul 2009-2010 au hotărât prin actul adițional la contract (1708/21.04.2010) că pentru anul 2010 prevederile privind acordarea primelor de Ziua ceferistului, P. și C. să nu se aplice.
Câtă vreme părțile au fost de acord ca aceste prevederi să nu se aplice, nu există temei legal de a face aceste plăți.
În concluzie, față de cele mai sus arătate, solicită admiterea apelului și anularea în parte a sentinței apelată în sensul respingerii în totalitate a cererii formulată de reclamant ca nefondată.
Intimatul-reclamant B. R. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
În speță, Tribunalul B. – Secția I Civilă a fost investit cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtelor SNTFC CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI și S. Națională de T. Feroviar de Călători G. la plata către reclamant a ajutorului material datorat pe anul 2010 cu ocazia sărbătorilor de C. în cuantum egal cu clasa 1 de salarizare corespunzătoare anului, scadent în luna decembrie și a salariului suplimentar aferent anului 2010 (scadent semestrul 1 al anului următor anului pentru care se acordă) pentru munca ireproșabilă, desfășurată în cursul anului 2009-2010, iar prin sentința pronunțată instanța de fond a admis acțiunea.
La fundamentarea acestei soluții au stat argumentele instanței în sensul că raportului juridic litigios îi sunt aplicabile clauzele C.C.M la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008 înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 2836/20 din 28.12.2006, prelungit cu 48 de luni prin Actul Adițional înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.370 din 20.06.2008.
Prin soluția pronunțată s-a dat eficiență dispozițiilor art. 11 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă în discuție, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile cărora li se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Curtea Constituțională în mai multe decizii de-a lungul anilor a reținut că rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci și la niveluri superioare constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților unitățile care aparțin respectivului nivel.
Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă de la nivel superior pentru clauzele celor de la nivel inferior.
Cu alte cuvinte, ierarhia în care se prezintă contractele colective de muncă face ca dispozițiile cuprinse în astfel de contracte încheiate la nivel superior să se impună în negocierea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior, negocierea fiind posibilă numai peste nivelul minimal recunoscut de lege și/sau contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Într-o atare situație, constatând că drepturile ce fac obiectul litigiului dintre părți au fost stabilite la un nivel superior celui din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în mod legal tribunalul a aplicat direct clauzele mai favorabile ale acestuia.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile apelantei subsumate primului motiv de apel în sensul că tribunalul a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 1270 al. 1 Cod civil în conformitate cu care contractul este legea părților contractante.
Așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente, în materia contractelor colective de muncă există dispoziții legale exprese privind modalitatea de interpretare și aplicare, atât sub aspectul sferei de cuprindere a destinatarilor convențiilor, cât și a întinderii efective a drepturilor.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 238 alin.1 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, “ Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată.
Articolele 238-247 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, au fost abrogate expres prin art. I pct.90 din Legea nr. 40/2011, iar dispozițiile art. 238, mai sus menționate au fost preluate, în substanța lor și în cuprinsul art. 132 alin.3 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
Normele legale mai sus menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. 5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”, iar obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent, potrivit art.133 alin.1 din Legea dialogului social nr.62/2011.
Toate dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior.
Având caracter de izvor de drept, forța lor obligatorie fiind garantată constituțional, rezultă că drepturile salariaților stabilite prin contractele colective de muncă urmează același regim juridic cu cel aplicabil drepturilor stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța nici la drepturile acordate prin lege, nici la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Prin urmare, întrucât prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități din transportul Feroviar) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Din interpretarea dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, rezultă că acordarea drepturilor solicitate ( prevăzute în art. 30 al.1 și respectiv art. 71 din acest contract), nu este condiționată de veniturile pârâtei sau de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, ci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități.
Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit până în 2010, contract ce este superior față de cel la nivel de unitate ( pe perioada de valabilitate a acestuia), au, astfel cum s-a arătat mai sus, caracter minimal, iar întrucât prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, respectiv la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În consecință, raportat la dispozițiile în art. 30 al.1 și respectiv art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit până în 2010, aplicabil și recurentei, soluția primei instanțe apare ca fiind corectă.
Dificultățile financiare ale recurentei și celelalte acte normative invocate de aceasta în apărare, nu pot constitui un argument pentru admiterea apelului, câtă vreme, potrivit art.236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform art.243 alin.1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Pentru toate motivele arătate, Curtea, în temeiul art. 480 al. 1 Cod pr. civilă urmează să respingă apelul ca nefondat și să păstreze ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA BUCUREȘTI cu sediul în municipiul București, .. 38, sector prin S. DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI G., cu sediul în municipiul G. . județul G., împotriva sentinței civile nr. 754 din 26.06.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul B. R., domiciliat în municipiul B., Aleea Margaretelor, .. A, . .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2013.
Președinte, Judecător,
V. G. P. M. G.
Grefier,
G. C.
Red.MPG
Tehnored.GC
5 ex./14.11.2013
d.f. nr._ Tribunal B.
j.f. A. E. D.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 439/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
