Pretentii. Hotărâre din 03-04-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 2178/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 908
Ședința publică din data de 3 aprilie 2013
Președinte - C. P.
Judecători - V. D.
- M. G.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta ., cu sediul în municipiul Ploiești, ..1, județ P., împotriva sentinței civile nr. 5067 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul P., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C., domiciliat în orașul Băicoi, ., județ P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă ., reprezentată de consilier juridic V. C. V., astfel cum rezultă din delegația aflată la fila 21 dosar fond, lipsind intimatul-pârât C. C..
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată și este motivat.
Consilier juridic V. C. V., pentru recurenta-reclamantă, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei-reclamante, prin reprezentant, în susținerea motivelor de recurs.
Consilier juridic V. C. V., având cuvântul pentru recurenta-reclamantă . Ploiești, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, să se admită acțiunea reclamantei.
Susține recurenta-reclamantă că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, soluția pronunțată a fost motivată succint și contradictoriu.
Mai susține recurenta-reclamantă că instanța de fond a reținut în mod greșit că, deși a analizat în detaliu hotărârile judecătorești la care se face trimitere în tot cuprinsul sentinței civile atacate, s-a mărginit să motiveze soluția pronunțată succint și, uneori, contradictoriu, concluzionând că, prin sentința civilă nr. 729/14.04.2011, prin care a fost respinsă contestația ca rămasă fără obiect, au fost satisfăcute toate pretențiile contestatorului, decizia prin care s-a produs concedierea fostului salariat nemaiproducându-și efectele.
Mai mult decât atât, s-a susținut că, în aceste condiții, pârâtul ar fi încasat drepturile salariale în mod legal, respingând prezenta cerere de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Totodată, nu se poate susține, în nici un fel, că recurenta-reclamantă a procedat de bunăvoie la reintegrarea fostului salariat cu plata tuturor drepturilor salariale care i se cuveneau, așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii atacate, drepturi pe care acesta le-a încasat nelegal.
Astfel, orice sumă care a fost primită de către pârât până la data reintegrării în muncă, nu are temei legal, acesta nemaiavând un raport de muncă valabil, astfel că urmează a fi restituită.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._, reclamanta S.C. H. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul C. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să îl oblige pe acesta la restituirea sumei de 7.368 lei, reprezentând drepturi salariale necuvenite.
În motivarea cererii, a arătat că, la data de 19.05.2009, prin decizia nr. 183, s-a dispus sancționarea fostului salariat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Fapta ce a constituit abaterea disciplinară a constat în dormitul în timpul programului de lucru, lăsând nesupravegheată stația de apă, la data de 11.05.2009.
Împotriva deciziei de sancționare, pârâtul a formulat contestație, formându-se dosarul nr._ .
Tribunalul P. a admis contestația, prin sentința civilă nr. 112/2.02.2010.
Hotărârea judecătorească sus-menționată, fiind executorie de drept, a fost pusă în executare, fostul salariat C. C. fiind repus în situația anterioară desfacerii contractului individual de muncă, cu plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit.
A arătat că a formulat recurs împotriva sentinței.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 841/27.04.2010, a admis recursul formulat de societate, a casat prima sentință și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul P..
A menționat reclamanta că această instanță a considerat că se impune cu necesitate, pentru justa soluționare a cauzei, suplimentarea probatoriilor în cauză cu martori și orice alte înscrisuri din care să reiasă cu exactitate cât dura programul de lucru al contestatorului, ce atribuții avea de îndeplinit, cu atât mai mult cu cât nu exista o decizie scrisă cu privire la atribuțiile primite la Stația de A. Tufeni, pe care contestatorul a arătat că le-a primit cu numai trei zile înainte de incidentul ce a condus la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
A arătat că, în aceste condiții, la ultimul termen de judecată, din data de 14.04.2011, s-a luat act de cererea prezentată, pronunțându-se sentința nr. 729/14.04.2011, prin care s-a respins contestația formulată ca fiind rămasă fără obiect, hotărârea judecătorească rămânând definitivă și irevocabilă.
A menționat că, prin respingerea contestației, decizia de sancționare a rămas în vigoare, producându-și efectele pentru viitor, astfel încât orice sumă primită până la data reintegrării în muncă nu are temei legal, urmând a fi restituită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 256 alin. (1) Codul muncii.
