Cereri. Decizia nr. 1015/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1015/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 6339/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1015
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013
Președinte - C. P.
Judecători - V. D.
- M. G.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta C.N.C.F. C. SA – Regionala C.F.R. G. cu sediul în municipiul G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 1635 din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. B. C., domiciliat în orașul M., ., județ B..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 3 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, a amânat pronunțarea la data de 10 aprilie 2013, când a dat următoarea decizie.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M. B. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.F." C.F.R." S.A.- REGIONALA C.F.R. G. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligat acesta din urmă la: plata diferenței de salariu pe perioada noiembrie_10, ce rezulta din faptul ca în Contractul Colectiv de munca (in continuare CCM) pe Ramura Transporturi aplicabil, este prevăzut un salariu de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei (în perioada mai sus amintita am fost plătit în funcție de următoarele salarii minim brute: noiembrie 2009 - martie 2010 = 570 lei, aprilie_10= 600 lei); plata sporurilor permanente - înscrise în cartea de munca și nepermanente - înscrise în CCM la Nivel de Unitate aplicabil, pentru perioada noiembrie_10, aplicate la diferența de salariu menționata la punctul 1; plata sporului de noapte ( 50%) pentru munca prestata în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, raportat la salariul majorat așa cum rezulta la punctul 1., pe perioada noiembrie_10, conform CCM pe Ramura Transporturi, aplicabil, ținând cont ca reclamantul, în perioada mai sus amintita, a prestat service și în regim de tura (în perioada noiembrie 2009 și pana la 31.12.2010. pentru munca de noapte prestata în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, a fost plătit cu un spor de 25%, astfel ca solicită DIFERENȚA); plata salariului suplimentar reactualizat, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului precedent (salariu de baza calculat așa cum rezulta la punctul 1), pentru munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, pe anii 2009 și 2010, conform CCM pe G. de Unități, aplicabil; plata premierei de Ziua Feroviarului, stabilita la nivelul clasei 1 de salarizare (700 lei), pe anul 2010, conform CCM pe G. de Unități, aplicabil; plata premierei de Paști stabilita la nivelul clasei 1 de salarizare (700 lei), pe anul 2010, conform CCM pe G. de Unități, aplicabil; plata premierei de C., stabilita la nivelul clasei 1 de salarizare (700 lei), pe anii 2009 și 2010, (CCM pe Ramura Transporturi aplicabil); plata premierei de vacanta pe anii 2009 și 2010 stabilita la nivelul clasei 20 de salarizare, (DIFERENȚA rezultata din suma acordata la momentele respective și suma de 1293,6 calculata în funcție de salariul minim aferent clasei 1 de salarizare de 700 lei) conform CCM pe G. de Unități aplicabil; sumele ce i se cuvin sa fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plații efective a lor; obligarea pârâtei C.N.C.F."C." S.A. la plata tuturor cheltuielilor de judecata.
În motivarea celor solicitate, reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei C.N.C.F."C." S.A. Regionala "C.F.R." G.. De-a lungul timpului și până în prezent, a reclamat în nenumărate rânduri liderilor de sindicat cât și conducerii subunității în care își desfășoară activitatea, faptul că este privat de o parte din drepturile înscrise în CCM aplicabile, însă de fiecare data i s-a răspuns că sumele aferente acestor drepturi, nu au fost prevăzute în bugetul anual de venituri și cheltuieli al societății, singura soluție de obținere a acestor drepturi fiind instanța de judecată.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni, prevăzute în CCM aplicabile, au un caracter imperativ pentru pârâta C.N.C.F."C." SA, aceasta neputând invoca lipsa profitului sau a altor cauze, ca motiv de nerespectare. Atât timp cât aceste drepturi, sunt prevăzute în Contractele Colective la nivel superior și în conformitate cu legea, au un caracter minimal, orice motivare de neacordare a acestora, formulată de către angajatoarea pârâtă, este neîntemeiată, deoarece în cazul în care, una din părți se află în imposibilitatea de a mai respecta o anumita clauza contractuala, exista posibilitatea conferita de lege, a renegocierii.
Având în vedere faptul că își întemeiază acțiunea numai pe prevederi ale Contractelor Colective aplicabile, încheiate la Nivel Superior și ținând cont că până la momentul actual, drepturile ce le invocă, nu i-au fost plătite, singura cale de a le obține, a fost introducerea prezentei acțiuni.
In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 38, art.160, art. 166, art. 268 alin. 1 lit. c), art. 269 alin. 1 și 2, din Codul Muncii republicat; art. 7, art. 8, art. 30 alin. 1 și 2 din L. 130/1996, art. 132, art. 148, art. 149, art. 210 din L. 62/2011; art. 1270 din Codul Civil; art. 2 alin. 4, art. 3 alin. 1 și 4, art. 30 alin. 1, art. 49 alin. 3, art. 71, art 127 alin. 2) și 3), art. 128, art. 130 din Contractul Colectiv de Munca pe G. de Unități aplicabil; art. 3 alin. 1,2 și 3, art. 41 alin.3 lit. a) și b), art. 42 alin. 1 lit. g), art. 113 alin. 3) și 4), art. 114, anexa nr. 5 din Contractul Colectiv de Munca pe Ramura Transporturi aplicabil; art. 274 din Codul de Procedura Civila.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii privind obligarea la plata diferenței de salariu pentru perioada noiembrie_10, ajutorului material aferent Zilei Feroviarului pentru anul 2010 calculat la diferența de clasa, ajutorului material pentru sărbătoarea de Paste aferent anului 2010, ajutorului material pentru sărbătoarea de C. aferent anilor 2009 și 2010, salariului suplimentar reactualizat pentru anii 2009 și 2010, iar pe cale de excepție a invocat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului B. motivat de faptul ca în conformitate cu prevederile art.269 alin.2 Codul Muncii cererile privind conflictele de munca se soluționează de către instanța competenta în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul și așa cum a reieșit din actul de identitate al reclamantului, precum și din cererea de chemare în judecata, acesta își are domiciliul în orașul M., județul Prahova., drept pentru care, în opinia pârâtului, competenta de soluționare a prezentului litigiu aparține Tribunalului Prahova.
