Acţiune în constatare. Decizia nr. 100/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 8972/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 100
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta . SA, cu sediul în Ploiești, Bulevardul Petrolului, nr. 59, județul Prahova - prin lichidator judiciar VIA INSOLV SPRL, cu sediul în Ploiești, ., ., județul Prahova și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „C. E. R.”, cu sediul în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1602/27 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții I. T., T. I., D. G. C., I. F., D. Ș., T. N., V. T., S. C., G. L., G. F., H. N., E. M., C. M., A. I., M. D., P. F., D. V. D., H. V., U. E., V. C., S. T., M. R., T. I. SEVASTIA, D. A., C. R., E. G., R. M., N. C., E. V., C. V., I. A. O., B. M., D. L., G. M., T. C., C. NICUȘOARA, C. E., M. G., V. C., S. G., D. F., S. T., P. L., D. C., M. M., T. C., J. S. și P. I. F., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „O. M. M.”, cu sediul în Ploiești, ., .. A, ., județul Prahova, P. D., domiciliat în Ploiești, ., ., . și R. I., domiciliat în Ploiești, ., ., ..
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă . SA prin lichidator judiciar VIA INSOLV SPRL, reprezentată de avocat P. A., din Baroul Prahova și intimații-reclamanți T. N., S. C., G. L., U. E., S. T., R. M. și S. G., toți personal, asistați de avocat O. M. M., din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale ., nr._/19 septembrie 2014 și intimații-reclamanți I. T., T. I., D. G. C., I. F., D. Ș., V. T., G. F., H. N., C. M., A. I., M. D., P. F., D. V. D., H. V., V. C., M. R., T. I. Sevastia, D. A., C. R., N. C., E. V., C. V., I. A. O., B. M., D. L., G. M., T. C., C. Nicușoara, C. E., M. G., V. C., D. F., S. T., P. L., D. C., M. M., T. C., J. S. și P. I. F., toți reprezentați de avocat O. M. M., din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale ., nr._/19 septembrie 2014 și tabelului anexat acesteia, lipsind intimații R. I. și P. D..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul se află la al doilea termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
De asemenea, se învederează că intimații-reclamanți au depus la dosar note de ședință, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrate sub nr. 1394/26 ianuarie 2015.
Avocat P. A., având cuvântul, pentru apelanta-pârâtă . SA Ploiești, depune la dosar împuternicirea avocațială ., nr._/27 ianuarie 2015, care a fost vizată de către Curte și atașată la fila 146 dosar.
Curtea pune în discuția părților încuviințarea probei cu înscrisuri, solicitată de către intimații-reclamanți la termenul anterior.
Avocat O. M. M., având cuvântul, pentru intimații-reclamanți, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi, care au fost deja depuse la dosar, cu opis și care sunt atașate la filele 78 – 136 dosar apel.
Învederează instanței că nu le-a depus în termenul legal procedural, deoarece aceste înscrisuri provin în mare parte de la societatea apelantă și a întâmpinat greutăți în demersurile efectuate pentru a le obține, întrucât societatea se află în procedura reorganizării judiciare, iar arhiva societății este mutată de la un sediu la altul.
Avocat P. A., având cuvântul, pentru apelanta-pârâtă . SA Ploiești, arată că nu se opune la administrarea probei cu înscrisuri solicită de către intimații-reclamanți, prin apărătorul lor ales, susținerile părții adverse sunt întemeiate.
De asemenea, învederează că are cunoștință de conținutul acestor înscrisuri.
Curtea, deliberând asupra cererii de încuviințare a probei cu înscrisuri, formulată de către intimații-reclamanți, prin apărătorul lor ales, constată că în cauză, nu sunt respectate dispozițiile art. 478 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, întrucât proba cu înscrisuri nu a fost solicitată prin întâmpinarea formulată de către aceștia în faza procesuală a apelului.
În acest context, având în vedere că partea adversă nu se opune încuviințării acestei probe, pe acest considerent, Curtea admite cererea, luând act că înscrisurile au fost depuse la dosar prin Registratura instanței încă din data de 11 noiembrie 2014 și că tot la aceea dată au fost comunicate părții adverse, care a declarat la acest termen de judecată că are cunoștință de conținutul acestor înscrisuri.