În dovedirea cererii, a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5067 din 25 octombrie 2012, Tribunalul P. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. H. P. S.A., reținând că, prin decizia nr. 183/18.05.2009 emisă de S.C. H. P. S.A., s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al pârâtului, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 112/2.02.2010, Tribunalul P. a admis contestația formulată împotriva acestei decizii, pe care a anulat-o, dispunând reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A obligat S.C. H. P. S.A. să achite contestatorului drepturile salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la data reîncadrării efective.
Prin decizia nr. 85/25.03.2010, emisă de S.C. H. P. S.A., s-a dispus anularea deciziei nr. 183/19.05.2009, reintegrarea contestatorului în funcția de operator hidraulic în cadrul echipei de intervenție, sucursala Băicoi, cu un salariu de bază lunar brut de 950 lei și plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei de concediere, până la reintegrarea efectivă.
Prin adresa nr. 1315/25.03.2010, i s-a comunicat contestatorului că reintegrarea efectivă și reactivarea contractului individual de muncă se va face începând cu data de 1.04.2010, solicitându-i-se ca, la această dată, să se prezinte la sediul sucursalei Băicoi, această dată fiind considerată ca primă zi de activitate efectivă.
Împotriva sentinței nr. 112/2.02.2010, pronunțată de Tribunalul P., a declarat recurs S.C. H. P. S.A.
Prin decizia nr. 841/27.04.2010, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat sentința nr. 112/2.02.2010 și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
La data de 25.10.2010, C. C. a solicitat societății să îi „aprobe” demisia, începând cu data de 1.11.2010.
Prin decizia nr. 251/28.10.2010, emisă de S.C. H. P. S.A., s-a decis încetarea prin demisie a contractului individual de muncă al salariatului C. C., în temeiul art. 79 alin. (7) din Codul muncii, începând cu data de 1.11.2010.
După mai multe cicluri procesuale, prin sentința civilă nr. 729/14.04.2011, pronunțată de Tribunalul P., în rejudecare, s-a respins contestația formulată de C. C. ca fiind rămasă fără obiect.
În cuprinsul sentinței, s-a reținut că, la termenul de judecată din data de 14.04.2011, apărătorul contestatorului a învederat că acestuia i-au fost achitate drepturile salariale, pentru perioada 19.05.2009 până la data reintegrării pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă, ca urmare a executării de către intimată a sentinței pronunțate de Tribunalul P. în primul ciclu procesual.
Prin urmare, constatând că toate pretențiile reclamantului au fost satisfăcute, în prezent decizia nr. 183/19.05.2009 nemaiproducând efecte ca urmare a anulării sale prin sentința nr. 112/2.02.2010 a Tribunalului P., intimata procedând de bunăvoie la executarea acesteia și, cum între data pronunțării deciziei instanței de recurs și cea a pronunțării acestei hotărâri, contractul individual de muncă al contestatorului a încetat prin demisie, tribunalul a respins contestația ca fiind rămasă fără obiect.
Prin decizia nr. 85/25.03.2010, a fost anulată decizia anterioară nr. 183/19.05.2009, chiar de către reclamantă, prin care se dispusese desfacerea contractului individual de muncă al pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 729/14.04.2011, Tribunalul P. a respins contestația ca fiind rămasă fără obiect, reținând că toate pretențiile contestatorului ce au făcut obiectul contestației, au fost satisfăcute și că, în prezent, decizia nr. 183/19.05.2009 nu mai produce efecte.
Contractul individual de muncă al pârâtului a încetat, deci, prin demisie, la data de 1.11.2010.
În consecință, nu s-a putut reține că pârâtul a încasat drepturi salariale necuvenite, astfel că instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ., considerând-o nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că Tribunalul P., deși a analizat, în detaliu, hotărârile judecătorești la care se face trimitere în tot cuprinsul sentinței civile pe care o critică, s-a mărginit să motiveze soluția pronunțată succint și, uneori, contradictoriu, concluzionând că, prin sentința civilă nr. 729/14.04.2011, prin care a fost respinsă contestația ca fiind rămasă fără obiect, au fost satisfăcute toate pretențiile contestatorului, decizia prin care s-a produs concedierea fostului salariat nemaiproducându-și efectele.