Pârâtul a mai invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru plata ajutorului material aferent Zilei Feroviarului pentru anul 2010, ajutorului material pentru sărbătoarea de Paste aferent anului 2010, ajutorului material pentru sărbătoarea de C. aferent anii 2009 și 2010, a premierei de vacanță diferența de clasa pentru anii 2009 și 2010, salariului suplimentar pentru anul 2010, învederând instanței de judecată faptul că, reclamanții solicita plata unor drepturi bănești prevăzute de art.65 din Contractul Colectiv de Munca, conform căruia: „salariații... vor beneficia de Paste, C. și de Ziua Feroviarilor de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare" iar conform art.32 de salariul suplimentar.
Pârâtul a apreciat ca din interpretarea clauzei contractuale de mai sus, a reieșit că, reclamanții solicita drepturi bănești care, nu pot fi considerate elemente componente ale salariului, astfel cum acesta este definit la art. 155 din codul muncii, respectiv nu constituie salariul de baza, indemnizație, spor sau adaos, și ca atare, nu sunt drepturi salariale. Astfel, așa cum a rezultat din art. 154 al. 1 din Codul Muncii, salariul este contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă iar, din art. 155 din Codul Muncii, a reieșit că, elementele salariului sunt: salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Prin urmare, din textele de lege de mai sus a rezultat, în opinia intimatei, că sintagma „drepturi salariale" se refera la acele sume de bani ce au natura juridică de salariu de bază, indemnizație, spor sau adaos, prevăzute în art. 155 din codul muncii și situate de către legiuitor în Titlul IV al codului muncii denumit „ Salarizarea „, și deci, stabilind ca drepturile revendicate de către reclamanți nu sunt drepturi de natura salarială și cum aceste drepturi sunt prevăzute într-un contract colectiv de muncă, termenul de prescripție pentru solicitarea acestora este termenul de 6 luni prevăzut în art.283 alin.l lit.e din codul muncii.
Pe fondul cauzei pârâtul a învederat instanței că pentru anii 2009 și 2010 obligația societății de a plăti ajutorul material aferent Zilei Feroviarilor, ajutorul material aferent sărbătorilor de Paste și ajutorului material aferent sărbătorilor de C., precum și a salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010, nu exista, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art.65 ultimul aliniat din CCM. pentru anul 2009 -2010 precum și cu actul adițional înregistrat la DMPS București sub nr.1718/28.04.2010 la CCM. pentru anii 2009-2010, în anul 2009 și anul 2010 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. și Ziua Feroviarilor.
A mai arătat pârâtul că, pentru anii 2009 și 2010 obligația societății de a plăti ajutorul material aferent Zilei Feroviarilor, ajutorul material aferent sărbătorilor de Paste și ajutorului material aferent sărbătorilor de C., salariul suplimentar pentru anul 2010, nu exista, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art.65 ultimul aliniat din CCM. pentru anul 2009 -2010 precum și cu actul adițional înregistrat la DMPS București sub nr.l718/28.04.2010 la CCM pentru anii 2009 și 2010, în anul 2009 și anul 2010 nu se acordă ajutoarelor de Paste, C. și Ziua Feroviarilor.
În opinia pârâtului, salariații aveau dreptul la un ajutor material acordat de C., Paste și Ziua Feroviarului în cuantum de cel puțin un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare condiționat însă, de cerințele următoare: să nu fi absentat la serviciu mai mult de o zi, să nu fi fost sancționați pentru consumul de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului să fi fost în concediu fără plată mai mult de un an de zile.
A mai învederat pârâtul că a stabilit împreună cu sindicatele nivelul de salarizare prin raportare la posibilitățile financiare ale societății și la prevederile legale. Mai mult, conform normativelor, plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal reprezintă limite minime. În același scop s-a prevăzut că, drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de munca sau, după caz în contractele individuale de munca, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de Paști, prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților, și altele de aceasta natura, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trei trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv cel mult 35%, în trimestrul IV, din suma anuala corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate.
Totodată, pentru a exista garanția că nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit că în fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o suma de 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care se va utiliza cu avizul Ministerului sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale. Astfel, a apreciat pârâtul că este în ipoteza în care, datorită împrejurărilor legale și economico-financiare total diferite față de cele existente la data semnării Contractului Colectiv de Munca, obligația de plata a ajutorului material aferent sărbătorilor de C., sărbătorilor de Paste și Ziua Feroviarului asumată de către noi prin art.65 nu mai este susceptibila de executare, deoarece împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată la data semnării contractului.