Avocat P. A., având cuvântul, pentru apelanta-pârâtă . SA Ploiești, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Avocat O. M. M., având cuvântul, pentru intimații-reclamanți, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că părțile nu mai au cereri de formulat, în temeiul dispozițiilor art. 392 din noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile deschise.
Avocat P. A., având cuvântul, pentru apelanta-pârâtă . SA Ploiești, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Avocat O. M. M., având cuvântul, pentru intimații-reclamanți, arată cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de partea adversă că prin acțiunea formulată a solicitat constatarea existenței sau inexistenței unui drept, acțiune care conform legii nu este supusă vreunui termen special de prescripție extinctivă înăuntrul căruia să fie exercitată.
Susținerea părții adverse potrivit căreia în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 3 Codul muncii raportat la art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 este neîntemeiată întrucât se referă la termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Arată că acțiunea în constatare este imprescriptibilă, deoarece reclamantul nu urmărește un drept patrimonial sau obligarea pârâtului la executarea unei pretenții, ci doar ca instanța să constate existența unui drept stabilit prin Ordinul nr. 50/1990, respectiv grupa de muncă, iar Ordinul nr. 50/1990 și actele normative ce-l succed și-l completează nu prevăd niciun termen în care trebuie stabilite grupele de muncă de către patronate și sindicate.
Precizează că apelanta pârâtă a fost proiectată să lucreze numai țiței cu conținut redus de sulf, acest lucru fiind respectat până în anul 1990, iar după această dată această situație nu a mai fost respectată, deoarece, din lipsă de țiței din țară, instalația a prelucrat țiței din import, care datorită prețului scăzut, are un conținut mare de sulf.
Menționează ă la nivelul rafinăriei, când urma ca o comisei să ia probe pentru a se analiza situația noxelor, conducerea unității era anunțată în prealabil și dădea dispoziție să se oprească instalațiile pentru ca nivelul noxelor să rezulte în limitele admise de lege pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă, altfel, societatea ar fi fost obligată să încadreze majoritatea locurilor de muncă în grupa I de muncă, ceea ce ducea la costuri mari pentru contribuțiile asigurărilor sociale către buget.
Arată că în cadrul rafinăriei nu existau și nici nu există delimitări ale secțiilor și instalațiilor care să poată ține gazele și noxele doar în anumite secții, acestea fiind împrăștiate de curenții de aer pe întreg teritoriul rafinăriei.
Apreciază că din buletinele de determinare a noxelor existente pe teritoriul rafinăriei și depuse la dosarul cauzei, se face dovada condițiilor efective din fiecare secție din cadrul societății apelante.
Pentru aceste motive solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea în temeiul dispozițiilor art. 394 din noul Cod de procedură civilă constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Prin actiunea civilă înregistrata pe rolul Tribualului Prahova sub nr._ /22.11.2013, reclamanții I. T., T. I., D. G. C. ,I. F.,D. Ș., T. N., V. T., S. C., G. L., G. F., H. N., E. M., C. M., A. I., M. D., P. F., D. V. D., H. V., U. E., V. C., S. T., M. R., T. I. Sevastia, D. A., C. R., E. G., R. M., N. C., R. I., E. V., C. V., I. A. O., B. M., D. L., G. M.,T. C., C. Nicușoara, C. E., M. G., P. D., V. C., S. G., D. F., S. T., P. L., D. C., M. M., T. C., J. S., P. I. F. au chemat-o în judecata pe pârâta . SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că în perioadele menționate expres în acțiune au lucrat efectiv în procent de 100% din programul de lucru, la instalații, în secții cuprinse în grupa I de muncă și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unor adeverințe în acest sens.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioadele menționate expres în acțiune, au avut calitatea de salariați în cadrul pârâtei, îndeplinind diferite funcții și au lucrat efectiv 100% din program în secții cuprinse în grupa a I-a de muncă, deoarece în secțiile în care au lucrat se foloseau materii prime care prin prelucrare emanau substanțe radioactive, noxe și gaze toxice, fiindu-le aplicabile prevederile art.1 din H.G. nr. 559/1990 și ale Ordinul nr. 50/1990 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
La data de 28.02.2014, 23.04.2014, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, în condițiile în care reclamanții au fost încadrați corespunzător funcțiilor, activităților prestate, mai ales că societatea nu se regăsește în lista unităților care au obținut avizul necesar în acest sens, invocându-se și excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a autorității de lucru judecat în ceea ce o privește pe reclamanta E. M. în raport de Decizia civilă din data de 17.11.2011 a Curții de Apel Ploiești.