Mai mult decât atât, s-a susținut că, în aceste condiții, pârâtul ar fi încasat drepturile salariale în mod legal, respingând prezenta cerere de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Se mai învederează de recurentă că, în urma primei hotărâri judecătorești a instanței de fond, care era executorie de drept ( atrăgând, în caz de refuz a punerii în executare, chiar și sancțiuni penale), fostul salariat C. C. a fost repus în situația anterioară desfacerii contractului individual de muncă, cu plata drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit.
Deși s-a susținut cu ocazia concluziilor orale susținute prin apărător în fața instanței de judecată, reținându-se chiar și în considerentele hotărârii judecătorești pe care o critică, că pârâtul ar fi fost integrat de bună voie, fiindu-i achitate și drepturile salariale aferente și se arată că reintegrarea a survenit după comunicarea sentinței civile nr.112/02.02.2010, societatea conformându-se dispozitivului hotărârii judecătorești sus-amintite.
Mai mult decât atât, în cuprinsul deciziei nr.85/25.03.2010, la art.6, se arată că, în cazul în care, în urma rejudecării cauzei în recurs, soluționată printr-o eventuală modificare a hotărârii judecătorești, dată în primă instanță, contestatorul va avea obligația returnării drepturilor salariale acordate
Or, nu se poate susține, în nici un fel, că reclamanta a procedat de bunăvoie la reintegrarea fostului salariat cu plata tuturor drepturilor salariale care i se cuveneau, așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii judecătorești pe care o critică.
Deși pârâtul avea tot interesul și a fost reprezentat de apărător în toate ciclurile procesuale, acesta nu a pus în discuție efectele cererii sale de demisie și nici nu și-a precizat, în nici un fel, contestația formulată inițial, în special, sub aspectul drepturilor salariale încasate pentru perioada în care nu a mai fost salariatul societății, sumă a cărei restituire se cere în prezenta cauză.
In aceste condiții, la ultimul termen de judecată din data de 14.04.2011, fără ca pârâtul să fie prezent și fără a depune întâmpinare, s-a luat act de cererea prezentată prin care se solicita încetarea contractului individual de muncă prin demisie, pronunțându-se, astfel, sentința nr. 729/14.04.2011, prin care s-a respins contestația formulată ca fiind rămasă fără obiect, hotărârea judecătorească rămânând definitivă și irevocabilă.
Față de cele arătate, în opinia recurentei-reclamante, cererea este întemeiată, decizia de sancționare a rămas în vigoare producându-și efectele pentru viitor. Astfel, orice sumă care a fost primită de către pârât până la data reintegrării în muncă, nu are temei legal, acesta nemaiavând un raport de muncă valabil, urmează a fi restituită.
Se solicită instanței de judecată admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul P. și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 251/28.10.2010, emisă de S.C. H. P. S.A., s-a decis încetarea prin demisie a contractului individual de muncă al salariatului C. C., în temeiul art. 79 alin. (7) din Codul muncii, începând cu data de 1.11.2010.
Contestatorul a învederat că i-au fost achitate drepturile salariale, pentru perioada 19.05.2009 până la data reintegrării pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă, ca urmare a executării de către intimată a sentinței pronunțate de Tribunalul P. într-un ciclu procesual anterior.
Întrucât toate pretențiile reclamantului au fost satisfăcute, în prezent, decizia nr. 183/19.05.2009 nemaiproducând efecte ca urmare a anulării sale prin sentința nr. 112/2.02.2010 a Tribunalului P., iar intimata procedând de bunăvoie la executarea acesteia și, având în vedere că, între data pronunțării deciziei instanței de recurs și cea a pronunțării acestei hotărâri, contractul individual de muncă al contestatorului a încetat prin demisie, acțiunea a rămas fără obiect.
Reclamanta însăși a anulat, prin decizia nr. 85/25.03.2010, decizia anterioară nr. 183/19.05.2009 prin care se dispusese desfacerea contractului individual de muncă al pârâtului și, ca atare, acțiunea a rămas fără obiect.
Întrucât contractul individual de muncă al pârâtului a încetat prin demisie, la data de 1.11.2010, nu se poate reține că pârâtul a încasat drepturi salariale necuvenite, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta . cu sediul în municipiul Ploiești, ..1, județ P., împotriva sentinței civile nr. 5067 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul P., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C., domiciliat în orașul Băicoi, ., județ P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
C. P. V. D. M. G.
Grefier,
A. M. B.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. CP
Tehnored.BA
2 ex./24.04.2013
dosar fond nr._ Tribunalul P.
jud.fond C. R. I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 842/2013.... → |
|---|