Ca atare, aceasta obligație apare ca o obligație imposibil de executat, și prin raportare la dispozițiile art.l156 aliniat ultim cod civil se afla în situația în care aceasta obligație s-a stins datorita împrejurărilor legale și economico-financiare arătate anterior, care nu pot fi imputate societății și care au făcut și fac imposibilă îndeplinirea acestei obligații.
Nu în ultimul rând, pârâtul a solicitat să se aibă în vedere și faptul că, așa cum a menționat anterior, societatea a avut un fond de salarii limitat prin actele normative precizate mai sus, și ca atare obligația de plata a ajutorului material de Ziua Feroviarilor era condiționata de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat. Or, în cadru legal impus de către statul roman prin actele normative arătate și, care trebuia respectat de către societate, nu se putea deroga de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri prin convenții, așa cum prevede de altfel art. 5 cod civil, chiar dacă este vorba despre un contract colectiv de muncă.
De asemenea în conformitate cu prevederile art.32 alin 5 din CCM pentru anii 2009-2010 completat prin actul adițional mai sus invocat nu se acorda salariul suplimentar în anul 2010.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anul 2010 acest drept să nu se acorde, și prin urmare instanțe de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publica.
În al doilea rând pârâtul a invocat inaplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pentru societatea în cauză, învederând instanței de fond ca, societății de față nu i se aplică prevederile Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi, motivat de faptul că nu este operator de transport feroviar, nu efectuează și nici nu a efectuat activități de transport feroviar așa cum de altfel prevăd cu claritate dispozițiile art.8 din H.G. nr.581/1998.
În urma probelor administrate, Tribunalul B. a pronunțat sentința civilă nr. 1635 din 5 decembrie 2012, prin care a respins excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului B. și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâtă.
A admis ca întemeiată acțiunea privind pe reclamantul M. B. C. și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariile încasate de acesta în perioada noiembrie 2009 – 31.12.2010 și salariile la care avea dreptul, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.
A obligat pârâta să plătească reclamantului diferența dintre cuantumul sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă a acestuia și nepermanente înscrise în CCM la nivel de unitate, aferente perioadei noiembrie 2009 – 31.12.2010, rezultate din diferențele între sumele efectiv încasate și cele cuvenite calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, sporul de noapte de 50%(respectiv diferența, reținându-se că s-a achitat 25%) pentru munca prestată pe timp de noapte în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, evidențiate în foile colective de prezență și statele de plată, spor de noapte negociat prin art.42 al.1 lit.g CCM la nivel de ramură transporturi pe anul 2008-2010, pentru perioada noiembrie 2009 – 31.12.2010, salariul suplimentar pe anii 2009- 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestuia din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de timpul efectiv lucrat, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, conform art. 30 al.1, premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010, C. 2009 și 2010, stabilit la nivelul clasei I de salarizare, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, diferența dintre premierea de vacanță încasată pe anii 2009 și 2010 și premierea de vacanță la care are dreptul, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.
Toate sumele de bani datorate de pârâtă reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, a obligat pârâta la 420 lei cheltuieli de judecată, către reclamant.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a apreciat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului B. și excepția prescripției ca fiind nefondate, iar acțiunea ca fiind întemeiată, pe următoarele considerente:
În conformitate cu art. 137 cod proc.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului B. și asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pe care le-a respins ca neîntemeiate având în vedere faptul ca: în privința competentei teritoriale, Codul Muncii derogă de la dreptul comun (art. 5 C.) în sensul ca aceasta aparține nu instanței de la domiciliul pârâtului ci celei de la domiciliul sau reședința reclamantului. În completarea art. 269 C. muncii vine art. 210 din Legea dialogului social care prevede competenta instanței de la domiciliul reclamantului sau de la locul de muncă.
Așa cum s–a putut observa din carnetul de muncă al reclamantului, acesta este salariat al pârâtului la Sectia CT” B..
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune drepturile bănești solicitate de reclamant, sunt de natura salariala fiindu-le aplicabile dispoz. art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii republicat, unde se prevede clar ca, în cazul drepturilor salariale neacordate, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul este salariat al pârâtei și prin cererea formulată a invocat, în esență, drepturi salariale înscrise în CCM superioare.
Pârâtul a apreciat, prin întâmpinarea formulată, că nu îi sunt aplicabile CCM încheiate la nivel de grup de unități și, în consecință, solicitările formulate nu au fundament.
Sub acest aspect, instanța a avut în vedere prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, potrivit cărora:
„(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.
Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același Cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Pe de altă parte, așa cum se statua expres în dispozițiile art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, republicată, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, a rezultat că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de grup de unități și, respectiv, de ramură, în cazul în care la nivel de unitate au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
De altfel, și în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.
S-a consacrat, prin Deciziile Curții Constituționale nr.380/2004, nr.294/2007, definitive și general obligatorii: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.”
Atâta timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de grup de unități și de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
E drept că potrivit art. 283 alin.1 lit. d din Cocul Muncii (în vigoare pe durata derulării contractelor colective de muncă), nulitatea absolută poate fi invocată și constatată pe durata existenței contractelor colective de muncă și că, în prezent nu s-a solicitat și deci, nu s-a constatat pe cale judecătorească, nulitatea absolută a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități.