La datele de 09.12.2013, 19.05.2014 reclamanții E. G., E. M. au arătat că înțeleg să renunțe la judecata acțiunii, formulând cereri în acest sens, motiv pentru care pârâta a renunțat la rândul său să mai invoce excepția autorității de lucru judecat în ceea ce o privește pe reclamanta E. M..
La data de 27.06.2014, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând acordarea grupelor superioare de muncă conform raportului de expertiză efectuat în cauză, inclusiv completare- răspuns la obiecțiuni.
În cauză s-au administrat probe cu acte și expertiza mașini unelte și sisteme de producție.
Prin sentința civilă nr. 1602/27 iunie 2014, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului la acțiune acțiunii invocată de către pârâtă.
A luat act că reclamanții E. M. și E. G., reprezentați de O. M. M., au renunțat la judecata acțiunii formulată împotriva pârâtei . SA, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții R. I., P. D. împotriva pârâtei . SA, ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea precizată formulata de reclamanții I. T., T. I., D. G. C., I. F., D. Ș., T. N., V. T., S. C., G. L., G. F., H. N., C. M., A. I., M. D., P. F., D. V. D., H. V., U. E., V. C., S. T., M. R., T. I. SEVASTIA, D. A., C. R., R. M., N. C., E. V., C. V., I. A. O., B. M. D. L., G. M.,T. C., C. NICUȘOARA, C. E., M. G., V. C., S. G., D. F., S. T., P. L., D. C., M. M., T. C., J. S., P. I. F., toți reprezentați de O. M. M. și s-a contatat că reclamanții (cu excepția reclamanților sus menționați -E. G., E. M., R. I., P. D.) beneficiază de grupa I de muncă în procentele și perioadele indicate expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V., inclusiv completare- răspuns la obiecțiuni, care face parte integrantă din prezenta sentință.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamanților (cu excepția reclamanților -E. G., E. M., R. I., P. D.) adeverințe conform raportului de expertiză sus menționat.
S-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că potrivit raportului de expertiza B. V., inclusiv completare - răspuns la obiecțiuni, cărților de muncă existente la dosar, actelor anexate, reclamanții (cu excepția reclamanților E. G., E. M., R. I., P. D.), având diferite funcții, în cadrul pârâtei, au desfășurat activitate în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză în mediu toxic, în condiții deosebite de muncă, cu depășirea nivelului admisibil noxelor profesionale, care se încadrează în cazurile reglementate de Ordinul nr. 50/05.03.1990, Ordinul nr. 125/1990, Legea nr. 226/2006, H.G. nr. 261/2001, ceea ce înseamnă că reclamanții (cu excepția reclamanților E. G., E. M., R. I., P. D.) au lucrat efectiv în locuri de munca care se încadrează în grupa I de muncă, în procentele și perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză sus menționat.
Potrivit Ordinului nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a, conform celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
De asemenea, dispozițiile Legii nr. 226/2006, H.G. nr. 1025/2003, stipulează că salariații beneficiază de condiții speciale de muncă, ținându-se seama de atribuțiile îndeplinite, munca efectiv prestată, condițiile grupei I de muncă existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în timp ce în baza disp. art. 30 din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a legii, d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1, e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3.
Totodată, disp. art. 123 alin. 1 din H.G. nr. 257/2010 pentru aprobarea Normelor de Aplicare a Legii nr. 263/2010, stabilesc că se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 01.04.2001 în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la Lege pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în Anexa nr. 3 la Lege, activități încadrate în baza legislației anterioare acestei date în grupa I de muncă.
În baza disp. art. 30 pct. 1 lit. e din Legea nr. 263/2010, din categoria locurile de muncă în condiții speciale fac parte și activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2, 3, adică activități de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane și prese de peste 200 Kg/forță prevăzute la poziția 26 - Anexa 2, ocazie cu care în Anexa nr. 3 s-a menționat la poziția 62 și pârâta pentru activitățile sus menționate, inclusiv 24,27,33.
