Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 79/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 79/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 79
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2015
Președinte - E.-S. L.
Judecător - V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR PROF. I. N. B., cu sediul în B., ., județul B., ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT G. M. C., împotriva sentinței civile nr. 457/12.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. PROF. C. D. U., cu sediul în ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la al treilea termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererea de apel, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere cererea apelantului de judecare a cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ reclamantul S. Învățământului Preuniversitar Prof. I. N. B., în numele membrului de sindicat G. M. C., a chemat în judecată pe pârâta Școala G. Prof. C. D. U., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru perioada 15 decembrie 2008 - 1 noiembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că începând cu data de 15.12.2008 și până în prezent, petentul a funcționat la unitatea școlară pârâtă și nu a beneficiat de prevederile Legii nr.221/2008, conform adeverinței nr.116/2014 anexată.
S-a învederat că potrivit art.1 alin.1 lit.b din OG nr. 15/30.01.2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din învățământ în anul 2008, coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007 și potrivit lit. c. a aceluiași articol, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei; 1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6% stipulându-se că valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii
S-a mai arătat că OG nr.15/2008 a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
A mai învederat reclamantul că deși Legea nr. 221/2008, act normativ votat de Parlamentul României, prevedea creșteri salariale pentru personalul didactic începând cu 1 octombrie 2008, actul normativ fiind declarat constituțional de Curtea Constituțională prin decizia nr.1093/15.10.2008, pârâții nu au procedat la calculul și virarea drepturilor salariale potrivit prevederilor acestei legi, prevalându-se de dispoziții din ordonanțe de urgență ale Guvernului, ulterioare, expres indicate, ce au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
De altfel, a arătat reclamantul, prin decizia nr.3 din data de 04.04.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că dispozițiile Legii nr.221/2008 se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr.62/2011, ale art.unic din Legea nr. 221/2008 și ale OG nr.15/2008.
Pârâta Școala G. Prof. C. D. U. nu a formulat întâmpinare și nu a depus la dosar dovezi în apărare, până la prima zi de înfățișare, conform dispozițiilor art.272 Codul muncii.
La termenul de judecată din 12.05.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției în privința acțiunii având ca obiect diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 15.12._09.
Prin sentința civilă nr. 457/12.05.2014, Tribunalul B. a admis excepția prescripției extinctive, invocată din oficiu și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță s-a pronunțat mai întâi, conform art.248 Cod procedură civilă, asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, ce face inutilă cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, s-a reținut că potrivit art. 6 alin.4 din Noul cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Totodată, s-a avut în vedere și decizia nr.1/2014, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin.4 Cod procedură civilă, care a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin.4, art. 2.512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
S-a arătat că potrivit art.1 și art.2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ aplicabil, întrucât prescripția a început să curgă înainte de . Noului Cod civil), dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar termenul de prescripției este de 3 ani.
În cauză, a reținut tribunalul, s-a solicitat plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 15.12._09, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 17.03.2014.
Ca urmare, a fost admisă excepția prescripției extinctive, invocată din oficiu, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul S. Învățământului Preuniversitar Prof. I. N. B., în numele membrului de sindicat G. M. C., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Astfel, după ce se arată care a fost obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de tribunal, se învederează că Noul Cod civil dispune, la art.2512:
„ (1) Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.(2) Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.”
De asemenea, conform art.6 (4)”Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Față de dispozițiile de mai sus, apreciază apelantul că instanța de fond nu mai putea invoca excepția prescripției dreptului la acțiune pentru intervalul 15.12._09 având în vedere că la momentul introducerii acțiunii, Noul Cod civil era în vigoare.
Pe de altă parte, se susține că la data de 30.09.2011 s-a împlinit și termenul de prescripție de 3 ani impus de dispozițiile art. 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, prin urmare, invocarea dispozițiilor art.6 alin.4 din Noul Cod civil o consideră apelantul nelegală.
În considerarea celor de mai sus, se solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la apelul declarat în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În cauza de față, s-a solicitat prin acțiunea dedusă judecății ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata către membrul de sindicat G. M. C. a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru perioada 15.12._09, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, iar acțiunea a fost înregistrată la prima instanță la data de 17.03.2014.
Este neîntemeiată critica apelantului prin care se susține că în mod greșit a fost invocată de prima instanță, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune pe motiv că la momentul introducerii acțiunii Noul Cod civil era în vigoare, iar raportat la dispozițiile art.2512 alin.1 și 2 și ale art.6 alin.4 din Noul Cod civil, instanța de fond nu mai putea invoca excepția prescripției dreptului la acțiune pentru intervalul 15.12._09.
Aceasta, deoarece, prin decizia nr.1/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din data de 17.04.2014, admițându-se recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiul de conducere al Curții de Apel C., s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin.4, art. 2512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Pentru considerentele pe larg expuse în cuprinsul deciziei sus-menționate, instanța supremă a concluzionat că au apreciat în mod corect instanțele ce au conturat jurisprudența majoritară, în sensul că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 01.10.2011.
Spre deosebire de acestea, a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 01.10.2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Dezlegarea dată problemei de drept prin decizia nr.1/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 517 alin.4 Cod procedură civilă, adică de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În pricina de față, având în vedere perioada pentru care se solicită plata diferențelor salariale, prescripția a început să curgă înainte de . Noului Cod civil, fiind aplicabil termenul general de prescripție de trei ani, prev.de art.3 din Decretul nr.167/1958, precum și de art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, la care a făcut trimitere chiar apelantul în motivele de apel.
În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, act normativ aplicabil în cauză în condițiile în care prescripția a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
De asemenea, potrivit art.18 din același act normativ, instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.
În consecință, având în vedere dispozițiile legale mai sus-menționate, perioada pentru care se solicită plata diferențelor salariale, respectiv 15.12._09, precum și cele statuate prin decizia nr.1/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii și obligatorie pentru instanțe conform disp.art. 517 alin.4 Cod pr.civilă, soluția primei instanțe, care a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă, acțiune înregistrată la instanță la data de 17.03.2014, cu depășirea termenului legal de prescripție, de trei ani, care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, apare ca fiind corectă.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 Cod pr.civilă, îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR PROF. I. N. B., cu sediul în B., ., județul B., ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT G. M. C., împotriva sentinței civile nr. 457/12.05.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. PROF. C. D. U., cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
E.-S. L. V.-A. P.
Grefier,
N. M.
Red.VAP
Tehnored.NM
4ex./05.02.2015
d.f._ Tribunalul B.
j.f. A. M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 218/2015.... → |
|---|