Însă, în lipsa unui cadru legislativ privind renegocierea clauzelor nule din contractele colective de muncă, numai după adoptarea Legii nr.62/2011(când contractul colectiv de muncă nu mai era în vigoare) s-a reglementat, în art.142, procedura de constatare a nulității absolute și de renegociere a clauzelor contractuale nule. Raportat la dispozițiile art.38 din Codul Muncii, aceste clauze nule se înlocuiesc de drept, cu clauzele mai favorabile salariaților, prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi care au prevăzut, pentru anii 2008-2010.
Față de considerentele evocate, instanța a apreciat capătul de cerere privind plata diferenței de salarii pe perioada noiembrie 2009 – 31.12.2010 și salariile la care avea dreptul, ca fiind fondat, urmând ca pârâta să achite aceste diferențe în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, pe ideea superiorității CCM superior.
Prin admiterea acestui capăt de cerere, instanța a admis și capetele de cerere subsecvente acestuia, respectiv a diferenței dintre cuantumul sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă a reclamantului și nepermanente înscrise în CCM la nivel de unitate, aferente perioadei noiembrie 2009 – 31.12.2010, rezultate din diferențele între sumele efectiv încasate și cele cuvenite, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, pe ideea superiorității CCM superior.
Cu privire la plata sporului de noapte solicitat, instanța, reținând superioritatea CCM la nivel de ramură, respectiv art. 42 al.1 lit.g, a admis și acest capăt de cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantului sporul de noapte de 50%, respectiv diferența, reținându-se că s-a achitat 25%, pentru munca prestată pe timp de noapte, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, evidențiate în foile colective de prezență și statele de plată, pentru perioada noiembrie 2009 – 31.12.2010.
Cu privire la plata salariului suplimentar solicitat, instanța, reținând superioritatea CCM la nivel de ramură, a obligat pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pe anii 2009-2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al acestuia, din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de timpul efectiv lucrat, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte, pe ideea superiorității CCM superior. Acest drept este prevăzut în art.32 al.1 din C.C.M. la nivel de unitate și în art.30 al.1 din C.C.M. pe anii 2006-2008 la nivel de grup de unități.
Apărările pârâtei referitoare la acest salariu suplimentar, legată de lipsa de fonduri, nu au fost acceptate, întrucât clauzele contractului colectiv de muncă negociate de comun acord ce nu au fost anulate sau suspendate trebuie respectate și sunt obligatorii pentru angajator, conform art. 229 al.4 Codul Muncii.
În ce privește susținerea pârâtei referitoare la plata primei ocazionate de sărbătorile de Paști 2010, C. 2009- 2010 și Ziua Feroviarului pe anul 2010 și încheierea unui nou CCM la nivel de unitate pe anul 2009/2010, care prin art.64 al.1 și 2 a consemnat neacordarea acestor drepturi pe anul 2009, fiind suspendate până în data de 01.01.2010 instanța o apreciază ca nefondată, având în vedere superioritatea CCM la nivel de grup de unități pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la 28.12.2010, în baza căruia, potrivit art. 71 reclamantul era îndreptățit, cu ocazia sărbătorilor de P. și C., la un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Feroviarului la o premiere al cărei cuantum urma a fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.
Au fost înlăturate ca neîntemeiate apărările pârâtei privind neacordarea acestor prime în anul 2009 ca urmare a convenției părților cuprinsă în procesele-verbale încheiate, întrucât respectiva convenție nu poate produce efecte retroactiv, Ziua Feroviarului și aprilie 2009 pentru ajutorul de Paști, noul CCM la nivel de unitate pe anul 2009/2010 încheiat în urma respectivelor negocieri, consemnate în procesele-verbale menționate, fiind înregistrat la DNPS București la data de 28.04.2009.
Mai mult, instanța a constatat că dispozițiile noi introduse privesc doar amânarea plății, drepturile respective devenind scadente începând cu 01.01.2010, nefiind înlăturate aplicarea normelor ce reglementează acordarea acestor drepturi de natură salarială și care pentru perioada lunii aprilie 2009 sunt cele din art.71 CCM încheiat la nivel de grup de unității pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional.
Totodată, au fost înlăturate și apărările pârâtei privind inexistența unei hotărâri a Consiliului de administrație, întrucât aceasta nu se poate prevala de propria culpă în ce privește lipsa hotărârii pentru stabilirea primei și a cuantumului acesteia.
Ca urmare, față de aceste dispoziții, instanța a reținut ca fiind întemeiată acțiunea și sub aceste capete de cerere, le-a admis și a obligat pârâta să plătească reclamantului premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010 și C. 2009- 2010, stabilit la nivelul clasei I de salarizare, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.
Față de capătul de cerere având ca obiect premierea de vacanță încasată pe anul 2009/2010 și premierea de vacanță la care are dreptul, instanța a constatat că prin admiterea primului capăt de cerere și modificarea salariului de bază, și acest capăt de cerere este întemeiat, dreptul solicitat fiind prev. de art.49 al.3 din C.C.M. la nivel de grup de unități și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului această diferență de premiere cum a fost solicitată, calculată în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.
În conformitate cu art.166 al.4 Codul muncii, toate sumele de bani datorate de pârâtă reclamantului au fost reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În temeiul art. 274 cod proc.civilă, instanța a obligat pârâta la 420 lei cheltuieli de judecată, către reclamant, reprezentând onorariu apărător ales, conform chitanței atașata la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului B., admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și pe fond respingerii ca neîntemeiate a tuturor capetelor de cerere.