Așadar, a stabilit tribunalul, din probele administrate în cauză, rezultă ca locurile de munca în care au lucrat reclamanții (cu excepția reclamanților E. G., E. M., R. I., P. D.) sunt cuprinse în anexa la HG nr. 559/1990, art.1 si respectiv pct.13 din HG nr. 456/1990, în Ordinul nr.50/05.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă că în perioadele expres menționate în cuprinsul raportului de expertiza B. V., inclusiv completare - răspuns la obiecțiuni, reclamanții (cu excepția reclamanților E. G., E. M., R. I., P. D.) au lucrat efectiv în locuri de munca care se încadreaza în grupa I de munca, în procentele specificate expres în cadrul acestui raport de expertiză.
În ceea ce îi privește pe reclamanții R. I., P. D., aceștia au prestat activitate în cadrul paratei, îndeplinind diferite funcții, însă nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că acești reclamanți ar fi prestat activitate în favoarea pârâtei care să se încadreze în grupa a I-a de muncă, depunerea cărților de muncă privind prestarea unor activități de către reclamanți în anumite perioade de timp în favoarea pârâtei nefiind o dovadă certă în acest sens, în lipsa unei expertize de specialitate pe care cei doi reclamanți au refuzat să o administreze, mai ales că sarcina probei aparține în cauză în exclusivitate celor doi reclamanți, caz în care pretențiile acestora referitoare la recunoașterea grupei I de muncă sunt neîntemeiate, a motivat instanța de fond.
Apărările pârâtei în sensul că reclamanții menționați în cuprinsul raportului de expertiză nu ar beneficia de grupa superioară de muncă solicitată, în condițiile în care funcțiile pe care le-au îndeplinit nu fac parte din categoria meseriilor care se înscriu în cadrul acestei grupe superioare de muncă prevăzută de normele legale sus menționate, iar locurile de muncă în care și-au desfășurat activitatea reclamanții nu s-ar încadra în categoria celor beneficiare acestei grupe, nu pot fi avute în vedere, a apreciat prima instanță, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauza, coroborat cu toate actele depuse la dosar, reiese cu certitudine că reclamanții au desfășurat activități efectiv în locurile de muncă care se încadrează în categoria celor prevăzute de normele legale sus menționate pentru acordarea grupei superioare de muncă pentru perioadele expres prevăzute în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, in baza Codului Muncii modificat, art. 1 din H.G. nr. 559/1990, art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 al MMPS si ținând seama de Legea nr. 226/2006, H.G. nr. 1025/2003, H.G. nr. 261/2001, a admite acțiunea precizată, în sensul celor expuse anterior.
De asemenea, instanța în baza Ordinului MM nr. 590/15.09.2008, art. 1516 și urm. cod civil modificat, a obligat pârâta să elibereze reclamanților (cu excepția reclamanților E. G., E. M., R. I., P. D.) adeverințe conform raportului de expertiză B. V., inclusiv completare - răspuns la obiecțiuni, deoarece dispozițiile legale sus menționate instituie o asemenea obligație în sarcina pârâtei, mai ales că reclamanții (cu excepția reclamanților E. G., E. M., R. I., P. D.) au nevoie de acte întocmite de către pârâtă prin intermediul cărora să li se recunoască și să beneficieze efectiv de drepturile stabilite în favoarea acestora, drepturi pe care pârâta are obligația să le respecte.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că dreptul la acțiune al reclamanții privind formularea prezentei acțiuni are un caracter imprescriptibil, neexistând nicio dispoziție legală care să instituie un termen de prescripție în acest sens, mai ales că dreptul dedus judecății are un caracter strict personal nepatrimonial.
Pe de altă parte, instanța având în vedere că doi dintre reclamanți au declarat că renunță la judecată, în timp ce reclamanții P. D., R. I. nu au făcut dovada că au prestat activitate în favoarea pârâtei care să se încadreze în grupa I de muncă, în baza disp .art. 406-407 c.pr.civ., tribunalul a luat act că reclamanții E. M. și E. G. au renunțat la judecata acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanții R. I., P. D., ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile Codului Muncii modificat, art. 1 din H.G. nr. 559/1990, art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 al MMPS, de Legea nr. 226/2006, H.G. nr. 1025/2003, H.G. nr. 261/2001 în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în principal respingerea cererii privind recunoașterea grupei I de muncă, ca fiind prescris dreptul la acțiune și în subsidiar modificarea în parte a sentinței apelate și pe fondul cauzei respingerea ca nefondată a cererii introductive de instanță, precum și menținerea în rest a dispozițiilor privitoare la reclamanții E. M., E. G., R. I. și P.
