Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 218/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 218/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 57/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 57
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Președinte - V. D.
Judecător - M. G.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta . SA cu sediul în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2189 din 3 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. N., domiciliat în municipiul Ploiești, ..18, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciar de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat și declarat în termen legal.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, înregistrată la data de 04.03.2014, reclamanta . SA Ploiești a chemat în judecată pârâtul D. N. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, acesta să fie obligat la plata debitului în sumă de 130,94 lei reprezentând lipsa cantității de 19 litri motorină pe luna iulie 2012, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul că pârâtul este angajatul său, cu contract de muncă pe durată nedeterminată în funcția de conducător auto și că a efectuat transport de călători cu autobuzul marca BMC pe care îl are în primire și care potrivit cărții tehnice și normativului de consum, are stabilit și aprobat un consum de 20 litri motorină/100 km parcurși.
De asemenea, reclamanta a susținut că în luna iulie 2012 acesta a parcurs 2359 km având un consum normat de 720 litri motorină, consumul efectiv realizat fiind de_ litri motorină, rezultând astfel o cantitate depășită de 19 litri motorină.
Mai mult, reclamanta a susținut că, potrivit art. 39 alin 2 lit. "c" din Codul Muncii, coroborat cu art. 4.1. pct.15 din Regulamentul Intern și a prevederilor Ordinului Ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor nr. 14/1982 Cap III pct. 2.1., conducătorul auto are obligația să exploateze autovehiculul conform instrucțiunilor, să urmărească și să se încadreze în consumul normat înlăturând defecțiunile apărute și timpi de mers în gol, iar când constată că se mărește consumul să ceară în scris conducerii autobazei să repare autovehiculul și să-i stabilească consumul normat.
Astfel, reclamanta a susținut că, în speța de față, conducătorul auto nu a cerut scris înlăturarea defecțiunilor și efectuarea probei de consum, fapt pentru care consideră că se face vinovat de neîndeplinirea obligațiilor de serviciu care au dus la producerea pagubei în sumă de 110,24 lei, contravaloarea cantității de 16 litri motorină lipsă rezervor.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 270, 271 și 273 din Codul Muncii și art. 942 și următoarele din Codul civil.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 2189 din 3 octombrie 2014, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamanta . SA PLOIEȘTI, reținând că potrivit înscrisurilor existente la dosar (Nota de constatare a depășirii consumului de combustibil; refuzul angajamentului de plată; Fișa activității zilnice a consumului; factura .. 8660/13.09.2012), pârâtul, în calitate de conducător auto a efectuat transport de calatori, în luna iulie 2012, înregistrând o depășire la consumul de carburanți de 19 l motorină, în valoare de 130,94 lei, în condițiile în care a parcurs 2359 km, pentru care consumul normat era de 720 l motorină, consumul efectiv fiind de_ l motorină.
Dispozițiile art. 272 din C. muncii și art. 75 din Legea 168/1999, prevăd că sarcina probei în conflictele de muncă, revine angajatorului care este obligat să depună dovezile în apărare, până la prima zi de înfățișare.
Totodată, disp. art. 254 din C. muncii stipulează că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina și în legătură cu munca lor.
Așadar, din probele administrate în cauză, a rezultat că pârâtul, pentru care nu s-a făcut dovada calității de salariat al reclamantei, a efectuat în luna iulie 2012 transport de călători cu autobuzul cu nr. de inventar 3115, înregistrând o depășire a consumului normat în total de 19l motorină la 2359 km parcurși, în valoare totala de 130,94 lei ceea ce nu înseamnă, automat că pârâtul a depășit din vina sa consumul normat de combustibil, respectiv că nu și-ar fi îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, că ar fi săvârșit vreo faptă ilicită care să determine producerea unei pagube în dauna reclamantei de natură a angaja răspunderea acestuia.
Tribunalul a reținut că din nicio probă administrată în cauză nu reiese că pârâtul și-ar fi îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu, iar depășirea consumului normat de motorina ar fi fost cauzată efectiv din vina acestuia.