In fapt, prin sentința civila recurată instanța de fond a respins, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B., excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis acțiunea obligând societatea noastră la plata ajutorului material aferent Zilei Feroviarului pentru anul 2010, ajutorului material pentru sărbătoarea de P. aferent anului 2010, ajutorului material pentru sărbătoarea de C. aferent anului 2009 și 2010 și salariului suplimentar pentru anul 2010, sume actualizate cu rata inflației.
Se susține de recurentă că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art.269 alin.2 din codul muncii, atunci când a respins excepția necompetentei teritoriale.
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod greșit că, art.269 alin.2 din codul muncii se completează cu prevederile art.210 din legea nr.62/2011 a dialogului social.
Învederează instanței de recurs faptul că, art.210, din Legea nr.62/2011 a dialogului social se aplică numai în cazul cererilor referitoare la executarea, nulitatea sau despăgubiri rezultate din contractului individual de muncă, așa cum reiese în mod indubitabil din întregul text de lege referitor la „conflictele individuale de muncă".
Ca atare, apreciază că, numai în aceste situații sunt aplicabile prevederile art.210, în sensul că se aplica o competență teritorială alternativă de soluționare între instanța de la domiciliul reclamantului și instanța de la locul de muncă al reclamantului.
Având în vedere însă ca prezenta acțiune are ca obiect soluționarea unui conflict rezultat din aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de societate, sunt aplicabile numai prevederile art.269 alin.2 din codul muncii care instituie competența teritoriala de soluționare exclusiv în sarcina instanței de judecată de la domiciliul reclamantului.
Or, așa cum a arătat și prin întâmpinare reclamantul are domiciliul în orașul M., Județul Prahova, situație ce atrage competența teritorială de soluționare a prezentei cauze în sarcina Tribunalului Prahova.
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art.283 alin.l lit.e din codul muncii, atunci când a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, învederează faptul că, reclamantul solicita plata unor drepturi bănești prevăzute de art.65 din contractul colectiv de munca, conform căruia: „salariații... vor beneficia de P., C. și de Ziua Feroviarilor de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare", iar conform art.32 de salariul suplimentar.
Se arată că, din interpretarea clauzei contractuale de mai sus, reiese că, reclamanții solicita drepturi bănești care nu pot fi considerate elemente componente ale salariului, astfel cum acesta este definit la art.155 din codul muncii, respectiv nu constituie salariul de baza, indemnizație, spor sau adaos, și ca atare, nu sunt drepturi salariale.
Astfel, așa cum rezultă din art.154 alin.l din codul muncii salariul este contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă iar, din art.155 din codul muncii, reiese că, elementele salariului sunt: salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
De altfel, și art.236 din codul muncii când reglementează obiectul contractelor colective de munca, prevede că, prin astfel de contracte se pot stabili și clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Ca atare, reiese fără putința de tăgada că legiuitorul face în mod expres
diferențierea între conceptul de salarizare si/sau salariu și alte drepturi ce decurg din
raportul de munca, ceea ce înseamnă că se permite acordarea unor drepturi bănești cu alta natură juridică decât aceea de salariu.
In aceste condiții, împrejurarea că acest ajutor material are fixat un cuantum egal cu salariul de baza nu determină schimbarea naturii juridice a acestuia, referirea la salariu fiind făcută de părți doar ca un criteriu de determinare a cuantumului ajutorului material.
Mai mult, drepturile stipulate cu alt titlu decât cel de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub forma bănească, nu fac parte din categoria drepturilor salariale, cu atât mai mult cu cât, ele nu sunt prevăzute în titlul intitulat „Salarizarea", ci în titlul referitor la Sănătatea și securitatea în munca" .
Prin urmare, stabilind că drepturile revendicate de către reclamanți nu sunt drepturi de natura salarială și cum aceste drepturi sunt prevăzute într-un contract colectiv de muncă, termenul de prescripție pentru solicitarea acestora este termenul de 6 luni prevăzut în art.283 alin.l lit.e din codul muncii.
Aceasta situație, rezultă fără putință de tăgadă că, din faptul că, termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.283 alin.l lit.e din codul muncii se aplică ori de câte ori se revendică drepturi stipulate prin contractele colective de muncă, cu excepția acelor drepturi de natură salarială, respectiv: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri pentru drepturile salariale fiind aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 litc.
Or, având în vedere că, reclamanții solicită obligarea la plata drepturilor salariale constând în acordarea ajutorului material de P. pentru anii 2009 și 2010, acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2010, acordarea primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și acordarea unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare pentru anul 2009, reiese cu certitudine faptul că, dreptul material la acțiune prin care se solicita aceste drepturi este prescris.
Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile ar.969-976 vechiul cod civil în vigoare la dată valabilității contractului colectiv de muncă.
Astfel, pentru anii 2009 și 2010 obligația societății de a plăti ajutorul material aferent Zilei Feroviarilor, ajutorul material aferent sărbătorilor de P. și ajutorului material aferent sărbătorilor de C., precum și a salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, nu există, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art.65 ultimul aliniat din C.C.M. pentru anul 2009 -2010 precum și cu actul adițional înregistrat la DMPS București sub nr.1718/28.04.2010 la C.C.M. pentru anii 2009-2010, în anul 2009 și anul 2010 din se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Ziua Feroviarilor.