Criticile formulate împotriva soluției instanței de fond, a arătat apelanta, vizează pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale, în speța fiind incidente disp. 480 alin. 2 NCPC.
Instanța de fond nu a dat o interpretare unitară dispozițiilor legale în materie, neținând cont și de disp. art. 10 din Ordinul nr. 50 din 1990 care prevăd în mod expres că în situația în care nu se cunoaște cât din timpul efectiv lucrat se încadrează în grupa I de munca și cât în grupa a II-a de muncă, salariaților li se va acorda grupa a II-a de muncă, a învederat apelanta.
Apelanta a reiterat excepția peremptorie, dirimantă și absolută a prescripției dreptului la acțiune, în speță fiind incidente art. 283 alin. 2 Codul muncii raportat la art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, excepție pe care instanța de fond a respins-o în mod netemeinic și nelegal.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Din carnetul de muncă al reclamanților rezultă care au fost perioadele în care aceștia au fost salariați ai pârâtei și pentru care se solicită recunoașterea grupei I de munca, prin urmare, de la data când au încetat raporturile juridice de muncă și li s-a completat carnetul de muncă începe să curgă termenul de prescripție pentru acțiunea privind grupa de muncă în care se încadrează activitatea desfășurată la aceasta unitate.
Reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată la data de 22.11.2013, după expirarea termenului prevăzut de art. 283 alin. 2 Codul muncii, (aplicabil la momentul formulării acțiunii), a susținut apelanta-pârâtă, astfel că se impune ca instanța de apel să admită excepția invocată cu consecința respingerii cererii privind recunoașterea grupei I de muncă, dreptul la acțiune fiind prescris.
Cererea intimaților reclamanți, prin care aceștia solicitau acordarea grupei a I de munca pentru perioada invocata în petitul acțiunii introductive de instanța face parte din categoria cererilor în vederea soluționării unui conflict de munca, ce pot fi formulate, potrivit art. 283 alin. 2 Codul muncii, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, a menționat apelanta.
In absența unei dispoziții speciale care să reglementeze data la care se naște dreptul la acțiune, cum este, de exemplu, cea prevăzuta de art. 283 alin. 1 lit. a și b Codul muncii, care face trimitere la data încetării raporturilor juridice de muncă, data la care a luat cunoștința de completarea carnetului de munca cu grupa a II-a de muncă pentru perioadele respective, dreptul la acțiune se naște la data la care persoana interesată a cunoscut că dreptul subiectiv pretins, care este un drept patrimonial, a fost încălcat sau nerecunoscut.
Art. 15 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990 prevede ca unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și a II-a de muncă, începând cu 18.03.1969, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, în vederea pensionării, făcându-se conform alin. 1, pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.
Așadar, dovedirea perioadei de activitate desfășurată în grupa I de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării în carnetul de muncă, a susținut pârâta, iar reclamanții nu contestă că au cunoscut, la data încetării raporturilor de muncă cu pârâta înregistrările din carnetul de muncă în care se menționează grupa a II-a de muncă.
Prin urmare, pentru stabilirea datei la care s-a născut dreptul la acțiune având ca obiect recunoașterea grupelor de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990, relevanță are doar data la care reclamanții au cunoscut aceste înregistrări din carnetul de muncă, care și fac dovada, în vederea pensionarii, a perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, respectiv data comunicării carnetului de munca, succesiv încheierii raporturilor juridice de muncă - 01.04.2001, la toți reclamanții.
Reclamanții au fost salariați ai pârâtei în perioadele invocate în petitul cererii introductive de instanța, alții lucrând în continuare la societatea pârâtă. Conform funcției deținute de reclamanți, a fisei postului și atribuțiilor de serviciu ce le reveneau, reclamanții au fost încadrați în grupa a II a de muncă, nelucrând efectiv în instalațiile încadrate în grupa I de munca.
Ordinul nr. 50/1990 are 2 anexe, care stabilesc în mod expres locurile de muncă care se încadrează în grupa I și respectiv grupa a- II-a de muncă.
Se poate observa că din totalul celor 51 de locuri încadrate în muncă numai 8 locuri de muncă au fost încadrate în grupa I de muncă, corespunzând condițiilor de fond și de formă necesare acestei încadrări, a arătat apelanta.