Apărările reclamantei în sensul că pârâtul nu a cerut în scris înlăturarea defecțiunilor și efectuarea probei de consum au fost considerate nefondate atât timp cât nu există nicio dovadă care să ateste că depășirea consumului normat se datorează acestei defecțiuni sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către pârât și nerespectării Normelor tehnice de folosire a autovehiculului, mai ales că reclamanta are obligația să asigure repararea tuturor defecțiunilor înregistrate la autobuze și nicidecum pârâtul, nefiind de ignorat nici condițiile din trafic care, nu de multe ori au o influență negativă asupra consumului de combustibil.
Prin urmare, tribunalul, în raport de considerentele expuse și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.266 din Codul muncii, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat în termen legal apel, criticând-o ca nelegală, invocând disp. art. 466 din Noul Cod procedură civilă.
Susține apelanta că în mod greșit a reținut prima instanță că șoferul nu are obligația de a sesiza în scris conducerea unității despre eventualele defecțiuni ale autobuzului, aceasta nefiind prevăzută în fișa postului, în condițiile în care, potrivit pct.4.8 și următoarele din fișa atribuțiilor de serviciu, șoferul sesizează revizorul tehnic despre defecțiunile constatate, participă la efectuarea reparației și semnează recepția lucrării efectuate și comanda de reparații, iar potrivit pct.4.12.1, acesta trebuie să realizeze o conducere economică și defensivă.
Totodată, se arată că potrivit art.4.2 pct.15 din Regulamentul Intern, șoferul trebuie să respecte consumurile normate de materii prime, materiale, combustibil, prin luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea risipei de orice fel și înlăturarea oricărei neglijențe în administrarea bunurilor, aspecte întărite și de prevederile Ordinului nr.14/1982, care la pct.2.1 referitor la „Sarcinile șoferului”, stabilește că acesta sesizează verbal și scris pe foaia de parcurs șeful autocoloanei asupra eventualelor depășiri constatate cu prilejul efectuării alimentărilor.
Se mai susține că prin Ordinul nr.14/1982, la Capitolul 3 pct.3.1.2., se explică modalitatea în care se efectuează proba de consum, condițiile și sectoarele de drum pe care se pot efectua aceste măsurători.
Concluzionează apelanta că întrucât șoferul efectuează alimentările zilnice de combustibil la autobuzul din dotare, fiind gestionarul de fapt al combustibilului pe toată durata efectuării curselor, acesta este răspunzător pentru gestionarea și încadrarea în consumul normat de combustibil, având obligația să sesizeze în scris depășirile de motorină ce apar în cursele efectuate.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea apelului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art.254 alin.1 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, iar potrivit alin.2 al art.254, salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Cu probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada neîndeplinirii de către pârât a atribuțiilor ce-i reveneau, cu consecința producerii prejudiciului solicitat a fi reparat pe calea prezentei acțiuni, sarcina probei revenind reclamantei în temeiul art.272 din Codul muncii.
Intimatul-pârât D. N. a refuzat semnarea angajamentului de plată solicitat de apelanta-reclamantă pentru plata contravalorii cantității totale de 19 litri motorină în sumă de 130,94 lei, pe luna iulie 2012.
Apelanta nu a probat care era gradul de uzură al acestui autobuz, starea de funcționare, reieșind chiar din conținutul notei de analiză și tratare lunară a depășirilor de combustibil și ulei depusă la dosarul de fond de către apelantă, că este vorba de un autobuz marca M. pe care îl are in primire si conform cărții tehnice si normativului de consum are stabilit si aprobat un consum de 33 litri/100 km parcurși, existând defecțiuni care au determinat depășirea acestui consum .
În plus, chiar și modul de stabilire a consumului normat, în raport de Ordinul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor nr.14/1982, la ale cărui prevederi a făcut trimitere recurenta, este discutabil, câtă vreme, în mod curent, autobuzele circulă încărcate cu pasageri și nu goale, în condiții de trafic intens, care există în prezent în mediul urban și care impun dese opriri, mai ales în orele de vârf, crescând și consumul de carburanți.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea, în baza art. 480 din Noul cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat și va menține ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta . SA cu sediul în municipiul Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2189 din 3 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. N., domiciliat în municipiul Ploiești, ..18, ., județ Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
V. D. M. G.
Grefier,
A. M. B.
Red. MG
tehnored.BA
4 ex./11.02.2015
dosar fond nr._ Tribunalul Prahova
jud.fond E. C. D.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 79/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 442/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