Se mai învederează că pentru anii 2009 și 2010 obligația societății
de a plăti ajutorul material aferent Zilei Feroviarilor; ajutorul material aferent sărbătorilor de P. și ajutorului material aferent sărbătorilor de C., salariul suplimentar, nu exista, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art.65 ultimul aliniat din C.C.M. pentru anul 2009.-2010, precum și cu actul adițional înregistrat la DMPS București sub nr. 171/28.04.2010 la C.C.M. pentru anii 2009-2010, în anul 2009 și anul 2010 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. și Ziua Feroviarilor.
De asemenea, în conformitate cu art.65 din Contractul Colectiv de Munca 2009-2010, salariații aveau dreptul la un ajutor material acordat de C., Paste și Ziua Feroviarului în cuantum de cel puțin un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare condiționat însă, de următoarele cerințe să nu fi absentat la serviciu mai mult de o zi, să nu fi fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului să fi fost în concediu fără plată pentru o perioadă de un an de zile.
Se mai arată de recurenta-pârâtă că instanța de fond a făcut aplicarea greșita a prevederilor art.1156 aliniat ultim din vechiul cod civil întrucât datorită unor împrejurări și evenimente atât de fapt cât și legale, societatea independent de voința sa s-a aflat în imposibilitatea de a-și respecta obligația asumată prin Contractul Colectiv de Muncă.
Prin urmare, se poate reține că, nivelul de salarizară în cadrul societății s-a stabilit împreuna cu sindicatele reprezentative prin raportare la posibilitățile financiare ale societății și la prevederile legale.
Existența negocierilor la nivel de țara cu Fondul Monetar Internațional, pentru obținerea unor împrumuturi, a schimbat în totalitate împrejurările în care s-a semnat Contractul Colectiv de Munca, întrucât a impus stabilirea pentru societățile unde statul este unic acționar sau deține majoritatea acțiunilor, cum este și în cazul societății pârâte, monitorizarea creșterilor salariale și eventual stoparea acestora pentru evitarea derapajelor în politica salarială a acestor societăți.
In acest context, statul R. a fost obligat să emită acte normative prin care să controleze pe cât posibil nivelul de salarizare în aceste societăți, motiv pentru care, prin O.U.G. nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobata cu modificări prin Legea nr. 59/2002, cu completările ulterioare, s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salarii și numărul mediu de personal.
Prevederile actelor normative mai sus invocate s-au aplicat și societății pârâte și înainte de anul 2006 dar și în perioada anilor 2006-2008, fiind vorba despre o societate la care statul este unicul acționar, și mai mult, prin H.G. nr. 142/2005 și ulterior prin H.G. nr.50/2006 s-au prevăzut pentru agenții economici monitorizați, fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală.
In același sens, s-a prevăzut și prin art.6 al OU.G. nr.79/2008 care a abrogat O.U.G. nr.79/2001 faptul că ,,Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, prezintă spre consultare sindicatelor de ramura bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, iar conform art.7 alin. 1 se prevede că „fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz."
Mai mult, conform normativelor de mai sus, plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal reprezintă limite minime. In același scop s-a prevăzut că, drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordata cu ocazia sărbătorilor de Paști, prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților, și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trei trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv cel mult 35%, în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate.
Totodată, pentru a exista garanția ca nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit ca in fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o suma de 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care, se va utiliza cu avizul ministerului sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale.
Având în vedere situația de fapt și legala arătata mai sus, se poate reține ca, datorită împrejurărilor legale și economico-financiare total diferite față de cele existente la data semnării Contractului Colectiv de Munca, obligația de plata a ajutorului material aferent sărbătorilor de C., sărbătorilor de P. și Ziua Feroviarului asumată de către societate prin art.65 nu mai este susceptibilă de executare, deoarece împrejurările în care trebuia executata o fac radical diferită de cea asumată la data semnării contractului.
Ca atare, această obligație apare ca o obligație imposibil de executat, și prin raportare la dispozițiile art.1156 aliniat ultim cod civil, această obligație s-a stins datorită împrejurărilor legale și economico-financiare arătate anterior, care nu pot fi imputate societății și care au făcut și fac imposibila îndeplinirea acestei obligații.
Nu în ultimul rând, se poate avea în vedere și faptul că, așa cum a menționat anterior, societatea pârâtă a avut un fond de salarii limitat prin actele normative precizate mai sus, și ca atare obligația de plată a ajutorului material de Ziua Feroviarilor era condiționata de încadrarea in bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Or, apreciază recurenta că trebuie avut în vedere și faptul că, în cadru legal impus de către statul roman prin actele normative arătate și, care trebuia respectat de către societatea, nu se putea deroga de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri prin convenții, așa cum prevede de altfel art.5 cod civil, chiar daca este vorba despre un contract colectiv de muncă.
De asemenea în conformitate cu prevederile art.32 alin 5 din CCM pentru anii 2009-2010 completat prin actul adițional mai sus invocat nu se acordă salariul suplimentar în anul 2010.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anul 2010 acest drept să nu se acorde, și prin urmare instanța de judecata, este ținuta să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, societatea pârâtă este o societatea comercială pe acțiuni cu capital integral vărsat de Statul R., în calitate de unic acționar și care își exercita drepturile și obligațiile prin Ministerul Transporturilor.
Astfel, potrivit art.22 alin.l din H.G. nr.581/1998, societatea își stabilește bugetul de venituri și cheltuieli care se aproba de Guvern la propunerea Ministerului Transporturilor cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
Totodată, în conformitate cu art.29 alin.3 și alin.4, art.47 alin.3, art.48 alin.2 lit.b din legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisa și limitata. Fondul salariilor de baza se aproba distinct, prin anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite și în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în bugete se aprobă de către ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii și pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terțiari de credite, după caz.