Niciun loc de muncă din cadrul pârâtei nu s-a încadrat în grupa I de muncă conform Ordinului nr. 50/1991, ci în grupa a II-a, conform pct. 48 al Anexei II. Subsecvent adoptării Ordinului nr. 50/1991 a fost adoptata H.G. nr. 559/17.05.1998 care precizează în anexa locurile de muncă, activitățile profesionale și categoriile profesionale încadrabile în grupa I de muncă din Ministerul Industriei și Chimiei, la art. 3 fiind încadrate rafinăriile, la pct. 5 - bitumul și la pct. 7 - epurare și reziduuri.
Ulterior datei de 01.04.2001 încadrarea în condiții deosebite de munca s-a făcut în baza prevederilor H.G. nr. 261/22.02.2001. Parata a obținut avizarea de la ITM Prahova, conform metodologiei prevăzute de norma juridica specială abia numai după data de 01.08.2002 și numai pentru anumite categorii de salariați.
Din lista nominala depusa la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea se poate lesne observa că încadrarea în condiții deosebite de muncă s-a făcut în conformitate cu disp. H.G. nr. 261/22.01.2001 numai pentru salariații care lucrau efectiv în condiții grele de muncă, iar personalul de conducere (gen șefii de formație sau seful de instalație) nu a fost încadrat în condiții grele de muncă, nebeneficiind de grupa I de muncă.
Apelanta a precizat ca la pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede expres că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Condițiile potrivit cărora un loc de munca se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă sunt reglementate în actele normative mai sus menționate astfel că instanțele nu au competența de a schimba activitățile dintr-o grupă în alta respectiv din grupa a II-a de muncă în grupa I de muncă. Mai mult, față de actele normative în vigoare, instanțele judecătorești nu au competența de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative în materie de către administrație și sindicat, a menționat apelanta.
S-a arătat că reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, abrogat prin Legea nr. 19/2000 și nicio instituție nu poate fi obligată să întocmească un act pe o prevedere legală care nu mai este în vigoare de 12 ani.
S-a invocat ca practică judiciară decizia nr. 129/17 Februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a soluției, în principal respingerea cererii privind recunoașterea grupei I de muncă, ca fiind prescris dreptul la acțiune și în subsidiar modificarea în parte a sentinței, iar pe fond respingerea ca nefondată a cererii introductive, urmând a se menține în rest dispozițiile privitoare la intimații E. M., E. G., R. I. și P. D..
Intimații-reclamanți au formulat la data de 15.09.2014 întâmpinare, prin care au solicitat atât respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, cât și apelul pe fondul său, urmând a fi menținută soluția tribunalului ca fiind legală și temeinică.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține că apelul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Cu privire la critica apelantei, potrivit căreia instanța de fond nu a dat o interpretare unitară dispozițiilor legale în materie, neținând cont și de disp. art. 10 din Ordinul 50 din 1990 care prevăd în mod expres că în situația în care nu se cunoaște cât din timpul efectiv lucrat se încadrează în grupa I de munca și cât în grupa a II-a de muncă, salariaților li se va acorda grupa a II-a de muncă, Curtea reține că este nefondată, din moment ce în concluziile raportului de expertiză întocmit de expert B. V. la instanța de fond se menționează că reclamanții, cu excepțiile arătate, au lucrat în condiții ce pot fi încadrate în grupa I de muncă în procent de 100%.
Referitor la excepția peremptorie, dirimantă și absolută a prescripției dreptului la acțiune, în speța fiind incidente art. 283 alin. 2 Codul muncii raportat la art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, excepție pe care apelanta a susținut că instanța de fond a respins-o în mod netemeinic și nelegal, Curtea reține că dreptul solicitat de către reclamanți nu este evaluabil în bani, deci nu este supus unui termen de prescripție, are un caracter imprescriptibil, neexistând nicio dispoziție legală care să instituie un termen de prescripție în acest sens, mai ales că dreptul dedus judecății are un caracter strict personal nepatrimonial.
Chiar dacă reclamanților nu li s-a înregistrat în carnetul de muncă perioada de activitate desfășurată în grupa I de muncă, Curtea apreciază că aceștia au dreptul de a beneficia de acordarea acestei grupe I, deoarece activitățile desfășurate de aceștia sunt cuprinse în H.G. nr. 456/1990 - pct. 5, H.G. nr. 559/1990 - pct. 3, Ordinul nr. 969/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică, art. 13 din Ordinul nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă.