Se învederează că, bugetele de venituri și cheltuieli ale societății aprobat conform prevederilor de mai sus pentru anul 2010 nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea salariilor suplimentare.
Din art.32 din C.C.M. reiese că, din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de 10% din fondul de salarii realizat lunar.
In același timp, trebuie avut în vedere și faptul că, societatea pârâtă are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare deci, nu numai pentru plata drepturilor salariale.
Mai mult, prin O.G. nr.81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare si declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, etc., nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natură suportate din fondul de salarii.
Se mai susține de recurenta-pârâtă că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art.24 alin.l, alin.2, alin.3 și alin.4 raportat la art.8 alin.2 și alin.3 din legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009-2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competentă la cererea părții interesate - art.24 alin.l, alin.2, alin3 și alin.4, raportat la art.8 alin.2 și alin.3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabila în perioada 2009-2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C:M. la Nivel de G. de Unități.
Pentru anii 2009-2010, la nivelul societății noastre a existat Contract Colectiv de Munca care și-a produs efectele juridice în ce privește drepturile și obligațiile părților.
In aceste condiții, invocarea de către una dintre părți a aplicării unor clauze din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel superior, și anume Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adițional nr.2629/30.06.2008 până la data de 31.12.2010 este neîntemeiată.
Totodată, în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare reclamanții singuri sau, prin intermediul organizațiilor sindicale aveau posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze în condițiile în care constatau că, clauzele din C.C.M. la Nivel de C.N.C.F/,„C.F.R." S.A. prin care nu se acordau ajutoarele materiale și salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010 contravin prevederilor contractului încheiat la nivel superior în speța Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.
Numai în acest context și în condițiile în care instanța de judecata astfel sesizată, constata nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
În fine, susține recurenta-pârâtă instanța de fond a interpretat și aplicat
greșit prevederile art.268 alin.l codul muncii.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toata durata existentei contractului colectiv de munca - art.268 alin.l pct.d codul muncii. (fost art.283 alin.l lit.d ).
Se învederează că, atât C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. cât și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, și-au Încheiat valabilitatea la data de 31.12.2010.
Insă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de munca, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecata cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Precizează recurenta-pârâtă că instanța de judecata nu a fost investită cu o cerere de constatarea nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A., și chiar daca instanța de judecata ar califica cererea reclamanților ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.FR." S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin.1 pct.d din codul muncii, motivat de faptul că, atât C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. cat și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamanților a fost introdusă în cursul anului 2012, după expirarea acestor contracte colective de muncă.
Clauzele C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. pot fi înlocuite de către instanța de judecata cu clauzele mai favorabile prevăzute în Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora introdusa în termenul legal prevăzut de art.268 alin.l lit.d din codul muncii.
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției necompetentei teritoriale a Tribunalului B., admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii ca neîntemeiate a tuturor capetelor de cerere.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate va reține că aceste este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că în mod eronat societatea recurentă a fost obligată la plata diferențelor dintre cuantumul sporurilor permanente și nepermanente, Curtea va reține următoarele:
Deoarece sporurile care au fost solicitate de către reclamant nu au fost evidențiate în mod distinct, pentru a se verifica dacă sporurile solicitate de către acesta și înscrise în CCM, sunt sporuri care i se cuvin potrivit dispozițiilor legale, Curtea urmează a exonera pârâta de plata diferenței dintre cuantumul sporurilor permanente și nepermanente.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de către recurentă Curtea le va respinge ca nefondate.
Astfel, se susține, în primul rând, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.c din Codul Muncii, aplicându-se termenul de prescripție de 3. ani asimilând plata unui ajutor bănesc - ca fiind de natură salariala, „ ...salariul suplimentar (cel de-al treisprezecelea salariu) este potrivit art. 155 din Codul Muncii o componentă a salariului de bază... (pag. 3, alin.9).
Se arată în motivarea recursului că, raportat la obiectul cererii, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 283(1) lit. e Codul Muncii, salariul suplimentar nereprezentând contraprestația muncii depuse de angajați și, în plus, cererea reclamanților, așa cum este ea formulată, este o cerere întemeiată pe neexecutarea unor clauze din CCM, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În acest sens, corect a stabilit instanța de fond că sunt incidente disp.art.283 alin.1 lit.c Codul muncii care prevăd termenul de prescripție de 3 ani pentru toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, ca în cauza de față, indiferent de izvorul acestora, mai ales că în chiar contractul colectiv de muncă se folosește noțiunea de salariu suplimentar, care este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Este adevărat că s-a solicitat acordarea salariului suplimentar pentru anii 2006-2008, în baza art.30 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, aceleași prevederi fiind înscrise și în art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2008.
Potrivit acest text din C.C.M. pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
S-a susținut în recurs că această clauză nu are un caracter obligatoriu și că angajatorul are doar o facultate, o posibilitate de a acordare a salariului suplimentar.
Această critică este nefondată, pe de o parte, pentru aceea că anexa nr.6 la CC.M pe anii 2006-2008, atunci când stabilește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar conține dispoziții imperative, care dovedesc că acordarea acestui drept este o obligație din partea societății, nu doar o posibilitate.