Deși apelanta a susținut că niciun loc de muncă nu s-a încadrat în grupa I de munca conform Ordinului nr. 50/1991 ci în grupa a II-a, conform pct. 48 al Anexei II. Subsecvent adoptării Ordinului nr. 50/1991 a fost adoptata H.G. nr. 559/17.05.1998 care precizează în anexă locurile de muncă, activitățile profesionale și categoriile profesionale încadrabile în grupa I de muncă, Curtea reține următoarele: din conținutul raportului de expertiză depus la dosarul de fond rezultă că fiecare reclamant a fost supus și riscurilor suplimentare activității specifice, respectiv: existența în instalația de uleiuri a unor substanțe toxice și periculoase (acid sulfuric, sodă caustică), materiile prime din produsele finite și soluțiile acestora fiind puternic inflamabile, în instalația de bitum este degajare masivă de vapori de benzină, instalația de aditivi utilizează substanțe chimice agresive, toxice și iritante; în instalația de coxare se vehiculează volume mari de gaze petroliere, la fel și în instalația de recuperare gaze, în instalația ECEBAR se lucrează cu reactivi chimici corozivi, în secția de prelucrări mecanice dispusă între instalațiile de fracționare gaze, aceste gaze migrau pe suprafețe mai mari decât limita instalațiilor respective.
Astfel, majoritatea materialelor utilizate în procesele de rafinare sunt periculoase și agresive asupra organismului uman, respectiv acizi minerali, care sunt clorhidric, sulfuric, azotic, dioxid de sulf, etc.; acizi organici, hidroxizi și metale alcaline, amoniac, fracții și produse petroliere, unele volatile și având în componență hidrocarburi, dintre care unele aromatice, care sunt cele mai toxice, în general cancerigene.
De asemenea, au fost utilizați aditivi în obținerea uleiurilor, respectiv aditivi ce se folosesc la aditivarea uleiurilor hidraulice, izobutenă sulfurizată – compus organic utilizat în aditivarea uleiurilor de motoare, naftenat de plumb – compus organic în aditivarea uleiurilor de motoare.
Mai mult, în art. 2 din H.G. nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, se arată că printre criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se află și prezența în mediul de muncă a noxelor profesionale chimice sau biologice.
Susținerea apelantei că instanțele nu au competența de a schimba activitățile dintr-o grupă în alta respectiv din grupa a II-a de muncă în grupa I de muncă, iar față de actele normative în vigoare, instanțele judecătorești nu au competența de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative în materie de către administrație și sindicat, este nefondată în opinia Curții, întrucât apelanta nu a respectat dispozițiile art. 7 – 9 din H.G. nr. 261/2001, respectiv nu s-a făcut dovada că s-au luat măsurile tehnico-organizatorice potrivit Legii nr. 90/1996 privind protecția muncii, societatea nominalizând doar o parte din locurile de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, fără să aibă în vedere toate instalațiile care determină boli profesionale și care s-ar fi încadrat în grupa I de muncă.
Pe cale de consecință, pentru argumentele expuse și față de dispozițiile art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta . SA, cu sediul în Ploiești, Bulevardul Petrolului, nr. 59, județul Prahova - prin lichidator judiciar VIA INSOLV SPRL, cu sediul în Ploiești, ., ., județul Prahova și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „C. E. R.”, cu sediul în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1602/27 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții I. T., T. I., D. G. C., I. F., D. Ș., T. N., V. T., S. C., G. L., G. F., H. N., E. M., C. M., A. I., M. D., P. F., D. V. D., H. V., U. E., V. C., S. T., M. R., T. I. SEVASTIA, D. A., C. R., E. G., R. M., N. C., E. V., C. V., I. A. O., B. M., D. L., G. M., T. C., C. NICUȘOARA, C. E., M. G., V. C., S. G., D. F., S. T., P. L., D. C., M. M., T. C., J. S. și P. I. F., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „O. M. M.”, cu sediul în Ploiești, ., .. A, ., județul Prahova, P. D., domiciliat în Ploiești, ., ., . și R. I., domiciliat în Ploiești, ., ., ..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-C. B. E. S.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ES
Tehnored.CC
57 ex/09.02.2015
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. M. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 450/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 950/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