De asemenea, este important de menționat că potrivit art.30 alin.1 din C.C.M. la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, acordarea salariului suplimentar la sfârșitul anului calendaristic este o obligație a angajatorului, după cum rezultă din formularea acestui articol: pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Interpretarea literală a textului art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități, ce folosește în mod expres sintagma “va primi” coroborat cu disp.art.30 și cu cele din anexa 6, conduce în mod logic la concluzia că este vorba de un drept al salariaților ce îndeplinesc criteriile prevăzute de anexa 6, acțiunea neputând fi respinsă pe considerentul că ar fi vorba de o disponibilitate a angajatorului și nu de o obligație.
Potrivit art.238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilite prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior și ca atare CCM la nivel de grup de unități, fiind încheiat la nivel superior față de CCM al C. Marfă SA, prevederile lui minimale fiind obligatorii pentru societate.
S-a mai invocat în susținerea recursului lipsa posibilităților financiare și că voința părților semnatare ale contractului reprezintă legea părților și cu privire la sumele necesare pentru salariul suplimentar, instanța neputând interveni pentru a modifica acest acord al părților.
În acest sens, corect a reținut prima instanță că părțile contractante nu au condiționat acordarea salariului suplimentar de rezultatele financiare ale societății și de încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin Hotărâri de Guvern sau prin hotărâri ale consiliului de administrație.
A mai reținut instanța că, în art.20 din Contractul colectiv de muncă 2007-2008 s-a prevăzut că” din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă și a celui de dezvoltare satisfacerea necesităților de perfecționare, recalificarea personalului societatea constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte „ însă, această clauză nu înlătură obligativitatea acordării salariului suplimentar așa cum a fost stipulat în art.30 din Contractul colectiv de muncă.
Rezultă așadar că lipsa fondurilor financiare nu poate afecta dreptul în sine, ci eventual poate influența executarea acestuia, contractul colectiv de muncă reprezentând legea părților în sensul art.7 din Legea nr.130/1996.
Susținerile recurentei pârâte referitoare la plata primei ocazionate de sărbătorile de Paști 2010, C. 2009- 2010 și Ziua Feroviarului pe anul 2010 și încheierea unui nou CCM la nivel de unitate pe anul 2009/2010, care prin art.64 al.1 și 2 a consemnat neacordarea acestor drepturi pe anul 2009, fiind suspendate până în data de 01.01.2010 sunt nefondate.
Astfel, se reține superioritatea CCM la nivel de grup de unități pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la 28.12.2010, în baza căruia, potrivit art. 71 reclamantul intimat era îndreptățit, cu ocazia sărbătorilor de P. și C., la un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Feroviarului la o premiere al cărei cuantum urma a fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.
Nu se pot reține susținerile recurentei în sensul că neacordarea acestor prime în anul 2009 ca urmare a convenției părților cuprinsă în procesele-verbale încheiate, deoarece respectiva convenție nu poate produce efecte retroactiv, Ziua Feroviarului și aprilie 2009 pentru ajutorul de Paști, noul CCM la nivel de unitate pe anul 2009/2010 încheiat în urma respectivelor negocieri, consemnate în procesele-verbale menționate, fiind înregistrat la DNPS București la data de 28.04.2009.
Mai mult, în mod corect instanța de fond a constatat că dispozițiile noi introduse privesc doar amânarea plății, drepturile respective devenind scadente începând cu 01.01.2010, nefiind înlăturate aplicarea normelor ce reglementează acordarea acestor drepturi de natură salarială și care pentru perioada lunii aprilie 2009 sunt cele din art.71 CCM încheiat la nivel de grup de unității pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional.
Criticile privind inexistența unei hotărâri a Consiliului de administrație sunt nefondate deoarece recurenta nu se poate prevala de propria culpă în ce privește lipsa hotărârii pentru stabilirea primei și a cuantumului acesteia.
Ca urmare, față de aceste dispoziții, instanța în mod legal a reținut ca fiind întemeiată acțiunea și sub aceste capete de cerere, le-a admis și a obligat pârâta să plătească reclamantului premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010 și C. 2009- 2010, stabilit la nivelul clasei I de salarizare, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.
Față de capătul de cerere având ca obiect premierea de vacanță încasată pe anul 2009/2010 și premierea de vacanță la care are dreptul, în mod legal instanța a constatat că prin admiterea primului capăt de cerere și modificarea salariului de bază, și acest capăt de cerere este întemeiat, dreptul solicitat fiind prev. de art.49 al.3 din C.C.M. la nivel de grup de unități și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului această diferență de premiere cum a fost solicitată, calculată în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi și clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unității pârâte.
Față de considerentele mai sus expuse ,în temeiul disp.art.312 c.pr.civilă Curtea va admite recursul declarat și va modifica în parte sentința în sensul că exonerează pârâta de plata diferenței dintre cuantumul sporurilor permanente și nepermanente și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C. SA – Regionala C.F.R. G. cu sediul în municipiul G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 1635 din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. B. C., domiciliat în orașul M., ., județ B. și în consecință ;
Modifică în parte sentința în sensul că exonerează pârâta de plata diferenței dintre cuantumul sporurilor permanente și nepermanente.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
C. P. V. D. M. G.
Grefier,
A. M. B.
red.DV
tehnored.BA
2 ex./19.04.2013
dosar fond nr._ Tribunalul B.
jud.fond A. E. D.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 351/2013.... → |
|---|
